Petre Stoica-Bunica se aşează în fotoliu(1972)

ÎN OROLOGIU E FOARTE TÂRZIU

Bunica a fost cândva în California acolo
oamenii cresc altfel de iepuri ce minunat
e la noi în Balcani bunica s-a întors de mult
melancolică priveşte acum pe fereastră
daliile sunt nişte capete de pudel din curte
adie miros de varză bunica era o femeie
aproape înaltă sclipea ca alamurile fanfarei
din chioşc în orologiu e foarte târziu
şi un vapor cu aburi se scufundă încet
în gravura de sus.



 BUNICA SE AŞEAZĂ ÎN FOTOLIU

Trag cu praştia în pereţi şi cad asemenea frunzelor
portretele vechi vai ce frumos e marinarul acela
oprit la Damasc, se ridică pulberea anilor neagră
dar bunica se aşează în fotoliu nu-i pasă
ea s-a acomodat cu poemele fără rima şi cu noul
stil de viata al pietonilor grăbiţi bunica auzise
în luna decembrie şi povestea cu bomba atomică
nu-i pasă că toate din lume cad prada revizuirilor
de cate ori deschidem televizorul nostru cel sfant
bunica se aşează în fotoliu şi priveşte cuminte
debarcarea elefanţilor anul trecut



 ÎN EUROPA NOASTRĂ CÂNDVA

Lui Adrian Păunescu

Vă jur am fost şi eu în Europa noastră cândva
era în epoca anotimpurilor cu flaşnete romantice
şi domnişoarele îmbrăcate în rochii de nuanţa vaniliei
duiosul copilărosul landou cu motor mă sălta
de la un ţărm al mirării grozave la altul iată
aţi început să uitaţi amintirile se dizolvă
asemenea bomboanelor rămâne doar parfumul discret
după descoperirea tangoului evident către seară
mi-am pus pe cap canotiera blindată şi fără să ştiu
am dansat până la faleza unui continent retuşat
(i se spune beton poluare farfurii zburătoare)
şi sunt atât de vesel acolo pe piscul gheţarului
dar nimeni nu mă crede nimeni cu toate că ţin
aripa harpei sub braţ



O ÎNTÂMPLARE GREU DE UITAT

Aţi văzut cele întâmplate ieri către seară
pe când va-ntorceati acasă chiuind şi valsând
un semn aproape gălbui vestea apariţia gravă
a caleştii fără cai era cum s-a aflat mai târziu
o fecioara obeză cu o pereche de vechi felinare
pufăia din nările pline cu benzină şi o mulţime
de pinguini de avocaţi şi sportivi cu mustăţi
salută nemaicunoscuta apariţie vestimentară
în orsice caz a fost o întâmplare greu de uitat
mai cu seama că tocmai atunci mă aplecasem
peste paharul meu cu vermuth ca să scot
un fluture cu aripi moi de sidef



PE DUIOASELE LUCRURI MURIBUNDE

Din aeronava coridorului păianjenul cercetează
transformarea anotimpului în aparate sensibile
măsoară adâncimile morţii îşi începe curând
voiajul subtil va explora Atlantida din pod
acolo se află baretele şi melonul bunicului
acolo e pâlnia gramofonului My Fair Lady curând
soseşte păianjenul să citească evenimentele
din calendarul cu urechile roase de şoareci
soseşte maiestuoasă această bestie pururea gata
să-şi pună giulgiul pe duioasele lucruri muribunde
păianjenul se asemuie cu un tanc aerian aşadar
ce a făcut domnişoară cu nume de panglică
hai să traversăm chiar acum



ÎN JURUL UNUI GHERIDON PONOSIT

Dacă rămâi la fel de gingaşă ca în luna de miere
deschid revista cenuşie depusă în bazarul din scrin
şi-ţi cumpăr corsetul oferit cu îndemnuri naïve
în reclama publicată în urmă cu aproape nouă decenii
trupul tău va cunoaşte o sărbătoare fără sfârşit
şi toate femeile moderne din oraşul nostru gentil
vor afla cu invidie de cadoul meu cumpărat
de la casa de mode a moliilor mici de argint
apoi plecăm pe o insulă pustie şi-n mijlocul ei
ne lăsăm filmaţi în jurul unui gheridon ponosit
tu în chip de Diana iar eu cu mustăţi preluate
de la cel mai frumos străbunic



UN ESCADRON DE BIZONI

Privind la lumina iernii o imagine aproape celebră
rămân convins că trenul nu va ajunge nici mâine
în orăşelul de scânduri clădit recent în preerie
încă de ieri un escadron de bizoni galopează mereu
spre ceainicul acesta montat cu gingăşie pe roţi
pufpuf prevăd o-mbulzeala de tinere doamne ţipând
printre cufere pline cu whisky bijuterii şi muniţie
ca întotdeauna de când mă ştiu jucător de maroco
intervenţiile mele-s tardive şi nu-mi rămâne acum
decât să privesc pe fereastră cum crengile bradului
se pleacă oftând sub povara primelor raze de luna
crescând auriu



ÎN DONJONUL ACADEMIEI DE LITERE

Inutil să mă convingeţi că n-a fost aşa
domnişoarele cultivau plăcerile sportului
încă din timpul lui Richard Coeur de Balancoire
instalat în donjonul Academiei de Litere
eu însumi arbitrasem o partidă de tenis
ce lent ce lent se deplasau păuniţele
în malacoavele lor măturând fără jenă ciupercile
şi mingea trecea de la rachetă la rachetă
cu graţia unui salut adresat în grădinile publice
toamna spre amurg, după fiecare meci ofeream
câte-o cupa umplută cu dulceaţă de coacăze
seară pe terasă domnişoarele primeau complimente
din partea barbişoanelor cu decoraţii şi ordine



ÎN CLIPA SUBLIMĂ A NAŞTERII MELE

lui Max Demeter Peyfuss


Când m-am născut era o iarnă teribilă
în clipa sublimă tata juca pe undeva biliard
scrie de altfel şi în marile cronici ale istoriei
dar nu asta vreau să comunic în pastorala mea
adresată preacredincioşilor crescători de albine
ci faptul că tocmai în clipa sublimă a naşterii mele
arhanghelul curţilor vestea de pe gard
trecerea ultimului vas cu zbaturi
pe Mississippi în jos



ŞAMBELAN LA CURTEA CONIACULUI

lui Mircea Scarlat

Doamne cât de trist am fost aseară
literele mele au luat-o razna prin ploaie
m-a salvat în cele din urmă credeţi-mă
amintirea unei vieţi trăite de mult
eram şambelan la curtea coniacului
scriam partituri de dragoste şi iarna
mă duceam la french cancan pe atunci
stăpâneam şi aerostate cu heliu parcă mă văd
suflând în trâmbiţă deasupra oraşului
în prezent sunt un biet poet premiat
cu frunze de urzici Doamne cât de trist
am fost aseară pe când alergam prin ploaie
după ultima literă



 INSIGNELE MELANCOLIEI

Mereu înainte mereu spre golful amintirilor
nu mai întoarce privirile pleoapele iau foc
ţinutul e stăpânit de îngeri de aligatori de benzină
ştiu bine ai iubit aeroplanele de tip Ramona
nu simţi cum cineva dansează în urma noastră
poartă insignele melancoliei poate-i nebunul cu scufă
din fortăreaţa anului o mie cinci sute şi nouă
înoată mereu spre golful amintirilor acolo
ne aşteaptă o creangă de mărgean sau poate ceva
crescut departe de zona cucutei atomice
aş vrea să mă crezi



PRIN APĂ LIMPEDE

O dacă veveriţele n-ar ţopăi acum în copaci
oraşele ar fi mai sărmane nimeni n-ar plânge
amintindu-şi melodia Feuilles mortes mereu
e cineva vinovat pentru întârzierea mesajelor bune
pentru faptul că iubitei i-a sărit un ochi la ciorap
aşteptaţi la capătul scării poate vă cade în gură
o stea speraţi că răbdarea pietrei a ierbii tenace
şi în timpul bărbieritului priviţi pe fereastră
prin apa limpede peştii aurii ating în trecere lină
numele suav întâmplare



DEPLASAREA PINGUINILOR

Înfăşuraţi în suluri tradiţionale hărţide câteva săptămâni curenţii marini s-au schimbat
fregatele plutesc în sens invers şi toate aparatele
indică deplasarea pinguinilor spre aburoasele tropice
iar pescăruşii ciugulesc în voie epoleţii amiralului
Ulise cel sortit să nu ajuga niciodată la ţintă
retras în cabina de comandă a vasului Titanic îl ştiţi
va conspecta carnetul de bord al unui secol măreţ
sirena cheamă dar clarvăzătorii rămân şi citesc
în albul oaselor risipite pe ţărm în orişice caz
fraza fatală va prinde curând rătăciri



CU DETECTORUL GEIGER

Duc în buzunare primul edict al cailor-de-mare
şi ultima cenuşă a îngerilor incineraţi aşa da
urmaţi-mi cu toţii exemplul aibă fiecare acum
curajul să-şi schimbe jartierele pe o nouă pasiune
îndărătul inimii sunt gratii îndărătul coastelor
geme fără speranţă fecioara-zăpadă ştiţi prea bine
poarta e închisă şi drumul duce înainte unde,
curând nepoata cu detectorul Geiger în mână
îşi caută păpuşa floarea de nu-mă-uită



PETER SCHLEMIHL ÎŞi POVESTEŞTE AVENTURILE

C-un aerostat împletit din papură galbenă
Peter Schlemihl aterzeaza-n oraşul de plastic
vine în vizită la fotbaliştii rămaşi fără umbră
şi după ce mănâncă faimoasa prăjitură cu frişcă
îi decorează pe bătrânii fotografi din parcuri
pentru că aşteaptă cu nobleţe descinderea toamnei
seara la banchetul oferit de cei rămaşi fără umbră
Peter Schlemihl îşi povesteşte aventurile galante
de marinar al văzduhului poluat şi-n cel din urmă
cântă din Mundharmonika sub clopot de sticlă fireşte



SPECTACOLUL MEU ESTE UNIC

Iubiţi copii cu mustăţi şi eventual cu bretele
vă poftesc la teatrul meu original de păpuşi
intrarea-i prin dos feriţi-vă de piticul uriaş
din evul trecut plata se poate face şi-n rate lunare
spectacolul meu este unic în istoria dreptului
aşa-zis roman absolut nimeni nu va fi pedepsit
astfel Scufiţa roşie mănâncă friptură de lup
Pinocchio e decorat ca fruntaş la muncile grave
iar Frumoasa din pădurea adormită ce să va spun
important e să aveţi oarecare răbdare
în epilog vă arăt cum să fugiţi din faţa holerei
când vine poetul în caleaşca lui de cuvinte
trasă de hipopotami cum vi se pare


PÂNĂ DIMINEAŢA

Lui Mircea Ivănescu

Praful intră în camera păpuşilor de ceară
bună-seara marchiză în crinolină voioasă
păpuşa face un pas de menuet şi face altul
se dezlănţuie cutia muzicală tiling tiling
din urechea lunii ies fluturi de noapte
încăperea se umple cu mii de miracole
şi saxofonul modern rămâne departe, departe
chiar şi în clipa când radioul anunţă
apariţia unei farfurii zburătoare tiling
până dimineaţa când toate din preajmă
se lasă pătrunse de-o mare ploaie banală



OARE NU VA PLACE CUM ZBOARĂ

Lăsaţi-l pe bărbatul Pinocchio să-şi facă de cap
lăsaţi-l să demonteze ultimul tip de rachetă să urce
pe scara accea interzisă va rog lăsaţi-i intactă
bucuria mare a lenei de ce să-i tăiem unghiile
de ce să-i dăm tocmai noi cununa de premiant
cu soarele primăverii păpădia se dezvoltă iarăşi
şi s-ar putea că dumnealui să ne tragă de nas dacă
nu cumva de bretele oare nu vă place cum zboară
această cometă cu coadă lungă de morcov poate-i
pajul îngerilor feriţi-vă şi nu mai deschideţi
codicele cu sfaturi culinare dacă ies din pagini
suavul crocodil cu limba de hap



AGRIPINA DA LECŢII DE ZBOR

A sosit primăvara sezonul caligrafiilor verzi
expoziţie de amidon de coapse şi faguri de miere
din nacela vântului Agripina dă lecţii de zbor
dar niciodată nu vei ajunge la culorile curcubeului
da în vitrine cravatele sunt lungi ţipari afumaţi
gura ta e-o lipitoare roşie toată iarna mi-ai supt
umărul stâng acum te închiriez la circul din colţ
o de câte n-am vrea să scăpăm bunăoară de cămăşile
murdare de poeţi de amintiri şi chiar de libărci
rămână însă neciobita veselia cristalină şi fiecare
să poftească în ring de când aşteaptă moartea acest
arbitru corect şi foarte gentil



 PE CÂMP DUPĂ FLORI

Nici nu mai ştiu ce să cred despre voi
dezabuzaţi inventatori ai triciclului
de câte ori mă duc pe câmp după flori
mă gândesc într-una la esenţa filozofiei
şi dacă văd o potârniche ridicată în zbor
aprind o ţigară de foi întrebându-mă
ce să cred cu adevărat despre voi
dezabuzaţi inventatori ai triciclului



ÎN SEMN DE PROTEST

Pe stradă mea sunt câteva pălării una
ascunde un ghiveci cu muşcate alta
plimbă un creier plin de idei generoase
a treia cea neagră închide un patefon
care cântă şi cântă aceleaşi obsesii uzate
câteodată a şaptea se aşează cuminte
pe tronul păunului în semn de protest
celelalte pălării rămân în cuier
şi nu mai semnează



ÎN PATUL CU ÎNGERI PICTAŢI

Draga mea am sosit săptămâna trecută cu bine
bunica m-a aşteptat la gara prin care trecuse
în urmă cu o mie de ani locomotiva cu aburi
pe aici sunt toate aşa cum le ştii cu excepţia
fazanului împăiat obiectele au rămas neclintite din loc
rufele noastre de mahonia visează adânc sub zăpadă
bucătăria e plină cu arome de cimbru şi chimen
e-o viaţă cu gust de struguri atârnaţi în cămară
seara mă retrag sfios în patul cu îngeri pictaţi
deasupra îţi aminteşti cât de mult ţi-au plăcut
şi ascult cum focul din sobă rimează năvalnic
melodia unei vieţi rămase laolaltă cu dinastia
pisicilor îngropată în cronici



DIN SICRIUL CU FOTOGRAFII

 Ieri bunica mi-a făcut prăjitură cu mac
era duminică ziua amintirilor pururea sfinte
citeam pe rând din scrisorile cu flori aurite
reiese că bunicul era un caligraf melancolic
din sicriul cu fotografii şi miresme duioase
am răsturnat pe masă nuanţele anilor vibrând
uşor cafeniu, priveam pantalonaşi cu dantelă
şi malacoave sau dulame de ofiţeri cercetaşi
spre seară când afară toate se întunecă brusc
mi se părea că vorbesc cu o fiinţă rămasă
dincolo de apele timpului vii apoi am mâncat
din prăjitura dulce cu mac



DOAR LIMBILE CONTINENTULUI NOSTRU

Nu mai ninge ca sptamana trecută
era o duioşie cu frunze ceroase de dafin
era o puritate de trup sănătos dar
nu mai ninge ca săptămâna trecută
nici basmele Fraţilor Grimm nu mai au
parfumul merelor păstrate iarnă în fân
ce să-i faci călătorule spre lacuri
barometrele Europei nu mai indică nimic
doar limbile continentului nostru iubit
mai adie golaşe în vânt de altfel
domneşte o măruntă confuzie de ce
nu accepţi



 O CIUPERCĂ DESIGUR BANALĂ

Cum de nu-ţi aminteşti în memorabila clipă
ţi-am oferit un manual de botanică şi împreună
am patinat cu viteză pe marile bulevarde îngheţate
cerul era invadat de libelule cu mitraliere la bord
din centrul lor un ichtiozaur cu şapte buze de aur
cânta din trompetă Doamne cum nu-ţi aminteşti
iubindu-ne cu ardoare am ajuns la ţărmul oceanului
erai monumentală în costumul de baie extrem de ermetic
şi ornat cu o sută de panglici albastre şi mov
crabii veneau să-ţi mângâie gleznele de antilopă nervoasă
spre noi creştea un vuiet fantastic de parcă în zare
se desfăşura un meci de box cu Philadelphia Jack
obosită de multe aventuri ai adormit lângă mine
şi recitai în somn o denumire din manualul de botanică
boletus satanas o ciupercă desigur banală dar tu
ştiai să rosteşti silabele chiar şi-n momente
să zicem străine dăruirilor dulci



AZI SE ÎMPLINESC O SUTĂ DE ANI

Eu iubitul adoratul  tău din vremi sedentare
îţi trimit o scrisoare compusă din fluturi
amintindu-ţi că azi se împlinesc o sută de ani
de când am privit împreună aurora boreală
o cât de minunat era în sania noastră adâncă
părul îţi mirosea a răşină iar trupul tău gol
purifica până şi apele pământului poluate intens
într-o zi ai înotat prea departe de ţărm
şi iată ai rămas în zone ceva mai fierbinţi
dacă totuşi mai faci exerciţii de stil
răspunde-mi c-un zâmbet de tigru



NE PLIMBAM CU FAETONUL ALBASTRU

Ia mâna ta frumosă de pe umărul meu obosit
palma ta e-o perniţă de ace poate un cactus
închide cartea la pagină prin care cândva
ne plimbam cu faetonul albastru iar noaptea
ne mângâiam pe frunţile îmbătate de lună
aveam şi buze iar părul tău mă îngropa
în flăcări negre am băut şi lapte de maci
în vis putem inventa alfabete mai galbene
acum vorbim despre drumuri adevărate inverse
e doar un festin la masa cu picioarele rupte
invită şi furnicile şi alte specii mai puţin
dubioase dar nu mai valsa



 ÎN ŢARA DE SMOALĂ

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Dacă treci pe strada profetului îţi iese în cale
un câine de rasă îl hrănim cu andive dacă intri
în camera poetului îţi cade pe limbă o sabie
călită în cuptoarele virtuţii dacă deschizi o carte
de bucate îţi creşte încă un creier la ce-ţi foloseşte
ţi se îndreaptă poate şira spinării dacă intri cumva
în inima mea te înghite un şarpe lung şi pios
rămâi mai bine acasă şi spală-ţi batista spal-o
pentru semnul tău de adio când pleci în sfârşit
în ţara de smoală a domnului Pluto şi totuşi
iartă-mă ai sâni prea frumoşi



DISPARI ADÂNC ÎN OGLINDĂ

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Vântul suflă din cornul lui de poştaş
grăbit aruncă printre perdele o frunza amară
o scrisoare adresată bustului tău îndoielnic
semnează timpul închide caseta roză femeie
pe faţa ta apar noi umbre cu limbă de vipere
vorbesc amintirile dispari adânc în oglindă
şi iubeşte-ţi ilustratele cafenii mâine
va ninge fii sigură chiar şi la Nisa



CU MIEZ DE SÂMBURI SECAŢI

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

O civilizaţie cu clămpănit de cutii de conserve
umblă pe plaja firelor de nisip strecurate uşor
prin site pragmatice în timp ce copitele forjate
colindă printre coapse mai lente suavii delfini
visează molcom sau duc în largul încă romantic
sughiţul poetului din faţa sticlei de pepsi
în rest sunt melodii ambalate în celofan graţios
şi uneori soseşte Diana cu bascul ei etern
marinar fără-ndoială pentru veacul următor
buletinul meteorologic anunţă acceaşi frază
cu miez de sâmburi secaţi în van îţi cumperi
colac de salvare sau trotinetă nebunule



 RĂMÂNE ÎN URMĂ

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Va trebui să plec să mă retrag sfios
din faţa acestei dureri mai dulci
decât fructul toamnei care poartă
haină de cerneală violetă va trebui
rămâne în urmă liniştea plajei seara
rămâne şi memoria pietrei umflate
de spaima singurătăţii unde eşti
strigă apoi bufniţa prietenă din noaptea
timpului meu fără glorie dar eu te rog
să treci cu vederea



UNDE URZICILE CAD COPLEŞITE

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Plantaţi-mi crucea acolo unde cărările se opresc
în cimitirul fiarelor vechi unde urzicile cad copleşite
şi unde nimeni nu vine pe amurg cu pălăria în mâna
să murmure rugăciuni pentru fiica fecioara pierdută
nu am merite merinde nu am bust am brusturi sunt numai
o aripă târâtă cu moleşeala tunurilor în ploaie
sunt numai un ochi obosit de atâta privit spre treptele
urcate de sorii pantofilor voştri la urmă urmei
aruncaţi-mă oriunde furnica sau capra vecinului
mă caută oricând



ÎMPLETINDU-MI COROANA

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Am fost necunoscutul oraşului mare
nimeni nu m-a văzut căţărându-mă cu zel
pe caruselul gloriei şi nimeni nu m-a auzit
suflând în saxofonul de la masa bogată
a jubileelor împletindu-mi coroana
din flori de hârtie creponată am stat
mereu şi mereu printre cei de la marginea
cetăţii acolo ascultam biografia ploii
şi când aţi vrut m-am retras discret
să nu va supăr cumva



VESELE SCHIJE DE NUCI

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Constituite în negre escadrile ciorile ocupă treptat
grădinile de la marginea oraşului un smeu de hârtie
atârnă de crengi vântul îi citeşte poeme banale
publicate de mine însumi cândva în chipul acesta şi eu
m-am integrat în natură şi vesele schije de nuci
se împrăştie în iarba cu parfum de fecioare idilice
tâlvul se leagănă asemenea unei ţâţe uscate din care
clipa suge laptele tăcerii iar ultima frunză de sus
e pleoapa îngerului îndreptat anume spre tine
frumosule ieşit din borcanul betonului



CU UMBRELE TALE

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

E atât de bine să nu ai aur premii literare herbare
nimeni nu te cheamă la recepţii pluşate astfel
dormi liniştit cu umbrele tale şi pururea parcă
regretele iau forma norilor ce pleacă spre moarte
mie îmi place noaptea să ascult ticăitul ascuns
din inima gramofoanelor sparte miresme scumpe
se ridică discret din imortelele mele dispuse
pe o carte veche e atât de bine să trăieşti
uitat printre lucruri uitate



DACĂ N-AM OCHELARI

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Seara în cartierul meu se trage la ţintă
cu arme din timpul războiului vesel cu burii
îndemînatic poţi cîştiga o păpuşă de gumă
şi alte miracole înşirate filozofic pe sîrmă
seara trag şi eu cu imensă nădejde la ţintă
veşnic nimeresc alături o dacă n-am ochelari
nu mi se răspunde promt destinul tău e nefast
într-adevăr pînă-n prezent nu am izbutit niciodată
să mă plimb şi eu c-un automobil Hispano Suiza
pe şoseaua poeţilor şerpuind spre Olimp



POPOSIND ÎN ULTIMA GARĂ

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Zăpada se topeşte asemenea incrancenelilor mele
în schimb soseşte primăvara pe roţi de staniol
în grădină vor creşte morcovi mărar şi lăptuci
şi alte legume mai puţin metafizice în schimb
din pieptul meu va ţâşni palmierul alcoolului
umbră cui să-i ţină? seara poposind în ultima gară
pe adresa ta voi trimite o telegramă în care
te sfătuiesc cum să procedezi cu penarul meu
ce ascunde boabele de orez de pe vremea
când studiam umilinţa doar ştii prea bine
te uram şi atunci



CU MELONUL DE TABLĂ

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)

Plouă într-una cu zaruri unde-i dubla de şase
numai perechi de purici morţi numai seminţe secate
aştept până-n zori pun perucă nebunului pe sticla
mea de coniac schiopatand iau tramvaiul mă duce
spre altarul cuiva vom picta o lebădă cu hidromotor
vom pune să cânte discuri vechi Jeannine Jeannine
bună-dimineaţa cu melonul de tablă în mâna bună-
dimineaţa voi spune cerşind îndurare dreptul
de-a rămâne în cercul cu semne fatale



ÎN STAGIUNEA VIITOARE

Petre Stoica din "Bunica se aşează în fotoliu"(1972)


Gata trag cortina spectacolul meu s-a sfârşit
nu sunt clown pentru cât aţi plătit e destul
v-am arătat peştişorul japonez din acvariu
meditând la soarta avioanelor de tip supersonic
am făcut între versuri şi câteva salturi mortale
dar nu le-aţi văzut am adus câteodată pe scenă
capra, fonograful, broasca blajină şi inima mea
va rog îndreptăţi-vă acum spre casele voastre
în lume e-o veselie mare şi plouă şi plouă mereu
casa mea e numai un turn de hârtie subţire plecaţi în
stagiunea viitoare va arăt şi câteva mostre
de coarne de diavol tuturora salut.