Anotimpuri şi Dragoste
Sfârşit de ianuarie
Încă doarme timpul
în scutece albe
Fum galben clatină cerul..
Penele corbilor : dâre
de creolină pe zăpadă.
Lângă mine, departe de mine,
apa rătăcind în pământ
cântă ochii devenirilor, verzi ;
şi deasupra,
un început de vânt
moare,
înainte de a-şi spune numele.
Poem fără titlu
Un zmeu de hârtie, o inimă albă
se zbate aici şi acolo
printre avioane şi rachete.
Are ancoră, cârmă?
Va fi destul de puternică
mâna copilului?
O inima albă, pe care
mi-am scris speranţa.
Clipă de primăvară
Din fereastra deschisă
perdelele zboară cu aripi de cai
şi pier în văzduh şi revin
pe nesimţite, într-o singură
clipă.
Pe nesimţite, într-o singură
clipă, în această zi,
vin dragostea, ura, înflorirea
salciei, săgeata de argint
a pasarei -
şi într-o singură clipă, pe nesimţite,
toate se statornicesc
în fereastra amintirii, aburită
să nu vezi clipa
aşa cum a fost...
Odă trupului tău
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Trupul tău curge printre mâinile mele,
se revarsă că un dulce rău de seminţe.
Şi trupul tău mă inundă
su sânge şi soare, şi ziua mea
iese din întuneric de iarnă
şi sparge piatră, înflorind-o.
Şi toate rădăcinile vieţii mele
te beau prin guri în continuă naştere
până când pământul mi-e plin
şi-un nou anotimp
mă vesteşte.
Aprilie coboară cald...
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Aprilie coboară cald, cu mâini zeieşti
trimite în lume un torent de albine
peste locuri unde ghiaţă
a lăsat atâtea morminte.
Şi aprilie unge cu ulei albastru
rănile pădurilor. Acum, speranţa
e-adevărată miere din faguri.
dar câte cărări
nu vor mai duce nicăieri ? Drumurile mele
au pierit sub albul de zinc al zăpezilor. Altele poate
mi se nasc în această zi
de ardere tăcută, când amintirile
se încrucişează
cu răguşitul ţipăt de pasăre.
Spre care porţi
mă vor duce ? Sau trebuie totuşi să aştept
până-n alt april - singur să aştept.
fără aripi, în frig ?
Poţi să culegi
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Macul s-a copt, seminţele
aşteaptă să plece în vânt,
greierii nasc torente de cântece -
aşteaptă să le asculţi,
sănii ei s-au făcut rotunzi -
te-aşteaptă ca nuferii pe ape.
Vara-i aproape.
Poţi să culegi.
Joc
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Degetele ţi le treci uşoare
prin părul lui : îl resfiri, îl aduni
repede-repede, mereu calmă, şi iar
îl resfiri, cu gesturi care amintesc
jocul soarelui intrând şi ieşind
din norii de vară.
C-un astfel de joc aparent neînsemnat
toamna se schimbă cu iarna, şi moartea cu iarbă.
Dar jocul tău trădează neliniştea
timpului vestind înălţarea în dragoste :
mai adânc ţe apleci asupra lui,
mai fierbinte ţi-e răsufletul,
sângele îţi bate cu mii de ace în obraji
şi iată că jocul nevinovat îşi schimbă cuvintele
şi iată că nu se mai aude
decât un cântec de greieri...
Nocturnă
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
greierii cânta din instrumente subţiri
şi pământul tresare, unduieşte
sub povara seminţelor
iar bufniţa iese în fereastră lunii
şi cinteste într-o carte neagră
destine de iarnă -
dar îndrăgostiţii ascunşi în pat de iarbă
ucid cu fiecare sărut
teama şi moartea.
Marină
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Mergem de mâna pe ţărm.
Visând, descifrăm pe nisip
hieroglife de oase mărunte, sigilii
ovale, de scoici.
Şi suntem ciudat de schimbaţi,
mergem clătinându-ne beţi
de mierea albastră din cer.
Nici marea n-o mai vedem,
umbrele noastre nu mai sunt umbre -
de mult am devenit o oglindă :
marea priveşte în noi
şi piere în noi
Vară târzie
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În tot ce vezi, împlinirea
scrie cu litere mustind
de arome dulci.
Până şi lacrima
e azi mai limpede,
cade liniştită
şi oprită între sănii femeii,
sclipeşte ca o perlă.
Din brazda vlăguită
iată că mai creşte
o floare galbenă
care se deschide sex de aur
înghiţind albina
lacomă de viaţă.
Dar viermele toamnei
a şi început să roadă
în mărul pe care mi l-ai dat
ieri, când am vorbit
despre nuanţele veşniciei.
Alt poem fără titlu
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Copacii îşi clatină oasele de ghiaţă :
ai crede că gem din mormânt.
Desigur, e mai mult decât toamna,
în van îţi treci privirea spre cer -
ultima vrabie a fost mâncată
de o pisica tărcată.
Încotro să ne ducem, iubito?
Căminul nostru creşte undeva
între stele, dar nu vezi cum cerul
ompietreste în vestiri de ninsoare?
Stăm îmbrăţişaţi peste lac.
Peştii de aur dorm în noroi,
departe, departe, lumina se-aprinde
pentru îndrăgostiţi mai frumoşi decât noi ;
poate murim acum,
ca-n anotimpul iertărilor să fim
un fel de floare mică.
Toamnă târzie
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ciorile s-au ascuns în hornuri,
din pat de funingini
ascultă puştiul.
Înnegrite, oasele salcâmului
pocnesc în vânt.
De pe frunze picură tuş mohorât,
neagră e coajă pe nucă, se desprinde
fără durere.
În gară : paie şi ouă de cocs -
negre-s biletele călătoriilor
îndărăt, spre amintire.
Cei părăsiţi în iubire
poartă singur pe umeri
urna plină
cu cenuşa verii.
Poem de dragoste
(Prin decembrie)
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Să ştii, la noapte va ninge :
prea îmi vorbeşti de gări,
de vulpile din copilărie.
Chiar auzi viori?
Până şi gesturile tale
sunt caligrafii de ninsoare.
Vino lângă mine,
să ne ascundem
într-o nucă.
Vântul
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
vântul izbucneşte prin uşile cerului
şi coboară la uşa mea :
vântul
cu glas de iarbă şi lacrimi de ploaie,
vântul cu aripi de pulbere,
vântul care trece peste mine cu iarbă,
care mă pătrunde cu lacrimi de ploaie
şi mă cuprinde în pulbere -
după ce inima mea va amuţi,
după ce inima mea se va stinge
într-o noapte aurie de iarnă.
Ca o regina
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ca o regina mică umblă pe pajişte,
îi plăcea să-şi arunce vântul din par :
zbura atunci cu o pasăre, cu un cal
şi mâna îi atingea nemărginitul.
Sânii ei inpungeau ca spicele pline,
te orbeau cu sănătatea lor.
Şi cine n-a râvnit
după floarea de miere sălbatică
a coapselor ei?
Timpul îi punea în faţă
o oglindă cu ramă de aur,
în care ea se vedea
tânără mereu.
Dar timpul pe toţi ne înşeală.
Iat-o, coboară colina,
e-o regină alungată din palatele ei.
În mână duce o legătură săracă :
voaluri rupte şi tije uscate de flori.
Curând va ninge, curând urmează
viscolul, gerul nopilor lungi.
Clipind, priveşte obosită în urmă :
nimeni nu o cheamă, nimeni
nimeni nu-i poate întinde o cana
cu apa tinereţii. Sunt numai
glasuri de ceaţă.
Sunt numai vise,
care treptat o îmbracă
în crisalidă neagră.
Râul
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Râul trece cu nisip cu ani cu nisip
pânză de mire îţi spală Nausica
râul trece cu ani cu nisip şi cu ani
plasa ta se umple cu lumina de peşti
râul trece cu crengi şi cu pui de pisici
giulgiu de zăpadă îţi spală Nausica
râul îngheaţă şi sălciile ninse pe mal
asemenea unor albe felinare
atârnă peste mormântul de gheaţă
plin cu nisip cu ani şi nisip
şi râul se rupe dimineaţă în sloiuri
şi deodată nu mai ai chip
şi coborî în râul de iarbă
să nu mai fii decât ani de nisip.
Celei care nu a iubit
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În camera ta e-acum o linişte mare,
e linişte de criptă cu adieri de staniol,
nu mai pătrunde mierea luminii prin storuri,
în urechile tale s-au uscat o pereche de greieri,
pentru ţine nu există vuiet de mare,
rochiile îţi foşnesc la fel unor steaguri
de aspru doliu în vânt.
Negru, negru - culoarea ta adorată,
negru, negru - că laptele negru ce-a curs
prin sânii tăi niciodată în floare.
Eşti liniştea pietrei din apă acum,
în pulberi se prefac mâinile tale,
în pulberi unghiile tale de var
ce n-au trecut niciodată prin carnea
crudă, de mânz, a bărbatului,
care niciodată n-au smuls
din părul meu de iarbă moale.
Unde lacrima ta picură uneori
se oxida păpădia.
Linişte, linişte e în jurul tău,
ai vrea să-ţi numeri anii dimineaţa,
anii tăi se întorc spre tine ca o ceată de câini
şi te muşcă, îţi sfâşie amintirile
şi pleacă mai departe nesătui.
Ai vrea să mori? Cine să te ajute?
Moartea ta va fi o desprindere lentă
de metale de mult ruginite.
Mă rog pentru sufletul tău, mă rog de vânt să-ţi răsfire
boabe de grâu pe mormânt.
Scrisoare
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Eu nu voi mai veni niciodată.
Stinge deci focul din vatră :
E greu să afli semne cereşti
în jarul pe care trebuie
mereu să-l păzeşti.
Toarnă vinul îndărăt
şi lasă floarea-soarelui
să cadă mâine-n zăpadă -
păsările cui să le culeagă
seminţele?
Păsările noastre
s-au oprit pe hotare străine.
În mine a căzut o piatră
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În mine a căzut o piatră
un păianjen îmi umblă prin păr
Ofelia mă cheamă dintr-o apă stătută
lacrima picură pe unghie şi unghia
se înnegreşte deodată şi iată că piatra
creşte şi creşte în mine ;
până răsare soarele
până se coace rapiţa
până îmi deschideţi uşa
nu voi mai fi
decât piatră fărâmată
sau un colţ de diavol.
Georg Trakl
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.
Aripa de beton a oraselor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.
Iar sufletul îi era frumos :
o creangă de brad
arcuită sub povara moale de nea.
Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece
Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.
De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.
Fericiţi sunt acei ce-l aud.
Iarnă la Schonbrunn
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Zăpadă şi soare în grădinile Schonnbrunnului,
curge aur blând pe scoarţa copacilor
şi glasuri de ani se coclesc în cupe de piatră
unde vântul a-ngenunchiat să stingă felinare de flori ;
şi deodată răsună copite de cai, şi moale
picură zvoniri de caleşti pe alei sub zăpadă -
e numai părere şi ramul îşi leagănă calm
podoaba sa de doliu alb, iar paşii duc mai departe
spre cerul vibrând ca o foiţă de lemn.
Dar soarele intră devreme în nori, seara
coboară peste Schonbrunn şi-n urmă rămân
alei sub zăpadă, şi acuma altfel se aud
glasurile din veacul trecut, şi poţi asculta
foşniri de seve pregătind dedesubt
culorile care vorcreste peste umerii Dianei
la vară, când ea va trece pe-alei, însoţită
de focuri mari de păuni...
În Salzburg, oraşul lui Trakl
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Iată-mă sosit în oraşul tău,
aici, unde umbrele istoriei
cu limbi de aur
vestesc în ziduri. Inima strigă,
te caută : Unde eşti?
Cu dulci petale de mac
vreau să-ţi acopăr rănile
trupului tău săgetat.
Nimeni nu-mi răspunde :
nici iarna, nici moartea, nici tu!
Nimeni nu-ţi seamănă aici.
Şi Sora ta albă a rămas
în grădina păianjenilor. Ninge
peste piatra ei fărâmată.
Din adolescenţă am pornit
să te caut ; Doamne,
uitasem că sufletul tău
a intrat în penele vulturilor
şi pluteşte mereu şi mereu
peste curcubeu -
peste acest oraş al patimilor
în care cineva plânge
în multe clopote.
Marelui Hesiod, cu dragoste
Hesiod
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
El stă pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vietăţi şi livezi,
şi cu pleoapele coborâte priveşte la stele
să afle ce fac rădăcinile.
Când se ridică dimineaţă din somn
în ritmuri moi îşi scarpină barba
din care cad petale de cireş -
pe covorul alb atunci
vin spre el viţeii graşi
să-i lingă sarea palmelor.
La crucea zilei
câmpurile îl salută cu sceptre de grâu
iar el se consultă cu Demeter
despre începutul secerişului ;
duce la buze cornul de aur
şi anunţă-n univers
bucuriile focului.
Îşi scutură pleava din par,
şi după ce vântură seminţele calde
priveşte ceasornicul timpului :
calm, porunceşte vierilor harnici
să culeagă ţâţele butucilor
pline de lapte roşu.
Maşinile electronice calculează roadele,
de bucurie el se închină unui zeu
ascuns în lumină, în piatră şi-n ploi,
şi închide poarta a treia a anului,
spune tuturor cum să-şi ierneze albinele,
apoi el însuşi prepară
felurite bucate grozave la gust,
afumă brânză iute şi păstrăv.
Iarna se odihneşte lângă foc,
citeşte despre rachete şi drumuri spre Lună,
apoi îşi unge picioarele cu alifii
sau îmbină capcane teribile
pentru vulpile care aleargă printre vii,
şi puţin ameţit de vin năprasnic
adoarme pe stufoase piei de oaie
şi-n vis ascultă astrele
care pregătesc destinul
noilor semănături.
Romanţe
Duminici
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Duminici cu prăjitură cu mac
şi degete năclăite de miere,
cu muşte agonizând
între geamuri orbite de praf,
duminici cu drumuri la cimitir
(după-amiază, la ore de jar
când până şi morţii-n adânc
gemeau însetaţi) -
duminici
cu vizite la mătuşa noastră
(fecioară la cinzeci de ani),
capul mătuşii era un cactus bolnav
dar ea ne iubea cu adevărat,
duminici cu flaut şi contrabas,
cu pietricele în pantofii strâmţi,
cu creştetul prins la menghina soarelui
şi cu o palmă tunând după ceafă,
duminici, duminici :
când învăţam să urăsc
şi-l implorăm pe sfântul Gheorghe
să ucidă balaurul duminicilor
ascuns în mobile, în ochii tatălui, în florile
de hârtie - ascuns şi prezent pretutindeni.
duminici, duminici
când degetele mi se năclăiau
de sânge de miere de praf
şi inima mea era răstignită
pe spinii din curte.
Casa de demult
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ferestre îngheţate, vântul
cu paie şi pene de vrabie
în dinţi. În odăile goale
fotografii(de nuntă, de moarte)
înrămate
cu păianjeni uscaţi. Gutui
putrezite. În fiecare prag
urmele paşilor: steme
de-amurg. Cine mă cheamă?
Cine geme
şi vrea să desfăşur
ghemul anilor?
La capătul
ghemului, ştiu,
creşte viermele timpului.
E numai foşnetul şoarecilor
care rod şi rod
insula lui Robinson Crusoe
şi ultima pădure
din herbarul copilului.
Vecinul nostru
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...
Slow-fox
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Strugurii atârnau
ca liliecii de grindă.
Fluturii căutau disperaţi
paradisul din preajma
lămpilor mari "Petromax"
Transpiraţi, dansatorii
se scufundau în fluviul de junglă
al melodiilor. "Domnişoară,
inima mea vă aparţine."
Şerpi-boa de hârtie viu colorată
încolăceau regina balului
delicată ca o petală de mac.
de-a lungul pereţilor
mamele grijulii
păreau pinguini pe banchiză.
Într-un colţ, cu puşca Mannlicher
strânsă bine între genunchi
tânărul jandarm
visa cum umblă prin pădure
după flori şi ciuperci.
Aplauze, ţipete:- o tombolă
cu bucurii de carton
sub nori de odecolon
(Era o sală-acvariu cu apă de fum,
pluteau în ea
siluete fără contur,
era ceva
între toamnă şi iarnă. Amin.)
În pod
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Potcoave, saci cu pene,
sticluţe cu etichete Diana, Carmol,
roată de tors a bunicii, străpunsă
de carii flămânde.
Printre ele, cu mândria pierdută,
stă gramofonul ; în pâlnia sa
păianjenul
îşi desfăşoară bobina.
Iată şi lampa cu petrol
orbită de lumina cerească
a becului electric.
Tronând pe o ladă
pisica urmăreşte cu ochii ei radar
ascunsele drumuri
ale şoarecilor.
Albumul cu fotografii
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Surâs de fată cu umeri
de zeiţă ieşită noaptea din apă,
nasturi mari de sidef, rochie
de mireasă,
un bâtlan împăiat,
"Asociaţia popicarilor din Banat"
petreceri, discul Columbia
cu ultimul tango argentinian
anno Domini 1930,
şi unchiul (funcţionar la oraş)
cu ac luminos la cravată
şi canotiera dată
indiscret către ceafă,
sicriul aşezat pe masă,
mâini încrucişate pe piept,
şi eu c-un cal de turtă dulce
- primul meu Pegas -
o, nepoţii, nepoţii
şi şoarecii pândind aceste foi
aceste frunze de toamnă
plutind cu blândeţe
peste focul timpului.
Calendarul îngălbenit
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Previziunea timpului:
ploaie soare lapoviţă,
apicultura, programul
vântului: prepeliţe, iepuri-vulpea
tot anul,
Lindbergh(zborul peste ocean),
zilele postului mare,
istorioare de consumat la gura sobei
şi pilde ambalate în celofan
-per aspera ad astra-
şi iarăşi previziunea timpului
şi totuşi, bunica a murit.
Moment romantic
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Era o zi senină de vară, când menta
colorează în verde lumina,
iar ei erau cu toţii veseli,
erau puţin înroşiţi de vin şi emoţie
(îmi amintesc : erau cu toţii uşor ameţiţi),
au ieşit împreună în curte,
pe gard au pus un covor (să nu-i vadă
moartea ascunsă în ochii vecinului!)
şi fotograful i-a aşezat după un fel consacrat
(bunicul, de-abia sosit din America
desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Şi-apoi
fotograful a bătut din palme iar ei au zâmbit,
aparatul Agfa a ţăcănit discret
şi cu toţii au răsuflat uşuraţi
şi au spus:
"O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe" ;
şi au râs şi au cântat
(Îţi mai aduci aminte, doamnă
şi în fânul de curând cosit),
au cântat şi deodată, spre seară,
cerul s-a umplut de nori şi de fulgere
şi a coborât o ploaie torenţială
şi inundaţia i-a înghiţit pe toţi...
Aproape o epigramă
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În actele de proprietate
compuse între cele două războaie mondiale
nu se mai poate citi nici un rând :
literele erau caligrafiate
cu cerneală diluată.
Alt poem fără titlu
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Copacii îşi clatină oasele de ghiaţă:
ai crede că gem din mormânt.
Desigur, e mai mult decât toamnă,
în van îţi treci privirea spre cer -
ultima vrabie a fost mâncată
de o pisică tărcată.
Încotro să ne ducem, iubito?
Căminul nostru creşte undeva
între stele, dar nu vezi cum cerul
impietreste în vestiri de ninsoare?
Stăm inbratisati peste lac.
Peştii de aur dorm în noroi,
departe, departe, lumina se aprinde
pentru îndrăgostiţi mai frumoşi ca noi;
poate murim chiar acum,
ca-n anotimpul iertărilor să fim
un fel de floare mică.
Toamnă târzie
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ciorile s-au ascuns în hornuri,
din pat de funigini
ascultă pustiul
Înnegrite, oasele salcâmului
pocnesc în vânt.
De pe frunze picură tuş mohorât,
neagră e coaja pe nucă, se desprinde
fără durere.
În gară ; paie şi ouă de cocs -
negre-s biletele călătoriilor
îndărăt, spre amintire.
Cel părăsit în iubire
poartă singur pe umeri
urna plină
cu cenuşa verii.
Poem de dragoste
(prin decembrie)
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Să ştii, la noapte va ninge:
prea îmi vorbeşti de gări,
de vulpile din copilărie.
Chiar auzi viori?
Până şi gesturile tale
sunt caligrafii de ninsoare.
Vino lângă mine,
să ne ascundem
într-o nucă.
Vântul
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Vântul izbucneşte prin uşile cerului
şi coboară la uşa mea: vântul
cu glas de iarbă şi lacrimi de ploaie,
vântul cu aripi de pulbere,
vântul care trece peste mine cu iarbă,
care mă pătrunde cu lacrimi de ploaie
şi mă cuprinde în pulbere -
după ce inima mea va amuţi,
după ce inima mea se va stinge
într-o noapte aurie de iarnă.
Ca o regina
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ca o regină mică umblă pe pajişte,
îi plăcea să-şi arunce vântul din păr:
zbura atunci cu o pasăre, cu un cal
şi mâna îi atingea nemărginitul.
Sânii ei împungeau ca spicele pline,
te orbeau cu sănătatea lor.
Şi cine n-a râvnit
după floarea de miere sălbatică
a coapselor ei?
Timpul îi punea în faţă
o oglindă cu ramă de aur,
în care ea se vedea
tânără mereu.
Dar timpul pe toţi ne înşeală.
Iat-o coborând colina,
e-o regina aruncată din palatele ei.
În mână duce o legătură săracă:
voaluri rupte şi tije uscate de flori.
Curând va ninge, curând urmează
viscolul, gerul nopţilor lungi.
Clipind, priveşte obosită în urmă:
nimeni nu o cheamă, nimeni
nu-i poate întinde o cană
cu apa tinereţii. Sunt numai
glasuri de ceaţă.
Sunt numai vise,
care treptat o îmbracă
în cristalida neagră.
Râul
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Răul trece cu nisip cu ani cu nisip
pânza de mire îţi spală Nausica
râul trece cu ani cu nisip şi cu ani
plasa ta se umple cu lumină de peşti
râul trece cu crengi şi cu pui de pisică
giulgiu de zăpadă îţi spală Nausica
râul îngheaţă şi sălciile ninse pe mal
asemenea unor albe felinare
atârnă peste mormântul de gheaţă
plin cu nisip cu ani şi nisip
şi râul se rupe dimineaţă în sloiuri
şi deodată nu mai ai chip
şi cobori în râul de iarbă
să nu mai fii decât ani de nisip.
Celui care nu a iubit
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În camera ta e-acum o linişte mare,
o linişte de criptă cu adieri de staniol,
nu mai pătrunde mierea luminii prin storuri,
în urechile tale s-au uscat o pereche de greieri,
pentru tine nu există vuiet de mare,
rochiile îţi foşnesc la fel unor steaguri
de aspru doliu în vânt.
Negru, negru - culoarea ta adorată,
negru, negru - ca laptele negru ce-a curs
prin sânii tăi niciodată în floare.
Este liniştea pietrei din apă acum,
în pulberi se prefac mătăniile tale,
în pulberi unghiile tale de var
ce n-au trecut niciodată prin carnea
crudă, de mânz, a bărbatului,
care niciodată n-au smuls
din părul meu de iarbă moale.
Unde lacrima ta picură uneori
se oxidă papadaia.
Linişte, linişte e în jurul tău,
ai vrea să-ţi numeri anii dimineaţa,
anii tăi se întorc spre tine ca o ceată de câini
şi te muscă, îţi sfâşie amintirile
şi pleacă mai departe nesătui.
Ai vrea să mori? Cine să te ajute?
Moartea ta va fi o desprindere lentă
de metale de mult ruginite.
Mă rog pentru sufletul tău,
mă rog de vânt să-ţi răsfire
boabe de grâu pe mormânt.
Scrisoare
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Eu nu voi mai veni niciodată.
Stinge deci focul din vatră:
E greu să afli semne cereşti
în jarul pe care trebuie
mereu să-l păzeşti.
Toarnă vinaul îndărăt
şi lasă floarea-soarelui
să cadă mâine-n zăpadă -
păsările cui să le culeagă
seminţele?
Păsările noastre
s-au oprit pe hotare străine.
În mine a căzut o piatră
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În mine a căzut o piatră
un păianjen îmi umblă prin păr
Ofelia mă cheamă dintr-o apă stătută
lacrima picură pe unghie şi unghia
se înnegreşte deodată şi iată că piatra
creşte şi creşte în mine;
până răsare soarele
până se coace rapiţa
până îmi deschideţi uşa
nu voi mai fi
decât piatră fărâmată
sau un colţ de diavol.
Georg Trakl
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Zilnic
e trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el
Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.
Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povara moale de nea.
Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.
Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.
De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.
Fericiţi sunt cei ce-l aud.
Iarnă la Schonbrunn
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Zăpadă şi soare în grădinile Schonbrunnului,
curge aur blând pe scoarţa copacilor
şi glasuri de ani se coclesc în cupe de piatră
unde vântul a-ngenunchiat să stingă felinare de flori;
şi deodată răsună copite de cai, şi moale
picură zvoniri de caleşti pe alei sub zăpadă -
e numai părere şi ramul îşi leagănă calm
podoaba sa de doliu alb, iar paşii duc mai departe
spre cerul vibrând ca o foiţă de lemn.
Dar soarele intră devreme în nori, seara
coboară peste Schonbrunn şi-n urma rămân
alei sub zăpadă, şi acum altfel se aud
glasurile din veacul trecut, şi poţi asculta
foşniri de seve pregătind dedesubt
culorile care vor creşte peste umerii Dianei
la vară, când ea va trece pe alei, însoţită
de focuri mari de păuni...
În Salzburg, oraşul lui Trakl
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Iată-mă sosit în oraşul tău,
aici, unde umbrele istoriei
cu limbi de aur
vestesc în ziduri. Inima strigă,
te caută: Unde eşti?
Cu dulci petale de mac
vreau să-ţi acopăr rănile
trupului tău săgetat.
Nimeni nu-mi răspunde:
nici iarna, nici moartea, nici tu!
Nimeni nu-ţi seamănă aici.
Şi Sora ta albă a rămas
în grădina păianjenilor. Ninge
peste piatra ei fărâmată.
Din adolescenţă am pornit
să te caut: Doamne,
uitasem că sufletul tău
a intrat în penele vulturilor
şi pluteşte mereu şi mereu
peste curcubeu -
peste acest oraş al patimilor
în care cineva plânge
în multe clopote.
Marelui Hesiod, cu dragoste
Hesiod
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
El stă pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vietăţi şi livezi,
şi cu pleoapele coborâte priveşte la stele
să afle ce fac rădăcinile.
Când se ridică dimineaţă din somn
în ritmuri moi îşi scarpină barba
din care cad petale de cireş -
pe covorul alb atunci
vin spre el viţeii graşi
să-i lingă sarea palmelor.
La crucea zilei
câmpurile îl salută cu sceptre de grâu
iar el se consultă cu Demeter
despre începutul secerişului ;
duce la buze cornul de aur
şi anunţă-n univers
bucuriile focului.
Îşi scutură pleava din par,
şi după ce vântură seminţele calde
priveşte ceasornicul timpului :
calm, porunceşte vierilor harnici
să culeagă ţâţele butucilor
pline de lapte roşu.
Maşinile electronice calculează roadele,
de bucurie el se închină unui zeu
ascuns în lumină, în piatră şi-n ploi,
şi închide poarta a treia a anului,
spune tuturor cum să-şi ierneze albinele,
apoi el însuşi prepară
felurite bucate grozave la gust,
afumă brânză iute şi păstrăv.
Iarna se odihneşte lângă foc,
citeşte despre rachete şi drumuri spre Lună,
apoi îşi unge picioarele cu alifii
sau îmbină capcane teribile
pentru vulpile care aleargă printre vii,
şi puţin ameţit de vin năprasnic
adoarme pe stufoase piei de oaie
şi-n vis ascultă astrele
care pregătesc destinul
noilor semănături.
Romanţe
Duminici
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Duminici cu prăjitură cu mac
şi degete năclăite de miere,
cu muşte agonizând
între geamuri orbite de praf,
duminici cu drumuri la cimitir
(după-amiază, la ore de jar
când până şi morţii-n adânc
gemeau însetaţi) -
duminici
cu vizite la mătuşa noastră
(fecioară la cinzeci de ani),
capul mătuşii era un cactus bolnav
dar ea ne iubea cu adevărat,
duminici cu flaut şi contrabas,
cu pietricele în pantofii strâmţi,
cu creştetul prins la menghina soarelui
şi cu o palmă tunând după ceafă,
duminici, duminici :
când învăţam să urăsc
şi-l implorăm pe sfântul Gheorghe
să ucidă balaurul duminicilor
ascuns în mobile, în ochii tatălui, în florile
de hârtie - ascuns şi prezent pretutindeni.
duminici, duminici
când degetele mi se năclăiau
de sânge de miere de praf
şi inima mea era răstignită
pe spinii din curte.
Casa de demult
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ferestre îngheţate, vântul
cu paie şi pene de vrabie
în dinţi. În odăile goale
fotografii(de nuntă, de moarte)
înrămate
cu păianjeni uscaţi. Gutui
putrezite. În fiecare prag
urmele paşilor: steme
de-amurg. Cine mă cheamă?
Cine geme
şi vrea să desfăşur
ghemul anilor?
La capătul
ghemului, ştiu,
creşte viermele timpului.
E numai foşnetul şoarecilor
care rod şi rod
insula lui Robinson Crusoe
şi ultima pădure
din herbarul copilului.
Vecinul nostru
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...
Slow-fox
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Strugurii atârnau
ca liliecii de grindă.
Fluturii căutau disperaţi
paradisul din preajma
lămpilor mari "Petromax"
Transpiraţi, dansatorii
se scufundau în fluviul de junglă
al melodiilor. "Domnişoară,
inima mea vă aparţine."
Şerpi-boa de hârtie viu colorată
încolăceau regina balului
delicată ca o petală de mac.
de-a lungul pereţilor
mamele grijulii
păreau pinguini pe banchiză.
Într-un colţ, cu puşca Mannlicher
strânsă bine între genunchi
tânărul jandarm
visa cum umblă prin pădure
după flori şi ciuperci.
Aplauze, ţipete:- o tombolă
cu bucurii de carton
sub nori de odecolon
(Era o sală-acvariu cu apă de fum,
pluteau în ea
siluete fără contur,
era ceva
între toamnă şi iarnă. Amin.)
În pod
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Potcoave, saci cu pene,
sticluţe cu etichete Diana, Carmol,
roată de tors a bunicii, străpunsă
de carii flămânde.
Printre ele, cu mândria pierdută,
stă gramofonul ; în pâlnia sa
păianjenul
îşi desfăşoară bobina.
Iată şi lampa cu petrol
orbită de lumina cerească
a becului electric.
Tronând pe o ladă
pisica urmăreşte cu ochii ei radar
ascunsele drumuri
ale şoarecilor.
Albumul cu fotografii
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Surâs de fată cu umeri
de zeiţă ieşită noaptea din apă,
nasturi mari de sidef, rochie
de mireasă,
un bâtlan împăiat,
"Asociaţia popicarilor din Banat"
petreceri, discul Columbia
cu ultimul tango argentinian
anno Domini 1930,
şi unchiul (funcţionar la oraş)
cu ac luminos la cravată
şi canotiera dată
indiscret către ceafă,
sicriul aşezat pe masă,
mâini încrucişate pe piept,
şi eu c-un cal de turtă dulce
- primul meu Pegas -
o, nepoţii, nepoţii
şi şoarecii pândind aceste foi
aceste frunze de toamnă
plutind cu blândeţe
peste focul timpului.
Calendarul îngălbenit
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Previziunea timpului:
ploaie soare lapoviţă,
apicultura, programul
vântului: prepeliţe, iepuri-vulpea
tot anul,
Lindbergh(zborul peste ocean),
zilele postului mare,
istorioare de consumat la gura sobei
şi pilde ambalate în celofan
-per aspera ad astra-
şi iarăşi previziunea timpului
şi totuşi, bunica a murit.
Moment romantic
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Era o zi senină de vară, când menta
colorează în verde lumina,
iar ei erau cu toţii veseli,
erau puţin înroşiţi de vin şi emoţie
(îmi amintesc : erau cu toţii uşor ameţiţi),
au ieşit împreună în curte,
pe gard au pus un covor (să nu-i vadă
moartea ascunsă în ochii vecinului!)
şi fotograful i-a aşezat după un fel consacrat
(bunicul, de-abia sosit din America
desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Şi-apoi
fotograful a bătut din palme iar ei au zâmbit,
aparatul Agfa a ţăcănit discret
şi cu toţii au răsuflat uşuraţi
şi au spus:
"O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe" ;
şi au râs şi au cântat
(Îţi mai aduci aminte, doamnă
şi în fânul de curând cosit),
au cântat şi deodată, spre seară,
cerul s-a umplut de nori şi de fulgere
şi a coborât o ploaie torenţială
şi inundaţia i-a înghiţit pe toţi...
Aproape o epigramă
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
În actele de proprietate
compuse între cele două războaie mondiale
nu se mai poate citi nici un rând :
literele erau caligrafiate
cu cerneală diluată.
Dansuri
Hawelka
- O cafenea literară din Viena -
Îngeri şi diavoli
stau în jurul unui cazan de aur,
fierb împreună idei.
Nu sunt nici îngeri, nici diavoli:
unul a omprumutat ochelarii lui Brecht,
altul aripile lui Icar,
altul a împrumutat
pletele unei femei (care a rămas
cheală, acasă în pod).
Eu am împrumutat
uzate mănuşi de radiolog.
O, dragi îngeri şi diavoli!
Mai există timp pentru plâns?
Mai există timp pentru discuţii
despre lalele sau iepuri?
Şi iată, a sosit dimineaţa
comandată fără frişcă,
şi telefoanele cheamă din cer
şi fiecare se duce
în raiul sau, şi fiecare
devine el însuşi
în intimitatea copacilor.
Şi încet, sub cazanul de aur
se stinge focul în care
aruncasem şi eu
cateba vreascuri
Lui Henri Rousseau cu stimă şi consideraţie
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
O familie de burghezi blajini
duminică dimineaţă ia loc în şaretă
şi pleacă din cartierul bine-cunoscutului vameş cu barbă.
Bărbaţii şi-au pus veşminte negre ca penele corbului,
în rochiile lor albe femeile sunt îngeri adevăraţi -
din păcate, grăbindu-se,
ele şi-au uitat aripile-n sicriu.
Au luat şi câinele ca să-i păzească de câini.
Roţile roşii ca miezul de pepene verde
îi duc spre satul din apropiere:
probabil se opresc la bâlci să asculte flaşnete
şi eventual să cumpere o pictură cu lebede,
probabil sunt invitaţi la nunta unui locotenent de dragoni
care se căsătoreşte cu fiica primarului,
n-ar fi exclus să plece la culesul viilor
sau chiar la inmoramntarea unui bătrân deputat.
Cine ştie unde se duc? De fapt, nici vameşul habar nu are.
Ar putea s-o spună doar maimuţa din şaretă,
dar maimuţa e total absentă:
ar prefera acasă la rudele din junglă
să se joace cu portocale.
Menuet
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Laudă cicliştilor!
Ei stau aplecaţi peste ghidoane
aidoma ceasornicarilor
peste mecanismele fine.
Şi ei văd ceva ascuns.
Pe unde gonesc, aşa cum sunt coloraţi
cicliştii transformă câmpurile
în tablouri impresioniste.
Şi eu aş putea să fiu un ciclist
dar zburând pe serpetine în jos
poate mi-aş pierde o aripă
şi astfel
n-aş mai fi înger.
Vals
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Tu eşti o căprioară albă
eşti trunchi subţire de mesteacăn
Diana eşti, cu sâni de portocală
Şi eşti un cuib de viespi.
Romanţă
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Noaptea umblăm prin cimitir,
din când în când ne sărutăm.
Îmi spuneai că nu te temi.
La fel spuneam şi eu,
dar eu mă temeam grozav:
mi se părea tot timpul
că luna este un iepure angora.
Mazurcă
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Mi-am pus ciorapi împletiţi din funingine
mi-am pus un frac de culoarea cărbunelui
mi-am pus mănuşi trecute prin lapte-de-var
pe cap mi-am pus un cuib de cioară
şi am venit la inmoramntarea ta
în loc de floare am adus un stilou
un stilou să parafez
trecerea ta în iad
Albă-ca-zăpada
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Aerostatul lunii pluteşte mereu
peste cătune şi munţi, peste păduri şi oraşe,
şi aplecată atent din nacelă
Albă-ca-zăpada priveşte prin ochean
în fiecare casă:
unde vede copii, le resfiră în vis
libelule, focuri de artificii sau flori
şi celor mai săraci copii
le trimite
şi un torent de smochine şi lapte,
îndrăgostiţilor le toarnă hidromel pe buze,
cu raze argintate îi leagă snop
şi-i păzeşte, să nu se prefacă-n cenuşă
în leagănul lor de foc.
O, ea nu-i uită nici pe bătrâni,
pe bătrâni înainte de moarte
îi face iarăşi copii.
Sus, Albă-ca-zăpada e mereu printre noi.
Dimineaţă coboară pe pământ,
doarme puţin în cortul ferigilor,
se scoală şi mănâncă în grabă (mure
sau lipie din făină de ghindă)
şi până-n amurg
le coase celor şapte pitici
costume antiatomice.
Baladă păpuşii
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
După miezul nopţii
păpuşa coboară din landou
şi hoinăreşte prin camere
fragilă ca un ou.
Dansează cu paşi de ceară
şi râde cu moliciuni de vată.
Se aşază uşor pe-o muşcată
şi-i extrage carminul
să-şi pună viaţă
în obrajii ei de moartă.
Admiră picturi cu pepeni şi iepuri,
curioasă intră în abisul oglinzii;
o întâmpină cu ură
ochii din timpul zilei
dar ea nu-i înjură.
Păpuşa se-nalţă-n fereastră,
înmărmurită priveşte cerul
şi aflând de lumina stelelor
plânge şi plânge
şi plânge cu lunecări de arcuş -
până vine pisica
şi-o sfâşie
lăsând pe covor rumeguş.
Rumba
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
O, armăsarul
vine ropotind ca torentul în munţi,
pielea lui e numai oglinzi,
coama lui e un steag de foc.
Dumnezeu i-a lipit un luceafăr pe frunte,
picioarele din faţă
i le-a înmuiat în făină.
Pe unde trece
cu viforul din nările sale
smulge salcâmii din loc
Trecând călare pe el,
tu, iubita mea, te-ai mândri cu mine,
şi din fereastră ai spune vecinelor
că sunt general de brigadă.
Zădărnicie arheologică
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Ei sapă şi sapă
sapă din zori şi până seară
sapă şi scot din pământ
brăţări şi statuete din aur
şi amfore lungi
ei sapă şi sapă
dar nu-i vor găsi niciodată
pe cei care le-au avut
acei care le-au avut
sunt îngropaţi în noi
numele lor
e Zgârcenie şi Catmaimult
ei sapă şi sapă
dar cei cari le-au avut
se plimbă pe stradă
cu păpădii la butonieră.
Fox-trot
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Şoarecele este o vietate blândă
s-a născut în palma unui înger
şi locuieşte modest: sub duşumele
şi-n lăzi.
Se hrăneşte cu pâine uscată, cu lemn şi fotografii
şi aşa mai departe.
El nu mănâncă alţi şoareci,
nici praf de puşcă sau iepuri.
Doar mie mi-a mâncat
diploma de bacalaureat.
Tango
Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)
Nu sunt vultur, sunt
numai un poet obscur -
azi gloria mi-ar fi povară.
Lăsaţi-mă acolo în balcon,
printre muşcate,
Lăsaţi-mă acolo să-mi ascult
poemele cu glas de gramofon.
În rest, e-o zi de luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu