M-a trezit telefonul, cu noaptea în cap. Vocea necunoscută s-a prezentat : Cutare, profesor de liceu. Obţinuse volumul TIMPUL N-A MAI AVUT RĂBDARE şi mă ruga politicos de un autorgraf pe pagina cu evocarea subsemnatului. Ieşitul în oraş însemna dereglarea programului de lucru. Până la urmă insistenţele, catifelele vocii, au decis acceptarea şi ne-am întâlnit la punctul stabilit. Profesorul, om în pragul pensionarii, învelise cartea în celofan, îi pusese la mijloc o panglică, o dichisise cu recenzii referitoare la ea. "Vă place literatura lui Marin Preda?", a căzut întrebarea mea, din curtoazie - cum o, Doamne, să nu-i placă?, gândeam. După o pauză semnificativă : Hobby-ul meu sunt autografele, priviţi, şi deschise opul, am pescuit până acum semnăturile lui...". Axul felicitărilor mele îl alcătuia superlativul absolut. Solicitantul îmi mărturisea că deţine peste patru sute de autografe primite din partea celebrităţilor : De Gaulle, Steimbeck, Barnard, William Manchester (autorul documentarului MOARTEA UNUI PREŞEDINTE) etc, etc. Îi lipseau grafiile Lollobrigidei şi ale Kaiser-ului Franz Beckenbauer. Uşor de închipuit că literele nemuritorilor n-au picat din cer, aşa tam-nisam, ca ploaia, dudele sau găinaţul porumbeilor. Pentru fiecare a compus scrisori, petiţii obsecuvioase. Mi-am zis că îndeletnicirea domniei-sale e nobilă - decât să joace table în Cişmigiu, de preferat o asemenea distracţie cu multe resorturi dinamice.
Lumea colecţionează te miri ce, fantezia ei este nemărginită. Dicţionarul englez-român scos de Academie traduce cuvântul hobby în felul următor: "1. cal mic, căluţ, ponei,...3. (fig.) subiect favorit, temă favorită, cal de bătaie, ocupaţie/îndeletnicire favorită (CA AMATOR, ÎN TIMPUL LIBER) ; pasiune, manie, boală, dambla"...Deci, milioane de cetăţeni ai Terrei au câte un căluţ, cal de bătaie, pasiune sau dambla. Gama plăcutei boli se extinde de la adunatul cutiilor de chibrituri, etichete, ceasuri de buzunar (vechi), decoraţii, cuie, pingele, până la ...greu de spus până la ce! Am cunoscut un avocat care colecţiona, sfidând ridicolul, cutii goale de conserve. Elev în clasa a IV-a primară adunăm ţigări de neamuri diferite, câte existau pe atunci. Plictisit prea curând, am decis să renunţ la boală, şi le-am fumat, din colecţia mea alegându-se scrumul.
Da, lumea colecţionează, fără deosebire de vârstă, rasă, rang sau pungă. Goethe avea marota mineralelor, Apollinaire a clistirelor după care se demena fanatic, Franco Delano Roosevelt colecţiona animale de specie inferioară căluţului : purceluşi din porţelan, lemn, metal, postav, muşama - respingătorul plastic se afla încă în placenta laboratoarelor. Poneiul te azvârlă câteodată în prăpastie, adică în bezna nebuniei : Prin secolul al XVIII-lea un slujitor al Domnului de pe tărâm nemţesc adunase mii şi mii de cărţi (fără a fi cititor) pentru a căror achiziţionare jefuise prin omor şaptesprezece drep-credincioşi. Pasiunea nevinovată poate fi fatală.
În epoca noastră hiperindustrializata, a produsului în serie, deseori lipsit de haz, colecţionarii s-au înmulţit ca odinioară iepurii de câmp. Cum poate fi explicată o asemenea proliferare? Nevoia individualizării? A creierii unei oaze într-o Sahara a uniformizării? O fixare într-un univers în care efemerul este tot mai mult regulă? Înlătura sentimentul zădărniciei? Sociologii au răspunsul pe limbă. Sigur e că omul îşi crează teritorii subiective ca să înfrunte datul obiectiv.
Nu am nici un căluţ (nici măcar unul de mare). Bogat, foarte bogat, aş colecţiona aerostate, locomotive cu aburi, uniforme de mareşali senili şi fluturi exotici.
1981
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu