sâmbătă, 15 august 2015

Petre Stoica-VISUL VINE PE SCARA DE SERVICI (1991)


Poemele din prezenta plachetă au fost compuse la Bucureşti şi Reşiţa în anul Domnului 1987




DANSURI ŞI ZÂMBETE

Vine amurgul mă învăluie spuma lui portocalie
şi gândul mă duce la primele mele dureri de dinţi
la anii liceului la urechile îngheţate ale profesorilor
iar gândul se opreşte îngrozit
la misterul logaritmilor la duhul lor de coropişniţă
luminile amurgului pătrund adânc în columbarul trecutului
mă obsedează jartierele şi fecioria iubitei
adolescenta avea degetele pătate de cerneală şi sâni
ce înfruntau ascuţişurile vântului
cât de firesc îmi lua bomboana din palmă
cât de frumos fluieră celebre arii de operă
şi nu uita aluaturile pregătite de mama
şi nu pot uita nici faţa proaspăt bărbierită a tatii
mai există infinite dansuri şi zâmbete
ale vârstei mele cu braţe argintate
asemenea oaselor stau sub cruste de zăpadă îngheţată
cândva le dezgroapă memoria câinii ei jigăriţi
dar elanurile mele candoriile şi încrederea în religia vrăbiilor
nu vor mai reveni niciodată
seara coboară densă în orologiu se aud
murmure confuze venite din timpul ce-a fost
roţile orologiului tocite
macină sare ce picură umedă pe inima mea obosită
muşchii s-au subţiat pielea e zbârcită
trupul se reazimă de coapsa unui catâr resemnat
coboară şi noaptea
întru în aşternut în vid parfumat
visez că bătrâneţea strănută patetic prin sălile de concert



AMÂNĂRI


Factorul poştal îmi ocoleşte casa
poate întârzie prin bufetele cartierului
bicicleta lui goneşte singură pe străzi
de când aştept noutăţi din continentul trecutului
cine-mi călăreşte caii de ametist?
marea amurgurile ei fastuoase mai există?
osemintele tatălui meu ce mai fac? mai discută cu iarba?
sănii copilei care mi-a dat să beau sulfină şi apă din palmele-i fragede
cum au evoluat?
noutăţi aştept şi din arhipeleagul viitorului
bolile ce semnale şi ce culori pregătesc?
pletele mele vor creşte maiestuoase până la capăt?
soneria bicicletei mă trezeşte noaptea din somn
readorm şi visez că-n geanta factorului poştal
şoarecii rod plicuri cu numele meu




BUCURIA DE A ŞTI

Mă plimb pe bulevard
fumez maiestuos flutur batista parfumată
în luciul vitrinei ini admir coafura geometrică
şi tresar văzând că tinereţea vine spre mine
cu şolduri de gresie şi sâni violenţi
şi totuşi stau nemişcat port haine banale
într-adevăr fumez dar între degete
răsucesc o ţigară ieftină şi nu tresar
decât la picătură de apă ivită de sus
la capătul bulevardului fac drum întors
paşii descriu aceiaşi plimbare superioară
doar că acum sunt multiplicat
în siluete de emisari ai vietii gălăgioase
înaintea cărora tinereţea cânta-n genunchi
oh trezirea din vis şi bucuria de a şti
că eu sunt iarăşi eu
cel care îşi deschide umbrela în ploaie
şi pleacă să şlefuiască diamantul bătrâneţii




PRELUDIUL ZILEI


Ziua mi-o încep cu elogii la adresa
vrabiei care acolo sus pe balustrada balconului
îşi exprimă-n ciripitul diamantin
bucuria de a şti să trăiască puţin
îmi pun hlamida de fost împărat peste ţara tinereţii fără bătrâneţe
aştept să fiarbă ceaiul şi-n răstimp
mănânc firimiturile tortului aniversar
pregătit pentru mine în urmă cu cinzeci de ani
pe scară se aud paşi se îndreaptă parcă spre uşă
oh nu-i Ea în altă inimă răsună fericirea
rostită prin aburul crinilor cumpăraţi la piaţă
în bibliotecă mă întâmpina mari hărţi ontologice
azi ancorez într-un golf în care se adună
nave eşuate şi umbre de prieteni morţi
încheindu-mi pioasele reculegeri
trec la aspra mea muncă de traducător
deschid o enciclopedie grea şi pătată de sudoare
din ea se revarsă litere-mormoloci care-mi scapă
printre degetele plutind în fum de ţigară
unde se ascund cuvintele rare?
sub smalţul dinţilor? în fierul inimii?
sau în bălegarul leilor apăruţi cândva în vis?
vrabia se zbate acum printre sârmele reci ale oraşului
îmi scot hlamida de fost împărat
şi o schimb pe cratiţele ţigăncii din prag
în sfârşit ziua ia conturul dorit
hexagonală şi împodobită cu somptuoase cununi de urzici




VISUL VINE PE SCARA DE SERVICI


Număr cutele aşternutului rece le înmulţesc la pătrat
somnul apare greu şi târziu
de atâta amar de vreme dorm singur
cea care mi-a fost în viaţă stâlp de ametist
a intrat în sângele florilor din cimitir
uneori o caut la telefon
dar vocea ei e numai strigat de miel
şi celelalte au murit demult totuşi le văd
umblând prin piaţă trag după ele căţeluşi jigăriţi
şi se târguiesc cu vânzătoarele de mărar
pielea tatuată de sărutări s-a zbârcit
dulcile peceţi s-au făcut aspre la pipăit
seamănă cu urmele copitelor de diavol
visul vine pe scara de servici
are aripi de plumb şi mă trage brusc spre abis



NICI AZI


Am pus farfuriile tacâmurile paharele
toate sunt noi şi toate
au claritate de primăvară
şi iată că nu vii nici azi
mâncarea se sleieşte apa ingheata în cană
mă aşez la masă îmbrăcat
în haina actorului rămas fără rol
poftă bună singurătate



SONATINA


O boare neaşteptată agită perdeaua
şi bobocii trandafirilor se prefac în cenuşă
atâtea lucruri se-neacă în oglindă
rămân numai literele persistă interogatoare
îmi amintes vocea ta calmă aniversările eşecurile
inima zilei avea forma căpşunei
tinereţea purta platoşa zeiască muşchii ei
întreceau elasticitatea izvoarelor
ciocănelele orologiului ating arcuri moi de argint
cât o fi ora în ţinutul trecutului?
apoi furtuna acoperă cu nisip
paharele din care-au băut
fiinţele dragi ce azi nu mai sunt



 EMBLEME

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Melancolia păpuşii abandonate în lada din pod
melancolia copilului privind zăpada de-afară
melancolia femeii care-şi descoperă primul rid
melancolia tenorului care şi-a pierdut vocea
melancolia portretului de pe gheridonul din colţ
melancolia pendulei în odaia invadată de soare
melancolia bărcii trasă sub malul cu sălcii
melancolia soldatului trecând prin lanul de grâu
melancolia lupului în cuşca grădinii zoologice

melancolia mea cu care zi de zi
măsor adâncimea unui mormânt deschis



NELINIŞTE

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Formez un număr de telefon greşală
oh scuzaţi-mă nu-i nimic nu-i nimic

a cui a fost vocea de la capătul firului?

în pat mă răsucesc de pe o parte pe alta
da a cui a fost vocea?

în urechile mele răsună un ecou sidefiu
de dinaintea potopului



MENUET

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Fiecare îşi arată ritualul de seară
udatul florilor lectură ziarului strănutatul
şi aşa mai devreme

eu seara îmi scot ochelarii şi şterg
lentilele încărcate de microbi şi imagini de doliu



MENUET

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Pentru unii viaţa are gust de mac sau de wisky
pentru alţii viaţa luceşte ca lama spadei

pentru mine viaţa are aspect de rac sfârâind pe jăratec



MENUET

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Uneltele de precizie ale multora
sunt dispreţul satârul semnătura sau foarfeca

unelata mea de precizie este zâmbetul
câteodată acul cuvântului



MENUET

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Atâţia doctori în drept atâţia profesori de gălăgie
atâţia pantaloni călcaţi impecabil

cartea mea de vizită e-o petală de iasomie



MENUET

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

versuri patriotice ritmuri de broscuţe subtile
dialoguri de frişcă roză în fum de ţigară violetă

prefer poezia tăcută fâlfăitul foilor de ceapă şi trosnetul
cojii de pâine însoţit de monologul amurgului



MENUET

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

melcul străbate grădina umedă
diseară va ajunge antenele sale
vor atinge infinitul

tu dezlegi cuvinte încrucişate
nici până mâine nici până-n ziua de apoi
nu vei găsi cuvântul care defineşte răbdarea



EMBLEME

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Filosofia din copita măgarului
melancolia din şoricul porcului
umanitatea din guşa corbului
suavitatea din inima parlagiului
dulceaţa din cleştele dentistului
indulgenţa din valsul focului
lirismul din acul scorpionului

surâsul şi optimismul din fierea mea



 SONATINĂ

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Din ce în ce mai puţine scrisori
s-au rărit şi apelurile telefonice
telegramele de felicitare sosesc doar în vis
prietenii joacă şah pe balcoane înalte
sau încheie alianţe cu boabele de piper
din simplă perversitate metafizică
unii au rămas captivi în menghina discursului alţii
vai au rămas definitiv în grădină

barba se transformă într-o tufă de sare
se subţiază şi aţa nasturilor de la haină

prin uşa întredeschisă
intră numai suspinul scrumbiilor afumate



DULCEAŢă DE EPOCĂ

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Tinereţea scormonea în caseta părinţilor
zilnic furând puţin câte puţin
din sacrosantul drept asupra adevărurilor

bogată şi nepăsătoare trecea de pe o stradă pe alta
şi punea prejudecăţilor piedică
poveţele şi avertismentele răsunau în urechile ei
ca uguitul unui corb cu pene roz-sidefii

anii tinereţii s-au făcut dulceaţă de epocă
linse acum de pisici năpârlite
nu regret nimic deşi mi-ar plăcea
să dansez în lejerele haine de atunci

o lumină înghite o altă lumină

o nouă generaţie trece bogată pe străzi
elaborează adevăruri cu miezuri mai tari
şi ea răstoarnă stâlpii prejudecăţilor
iar gura fragedă rosteşte aulic sentenţă eternă

gândesc toate acestea în timp
ce dinţii mi se rup în coaja moale de pâine



ÎN DIRECŢIA CÂINELUI

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

Aripile tinereţii mele atârnă lovite de meteoriţi
oasele care susţin acum vertical tristeţea
mă poartă spre zone fără afirmaţii şi fără uşi

amintirea şampaniei de odinioară mi se acreşte pe limbă
palmele ce-au cules avide polenul sânilor feciorelnici
crapă încet cu scândura sicriului
inima anesteziată cum să mai cheme?

pe nesfârşite băltoace de apă plutesc
coji de seminţe ziare rupte picioare de raci etichete
printre ele pluteşte şi imaginea celui ce voi fi
după trecerea ploii care topeşte viscerele anului

se aprind luminile porţile teatrelor se deschid
mi-ar plăcea să urc treptele de acolo
dar eul meu liric mă trage în direcţia câinelui
cufundat adânc în lectura rănilor sale

şi ultimul răsuflet al vântului răstoarnă părul
femeii care se uită la mine de parcă
aş fi o haina mâncată de acizi corozivi



CA ULISE


Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)


Ca Ulise ai trecut de la o insulă la alta
trupul tău tânăr se risipea în miere limpede

lumea era oglindă-n oglindă în ea te vedeai
când atlet viguros când amiral când tricorn

copleşit de amintiri şi de simboluri
studiezi fisurile pereţilor privirile
păianjenului cu o sută de ochi

splina zvâcneşte memoria pâlpâie grea
lumânarea se îndoaie asemenea unui vierme de sidef

adormi şi visezi că moartea-i o mănuşă parfumată



LIRIC ŞI IREVERSIBIL

Petre Stoica din "Visul vine pe scară de servici" (1991)

Odinioară mă credeam nemuritor
muşchii mei de atlet mă duceau uşor în locuri
unde oţelul se vindea în chip de ambrozie
iar măştile nopţilor erau mânjite cu miere.

nasturii de la cămaşă atârnă blegiţi
hainele de gală se destramă liric şi reversibil
orele mele au nume mici şi poartă bandaje soioase.

am uitat numerele telefoanelor ce mă chemau
la plimbări pe aleile gloriei
azi mă împiedic de fiecare pietrica răsărită în drum.

păsările pleacă spre meridiane mai calde
speranţa pluteşte pe şanţul cu resturi menajere

cad primele frunze îmi putrezesc pe creier

toamna mea vine pe-o sanie trasă de broaşte melancolice



EMBLEME

Petre Stoica din "Visul vine pe scară de servici" (1991)

Grâul încolţit care învaţă să biruie gerul
puiul de vrabie care învaţă să zboare
copilul care învaţă arhitectura alfabetului
ucenicul care învaţă construirea sicriului
recrutul care învaţă să tragă cu puşca
adolescenta care învaţă secretele dragostei
tânărul marinar care învaţă capcanele mării

cu bătrânul care învaţă aspectele singurătăţii



M-A PĂRĂSIT

Petre Stoica din "Visul vine pe scara de servici" (1991)

M-a părăsit marea cu flautele şi tandretele sale
m-a părăsit furioasa plăcere a călătoriilor
m-a părăsit foamea de alune şi portocale
m-a părăsit predicatul din propoziţia dragostei
m-a părăsit privirea ageră m-a părăsit
flacăra mâniei însoţită de pofta aruncatului
cu pietre
m-a părăsit certificatul meu de naştere

azi dimineaţă m-a părăsit şi ploaia
ploaia cu bijuteriile sale zornăind la picioarele mele

curând mă părăseşte şi singurătatea



ÎN CLIPA ACEEA

Petre Stoica din "Visul vine pe scară de servici" (1991)

În clipa aceea
voi spune adio marii florilor păsărilor ierbii
pâinii de pe masă solniţei cărţilor
adio voi spune întregului meu trecut
pur pentru unii scandalos pentru alţii

n-ar fi exclus ca acest adio
pe care mi-l doresc tandru şi calm
să fie doar un horcăit poate un penibil sughiţ
cine ştie

dar de un lucru sunt absolut sigur:
că-n clipa aceea
îmbrăţişat de asexuata de nevarsnica
femeie în crepdeşin negru
voi dansa cel mai frumos tango








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu