sâmbătă, 31 decembrie 2016

Poezie de FRANZ THEODOR CSOKOR in traducerea lui Petre Stoica (poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970)



CHEMAREA LUI MATEI

FRANZ THEODOR CSOKOR

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Tu, cel de-aici - ridică-te!
Trebuie să urmezi calea!
E nevoie de tine!

Iţi grămădeşti averile?
Niciodată n-au fost ale tale!
Îţi proslăveşti lucrările?
Uită-le!
Te ia în braţe femeia?
Îţi aduce durere!
îţi plânge copilul?
Unde-i suferinţă, plânsul e şi mai mare.

Te biruie somnul?
Treaz să rămâi!
Te bucură tihna?
Se cere să lupţi!
Eşti însetat de fericire?
Te aşteaptă mizeria!

Nu întreba ce!
Aleşii te ascultă!

Cel însemnat eşti tu!
Nu cel de alături.
Deci, vino!

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - FRANZ THEODOR CSOKOR



FRANZ THEODOR CSOKOR (1885-1969) întruchipa acel tip de literat, reprezentativ în cultura unei ţări, acceptat deopotrivă de academie, ca şi de cititorul cu oarecare veleităţi. Deci, un "clasic". S-a născut la Viena, din părinţi austrieci cu amestec de sânge croat, sârbesc, ceh şi maghiar. Tatăl său a fost consilier aulic, profesor şi medic uman şi veterinar. Csokor îşi face cunoscute darurile poetice prin anul 1905, iar primul volum şi-l editează în 1912 (VIOLENŢELE). În 1913 întreprinde o lungă călătorie la Petersburg, unde desfăşoară şi o activitate teatrală. (Este preludiul  neîntreruptelor sale voiajuri, pe care în anumite împrejurări va fi nevoit să le facă silit de avataruri de celor ivite după 1938, an atât de nefast pentru destinele Austriei.) Csokor participă ca simplu soldat pe fronturile primului razboi mondial. După ce dezbracă haina militară, tânărul poet începe să se impună ca dramaturg, şi curând e numit regizor pe lângă Rudolf Beer-Hofmann, directorul teatrului Raimund şi al teatrului popular german. În 1937 are loc premiera importantei sale piese, TREI NOIEMBRIE 1918, care aduce pe scenă momentul destrămării armatei austro-ungare. După dramaticul "ANSCHLUSS", Csokor ia calea exilului voluntar. Se stabileşte în Polonia, apoi în România, unde se bucură de ajutorul şi prietenia unor scriitori, în primul rând de cea a inimosului Liviu rebreanu. În paranteză trebuie spus că scriitorul austriac ii este familiară opera marelui nostru romancier. Într-un eseu dedicat lui Robert Musil, Csokor sezizeaza în anumite creaţii ale unor celebri prozatori printre care şi cea a lui Liviu Rebreanu, o problematica identică, născută din realităţile vechei monarhii danubiene. În Bucureşti Csokor lucrează la o carte de memorii, CIVIL ÎN RĂZBOIUL POLONEZ. Pleacă în Iugoslavia şi în 1941 se refugiază în faţa trupelor germane invadatoare, ca peste doi ani să ajungă, după multe peripeţii, la Bari, punându-se la adăpost în zona eliberată de americani. Csokor revine în România, ca invitat oficial la sărbătorirea lui Eminescu în 1963.
Opera lui Csokor, alcătuită din poezie, teatru, memorialistică şi proză, constituie expresia unui artist de factură umanistă. Subiectul principal al operei sale e omenirea, pe care o visează ferită de spectrele dezastrelor pricinuite de războaie. El crede în tăria morală a omului şi a destinului său istoric. Ca poet, e legat mai mult de tradiţie, ceea ce se şi poate vedea în înclinaţia sa pentru genul baladesc. În schimb, ca autor de teatru, e sincronizat la modernitate, fiind alături de Franz Werfel cel mai important dramaturg expresionist din Austria.
Din şirul lung al scrierilor sale, menţionăm doar volumele de versuri: PUMNALUL ŞI RANA - 1917, ETERNA IZBUCNIRE - 1926, CORABIA NEAGRĂ - 1944, MEREU E UN ÎNCEPUT - 1952, culegere antologică.
Csokor a fost preşedintele P.E.N.-clubului austriac şi membru al Academiei pentru limba şi creaţie din Darmstadt, deţinător a numeroase titluri onorifice, distincţii şi premii literare.

Petre Stoica

Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș - d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) este un poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară [1]. A fost unul dintre întemeietorii spirituali ai "generației 60" alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest


 Morariu, Vasile Gordu.














vineri, 30 decembrie 2016

Poezii de JEANNIE EBNER in traducerea lui Petre Stoica (poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970)




UNDEVA

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Golindu-mi paharul, voi pleca mai departe.
Cere puţină despărţire, trudă să mă ridic
şi doi bănuţi de aramă. (Atâta-i socoteala.)
Nu mai am nevoie de palton.
O geantă, umbrelă, o carte?
Cu mine n-am adus nimic. E mai uşor aşa.
Şi ce dacă înainte de căderea nopţii
voi fi încă departe pe stradă?
Sau poate acasă?
Sau cine ştie unde?






FOAME

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Capul tău vine asemenea unei corăbii încărcate.
Aşteptăm în port. Şi ne e foame.
Soseşti de pe ţărmurile negre, cu aur şi fildeş,
dar copiii duc dorul laptelui
şi pier ca florile bolnave.
Inima ne-am crescut-o mare. Încolţea,
se făcu pom şi avea fructe, ce nu se parguiau niciodată:
doar mâini apucând în gol.
Golul adiind umple cu vânt pânza ta nouă
şi asemenea soarelui, în orizont, capul tău
urcă şi coboară
încărcat cu fructul palid al inimilor noastre.

Ne-am îngropat copiii
în turnuri de aur şi fildeş.
Iată-ne din nou aşteptând în porturi.
Şi ne e foame. Şi niciodată nu ştim după ce.




AROMA UNEI BANANE

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Trupul iubitului meu e răcoros precum ploaia
şi-i cald precum soarele,
trupul iubitului meu înmiresmează gingaş şi plin
de taină.
Precum fructul bananului în coaja-i tare, palid-gălbuie,
precum fructul în coajă, astfel stă el aşternut în palmele mele
când buzele ostenite de jocul dragostei
se lasă, mai strânse decât ploaia, mai suave decât
roua.

Trupul iubitului meu e mai moale decât nisipul
şi-i mai cald decât soarele.
pe cerul gurii sale se adună apele vieţii,
apele iubirii, apele veşnicei reveniri.
Iubitul meu doarme. Sub cojile pleoapelor
se ascund întunecatele, dulcile fructe ale ochilor

De pe nisipul fin al ţărmului barca mi-o împing în apă.
Vâsla se ridică şi coboară în ritm egal
şi îngân un cântec vechi.
În barcă bananele coapte zac ciorchini,
evantaie cărnoase, umplute cu fragedă carne de fructe.

Zumzăie o muscă, o muscă verde, somnoroasă.
Soarele se înalţă. Monoton curge fluviul. Eu cânt:

Trupul iubitului meu e pentru mine ploaie, nisip şi soare.
Precum fructul bananului i se topeşte gura
sub sărutările mele.
Aromele sale delicate aţâţă jarul în creştere.
Monoton murmură apele vieţii, apele dragostei,
apele veşnicei reîntoarceri







NISIP

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

În noapte, în nisip, în vânt
piciorul tău nu lasă nici o urmă.
Tu vii cu boabe şi frunze colorate în păr
îngânând un cântec, păzind un vis -
cântecul e numai nisip, visul e numai
nisip ce se scurge printre degete,
în vânt, în nisip, în nisip.






ÎŢI MULŢUMESC...

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Îţi mulţumesc pentru dragostea care m-a găzduit,
pentru ura care m-a izgonit şi pentru calmul despărţirii.

Mult îţi mulţumesc pentru calea arătată.

Îţi mulţumesc pntru stele şi flori,
pentru iarba sfânta şi pentru Crai nou,
pentru nor şi văzduh, pentru aerul din preajmă.

Mult iti mulţumesc pentru pom.

Îţi mulţumesc pentru duşmanul care m-a atacat la amiază
şi pentru prietenul care seara m-a condus acasă.

Mult îţi mulţumesc pentru viaţa mea -
şi pentru că se trece şi ea.

Dar tu vei rămâne, plin de fericirea existenţei,
când florile se scutură şi stelele se sting, când
arborele se usucă iar drumurile rămân fără ţintă,
când duşmanul putrezeşte, când prietenul e mort,
când n-o să mai fie nici dimineaţă, nici seară.

Tu vei rămâne, după ce viaţa mea se trece
o dată cu dragostea mea pentru viaţă.

De aceea îţi mulţumesc pentru fiinţa mea toată -

pentru existenţa ta, îţi mulţumesc.

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - JEANNIE EBNER



JEANNIE EBNER

Petre Stoica

JEANNIE EBNER (1918-2004 s-a născut în Australia, la Sydney. Anii şcolarităţii o aduc în capitala Austriei, unde o să locuiască până la sfârşitul vieţii, în 2004. De foarte tânăra intenţionează să între într-o mănăstire, dar renunţă după ce descoperă voluptatea scrisului. Primele ei versuri sunt compuse în 1930! La vârsta de 16 ani lucrează ca funcţionară într-un birou, găsind totuşi răgazul să citească asiduu din Karl Marx şi Rilke. Absolvind gimnaziul, se înscrie la Academia de arte plastice din Viena, fără să obţină vreo diplomă însă. Jeannie Ebner este o vreme stenotipistă, graficiană şi preparatoare de limba engleză. Din anul 1950 îşi câştigă existenţa numai din scris. A fost şi editoarea revistei LITERATUR UND KRITIK
Jeannie Ebner se impune la început prin proză, romanul ei din 1954 (EI AŞTEAPTĂ UN RĂSPUNS) fiind considerat o remarcabilă apariţie editorială austriacă. I-a urmat un alt roman (SĂLBĂTICIUNEA VERII TIMPURII, 1958) şi frumoasa culegere de nuvele (ZEII NU VORBESC, 1961). După Hans Weigel, aceste creaţii constituie "redarea magică a atmosferei vieneze". Bibliografia scriitoarei înregistrează un şir de titluri importante, din care se cere menţionat măcar romanul FIINŢE ÎN VIATĂ, 1964.
Binecunoscută şi ca autoare de versuri, Jeannie Ebner scrie o poezie duios-melancolică, în care sesizăm numeroase simboluri din realitatea cotidiană. Cele mai bune poeme ale ei se află în volumul GEDICHTE, apărut în 1965

duminică, 18 decembrie 2016

Seminar public: Petre Stoica 21 Decembrie 2016, ora 18:00


Studenții Facultății de Litere din anul al III-lea vă invită miercuri, 21 decembrie, ora 18:00 la un seminar public dedicat lui Petre Stoica, „scriitorul cu cea mai mare longevitate literară” (1957-2008).

Evenimentul se va desfășura în librăria „La Două Bufnițe”( Piaţa Unirii nr. 11).

Alături de invitații Daniel Vighi și Marcel Tolcea, între momente muzicale realizate de elevi de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, vom face o incursiune în poezia lui Petre Stoica prin discuții și analiză pe marginea unor poeme, corelate cu mărturii ale celor care l-au cunoscut pe scriitor.

Vă invităm să pornim împreună pe urmele „cultivatorului de mărar”, al scriitorului care caută să restaureze viața de altădată în poemele sale prin valoarea acordată lucrurilor cotidiene.

duminică, 4 decembrie 2016

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - Rainer Maria Rilke




Petre Stoica:

RAINER MARIA RILKE (1875-1926) s-a născut la Praga ca fiu al unui mic funcţionar feroviar. Frecventează în silă o şcoală militară, după care se înscrie la Academia comercială din Linz; studiază în oraşul natal artele, literatura şi istoria dreptului, dar nu are răbdare să-şi desăvârşească studiile şi, părăsind Austria, se stabileşte rând pe rând la Munchen, Berlin şi Florenţa. Întreprinde călătorii în Rusia, Franţa şi Italia. Rusia a lăsat asupra poetului o impresie zguduitoare, ramanandu-i prieten statornic pentru totdeauna. Întâlnirea cu Tolstoi - care nu i-a împărtăşit viziunea idilică pe care şi-o formase despre evlavia ţăranului rus - n-a decurs într-o prea mare armonie. În anul 1905 a fost secretarul sculptorului francez Rodin, despre arta căruia a şi scris o carte citită şi astăzi cu interes. Între anii 1911-1912 locuieşte în castelul Duino aşezat pe ţărmurile însorite ale Adriaticei. După terminarea războiului mondial se stabileşte în Elveţia, locuind în turnul castelului Muzot din Walis. În general, uzează de ospitalitatea unor prieteni şi protectori bogaţi în ale căror castele găseşte liniştea necesară creaţiei. Bolnav de leucemnie, moare în apropierea localităţii Montreux. Este înmormântat lângă zidurile bisericii din Raron, în mijlocul unor privelişti de o rară frumuseţe.

Rilke "avea nostalgia frumosului şi a marilor valori intr-o epocă în care urâtul se amesteca din ce în ce mai mult cu produsul de masă şi cu standardizarea" (Glaser/Lehmann/Lubos). Autorul lui STUNDEN-BUCH, n-a cunoscut celebritatea timpurie, ca vienezul Hofmannsthal. Primele sale două volume aduceau poeme destul de obişnuite pentru momentul acela, dar caligrafiate cu graţie, în maniera JUGENSSTIL-ului. Pentru ca apoi poezia lui să se reverse în melodii nemaiauzite, legănate într-o limbă plastică, foarte muzicală, pururi proaspătă. Treptat universul lui specific se conturează: copilăria, moartea, dragostea, natura, obiectele. Copilăria revine obsesiv, un simbol al unei purităţi pe care omul modern din epoca rilkeana părea să n-o mai regăsească. Motivele romantice timpurii ("împlinirea prin moarte") revin şi ele des, exprimate printr-o sensibilitate sfâşiată de incurabile melancolii. În creaţia sa atât de inefabilă, Rilke ridică probleme general umane, pe care le credea rezolvabile prin mijloacele artei. Opera lui Rilke demonstrează o permanentă, chinuitoare căutare a unor răspunsuri în zone transcedentale, dar şi pe pământ, unde "Dumnezeu se află în toate". Unii văd dezlegarea acestor căutări în cele ZECE ELEGII DUINEZE, rod al unor experienţe artistice deplin maturizate. Angoasa lui, a omului modern, claustrat, răzbate puternic din versurile elegiilor, în ciuda hermetismului lor.


(Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970)

"Vis cu sandale rosii" - Ioana Burghel, Editura paralela 45 2016


"Tablouri vazute dintr-o parte" - Florin Toma, Editura AdLibri 2016




Veronica Kirchner:

Spre a vă aduce aproape noua apariţie editorială a scriitorului şi prietenului Florin Toma, mă sprijin de bastonul verbal al unui text din romanul sau, MOŞTENIREA FAMILIEI BILDUNGSROMAN, parcul literar în care ne-am şi cunoscut: (...) "Scoase din buzunarul lodenului o madlenă aburindă (...). Şi muscă nesăţios din ea. Sub pleoapele încinse i se derulau, într-o viteză ameţitoare, imagini ale vieţii, atât de limpede, încât la un moment dat avu impresia că nici nu se mai află acolo.'
În cartea de faţă, TABLOURI VĂZUTE DINTR-O PARTE - ce mod aparte al său, atât de caracterisitic, de a-şi descrie călătoria mângâiată de timp, pe parcursul a câtorva ani, prin Instituţiile Frumosului, galerii, muzee, ateliere! - Florin Toma pare-mi mie că muşcă nesăţios dintr-o madlenă aburindă, coaptă în impresiile, dialogurile şi imaginile, alese şi filtrate prin spiritul său de observaţie limpede, din arta românească.
Florin Toma nu evită duelul cavaleresc, ochi în ochi, cu realitatea, cronicele de artă din această carte, văzute dintr-o parte, sunt o fulgurare, cum mărturiseşte el însuşi; sunt acele MOMENTAUFNAHMEN, precum nişte fotografii-serii de Muybridge, colorate însă în ţesătura trimiterilor literare. Nu şoptite, ca parcă din trecut, ci sonore în prezent, prin oralitatea unei stilistici insolite, cu exclamaţii la rever şi cu reverenţe sincere, petrecute în salonul de onoare al artei româneşti.
- cu Florin Toma.

"Descheiat la vise" - Radu Bata, Editura Brumar 2016





"Eu nu sunt poet, sunt doar poezetar, adică un mic artizan de poezie. Dar, ca să-mi dau aere, mă fac că stiu: poetul e şi chelner - ne serveşte vorbe iluminate, şi tinichigiu - repară tabla conştiinţelor îndoite, şi filosof – regândeşte lumea din perspective noi. Şi, peste toate astea, ne mai şi plimbă cu agenţia lui de voiaj prin ţări imaginare, mai sădeşte şi flori în capetele seci.

................

Poezeta e un poem mai relaxat, oarecum lucid şi aeropurtat. Poezia revelează posibilităţi, poezeta le reciclează. Să zicem că poezeta e o verisoara a poeziei care umblă mai despletită, mai puţin apretată, chiar când merge la concert."

Radu Bata!

fragment dintr-un interviu din Adevarul, mai 2015
- cu Thomas Man.

"La Tolce Vita!, Robert Serban in dialog cu Marcel Tolcea, Editura Universitatii de Vest 2016




MARCEL TOLCEA e un poet original, un om generos (a ajutat nu puţini scriitori, tineri ori nu, să publice şi să-şi facă literatura cunoscută), un excelent ziarist şi, totodată, un admirat, de către studenţi, profesor de Jurnalistică. E lipsit de emfază, de vanitate, gata oricând, parcă, să facă o glumă bună ori un spectaculos joc de cuvinte care să-i binedispuna pe cei din preajma sa. Şi,înainte de toate, cred că Marcel este un om bun, exemplar. În paginile acestei cărţi îşi va povesti viaţa de până acum.
Atenţie, motor!

Robert Şerban

"Vorbesc in gand cu voce tare" - un cristian in dialog cu Robert Serban, Casa de Pariuri Literare, 2016


"Trantind usa" - Cristian Patrasconiu in dialog cu Tia Sebanescu, Humanitas 2016







Cristian Pătrăşconiu:

Tia Şerbănescu este un fel de "crucişător moral al presei româneşti". Dacă presa poate învăţa pe cineva să gândească, după ce va fi dat deoparte grâul (puţin) de neghina (multă), atunci Tia este unul dintre cei mai buni şi mai eficienţi însoţitori în această privinţă. Prin ce spune, prin cum spune, prin consecvenţa cu care spune ceea ce spune, prin eleganţă şi stil, Tia este, şi în presă, O PREZENŢA cu adevărat luminoasă - şi o iubesc şi pentru asta.

Ion Barbu – Premiul pentru poezie Petre Stoica!



Liviu Antonesei:

De ce ar lua unul dintre cei mai buni graficieni și caricaturiști români un mare premiru pentru poezie? Răspunsul scurt este – pentru că merită! Răspunsul mai lung este formulat mai jos în postarea de pe blogul lui Dorin Tudoran. Eu mai adaug doar că mă bucur foarte tare. Pentru că fratele Ion nu este numai unul din marii desenatori de azi, ci și un om admirabil, cum nu întîlnești decît cîțiva într-o întreagă viață. Mulțumesc Master DT pentru vestea bună, felicitări Ion Barbu!

 LAUDATIO – Ion Barbu sau ireverențiosul liric

joi, 1 decembrie 2016

"Draga, ma duc la Charlie" - Maryse Wolinski, Editura ALL, 2016 in traducerea lui Tudorel Urian



Tudorel Urian:

De ce a fost asasinat Georges Wolinski? Probabil dacă ar fi putut să fie întrebat, caricaturistul ar fi ridicat neputincios din umeri şi ar fi răspuns că nu are habar.

Pentru Maryse Wolinski, caricaturistul de la CHARLIE HEBDO nu a fost însă Wolinski, aşa cum era ştiut de o lume întreagă, ci Georges, pur şi simplu. Un om cu bune şi cu rele, cu tabieturi enervante, dar şi cu momente sublime de exaltare, de care o legau o sumedenie de amintiri comune în patruzeci şi şapte de ani de convieţuire. Soţul ei. Replici cu sau fără miez rostite într-un moment sau altul, zâmbete abia schiţate sau chipuri ale lui de tristeţe ori melancolie păstrate într-un colţ de memorie, obiecte fanate şi poze vechi, de tot felul, completează de minune imaginea acestui artist sensibil, adesea delăsător şi nu foarte descurcăreţ în societate, aşa cun sunt de obicei artiştii.