vineri, 27 mai 2011

Grigore Hagiu



(27 septembrie 1933, Târgu Bujor1 februarie 1985, Bucureşti) a fost un poet român, din generaţia antiproletcultistă a resurecţiei şi paradoxismului.

SERI ALBASTRE

seri albastre
adastati putin
pe marginea inimii noastre
cea mai lipsita de venin

la radacina ierbii
ce tineri sunt serpii
si parca-nviem
si parca murim

in astfel de seri
nu se mai poate vorbi
decat despre nemurire

preacuratelor toate
in asemenea seri de-nalta nuntire
in limpede soapta vorbi despre murire

Fragmente de jurnal(16-20 ian.)

16 ianuarie

Ger si usoara fulguiala. Posomareala zilei o intregeste din plin difuzorul ragusit. Un conferentiar local evoca satenilor rascoala din 1907, (in acea varianta abject falsificata, de insusi marele Iorga).

"Cu cat ne apropiem mai mult de civilizatia primitiva cu atat suntem mai putin vulnerabili".(Andre Maurois)

17 ianuarie

In sfarsit avem si mult asteptata iarna. A viscolit cat a fost noaptea de lunga. Casa si curtea se leagana printre pulberi albe. Hranesc in graba iepurii si trec la maturatul zapezii strecurate pana sub usa. Catre seara vantul sufla cu o viteza de 60-70 km/ora. Clopoteii mei chinezesti din pridvor sunt intr-o continua agitatie, scot sunete dulci si stranii cateodata.
M-ar ispiti drumuri prin padure, vantul insa doboara. Observ ca pana si betivii notorii(am inceput sa-i cunosc) stau retrasi vaduvind bufetul care ii asteapta intotdeauna cu deosebita dragoste.
Da, domnisoara. Asculta-l pe Jules Michelet...."La un vrajitor, zece mii de vrajitoare"

18 ianuarie

Autobuzele irtei dorm. Viscolul a contenit, ele isi prelungesc insa odihna. Intentionam sa ma abat cu treburi urgentisime pana in Capitala, n-a fost chip. Tot asteptand in statia pustie, ma intrebam ce Dumnezeu se intampla de nu apare nici un autobuz. Noroc cu medicul veterinar, care m-a lamurit. Si el era zorit cu daraveri la Bucuresti. Zice sa pandim o ocazie, aventura nu m-a ispitit.

Seara asez in soba incinsa patrate de dovleac turcesc. Copilaria revine calma si aromata. Aproape ca-mi dau lacrimile.

19 ianuarie

Langa alimentara, cu securile sprijinite de gard, un grup de munteni, dintre cei veniti aici sa taie lemne pentru localnicii mai comozi. Mananca in picioare si beau rom dintr-o sticla de jumatate. Remarc o femeie voinica, darza in priviri, inca frumoasa, prin toate in contrast cu surorile ei ilfovene. Pare coborata din balada si imi place.

...nu exista salvare decat in singuratate.....(Andre Maurois)

....singuratae, numai tu nu m-ai jignit.....(Barres)

20 ianuarie

In coasta bufetului, in intuneric si pe un ger napraznic, o caruta cu saci. Deasupra incarcaturii, o batranica infofolita in postavuri grele. Ma apropii de ea.
-Te-a lasat singurica, maica...
-Singura. Venim de la moara, el a intrat sa se incalzeasca.
-Si dumneata?
-Pai daca n-am bani....M-as fi dus si eu...
-Si cat are de gand sa te lase in frigul asta?
-Stiu eu?............
(va urma)

joi, 26 mai 2011

Muzica sufletului meu(7)

Poezia de vineri(V)

EMBLEME

tacerea stelelor dupa moartea vantului
tacerea indragostiltilor dupa furtuna coapselor
tacerea nisipului dupa trecerea femeii pe tarm
tacerea marii dupa scufundarea navei
tacerea lupului dupa ecoul impuscaturii
tacerea cutitului dupa taierea mielului
tacerea statuilor dupa caderea zapezii
tacerea usii dupa plecarea amantului
tacerea gurii dupa ultima bucata de paine

tacerea din inima mea dupa terminarea poemului


LIMITATA SI IREPETABILA

neasemuite-s versurile ce apar inainte de-a adormi
cuvintele se iubesc intre ele grabite
si-n umbra respiratiei nasc oua de diamante

din orbitoare galbenusuri se furiseaza
siruri de sori ce aprind intunericul
fixat pe pupilele ochilor

limitata si irepetabila-i geometria acestei
geneze printre pleoapele apasate
de fulgii unui stol de pasari aburoase

din murmur in tacere si din tacere in vis
peste toate incet incet se asterne
o maree neagra dedesubtul careia
dimineata memoria descopera banale coji de oua
din vol. "Tango si alte dansuri" (1989)

marți, 24 mai 2011

Inmemoriam Fanus Neagu

Dumnezeu sa te odihneasca, Fane!
Fănuş Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiştea-de-Sus;, judeţul Brăila — d. 24 mai 2011, Bucureşti) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg român. A îndeplinit funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1993-1996); a fost ales membru al Academiei Române.
S-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Grădiştea-de-Sus din judeţul Brăila, într-o familie de ţărani. A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Îşi continuă studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 devine cursant al şcolii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954-1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile. S-a stins din viata pe 24 mai 2011.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn” la Teatrul Nottara din Bucureşti. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic şi „Olelie” la Teatrul Naţional din Bucureşti. În anul 1987 „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătăţii”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”. În anul 1994 „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galaţi.
  • Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cantonul părăsit”
  • Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”
  • Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa "Echipa de zgomote"
  • Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa "Casa de la Miezul Nopţii" sau "Paiaţa soseşte la timp"
  • În perioada decembrie 1993 - 1996 a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti
  • În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române
  • În data de 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române.

luni, 23 mai 2011

Fragmente de jurnal(8-15 ian.1977)

8 ianuarie 1977

I-am dat primarului un exemplar din "Iepuri si anotimpuri", proaspat aparut. Tare mi-ar placea sa stiu ce gandeste despre mine.....

"Aspra coroana pentru-ai muncii printi/Se-ntoarce painea-n sat pe biciclete"(Adrian Paunescu)

10 ianuarie

Dupa zile de sedere in casa, caut padurea. pretutindeni crengi rupte si aruncate vraiste, copaci doborati de maini hoate. In ciuda noilor legi votate cu scopul unei mai severe proteguiri a padurilor.
Oamenii pusi cu paza vad destui in preajma, numai ca dumnealor prefera dulceata bufetului.

Despachetez sapunul de casa si descopar urmatorul titlu de pe ziar ingalbenit: LUMINILE SATULUI-Aurel Baranga. Pufnesc in ras. Baranga si satul...

13 ianuarie

Pe urmele lui Tiganila. Ajung in padurea Boja, situata la mama dracului. Prost indrumat, parcurg pana acolo un drum namolos, de-a dreptul peste campuri. Uratenia drumului mi-o rascumpara poiana padurii, plina cu caluti de-ai muntenilor descinsi sa taie lemne tocmai la ses! Clopoteii de la grumazul calutilor alcatuiesc o melodie ingereasca. O clipa am senzatia ca-l ascult pe Schubert. Ma trezesc din vis. De Tiganila nici urma. La intoarcerea acasa, orientandu-ma dupa instinct, dau de poteci indreptate spre firul Neajlovului. Scap astfel de mizeria baltoacelor si a malului din care nu mai stiam cum sa-mi smulg cizmele. In ciuda ploii cu rafale, ma opresc ici, colo sa culeg valul miresii-paienjenisuri de argint ce-au supravietuit verii si toamnei.

14 ianuarie

Incapatanat in descoperirea importantului personaj Tiganila, reiau figura de ieri. De data asta bat drumuri mai accesibile. Nu-l gasesc. Si plesnesc de ciuda.

Ceata si ploaie. Iarna a dat bir cu fugitii.

Seara la C. Formam un cvartet: gazda, eu, directorul si Voica, angajata fermei si deputata locala. Jucam table si trancanim vrute si nevrute. C. pune pe masa un imens crap sarat din care rupem cu degetele. Golim doua sticle de tuica. Voica propune intemeierea unui cerc de pocheristi, unul discret. Jocul s-ar face pe sume mici, pornind de la cinci bani. Ma declar de-acord, cu conditia sa marim deschiderea, astfel ardem gazul de pomana. Voica: "Sa plec cu banii altuia in buzunar?" Ramanand la hotararea mea, proiectul cade balta.

15 ianuarie

Ploaia a contenit. Vant rece si taios. Nu depasesc perimetrul curtii. Citesc, scriu.

Notez pentru memoria mea aceste versuri din Hamlet:
"Imi plezneste inima/Dar imi plezneste pentru ca trebuie sa tac".
(va urma)

sâmbătă, 21 mai 2011

Muzica sufletului meu(6)

Poezia de vineri(IV)

Tango de vara

Umbrele se rumenesc domol
cosmarul ia forme paralelipipedice

de la un etaj la altul pe tevi incinse
picura sarea bucatariilor se intrezareste zaharul fructelor
stropii robinetelor scandeaza ritmurile unui timp fara timp
iar gandacii isi concentreaza atentia
asupra painii cu aura de mucegai

pe mana se rasucesc iedere nevazute sug sangele unghiilor

usile se deschid din ce in ce mai incet
nasturii capodului atarna vlaguiti
plictiseala tuseste spasmodic

in casa liftului scrasnesc lanturi de ancora
pe scara moartea umbla acoperita c-un coif de hartie
si cerseste cuburi de gheata

femeia simte-n cutia craniana zvacnet prelung
aspirina reactiveaza secretia externa
sudoarea lasa solzisori de aur pe coapsele goale
sub perne vuieste neantul

in sufrageria din fata in lumina imobila
culorile tablourilor se desprind maloase
prin unghere se destrama aroma trecutului
si creste mirosul criptei

pe limba staruie gust de carton invechit

zbarnaitul telefonului trezeste eternitatea obosita

sâmbătă, 14 mai 2011

Caligrafie si culori-Petre Stoica despre Nichita Stanescu




Cantece africane(1984), Traduceri si cuvant inainte de PETRE STOICA
























Caligrafie si culori-Petre Stoica, 1984

Caligrafie si culori-George Bacovia


INTALNIRI CU UN FOST IMPIEGAT CLASA A III-A

Ani in sir, pe vreamea tineretii mele zarghite, intalneam prin bodegile nimanui, dar mai cu seama pe strazile desfundate ale "cartierelor democrate", un barbat alcatuit din umbre si cu o barba de miriste alba. O fiinta coborata parca din gravurile expresionistilor infratiti cu umilii intregului univers. Era cumva "aratarea" bataita de vanturi si de ploi, George Bacovia? Salutului meu timid ii raspundea ecoul frunzelor cazand aiurea sau pe "tabla tuburilor". Dupa desprinderea siluetelor noastre, lunecam in somnul hipnotic al versurilor bacoviene. Ma trezeam tarziu, intotdeauna cutremurat de spaime existentiale. Ultima data cand l-am zarit(de data asta cu certitudine) pe purtatorul blazonului gravat cu "soarele negru al melancoliei", era intins pe catafalc, in holul Casei Scriitorilor, devenit pentru doua zile anticamera la incaperile cumplitului Thanatos. Anno Domini 1957. Zi de mai cu orgie vegetala, fara fara adieri de rima la poemele celui mai nefericit poet roman din secolul nostru izvabitor de perpetue nefericiri. Un batran calugar ortodox, in toate cucernic, incarcat de flori albe, se aplecase deasupra raclei acoperind cu aripile-i negre trupul poetului mereu maruntit prin chinurile vietii. Alb si negru...Buzele mele murmurau versuri desperecheate: "Copacii albi, copacii negri", "Decor de doliu funerar...", "Cu pene albe, pene negre..". Lipsea violetul, culoarea doliului regal, la cel care cel imbratisand in sila functiile de impiegat clasa a III-a, de contabil, profesor suplinitor si bibliotecar la Ministerul muncii, ar fi avut dreptul inaintea oricarui cap incoronat din lume. Pentru ca marele exilat intre meterezele Poeziei a dat acestei culori un reflex cromatic, o substanta, un simbol, un simbol nemaicunoscute pana la ivirea lui pe lume.
Iata neinsemnatele amintiri legate de Bacovia, cel presupus de mine si cel real, vai, neinsufletit insa. altele se isca din anotimpurile liceului, vesele si zbanghii, pe cand mi-au ajuns in casa stihiile damnatului, stranse de Adrian Maniu intr-o carte certata la aparitie. o intamplare divina, multumita careia m-am rupt de plicticoasele manuale scolare, abandonandu-ma deambularilor solitare de-a lungul canalului bega, pe strazi pustii si "pe margini de linii ferate". Ma fura ametitor o muzica, un cromatism, o monotonie, o durere de care nu puteam(si nici ca voiam) sa scap. din acel moment "prin sali, ca nimeni sa-l vada,/ Un elev singuratic palea." Implinisem patrusprezece ani si traiam o experienta extraordinara. fie deci binecuvantata clipa intalnirii cu primele pagini de literatura existentialista din viata mea.
Scrisul altor genii apasate de zei, Kafka si Trakl, mi-a iradacinat convingerea ca autorul Plumb-ului se inscrie intr-o familie spirituala ce si-a gasit autentica interpretare de-abia in anii de dupa ultimul macel mondial. Timp indelungat critica literara insuruba in capul cititorului ideea ca Bacovia ar fi pasager cazut din faetonul simbolistilor francezi ajunsi, in sfarsit, si pe malurile Dambovitei. mai crede oare cineva intr-o asemenea gluma provinciala? Dincolo de umbrele targului ftizic, de nevrozele, de agoniile surde, de ploile si toamnele mucede, cel nascut cu harul cititului descopera ape adanci purtand imaginea intunecata a unui ev in care omul isi cauta disperat identitatea pierduta. prin aceasta virtute, si nu numai prin ea, fostul impiegat clasa a III-a, a contribuit ca putini altii la asezarea literaturii romanesti pe o treapta de unde poate fi admirata.( Petre Stoica, 1981).

DOMNIA-SA BACOVIA
(Petre Stoica-1971)

Se va intreba mereu domnilor cine este el
nu l-am vazut niciodata la banchete
nu l-am vazut la distribuirea laurilor
nu l-am vazut cu medalii de aur la piept
l-am vazut tragand la tinta cu o arma veche
l-am vazut la aniversarea tramvaiului cu cai
l-am vazut acolo jos printre cei de jos

se va intreba mereu domnilor cine este el
se va intreba dar nimeni nu va raspunde nimeni
si va ninge mereu pe un trist patinoar...

vineri, 13 mai 2011

Muzica sufletului meu (5)

Poezia de vineri(III)

Sonata

Luna evadeaza furioasa din nori
si improasca bucataria cu stropi de lapte galben-varzui

in rotundul piulitei tresare duh de sunete vechi
din palnia rasnitei de mac
restul icrelor vegetale curge lent spre neant

in spatiul dintre sticlele insiruite pe raft
adie hipocampi si treptat
se dilata ochi cu pupile ceroase

umbra cutitului se lungeste
picura pe luciul de mercur indoliat
perle rosii de pe carnea berbecului din zodiac

somnoleaza numai nasturele exilat sub bufet

sarea se umfla se desface-n smarcuri pufoase
tepii cactusului din fereastra strapung
limba noptii aplecata sa-i linga aceza monarhica

prin peretii frigiderului vibreaza
sarme conectate la surse extraterestre
de fapt in cavoul de promoroaca
se agita marunte vietati instelate

o faptura imbracata-n salopeta de argint orbitor
intra in bucatarie si apuca paharul cu apa
un galgait fantomatic
se face strigat de moarte in visul cuiva

dimineata
fosnetul capodului se incruciseaza
cu murmurul scrumbiilor congelate
care-n balta chiuvetei au revenit la viata

rand pe rand misterele noptii
se retrag in gaurile nasturelui exilat sub bufet
(vol."Tango si alte dansuri", 1989)

vineri, 6 mai 2011

Muzica sufletului meu (4)

Fragmente de jurnal(15-21 decembrie 1976)

15 decembrie

Parasesc padurea imbracata in chiciura si ating malul Neajlovului. Indaratul meu paseste un batranel cu unelte de pescuit pe umar. Are si o tagarta, e goala, se vede cat de colo. Il astept si dupa ce ne dam binete, il intreb cum e cu pestele, stiind ca anul acesta fusese starpit in intregime de felurite otravuri ale industriei socialiste. Ieri a prins doi cleni, pe care i-a aruncat pe plita, azi nimic. E amarat, in urma cu ani era peste de n-aveai ce face cu el. Imi insira toate neamurile de peste existente candva in apele Neajlovului, de la boarta umila pana la "crapi cat purcelul, colo, la moara de-a fost a lui Voinea".
Starpirea pestelui i-a necajit pe multi din sat. Eu insumi apucasem sa vad buluc de barbati petrecandu-si orele de tihna pe mal, in grupuri sau de unul singur, fumand si privind visatori in oglinda raului. Deseori isi procurau hrana pentru o zi, doua.
Frumoasa poveste cu poluarea apelor!

16 decembrie

Dupa-amiaza caldicica. Pamant dezghetat. Umblu hai-hui. Biruind noroiul, ajung la marginea Teisorului, in punctul de unde porneste padurea. Dintr-o casuta iese padurarul, un jigarit. Ma priveste lung si rupe tacerea: "Ce cautati?" Simplu, ce caut. "Ziua de ieri" raspund iritat. E consternat. Pauza, si iarasi: "Cine sunteti?" Ii satisfac curiozitatea pe jumatate, punandu-i in acelasi timp si o intrebare:" Dar dumneata de ce fumezi in padure? Doar cunosti restrictiile, esti pus sa le veghezi, sau nu?". Drept replica azvarle tigara intr-un ochi de apa. "Ati vazut, am stins-o", spune umil. "Sa fii dumneata sanatos, cu asta n-ai salvat situatia in care te-am surprins", o dau eu. Tace malc si ma urmeaza la mica distanta. Aleg anume carari intortocheate, nu ma slabeste din vedere. Intorc capul si-l asigur prin cuvinte solemne ca nu m-a parasutat nimeni, ca n-am de-a face cu spionajul si nici cu sabotajul ori diversiunea. ramane neincrezator. Ne apropiem de o baltoaca pe care plutesc multime de busteni, prin preajma taietori de lemne.
Ma intorc din nou spre padurar: "Ia te uite dom'le, ce mai paguba...sigur, avutul statului, ce va pasa?.." Urmaritorul meu se sperie, acum ma crede descins in inspectie. Si iata-l rastindu-se la lucratori: " Nu va spusei sa scoateti bustenii din apa?" dupa asta ma abandoneaza. Il salut si plec in cautarea singuratatii.

17 decembrie

Painea este distribuita martea si joia. Sunt insa zile cand nu soaseste, fie din pricina vremii nefavorabile sau a soferului ramas cu masina in vreun sant, fie din nepasarea celor meniti s-o livreze. In sat, aflu, exista un cuptor de brutarie. De ce nu e pus pe roate?
Un pic de spirit gospodaresc si in aceasta directie, si multe necazuri ar fi eliminate(Nimanui nu-i pasa de nimic)
Doua ceasuri in fundul gradinii unde culeg prunele stricate, inca atarnand de crengi, scarboase, adapostind diavolul care in cursul verii izbuteste cu mult succes sa-ti prapadeasca rodul.

18 decembrie

Trei caprioare se opresc in fata mea, la o departare de numai douzeci, treizeci de metri. Stam nemiscati si ne cercetam reciproc. calme, dispar in desis continuandu-si umbletul prin lumea lor diafana. trei caligrafii miscatoare si tot atatea duhuri silvane.

Fericit ca sunt departe de zarva lumii...........................

20 decembrie

Transpir de zor fasonand araci si cracane pentru sustinut crengile pomilor fructiferi. Iarna caruta, vara sanie.

Mare belea pe capul satenilor ramasi cu buteliile de aragaz goale! Cei destinati cu distribuirea buteliilor pline trec numai prin anumite sate, si atunci la voia intamplarii. Pana deunazi un netrebnic oprea masina la Stalpu, unde coteste drumul spre Bulbucata, luandu-le cetatenilor pentru o butelie intre patruzeci si patruzeci si cinci de lei(pretul oficial e stabilit la cinsprezece). De cand militia i-a curmat poftele financiare amenintandu-l substantial, nu mai este chip sa dai prin apropiere de vreun furnizor.

21 decembrie

Sunt informat ca directorul m-a trecut pe lista celor cu drept sa primeasca lemne de foc din rezerva fermei. La pret modic. E vorba de doi steri de salcam. Dragut din partea lui, sa vad de unde procur banii.
Pregatiri pentru plecarea de maine. Sarbatorile Craciunului urmeaza sa le petrec in Capitala. Cobor din pod nuci pentru prajiturile Ilenii, torn in sticle cornata, il pun pe Iancu sa taie trei iepuri. Seara adaug bagajului manuscrise, carti, rufe murdare....(va urma)

Poezia de vineri(II)

Credeam ca se poate bea o cafea

Cum au intrat in casa?
stau asezati pe canapea
cu bate stranse intre genunchi
asculta muzica rap si sparg
seminte de floarea soarelui

cum ati intrat in casa?
si cine sunteti? intreb

isi ridica privirea ma cantaresc sfidator
ah spune unul credeam ca aici
se poate bea o cafea calda
venim de la o manifestare pacifista
va rog sa ne iertati va stiam
prelat sau ceva asemanator

ma indrept spre telefon

nu chemati pompierii sar cu totii in cor
credeam ca aici se poate bea o cafea calda
si iata am dat peste un batran agresiv

duminică, 1 mai 2011

Amintirile unui fost corector(2)


......In naivitatea mea nedezmintita, credeam ca in fruntea Facultatii de Filologie(la care ma inscrisesem in 1950, absolvind examene formale, locurile depaseau numarul candidatilor il voi gasi fie pe George Calinescu, fie pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan sau Al. Rosetti. Dar in fotoliul in care s-ar fi cuvenit sa stea unul din acesti eminenti profesori, trona rufinul Gheorghe Orzea, belfer dintr-o marunta asezare sud-dunareana, improvizat ad-hoc in conferentiar universitar. Ceea ce fusese Vianu doua decenii si, oficial, nici macar o zi, E. Lovinescu! Sub obladuirea acestui decan(de ce l-oi fi poreclit Akakie Akakievici, nedreptatindu-l pe sarmanul erou gogolian, mi-e greu sa-mi explic). Facultatea de Filologie a cunoscut o criza fara precedent in istoria Universitatii bucurestene. ramane o pagina de cronica intunecata, cu aspecte indescifrabile pentru generatiile de azi. Spre satisfactia tuturora, Orzea, omul cu figura de esmaculat si cu insinuari de reptila, in anul 1953 a fost dat afara din posturile detinute, pe drept invinuit de abuzuri grosolane, incompetenta si alte culpe inadmisibile in gradina lui Akademicos.
In acele zile desfasurate sub semnul deriziunii intelectuale, studentii din anii superiori si-l amintesc nostalgic pe George Calinescu, inlocuit de la sefia catedrei prin I.Vittner. Bantuia si un bogat folclor, avandu-l subiect pe focosul barbat, ale carui prelegeri cu momente genial regizate, faceau neincapator amfiteatrul. Despre Tudor Vianu se discuta insa la timpul prezent, intrucat fusese mentinut in invatamantul universitar. Si el se bucura de nemarginita simpatie in randurile studentilor. usor de inchipuit cu cata nerabdare am asteptat lectia inaugurala, intalnirea cu autorul esteticii, intelectualul stralucit care avea sa ofere tineretului studios bornele de orientare in vastul continent al literaturii universale. El nu-si adapta cursurile la imperativele momentului, ci la cele ale viitorului apropiat, cand deschiderile spre cultura, vor primi treptat drepturi inalienabile in cetate.

Prelegirile lui Vianu cunosteau o deosebita popularitate. Iesind de la seminarii, colegii anului meu alergau spre amfiteatrul "Hasdeu" dornici sa-si asigure un loc cat mai bun. La audieri participau si persoane din afara facultatii care, sosind din vreme, se asezau pe bancile din fata. Printre acestia puteai recunoaste discipoli de-ai profesorului, facuti pe vremea cand preda estetica si filosofia culturii. Spre deosebire de majoritatea cursurilor, unde prezenta obligatorie ti-o concretizai prin biletelul cu semnatura azvarlit in palaria vreunui asistent, aici asemenea practici scolaresti erau complet ignorate.
Geloase pe popularitatea magistrului(invidia mediocrum pessima) anumite cadre didactice apareau cu bratele ridicate pentru a stavili afluenta tinerilor asaltand sala in care distinsul carturar urma sa se adreseze sufletului si inimii. Aceasta neagra invidie a autorilor de cursuri ndepasind nivelul gimnazial(ca bunaoara cel dedicat lui Vasile Alecsandri) devenise in 1951 motorul unui proces de care aflasem intamplator. Acuzatori in areopagul minciunii s-ar fi vrut sa fie insisi colaboratorii lui Vianu. Calculul daduse gres, intrcat ei adoptasera onesta atitudinii a tacerii. Dar s-a gasit cineva care sa-i reproseze faptul "ingrozitor" ca intr-un articol publicat demult avusese neghibzuinta de-a transcrie alaturi de Max Weber numele lui Marx. Crima? As zice mai degraba curaj: textul cu pricina vazuse lumina tiparului in anii incomozi ai cenzurii. Ei si?! Conspiratia trebuia incununata cu succes: Vianu fu concediat! Din fericire, umilinta, durerea sa a durat numai trei zile. Datorita interventiei lui Mihai Ralea, si-a regasit catedra ce-i era menita. Pierduse insa cu prilejul inscenarii doi asistenti, tocmai din cei de vaza: pe Ion Frunzetti si Edgar Papu, care vor fi iarasi printr studenti dupa o absenta destul de indelungata....(va urma)

Amintirile unui fost corector(1)

"Diferite convorbiri avute cu oamenii pe care i-am descris mai sus n-au ramas fara insemnatate pentru mine, influentadu-ma in felul sau."
(Goethe: Poezie si adevar)
"Faptele vechi invata, cand amintirea le chiama"
(Adrian Maniu)

PROFESORUL SI "BUCURIA COMUNICARII"
In anul voioasei mele intrari pe poarta Universitatii "C.I.Parhon" din Bucuresti, studentii obisnuiau sa poarte la rever insemnele facultatii pe care o urmau. Unde, daca nu in mesiul studentesc, se tinea mai abitir la traditie? Cei veniti la Filologie preluasera insigna fostei Facultati de Litere si Filosofie: un oval emailat, alb, in mijloc cu o faclie invalvorata-simbol al inteligentei, al luminarii prin si pentru idee. Curand a fost abandonata. Era doar o reminiscenta a trecutului ce trebuia data uitarii, si inca repede. Oricum, simbolul primea acum sensuri peiorative.Flacara culturii adia sub duhul vantului neprielnic, vestind avataruri pe care unii le vor trai cu nonsalanta inconstienta. Dar cati tineri nazuind spre inaltele platforme ale spiritului nu sufereau, fara a-si putea intru totul tainui crisparea interioara! Unele catedre, cu structurile desirate, emanau mai degraba fum de lumanare din spermanteta si carpa arsa, decat flacara luminoasa.Setea de cultura gasea anevoie izvoarele s-o adape.
Eminescu(decretat "exponent in poezia romaneasca al burghezo-mosierimii") si cei doi, trei clasici predati la cursuri fusesera aruncati in barca mlastinilor, iar despre Arghezi-cand niste "ingineri de suflete" veneau sa ne vorbeasca in aula Universitatii- se afirma in viguros limbaj "academic", ca este o amarata de "cacareaza". Locul marilor scriitori autohtoni, dislocati de pe piedestale, il luau autorii unor scrieri carora li se acordau dimensiuni inexistente. In amfiteatrul "Odobescu" si in salile de seminarii rasunau cuvinte evocand patetic-induiosator numele modestului nostru Hans Sachs, academicianul post-mortem D.Th.Neculuta sau al mediocrului Ion Paun-Pincio. Capacitatea intelectuala se verifica prin cunostinte referitoare la biletele cu versuri pe care fostul traducator al reginei Carmen Sylva, A.Toma, le ascundea in gavanele pivnitelor, pentru a nu cadea in mainile naprasnicei politii burgheze. La o serie de obiecte, tezele de admitere, precum si lucrarile sortite sa verifice saltul calitativ pe parcursul anului de studiu, propuneau indeobste subiecte pe placul demagogului comod: lupta pentru pace oglindita in literatura noua, demascarea decadentismului, vigilenta impotriva cosmopolitismului imperialist s.a.m.d. La ospatul ignorantei, garnitura teoretica se prepara din articolul-directiva 'despre revistele Zvezda si Leningrad" si din brosura Marxismul si problemele lingvisticii. O tava pe care puteai servi orice: Istoria R.P.R de Mihail Rolller, catehismul grosolanelor rastalmaciri din acea perioada........(va urma)

Muzica sufletului meu (3)

Fragmente de jurnal(5-11 Dec 1976)

5 decembrie

Apare electricianului fermei. Schimba prizele, verifica sigurantele, reinoada droturile s.a.m.d. Barbat simpatic si binecrescut. terminand, ne asezam la un pahar. Imi vorbeste de nevasta de baietel, de tata si de frati. Se exprima deschis si curgator. a lucrat la gospodaria de partid, unde leafa i se ridica pana la trei mii de lei pe luna, a preferat insa Bucurestiului viata de la tara, ceea ce, sa recunoastem, este un caz rarisim.

Citesc cu nesat Pedagogul lui Clement Alexandrinul. Deocamdata retin duioasa ineptie, legata de "moravurile" iepurilor: "Se zice ca iepurele doreste an de an mai mult placerea impreunarii, asa incat cu fiecare an al vietii de impreunare femela dobandeste un nou organ"

6 decembrie

I. soseste cu autobuzul de seara. Musc dintr-un mar acru care imi strepezeste dintii.

In aerul proaspat al diminetii simt ca ma napadeste o bucurie robusta.

7 decembrie

Ca sa-mi vada curtea inzestrata, C. imi ofera pe 500 lei trei curci si doua gaste! O nimica toata. Ii var imediat in palma jumatatea sumei!

Echipa bufetului a sters-o la Mihailesti, localitate importanta, ce promite larga desfasurare negusoreasca. Au lasat inlocuitori niste rude mai sarace....

ClementAlexandrinul: "Prea multa hrana naste in suflet suferinta si uitarea si slabirea mintii. Se zice ca printr-o hranire saraca se face cresterea frumoasa a trupurilor copiilor, cand ei pornesc sa se inalte. Caci respiratia care ajuta la crestere nu este impiedicata, pe cand hranirea bogata impiedica mersul sanatos al respitatiei". Cum de nu au stiut-o cei din Biafra?

8 decembrie

La Velea(catunul lipit de Bulbucata), porumbul cules sta in ploaie, neacoperit. Ti se rupe inima intalnind asemenea priveliste.(trebuia cules de mult, dar aici nu exista decat ceapisti octogenari).

Campurile sunt presarate cu balti. Cocenii, netaiati, putrezesc in voie. Risipa, prea multa risipa.

Ninsoare, ger, lapovita, ploaie, vijelie. "Pamantul isi cauta o noua orbita", imi spunea deunazi Ion Gh. pe care l-am intalnit in preajma "Casei Scanteii".

9 decembrie

Profit de vremea buna(in contrast total cu aceea de ieri) si ma apuc de lucru in gradina florilor. Tai lujerii crizntemelor nimicite de ger, scot si adaug radacinilor pamant proaspat. Mama este incantata de noua fata a gradinii. De-ar veni si nea Costica sa ma ajute la indepartarea prapaditului de mar de langa fantana.

"De accea laud pe cei cari si-au ales o viata aspra si care doresc apa ca pe un leac al infranarii si fug de vin cat pot mai mult, ca de amenintarea focului.
E bun lucru, deci, ca baietii si fetele sa se fereasca de aceasta bautura cea mai aprinsa adica vinul, tocmai in varsta cea mai clocotitoare, cum ai turna un foc peste altul. Din ele se nasc pofte salbatece, dorinti aprinzatoare si deprinderi alunecatoare. Tinerii incalziti la trup inclina spre pofte, asa ca se arata, si inca prea devreme, pieirea lor, prin nazuintele corpului, deoarece li se coc madularele poftelor mai devreme de cat s-ar cuveni. Si astfel ei se pornesc mai fara rusine cand se incalzesc de vin si le cresc organele poftelor ajungand sa arate, chiar pe chipul lor destrabalarea...de aici se ajunge la mustul tineretii trece peste marginile rusinii".
Binecuvantat fie Clement Alexandrinul!

10 decembrie

Cerul e negru, padurea e neagra, campul e negru-ceva intre Bacovia si Trakl. Si umezeala patrunzatoare. Ma plimb de-a lungul Neajlovului urmarind posomorat apele namoloase, grele de otrava acestui anotimp infam.

La alimentara s-au adus portocale!

11 decembrie

Ploua fara contenire.

Seara in jurul lui sase, imi pun cizmele si ma duc la posta cu intentia de a-i telefona Ilenii. Dau de o functioanara noua, transferata de la Iepuresti. O cheama Oita. Sta ghemuita intr-un spatiu cat sa adapostesti cateva gaini. Te miri de mai au loc si cei doi solicitanti, adica eu si Coana Firica, si ea doritoare de glas de bucurestean. Deasupra capetelor noastre, becul de patruzeci, patat de muste, atarna ca un testicul bolnav. Angajata postei, joviala si serviabila, neputinciosa insa din pricina echipamentului telefonic insuficient si rudimentar, se plange de centralista de la Mihailesti, care ii primeste comenzile aiurea. Astept, astept, si sunt gata sa renunt la convorbire. In rastimp trancanim despre ploaie, despre porumbul ce se prapadeste sub cerul liber. Cocenii au ramas pe camp si putrezesc, "nu i-au dijmuit la timp, vai de lume si pamant, o sa le moara oamenilor vitele, ca la iarna n-au ce le da", se tanguie Coana Firica, pesimista din fire. In sfarit capat legatura, dar ia-o pe Ileana de unde nu-i!
(va urma)

Muzica sufletului meu (2)