Staţie finală
După un suspin de durata deceniilor
am revenit la origini în căutarea
iasomiei a temeliilor sacre
dar cei ce m-au învăţat să privesc după legi solare
nu mai sunt au pierit împinşi în nămoluri
o trainică funie împletită în ateliere subterane
leagă între ele destine epileptice consolidând inerţia
rodul locurilor natale este astăzi
balega măgarului comicăria spicul acru
amară staţie finală
după un suspin de durata deceniilor
Vizită pe amurg
Mă vizitează mama vine
din imperiul seifurilor de ţărână
mi-a auzit suspinul
aduce albumul fotografiilor din anii
fără boli şi lacrimi şi fără invazii barbare
mă strânge la piept îmi pipăie rănile sângerânde
de când le am? încremenite buzele tac
mă priveşte cu ochii umeziţi
i se pare că sunt mai bătrân ca ea
o consolează gândul că m-am mutat
lângă ogoarele familiei vai azi despuiate de aura pietrelor de hotar
mâncăm aluaturi pregătite-n bucătăria bunicii
bem apa limpede din fântâna curţii invadate de flori de glasuri vesele
ne plimbăm prin încăperi pluşate
(copil fiind îmi plăcea să ascult misteriosul sunet din guşa stârcului împăiat)
se aude larma străzii anarhizate
mama îmi aşterne patul ca în zilele când eram toţi fericiţi
netezeşte perna face semnul crucii pe ea
mama pleacă în toiul nopţii
iar pe umerii ei firavi
jumătate din suspinul meu jumătate
din rănile mele sângerânde
Poem fără titlu
Amintiri încă tinere încă nimbate
se întretaie se estompează şi pier
în geografia nopţii obscură
câte-un sclipat de lumină selenară
încălzeşte pleoapa o coboară
adorm uitându-mi formă trupului numele
amintirile se acoperă de păduchi
căzuţi din pletele morţii
mă subţiez în somn şi visez
o întâmplare veche şi tristă:
gemetele mamei clipa naşterii mele
Insomnia bătrânului
Mă chinuie ritmul unui vers frumos
pe care nu îl mai reţin foarte bine
autorul lui trăieşte? este mort?
mulţi poeţi am cunoscut în viaţa mea
versul mă duce la ţărmul marii
briza virgină îi insuflă trupului temeritatea
trupul saltă încearcă zborul vai
aripile tinereţii au ars în zilele
trişatului la jocul de pocher cu nemurirea
şi versul şi marea îmi aduc în pat femeia cândva
iubită de mine cu patimă ucigaşă
mângâi sâni prefăcuţi în hulubi îngheţaţi
pe micul gingaşul crater dintre coapse
văd cenuşă de rozmarin abandonat
ritmul versului frumos
trece-n cadenţa scheunatului de căţel
orăşelul se scufundă lent în igrasie
lumea doarme împăcată ce ştie ea
despre vocile poeţilor cunoscuţi în viaţa mea?
mă torturează memoria iar memoria
e torturată de albul pereţilor
pe care luna pune focuri albe vălvătăi
în formă de cai ce mă privesc cu ochii mei de cal obosit
timpul tihnei aşteptate întârzie
în arătătoarele ceasului grăbit să trezească
morţii odihniţi salahori angajaţi să şlefuiască
pietrele zilei anesteziate
Itinerariile bătrânului
Dimineaţă ies să cumpăr ziare
poate şi o scrumbie afumată
după ce mă expun bulevardului
întru în cafeneaua cu masă de biliard
îmi beau cafeaua la umbra palmierului sintetic
frunzăresc ziarele de fapt scrutez
bucătarii adevărului activând în vulcanul ţării
trezit de clopotul bisericii româno-catolice
pornesc spre marginea orăşelului
unde se întinde spitalul cândva
înzestrat şi cu o secţie de boli nervoase
spitalul îmi oferă prânzul ieftin
şi prilejul de a medita la capriciile destinului
azi eşti sănătos mâine te clatini
mă întorc acasă rememorandu-mi
idealurile vieţii strivite sub roţi urâte
în poarta îngheaţă până şi vara
sunt aşteptat de singurătatea mea loială
Cu ritmuri de polcă
După atâtea zile vlăguite la poarta mea
soneria cheamă cu ritmuri de polcă
ies să întâmpin fericirea
o fetiţă întreabă din stradă:
domnule dumneavoastră sunteţi
şeful pompelor funebre?
Membrii căminului de bătrâni
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999
Doi câte doi mereu doi câte doi
se plimbă de la un capăt al străzii la altul
de ce doi câte doi? teamă de a nu rătăci? teama
de a-şi pierde glasul vorbind cu frigul singurătăţii?
nimeni nu le cunoaşte originea numele
bolile realizările şi nerealizările
şi nimeni nu le înţelege şoaptele
întretăiate de tusea urcând din genunchi
prezentul lor este trecutul viitorul lor poticnirea
în faţa nevăzutului rostogolit de vânt
inversările timpului li se desluşesc pe chipul
de ceaţă dăltuită
de dimineaţă până la ivirea amurgului
se plimbă doi câte doi
mereu şi mereu pe acelaşi traseu
(numai iarna rămân în odăile lor austere
aşteptând cadourile de Crăciun venite
din partea organizaţiilor de binefacere
adesea aşteptând împărtăşania preotului
care soseşte după miezul nopţii)
se plimbă doi câte doi mereu
în aceleaşi veşminte largi care le acoperă
intimitatea năruirii fumul ultimului suspin
Elegia colectivităţii singulare
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999
se plimbă de la un capăt al străzii la altul
de ce doi câte doi? teamă de a nu rătăci? teama
de a-şi pierde glasul vorbind cu frigul singurătăţii?
nimeni nu le cunoaşte originea numele
bolile realizările şi nerealizările
şi nimeni nu le înţelege şoaptele
întretăiate de tusea urcând din genunchi
prezentul lor este trecutul viitorul lor poticnirea
în faţa nevăzutului rostogolit de vânt
inversările timpului li se desluşesc pe chipul
de ceaţă dăltuită
de dimineaţă până la ivirea amurgului
se plimbă doi câte doi
mereu şi mereu pe acelaşi traseu
(numai iarna rămân în odăile lor austere
aşteptând cadourile de Crăciun venite
din partea organizaţiilor de binefacere
adesea aşteptând împărtăşania preotului
care soseşte după miezul nopţii)
se plimbă doi câte doi mereu
în aceleaşi veşminte largi care le acoperă
intimitatea năruirii fumul ultimului suspin
Elegia colectivităţii singulare
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999
După punerea presei în vânzare
colectivitatea singulară
trece pragul barului Sedan(puţini localnici
cunosc semnificaţia denumirii pictate pe firmă)
se aşează tăcuţi în jurul mesei joase
în aşteptarea aburilor de cafea
răsfoiesc gazetele Capitalei depărtate
şi dau din cap plictisiţi
de bâzâitul muştelor intelectuale
sunt cu toţii bătrâni floarea monarhică
le-a rămas intactă în inima
au fost captivi la ruşi apoi
captivi în propria lor ţară împinsă-n luptă
pentru edificare mocirlei atotcuprinzătoare
îşi privesc amarul depus în ceşcuţele de cafea
statul le răsplăteşte rănile cu pansamente ieftine
uneori cu scurte slujbe religioase
ah elegia colectivităţii singulare
aşezată în jurul mesei joase
Poem robust, I
Ghemuit langa soba palpaind mediocru
fac scaderi si adunari mereu
adunari si scaderi
sunt contabilul senectutii mele
dupa stingerea focului din soba
molfai o pruna afumata si privesc bilantul:
tuse magareasca datorii neachitate iubiri
plecate in neguri definitive
spre dimineata adorm si visez
un crocodil care imi aduce cadou de Craciun
o diploma de merit pentru arta
de a spune vietii: destul
Poem robust, II
Cand m-am trezit din somn
am crezut ca azi este luni
de fapt era vineri
am crezut ca azi imi vor sosi
drepturile de autor de fapt
era ziua facturilor scadente
o clipa am crezut ca sunt impreunat
cu trup de tanara femeie de fapt
strangeam la piept o perna tare
era chiar vineri
zi in piele de magar
batut cu bate noduroase
Poem robust, III
Dimineata am deschis televizorul
si-mi ascult gramaticalul horoscop
am aflat ca azi voi deveni miliardar
mai mult: ca voi intalni femeia ideala
(pare-se ca ea exista undeva pe planeta)
mi-am pus unicul meu costum elegant
si am luat-o spre centrul urbei
sa intampin istoricul eveniment al vietii mele
in intervale neregulate au defilat prin fata mea
un convoi funebru(inmormantau o catolica nonagenara)
un cersetor cunoscut pe cuprinsul intregului judet
(in contul bogatiei anuntate mi-am golit buzunarele)
apoi a aparut un magar calarit de un crainic
(vestea deschiderea sezonului electoral)
au mai trecut un betiv un politist un smenar
am asteptat pana dincolo de miezul noptii
revenit acasa am cercetat enciclopedia enciclopediilor
(zece mii de pagini)
si-am descoperit ca prostia constituie
singura formula geometrica niciodata rezolvabila
Fila de cronica
In localitatea mea de adoptie
eram considerat vagabond adunat de pe drumuri
(faceau exceptie de la regula
doamnele instruite functionari cu lefuri mici
si inevitabili companioni de pahar)
eram tratat mizerabil tocmai eu care cunosc mistere greu penetrabile
care am prevazut nesfarsite catastrofe nationale
eu prietenul lui Wolfgang Amadeus Mozart
in celebra mea palarie descifrau sfidare
la adresa sepcii de activist al vorbelor goale
barbii mele savant pieptanata
i se gaseau nenumarabile cusururi stupide
la lumina zilei republicanul inrait
ma arata cu degetul de-abia desprins de anus
si-n graba sters de peretele virgin
o langusta intelectuala afirma ca as fi
greseala de tipar strecurata in cartea sa obscura
unii jurau ca sunt piatra de moara
atarnata de gatul urbei(care oricum se scufunda)
slava Domnului toate au trecut
au trecut ca intepaturile clorului maturat de vant
Alta fila de cronica
am trecut pe la biblioteca
sa pipai somnul din cartile Sandrei Brown
m-am oprit la farmacia lui Mircea Romanu
unde am fumat o tigara
l-am salutat in trecere pe Nehti parasitul de viata
cateva clipe am trancanit cu gazetarul Remus Boca
despre privightorile tranzitiei
azi 6 ianuarie 1998
nu am facut nimic
azi am fost in consens cu alesii natiunii
Întâlnire cu trupul meu
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999
M-am întâlnit cu trupul meu gol în oglindă
gol ca în ziua Judecăţii-de-Apoi
nu mai era zeu valsând pe netezimea mării
nu mai era fulger în odihnă
lângă trupul de femeie gol
nu mai era mândria arborelui meu genealogic
nu mai era decât un spectru
i-am pipăit coastele genunchii sternul
i-am pipăit atent
întregul ornament de oase năruite
speriat de strigătul poştaşului oprit la poartă
trupul meu gol şi-a pus halatul meu de casă
întru târziu
m-am apucat să-l recitesc pe Blaise Pascal
De profundis
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarnă lui 1998 şi decembrie 1999
În orăşelul cu pretenţii de mondenitate
sunt singura persoană fără umbrelă
(cea pe care am avut-o a rămas
la beneficiara unui mizerabil proces de partaj)
când plouă (şi în ultima vreme plouă des)
mă strecor pe sub ziduri asemeni
agentului din tagma anarho-comunistă
ajuns acasă îmi scot blana de câine aburindă
apuc oglinda mă studiez din faţă şi profil
şi constat la fel ca ieri ca alaltăieri
că sunt o adevărată autonomie locală
colectivitatea singulară
trece pragul barului Sedan(puţini localnici
cunosc semnificaţia denumirii pictate pe firmă)
se aşează tăcuţi în jurul mesei joase
în aşteptarea aburilor de cafea
răsfoiesc gazetele Capitalei depărtate
şi dau din cap plictisiţi
de bâzâitul muştelor intelectuale
sunt cu toţii bătrâni floarea monarhică
le-a rămas intactă în inima
au fost captivi la ruşi apoi
captivi în propria lor ţară împinsă-n luptă
pentru edificare mocirlei atotcuprinzătoare
îşi privesc amarul depus în ceşcuţele de cafea
statul le răsplăteşte rănile cu pansamente ieftine
uneori cu scurte slujbe religioase
ah elegia colectivităţii singulare
aşezată în jurul mesei joase
Poem robust, I
Ghemuit langa soba palpaind mediocru
fac scaderi si adunari mereu
adunari si scaderi
sunt contabilul senectutii mele
dupa stingerea focului din soba
molfai o pruna afumata si privesc bilantul:
tuse magareasca datorii neachitate iubiri
plecate in neguri definitive
spre dimineata adorm si visez
un crocodil care imi aduce cadou de Craciun
o diploma de merit pentru arta
de a spune vietii: destul
Poem robust, II
Cand m-am trezit din somn
am crezut ca azi este luni
de fapt era vineri
am crezut ca azi imi vor sosi
drepturile de autor de fapt
era ziua facturilor scadente
o clipa am crezut ca sunt impreunat
cu trup de tanara femeie de fapt
strangeam la piept o perna tare
era chiar vineri
zi in piele de magar
batut cu bate noduroase
Poem robust, III
Dimineata am deschis televizorul
si-mi ascult gramaticalul horoscop
am aflat ca azi voi deveni miliardar
mai mult: ca voi intalni femeia ideala
(pare-se ca ea exista undeva pe planeta)
mi-am pus unicul meu costum elegant
si am luat-o spre centrul urbei
sa intampin istoricul eveniment al vietii mele
in intervale neregulate au defilat prin fata mea
un convoi funebru(inmormantau o catolica nonagenara)
un cersetor cunoscut pe cuprinsul intregului judet
(in contul bogatiei anuntate mi-am golit buzunarele)
apoi a aparut un magar calarit de un crainic
(vestea deschiderea sezonului electoral)
au mai trecut un betiv un politist un smenar
am asteptat pana dincolo de miezul noptii
revenit acasa am cercetat enciclopedia enciclopediilor
(zece mii de pagini)
si-am descoperit ca prostia constituie
singura formula geometrica niciodata rezolvabila
Fila de cronica
In localitatea mea de adoptie
eram considerat vagabond adunat de pe drumuri
(faceau exceptie de la regula
doamnele instruite functionari cu lefuri mici
si inevitabili companioni de pahar)
eram tratat mizerabil tocmai eu care cunosc mistere greu penetrabile
care am prevazut nesfarsite catastrofe nationale
eu prietenul lui Wolfgang Amadeus Mozart
in celebra mea palarie descifrau sfidare
la adresa sepcii de activist al vorbelor goale
barbii mele savant pieptanata
i se gaseau nenumarabile cusururi stupide
la lumina zilei republicanul inrait
ma arata cu degetul de-abia desprins de anus
si-n graba sters de peretele virgin
o langusta intelectuala afirma ca as fi
greseala de tipar strecurata in cartea sa obscura
unii jurau ca sunt piatra de moara
atarnata de gatul urbei(care oricum se scufunda)
slava Domnului toate au trecut
au trecut ca intepaturile clorului maturat de vant
Alta fila de cronica
am trecut pe la biblioteca
sa pipai somnul din cartile Sandrei Brown
m-am oprit la farmacia lui Mircea Romanu
unde am fumat o tigara
l-am salutat in trecere pe Nehti parasitul de viata
cateva clipe am trancanit cu gazetarul Remus Boca
despre privightorile tranzitiei
azi 6 ianuarie 1998
nu am facut nimic
azi am fost in consens cu alesii natiunii
Întâlnire cu trupul meu
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999
M-am întâlnit cu trupul meu gol în oglindă
gol ca în ziua Judecăţii-de-Apoi
nu mai era zeu valsând pe netezimea mării
nu mai era fulger în odihnă
lângă trupul de femeie gol
nu mai era mândria arborelui meu genealogic
nu mai era decât un spectru
i-am pipăit coastele genunchii sternul
i-am pipăit atent
întregul ornament de oase năruite
speriat de strigătul poştaşului oprit la poartă
trupul meu gol şi-a pus halatul meu de casă
întru târziu
m-am apucat să-l recitesc pe Blaise Pascal
De profundis
Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească
Jimbolia, iarnă lui 1998 şi decembrie 1999
În orăşelul cu pretenţii de mondenitate
sunt singura persoană fără umbrelă
(cea pe care am avut-o a rămas
la beneficiara unui mizerabil proces de partaj)
când plouă (şi în ultima vreme plouă des)
mă strecor pe sub ziduri asemeni
agentului din tagma anarho-comunistă
ajuns acasă îmi scot blana de câine aburindă
apuc oglinda mă studiez din faţă şi profil
şi constat la fel ca ieri ca alaltăieri
că sunt o adevărată autonomie locală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu