Antologie de PETRE STOICA
Prefaţă de MIRCEA MARTIN
Poezia noastră a fost timp îndelungat bănuită de exces de orientare spre natură şi ruralism, cu şi fără recuzită semănătoristă. Cercetând atent fascinanta bibliotecă a liricii româneşti vom descoperi numeroase versuri inspirate din tematică orăşenească. De unde se vede că poetului născut pe meleagurile Mioriţei îi plăcea să călătorească şi cu aerostatul, automobilul sau aeroplanul, nu numai cu tradiţionalul car tras cu boi. Deschizător de drumuri rămâne şi în această direcţie Eminescu prin poemul PRIVESC ORAŞUL-FURNICAR, indiscutabil de viziune modernă. Desigur, încercări poetice având urbea subiect găsim şi înaintea Luceafărului, ele ne interesează însă în mică măsură, întrucât decorul lor rămâne Parisul sau Berlinul. La fel de puţin ne interesează poezia târgului, a "locului unde nu s-a întâmplat nimic" - în cele din urmă un sat mai mare, ameţit de flaşnete şi praf, pururea bântuit de melancolia şi restriştea toamnelor cu miros de fân umed. Excludem totodată din sfera interesului poemele patinate de umbra romantismului : burgul şi oraşul medieval. Umblând neabătut pe cărările de aur descoperite, ajungem la fericita concluzie că stăpânim o extrem de bogată lirică inspirată de universul dinamic al oraşului modern, de tip occidental, în dezvoltare accentuată şi pe meridiane româneşti, încă înaintea acestui secol. Adunând laolaltă versurile care îl exprimă, avem în faţa ochilor un tablou expresionist revelând destule trăsături specifice faimoasei mişcări spirituale, cum ar fi : demonismul, haosul, teama, înstrăinarea, pierzania. Iată doar câteva flori întunecate, culese din grădina unor poeţi de orientări şi vârste diferite : "Monstruos se-ntinde-oraşul, /Viciul joacă-n el pe brânci, / Are case, lanţ de stânci, / Dracii-n toate şi-au lăcaşul."" (Al. Macedonski), "Oraşul sur, cuprins de valul brumei, / Se-ntinde-n vale ca o apă mare, / Şi larg îşi pierde ţărmurile-n zare / Clocotitor de frământarea lumei." (Alice Călugăru), "Ah! psrca tot oraşul e un uriaş, pe care / L-au ferecat duşmanii în lanţuri, şi mereu, / Se zbate,-ntr-o supremă, zadarnică sforţare, / Clocotitor de ură, ţipând spre Dumnezeu..." şi "Ce suflet e-n cetate, demonic şi barbar!...(Mihail Săulescu), "Sunt zăngăniri ciudate, şi paşi de trecător, / Sunt ţipete de goarnă, sunt clopote ce mor,/ Şi-orchestre-n depărtare, şi uruit bizar, / Şi ritmuri de motoare, într-un concert barbar." (Vintilă Paraschivescu), "Oraşul pare la o vreme / Un monstru osândit să urle!(Caleidoscopul lui A. Mirea), Umblă maşinile supamantesti. În nevăzut, peste turnuri / intercontinentale zvonuri elctrice. / De pe case antenele pipăie spaţii / cu alte graiuri şi alte veşti."(Lucian Blaga). Păienjenişul exemplelor se poate extinde până în prezent, oprindu-se la autori ca Ioan Alexandru (cel de dinaintea "îngheţului" său liric) şi Mircea Florin Şandru. Oricum, prin cele arătate ne aflăm în vecinătatea lui Georg Heym, cântăreţul cel mai întunecat al oraşului (bântuit de moarte, demoni, teamă), Creator al unei lumi de coşmar kafkian, invadată de toate relele din cutia Pandorei! Să nu ne speriem, în lirica noastră citadină apare şi exuberanţa sărbătorească (Ion Vianu, Ilarie Voronca, Ştefan Roll) grea de culorile născute din spectacolul străzii, restaurantului, barului, cinematografului s.a.m.d. Şi ea este o trăsătură a expresionismului, cea reprezentată de Ernst Stadler, ieşit din şcoală flămândului Verhaeren.
Oare nu merită cititorul o antologie a oraşului modern în poezia românească?
1981
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu