luni, 31 octombrie 2016

Petre Stoica - Tango si alte dansuri (1990), Editura Albatros




COPILĂRIA SĂRMANA

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Copilăria intră pe uşa din dos
înspre seară când florile mor de sete
intră şi noaptea la ceasul marilor insomnii
de fapt ea reapare ori de câte ori
o crezi risipită ca aburii mâţelor
aruncate câinilor flămânzi

copilăria mereu copilăria

din ziua când ai trădat-o
mănâncă numai coji de pâine mucedă
o biciuie vânturile iernii
umblă cu hainele sfâşiate de şobolani
şi se poticneşte în bocanci soldăţeşti găsiţi la gunoi
fragila suava copilărie

iat-o acum în faţa ta
te prefaci că nu o mai cunoşti
şi deodată miroşi a sicriu năruit

copilăria sărmana
îţi întinde trompeta de carton
să-i auzi dulcea străveche chemare
şi-n urechile tale răsună marşuri funebre
îţi întinde toba de tinichea
să-ţi amintească lupta din ţara zmeurei
şi simţi cutremure de pământ
îţi întinde spada de lemn
să ucizi corbul din oglindă
şi-ţi răneşti carnea de cositor împuţit

copilăria mereu copilăria

ea te recunoaşte îţi ştie fiecare pas
îţi vede fiecare clopoţel din rinichi
de ce plângi? pe cine
ai umilit? pe cine
ai vândut? şi pe cine
ai ucis?

dreptatea cântăreşte cu greutăţi de diamant

iartă reproşurile copilăriei
iart-o şi cazi în genunchi şi sărută-i
rănile iscate de tine însuţi

oferă-i sardele sau cartofi prăjiţi
oferă-i iarbă şi soare şi îmbrac-o în haine noi
veselă să revină lângă tine
pe uşa din faţă

rămâi prietenul copilăriei tale
ea îţi restituie graţia şi forţa trandafirului
rigoarea eternităţii

şi vei muri cu faţa la cer







EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Fruntea aplecată pe enciclopedia deschisă
un tablou marin murmurul ferestrei
şi amintirea desfacandu-se lent
în fragmente de zăpadă luminoasă



 TRECUTUL

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Trecutul acest microscopic fluture cu cap de rechin
se ascunde în cutii şi cutiuţe se ascunde
în plicuri îngălbenite în macrameuri în portţigarete
se ascunde în perne în haine în petalele florilor presate
şi lasă în ele praf dizolbant.

se retrage după tapetele pereţilor somnolează în portrete şi-n mobile
se închide în cuferele din pod în sobele umile de tuci
în magazii întunecate joacă zaruri cu umbrele
şi întinde pânza de păianjen în care gândurile se zbat îngrozite

prezenţa lui se extinde-n podoabele cavoului în trenurile
trase pe linii moarte în bărcile abandonate în sticlele
rostogolite de valurile mării care au şi ele un trecut
şi urmele lui se numesc mucegai rugină nisip -
asteriscuri tăioase pe degete

trecutul sporeşte în draperiile şi cearceafurile hotelului
în scaunele pianele şi scrumierele restaurantelor
în castanii şi felinarele străzilor singuratice
şi sfârtecă viscerele îndrăgostitului părăsit

trecutul clipeşte-n alveola orelor tihnite
dezlănţuie cornul melancoliei
adie în spumele amurgului în cristalul lunii
şi arde în simboluri falice în aripa femeii din vis

trezeşte glasul morţilor adună şi scade cifre fatidice
întreţine cu mister respiraţia istoriei scormoneşte conştiinţa
consolidează sau îngroapă stâlpii gloriei
fecundează noaptea născând insomnia ghearele ei
şlefuieşte întruna munţii durerii

suflul lui stăpâneşte despotic
fiinţa vie şi moartă lignitul piatra şi paiul
stăpâneşte deopotrivă obiectul aruncat la gunoi şi bronzul semeţ

trecutul această bestie tandră ce roade cu dinţişori de oţel




EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Menuetul moliilor încremenit în aerul uscat
restul zaharniţelor bibelouri pe mobile grele
un orologiu prăbuşit printre umbre sfărâmicioase
şi ritmuri de praf întemeind melodia neantului



 PRIMĂVARĂ SOMPTUOASĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Femeile cară sacoşe cu legume cu peşte congelat
câteva cepe se rostogolesc lângă gura canalului
încet încet ţi se deschid delicatele aripi de sidef

bucuria se localizează-n zona epigastrului melancolia
dispare sub ficusul din vitrina hotelului

la colţul străzii Scufiţa roşie îşi scoate pantoful
îl scutură de pietricele şi-şi mângâie călcâiul ce pare
petală de trandafir prăfuită

în apropierea acestei scene înduioşătoare
doi inşi cu aer de peripateticieni beau citronadă
şi discută zgomotos
despre hidrogenul din cocoaşa metafizicii

un poet excentric se plimbă cu bicicletă pe cer
pedalează spre rima foarte rară
şi eşuează într-o cadă în care colcăie raci

pe stadion aleargă zebre şi o clipă mingea de fotbal
acoperă soarele vaginal
coji de aur cad de pe umeri sudoare dulce picură din muguri

în ceasornicele de la intersecţia bulevardelor
se aud pârâituri de oscioare şi murmur de insecte
placenta timpului se dilată enorm

este un du-te-vino festiv
este o fervoare verde
este o epifanie albastră

mâine intră-n tablou şi argintul rândunelelor



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Draperia atârnă cu nepăsare monarhică
pe fierul balconului susură razele soarelui
în timp ce mâna îndreptată spre floare
descrie o cădere moale ca lâna



VARA INSOLITĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Soarele se divide în capete de berbeci deliranţi
vibrează clădirile urechile arborii degetele

vaporii de benzină formează-n văzduh monumente baroce

ce vară sublimă exclamă poetul coborând în submarin
pleacă să cerceteze budoarul sirenelor
pe magicul lui traseu întâlneşte numai rechini

avalanşe de lumină întunecă fruntea turistului androgin

copiii admiră găinaţul ce atârnă ciorchini
pe gura de marmoră a suveranilor blânzi
care au ştiut să cucerească azurul ţărilor mici

prin muzee cresc şi descresc furtuni de parfum
pânzele cad brusc din rame îndărătul culorilor
timpul îşi hrăneşte embrionii cu acizi corozivi

defilează încălţări de plumb şi rochii de foc transparent

în ciuda caniculei care degradează laboratoarele văzului
istoricii cercetează arhivele din aer liber

cizmele lui Grigori Eftimovici Rasputin mai zac şi acum
în tomberonul ridicat pe un soclu
sub care şobolanii studiază nuanţele gloriei

explodează obiectivele aparatelor de fotografiat

muşte verzi se adună pe moramntul dictatorului obez
care a murit înfulecând întruna homari
însăşi inima lui era un homar ce iubea adevărul
comentează biograful pervers

vioi sunt numai filosofii
adunaţi în umbra platanului discută aprins
probleme legate de conţinutul baloanelor de săpun

insolaţia umflă vezica biliară
şi alungă viaţa din sertarele ei tradiţionale

harpoane albastre indică drumuri inverse
literele cărţilor se despart una de alta
A-D-c-U-V-X-l-b-P-Y-C-u-A-a-L-Z-f-m-n-C-t
şi recompun mesajul anarhismului mutat în natură

harta continentului european e-o piele scorojită

fântânile seacă vertiginos spaţiul se autodevora
maşinile circulă cu roţile în sus
mie mi se înnegresc unghiile.



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Nori străvezii în destrămare
mişcarea păsărilor prin frunziş
luna plină care trage lin după ea
noaptea morţilor şi tăcerile viilor



 SONATĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Luna evadează furioasă din nori
şi împroşcă bucătăria cu stropi de lapte galben-verzui

în rotundul piuliţei tresare duh de sunete vechi
din pâlnia râşnitei de mac
restul icrelor vegetale curge lent spre neant

în spaţiul dintre sticlele înşiruite pe raft
adie hipocampi şi treptat
se dilată ochi cu pupile ceroase

umbra cuţitului se lungeşte
picură pe luciul de mercur îndoliat
perle roşii de pe carnea berbecului din zodiac

somnolează numai nasturele exilat sub bufet

sarea se umflă se desface-n smârcuri pufoase
ţepii cactusului din fereastră străpung
limba nopţii aplecată să-i lingă asceza monarhică

prin pereţii frigiderului vibrează
sârme conectate la surse extraterestre
de fapt în cavoul de promoroacă
se agită mărunte vietăţi înstelate

o făptură îmbrăcată-n salopetă de argint orbitor
intră în bucătărie şi apucă paharul cu apă
un gâlgâit fantomatic
se face strigăt de moarte în visul cuiva

dimineaţă
foşnetul capodului se încrucişează
cu murmurul scrumbiilor congelate
care-n balta chiuvetei au revenit la viaţă

rând pe rând misterele nopţii
se retrag în găurile nasturelui exilat sub bufet


EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Ibricul şi două sticle de lapte
în mijlocul merelor uitate pe masă;
picioare goale în papuci de pâslă
şi aerul încălzit de vocea somnoroasă



 TEROAREA LUCRURILOR

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Lui Modest Morariu

Dimineaţă la şase fix
începe teroarea lucrurilor

nici-un astrolog din comunitatea prietenilor
nu a prezis nebunia coşmarul

dezlănţuirea teroarei
e anunţată de bubuiturile motocicletei din stradă

încheindu-ţi gheata se rupe şiretul
într-o clipă de neatenţie laptele dă în foc
vulcanul trimite lave albe ce matură
cojiţe de ouă nemăturate de anul trecut

radioul transmite muzică de promenadă
timpanele sfaraie
viscerele acele lor de siguranţă slăbesc

sudoarea siroieste pe faţă
tragi batista din buzunar nodul de la batistă
îţi aminteşte         ce-ţi aminteşte?

memoria trompa ei se dezmorţeşte ah da
nota de plată îngrozit alergi după ea
în colţul bucătăriei îţi cade etajera în cap
nasturii vestei zboară-n chip de meteoriţi
tavanul crapă podeaua se cască
gândacii stacojii se înmulţesc fulgerător
suflul ceasului deşteptător te aruncă pe eşafod

un vultur intră pe fereastră
îşi vârâ ciocul în farfurioarele micului dejun
înfulecă înfulecă înfulecă
poftă bună bestie

elicele muştelor foarfecă aerul încins
îţi foarfecă nasul urechile buzele
îţi foarfecă mâinile ridicate în semn de protest

pe scară sporovăiesc borcane de iaurt
în curte gunoierii suflă-n trâmbiţa eternităţii
găsită printre lucruri ce nu mai pot chinui

oh sărmana ta dimineaţă sărmana ta haină descusută
şi sărmanul tău cucui violet

înhaţi piulita grea de o tonă
şi ucizi vulturul căpcăunul văzduhului

cu ultimile tale puteri
azvârli cadavrul spre cer
sângele mânjeşte copacii înfloriţi
penele învolburate întunecă soarele

înghiţi un pumn de pastile
şi urci senin colinele zilei



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Roşiile pe scândura ferestrei albinele zumzăind
otrava fotografiilor vechi geamătul din sare
mustăţile pisicii care ating sub masă
picioarele obosite ale amiezii de vară



TANGO DE VARĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Umbrele se rumenesc domol
coşmarul ia forme paralelipipedice

de la un etaj la altul pe ţevi încinse
picură sarea bucătăriilor se întăreşte zahărul fructelor
stropii robinetelor scandează ritmurile unui timp fără timp
iar gândacii îşi concentrează atenţia
asupra pâinii cu aura de mucegai

pe mână se răsucesc iedere nevăzute sug sângele unghiilor

uşile se deschid din ce în ce mai încet
nasturii capodului atârnă vlăguiţi
plictiseala tuşeşte spasmodic

în casa liftului scrâşnesc lanţuri de ancoră
pe scară moartea umblă acoperită c-un coif de hârtie

femeia simte-n cutia craniană zvâcnet prelung
aspirina reactivează secreţia externă
sudoarea lasă solzişori de aur pe coapsele goale
sub perne vuieşte neantul

în sufrageria din faţă în lumina imobilă
culorile tablourilor se desprind mîloase
prin unghere se destramă aroma trecutului
şi creşte mirosul criptei

pe limbă stăruie gust de carton învechit

zbârnâitul telefonului trezeşte eternitatea obosită



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

În coridor lângă vechiul şezlong
sterilul lămâi cu frunzele prăfuite
şi razele soarelui venite treptat
să încoroneze spasmul pustiului



 VALSUL AMURGULUI

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

ferstrele lexicoanele sicriele
se închid şi se deschid mai încet

zgomotele vibrează scurt şi subit
zboară prin imperii fără contur şi origine

pretutindeni apare o boare de suavitate ancestrală
bucuriile le cresc firave aripi de mătase
tristeţea sporeşte în glasul copiilor ce învaţă
alafabetul cicoarei

moliile se rotesc peste pluşuri încă vii
lasă-n urmă fâlfăiri uleioase
din hârtii părăsite se ridica interogatia fantomelor
în spatele oglinzii sunt neguri mâloase conştiinţa cuiva
agonizează-n abis

femeia care nu a cunoscut niciodată bărbatul
simte în pântec naşterea unei păsări telurice
şi moare murmurând testamente absurde
văduvul adoarme prăbuşit pe sticla goală
ascultă în vis amintiri rebegite de frig

sănii adolescentei tremură plini de miere

eu îmi contemplu cactuşii unghiile
pe trezia ruginită din pivniţă îmi cântăresc lucrările anilor
în timp ce-n subconstientul meau are loc o lupta navală
între leii morţi şi stindardele vieţii

trecutul se furişează în locuri unde-şi depune
spermatozoizii de praf meniţi să-i perpetueze viitorul

măştile îşi pierd relieful conturele
gesturile se prefac în ganglioni dureroşi

îndărătul uşilor dincolo de golul treptelor
umbra caută trupul de care s-a desprins



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Discul pendulei taie moale umbre vechi
sub podea moara şoarecilor macină veşnicia
luna dispare subit din fereastră şi frica
se strecoară prin gaura cheii de la uşă



NOAPTE EXCENTRICĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

În această noapte
pielea înfriguratului se acoperă de săruri minerale
şi gloria conchistadorilor joacă şah cu şobolanii din canale

pe când în oglinzi adumbrite adevăruri simple
se transformă-n violete otrăvitoare

ce noapte excentrică

furnicile devoră pubisul unei prinţese
adormită cu o carte de Jean-Paul Sartre sub pernă

într-un bar de la extremitatea pământului
un inchizitor blajin se îneacă cu sâmburi de mere
şi moare şoptind mehr Licht

în această noapte exact în această noapte
păduchii invadează aşternutul tiranilor
care tocmai visează noi metode de îmbălsămare

în parcuri
trandafirii rod picioarele statuilor seculare
melcii tresar în somnul lor moale

pietrele de moară macină o făină
care va ninge distrugătoare pe gura indezirabilă

medicii de gardă descoperă în burta hipopotamului
un pantof de copil o furculiţă şi telegrama
ce urma să anunţe înscăunarea înfrăţirii universale

în această noapte mănânc pâine cu unt
şi-mi pipăi rubinele din ficat

o femeie frumoasă părăseşte hotelul
plânge în hohote şi-şi scutură trupul ars de tristeţe

da în această noapte fatidică
se naşte cel mai nefericit poet din câţi a cunoscut omenirea
şi totuşi menirea spadei rămâne aceiaşi

pe sternul învingătorului doarme un scorpion
pe scutul învinsului veghează un miel

în această noapte
astronomii calculează distanţă dintre ficţiune şi realitate



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

mâini scufundate în măruntaie de berbec
muşte urmărind traiectoria grăsimii
apoi altă cratiţă şi alt cuţit şi apoi
brusca agonie a florilor de oleandru
















Al. Piru în "Istoria Literaturii Române de la Început până Azi" (1981), Editura Univers



"În categoria poetior fantezişti şi ironici trebuie pus PETRE STOICA (1931-2009), pătruns cu greu în conştiinţa critică, deşi a debutat cu POEME încă din 1957. Va reveni cu MIRACOLE (1963) şi ALTE POEME (1968), selectate în ARHEOLOGIE BLÂNDĂ (1968) şi, împreună cu MELANCOLII INOCENTE, în culegerea antologică OROLOGIUL (1970). Măsură întreagă a talentului şi-o dă în O CASETĂ CU ŞERPI (1970), BUNICA SE AŞEAZĂ ÎN FOTOLIU, SUFLETUL OBIECTELOR (1972), IEPURI ŞI ANOTIMPURI (1976), UN POTOP DE SIMPATII (1978) şi COPLEŞIT DE GLORIE (1980. Specialitatea sa stă în evocarea atmosferei provinciei, a satului ca şi a oraşului, dominată de prezenţa sau amintirea bunicilor şi a mobilelor demodate, a orologiilor în funcţie sau oprite, a gramofoanelor, malacofurilor, caleştilor, felinarelor, podurilor cu jucării, calendarelor pe o sută de ani. Poetul gustă farmecul acestei lumi muzeale sau compătimeşte victimele iremediabile ale banalităţii, urâtului inertei vieţii mînate de eroziunea timpului. O anume plăcere a naivităţii îl împinge să caute sufletul ingenuu şi nu-i de mirare că-l descoperă în pictura lui Rousseau-Douanier, în tabloul CARRIOLE DU PERE JUNIET, pe care-l descrie într-o epistolă dedicată "cu stimă şi consideraţie". "Spre deosebire de oameni, obiectele uneori reînvie", susţine Petre Stoica, atribuindu-le nu numai un suflet, dar chiar o tiranie asupra omului: "obiectul acela din vitrină / fiinţa aceea de ceramică ieftină / scarba aceea / te vede".

sâmbătă, 29 octombrie 2016

ERNST STADLER traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)




 AMURG

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Greu cădea amurgul pe necuprinsele străzi,
Pe cenuşiul olanelor şi al turnurilor suple,
Pe praf şi murdărie, pe suferinţă şi plăcere,
pe minciuna oraşului mare
În majestuoasă neîndurare.

Smulse din pietre uriaşe, sumbre blocuri de nori
Încremenite, pândeau... Iar în văzduhuri
se află ceva asemeni
Îndârjirii nebune, ca o bruscă zvâcnire de mort -
Departe în vest, ziua pierea horcăind.

Printre castanii de rugină tomnatecă
trosnea furtuna de noapte
De parcă lumile se trezeau pentru strajă
Şi pentru ultima batalie hotărâtoare.

Îndârjire în inimi şi sălbatice vise despre luptă
şi nevoie şi furtunoasă victorie,
Stam sprijinit de balustradă de fier a balconului meau
şi priveam
Rânjetul miilor de focuri şi bărbile roşii adiind,
Priveam cum uriaşul rănit mai apucă o dată
stindardul de flăcări.

Încă o dată vechiul, sălbatecul imn eroic
Izbind cu ameţitoare acorduri -
Şi prăbuşindu-se
Şi bubuind
Înnăbuşit,
Departe...
Pe străzi, uruit de birji. Muzică. Rezerviştii cântând.
Deodată tresar într-acolo -
Peste turnuri şi acoperise vâjâie noaptea.






CUVÂNTARE SOLEMNĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Sunt numai flacără, sete, mistuire şi strigat.
Prin albiile înguste ale sufletului meu, timpul
Asemenea unei ape întunecate, ţâşneşte
puternic, tainic.
Deşertăciunea-i pecetea care pe trupul meu arde.

Dar tu eşti oglindă, peste -al cărui rotund se rotesc
Râurile adânci botezate cu numele vieţii întregi,
Şi dindărătul căreia din auriul pamant cu izvoare
Lucrurile moarte reînvie bogate-n sclipiri.

Tot ce am mai bun arde, se stinge - o stea
rătăcitoare
Căzând în abisul nopţilor de vară, albastre -
Dar imaginea zilei tale creşte înalt şi departe,
Semn veşnic, izvodit să-ţi ocrotească destinul.






PRIMĂVARĂ TIMPURIE

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

În această noapte de martie am plecat de-acasă
târziu.
Strazile erau răscolite de miresmele primăverii
şi de ploile verzi ale semănatului.

Vânturile se zbăteau. Am ieşit din încâlceala
caselor povârnite, mergând departe
Până la meterezul neacoperit şi simţeam:
un ritm nou venea spre inima mea.

Cu fiecare adiere a vântului se dezghioca o devenire
tânără.
Ascultam cum vârtejuri puternice se roteau
în sângele meu.
Se şi zăreau ogoarele proaspete. În orizonturi
se şi aprinse
Azurul orelor matinale ce urmau
să descrească-n depărtare.

Stăvilarele scrâşneau. Din toate direcţiile
izbucnea neprevăzutul.
Deasupra canalului creşteau căi lucitoare pe cari
le-nvolburau hoinarele vânturi
în lumina cărora umblam şi eu.
Destinul aştepta în stele răsturnate.
În inima mea era o furtună asemănătoare
unor steaguri agitate.



 ÎN ACESTE NOPŢI

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

În aceste nopţi sângele meu zvâcneşte la gândul
trupului tău, iubito.
O, dorul îmi este asemenea apei întunecate
învolburată la porţile stăvilarului,
Liniştindu-se în pacea amiezii şi pândind nemişcată,
Lacomă să izbucnească. Furtună de vară
Ce aşteaptă printre norii grei. Când
Vii, tu, fulger, s-o dezlănţui, luntre,
de plăcere, larg
Desfăcută între coapsele de piatră
ale zăgazului? Vreau
Să te duc la mine-ntre perne, la fel
unei legături de trifoi
De pe campia afânată. Sunt grădinarul
Care-ţi aşterne patul pe jos. Norul
Izbucnind peste tine şi aerul care te învăluie.
În ţărâna ta vreau să-mi îngrop
sălbatecul foc
Şi floare de jar să răsar deasupra trupului tău.



LOVER'S SEAT

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Seara am coborât pe abruptele
drumuri de dună acoperite cu verzi tufise.
Te rezemai strâns lipită de mine.
Stânca de cretă îşi avăntă sclipitoarele peneturi
peste marea adâncă.
Aici, unde stânca
în brusca lăcomie a morţii se pleacă în gol
Odinioară doi îndrăgostiţi lunecaseră
în molatecul pat albastru.
Departe răsună brizanţii.
Între săruturi ascult legenda pe care
Gura ta râzând mi-o spune în seara
încinsă a verii.
Totuşi adânc aplecandu-mă
îţi văd faţa încremenind ca-n fericire
Şi înăbuşita melancolie aşteptând
îndărătul genelor tale şi apropiatul sfarsit.



 DIMINEAŢA

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Dimineaţă, conturul trupului tău apare întunecat
în faţa luminii tulburi
A jaluzelelor trase. Din pat
simt chipul tău îndreptat înspre mine -
aidoma ostiei.
După desprinderea din braţele mele, şoptitul tău
"trebuie să plec" a ajuns numai
La mult-depărtată poartă a visului meu -
ca printr-un val acum îţi zăresc
Degetele lin mângâind
cămaşa albă pe piept...
Ciorapii... şi rochia... părul netezit, şi iată
eşti străină, împodobită pentru
lumină şi lume...
Uşa o deschid încet... te sărut... îmi faci un semn,
şi eşti departe, un bun-rămas... Şi-ai dispărut.
Sunt iarăşi în pat, aud cum stins îţi pier
paşii, pe scară-n spirală,
Sunt iarăşi captivul miresmelor trupului tău,
care năvălesc dintre perne, fierbinţi
curgând în simţurile mele.
Dimineaţa se face mai caldă. Se umflă perdeaua.
Vântul proaspăt vrea să pătrundă în cameră
împreună cu primele raze de soare.
Izbucneşte zgomotul... Muzica orelor matinale...
Suav legănat în visele dimineţii - adorm.



 VARĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Stau îngropat până la gât în galbena lumina-a recoltei,
asemenea câmpiei sub cerul verii,
aşteptând secerişul.
Curând va răsuna prin şesuri cântec de seceră:
sângele meu adânc săturat de fericire
ascultă în pojarul amiezii.
Hambare ale vieţii mele, de mult pustiite, toate
porţile voastre steie acum deschise
la fel ca aripile stăvilarelor,
Peste adâncurile voastre, puhoiul de aur al snopilor
va trece asemenea mării.



 TRANDAFIRII DIN GRĂDINĂ

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Trandafirii din grădină înfloresc a doua oară.
Zilnic izbucnesc în soare mănunchiuri groase.
Dar a pierit luxurianta frăgezime prin care
întâia lor înflorire
Se leagănă în curtea albă şi roşie a focului de stele,
Mai lacom se deschid acuma, ca din venele smulse
Curgând peste carnea frunzelor, revărsată
cu violenţă.
Sălbateca lor înflorire e asemenea
horcăitului morţii
Pe care vara trecătoare îl poartă
în lumina incertă a toamnei.



CULESUL VIILOR

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Butucii atârnă încărcaţi pe rod. Peste drumurile colinei
Stăruie mireasma de viţă. Căzile
se îngrămădesc în care.
Pe cap cu basmale ferindu-i de soarele brun
al anotimpului târziu,
Se văd culegătorii cum se apleacă şi cum
înalţă coşuri sub ugere îmbibate de aur.

Jos, orăşelul e harnic. Carduri de butoaie
smolite şi puse în şir
Aşteaptă să cuprindă povara cea nouă.
Curând, pe toate străzile răsună tropăit
sărbătoresc,
Curând, fiecare teasc se umflă
şi clocoteşte în galbene sucuri.



ÎNCEPUTUL IERNII

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Platanii s-au şi desfrunzit. Curge negura. Când
soarele străpunge o dată platoşa
norilor plumburii
Miile de smârcuri
îi reflectă o palidă faţă zbârcită.
Zgomotele sunt mai ascuţite. Întruna
în fabrici se aud maşinile -
La fel îmi răsună inima ca şesul orelor în scurgere,
Mână gândurile încolo şi-ncoace şuierând
asemenea roţilor,
Şi-i ca o moară cu aripi răsucite de vânt,
dar goale-i sunt cămările:
Rosteşte cuvinte smintite şi-şi face cruce. Iată
vânturile au şi aţipit. Curând - ninsoarea.
Şi atunci, ca o ploaie de stele, din nori
va coborî pacea albă, învăluindu-le pe toate.



 ORĂŞELUl

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Mulţimea străzilor mici care întretaie strada
principală
Galopează toate spre verdeaţă. Pretutindeni
începe câmpul.
Pretutindeni se revarsă cerul, parfumul florilor
şi aburii grei ai ogoarelor.
Pretutindeni oraşul se stinge în umezeala măreţelor
pajişti,
Şi-ncet, prin palida tăietură a joaselor acoperişe
se clatină muntele
Pe care se caţără viţele de vie cu araci scânteind
în soare.
Deasupra străjuieşte pădurea de pini: ca un zid
masiv şi negru
Izbeşte în surâsul roşu al bisericii de gresie.

Seara, la închiderea fabricilor, strada principală
se umple de lume.
Păşesc uşor sau rămân implantaţi în mijlocul străzii.
Sunt înnegriţi de muncă şi funingini de maşină.
Dar ochii încă li-s plini
De bulgări - aspră vigoare a pământului şi solemnă
lumina a câmpurilor.



GHETOU LONDONEZ

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Aproape de splendoarea pieţelor, străzile dosnice
Se mistuie şi scormonesc, inrainte-n paragină,
Sunt asemenea cicatricelor căscate adânc
în carnea despuiată a caselor,
Şi-s pline de gunoiul pe care soioasele şanţuri
le inundă mereu.

Dugheni îmbâcsite se revarsă-n afară.
Pe mesele lungi vechiturile se adună haotic:
Stămburi şi haine, carne, peşte şi fructe
Stivuite în şiruri scârboase şi stropite
cu galbenă naftă.

De ziduri e lipită duhoarea de peşte şi carne
stricată.
Abur dulceag se revarsă în aerul încet
înnoptând.
Cu degete lacome bătrâna adună putrede resturi,
Nebăgat de nimeni în seamă, orbul
îşi plânge un cântec.

Lumea stă în uşi, se înghesuie în jurul
cărucioarelor.
Copiii trenţuiţi lărmuiesc în jocuri umile.
Izbucneşte-un gramofon, scârţâie
sparte voci de femei,
Şi-n depărtare, oraşul bubuie sub tunete
de automobile.



 ORA ÎNCHIDERII

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Orologiile bat ora şapte. Pretutindeni în oraş
se închid magazinele.
Prin coridoare întunecate şi curţi mărunte,
vânzătoarele
ies zorite din halele sfidătoare.
Puţin orbite încă şi părând ameţite de lunga
şedere-ntre pereţi,
Păşesc uşor iritate în limpezimea voluptoasă
şi-n blânda francheţe a serii de vară.
Posacele convoaie se luminează şi deodată păşesc
în tacturi mai clare,
Toate trotuarele sunt inundate de bluze colorate
şi râset de fete.
Aidoma unui lac răscolit de goana fluviului tânăr
Întregul oraş e clătinat de tinereţe
şi întoarcere acasă.
Printre chipurile nepăsătoare ale trecătorilor
se află nenumărate destine -
Agitaţia tinerei vieţi străluminată de focul
ceasului acesta de seară
În a cărui blândeţe se limpezeşte toată întunecimea
şi se topeşte toată povara, de parcă
ar fi uşoară şi liberă
Şi n-ar mai aştepta, despărţită de ore puţine,
tristă monotonie
A zilnicei trude - de parcă n-ar mai există revenire
acasă, unghere ale murdarelor cocioabe
de mahala, înfipte între golăşele
case de raport, cina
Sărăcăcioasă, năduful încăperilor şi strâmta odaie
împărţită cu surioara,
Şi somnul scurt care te alungă din împărăţia viselor
înainte de zori -
Toate se află acum departe - acoperite de seară -
şi totuşi aici, aşteptând ca o fiară
ce se aşează pradă pândind-o
Şi înşişi preafericiţii, care la braţul iubitei
saltă uşor, cu paşi mlădii,
În singurătatea ochilor duc o umbră ceţoasă.
Şi uneori
De se întâmplă ca, vorbindu-i, privirea ei
să coboare-n pământ,
Nu o dată o arătare îngrozită, cu rânjet batjocoritor
schimbă calea veseliei lor
Atunci se cuprind mai strâns şi mâna care apucă
braţul iubitului
Tremură, ca şi cum bătrâneţea le-ar şi da târcoale
viaţa să le-o rostogolească
topind-o în beznă.



 SALA DE DANS

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Culoarea se sparge în culoare ca razele fântânilor
ce focu-şi împroaşcă-n săgeţi,
În paietele fustelor săltate şi-n plinătatea
multicolorelor bluze de vară.
De jurimprejurul pereţilor
Năvăleşte lumina divizată din sute de părţi.
Flăcările ce tresărind se varsă în vârtejuri
Stau mai înalte, adunate
în oglinzile înrămate cu aur, străine şi viclene,
Părând încremenite şi totuşi mişcarea
continuând s-o ducă spre abisuri fără de margini,
viaţa, desprinsă şi depărtată
şi iarăşi una şi unită cu perechile
Care în vraja mereu aceloraşi melodii,
strâns mlădiaţi, păşind cu membrele libere
între ele împletindu-se: femei cu pomădaţii obraji
aburiţi de roşeaţă, cu părul fluturând într-o parte,
Leganandu-se, numai ochii în adâncul orbitelor, puţin
osteniţi, îmbie în bezna orelor pustii,
În timp ce trupurile lor se pleacă unul spre altul
în ritmul unor gesturi impudice,
Grav şi plin de evlavie:
iar ele dansează, privind credincioase baladele
Inimilor trudnic arse, jucăuşe şi lacome
şi cuprinse de plânsul viorilor
Ca de-un puhoi vâscos şi cald.
Din când în când izbucneşte un ţipat.
Răsună un sunet. Plutirea,
În care perechile, invizibil ţinându-se, în legănare
se clatină. Şi cu toate astea
mereu şi mereu, ca-n avântul fantastic, nebun,
Ritmul toarce fără contenire prin sala
atât de încinsă... Dar nici o adiere de aer
nu ridică draperiile roşii de catifea
Îndărătul cărora iată că dimineaţă aşteaptă
mohorâtă, deşirată şi palidă... pregătită
printr-o săritură rece să salte
Peste balustradă, lunecând pe parchet
ca înfierbântatele şiruri brusc să-nceteze,
visul şi dansul se destramă,
Şi în timp ce melodia valsului
fără noimă răsună monoton şi mereu
Ziua izbucneşte înăuntru şi sfâşie
aerul dens de sudoare, de vin vărsat şi parfum,
şi prin aspra lumină
Mai departe rostogolindu-se, metalic, puternic şi limpede
cântecul de muncă al oraşului mare
bubuie prin ferestrele smulse deodată.



ÎNTOARCEREA ACASĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Bruxelles, Gare du Nord

Ultimele, cărora pe drum li se refuză plăcerea;
revărsate din toate
Străzile oraşulu. Împerecheate-n nevoie şi frig.
Pe când felinarele încep să pălească
în scârnava lumina,
Trenul lor trece tăcut înspre Nord
unde în halele în care
zumzăie lumina
Liniile ferate izbesc destinul şi lumea
de-a lungul traverselor.
Ziua dezlănţuie tăioase vânturi de dimineaţă.
tremurând îşi adună
Mai strâns veşmintele. Ploaia cade în fire subţiri.
Mohorâtă şi rece, lumina
Destramă amăgirile nopţii.
Obraji boiţi
Se întredeschid ca nişte răni otrăvite
peste faţa cea suptă.
Nici un cuvânt. Măştile se fărâmă.
Moarte-s plăcerea şi lăcomia.
Asemeni unei scârboase poveri
îşi cară trupurile acuma
în cârciumi sărmane
Şi în aburii de cafea
ridicându-se peste treptele pivniţei
Stau pe bănci, ghemuite-n neclintire -
fantome
Asaltate de luminile zilei.



 ÎN FAŢA UNEI CANTINE PENTRU SĂRACI DIN LONDRA

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Am văzut copii în coloană lungă, doi câte doi,
în faţa unei cantine pentru săraci.
Până să le vină rândul să între la cină
aşteptau obosiţi şi tăcuţi.
Erau murdari şi trenţuiţi şi se sprijineau
de zidurile caselor.
Câteva copile strângeau în braţele înţepenite palizi sugaci.

Stăteau înfometaţi şi timizi printre luminile
în continuă creştere.
Unii purtau pe obrajii subţiri umbre întunecate,
îmbrăcămintea
Le mirosea a pivniţă, camere igrasioase, nesfârşite
lipsuri şi ocară.
Trupurile lor purtau cicatricele nevoilor
şi ale silnicei munci timpurii.

Aşteptau; curând ceilalţi termină, atunci
li se va permite să păşească în sala mare
Şi vor avea pe masă pâine şi legume şi supă de seară
în ceşti de metal.
O, după aceea va veni oboseala inmuindu-le
mădularele strâmbe,
Iar noaptea cu somnul dulce îi va purta
spre caii de lemn, soldaţii de plumb
şi-n minunatele cămăruţe ale păpuşilor



PĂPUŞILE

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Perechi fantomatice, iată-le în lumina lumânărilor din vitrină:
cochete şi ironice, ca odinioară la menuet.
Cu pasul ridicat, frumoasele îşi saltă uşor crinolina
şi lasă fragedele glezne să înflorească
deasupra pantofilor mărunţi de mătasă.
Galant, cavalerii le oferă braţul liber de sabie,
şi-n subtile împerecheri, cuvintele lor desfranate
Lunecă prin aer ca nişte
spade lucios încrucişate,
până în clipa când ele
încremenesc pe buze în surâsuri de ghiaţă,
În timp ce, suave şi visătoare, frumoasele stăruie
în atitudini îndelung studiate.
Ferite de aerul tare, în dulapuri tăcute
stau acuma trufaşe, depărtate şi reci
visând la aventuri petrecute demult.
Dar în clipa când lumânările pâlpâie melancolic
sângele lor subţire începe ciudat să zvâcnească:
În ochi atunci li se aprind scântei. Prin aer
par să şuiere cuvinte încinse.
Tremură pieptul frumoaselor. În delicata pudră
a obrajilor pomandati
Gura le sclipeşte asemenea unui fruct nebun
care promite desfătări şi pieire.



 CĂLĂTORIE NOCTURNĂ PE PODUL RINULUI, LA KOLN

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Acceleratul se dibuie şi dibuind
împinge beznele de-a lungu-i.
Nici o stea nu se avăntă. Lumea întreagă e numai
o îngustă galerie de mină, imbeznata
de sine.
Acolo din când în când albăstrele lumini
sfâşie brusc orizontul: aura de foc
A globurilor, a acoperişelor, a coşurilor de fabrici,
fumegând, revărsându-se... numai clipite...
Şi-i iarăşi negru totul. De parcă-am cobori spre abataj
în măruntaiele pământului.
Acum luminile se clatină
încoace... besmetice...mâhnite-n părăsire...
mai multe... se adună... şi iată-le dense...
Scheletele cenuşiilor frontoane de case zac dezvelite,
în clar-obscur, pălind, murind -
trebuie să se întâmple ceva... O,
simt în creier
Apăsare de plumb. Adâncă nelinişte
îmi cântă în sânge. Apoi
pământul bubuie asemenea mării:
Ridicaţi în aerul sfâşiat de noapte
zburăm înalt şi majestuos peste fluviu. O,
încovoierea milioanelor de lumini, strajă mută,
Paradă sclipitoare în faţa căreia
grele curg apele-n jos. Şir fără capăt
aşezat în noapte să prezinte onorul!
Vijelioase ca torţele! Bucurie! Salutul vapoarelor
peste marea albastră! sărbătoare-nstelata!
Furnicare, cu ochi luminoşi aţintiţi într-acolo!
Până unde oraşul cu ultimele sale clădiri
îşi părăseşte oaspetele.
Şi apoi, lungă singurătate. Mai despuiat. Linişte.
Noapte. Amintire. Întoarcere. Împărtăşanie. Şi jar
Şi goana spre ultimul care binecuvântă.
Spre festinul procreării. Spre voluptate.
Spre rugă. Spre mare. Spre moarte.




CASA DE NEBUNI

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Le Fort Juco, Uccle

Aici este o viață care nu-și mai știe de ea -
Conștiința la mii de stânjeni prăbușită-n univers.
Aici, prin sălile pustii răsună coralul Nimicului.
Aici este împăcare, adăpost, revenire, odaie de copil.
Aici nu amenință nimic omenesc. Privirile încremenite
Plutind în gol rătăcite și pline de neliniște
Tremură doar în fața spaimei de care au scăpat.
De unele trupuri neîmplinite se mai prinde totuși
ceva omenesc.
Ei nu vor să părăsească ziua, cea care le fuge.
Ei se aruncă în spasme, țipă cu șuier în băi.
Ei se ghemuiesc în colțuri, și se vaietă loviți.
Pentru mulți stă însă cerul deschis.
Și aud vocile moarte ale tuturor lucrurilor
ce-i înconjoară
Și muzica universului lin-plutitoare. Rostesc
Uneori cuvinre străine pe care nu le pătrunzi.
Și surâd liniștit și prietenos, asemenea copiilor,
Și-n privirile înstrăinate ce nu mai pot cuprinde
vreo formă, fericirea întârzie.











ERNST STADLER, CÂNTĂREŢ AL UMILILOR Petre Stoica din "Caligrafie şi culori" (1984)



 Petre Stoica din "Caligrafie şi culori" (1984)

Ernst Stadler intruchipeaza împreună cu Trakl şi George Heym triunghiul de aur al expresionismului german, fiecare, în parte, aducând o contribuţie esenţială la alcătuirea unui peisaj literar de dimensiune europeană. Necruţător, destinul a vrut ca ei să moară prematur, în condiţii tragice: primii doi pe fronturile războiului mondial, cel de-al treilea inecandu-se în lacul HAVEL de lângă Berlin, pe când încerca să-şi salveze prietenul cu care plecase la patinat... Spre deosebire de Heym, şi mai cu seama de Trakl, existenţe năpraznic boeme, ducând o viaţă de generoasă risipă, Stadler se impunea celor din jur ca o fire ordonată, igienică, cu înclinaţii pentru studii. Un Lucian Blaga uşor retuşat, în sensul că poetul german îşi clădise edificiul erudiţiei exclusiv pe temelia filologiei.
În urma lui Stadler ne rămâne un portret lapidar, aparţinând lui Kasimir Edscmid, poate cel mai autorizat ""hagiograf" al expresioniştilor. După el, Stadler "era un tânăr bărbat suplu, de statură germană şi ţinută engleză, împodobit cu desăvârşită nobleţe a spiritului francez". Alsacian de obârşie (s-a născut în 1883 la Colmar, într-o familie avută), a poposit în sud, La Munchen, una din importantele capitale spirituale de altă dată. Aici a studiat germanistica, romanistica şi filologia comparată, ca la Strasbourg să-şi ia titlul de doctor cu o lucrare intitulată DESPRE RAPORTURILE DINTRE MANUSCRISELE PARZIVAL D şi G de WOLFRAM. Bursier al Fundaţiei Rhodes, tânărul Stadler îşi continuase specializarea la Oxford, specializare încoronată cu un nou titlu academic (cu teza THE HISTORY OF LITERARY CRITICISM OF SHAKESPEARE ÎN GERMANY). Erudiţia sa i-a adus curând investitură de profesor docent la "Univerite libre" din Bruxelles. Preţuit de specialişti la superlativ şi frcvent solicitat să ţină prelegeri, lui Stadler i se propusese şi o catedră la Universitatea Toronto din Canada. De reţinut o întâmplare stranie relatată de cei din anturajul poetului: înainte de a decide pentru acest voiaj transoceanic cu scopul preluării catedrei, o ghicitoare i-a prezis apropiata moarte...În ajunul proiectatului drum spre Canada, Stadler a fost mobilizat ca ofiţer de artilerie şi la scurtă vreme sfârtecat de o grenadă engleză pe frontul belgian (la Zandvoorte, lângă Ypres). Avea doar treizeci de ani!

După cum uşor se poate descifra din cele relatate până acum, Ernst Stadler îşi însuşise o cultură demnă de invidiat. Şi trebuie adăugat că era la zi şi cu inoirile poetice ale vremii, decisive în dezvoltarea ulterioară a poeziei secolului nostru.! Laolaltă cu prozatorul şi poetul Rene Schickele, alsacian şi el, a întemeiat în anul 1902 bilunarul DER STURMER, adunând în jurul acestuia o mână de tineri intelectuali entuziaşti, animaţi de idealuri umaniste cu caracter antiburghez. În termeni concreţi, publicaţia îşi propunea scoaterea literaturii alsaciene de sub obrocul provincialismului, eliberarea ei de dogmatismul clerical, orientand-o paralel spre dezbaterea unor probleme de natură morală. Membrii grupului uniţi în jurul lui DER STURMER militau şi pentru o prietenie durabilă între popoarele german şi francez, apropiere pe care o vedeau realizabilă în special pe planul spiritualităţii. Acest crez autenti umanist, Stadler îl ilustrase prin consistente traduceri din Balzac, Charles Peguy şi Francis jammes. De altfel, din ultimul a şi publicat un volum excelent interpretat în limba germană. Pentru catolicul Peguy, editorul lui CAHIERS DE LA QUINZANE, una dintre cea mai de seamă reviste culturale franceze până în 1914, nutrea o nemărginită simpatie. Sorţii au decis ca el să se întâlnească faţă în faţă pe câmpul de luptă, murind amândoi cam în acelaşi timp.Se spune că îşi aruncau peste tranşee bileţele, Stadler adresându-i-se cu "Mon cher collegue et confrere...". Adevărat sau nu, relatarea contemporanilor primeşte valoare de simbol.
Prima etapă a creaţiei lui Stadler se situa sub influenţa estetismului georgian şi hofmannsthalian (cu o vădită prezenţă a temelor neoromantice, transpuse în imagini impresioniste). Avem de a face cu scrisul unei personalităţi artistice în devenire, a unui slujitor al muzelor foarte tânăr dar suveran în tainele versificaţiei. Ne-o demonstrează poemele din culegerea PRALUDIEN, apărută pe când poetul împlinea douăzeci şi unu de ani. Despre originalitate se poate vorbi numai cu parcimonie, ca în cazul genialului Trakl, care, până la a-şi impune un stil propriu, a fost vreme îndelungată tributar simbolismului francez. Printr-o elaborare lentă, fără explozii sau traume, opera lui Stadler cunoaşte o transformare fundamentală, primind aspectul unui amplu şi grav registru liric, exprimat în versuri lungi şi cvasi-libere cu tonuri de extaz şi patetism. Este drumul de la vis la realitatea concretă, la o realitate deasupra căreia pluteşte deseori un aer de blândeţe franciscană. Temele sale, luate din istorie, descrierile încărcate de preţiozitate, atmosfera de "oboseală" specifică sfârşitului de secol, elementele de "Jugendstil" şi siluetele prerafaelite, dispar sub adierea unui curent proaspăt, venit din toate zările vieţii moderne. Prin imagini noi, dar în mod particular datorită problematicei sociale pe care o abordează acum, poetul german participă activ la întemeierea expresionismului, care mai târziu va primi o largă rezonanţă europeană. O paricipare izvorâtă dintr-un temperament totuşi ponderat, care refuză în poezie formele haotice sau excesele de limbaj, proprii multor repreprezentanti ai mişcării expresioniste. Stadler devine exponentul uni univers uman în care truditorii şi cei aflaţi la marginea existenţei sunt cântaţi cu o caldă, democratică simpatie. Spre a fi mai elocvenţi, îl cităm din nou pe Kasimir Edschmid: El îndrăgea fetele de prăvălie, care serara se întorceau acasă, acceleratele, podurile, peisajele - îndrăgea cu farmecul său bărbătesc, exploataţii şi anonimii.
Prin placheta DER AUFBRUCH (Pornire, 1914), care sintetizează metamorfoza pateticului scris stadlerian, în lirică de limba germană intră plenar viaţă cotidiană cu luminile şi umbrele sale, o viaţă elogiată cu o până înmuiată în cerneală proaspătă şi de culoare rar cunoscută în epocă. Ecoul acestui scris poartă pecetea "umilului"" şi vine dintr-o direcţie aflată în multe privinţe la polul opus acelei poezii ce se vrea obscură, intelectualizată, impunând hermetismul ca o obligativitate. Virtutea sa principală o constituie vitalismul. În acelaşi timp acceptă şi proslăveşte civilizaţia modernă cu dinamismul ei, oraşul-metropolă, aventura, şi crede în om şi în cuceririle sale ştiinţifice, tehnice şi geografice. După cum se ştie, iniţiatorul direcţiei este Walt Whitman, cântăreţul extatic al democraţiei şi civilizaţiei industriale. Numai în acest context poate fi înţeleasă opera lui Stadler, care printre cei dintâi din lume a ştiut să-i sporească virtuţile, ridicând la rang de mare artă nu numai subiectele luate din prozaismul existenţei diurne, ci şi exprimarea lor prin mijloace aşa-zis "prozaice"

1975

duminică, 23 octombrie 2016

JURNAL GERMAN, II Petre Stoica din "Caligrafie şi Culori"(1984) 8 DECEMBRIE, 1967 (partea a patra))


Mi s-a facilitat o întâlnire cu profesorul Kurt Pinthus, şi cum ora vizitei se apropie, mă stăpâneşte nerăbdarea conjugată cu emoţia. Pentru germanişti, numele său este o noţiune. Antologia lui Pinthus MENSCHHEITSDAMMERUNG, dedicată poeţilor expresionişti cucerise notorietatea în urmă cu cinci decenii. Succesul ei din 1919 se perpetuase la reeditarea din 1959! Între aceste date istoria înregistrează evenimente cumplite, care au traumatizat lumea într-o asemenea măsură, încât faţa i se schimbase până la a nu mai semăna cu ea însăşi. Câţiva din pleiada celor antologaţi (Heym, Stadler, Trakl), muriseră prematur, fără a avea certitudinea omologării marelui lor talent. Unii s-au prăpădit pe sălbaticele fronturi ale primului război mondial, alţii ceva mai târziu, exilaţi pe meridiane depărtate unde aveau să cunoască umilinţa şi foamea, iar bietul, inofensivul van Hoddis înnoptat ca şi Holderlin, fusese ucis de nazişti. Supravieţuitorilor nu le-a mai rămas decât să-şi aleagă drumuri noi, întrucât furtuna care îi purtase cândva, în albia aceluiaşi fluviu, numit după o convenţie expresionism, se risipise de mult prin văzduhul nemărginit ca şi propria lor fantezie, înflăcărată şi sfântă. Şi în cele din urmă, a rămas doar unul singur, cel care îi unise într-o carte, eternizandu-i şi dub această formă.
Dus cu gândul la toate acestea, mă îndrept spre locuinţa lui Kurt Pinthus de pe strada botezată cu numele poetului romantic Gustav Schwab. La poartă sunt aşteptat de sora profesorului, care mă conduce amabil în "studio". Interiorul e compus din mobilier foarte modern, confortabil, solid. Sunt poftit să iau loc într-un fotoliu adânc, care te poate răsuci în orice direcţie ai dori. Mă aşteptam la o ambianţă oarecum anacronică. Dar prezenţa noului de-aici îşi are explicaţia în însuşi avatarurile trăite de stăpânul lor! Kurt Pinthus a avut o existenţa zbuciumată, care nu i-a permis statornicirea într-un loc anume: după 1933 părăseşte Germania stabilindu-se în câteva oraşe americane, apoi asemenea unui erou din romanele lui Remarque, cu acte false, revine în ţară, nu în aventură romantică, ci ca să-şi salveze uriaşa biblioteca. Cele cinzeci şi cinci de lăzi cu cărţi îl urmează pe drumuri lungi şi ciudate, încheiate până la urmă într-un port din Statele Unite. Acum e stabilit definitiv în ţara de baştină. Motivele pentru care şi-a ales drept reşedinţa Marbach-ul sunt lesne de înţeles. Profesorul Pinthus a trecut prin multe, viaţa lui pe care mi-o povesteşte cu un haz mărginind adeseori amărăciunea, este o biografie de dimensiunea fabulosului. Deşi octogenar, munceşte şi azi cu o secretă energie, demnă de invidiat până şi de cei mai tineri! Printre altele, editează opere ale expresioniştilor şi în acelaşi timp îşi defintiveaza pentru tipar monumentala istorie a teatrului, domeniu în care a adus interpretări dintre cele mai originale.
 Kurt Pinthus

Venisem pentru o vizită extrem de scurtă (avertizat că profesorul este uşor bolnav din pricina unei răceli), şi iată-mă plecând din această lume a umbrelor reînviate, după o şedere a cărei lungime de peste trei ore o dorise gazda însăşi...

9 DECEMBRIE

Un prieten din Frankfurt ţine neapărat să-i cunosc familia, care locuieşte la Ludwigsburg. La ora convenită prin telefon, tatăl sau vine să mă ia cu maşina. Situaţia mi se pare puţin neobişnuită: până adineaori nu-l văzusem niciodată pe acest om şi iată-mă acum abandonat lui, pe un drum absolut necunoscut. În discuţia noastră, intimă încă de la început, apare şi o firească muţenie: trecem Neckar-ul, şi orăşelul care mă încântase câteva zile rămâne în urmă, încoronat cu nori elegant desenaţi de o mâna suavă. Şi în faţa ochilor nu mai am decât şoseaua curgând lin printr-o pădure cu impercetibile sunete de cristal
Ludwigsburg
.

Pinthus (* 29 aprilie anul 1886 în Erfurt ; † 11. luna iulie anul 1975 în Marbach am Neckar , pseudonimul Paul Potter) a fost un scriitor german și jurnalist.
. În calitate de mediator și pionier literar expresionismului în Germania, el a fost în contact permanent cu autori ca Johannes R. Becher , Gottfried Benn , Max Brod , Theodor Däubler , Albert Ehrenstein , Walter Hasenclever , Kurt Hiller , Franz Kafka , Franz Werfel și Paul Zah . În calitate de consilier literar al editurii Rowohlt și ca lector la Kurt Wolff Verlag , a ajutat mulți scriitori ai expresionismului pentru publicare. În anii 1919/1920 a publicat antologia poem Menschheitsdammerung , care a devenit opera literara standard și introducerea lor arată evoluția expresionismului literar.

joi, 20 octombrie 2016

Poezii de Oskar Pastior



Cu un disc de patefon

Oskar Pastior

(în limba română de Alexandru Al. Şahighian)

Singur când eşti pune degetul, lin,
pe spirală şi-ascult-o suind ca pe-un fus,
pân' ce vioara noastră e-a ta pe deplin,
şi măru-ţi întinde ramul, de sus.
Dar braţul opreşte-l în clipa când
miezul mişcărilor noastre-au prins glas.
Auzi-ne-n calmul de-afară păşind
şi luna în mere cum râde cu haz.


Te-a-ntremat, Sofia dragă,

Oskar Pastior

(în limba română de Gabriel H. Decuble)

ca un roib ce-am răsgândit
noaptea sus pe Helicon
fleacurile ştiu pesemne
despre folosinţa lor
cât ştie şi domnul Lorenz
când l-am pomenit în faţa-i
iar pudelii harfei sale-s
mult prea singuri pentru foarfec
căci trompeta ta nocturnă
în alaiul împroşcat
chiar şi fără franj de pene
se va frânge ca păpuşa
când te-ncrunţi la mămăligă


poezia pe bandă de magnetofon are o voce de aur ea

Oskar Pastior

(în limba română de Corina Bernic)

povesteşte despre un omor în timp ce banda rulează cu o voce de
aur ea spune povestea acestui omor vocea de aur este vocea celui
omorât ea povesteşte cum banda mai rulează în timp ce lovitura
peste ureche şi ceafă produce o prăbuşire un horcăit o moarte dar
totul ca într-un film mut pentru că în tot acest timp pe bandă se
aude doar vocea de aur a celui omorât ea povesteşte ca o poezie
aşa încât pe de o parte ar putea apărea impresia că un film mut
este rupt dar muzica merge mai departe pe de altă parte că filmul
mut din sală încă mai rulează aşa încât chiar vezi cum un pahar
alunecă de pe marginea scaunului dar nu auzi cum se sparge la
fel ca receptorul telefonului care se bălăgăne fără să înregistreze
scâncitul pentru că vocea de aur încă mai anunţă ora exactă poezia
pe bandă de magnetofon poartă titlul de basm ineluş-învârtecuş

Arhiva literara personala "Petre Stoica" - Oskar Pastior

Oskar Pastior s-a născut la 20 octombrie 1927 la Sibiu. În 1945, a fost deportat în Uniunea Sovietică, unde a fost internat în lagăre de muncă. Eliberat în 1949, s-a întors acasă şi şi-a câştigat existenţa din munci ocazionale, ca necalificat. Paralel, şi-a refăcut studiile liceale. Ulterior a fost admis la Universitatea din Bucureşti, a început să publice versuri, iar după absolvire a lucrat ca redactor de limbă germană la Radiodifiziunea Română. În 1968 s-a stabilit în Germania, unde i-au apărut peste 30 de volume de versuri. În 2006, a fost distins cu Premiul Georg Büchner, cel mai prestigios premiu pentru literatură din spaţiul germanofon. Avea să moară cu două săptămâni înainte de festivitatea de premiere.
Oskar Pastior este de asemenea cunoscut ca traducător al numeroşi autori români, printre care Panait Istrati, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Urmuz, Gellu Naum şi Tristan Tzara.




















luni, 17 octombrie 2016

Poezii de Alfred Mombert in traducerea lui Petre Stoica


*
  * *
Alfred Mombert

Traducere de Petre Stoica

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)

Aici este piscul, pe care să adormi.
Aici trec păsări mari în zboruri compacte,
purtând în ciocuri lungi planete aurii.
Ele înoată alungite în curentul aerului,
în ochii lor sălbateci jăruieşte jăratecul
misiunii şi al ţintei.
Când ele zboară deasupra mării,
în adâncul sumbru al valurilor
se oglindeşte o puternică lumină iradiind înaintea-i,
două flăcări se urmăresc şi de jur-împrejur
aripile negre îşi proiectează umbrele.
Când o navă vâsleşte în furtuna nopţii
mai clar luminând
între aceste înălţimi şi adâncimi:
atunci căpitanul se sprijină maiestuos de catarg.
Privirea sa, puternică asemenea universului,
scrutează depărtarea, şi el ancorează în haos.
A veşniciei e spiritul. Şi păsări imense
cu Lumini-Planete în ciocuri
deasupra şi dedesubtul său,
sunt fugare imagini, clătinate
de boarea vântului.
Din adâncul corabiei se înalţă,
îmbrăţişând totul în scântei,
cântecul matrozilor, ospătând,
Imnul de Triumf al Lumii

Aici este piscul pe care noaptea să adormi.
În jurul său unduie veşnicul imn de triumf.
Aici se odihneşte Visătorul-Adormit,
pe vârful unei piramide de aur.

În jurul unghiurilor îndepărtate
planetele se rotesc împovărate de strălucire.
O respiraţie înaltă îţi adie peste mâini.

Aici este piscul pe care să adormi.
Aici auzi cum tobele vuiesc în adânc.
Aici tresare spiritul, căutându-ţi buzele. În vis, mâna îţi creşte prin eter
în univers.










  *
*   *

Alfred Mombert

Traducere de Petre Stoica

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)

Totul se află aici.
Aici sunt munţi, sunt nori lin-plutitori.
Multe lacuri, largi Câmpii-Roditoare.

Totul se află aici.
Păduri, Păduri-Livezi, sălcii prietenose.
Văile cântecelor de pasăre.

Iar cortul meu e aşezat aici:
Lângă o fântână mică,
cristalin alcătuită din elemente:
din eter şi mare, din lumină;
din spiritul omului

Aici adie vânturile.
Viorelele şi lalele îi smălţează malul.

Noaptea stau înăuntru.
Atunci se odihneşte secera lunii
blând argintată, pe umărul meu.
La mine se află dănţuitoarea cerească.
Timpul e desăvârşit în inima mea.
Afară se aude imnul tuturor cântăreţilor lumii.
 




  *
 * *

Alfred Mombert

Traducere de Petre Stoica

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)

Când m-am trezit, marea respira
şi privea spre lună. În barca mea
stătea o umbră înaltă. Pe creştet,
un coif argintat.
- Îmi întind mâna să-l apuc,
mâna ajunge-n neant. Şi mâna reapare
oglindită în apă, toată muiată în argint.

Vorbeam: Tu eşti atât de rece şi limpede,
sângele îţi curge prin vine de-argint,
prin trupul tău pescăruşul săgetează în voie,
locuieşti pe netezimea oglinzii, aici, în clarul de lună.
Eşti fără nădejdi şi voinţă. Tu stai neclintită.

Vorbea: Tu eşti înfricoşător de zeiesc,
plin de naşteri încrâncenate, iar faţa
ţi-e strivită şi mistuită de lăcomie şi nebunie,
locuieşti în Peisaj Nocturn, acoperit
de Stanca-Fantomă pustie şi de păianjeni imenşi.
Visezi şi te arunci în asalt.Trăieşti.

Şi apoi, umbra se lasă delicată
pe pieptul meu. Simţeam pe creştet răcoarea
coifului argintat.



CIUDATUL MOMBERT Petre Stoica din "Caligrafie şi Culori"(1984)




Alfred Mombert (1872-1942) este unul dintre cei mai ciudaţi şi personali poeţi germani. S-a născut la Karlsruhe, ca fiu de medic. A studiat dreptul în câteva oraşe din Germania, intrând apoi în magistratură, unde timp de şapte ani a practicat funcţia de procuror, cu o blândeţe şi îngăduinţă puţin compatibile cu obligaţiile acestei profesiuni. A practicat şi avocatura, după 1906 renunţă la toate acestea pentru a se consacra exclusiv scrisului. De fapt, Mombert a trăit mai mult izolat, închis printre cărţile adunate de-a lungul vieţii cu o inegalabilă pasiune. Casă sa din Heidelberg era un adevărat muzeu, ticsit cu tipărituri neobişnuite şi rare, cele de astronomie şi astrologie constituind podoaba rafturilor. Din această viaţă de patriarh înţelept l-a smuls neagra furtună nazistă, aruncându-l (în 1940) în lagărul Gurs din sudul Franţei. Colegaul sau Hans Carossa s-a zbătut să-l salveze, dar toate eforturile sale au rămas inutile. L-au salvat peste un an nişte prieteni elveţieni. În ciuda vieţii sale claustrate, poetului îi plăcea să călătorească, muntele şi marea fiind pentru el puncte de permanentă atracţie. Dorinţa lui era ca vântul munţilor elveţieni să-i împrăştie în cele patru zări cenuşa.
Poezia lui Mombert constituie un tot armonios, simfonic (cu momente de respiraţie ivite întotdeauna în clipa potrivită), iar universul ei este circumscris la elementele cosmosului, proiectate pe fundaluri fantastice, de vis. Mombert a descris aceste momente cu un extaz de vizionar, fapt pentru care îl şi considerăm cel mai de seamă precursor al expresionismului. Versurile sale par străbătute de forţe stranii, ceţoase, în care fiinţa umană e aşezată într-un timp şi un spaţiu neprecizat. Apar simboluri bizare, cu tablouri ce se întrepătrund, ca în vis, lipsite de elemente de legătură - ceea ce determină uneori asimilarea lui la suprarealism. Toată opera sa poetică (alcătuită din numeroase volume, care pot fi socotite drept cicluri ale unei singure cărţi) exprimă o mare şi constantă fascinaţie faţă de imensităţile cosmice şi înălţimile de pisc îngheţat şi puritate a eterului. Versul mombertian este liber (cu ritmuri subordonate imaginilor, situaţiilor) de limpezimea cristalului, ideile ţâşnind aidoma săbiilor de apă ale fântânilor arteziene. Dar alături de cele mai bune versuri ale sale, când nici nu te aştepţi, apar hiaturi, cuvinte goale, prozaisme, s.a.m.d.
Poezia lui Mombert dă sentimentul măreţiei, a infinitului, a veşniciei.

1967

duminică, 16 octombrie 2016

ERNST JANDL - POEZII, poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970) traduceri de petre stoica



SALA DE AŞTEPTARE

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Cu ochelari şi în halat alb
cel aşteptat va privi prin deschizătura uşii
iar unul se va ridica
din mijlocul cetei

Şi înainte ca uşa să se închidă în urma vreunuia
cei din ceaţa ghemuită
se vor retrage umil într-un magazin -
un plasture-caiet pentru rănile gândirii,
un cort al căsătoriei, din hârtie colorată.

Şi înainte ca îndărătul acelei uşi să se întâmple
ceea ce trebuie să se întâmple
cei ghemuiţi îndărătul paravanelor de hârtie
vor îndeplini ritualuri ciudate
cu nasturi de manşetă încheind căsnicii,
çu şampon limpezind crime.






EXCURSIONOSTII

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Ca un os, denumirea localităţii
trece din gură în gură printre excursioniştii
călătorind în barca cu motor.

După înconjurul cu pauzele de contemplare
la debarcarea excursioniştilor
se naşte curiozitatea.

La întoarcerea bolborosită a bărcii cu motor
falca excursioniştilor
e preocupată de guma de mestecat Şi acum.






ICAR

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Zbura înalt,
deasupra celorlalţi.
Aceştia rămăseseră în nisip
crabi şi caracatiţe.
Zbura şi mai înalt
decât tatăl sau, dibaciul
Dedal.
Soarele îi smulgea pene din aripi.
Din ochi îi picurau lacrimi de ceară.
Icar zbura.
Icar se prăbuşea.
Icar se prăbuşea
cu mult deasupra celorlalţi.






DIMINEAŢă

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Trezit, luminos şi uşor legănat
îşi desfăşoară drumul
spre locul acela
care-i determină curgerea zilei.

În urma lui, soarele înverşunat
azvârle bulgări de zăpadă
înfăşurate în sârmele ploii.

După şapca cu clape şi blana de iarnă
îşi depune şi ochelarii -
cum ai depune o sabie

şi apoi, mândru, asemenea unui dulap cu acte
rânduit cu date de specialitate,
eliberat de neglijenţele din somn
tronează în birou.






SEMN

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Fărâmate-s ulcioarele armonioase,
talerele cu chip helenic,
auritele capete ale clasicilor -

dar lutul şi apa se răsucesc mai departe
în colibele olarilor.






ÎN SOMN

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Nimeri un copac.
Îşi clădi dedesubt o casă.
Din copac îşi taie un toiag.
Toiagul era suliţa lui.
Suliţa era puşca lui.Puşca era tunul lui.
Tunul era bomba lui.
Bomba îi nimeri casa
Si smulse copacul din rădăcini
Stătea alături şi se minuna
dar nu se trezi.






ATLAS

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

atlas
e nevoit
să poarte
globul
pe care

maiorul
matadorul
şi un batalion de baroni
gonesc
buchete de flori



    *
   * *

ERNST JANDL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

în cămaşa albă
pulsează
noaptea tulbure

la ţărm
bocesc
pantofii de purpură

cingătoarea mea
amurgeşte
spre acasă

barca mea
se oglindeşte
în abur de mac



   *
  * *

ERNST JANDL

nemărginită
indispensabilă
gratuită
agrafa unui păstrăv
albastră mănuşă a unei găini
scufiţa unui şoarece roşu.