MAREŞALUL NOPŢILOR SCRUMITE, Petre Stoica din Caligrafie şi culori, 1984

MAREŞALUL NOPŢILOR SCRUMITE, Petre Stoica din Caligrafie şi culori, 1984

Calendarul boemei imaculate consemneaza o dată predestinată bucuriei: 27 septembrie 1933, moment când s-a născut Grigore Hagiu. Aniversară acum, data îl găseşte pe acest boier al literelor româneşti înconjurat de legende, fantasme şi prieteni. Înconjurat mai ales de prieteni, gândindu-mă că poetul descins din ţinutul vinului dulce inrobeste prin intreite virtuţi: generozoitate, înţelepciune şi humor. Da, mâna lui Grigore Hagiu întinde întotdeauna azima care cuprinde suflet nepieritor. Şi întotdeauna buuzele-i rostesc cuvinte înălţătoare. Gesturi ce i le ştiu de aproximativ trei decenii trecute, vai!, ca o roată de funingei. Lecţia comportării sale mi-am întipărit-o-n inimă încă din clipa întâlnirii noastre, întâmplată în vremea debusolărilor spirituale. Delicateţea - principal component al blazonului sau - ni se revela atunci ca şi azi, neobişnuită. În nopţile petrecute în lungi, nesfârşite discuţii, Grigore dădea tuturor dovadă de tact, îmbinând judecată cumpănită cu ironia fină. Niciodată jignind, niciodată bătând pe umăr. Lângă paharele, înmulţite cu anii, dirija asemenea unui mareşal(fără uniformă) bătălii pentru izbandă poeziei nemanjite de funinginea dogmatismului. Şi nu o dată pentru întemeierea vreunui chiolhan sub bolţi de peruzea. Acele nopţi de bogăţie spirituală, desfăşurate pe decorul sărăciei materiale, sunt azi scrumite, dar a rămas esenţa, aurul lor pe care mi-e greu să-l risipesc vreodată.

Fratele Gregoire, Grigorenco sau Moş Grigu, cum l-a botezat Florin Pucă, alt prinţ al boemei, împlineşte 50 de ani, cifră de imprimat în medalie. O vârstă minunată, chiar dacă în cazul lui poartă şi trena amărăciunii nemărturisite. Ne-a dăruit admirabile cărţi de versuri cu învelişuri de platină, iz de veşnicie şi miezuri de moşmoană, pătrunzătoare eseuri despre Eminescu, pertinente cronici de artă plastică. Redactor veteran în slujba revistelor literare, îşi pleacă fruntea peste manuscrisele tuturor contingentelor de confraţi, mereu în căutarea pietrei preţioase.

Sărbătorirea lui Grigore Hagiu are loc într-o toamnă bucureşteană calmă şi seniorială, în rimă cu existenţa sa. Culori câte sunt ale pământului se împletesc în aer, îşi amână căderea-n putregaiuri. Poate trăim miracolul până la ivirea iernii dezintegratoare. Purtat de duhul luminii strălucind ca potirele de brocarturi, încarc în sărăcăcioasa mea căruţă câteva daruri să le depun în castelul de vis al lui Grigore(o casă adevărată n-are). O căruţă violetă pe roţi galbene în care aşez o inimă de turtă dulce, un butoi cu vin nou, alune şi nuci, daruri învelite într-un poem de-al sau descoperit taman la încheierea prezenţelor rânduri de hiritisire:

calm şi bogat în septembrie intru
luna naşterii mele şi-a toamnei
şi conjunctura stelară mi-e favorabilă

soarele-i limpede dar fără putere
şi serile tot mai răcoroase îmi aduc aminte
să preţuiesc minunata căldură-a veşmintelor

mă-nchin miezului roşu de pepene
ne prefacem că nu ne cunoaştem
fiecare o altă tăblie de masă luminând

şi pamantu-nvartindu-se mereu mai încet
din spaţii cereşti mă atrage spre el
de parcă i-aş fi singura şi tainica sămânţa

Grigore Hagiu (27 septembrie 1933, Târgu Bujor–1 februarie 1985, București) a fost un poet român, din generația antiproletcultistă a resurecției și paradoxismului.

Liceean fiind, debutează în anul 1950, cu poeme în spiritul epocii proletcultiste, în revista Tânărul scriitor. În 1952, este absolvent al unui liceu din Galați, urmând în aceiași ani școlari staliniști (1952–1954) cursurile Institutului de Cinematografie din București, cursuri abandonate, spre a se înscrie, în 1955, la Facultatea de Filologie, Universitatea din București. A fost redactor la diferite ziare și reviste: Drum nou, Luceafărul etc. După debutul editorial cu Autoportret în august (București, Editura pentru Literatură, 1962), Grigore Hagiu publică următoarele volume de versuri:

    Continentele ascunse (București, Editura pentru Literatură, 1965).
    De dragoste de țară (București, Editura Tineretului, 1967).
    Sfera gânditoare (București, Editura pentru Literatură, 1967).
    Noblețe de stirpe (București, Editura Tineretului, 1969).
    Spațiile somnului (București, Editura pentru Literatură, 1969).
    Nostalgica triadă (București, Editura Eminescu, 1970).
    Cântece de stemă (Editura Militară, 1971).
    Miazănoaptea miresmelor (București, Editura Cartea Românească, 1973).
    Zenit de anotimpuri (București, Editura Eminescu, 1974).
    Sărbătorile anului (București, Editura Militară, 1975).
    Descântece de gravitație (București, Editura Cartea Românească, 1977).
    Sonete (București, Editura Eminescu, 1978).
    Alte sonete (București, Editura Cartea Românească, 1983).