Intocandu-mă în vara anului trecut de la mare, în gara Feteşti am zărit o locomotivă cu aburi cântând din roţi dezarticulate. Să nu-mi cred ochilor. Evadase din care muzeu? "Stema lumii moderne" cum o denumise Walt Whitman în parfumatul an 1876, printre locomotivele electrice şi Diesel, impersonale şi tâmpe ca nişte balene eşuate la ţărm, părea stingheră. Şi mai cu seama profund melancolică - ducea dorul fanfarelor cu tambur-majuri în fireturi împletite din mărar şi fire de romăniţă, ducea fără îndoială şi dorul malacoavelor, a chapeau-claque-urilor, a canotierelor, a trabucelor, a ghetrelor şi a duioaselor agitaţii de pe peronul în faţa căruia se oprea virilă, mereu admirată. Stema lumii moderene... Tempi passati. Ignorată acum, pufăia mirată că i se mai îngăduie să vieţuiască după victorioase alergături de un veac şi jumătate. O clipă, pentru mine blajinătatea metalică încorpora toate rafinatele modelări ce le-a cunoscut din istorica zi în care sir George Stephenson o pusese pe şine : de la înfăţişările de butoi şi raţă, până la cea de "rachetă". Regele a murit! Trăiască regele! Timpul nostru foarte ingenios a creat o altă locomotivă, fără haz ca siluetă, dar mai "igienică", mai rapidă. Desigur, din mâna omului vor ieşi locomotive infinit mai perfecte, ştiut fiind faptul că trenului îi este asigurat viitorul, arătându-şi superioritate atât automobilului, cât şi avionului. Ne-o demonstrează convingător istoricul englez Arnold Toynbee. Nu-l supără nici starea vremii, nici embouteillage-ul de pe şosele. Locomotivele cu aburi au pierit însă pentru totdeauna. Descendentele falnicelor THE ROCKET şi PLANET (ultima între Liverpool şi Manchester dezvolta fantastica viteză de 10 km pe oră!) rămân imaginea unei civilizaţii agreabile, romantice, nepoluate. O dată cu ea s-a pulverizat un trecut în a cărui cronică dăm peste exterminarea bizonilor, revoluţii artistice, războiul apaşilor, pacifism, lupta pentru emanciparea femeii, votul universal, filme expresioniste, radioul cu galenă, crahuri bancare, sângeroase meciuri de box. Fum şi zgură. Dar ea rămâne imortalizată în pagina beletristică, i s-au închinat rânduri indiscutabil emoţionante. Aura i-o conferă în prezent muzeele, miile de albume care o reproduc pe hârtie de calitate superlativă (în Germania apuseană există edituri cu profil strict feroviar!). Trăim doar în epoca nostalgiilor. Citiţi poezia românească şi veţi vedea că se poate alcătui oricând o antologie din versurile ce i s-au dedicat, ei şi trenului. Timpul era lent, plin de moliciuni mătăsoase, ochiul mai avea răgazul contemplării. Cine cântă azi tipul de locomotivă care a detronat-o? Şi ce, o, Doamne, să cânte? Semn că peisajul nostru sufletesc nu o poate integra.
Am scris despre locomotiva cu aburi pur şi simplu pentru că sunt un sentimental incurabil, un bătrân căruia îi plac jucăriile căzute de pe masa Timpului.
1981
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu