duminică, 5 noiembrie 2017

Din 14 Noiembrie 2017, o noua antologie Petre Stoica: "Singuratatea nobletele ei" (antologator: Marius Chivu), Ed. Cartier



Marius Chivu:

Petre Stoica este, probabil, cel mai mare poet postbelic pe care încă nu l-aţi citit. Eu însumi l-am descoperit târziu, citind întâmplător unul dintre ultimele sale volume de poezie, o carte subţire cu poeme de(spre) bătrâneţe. Eram tânăr şi aş fi putut rata întâlnirea, dar versurile sale au rezonat în locuri interioare pe atunci încă necunoscute mie. I-am căutat cărţile mai vechi prin anticariate, iar la un moment dat l-am şi cunoscut în timpul unui festival literar şi am schimbat câteva vorbe. Încă nu-i cunoşteam opera foarte bine şi am continuat să-l citesc pe sărite, astfel că, lucrând pentru antologia de faţă, am avut revelaţia unui poet încă şi mai mare decât îmi imaginasem, unul dintre cei mai importanţi ai deceniilor ’60 – ’80.”

duminică, 22 octombrie 2017

Unicul muzeu al presei din țară, la ceas aniversar - Eugen Rogojan la 22. octombrie 2017


Se află la Jimbolia, iar în aceste zile a împlinit zece ani de existență. Muzeul Presei „Sever Bocu” a fost înființat în 2007 de regretatul poet și publicist Petre Stoica.


„Un muzeu de 10…ani” a fost motto-ul întâlnirii de vineri, 20 octombrie 2017, de la Jimbolia, județul Timiș. Primul deceniu de existență a singurului muzeu al presei din România și Europa Centrală și de Est a fost marcat printr-un eveniment care a reunit o serie de nume marcante ale presei bănățene – și nu numai.

Au fost prezenți reprezentanți ai unor publicații precum Revista 22 (București), Revista Sinteza (Cluj-Napoca), Adevărul (București) sau Banater Zeitung (Timișoara) dar și profesori universitari din țară și străinătate. Întâlnirea de vineri a debutat cu un microrecital de vioară și acordeon oferit de artiștii Laura Roman și Marko Ristić.

„Nu a colecționat pentru el”

Discuțiile au fost precedate de un moment de reculegere în memoria lui Petre Stoica, cel care a lăsat în urma sa, pe lângă textele valoroase, și o colecție incredibilă de publicații din spațiul românesc. Sala de conferințe a muzeului, devenită neîncăpătoare pentru cei prezenți, a amuțit timp de un minut în amintirea celui care a fost „un om care a colecționat nu pentru el, ci pentru ceilalți”, așa cum l-a descris prof. dr. Marcel Tolcea.

Invitat din SUA

Printre alții, au luat cuvântul primarul orășelului timișean, Darius Postelnicu, prof. dr. Marcel Tolcea și prof. univ. Brîndușa Armanca, aceasta din urmă moderând și dezbaterea prin care s-a încercat a se răspunde la întrebarea „de ce moare presa scrisă?”. Invitat special a fost dr. Peter Gross, timișorean stabilit la vârsta de 13 ani în SUA, actualmente profesor al Universității din Tennesee, Knoxville. 

Nu printul, ci calitatea…

În urma dezbaterii s-a ajuns (și) la concluzia că presa scrisă nu este afectată de mediul online doar prin faptul că dispare suportul tipărit, ci – mult mai important – prin dispariția calității actului jurnalistic. Cei prezenți au căzut de acord că odată cu dezvoltarea „world wide web”-ului, cea mai afectată de viteza cu care circulă informația -fie ea reală ori falsă- este calitatea presei. „Datoria unui ziar care apare în continuare în format fizic, nu doar online, este să publice materiale ample, anchete, interviuri, investigații – și nu știri. Locul știrilor este în online”, au concluzionat cei de la pupitru.
O colecție imensă
Din colecția Muzeului Presei „Sever Bocu” din Jimbolia fac parte valori cu greu cuantificabile, cum ar fi „Albina Românească”, „Gazeta de Transilvania” sau „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, cuprinzând publicații de la începutul secolului XIX până în zilele noastre.
Miile de ziare și publicații în limbi precum româna, maghiara, germana, sârba, franceza, engleza, bulgara, rusa, ucraineana, croata, italiana, ebraica sau turca, ar trebui să facă din acest muzeu un mic sanctuar al jurnaliștilor și istoricilor români, dată fiind valoarea incomensurabilă a colecției. Din păcate, însă, prea puțină lume știe de existența muzeului.

Orașul cu șase muzee

Un lucru imposibil de trecut cu vederea este acela că Jimbolia, un orășel cu mai puțin de 11.000 de locuitori, are șase muzee. Aceste adevărate incubatoare de cultură și istorie fac din orășelul bănățean localitatea cu cele mai multe muzee pe cap de locuitor din țară. Cele șase sunt Muzeul „Stefan Jäger”, Muzeul Pompierilor, Muzeul Călătoriei Ferate Române, Casa Memorială „Dr. Karl Diel”, Casa Memorială „Petre Stoica”, dar și muzeul aniversat pe 20 octombrie. Acestea au fost inaugurate între anii 1993 și 2007, cel mai recent fiind cel al Căilor Ferate.

Petre Stoica

A fost un poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil. Născut la Peciu Nou în 1931, acesta s-a stabilit la Jimbolia în 1995. Ne-a părăsit la 21 martie 2009, fiind răpus de o boală incurabilă. Poetul Petre Stoica a făcut parte din pleiada Generației 60, alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu sau Mircea Ivănescu.
Muzeul Presei „Sever Bocu” se află pe strada Lorena din Jimbolia, la numărul 35, putând fi vizitat de luni până vineri, între orele 8-16:30.

duminică, 8 octombrie 2017

Daniel Ionita - ContraDictie (fragmente), Editura Pim, 2017



ContraDicţie

Daniel Ioniţă

Te revăd uneori prin ferestre crăpate
Ca pe-n duh străveziu care fumegă dus
Şi-mi răsar amintiri dintre lacrimi uitate,
Ca iubiri ce-au apus,
Ca iubiri ce-au apus.

Îmi întinzi spre infern paradisuri precare,
Le apuc tremurat, ştiind bine că mor;
Încleştată te simt, deşi trupul mă doare,
Mi-e atâta de dor,
Mi-e atâta de dor.

Te împing ca să pleci, dar te vreau lângă mine.
Dorul meu eşti de-o viaţă, deşi moartea-ţi cerşesc.
Mă robeşti cu-amintiri, cunoscute, străine,
Te iubesc, te urăsc,
Te urăsc, te iubesc.








Degete prin părul meu

Daniel Ioniţă

Strângeam amândoi în braţe primăvara -
Împliniserăm oare şaisprezece ani?
Îmi amintesc că într-o zi
m-am aşezat să-ţi cant ceva la pian -
iar tu ai început să-ţi plimbi degetele
prin părul meu.
Eu am continuat să cânt,
cu mare pasiune şi distinsă mediocritate,
preludiul pe care Johann Sebastian
l-a dedicat cândva Annei Magdalena.
Preludiul meu, urmat de vârful degetelor tale
mângâind părul meu bogat, castaniu, ondulat.

Mai târziu am fost iubit de multe ori -
dar niciodată mai dulce.

duminică, 24 septembrie 2017

Virgil Mazilescu, scriitorul care a murit din dragoste: „Rodica. Rodica. De ce m-ai părăsit?”




Dacă întrebi un specialist în literatură ce scriitor din judeţul Olt i-a atras atenţia, acesta îţi va spune cu siguranţă, în afară de numele lui Eugen Ionescu, şi pe cel al lui Virgil Mazilescu. Scriitor, poet, eseist şi traducător născut în oraşul Corabia, acesta şi-a lăsat definitiv amprenta asupra literaturii nu doar prin stilul său aparte, dar şi prin destinul tragic ce ar putea fi oricând subiectul unui scenariu de film.
Virgil Mazilescu este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori pe care i-a dat judeţul Olt. S-a născut pe 11 aprilie 1942 în oraşul Corabia şi a murit la numai 42 de ani din cauza alcoolului, pantă pe care a alunecat însă din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Creaţia sa literară, împreună cu scrisorile către un prietenul pe nume Dumitru Ţepeneag din Franţa, a încăput între coperţile unui volum postum de numai 166 de pagini intitulat “Poezii”. Virgil Mazilescu a fost însă şi un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deşi cunoştea foarte bine limba franceză. Ca într-o veritabilă dramă shakesperiană, poetul născut pe meleaguri oltene parcă şi-ar fi regizat sfârşitul în urma unei despărţiti de o anume “Rodica”, peste care nu a putut trece atât de uşor. „Moartea a început pe 22 decembrie 1983”, nota acesta în opera ce i-a marcat destinul şi intitulată, simplu - “Jurnal”.
Dumitru Augustin Doman a scris, în cartea sa intitulată “Eseuri vesele şi triste” şi dedicată parcă prietenului său Virgil Mazilescu, cât de special era poetul corăbian. Acelaşi scriitor descrie însă, în acelaşi volum, începutul sfârşitului pentru Virgil Mazilescu pe care îl cunoscuse atât de bine. Cu câteva luni înainte de a muri, spune Dumitru Augustin Doman în cartea mai-sus menţionată, Virgil Mazilescu s-a hotărât să ţină un jurnal, jurnal aflat acum la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Este radiografia începutului sfârşitului pentru un poet profund cum puţini are literatura română contemporană.
“Mi-e dor de Rodica… Redă-mi-o, Doamne!”
Caietul începe abrupt şi rău prevestitor: „Moartea a început pe 22 decembrie 1983”. De altfel, obsesia morţii constituie una dintre liniile principale ale jurnalului, cealaltă fiind obsesia recuperării iubitei pierdute, o anume “Rodica”. “Nu avem de-a face cu un jurnal de scriitor, precum cele ale reprezentanţilor Şcolii de la Târgovişte, de pildă, ci cu un text scris pe fugă, la beţie, la mahmureală, la disperare, ceea ce face din el cu atât mai mult un document preţios pentru istoria literară, pentru cunoaşterea omului, mai puţin a poetului Virgil Mazilescu”, scrie Doman.
Primul rând, continuă Doman în cartea sa despre Mazilescu, e totdeauna definitoriu pentru agitaţia permanentă în care trăia. Iată cum scria Virgil Mazilescu: „Vineri, 4 dimineaţa. Beau”. Sau: „M-am trezit la prânz (ora 1). Fără votcă (zac sticle goale în jur), cu doar 40 de lei. Întrebare: să mă duc sau nu diseară pe la Rodica?”. Ori: „Trezit la 12. Un rest de votcă. Apoi Ştefania mi-a adus o sticlă”. Şi: „Ora 10 dimineaţa: telefon de la Dragoman. Ne întâlnim la o votcă. Se întrevede anestezia…”.
De fapt, “anestezia” este cuvântul care revine obsesiv în text precum greaţa în romanul lui Sartre. E lupta zilnică a poetului cu anestezia care, pe de o parte îl persecută, socotind că aceasta îl reduce la stadiul de animal, dar pe de altă parte îl linişteşte pentru scurte perioade, scrie acelaşi Dumitru Augustin Doman în “Eseuri vesele şi triste”. Mazilescu încerca să-şi provoace starea de anestezie cu votcă pentru a uita de cele două obsesii pomenite mai sus.
„Băutura nu prea îşi mai face efectul, anestezia prinde din ce în ce mai greu”; „Anestezia a prins abia într-un târziu, până atunci stare groaznică…”. Şi reia: „Se sfârşeşte vodca, începe depresiunea, mi-e dor de Rodica. Redă-mi-o, Doamne! Era ultima oară, în halatul ăla maro, caraghios, cu ciorapi uşor căzuţi, nespus de dulce. Trăgea absentă (sau nervoasă?) de câteva fire de păr. Lasă, V.M., lasă. Totul e pierdut…”.
“Jurnalul” lui Virgil Mazilescu arată că acesta şi-a întrevăzut clar moartea, nu de puţine ori gândindu-se, serios sau nu, la sinucidere.
„E 6 fără 20 dimineaţa. Beau, fumez, mă gândesc. Cred totuşi că trebuie să mă sinucid. Dar nu beat!”. Era în februarie 1984. Peste o lună notează: „E 7 dimineaţa. Îmi simt moartea”. Apoi, o altă notă cu rezonanţe de exasperare: „Viaţa ca o povară! Dar lipsa ei? A vieţii? Liniştiţi-vă, nu mă sinucid, nu asta am vrut să spun!”.
Dar, de fapt, ca şi Esenin, el chiar se sinucide, nu dintr-o dată precum rusul, ci mai încet, otrăvindu-se cu băutură multă şi cu obsesia iubirii pentru Rodica, "dumnezeul” lui, cu invocarea căreia se încheie jurnalul: „RODICA. RODICA. De ce m-ai părăsit?”.
Virgil Mazilescu se stinge din viaţă la 10 august 1984, în Bucureşti, fiind înmormântat în cimitirul de la Mănăstirea Cernica.
http://adevarul.ro/…/virgil-mazilescu-scriitorul…/index.html

Regele Mihai intampinand-o pe Regina mama Eleana, la intoarcerea din exil! Poze originale aflate in colectia Casei Memoriale " Petre Stoica" Foto: Muhleroth












Petre Stoica, Parcul Cismigiu in 1953


Poezii de ERICH FRIED in traducerea lui Petre Stoica din "Poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre" bpt, editura minerva (1970)




 ÎN PARCUL PENTRU PROTECŢIA PĂSĂRILOR

ERICH FRIED

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Vulturul dusese trei funcţionari
şi un ministru

Acvila dusese un general
cu onoruri militare

Barza luase doi copii
şi o carte despre o naştere nouă

De-aş fi o pasăre mică
aş zbura la tine









NOSTALGIE

ERICH FRIED

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Casa mea se găseşte pe munte
nu-i greu de zărit de pe mare
Pereţii ei sunt răni

Casa mea se găseşte pe munte
pe muntele fără fântână
fără băutură pentru sete
Ferestrele ei sunt ochi de febre

casa mea se găseşte pe munte
un steag pe întinderi
dar scorţos dar bolnav
Ferestrele ei sunt ochi însetaţi
Treptele ei sunt pulsuri ce bat

Casa mea se găseşte pe munte
în soarele mânios
Dacă vântul poartă scântei
va trebui să se mistuie
Dacă vântul poartă fulgi de zăpadă
va trebui să îngheţe
Un steag bolnav
e casa mea de pe munte

casa mea se găseşte pe munte
ca s-o pot zări
Pulsuri bătând sunt treptele ei
pe care nu le cobor
ochi însetaţi sunt ferestrele ei
pe care nu le deschid

Dacă vântul poartă fulgi
mă simt îngheţat
Dacă vântul poartă scântei
mă simt arzând
nu-i greu de zărit de pe mare
bolnav un steag uscat
în casa mea de pe munte
în care nu sunt

ERICH FRIED - poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970) traduceri de petre stoica



ERICH FRIED


prezentare de Petre Stoica din
poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)

ERICH FRIED (Născut: 6 mai 1921, Viena, Austria
Decedat: 22 noiembrie 1988, Baden-Baden, Germania) a emigrat în anul 1938 în Anglia, stabilindu-se definitiv la Londra. Ani în şir a fost muncitor într-o fabrică, bibliotecar, chimist şi redacor la B.B.C. De la un timp îşi câştiga existenţa exclusiv din scris. Poeziile sale, foarte originale, au un caracter melancolic dar şi satiric, sunt simple şi angajate pentru cauza omului în confruntarea dramatică cu vicisitudinile istoriei contemporane. Prin volumele ŞI VIETNAM ŞI - 1966 şi ELIBERAREA DE REFUGIU - 1968, Eric Fried şi-a angajat poezia problemelor politice "la zi", hotărând să mobilizeze conştiinţa lumii împotriva celor care intretin focul războaielor. Tonul poemelor sale, despuiate acum de orice lirism, este deosebit de vehement şi "agresiv".
Erich Fried şi-a legat numele şi de o serie de traduceri din lirica engleză modernă şi din opera lui Shakespeare.

duminică, 3 septembrie 2017

Petre Stoica (amintiri)


"... am citit cât mi-a permis încă lumina ochilor amintiri literare, de la minciuni mărunte până la altele de calibrul Baronului Munchaausen. Am dat peste atâţia tineri care vorbeau despre madam Candrea fără să o fi văzut vreodată. Ce să mai spun despre amintirile cu subiectul Nichita. Despre Nichitusa puteai spune orice pentru că era într-adevăr întruchiparea boemei, cu darul unic de a dansa pe sârmă morţii. Orice ai spune despre el poate primi crezare. Destui şarlatani au profitat de acest fapt. Pentru a vorbi corect şi atrăgător despre fantastică boemă dâmboviţeană ţi-ar trebui tomuri..."

Marlene Dietrich - Lili Marleen

Nichita Stanescu & Petre Stoica


Adam Puslojic & Petre Stoica


duminică, 20 august 2017

Petre Stoica si Revista literara "Secolul 20"


"... Marcel Breslasu era directorul revistei(Secolul 20) pe atunci.(1964)
Da, si m-am inteles foarte bine cu el.
Cand eu am inceput sa citesc "Secolul 20" era de-acum Dan Haulica redactor sef. Dar am citit cateva numere care mi s-au parut foarte bune.
Revista era foarte buna, mai cu seama grafic. Dupa ce am aflat de angajare, m-am dus la "Doina", unde era locul nostru de intalnire. (Restaurantul "Doina" se afla foarte aproape de vechiul sediu al Uniunii Scriitorilor si, bineinteles, era adesea vizitat de scriitori. I.M.) Acolo m-am intalnit cu seful meu de la "Univers". Mi-a spus ca am fost concediat si atunci am scos proaspata numire de la "Secolul 20". Sau, sa-ti mai spun despre anchetarea mea de catre Securitate, cand Constantin Chirita m-a salvat, si a doua zi cand trebuia sa fiu prezent din nou in fata anchetatorilor nu a mai fost nevoie sa ma duc? Totul a depins de cateva minute petrecute in biroul lui D.R. Popescu, in care se afla si Constantin Chirita care m-a intrebat ce-i cu paloarea asta de pe chipul meu. Intamplarea a jucat intotdeauna un rol in viata mea: de cate ori eram cu un "picior in groapa", venea cineva si ma scotea.
M-am inteles excelent cu Dan Haulica.
Putini stiu ca "Secolul 20" a fost o revista foarte persecutata. La inceput Beniuc il persecuta pe Breslasu, din motivele bine cunoscute (Ema Beniuc a fost intai sotia lui Breslasu), revista era de gradul III, adica drepturile de autor erau mai mici, nu exista o masina a redactiei... Repet: m-am inteles extraordinar cu Haulica si cu ceilalti redactori. Cand am ajuns sa lucrez acolo inca erau restrictii. Mari autori, Kafka, Musil de exemplu nu puteau fi publicati. Brusc un telefon primit de foarte sus a dat o noua orientare revistei...
Si a inceput seria aceea fabuloasa de publicare a marilor scriitori.
Ma mai ocupam atat de limba germana, cat si de maghiara, ca unul care o cunoastea cat de cat. Nu exista dihonie intre noi. Pana la venirea mea am aflat ca fusesera scandaluri uriase. Au fost momente cand intervenise C.C.-ul. Terenul era defrisat cand am venit eu.
Era o revista de nivel european, ca sa nu mai vorbim de remarcabila tinuta grafica realizata de Geta Bratescu.
De multe ori exigenta lui Dan Haulica ducea la mari intarzieri pentru care era criticat. El tinea enorm la redactori si cand se dadeau prime el se taia intotdeauna si transfera banii la femeia de serviciu. Si nu era un om bogat. Facea cadouri de ziua fiecaruia. Un om de mare delicatete. Nu avea agresivitate in corectarea unor greseli. Iti arata greseala cu mare discretie.
Avea si pasiunea unor inventii lexicale.
Si a unor titluri speciale. Ii cunosteam slabiciunea si cautam sa-i fiu pe plac. Aveam mereu rezerve de titluri.
"Secolul 20" a fost si rampa mea de lansare.
Aici veneau straini si, datorita prezentei mele in redactie am putut iesi in lume. L-am cunoscut de exemplu pe Wolfgang Kraus, un mare eseist cu relatii politice din Austria care mi-a promis o invitatie, o bursa. A fost prima tara cu care am facut schimburi diplomatice..."

Petre Stoica:



"Nu stiu sa spun, dar de cateva ori fiind in situatii limita si crezand ca ma duc la fund a venit un moment extraordinar care m-a intinerit, m-a inflorit. Am fost intr-adevar un boem. Iti dau numai un exemplu: eram pe punctul de a fi dat afara de la editura "Univers", pentru ca, asta-i adevarul, veneam intotdeauna obosit, ca imi petreceam noptile cu Nichita, cu Grigore Hagiu... Tocmai cand mi se pregatea desfacerea contractului de munca, prin Uniunea Scriitorilor am aflat ca "Secolul 20" ma angajase."

sâmbătă, 19 august 2017

Petre Stoica - MAREA PURUREA MAREA(1996), Editura Vinea



"... marea cu metafizica ei
marea cu zeii ei hermafrodiţi
marea cu vietăţile ei onirice
marea cu lumânările ei... "

Petre Stoica - biobibliografie



Petre Stoica:
n. 15 februarie 1931, Peciul Nou, jud. Timiş. Poet, traducător, publicist. Membru al PEN-Clubului. După decembrie 1989 este ales în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România. Delegat la Congresul mondial PEN-Club. Scriitorul este membru fondator al Alianţei Civice. Studii: Şcoala Primară Banloc, liceul la Timişoara, Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, Secţia germană-română (1950-1954). Profesii şi locuri de muncă: corector la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, apoi la Editura pentru Literatură Universală. După întemeierea revistei „Secolul 20" devine redactor al acesteia. În 1975 obţine o bursă DAAD pentru Berlinul de Vest. De-a lungul anilor poetul participă la numeroase colocvii, congrese pe teme literare şi la festivaluri internaţionale de poezie ce au avut loc la: Frankfurt pe Main, Sonnerberg, Berlinul de Vest, Leipzig, Dusseldorf, Lindau, Manheim, Marburg, Viena, Graz, Lindabrum, Zagreb, Bled, Budapesta, Rotterdam, Moscova, Sofia etc. Colaborează la: „Steaua", „Gazeta literară", „Viaţa Românească", „România literară", „Contemporanul", „Tribuna", „Orizont", „Familia", „Vatra", „Ateneu", „Cronica", „Ramuri", „Luceafărul", „Secolul 20", „Manuscriptum", „Poesis", „Arhipelag", „Contrapunct", „Dreptatea" etc. După 1989 întemeiază, împreună cu Gheorghe Grigurcu şi Barbu Cioculescu, „Dreptatea literară". Volume publicate: Poeme, Bucureşti, ESPLA, 1957; Pietre kilometrice, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1963; Miracole, Bucureşti, Editura pentru Litera-tură,1966; Alte poeme, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968;Arheologie blândă, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968; Melancolii inocente;Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969; Orologiul, volum selectiv, Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; O casetă cu şerpi, Bucureşti, Cartea Românească, 1970; Bunica se aşează în fotoliu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971; Sufletul obiectelor, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972; Trecătorul de demult, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; Iepuri şi anotimpuri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1976; O nuntă de cenuşă, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; Un potop de simpatii, Bucureşti, Cartea Românească, 1978; Copleşit de glorie, Bucureşti, Cartea Românească, 1980; Prognoză meteorologică, Bucureşti, Cartea Românească, 1981; Întrebare retorică, Cluj, Editura Dacia, 1983; Numai dulceaţa porumbelor, Bucureşti, Cartea Românească, 1985; Suvenir, colecţia Cele mai frumoase poezii, Bucureşti, Editura Albatros, 1986; Tango şi alte poeme, Bucureşti, Editura Albatros, 1990; Piaţa Tien-An-Men II, Bucureşti, Editura Albatros, 1991; Visul vine pescara de serviciu, Bucureşti, Cartea Românească, 1992; Manevrele de toamnă,Bucureşti, Editura Eminescu, 1996; Marea pururi marea, Bucureşti, Editura Vinea, 1996;Uitat printre lucruri uitate, Bucureşti, Editura Minerva, 1997, colecţia Biblioteca pentru toţi, prefaţă, Cornel Ungureanu; La scufundarea vasului Titanic, Bucureşti, Editura Eminescu, 1999; Şambelan la curtea coniacului, Timişoara, Editura Helicon, 1999, ediţie liliput cu portrete de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ciobanu, Florin Pucă;Insomniile bătrânului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2000; Vizita maestrului de vânătoare, Bucureşti, Editura Vinea, 2002; Veşnic absentă veşnic prezentă,Timişoara, Editura Marineasa, 2002; Carnavalul prenocturn, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2004; Pipa lui Magritte, Timişoara, Editura Brumar, 2004. Volumele de memorialistică şi publicistică: Amintirile unui fost corector, Bucureşti, Cartea Româ-nească, 1982; Caligrafii şi culori, Bucureşti, Cartea Românească, 1984; Viaţa mea la ţară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988; Însem-nările cultivatorului de mărar, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1998; Antologii realizate de P. S.: Efigiile naturii, Coautor Mircea Tomuş, Bucureşti, Cartea Românească, 1971; Oraşul furnicar, Bucureşti, Cartea Românească, 1982; Fluturi, păsări, cai, Bucureşti, Cartea Româ-nească, 1983. Traduceri ale volumelor lui P. S.: Kutja za zmijma/ O cutie cu şerpi,traducere de Adam Puslojič (Kruşevaţ, Editura Bagdala, 1971), Und nirgends ein Schiff aus Attika, traducere Oskar Pastior, Berlinul de Vest, L.C.B. Edizion, 1977. Traduceri ale versurilor lui Petre Stoica au mai apărut în publicaţii periodice din: Franţa, Austria, Spania, S.U.A., Canada, Grecia, Suedia, Peru, Argentina etc. Traducere din lirica universală:Georg Trakl. 59 poeme, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967; Poezia germană modernă, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967; Poezia nordică, Bucureşti, Editura Albatros, 1968; Poezia austriacă modernă, coautor Maria Banuş, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1970; Poeţi ai expresionismului,Bucureşti, Editura Albatros, 1971; Ernst Toller, Yvan Goll, Noul Orfeu, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1972; Georg Trakl, Ruh und Schweigen, Bucureşti, Editura Albatros, 1972; Johannes Bobrowski, Poeme, Bucureşti, Editura Albatros, 1974; Ernst Stadler, Cuvântare solemnă, Bucureşti, Editura Univers, 1975; Cântece africane, Bucureşti, Editura Univers, 1975; Roza vânturilor, Bucureşti, Editura Univers, 1977; Nikolaus Berwanger, Trăiesc printre rânduri, Bucureşti, Cartea Românească, 1981; Georg Trakl, Tânguirea mierlei, Timişoara, Editura Facla, 1981; Georg Trakl, Sebastian im Traum/ Sebastian în vis, Bucureşti, Editura Vinea, 1998; Georg Trakl, Metamorfoza răului, Bucureşti, Editura Univers, 2000. Prezent în antologiile: Poezia română contemporană, Bucureşti, EPL, 1964; Din lirica mării, Bucureşti, EPL, 1964; Cântecul iubirii, Bucureşti, EPL, 1966; Épitö Amfion, Bukarest, Irodalmi könyv-kiadó, 1967; Cartea ţării, Bucureşti, Editura Minerva, 1972; O, mamă, dulce mamă..., Timişoara, Editura Facla, 1973; Romanian poets of our times, Bucharest, Univers Publishing House, 1974;Niciodată toamna nu fu mai frumoasă, Timişoara, Editura Facla, 1978; Földi üzenet,Bukarest, Kriterion Könyvkiadó, 1979; Zeitgenössische Dichter aus Rumänien,Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981; Arta poetică, antologie de lirică românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1983; Poezia artelor frumoase, Bucureşti, Editura Minerva, 1989; Rumänische Dichter, Bukarest, Verlag Romanian Press, 1998;Antologia poeziei româneşti culte. De la Dosoftei până în 1993, Bucureşti, Editura Teora, 1998; P.S. este prezent şi în numeroase antologii editate în străinătate. Premii literare:Premiul Festivalului George Bacovia, Bacău (1971); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1971); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1974); Premiul Uniunii Scriitorilor (1976); Premiul Uniunii Scriitorilor (1980); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu (1985); Premiul Uniunii Scriitorilor (1991); Premiul „Serile de poezie Vânători", Piatra Neamţ (1992); Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu", Botoşani (1994); Marele Premiu „Ion Vinea" pentru poezie (1996); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara (1996); Premiul de excelenţă culturală acordat de Austian Airlines (1999); Premiul Festivalului de Poezie Bucureşti (2000); Marele premiu al Traducătorilor acordat de APLER, Bucureşti (2005); Cetăţean de onoare al municipiului Botoşani; Cetăţean de onoare al oraşului Jimbolia; Ordinul naţional „Pentru Merit" în grad de cavaler; Medalia onorifică a oraşului Jimbolia; Diploma specială a comunităţii foştilor germani din Banat.
Referinţe critice
În volume: Victor Felea, Reflexii critice, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968; Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Albatros, 1971; Nicolae Ciobanu, Panoramic, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1972; Mihai Petroveanu, Traiectorii lirice, Bucureşti, Cartea Românească, 1974; Mircea Tomuş, Istorie literară şi poezie, Timişoara, Editura Facla, 1974; Eugen Barbu, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia română contemporană, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; Dan Laurenţiu, Eseuri asupra stării de graţie, Bucureşti, Cartea Românească, 1976; Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană,Bucureşti, Editura Albatros, 1977; Victor Felea, Aspecte ale poeziei de azi, vol. I, II, III, Cluj, Editura Dacia, 1977, 1980, 1984; Eugen Dorcescu, Embleme ale realităţii, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1978; Gheorghe Grigurcu, Poeţi români de azi, Bucureşti, Catrea Românească, 1979; Dicţionar de literatură română contemporană, coordonator Dim. Păcurariu, Bucureşti, Editura Univers, 1979; Literatura română contemporană, Bucureşti, Editura Academiei, 1980; Dan Cristea, Faptul de a scrie, Bucureşti, Cartea Românească, 1980; Cornel Ungureanu, Imediata noastră apropiere, Timişoara, Editura Facla, 1980; Ion Negoiţescu, Alte însemnări critice, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980; Lucian Raicu, Printre contemporani, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980; Mircea Tomuş,Mişcarea literară, Bucureşti, Editura Eminescu, 1981; Al. Piru, Istoria literaturii române de la începuturi până azi, Bucureşti, Editura Univers, 1981; Ernst Jünger, Siebzig verweht,Stuttgart, Editura Clett-Cotta, 1982; Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. III, Bucureşti, Cartea Românească, 1984; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. III, Bucureşti, Editura Minerva, 1987; Cornel Regman, De la imperfect la puţin ca perfect,Bucureşti, Editura Eminescu, 1987; Eugen Negrici, Sistematica poeziei, Bucureşti, Cartea Românească, 1988; Aurel Gurghianu, Anotimpurile cetăţii, Cluj, Editura Dacia, 1988; Alexandru Piru, Istoria literaturii române de la începuturi până azi, Bucureşti, Editura Univers, 1989; Marian Papahagi, Cumpănă şi semn, Bucureşti, Cartea Românească, 1990; V. Fanache, Eseuri despre vârstele poeziei, Bucureşti, Cartea Românească, 1990; Nicolae Oprea, Provinciile imaginare, Piteşti, Editura Calende, 1993; Gheorghe Mocuţa, La răspântia scriiturii, Arad, Editura Mirador, 1996; Dumitru Radu Popescu, Complexul Ofeliei, Bucureşti, Editura Viitorul românesc, 1998; Ana Selejan, Literatura în totalitarism (1957-1958),Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1999; Doru Timofte, Microeseuri pentru clavecin şi orchestră, Timişoara, Editura Marineasa, 1999; Traian T. Coşovei, Hotel Urmuz, Deva, Editura Călăuza, 2000; Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, coordonatori, Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Albatros, 2000; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni, Timişoara, Editura Marineasa, 2000; Marian Popa,Istoria literaturii române de azi pe mâine, Bucureşti, Editura Fundaţiei Luceafărul, 2001;Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. III, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001; Doru Timofte, Hermeneutica singularului, Timişoara, Editura Marineasa, 2002; Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Iaşi, Editura Polirom, 2002; Dicţionarul Scriitorilor Români, R-Z, coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Albatros, 2002; Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, Braşov, Editura Aula;Dicţionar al scriitorilor din Banat, coordonator Alexandru Ruja, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2005; Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii române, Piteşti, Editura Paralela 45, 2006.
În periodice: Camil Baltazar, „Contemporanul", nr.17, 1957; Matei Călinescu, „Gazeta literară", nr. 17, 1963; Şerban Foarţă, „Orizont", nr. 4, 1966; Edgar Papu, „Secolul 20", nr.12, 1968; Magdalena Popescu, „România literară", nr. 27, 1969; Gheorghe Grigurcu, „Familia", nr. 5, 1973; Lucian Raicu, „România literară", nr. 21, 1981; Nicolae Manolescu, „România literară", nr. 10, 1987; Nicolae Prelipceanu, „Luceafărul", 26 august 1992; Mircea Tomuş, „Transilvania", nr. 5, 2002 ş.a.

TIMIŞOARA LITERARĂ - Dicţionar biobibliografic - Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Editura Marineasa, Timişoara, 2007

joi, 17 august 2017

Remember Dan Haulica! (n. 7 februarie 1932, Iași - d. 17 august 2014, București)



Un articol scris de Adrian Patrusca in Evenimentul Zilei la decesul marelui critic de arta si eseist:
Dan Hăulică, mort duminică la vârsta de 82 de ani, a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale perioadei întunecate a comunismului. Eminent critic de artă și eseist, numele său va rămâne, totuși, legat de Secolul 20, cea mai prestigioasă publicație culturală dinainte de 1989. Hăulică a construit cu răbdare, cu diplomație (dar fără compromisuri majore) o revistă perfect sincronă cu ceea ce se întâmpla în Occident. Numere tematice, precum cele dedicate „noului roman francez” sau „prozei contemporane americane” ar fi făcut cinste oricărei țări libere.
Dan Hăulică a intrat rapid în vizorul Securității și al revistei acesteia, „Săptămâna”, condusă de Eugen Barbu. Paradoxal, de la Securitate ne rămâne un excelent portret al lui Hăulică, cuprins într-o notă din 1989 din care publicăm mai jos câteva fragmente. Cei șase, alături de care Dan Hăulică s-a solidarizat cu Dinescu sunt Geo Bogza, Șt. Aug. Doinaș, Octavian Paler, Al. Paleologu, Andrei Pleșu și Mihai Șora.
A refuzat „omagiile”
„În perioada 1956-1958, şi-a desfăşurat activitatea ca redactor la „Gazeta literară” din Bucureşti, de unde a fost transferat în funcţia de cercetător la Institutul de istorie teorie George Călinescu. 1962, a fost încadrat ca redactor la ziarul Scînteia, iar în 1963 numit redactor-al revistei Secolul 20, după doi ani fiind președinte executiv al Consiliului audiovizual mondial pentru editarea și cercetarea artei. În virtutea funcţiilor ce deţine, a efectuat mai multe călătorii în străinătate, prilej cu care a intrat în legătură cu elemente din emigrație, Eugen Ionescu și fiica sa, Marie France Ionescu. În emisiunile posturilor de radio reacţionare sunt comentate pozitiv atitudinea şi poziţia sa. Întreţine relaţii cu persoane din mediul literar-artistic, între care Andrei Pleşu şi Lucian Pintilie. A manifestat lipsă de receptivitate față de indicațiile Consiliului Culturii și Educației Socialiste de a cuprinde în revista pe care o conduce materiale cu caracter militant și omagial.
Întârzie revista ca protest față de cenzură
În 1988, nefiind de acord cu observaţiile factorilor competenţi referitoare la conţinutul unor articole propuse spre publicare, a tergiversat mai multe luni apariția revistei, aspect pe care l-a comunicat legăturilor sale din emigrație, fiind exploatat de propaganda dușmănoasă.
Faţă de legăturile apropiate, a făcut comentarii negative la adresa unor aspecte ale politicii partidului şi statului nostru în domeniul cultural.
Solidaritate cu disidenții S-a solidarizat cu diferite persoane împotriva cărora s-au luat măsuri pentru comentarii și acțiuni ostile, iar cu diferite prilejuri, atât la Uniunea Scriitorilor, cât şi la Uniunea Artiştilor Plastici, a adoptat o poziţie necorespunzătoare faţă de unele probleme ale activităţii în domeniile respective. Recent a semnat, alături de alte șase persoane, o scrisoare colectivă adresată Uniunii Scriitorilor, prin care se protestează de măsurile luate asupra Mircea Dinescu. Este invitat frecvent la acţiunile protocolare organizate de reprezentanţele diplomatice străine, participând uneori, fără aprobare, motiv pentru care, data de 25 martie, a fost sancţionat de conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.
Din Cartea Albă a Securității, Istorii literare și artistice (1969- 1989), București, Serviciul Român de Informații, 1996
„Puțini știu că Secolul 20 era o revistă foarte persecutată”, își amintea Petre Stoica, într-un interviu din ziarul „Ziua”, în 2007. La început, Beniuc (pe atunci președintele Uniunii Scriitorilor n.r.) îl persecuta pe Breslașu, din motivele bine cunoscute (Ema Beniuc a fost întâi soția lui Breslașu), revista era de gradul III, adică drepturile de autor erau mai mici, nu exista o mașină a redacției...”
Și Geo Șerban evoca persecuțiile: „În Săptămâna de tristă amintire, Secolul 20 era ponosit ca la uşa cortului, divulgat drept „agentură“ a posturilor ostile de propagandă, Vocea Americii ori Europa Liberă. Într-un rând, n-a lipsit mult ca să se producă decapitarea. Lui Dan Hăulică i se imputa a fi lăsat revista la discreția evazionismului liberalist, în derivă față de rigorile principialității partinice. Într-o ședință de pomină, redacția a reacționat solidară, punîndu-și pe masă demisia in corpore. Furtuna s-a domolit precum izbucnise intempestiv, la capăt de weekend. A rezultat că fusese instrumentată pe coridoarele ce duceau în Cabinetul 2 al Puterii, ceea ce a luat prin surprindere Cabinetul 1 şi l-a scos din ţâţâni. Consilieri cu capul pe umeri au potolit furiile, convinşi de serviciile de imagine aduse de Secolul 20 pe plan extern.”
Alchimia dialogului cu Puterea
„În 1987, decisese să-i dedice lui Samuel Beckett un întreg număr din Secolul 20, își amintește Matei Vișniec. „Cum eu începusem să mă afirm în mediile literare ca dramaturg, Dan Hăulică mi-a propus să scriu un articol despre Beckett. „Nu vreți mai degrabă să vă scriu o piesă scurtă în care Beckett să fie personaj?” l-am întrebat eu. Am văzut atunci cu câtă plăcere a savurat ideea mea și mi-a spus imediat „Cu atât mai bine”. Am scris atunci o piesă într- un act în care Samuel Beckett, marele dramaturg irlandez și unul dintre părinții teatrului absurdului, îl întâlnește pe Godot, acel personaj din piesa sa „Așteptându-l pe Godot” care nu apare niciodată. Piesa a apărut în Secolul 20 în ciuda plecării mele, în toamna anului 1987, din România.” „A conduce, în anii comunismului, o revistă precum Secolul 20, presupunea o alchimie specială în dialogul cu Puterea. Ori, Dan Hăulică știa să iasă învingător din acele complicate negocieri cu cenzura și cu reprezentanții oficiali, sau, mai bine zis, cultura ieșea învingătoare din demersurile lui.

La Multi Ani Laureatei Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 2009, Herta Muller!



"Eu cred că trebuie să fii onest, împăcat cu tine însuţi. Cred că scriind, omul se împlineşte altfel decât prin cele cinci simţuri. Scriind sunt descoperite lucruri din altă dimensiune. Atâta timp cât scriu, îmi dau seama măcar un pic cum ar putea decurge viaţa, dar când termin textul, iară nu mai ştiu."

Petre Stoica, [Viata mea la tara(1988) sau "Insemnarile cultivatorului de marar(1998)]




"O jumatate de ceas in padure, cu mine insumi si cu singuratatea"

Petre Stoicaa - MAREA PURUREA MAREA(1996), Editura Vinea



"... tobele adancurilor
violoncelul delfinilor
madrigalul valurilor... "

marți, 15 august 2017

Jackson Pollock




https://destepti.ro/pictorul-jackson-pollock-pasiune-distructiva

"... daca pe plan artistic se bucura de aprecierea multor critici si artisti, pe plan personal pictorul nu o ducea foarte bine, nereusind niciodata sa treaca peste problemele cu alcoolul, care il chinuiau din tinerete. Jackson Pollock a folosit inclusiv tehnici brevetate de Jung, un discipol al lui Freud, pentru a scapa de dependenta, insa fara succes; schimbarile bruste de atitudine deveneau tot mai puternice, fapt care ii face pe unii psihiatri de astazi sa banuiasca faptul ca avea si o tulburare bipolara. A avut parte de o moarte tragica in anul 1956, la doar 44 de ani din cauza unui accident cauzat de consumul de alcool. Lumea a pierdut astfel un artist care ar fi putut sa creeze si sa ofere mult mai mult.
 
Jackson Pollock During Work
 


Viata sa tragica a inspirat mai multe carti, documentare si mai ales filmul denumit simplu “Pollock”, din 2000, care a obtinut mai multe premii si nominalizari, inclusiv la Oscar. Fascinatia pentru artist nu parea sa scada nicidecum. La moartea lui Lee Krasner, artista a fost ingropata intr-un mormant asezat fata in fata cu al sotului sau, simplitatea celor doi monoliti acoperiti de muschi oferindu-le abia acum linistea pe care nu au avut-o in timpul vietii."
 
Jackson Pollock - Lupoaica (1946)
 
 
 
 
 

Petre Stoica:


Aventura pipei Petre Stoica din "Pipa lui Magritte (2005)




Pipa lui Magritte
trece din gura mea în gura vecinului
din gura ştirbă în gura lupului întunecat
din gura fiarei trece în gura marinarului
din gura naufragiatului trece în gura
poltistului din gura înveninată trece
în pâlnia crinului din aburul parfumat pipa
revine la locul hotărât de pensula încoronată
acolo unde norii metafizică lor
potolesc cu graţie uraganul condorului

Tudorel Urian, Romania literara 2005:





Toată lumea cunoaşte celebra pânză a lui Magritte, Cele două mistere. În ea se vede un şevalet pe care este agăţat un tablou având desenată, în chipul cel mai realist cu putinţă, o pipă. Sub ea autorul a notat o explicaţie aparent paradoxală: ,Ceci n'est pas une pipe" . Tabloul este alcătuit din imagini şi cuvinte (fără explicaţia menită să pună pe gânduri, probabil că nimeni nu ar fi zăbovit prea mult în faţa lucrării), iar titlul ei sugerează existenţa unui inefabil spaţiu al misterului în intervalul dintre imagini şi cuvinte. Fireşte, reprezentarea artistică a unui obiect, indiferent cît de măiastru ar fi făcută, nu este obiectul însuşi. Este prima concluzie, de o banalitate răsunătoare, care se poate trage după ce ai văzut tabloul lui Magritte. Mai mult decât atât, te poţi întreba dacă obiectul din imagine există în realitate sau este doar rodul pur al imaginaţiei autorului. Prin explicaţia dată tabloului din pictură (la mise en abîme) originalul artist belgian descrie, de fapt spaţiul misterios dintre ceea ce poate fi privit şi ceea ce poate fi citit şi oferă vizitatorului libertatea unei infinităţi de interpretări.

Pipa lui Magritte, cel mai recent volum de poeme al lui Petre Stoica este, într-un fel, o replică din perspectiva poeziei, la faimoasa lucrare a pictorului belgian. Poezia înseamnă descătuşarea imaginaţiei, depăşirea tuturor barierelor materiale, punerea în acelaşi plan a visului şi a realităţii, coabitarea unor elemente incompatibile în percepţia curentă. Realitatea poeziei conţine şi imaginarul, roadele fanteziei, logica mereu alunecoasă a viselor. De aceea, privit prin prisma sensibilităţii poetice a lui Petre Stoica, mesajul lui Magritte se transformă într-un foarte puţin surprinzător ,ceci est une pipe". Voi cita integral poemul Realitate şi duioşie, pentru că el este definitoriu pentru poezia din acest volum al lui Petre Stoica: ,Iau pipa din tabloul lui Magritte/ aprind tutunul cu o aşchie de gheaţă/ pufăi privind absent tavanul/ din norul fumului coboară o sirenă/ cu solzi din coji de portocală/ are coada dublă părul ei/ e desfăcut de răsuflarea mea precipitată// ridic în stânga şi în dreapta alţi nori/ mai violeţi mai verzi mai pătrăţoşi// un pachebot mă poartă spre insula pe care/ zodiacul meu se încrucişează cu un şarpe/ unde nesperata glorie se intersectează/ cu epuizarea nesfârşitelor orgasme// acolo unde laba leului despică meridiane// coboară înserarea jarului tutunului/ se preface în cenuşă pulverizarea ei/ se preface lent în note muzicale// reaşez pipa în tablou/ şi fără îngăduinţa distinsului maestru/ reformulez inscripţia/ aşadar: ceci est une pipe véritable".

Compoziţia acestui poem se întemeiază pe un imaginar de factură suprarealistă. Ea este populată de elemente specifice picturii lui Magritte (leul, sirena, şarpele, norii) şi conţine asocieri incompatibile (,aprind tutunul cu o aşche de gheaţă"). Dincolo de acest cadru suprarealist se degajă însă tristeţea unui om care, în singurătate, meditează la toate aceste lucruri, eventual, cu un album al lui Magritte în braţe. Poezia lui Petre Stoica se întemeiază, ca şi tabloul Cele două mistere, al lui Magritte, pe procedeul mise en abîme. Este poezia unui însingurat sentimental, care se autocontemplă în ipostaza de poet suprarealist. Dacă dadaismul s-a născut în hohotele de râs ale jocului (mult se vor fi amuzat excentricii săi practicanţi la extragerea cuvintelor din pălărie), Petre Stoica parcurge într-un fel drumul în sens contrar. El caută tensiunea existenţială chiar şi în sinesteziile (cuvinte, imagini, acorduri muzicale) cele mai excentrice, asociate la voia întâmplării, în dispreţul logicii elementare. În pomele sale sentimentele iau, de fiecare dată, faţa imaginilor, tonul elegiac, grav, uneori melancolic, al poetului din fundal, acoperă fără drept de apel jocurile textuale, inteligenţa şi micile probe de rafinată erudiţie ale poetului din planul secund.

,Ceci est une pipe véritable" este concluzia la care ajunge Petre Stoica pentru că realitatea în viziunea lui, conţine tot ceea ce există în noi şi în jurul nostru: obiectele şi reprezentarea lor în mintea fiecăruia, faptele şi visele, lumea care ne înconjoară şi lumea imaginată de scriitori, pictori, muzicieni, balerini. Tot ceea ce conţine pictura (inclusiv cea a lui Magritte) este realitate, aşa cum reiese din poemul dedicat ,Maestrului Magritte, cu veneraţie" : ,Realitate desenată lin de aripa/ vulturului hrănit cu stafide şi mângâiat pe cioc/ de laba leului culcat pe plaja însorită/ lângă femeia cu sexul deschis/ spre săgeata zenitului// realitatea pusă într-o ramă de flăcări// realitate care jigneşte ignoranţa" (Realitate).

Există o realitate a poeziei, în care totul este posibil, culorile sunt tari, atmosfera ritmată, viaţa se trăieşte cu intensitate şi o alta, a cotidianului, petrecută în singurătate, de către un poet ajuns la vârsta senectuţii care trăieşte mai mult din amintiri şi din imaginaţie. Un original dialog liric se leagă între acest volum al lui Petre Stoica şi cartea de poeme a lui Marcel Tolcea, Bicicleta van Gogh. Dincolo de jocul textual, de comunicarea livrescă, inevitabil, şi acest poem se sfârşeşte într-o mică elegie a timpului prezent, a momentului de după destrămarea visului: ,Pe o şosea specific balcanică/ Bicicleta van Gogh/ (made Marcel Tolcea)/ se înâlneşte cu Motoreta Magritte/ (made Petre Stoica)/ una salută cu sunetul rămas într-o ureche tăiată/ cealaltă cu uguitul unui porumbel conservat într-un melon/ metafizicele mijloace de circulaţie se despart/ lăsînd în urmă vâlvătăi de culori/ incendiind câmpuri imense de grozamă// ce întâmplare penibilă/ exclamă veştejitele testicule/ pierdute în cămaşa de noapte/ a bătrânului academician cu insignă de estet" (Întâlnire profund realistă).

Bătrâneţea şi singurătatea sunt teme vechi în lirica lui Petre Stoica. Scriam, cu un alt prilej, că poetul Petre Stoica pare a se fi născut bătrân, pentru că inclusiv versurile sale din tinereţe au un aer paseist, resemnat, se hrănesc din realitatea unei alte vârste, definitiv pierdute. Se poate vorbi, în cazul acestui poet, de un manierism al acestor teme, de o plăcere aproape masochistă de a se autocontempla în ipostaze de maximă vulnerabilitate. Trucată sau nu, singurătatea eului din poezia lui Petre Stoica este una cu ştaif, estetizată, ca o scenă dintr-un film sentimental: ,Am aşternut farfuriile tacâmurile paharele/ toate sunt noi şi toate/ au claritate de primăvară// şi iată că nu vii nici azi// mâncarea se sleieşte apa îngheaţă în pahare/ muzica noastră preferată cândva/ sughite funebru// mă aşez la masă îmbrăcat/ cu haina actorului rămas fără rol" (Nici azi). Se poate vorbi aici de o retorică a gesturilor, despre chipul poetului reflectat în propria sa imaginaţie. Aparent realistă, această scenă are tot atâta legătură cu realitatea ca şi pipa lui Magritte.

Un alt poem profesiune de credinţă este Elegie. Chiar dacă nu este foarte reprezentativ pentru formele de exprimare poetică ale lui Petre Stoica (foarte mobile şi variate, de altfel) poemul este definitoriu pentru ceea ce numeam viziunea paseistă, specifică liricii lui Petre Stoica. Indiferent de tema tratată, poetul ajunge, mai devreme sau mai târziu, să coboare în adâncimile propriului suflet, să se scufunde într-o singurătate populată doar de chipurile şi amintirile dintr-o lume dispărută pentru totdeauna. Între mersul mecanic înainte (inclusiv la nivelul formelor poetice) şi permanenta întoarcere cu gândul în trecut se întinde întreg universul liric al lui Petre Stoica. ,Păşesc înainte vertical şi sprinten// salut beţivul nebunul bătrîna arţăgoasă/ salut câinele care mă întâmpină cu privirea umană/ salut până şi mortul petrecut acum la groapă// păşesc înainte lumea mă admiră/ ţinuta sobră mersul împintenat de elan// dar nimeni nu ştie/ că eu păşesc îndărăt mereu îndărăt/ în căutarea clipei când mi-am pierdut inocenţa/ în căutarea clipei când mi-am pierdut virginitatea la umbra unei tufe de liliac/ în căutarea clipei când mi-am pierdut/ şansa gloriei de fapt totul totul// mereu îndărăt mereu ocolind prezentul/ care mă pândeşte cu bâtele sale noduroase// ocolind ceea ce nu pot ocoli/ iată tocmai îmi curge sânge din nas" (Elegie).

Ca mai toate cărţile publicate în, deja, foarte prestigioasa colecţie de poezie a editurii timişorene Brumar, Pipa lui Magritte este o bijuterie grafică. Calitatea tiparului şi a hârtiei, rafinamentul discret al ilustraţiei (realizată de Loredana Tîrzioru) transformă lectura acestui volum într-o sărbătoare a bunului gust. Prin cărţi precum cele publicate de Editura Brumar, viitorul poeziei româneşti nu poate fi pus de nimeni la îndoială.


Petre Stoica:

"... prin aburi de lavanda apari in vis
te vad dar nu te aud

atept inca o noapte si inca
o noapte pana in clipa
cand noaptea imi inchide pentru totdeauna
poarta cu zavorul tras de tine"


Realitate

Maestrului Magritte, cu veneraţie

Petre Stoica din "Pipa lui Magritte" (2005)

realitate desenată lin de aripa
vulturului hrănit cu stafide mângâiat pe cioc
de laba leului culcat pe plaja însorită
lângă femeia cu sexul deschis
spre săgeata zenitului
realitatea pusă într-o ramă de flăcări
realitate care jigneşte ignoranţa

luni, 14 august 2017

Ana Blandiana & Petre Stoica


Petre Stoica:



"Amintirile se dizolva in neguri de aur si de violet, ca ele sa reapara candva sub infatisarea altor siluete eterice, vorbind limbajul melancoliei sfasietoare. Unele amintiri staruie, disparand in cele din urma si acestea... cu ravagiile batranetii nemiloase, cu moartea? Staruie episoade si scene, au inca o consistenta puternica, se desfasoara pe partitura unor culori sclipitoare..."

duminică, 23 iulie 2017

MICHAEL GUTTENBRUNNER poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970) traduceri de petre stoica





SINGURATECUL

MICHAEL GUTTENBRUNNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

El nu s-a încolonat
şi nici nu a cântat împreună
când era oportun să intri în rânduri
şi să cânţi cu ceilalţi.
Din închisoare
trecu direct la militărie.
Vârât cu forţa în haine de soldat
umblă prin numeroase ţări
înghiţite de victorie
şi numai în biserici şi closete
mai găsea răgaz pentru plâns









 CĂLĂTORIE ITALIANĂ


MICHAEL GUTTENBRUNNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

pe vremea când mă transportau încătuşat,
ajungând în faţa oraşului Neapole,
mă apostrofă un domn în pânzeturi albe şi cu pălărie de paie,
şi cu degete inelate arătându-mi turnurile
ce urcau spre vârful scuipând foc
strigă: Vezi, acolo a murit Leopardi!








ÎNSĂNĂTOŞIRE


MICHAEL GUTTENBRUNNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

zăceam pe paie, asemeni câinelui,
deasupra mea, umbra pereţilor şi în jur
roiul şuierător al muştelor nesătule.

Dacă mă gândesc cât de frumos
a fost soarele şi cum a strălucit
cât timp am zăcut în agonie
inima mea se îngrozeşte din nou.

N-a atins raza oasele mele numărate
dar am ajuns la mulţimea
fierbinte, în iarba proaspătă a colinelor.

Am lăsat în temniţă
o piele încărcată de păr aspru.

Gol, am intrat în vale, în pădure.
A trecut războiul, inima mea a vibrat
şi-am străbătut voiniceşte inundaţia.









CONCEDIU


MICHAEL GUTTENBRUNNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Intocandu-mă acasă,
mi-am găsit oraşul tinereţii distrus.
Cu trunchiuri sterpe
grădinile îşi tânguiau pângărirea.
Venisem cu mâinile goale
în faţa porţii îngropate
unde odinioară se află acoperişul părintesc,
şi cu vârful cizmei
am putut să frunzăresc murdarele, trenţuitele,
preavenerabilele cărţi.

Chin şi manie îmi sugrumau gâtlejul şi inima
îndemnându-mi la fugă picioarele.
Moloz şi cenuşă scrâşneau sub tălpile mele.







GEORG TRAKL


MICHAEL GUTTENBRUNNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Un morman de soldaţi cumplit răniţi,
şi nici un ajutor, şi noaptea lungă,
şi apoi, în revărsatul zorilor, pe medean,
cadavrele rutenilor executaţi,
şi apoi, în spitalul de garnizoană, perspectiva
de a fi adus el însuşi în faţă curţii marţiale;
iată şi ultimile lucruri ale acestui poet,
scrisorile, pe care le-a luat cu el.









POETUL


MICHAEL GUTTENBRUNNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Ia până
şi condu înaripată desenatoare
peste hârtia liniştită,
neademenit de nici o beţie
a muncii ropotitoare.

Brutarii frământă aluatul.
Vasul e răsucit de olar.
Altul doarme în patul femeii.

Dar tu ascultă
ceea ce spune îndărătul uşii
pe care nici o cheie n-o descuie vreodată.