Îmi amintesc...
Îmi amintesc lumina aceea de culoarea mentei
îmi amintesc surâsul acela din adolescenţă
îmi amintesc şi gustul primei ţigări
şi-mi amintesc şi rochia ta de pe scaun
şi-mi amintesc şi alte lucruri simple
destule
că să uit atâtea şi atâtea amintiri mai importante desigur
dar mie îmi place aroma portocalei
şi nu carnea ei
Moare...
Moare copilăria şi nu mai rămâne decât
albul cretei cu care să-ţi scrii
pe negrul palmei negrul treflei din jocul pierdut
E numai...
E numai o minciună
cu gust de turtă dulce
e numai un basm
cu ace de brad pe limbă -
poştalionul copilăriei
zace în burta lupului
Copiii soarelui
Copiii soarelui ridică o piatră şi citesc prin ea
depărtarea
copiii soarelui vorbesc cu peştele rătăcit prin iarbă
copiii soarelui fac dintr-un trandafir o casă înaltă
copiii soarelui îşi pun mustăţi să-i sperie pe cei
care nu au mustăţi
copiii soarelui duc un sicriu cu frunze şi cu oase de păun
copiii soarelui intră în negură şi dimineaţă revin
cu meloane pline de ciuperci
copiii soarelui descifrează ceea ce
noi nu mai putem descifra
copiii soarelui ştiu că nu mai sunt copil
şi-mi dau o spadă să mă apar
Bând ceai
De fapt
acea ţară nici nu există
am născocit-o seara pe răcoare
bând ceai sau urmărind
desprinderea unei umbre
de pe coapsa ta dezvelită
odată cu reapariţia boabelor de ienupăr
voi trage şi alte semnale de alarmă
ca să ştiţi şi voi
gustul de moloz al visării
Deasupra lor
Aceste pietre
deasupra lor un strat de frunze
deasupra frunzelor negura
deasupra negurei cerul
aceste pietre
sub ele
sunt câteva litere câteva semne
nimeni nu le va găsi niciodată
Ceva
Acolo în grădină
printre ridichi şi foi de salată
printre cioburi de sticlă şi bulbi putreziţi
printre pietre şi pene de citezoi
într-o zi am găsit
ceva ce găseşti o singură dată în viaţă
ceva fără formă, ceva fără gust şi culoare
ceva topindu-se ca literele soarelui pe apă
ceva mai frumos decît genele iubitei
ceva cald şi dureros ca o melodie depărtată
ceva…
acolo în grădină
ceva ce găseşti o singură dată în viaţă…
Poem fără titlu
Pasărea de sus e silabă neagră
cândva rostită de tine în somn
e cuvântul care a murit în timp
ce năştea frumuseţea
e gândul pe care ai vrut să-l rosteşti
dar a îngheţat pe zăpada hârtiei
pasărea de sus
e ceva ce a fost o singură clipă
şi a plecat în zbor
să pună în cuiburi înalte
ouă cu miez de aer
pentru hrana timpului
Aş vrea
Aş vrea să se ştie :
ziua aceea avea o culoare mai puţin cunoscută
avea miresme de trandafiri amestecate cu miresme
de soc avea un gust de scorţişoară avea o densitate
şi rotunjime de piatră şi o delicateţe de rouă ziua aceea
avea ub foşnet de frunze fără moarte
aş vrea să se ştie
pentru anii care vin cu frunţile albite
Dintr-odată
Dintr-odată s-a dezlănţuit o furtună mare
mi se părea că nu mai sunt fiul pământului
fructe căzute zdrenţe pene praf şi catran
şi deasupra inima mea :
o flacără căutând refugiu
pe-o insulă fără ceasornice
dar cineva mi-a dat atât de firesc bună-ziua
După ploaie
Deasupra acoperişurilor zboară un porumbel
poartă în cioc
scrisorile înecaţilor
din anii depărtaţi
cine are timp să privească în sus?
sunt adunate rufele rămase pe gard
e scoasă apa din pivniţă
sunt culese fructele căzute în iarbă
e căutată capra uitată pe câmp
sunt spălaţi pantofii plini de noroi
apoi coboară seara
nimeni n-a văzut scrisoarea porumbelului
Dintr-odată fotografiile
Dintr-odată fotografiile-s galbene şi pe ele plutesc
ochi pe care nu-i mai recunoşti
dintr-odată gutuile cad în iarbă şi-ţi aminteşti
trecătorul de demult care purta un nume frumos
dintr-odată auzi un tren şi-ţi aminintesti
marea nisipul şi vântul
şi ştii : e toamnă
Liniştea
Liniştea din atelierele vântului seara
liniştea din somnul broaştelor iarna
liniştea din viile scufundate în ceaţă
liniştea din ţeava puştii ruginite
liniştea dn nările vacilor doborâte în abator
liniştea din penele ratelor sălbatice în zori
liniştea din catedrala mea după terminarea poemului
Peisaj
Totul se desfăşoară normal în viaţa intimă a căpiţelor de fân
totul se desfăşoară normal pe suprafaţa râului
totul se desfăşoară normal în relaţiile oilor care pasc în depărtare
în ciuda faptului că negura
provoacă o anumită dezordine
Şi dintr-odată
Am crezut în lumina răcoroasă
din căpşuni din caise din morcovi
am crezut în viaţa lungă a cârceilor de viţă-de-vie :
erau hieroglife ale morţilor mei de demult
în ce n-am crezut?
în căldura fără sfârşit
din ochii şopârlei ai porumbelului ai şoarecilor
mi se păreau a fi
ochi veghind la temeliile casei
până şi-n bunăstarea urzicii
mereu am crezut
şi dintr-odată : noiembrie ploaia fierul frigul
şi nici scrisoare sosind
din ţara albastră a gaiţei
Decembrie
Somnul din fântână
ochiul timpului încremenit în lună
mesajul meu care nu va sosi până mâine
cineva amintindu-şi florile câştigate la ţintă
şi departe
dincolo de pădure
foarte departe
liniştea în urechea lupului
Liniştea iernii
Liniştea iernii şi aripioarele peştilor sub crustă de ghiaţă
liniştea iernii şi şoaptele jarului sub cenuşă
liniştea iernii şi tainica cifra sub cartea de joc
liniştea iernii şi pleoapa timpului ruginind sub arcada podeţului
liniştea iernii şi silueta ta descrescând în zare
liniştea iernii şi inima mea
Zi de iarnă
Ninge peste cana mea de vin uitată în curte
ninge peste atâtea şi atâtea lucruri
pe care uneori le-am avut
dar somnul meu e profund
visul meu e-o sanie împodobită cu trandafiri
mă duce pe un drum luminos
Mă trezesc şi mă uit împrejur
cade un corb în zăpadă
adăugându-se la cele ce-au fost
Şi foşnetul lunii
Cenuşa scrisorilor în casetă
apa verzuie din pahar
barometrul indicând o ploaie eternă
harta unei călătorii prin continentul urzicilor
şi îngălbenind în resemnare
Ianuarie
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Unde-i vulpea mea? Unde sunt
vietăţile mele: coţofana,
păianjenul?
Mâna care le hrănea
a îngheţat
scriind scrisori de dragoste
Octombrie
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Vălvătaia fructelor de ploaie
pălăria mea putrezind pe cărare -
un cuib pentru cavalerii văzduhului
grebla şi bluza albastră
şi cizmele grele de cauciuc : spuneai
ca eşti parcă Saturn
pe lungi sârme de vânt
zdrenţele unui trecător de demult
Scrisoare
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Poate-s aşa cum le ştii
sturzul şi-a făcut culcuş în barba mea
bâtlanul împăiat se plimbă prin curte
ştiuca face progrese la aritmetică
cioara şi-a pus o roză la frac
toate-s aşa cum le ştii
Jurnal
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
LUNI am instruit găinile apoi
am cântărit lumina solară din fiecare ou
MARŢI am semănat morcovi viitoare
cozi de cometă pe cerul bucătăriilor
MIERCURI am ieşit la plimbare cu iepurii
am discutat împreună despre
posibila interzicere a bombei nucleare
JOI mi-am defrişat barba iar seara
am ascultat broasca ţestoasă
depanandu-şi străvechile amintiri
VINERI am primit în audienţă cocoşul
cerea extinderea curţii
să poată ucide cocoşul vecinului
SÂMBĂTĂ m-am îmbătat cu Hesiod
în timp ce trăncăneam
despre ultimile cuceriri agro-tehnice
DUMINICĂ după-masă pe-o vreme cu ploaie
am participat la funeraliile cârtitei
O ploaie
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
O ploaie bruscă
m-a smuls din lectură
înţelepciunea cărţii
s-a prefăcut în carne amară
şi în acelaşi timp
casa noastră cu zorele
a luat-o razna pe câmp
dar foarte curând
găinile au reluat dialogul cu insectele
şaptele de ghindă
din jocul
în care mereu am pierdut
şi foşnetul lunii
din patul îngheţat demult
ÎN URMA LUI
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Un anotimp fără an fără nume
în urma lui rămân
vântul care cântă din coji de ouă sparte
hainele mele de lucru
pe care noaptea le îmbracă şoarecii
ploaia care spală hieroglifele treptelor
petice de hârtie arse numai în parte
oricum literele dragostei nu se mai văd
în urma lui rămâne
o cunună de paie
pentru gloria lăcustei
care-şi povesteşte acum întâmplările
RUGINĂ
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Rugină pe unghiile atinse
de frunzele venind ostenite din cer
odată cu noaptea şi cu visul apoi
o coroană grea de rugină
pe fruntea reginei de ceaţă
care priveşte cu ochi de rugină
cum din palme îi cresc
crini lungi de rugină
SĂPĂTURI DE PRIMĂVARĂ
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
O claviculă alb-gălbuie
un ban din palma mortului
un rest dintr-o sticlă spartă la un chef cu Dionisos
clopoţelul unei biciclete din secolul vitezei
un pantof de pe vremea tangoului
amuleta mea sub cocleala căreia
descifrez iniţialele numelui tău
ÎNTRE MINE ŞI TRECUTUL MEU
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Între mine şi trecutul meu un trandafir de cenuşă
între mine şi trecutul meu un ceas cu arătătoarele căzute în praf
între mine şi trecutul meu o carte desprinsă din chinta regală
între mine şi trecutul meu un turn în care umbrele foşnesc în lumina coclită
între mine şi trecutul meu o piatră cu inscripţii pe care ploaia le şterge mereu
între mine şi trecutul meu oglinda în care treptat mă desfoi
ALEAN
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Vai unde e marea vai
sunt tufele de jaleş spinii
şi barca aceea şi liniştea
şi toată viaţa mea
vai unde e marea
şi unde-i bătrânul acela care seara
plângea cu gramofonul în braţe
Valurile recită
imnul absenţei
absenţei
absenţei
LA MARGINEA UNUI CONTINENT
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Demult, demult
locuiam la marginea unui continent conturat
cu labe de cupru şi alfabet de ciment
pasul meu era iarba trecând umilă în vânt
eram crescător de oi de capre şi iepuri agili
demult demult
când soarele colora devastat pe colină
ascultam fântânile îmi cântau certitudinea
şi beam vin acru metafizica
se revarsă din biblioteca livezilor
din când în când
un greiere venea spre mine mă întreba sfios
domnule nu regreţi plecarea din cerc
nu domnule cioclu e foarte bine aici
lângă dalii şi patru araci
spuneam
demult demult
PLOAIA
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Ploaia spală un nasture de la pantoful tău de mireasă ajuns la gunoi
ploaia spală o inimă de pe cartea de jos rătăcită în curte
ploaia spală un pinten de argint dezgropat de-o ploaie mai veche
ploaia spală cuvintele te iubesc din scrisoarea aruncată
ploaia spală din calendar în care ţi-ai însemnat data întâlnirii cu fericirea
ploaia spală un bilet de tren dintr-o călătorie din care te-ai întors mai sărac
ploaia spală un ceas cu arătătoarele oprite la trei şi un sfert când el a plecat
ploaia spală un ciob de oglindă în care a rămas otrava unui ochi
ploaia spală aceste tacâmuri
căzute de pe masa morţilor
MULŢUMIT
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Nu mai aştept de mult surprize
sunt mulţumit cu brânduşa palidă
care-şi scoate capul din zăpadă
anunţând cine mai ştie câte zile de funingine
sunt mulţumit
cu brotacul cu această transparenţă verde
prin care se vede moartea treptată a zilei
sunt mulţumit cu o ţigară proastă cu un ziar
în care din numele meu lipsesc totdeauna
sunetele de helicon ale gloriei
sunt mulţumit cu un măr cu o nucă pe care mi-o aruncă umana mea cioara
sunt mulţumit cu semnele Morse
care anunţă prin pătura densă a timpului
cresterea nestingherită a unghiilor mele
încărunţirea armonioasă a părului
DUPĂ DESPĂRŢIRE
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
După despărţire
rămâne o tristeţe de sabie ruginită
sarea din pâine se întunecă
lumina din floare putrezeşte
şi rămâne un spaţiu nemărginit
plin de oglinzi care te înghit mereu şi mereu
rămâne o tristeţe de sabie ruginită
ŞI TRECI MAI DEPARTE
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Şi treci mai departe prin timpul meu năpădit
de arşiţa unui timp de demult
limba care te strigă e iască
braţele care te caută
se despoaie de iarbă
şi vocea ta din mine
e-un clopot care vesteşte mereu
o naştere o moarte o naştere
INSOMNIE
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
S-a terminat şi ultima ţigară
ce vei face acum
lângă singurătatea lalelei
şi în negura coborând
din tabloul atârnat pe perete?
HOINARUL
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Am sădit o vie
hoinarul beţivul mi-a băut întreagă recoltă
şi a plecat cu barba îmblânzită de vin
ninge peste încălţările lui de cărbune
am săpat o fântână
luna i-a sorbit trandafirul
suspină brotacul
la porţile largi ale secetei
am crescut un pom
dar cioara beţivului mi-a furat toate nucile
le-a dus la ospăţul cu beznele câmpului
şi hoinarul cântă
amintindu-şi lungile asprele drumuri
şi trandafirul se deschide în mii de petale
fiecare petală tâlcuind câte-o zi din câte au fost
şi ghiarele caută mierea din miezul de nucă
pentru rănile anilor.
ACEASTĂ NOAPTE...
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Această noapte în care umbli desculţă prin vie
şi tălpile tale tresar
sub ghiaţă urmelor mele mai vechi
această noapte în care câini cu şapte capete
îţi adulmecă urmele
această noapte în care stelele se agaţă
de şoldurile tale de iapă tânără
această noapte în care luna taie gâtul cocoşului
înainte de-a începe să cânte să alunge
câinii cu şapte capete
această noapte în care te hrăneşti
cu funinginea greierilor cu neagra
miere din lacrimi
această noapte în care amintirile năvălesc
cu mii de fluturi carnivori cu mii de cuţite
şi cu tot atâtea cadavre îmbrăcate-n sidef
această noapte în care poartă pe frunte
o imensă coroană de piatră
ACUM
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Acum când trefla iubirii e jucată pe masa uitării
acum când melancolia vuieşte în inima perlei
acum când timpul acela e prefăcut în timp de nisip
acum când te hrăneşti cu memoria memoriei
acum când priveşti în abisul oglinzii
ÎN CLIPA CÂND TOAMNA
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
În clipă când toamna ne piaptănă cu ghiare de mort
şi ostenită limba
cere gloriei şi prafului îndurare
în clipa aceea
cineva ar trebui să mă ierte
CÂNTEC DE PLECARE
Petre Stoica-TRECĂTORUL DE DEMULT(1975)
Adio sfinte obiecte domestice
deasupra noastră va trece lin cuvântul uitare
vom rămâne sub stele anonimi
voi duhuri de rugină eu
strădania de-a fi
aura pipirigului din şanţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu