marți, 9 mai 2017

Marcel Tolcea din "Întrebări puse La Punkt", autor: Cristian Pătrăşconiu, Editura Univeraitatii de Vest, Timisoara 2017



"Seducţia este forma cea mai subtilă, graţioasă a nevoii noastre de a cuceri"

Gheorghe Mocuţa - Experienţa inefabilului, din Rev. Orizont nr. 13/1987



Moştenind din Banatul copilăriei nu doar umbra locurilor şi lucrurilor natale, ci şi - aşa singur cum o spune - "cultul muncii, o anumită tipicărie, îndârjirea, suspiciunea, oroarea de improvizaţie, groaza de falsele embleme ale Balcanului, respectul pentru avutul altuia, dragostea pentru adevăr şi datină străbună, Petre Stoica lasă astăzi - la o citirre retrospectivă - impresia unei opere unitare, care tânjeşte însă după o îndreptăţită reeditare. Traducător supercalificat, mai ales al poeziei germane, emisar al culturii române în străinătate, memorialist de o savoare (nu întâmplător) baconskiana, poetul cu suflul cel mai (larg) virgilian, al liricii noastre contemporane, a conturat până acum o utopie poetică pe care "stabilitatea, firescul, omeneasca şi înţeleapta linie de mijloc (Lucian Raicu) o individualizează treptat printr-o retorică de o insolită forţă discursivă şi printr-un acut simţământ al notatiei "abia trăitului".
Petre Stoica are în Bacovia un înaintaş, iar în expresionismul german o legătură de sânge. Textul său răspicat, de un scepticism suav, subminat de (auto)ironie a stârnit, şi continuă să stârnească, în ciuda afişatei banalităţi, multe pasiuni în rândul barzilor din ultima decadă. Opus în general narcisismului şi posedând o gesticulaţie virilă şi cordială, poetul simulează, aici,  o poză didactică, de înţelept la ora ceaiului, sau rosteşte, dincolo, o intervenţie la un congres al viitorologilor, schiţează o radiografie a sfârşitului de veac, trimite prietenilor ("peste o mie") epistole, scrisori, ilustrate, epigrame, telegrame, sfaturi sau anunţuri la mica publicitate, face prognoze meteo, deconspiră viaţa de toate zilele a poetului-fermier, plină de plăceri amare, în chip de cultivator de mărar sau crescător de iepuri şi melci (acum falimentar), îşi demontează piesă cu piesă existenţa în faţă noastră, are nostalgii de PETIT PRINCE în faţa lucrurilor, cărora le caută cu îndârjire un suflet, e dispus să-şi recunoască defectele sau sentimentalismul faţă de vietăţile unite, idilizează periferia oraşului, devine caustic cu propria duioşie pe care, vai, nu o poate depăşi, exaltă dulceaţa căminului şi a porumbelor, departe de lumea dezlănţuită şi are în general o foame pantagruelică de a scrie. Toate acestea se ordonează şi se pliază într-un glissando perfect al discursului, în poemele lui Petre Stoica.
Nimeni nu a remarcat până acum spontaneitatea de tip extrem-oriental ce se ascunde sub încremenirea de basorelief a versurilor şi care lasă să se întrevadă în poezie tocmai ceea ce este impersonal şi comic în individ: "Toate absolut toate mai au în lume un sens / atâta timp cât pălăriile vă atârnă graţios în cuier / iar bucătăriile cântă din râşnite blegi / atâta timp cât obişnuitele dicţionare / menţionează cuvinte precum alună porumbel usturoi / şi chiar şi acel dizgraţios cuvânt adevăr"...
Ritualul simplu al lucrului vârtos, bine făcut, se dezvăluie abia retrospectiv. Asemeni umilului personaj Castor Ionescu, care se pregăteşte cu meticulozitate pentru experienţa inefabilă ce îl va marca în mod miraculos, poetul, în acelaşi chip ciudat, prin ale sale exerciţii de aneantizare, este gata să renunţe la existenţa palpabilă, pentru a da iluzia acestei lumi palpabile, echivalent al "drumului la zid". Ca şi Nicolae Breban, cu care se înrudeşte spiritual, Petre Stoica este şi el creatorul unei mari utopii a ispăşirii prin umilinţă.
Provizoratul simplităţii şi al accesibilului de la suprafaţa poemelor ascund în fond o forţă şi o concentrare majoră îndelung exersată, "une force qui va". În peisajul literaturii actuale, poezia lui Petre Stoica este, într-adevăr, o forţă.

Sorina Rîpa: Petre Stoica, un Mecena al culturii timişene, Timişoara 27 martie 1999



Petre Stoica este într-adevăr unul dintre cei mai mari susţinători ai culturii din Judeţul Timiş. Din 1995 de când a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană ce-i poartă numele, a organizat numeroase aniversări comemorative, expoziţii documentare, simpozioane, lansări de cărţi, audiţii muzicale etc. Dintre cele mai importante manifestări cultural-artistice sunt demne de remarcat următoarele : GEORG TRAKL (simpozion), FRANTZ SCHUBERT (expoziţie şi concert), COMEMORAREA LUI ADAM-MULLER GUTTENBRUNN (expoziţie conferinţe şi lecturi, JIMBOLIA CUM A FOST (expoziţie), carte rară (expoziţie deschisă cu ocazia inaugurării Muzeului Ştefan Jager), VECHI SALUTĂRI DIN JIMBOLIA ŞI ROMÂNIA TOATĂ (expoziţie de cartofilie), MARIA, INIMOASA REGINA A ROMÂNIEI (expoziţie documentară), AE BACONSKY ŞI LITERATURA GERMANĂ (simpozion) şi BOLŞEVISMUL ÎN ROMÂNIA ((expoziţie de cărţi şi fotografii). Pe lângă toate acestea, FUNDAŢIA CULTURALĂ ROMÂNO-GERMANĂ PETRE STOICA  în colaborare cu Biblioteca orăşenească Jimbolia a organizat periodic conferinţe şi expoziţii dedicate unor personalităţi culturale române şi germane sau a unor evenimente cu caracter isoric.
Nimic nu pare ieşit din comun. Există în România atâtea fundaţii culturale care fac acelaşi lucru. Originalitatea acestui aşezământ cultural constă în faptul că totul este făcut de un singur om. Petre Stoica este preşedinte, administrator, grădinar, om de serviciu. Totul este realizat din veniturile proprii (o pensie care nu depăşeşte cu mult un milion de lei). Mici sponsorizări locale îl mai susţin din când în când, dar este clar că nu sunt suficiente pentru a face faţă cheltuielilor administrative şi pentru a achiziţiona alte cărţi şi obiecte de artă.
Fundaţia are în inventarul ei (încă neterminată) o bibliotecă cu aproximativ 15.000 de volume în limbile română şi germană dintre care unele de mare valoare bibliofilă, colecţii de numismatică, de filatelie, de cartofilie şi ex-librisuri. Petre Stoica se mândreşte cu numeroasele sale fotografii vechi legate de oameni şi de viaţa Jimboliei până în anul 1944, precum şi cu substanţialul număr de documente (acte oficiale, scrisori, afişe reclame şi ziare vechi). Averea fundaţiei mai este constituită şi din importante manuscrise de la scriitori români şi germani, tablouri, gravuri şi obiecte casnice muzeale.
Când a venit în Jimbolia, Petre Stoica a fost primit de către localnici acestui oraş cu neîncredere şi ostilitate. Optica acestor sceptici s-a schimbat. La manifestările organizate de Petre Stoica lumea vine cu o imensă plăcere. Există chiar un grup constant de susţinători care nu lipsesc de la nici o astfel de activitate.
Până acum Petre Stoica a primit 12 premii literare şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului Botoşani. Este scriitorul cu cele mai multe premii din România. Are 67 de ani şi o forţă de muncă greu de egalat. Poate dacă ar trăi mai mult de o sută de ani, ar reusi să transpună în fapt toate planurile sale.

Petre Stoica, fragment dintr-un interviu luat de Ion Butnaru, Informaţia Bucureştiului. 19 aprilie 1973



"... în cazul poeziei - calitatea începe din clipa în care cititorul ia atitudine faţă de sine sau faţă de alţii, participă la durerile sau bucuriile altora, se îndoieşte, se întreabă, neagă sau afirmă o dată cu autorul. În nici un caz, valoarea unei opere nu începe din clipă în care un critic sau altul proclamă: "Iată cea mai bună carte de poezie zămislită în acest secol!". Îmi permit să spun că despre Bacovia, unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, se făcea aserţiunea stupidă că ar compromite revista în care publică (o obscură foaie interbelică).
Marele poet a avut şansa că s-a născut între timp o nouă generaţie şi o nouă lume, care a ştiut să-i sărute fruntea. Generaţiile ce vor urma, fără îndoială, ne vor depăşi în sensibilitate, aplecandu-se deasupra mormântului sau aidoma nouă, astăzi, în faţă mormântului lui Eminescu."...

luni, 8 mai 2017

Robert Şerban, Focus Vest, 16/22 februarie 2001 Vârsta unui nemuritor: Petre Stoica




Petre Stoica este o legendă a literaturii române. Şi una foarte vie, în jurul căreia se naşte un câmp de o energie extraordinară, de o vitalitate cum puţini oameni reuşesc s-o propage. "Autoexilat" la Jimbolia dintr-un Bucureşti de care s-a simţit tot mai străin, marele poet a reuşit să transforme vesticul orăşel timisean, în scurt timp, într-un perimetru cultural de o ţinută aparte. Am consemnat, de câte ori am avut prilejul, faptele culturale ce au purtat semnătura lui Petre Stoica. Am prezentat, de câte ori au ieşit de sub teascurile editurilor, cărţile poetului.

.............................

Debuta, ca poet, în 1956, când revistele "Steaua" şi "Tânărul scriitor" îi publicau, concomitent, câte şase poezii. Prima carte, "Poeme", apărea în 1957, iar la distanţă de şase ani, în 1963, "Pietre kilometrice". Au urmat treizeci de cărţi de poezie, trei cărţi de memorialistica si publicistică, trei antologii de lirică românească şi douăzeci de volume de traduceri şi antologii din lirică universală (de amintit Georg Trakl, Ernst Toller, Ernst Stadler, Johannes Bobrowski). Activitatea literară a lui Petre Stoica a fost şi este încununată de numeroase distincţii, dintre care şapte premii ale Uniunii Scriitorilor, cât şi Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". Prieten şi coleg de generaţie cu Nichita Stănescu, Modest Morariu, Grigore Hagiu, Matei Călinescu, Anghel Dumbrăveanu, Cezar Baltag, Mircea Ivănescu, Nicolae Breban, Petre Stoica s-a remarcat, chiar de la debut, ca o singularitate."Amestec de ironie bonomă şi sentimentalism, de candoare şi blazare, intuind miracolul, dar parodiindu-l în acelaşi gest, poetica lui Petre Stoica s-a dovedit, cu tot aerul său inofensiv, una dintre cele mai fertile în spaţiul poeziei noastre contemporane, principiile sale reactivând cu o mult mai mare eficienţă decât cele ale altor formule cotate la bursa criticii cu entuziasme nestânjenite", scria, cu mai bine de un deceniu în urmă, criticul Al. Cistelecan
Inconfundabil ca om şi că scriitor, Petre Stoica este unul dintre reperele liricii româneşti. Nimic mai potrivit decât a ilustra această afirmaţie chiar cu o poezie a sa, "Sonatina":

"Din ce în ce mai puţine scrisori
s-au rărit şi apelurile telefonice
telegramele de felicitare sosesc doar în vis
prietenii joacă şah pe balcoane înalte
sau încheie alianţe cu boabele de piper
din simplă perversitate metafizică
unii au rămas captivi în menghină discursului alţii
vai au rămas definitiv în grădina

barbă se transformă într-o tufă de sare
se subţiază şi aţă nasturilor de la haina

prin uşa întredeschisă
intră numai suspinul scrumbiilor afumate"

miercuri, 3 mai 2017

Petre Stoica - EDITH SODERGRAN (poetă suedeză din Finlanda) (1892-1923)




Născută la Petersburg, ca fiică a unui inginer, suferindă de piept, internată în diverse sanatorii europene, poeta s-a retras la Raivola, în Finlanda, unde şi-a sfârşit zilele. Poezia sa, trecută prin experienţa expresionistă, se desfăşoară în peisajul nordic cu lacuri, păduri, nopţi irizate, poeta înălţând în acest cadru un imn vieţii pe care o trăieşte, cu conştiinţa sfârşitului apropiat. Poezia sa, descoperită în toată amploarea ei abia după moarte, e azi socotită ca o cotitură a liricii nordice spre sensibilitatea modernă a veacului.
În timpul vieţii a publicat o culegere de POEME (1916), urmate de LIRĂ DE SEPTEMBRIE (1918), UMBRA VIITORULUI (1923), iar în 1925 s-a tipărit postum ŢARA CARE NU E, pentru ca în 1949 să apară ediţia OPERELOR COMPLETE.

luni, 1 mai 2017

(Fragment dintr-un inerviu din iunie 2002 acordat lui Sorin Pavel in saptamanalul "Noul Observator")


















Petre Stoica:

"Sigur că fiecare scriitor are o anumite viziune asupra receptivităţii sale. Unii bunăoară se gândesc la mase. Acest tip de poezie cu adresabilitate a apărut în socialism, când a avut cu totul şi cu totul altă audienţă. Altul se gândeşte la un cerc mai restrâns. Eu bunăoară când scriu am în gând apropiaţii mei, fanii mei, dacă mă pot exprima aşa. Ei sunt de obicei iubitori de poezie.
Sigur, plec de la ideea că mai pot cuceri pe cineva. Fac o afirmaţie banală: poezia este un instrument foarte sensibil. Perceperea poeziei presupune talent de cititor. Mulţi nu o înţeleg. Asta nu înseamnă că, prin lecturi repetate, omul sensibil nu poate ajunge la descifrarea inefabilului"

Cristian Patrasconiu - Intrebari puse La Punkt, Editura Universitatii de Vest, 2017


O noua aparitie editoriala marca Cristian Patrasconiu, un maestru al interviurilor! Mari personalitati ale Timisoarei i-au raspuns de aceasta data intervievatororului!
O carte aparuta recent (2017) in Editura Universitatii de Vest ce merita citita si care face cinste oricarei biblioteci!


Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - JULIANE WINDHAGER



JULIANE WINDHAGER

NINGE ÎN CIMITIR

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Ninge în cimitir,
doica îşi întinde peste pat
pătura de lână,
albă şi cenuşie.
Acum, în sfârşit,
colinele seamănă între ele,
se asemuiesc.

Ninge pe prezent,
ninge uşor peste trenurile
care mereu se încrucişează
prin şes.
Ultima staţie
e alb-cenuşie
şi coţofenele
vor veni să te ia.

Au şi-nceput să cadă
panglicile coroanelor
şi-i troienită
lopata groparului.








 JULIANE WINDHAGER

ÎNŢELEGEREA TIMPULUI

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Când am început
să înţeleg timpul,
să îndrăgesc buruiana
şi poate să-i înţeleg pe aceia
care sunt treji, când ceilalţi dorm,
nu mai eram prea tânără.

Altădată timpul se împărţea
în ore şi zile,
dar acum
ceasornicele atârnă anapoda
sau poartă aripi.
Şi ce frumoase au fost!

Frumoase şi asemeni au fost
acolo pe binale
minteuţa şi brădişorul,
molozul uşor faramandu-se pe clină,
o cotiugă plină de mortar,
uitată ieri de zidari.

Iar eu aud o voce spunând:
Dacă toţi sunt în pat...

Dar mereu se găseşte
câte-un drumeag pustiit şi pietros
ducând spre Milet,
pelerinii se recunosc între ei
după tainice semne.





 JULIANE WINDHAGER

LOCUIAM ÎMPREUNĂ

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Locuiam împreună
într-o casă de lemn
pe malul unei ape molcom curgând.
Mi-am atârnat acolo rufele,
dar asta era
cu mult înainte.

Tu nu ţi-ai mai adus aminte,
doar uneori
spre mine te uitai nepăsător
şi în zadar
căutai pe chipul meu
ceea ce pierise de mult.

Şi dintr-o dată ai plecat pentru veci,
asemenea lui Elias.
S-au fărâmat tiparele vechi
despre moarte sau întoarceri.
Ce aş fi putut să întreb?
Rufele noastre din casa de lemn
au fost adunate
acum două veacuri.

Mai târziu, după aceea,
ai început să-mi trimiţi solii:
zboruri de păsări
sau în capsulele
copăceilor de roade culeşi
samburi de aeroliţi.

Înseamnă oare
că vom clădi din nou
pe alte maluri?






JULIANE WINDHAGER

DESPĂRŢIRE

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Despărţirea a şi început
să zbuciume frunzişul nucului,
ierburile-s cenuşii
de umbra rândunelelor.

Gata de despărţire
bucătăriile:
tufişul socului
lipit de fereastră,
cârpe de vase
atârnând neputincioase,
cutia cu sare.

Scările
cu balustrade albe
n-o să le coboare nimeni.
Corabia
se numeşte Passat.
Taina
treptei superioare:
Începând de azi
cele patru catarge
vor pluti într-acolo.













Petre Stoica din "poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre" bpt, editura minerva (1970) - JULIANE WINDHAGER



JULIANE WINDHAGER (1912-1986 a-a născut la Bad Ischl şi a locuit toate viata la Salzburg. A scris o poezie uşor cantabilă, delicată şi naturală, dominată de melancolie. Din păcate, antologiile germane, în general orientate spre moda zilei, o ocolesc cu regularitate. Dintre volumele poetei, cel mai interesant ni se pare STAŢIA DIN VALE, apărut în anul 1967 la editura "Hofmann und Campe" din Hamburg. Juliane Windhager deţine trei distincţii literare: "Premiul Georg Trakl", "Premiul de stat austriac pentru teatru la microfon" şi "Talerul Heine"

marți, 18 aprilie 2017

Petre Stoica:




Petre Stoica:

"...Toată viaţa mi-a plăcut, cum spuneam într-un vers, "să trăiesc uitat printre lucruri uitate". Mi s-a spus de aceea că nu scriu o poezie de idei; ce tautologir, ce idioţenie! De parcă poezia în sine nu este ea însăşi o idee. Iată-l pe Saba, el scrie despre obiecte umile şi despre oameni umili. Nimeni nu i-a reproşat vreodată că nu ar avea idei! Cred că cea mai mare contribuţie a expresionismului în acest veac este ridicarea anodinului la rang estetic. Să vezi aura unei linguri sau iradierea lăuntrică a simplităţii omului, iată cuceriri demne de acest veac inventiv pentru poezie. Calea era deschisă de Baudelaire, dar numai veacul nostru a dat lucrurilor liberă trecere în poezie. Cu o singură excepţie: Petrarca, cel ce a cântat piaptanul cu care se despăduchea Laura"...

luni, 3 aprilie 2017

Petre Stoica (din 59 de poeme - Georg Trakl), traducere, prefaţă şi note!



"Trakl nu a cultivat genul epistolar, atât de obişnuit până nu de mult în lumea artiştilor. Oricum, viaţa să agitată, consumată la temperaturi înalte, nu i-ar fi permis să caligrafieze rânduri îngrijite şi nici să dezbată anumite teme şi idei. Scrisorile sale, după cum ne avertizează Ludwig von Fischer, sunt aşternute în goană, prin cafenele, sau într-o cârciumă, în faţa unui pahar. Rânduri grăbite, aruncate cu creionul pe petice de hârtie găsite la întâmplare, pe plicuri uzate sau pe cărţi poştale ilustrate. Mai totdeauna ele conţin referiri la existenţa lui, ceea ce constituie un material documentar deosebit de preţios pentru cititorii care vor să-i cunoască mai îndeaproape viaţa şi opera.
Simţi printre rânduri o inima împovărată, un suflet deschizându-şi aripa mereu cernită."

duminică, 19 martie 2017

Yvan Goll - Noul Orfeu (1972) Traducere, antologie si prefata de Petre Stoica




ÎNGERUL

Yvan Goll

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

Pentru Claire

O dată trece îngerul
Şi pe lângă tine atât de aproape
E-o zi de luni ploioasă
Te simţi mai bătrân decât lumea
Cizmele-s prost văcsuite
Inima e pe deplin ruginită

Dar îngerul ursitei tale se îndepărtează
Copleşindu-te cu bunătate
Şi cu-n surâs trandafiriu
Ţine-l strâns!
Întoarce-te!
Până nu se asemuie vântul!





 ORE

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

Purtătoare de apă
Fiice scurt suflecate
Coboară anevoie drumul morţilor
Legănând pe creştetul lor
Un ulcior umplut cu timp
Un rod al neculeselor picături
Care iată se şi pârguiesc de-a lungul coborâşului
Cascade fluvii lacrimi neguri aburi
Picături din ce în ce mai tainice
Timp din ce în ce mai zgârcit
Purtătoare de umbră
Au şi trecut au şi pierit
Eternitate







MORGUE

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

În ghiaţa somnului
De rădăcini desprins
Pribegeşte cel ce visează

Pribegeşte ca în veci
Să nu mai revină
La hanul Pământului

În abisul cărnii lui însă
Un foc străvechi născut-copac
Necontenit în tăcere se parguie



 MĂRUNTĂ SEARĂ DE JOI

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

Măruntă seară de joi
Ce aştepţi în Piaţa Armelor
Sub şalul tău de umbre ecosez?
Vântul se răsuceşte în jurul fustelor tale
Ploaia îţi piaptănă părul roşcat
Aş vrea să-ţi spun un cuvânt plăcut
Ca tu să nu te simţi atât de singură
La ţărmul nopţii
Dar trebuie să plec
Pământul se roteşte şi mă poartă
Spre ziua de vineri



MÂHNIRE INTIMĂ

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

Cunoşti tu oare tristeţea unui robinet de apă?
Care noaptea plânge însingurat în bucătărie

Cunoşti tu oare spaima unei dugheni
Cu uşa zbatandu-se în vânt ca aripa crimei

Cunoşti tu oare teama ploii mărunte
Picurând neajutorată
Pe acoperişe pe fântâni
Şi-al căror chin îl amestecă ţărâna



 MÂNA

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

O, mână de orb
Întinsă în vânt
Agăţându-se cu deznădejde
De ploaia călăuzitoare
Ca de-o funie -
Cu câtă placere te-aş fi luat într-a mea
Încălzindu-te ca pe-o pasăre zgribulită de frig
Mângâindu-te cum mângâi obrajii unui copil bolnav
Dar nu îndrăzneam
Ne priveau toţi trecătorii



ÎNTRERUPEREA CIRCULAŢIEI

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

Uneori în timpul călătoriei
Un tren se opreşte brusc
Dispreţuind orarul planetei
Un ţipat
Un ţipat omenesc
Blocase frânele
O foarte tânăra femeie cu părul roşcat
Pătează şinele
Cu sângele ei
Cu inima ei preaplină de dragpste



ŞI MEREU ŞI MEREU ÎN MIEZUL NOPŢII

 Yvan Goll

Traducere de Petre Stoica

Pentru C.

din "NOUL ORFEU" (1972) Traducere, antologie şi prefaţă de Petre Stoica

Şi mereu şi mereu în miezul nopţii
Mă trezesc pe buza prăpastiei singur
Pământul s-a rotit în zadar
Marea şi-a părăsit
Scoicile goale-n nisip

Te caut printre bucuriile tale de ieri
Pe unde eşti? Pe unde eşti?
Vântul spune că nu te-a cunoscut niciodată
Ţi-a uitat numele izvorul pribeag

Acolo - pe tăbliţa de ardezie neagră a cerului
Se conturează forma ta siderală
O constelaţie nouă
Fericirea viitorilor astronomi

Georg Trakl - 59 poeme (1967), Traducere, prefata si note de Petre Stoica




Georg Trakl

Petre Stoica

Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.

Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povară moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt cei ce-l aud.





 Pe lângă mlaştină

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Drumeţ prin vântul negru; în tăcerile mlastinei
Lin şopteşte trestia uscată. Pe cerul sur
Se înşiră un stol de păsări sălbatice,
de-a curmezişul, peste ape mohorâte.

Forfotă. În coliba năruită
Putreziciunea adie cu aripe negre;
Mesteceni schilozi suspină în vânt.

Amurg în cârciuma părăsită. Drumul întoarcerii
E purtat de dulcele alean al turmelor ce pasc.
Iată şi noaptea; broaşte cresc din ape de-argint.






În primăvară

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Paşi întunecaţi scuturau zăpada uşor,
În umbră copacului
Îndrăgostiţii ridică învăpăiatele pleoape.

Mohorâtelor strigăte ale corăbierilor
Mereu le urmează steaua şi noaptea;
Şi vâslele bat în ritmuri domoale.

Lângă ziduri căzute-n ruină
Curând înfloresc viorelele.
Sfios înverzeşte şi tâmpla solitarului.






 Vara

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seara încetează tânguirea
Cucului din pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul roşu.

Peste colină
Ameninţă neagra furtună.
Vechiul cântec al greierului
Moare pe câmp.

Frunzişul castanului
A ramas încremenit.
Pe scara-n spirală
Foşneşte rochia ta.

În camera întunecată
Lumânarea pâlpâie liniştit.
O mână de argint
O stinge;

Vânt potolit, noapte fără stele.






În Veneţia

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Linişte în camera înnoptată.
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa melodiosului răsuflet
Al singuratecului;
Magici nori de trandafiri.

Roi negru de muşte
Întunecă încăperea de piatră
Şi de chinul zilei aurii
Încremeneşte capul
Celui fără cămin.

Neclintită înnoptează marea.
Stea şi întunecată călătorie
Pieri pe canal.
Copile, surâsul tău bolnăvicios
Mă petrecea uşor în somn.





 Pribeagul

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină
Unde plopul se înalţă în sunete argintii,
Unde-s pietre şi stele.

Deasupra torentului puntea se bolteşte somnoroasă,
Băiatul e urmărit de un chip răposat,
Secera lunii în văgăuna trandafirie

Departe de imnici păstori. Din roca străveche
Broasca priveşte cu ochi de cristal,
Se trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,
Iar paşii înverzesc în pădure, uşor.

E amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna
Căzând cu sclipat în apele triste.

Se reîntoarce pribeagul şi rătăceşte de-a lungul malului înverzit,
Il leagănă gondola neagră prin oraşul în ruine.



 Soarele

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

În fiece zi soarele galben trece deasupra colinei.
Frumoase-s pădurea, animalul întunecat.
Omul - vânător sau cioban.

Roşietic se ridică peştele în iazul verde.
Sub cerul rotund
Pescarul trece fără zgomot în barca-i albastră.

Încet se pârguieşte strugurele, grâul.
Când ziua se înclină în tăcere
Te-aşteaptă şi Răul şi Binele.

Când noaptea se lasă
Drumeţul îşi ridică încet pleoapele grele;
Soarele străbate din cotlonul de întuneric.



Cântec pentru o mierlă captivă

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Lui Ludwig von Ficker

Răsuflare întunecată în rămurişul verde.
Mărunte flori albastre înconjură cu nimb
Chipul singuratecului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Noaptea se ridică fâlfăind din aripi beţe.
Atât de tăcut sângerează umilinţa,
Rouă, ce picură încet de pe spinul înflorit.
Milostenia braţelor strălucitoare
Cuprinde o inimă ce se frânge.



Georg Trakl

În răsărit

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Sălbaticelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncene strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năpustit pe poartă.



Georg Trakl

Tânguire

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Somn şi moarte, vulturii sumbri
Vuiesc intreagă noapte în jurul aceluiaşi cap:
Imaginea de aur a omului
S-o înghită cu valu-i de gheaţă
Eternitatea. trupul de purpură
Se sparge de fioroasele recifuri.
Şi se tânguie glasul întunecat
Deasupra mării.
Soră a vijelioasei melancolii,
Priveşte, o luntre înspăimântată se scufundă
Sub stele,
Faţa tăcută a nopţii.



Georg Trakl

Grodek

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

De arme ucigătoare, seara răsună
Pădurile întomnate, câmpiile de aur
Şi lacurile albastre, se rostogoleşte deasupra
Soarele tot mai tulbure; noaptea cuprinde
Luptători muribunzi, sălbateca jeluire
A gurilor sfărâmate.
Peste vale se adună însă în linişte
Nori roşii în care tronează un zeu turbat,
Sângele scurs, răcoarea-i de lună;
Toate drumurile duc în negru putregai.
Sub rămurişul de aur al nopţii şi-al stelelor
Umbra surorii se clatină prin dumbrava tăcută
Ca să se închine duhurilor de eroi, capete sângerânde;
Şi domol răsună printre trestii flautele întunecate ale toamnei.
O, prea mândră jale! Voi, altare de bronz,
Flacăra fierbinte a spiritului hrăneşte azi o nemărginită durere.
Nepoţii care nu s-au născut.






 Georg Trakl

Cântec de seară

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

 Seara, când umblam pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul,
Apari tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.






 Georg Trakl

Spre seară, inima mea

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seara se aud liliecii ţipând,
Doi cai negri zboară spre pajişte,
Drumeţului îi apare în cale micul han.
Dumnezeiască-i aroma vinului nou şi a nucilor,
Dumnezeiesc e să te legeni beat prin pădurea aprinsă de amurg.
Prin negru rămuriş răsună jelanii de clopot.
Picură rouă pe faţă.











Georg Trakl

De profundis

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!
La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.
La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.
O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.
Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.
Este o lumină ce se stinge în gura mea.
Noaptea mă aflam pe o câmpie arsă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul alunului
Din nou răsunau îngeri de cristal.








Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica



MOBILE DE CALDER

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Alb metal
în aer
susţinut de negură
alb
o mişcare
noi îi dăm aripi

Gura ta
s-a deschis ca o roză
la tâmpla ta
se despoaie frunziş.





 PROUST

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Lumină.
Întoarce-te,
lumină, pe păr: o privelişte,
drumuri cu meri,
şi cerul, o frunză albă
neclintită în vânt, trasată cu linii,
subţire, o listă de nume
lungi. Sunetele clopoţeilor
de argint şi aramă.

Întoarce-te,
lumină, pe păr:
o privelişte, departe,
marea. Gura închisă.
Un tânăr trandafir
aşezat pe o tâmplă.





 ROSA LUXEMBURG

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Chinul

cânta ca o pasăre.
Zid, văzduhuri, sonorităţi
deasupra spaimei.

Gura cine ţi-o închide,
ciocârlie? Zbori
din orăşelul pajiştilor
în pustiire, alături
turnuri, gâfâind, acolo:

Ciocârlie, cântă poporului tău,
cântă puterea
tâmplelor. Aud un bătrân
vorbind despre ani mohorâţi.
Tandreţea, o lacrimă,
îţi spune numele.





 PESCAR DE NOAPTE

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

În frumosul frunziş
tăcerea
nelecuita de durere.
Lumină
cu mâinile
dincolo de un zid.
Nisipul se smulge din rădăcini.
Nisipule, dispari
în apă, roşcat,
ia-o pe urma glasului,
ia-o prin beznă,
prada deşart-o dimineaţa.
Cântă vocile cu palori argintii,
du-le
spre adăpost,
urechile du-le în frunzişul frumos,
vocile cântă:
moartea e moarte.





 ZIUA

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Acela s-a îndepărtat
acela cântă cu mâinile
văzduhurile se deschid
şi răspund
cu guri de aur

E-o linişte frumoasă
vom coborî
şi vom spune peştilor
porniţi
nu asteptati noaptea.





 CU VOCEA TA

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Cu vocea ta
până în noapte
vorbeşte salcia, în jurul ei
zboară lumini.
Înalt, o floare de apă
trece prin beznă.
Cu vietăţile sale
respiră răul.

În trestia aromitoare
îmi port casa
împletită. Melcul
pe neauzite
îmi trece pe acoperiş.
Îţi descopăr faţa
desenată
în podul palmei mele.








SFÂRŞITUL NOPŢII DE VARA

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Capul scaietului
caută după lumini
deasupra apei. O pasăre
scrisese semne
în frunzişul frasinului. În jurul
rădăcinilor de stuf şi trestie
peştele îşi arată purpura aripioarelor.

Se răzvrătise
împotriva slavei
praful.
El, din columnele negurei
păşeşte în câmpie, peste
râuri, întunecat
stârneşte focul.






 TRESTIE AROMITOARE

Johannes Bobrowski, din POEME (1974) Traducere, antologie, prefaţă şi note de Petre Stoica

Cu vela ploii zboară
împrejur, un vaier nesfârşit,
vântul apei.
Un porumbel albastru
şi-a lărgit aripile
deasupra pădurii.
În gheaţa fărâmată
a ferigilor
lumina trece frumos
cu capul unui fazan.

Răsuflet,
te-alung,
găseşte-ţi un acoperiş,
treci printr-o, priveşte-te
în oglinda albă,
răsuceşte-te mută,
o spadă verde.



















duminică, 5 martie 2017

Petre Stoica - Intrebare retorica (1983), Editura Dacia



Întrebare retorică

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Lui Mircea Tomuş

Cine e bărbatul care danseaza pe sârmă
şi fluierând povesteşte văzduhului
viaţa-i destrămată ca o pătură veche?

cine e femeia care iese din hotel
melancolică leganandu-şi
sânii copţi în focul dorinţelor?

cine e copilul care-n timp ce priveşte ceasul
vântul îl ridică deasupra clădirilor
unde cântă pasărea de hârtie?

cine e bătrânul care vorbeşte
cu moartea îmbrăcată
în uniforma de stewardesă?

cine e soldatul care în autobuz
îl citeşte pe Homer?
cine e orbul care pluteşte pe cer
cu o floare de oleandru în mână?

claxoane fanfare ţipete la intersecţii

cine sunt aceşti trecători?

cine sunt aceşti trecători
transpiraţi apatici veseli grăbiţi?
trecătorii aceştia cu tomate în palmă
cu suluri de hârtie sub braţ
cu pastile pe limbă?

poartă cu toţii măşti
au în buzunare chei adevărate sau false
au lângă inimă
certificate de sănătate de boală

ies pe o uşă intră pe altă uşă
asurziţi de zgomotul ventilatoarelor
absorbiţi de pompele zilei

cine sunt

cei care visează care plâng care ţipă?

noaptea îi înghite pe toţi în cavoul ei albastru
în beznele ei sunt cu toţii
frunzele tăcute de pe crengile tăcute

sunt cu toţii
apa care trece domoală
de la izvor spre mare
şi de la moarte spre soarele spre norii
care dimineaţă
le aşează pe faţă
măşti mereu schimbătoare

cine sunt?
întreabă poetul
care îşi pregăteşte doctoratul
în ştiinţele parfumului








Ţipat

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Dimineaţa mea fără tine

camera mea golită de aer

zilei îi cresc degete de fantomă
răsună inele brăţări de oţel

stau neclintit şi ascult
ape adormite

mierla oraşului singură
se opreşte pe grilajul balconului
din ciocul ei picură funingine
otrava altor zile galbenă

palmele mele îţi mângâie trupul absent

din cer izbucneşte miros de insecticide
murmurul chiuvetelor râsete impudice
radioul vecinilor e deschis

manevrele militare soldaţii culeg ciuperci
verdeaţa pajiştilor pe care eu nu le cunosc
în casa liftului explodează bombe
mai trăiesc             mai trăiesc până când?

laleaua din glastră e ochiul timpului fericit
o petală cade moale
ca rochia ta ieri alaltăieri

pielea mea îşi aminteşte pielea ta

cineva sună la uşă
vrea să mă cunoască
din gura lui ies broaşte muribunde
în buzunarele lui pândesc lăcuste şi raci
sub cămaşa lui se naşte iarna

pluteam pe navele coapselor tale
fruntea mea îţi ascultă fruntea
beau şi acum
din răcoarea părului tău

tablourile se inegresc
unde sunt arătătoarele ceasornicului?
cuburile de ghiaţă din pahar se topesc
dintr-odată mi-e sete

eşti foarte departe
te înghite o ceaţă
tramvaiele pleacă şi rămân
în neantul betonului

pleacă dimineaţa târâtă
de zei fără picioare fără mâini fără suflet

numai tu ai aripă
şi glas

aşteptarea
poartă întotdeuna numele aşchiei
neagră zvâcnind sub unghie







 Dincolo

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Semafoarele arată cale liberă
dar poţi trece ciu picioarele retezate
dincolo unde se află parcul în care
mierla Isoldei
mai ţese postavul cântecului?







 Aproape un Haiku

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Pe tubul scârbos de beton
un fluture cu aripile împreunate
ca două rime perfecte











ÎN TIHNA SERII

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Vine păianjenul
vine din ungherul acela fără lumină fără nume în calendar

vine pe şase pe zece pe douăzeci de picioare de fier
se opreşte lângă statueta cu braţele supte de timp
stă la pândă negru viclean
ochii îi sunt de mărimea becului electric
pântecul cât globul terestru de pe masă
îţi ascultă
respiraţia sângele întrecutul trecut
apoi te înghite
în timp ce faci
complicatele calcule matematice





 MORŢII NOŞTRI DRAGI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Morţii intră noaptea în casă
morţii noştri dragi
dau la o parte draperiile grele
aprind chibrite unde sunteţi întreabă
unde

nimeni nu-i aude

dormim pe o altă parte a pământului
visăm dragostea fericirea visăm dimineaţă
sunând că un corn englezesc deasupra clădirilor
în care zi de zi fabricăm nemurirea în serie

nimeni nu-i aude

ei lunecă în bucătărie
îi întâmpină gândacii stacojii
mirosul sosurilor arse
boabele de piper risipite pe jos

rup din pâine înfometaţi
nu au mâncat nimic
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
deschid frigiderul beau apă minerală
sunt însetaţi
de zece de douăzeci de cincizeci de ani

morţii noştri dragi privesc la ceas
nu mai ştiu să citească
se călăuzesc după rădăcinile ierbii
după harta cârtiţelor

furtuna
îi împrăştie înainte de revărsatul zorilor

pietrele încep să vorbească
maşinile încep să cânte
păsările încep să urle

ne jupui de pe faţă
pielea somnului transparentă

morţii noştri dragi

ei rămân în pulberea de pe haine
în murdăria de sub unghii

în noroiul de pe ghete
în funinginea din dosare

morţii pururea
morţii noştri dragi





 'DIDACTICĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Înţelegerea textelor nu mai ajută
nu mai ajută nici metafizica mării
cărţile s-au desfăcut din cotoare
libărcile ascultă imnurile nopţii
cutreierate de vânturi sacre
bonum augurium

înfăşuraţi în robe
stăm umăr lângă umăr şi învăţăm
golurile din alfabetul betonului





 ÎN PAIETE DE AUR

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Dimineaţa
lemurii pătrund în imperiul orhideelor
aduc primăvara lor o nouă
gramatică un calendar mai perfect
aduc legea îngheţului şi aura broaştei

academicieni în paiete de aur
ne ducem la şedinţe de spiritism
vom discuta
cu morţii veacului ce va să vie

vom saluta somnul focului căscatul istoriei



 ELEGIE

Lui Modest Morariu

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Marea pururea marea

dimineaţa grădinilor de iod
cimitirul peştilor otrăviţi
mormântul cu flori de ţiţei

cântecul revine acelaşi
horcăitul zilei cu beregată tăiată

Evanghelia
se scufundă în densitatea ruginei
în timpul fără timp

păsările îşi lasă ultima cămaşă albă
pe umerii pietrelor cu sclipat de roze

tobele adâncurilor
violoncelul delfinilor
madrigalul valurilor

nu mai ezistă argonauţi
căutăm ce mai căutăm?

din imensele clădiri
resorturile civilizaţiei de nichel
ne catapultează direct pe plajă
biscuiţii marmeladă acră ne lunecă încă pe gât

surâde marea perfid

tuburi de spray fructe dezinfectate staniol
romane poliţiste cu cruime stilizate perfect
subsuoară şi pubisul injectate
cu parfum de oleandru

marea cu metafizica ei
marea cu zeii ei hermafrodiţi
marea cu vietăţile ei onirice
marea cu lumânările ei

chiar aţi plâns în somn?
doamnă
duceţi-vă la un medic psihiatru
sau dormiţi cu pisica în braţe
există şi alternativa sinuciderii

cuvinte lipsite de sens

sughiţ tranzistoarele behăie casetofonul
intelectualului estropiat
vesela albă plutea Evanghelia
unde-i mater maritima
aducea smochine capere vanilie rafie ulei de măsline
a rămas în iarnă lui Ovidiu
câinii vântului
i-au sfâşiat pavilionul

pe cearceafuri
trupurile se desfac în fragmente de var

biciuiţi de razele soarelui
creierii dezleagă cuvinte încrucişate
nedezlegate pier cuvintele mării

marea pururea marea
meschinăriile ascetismele trădările şi iubirile ei

după-amiaza deşertului
resturi pe plajă
inelul înecatului chibrituri arse coji de pepene
sticle pline de întuneric putrezit

valurile nu mai povestesc nimic
se închid în gândurile lor opaline

destinul îşi caută umbrele

după-amiază tristă ca o statuie cu braţele tăiate
tristă ca o pagină de istorie universală

pe faleza aridă
păzitorul caprelor priveşte crispat deaprtarea
îl chinuie rana dorinţelor erotice

pe puntea Evangheliei plânge gramofonul amurgului

crabii poartă trene de fosfor
mănâncă din seva misterului

seara valurilor fără chip
seara inimilor naufragiate

lungă nesfârşită plutire în vid

ceas de nisip golit de nisip

în calea Evangheliei
fantomele citesc ziarele tipărite în urmă cu două decenii
de atunci faţa lumii căutând paradisul
s-a schimbat de cinzeci de ori
fantomele îşi amintesc întâmplările din taverne
şi ele au căutat paradisul
stă şi acum un cuţit înfipt
în spatele tânărului marinar zurbagiu

plângă scufundate
speranţele gloriile cuceritorilor!
au dispărut atâtea imperii atâtea

marea şi memoria ei necruţătoare

noaptea trupurilor înfricoşate
noaptea mâinilor pătate cu sange
noaptea şi singurătatea naufragiaţilor

clinchetul clopoţeilor al milioanelor
de meduze ameţite

dangerous area

speriaţi
dormim îmbrăţişaţi în vis ca să nu rătăcim
în furtună ce poate veni
dar noi am murit de mult

mare cheamă-ţi lupii din larg şi asmute-i
să sfâşie teama surdo-mută
sexul ei abisal

unde-s oraşele depărtate?
gândacii le devoră măruntaiele de plastic
pulpele de oţel

wrek master moartea stă la masă
aşezată în apa ţărmului vălurită
bea citronadă
contabilizează trecutul prezentul
şi îmbracă viitorul în cifre

marea noaptea şi tăcerea

luna cap de amiral fără vârstă
priveşte busola harta compasul:
incotro se îndreaptă Evanghelia?



 MAI CITIŢI-MI UN VERS

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Acum
uşile se deschid prin apăsare de buton
secolul aleargă pe patine cu roţi
şi suflă prin nările reactoarelor atomice

unde-s poeţii romantici?
foarfeca vântului le-a tăiat pletele lungi
lemurii le-au smuls făcliile

îndărătul uşilor e iarnă
e-un continent în care litera îngheaţă
şi cuvintele se dilată până pleznesc

unde-s poeţii romantici?

mai citiţi-mi un vers
cu aromă de sulfină şi miere

omul a lunecat din univers



POLIFONIA NOPŢII

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Furtuna soseşte o dată cu noaptea
brusc se sting toate lămpile tăiate
cablurile subterane se desfac în braţe de caracatiţă

rufele puse la uscat
iau forma trupurilor ce le-au purtat ieri
alaltăieri

morţii trec din cartier în cartier
vor puţină pâine caldă îşi amintesc
orele de gimnastică avansările degradările

din porii betonului ies aburi
de oţet de sulf de păcură

urlă femeia părăsită
trupul i-a devenit o carcera o noapte
asemenea acesteia

gândacii otravesc legumele
ţăranului adormit pe salteaua pieţii

din gura statuilor izbucneşte praf milenar

cineva trage funia unui clopot amuţit demult
cineva îşi aninteste gustul roşcovei
cineva îşi aminteşte locul crimei
mereu cineva

înaintea decolării avionului ia foc
mai putem aştepta mesaje?

în hotel străinul îşi taie unghiile până la sânge
nu aude nimic timpul păşeşte cu pas de broască vătuit
de unde să ştie că amanta
i-a fost înghiţită de nori?

doriţi un ceai cu lămâie? ce doriţi?
bătrânul din faţa chelnerului s-a născut fără limbă
sau poate a împrumutat tăcerea frunzelor
totul e posibil în această epocă beletristică
în această epocă umblând pe catalige de nichel

noaptea mea fără gânduri
unde sunt coapsele tale?

rezemat de balustradă
privesc busola încrezător
mă îndrept spre pagina necitită
numai pete albe



 LECŢIE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Ce pot învăţa de la tine iubite poet parnasian?
de la tine filosofule cu pantalonii căzuţi?
şi de la tine tehnocratule mereu în alertă?

priviţi:
câinii ling zahărul şi sarea din cărţile cu basme

priviţi:
pe platoşa anilor cresc saurieni cu litere strâmbe în gură

la urma urmelor de ce să priviţi?

la urmă urmelor nici nu ştiu cine sunteţi

lecţia mi-o dă piatra exilată în baltă
piatra rotundă şlefuită lucioasă
în inima ei stă cheia



ZI ANONIMĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Teroarea parcului golit de păsări de vânt

ai ochii inflamaţi şi transpiri

navele de beton pururi neclintite nave
ancora lor e-n văzduh
punţi acoperite cu sicrie cabluri butoaie sticle ziare fructe stricate

norii atârnă vlăguiţi
baloanele copilului sparte
frunzele ultimele pe băltoaca de ulei

intri în tunel şi înghiţi pastile
câteva clipe întinerită
inima scandează alte cifre

câinele lui Hamlet zace lângă bordură strivit

indicatoarele
trimit spre domenii sterilizate
acolo va apare un sistem metric
acolo va înflori o nouă hieroglifă
acolo se va naşte un pitic fără sânge

şi azi te împiedici de odgoane şi plase

cât o fi ora?

gheaţa anilor trosneşte deasupra frunţii aplecate
rugina primăverii înmugureşte sub unghii

trandafirul piere pe gura canalului
o lampa fragilă în beznă

vreau să ieşi la ţărm
dar poţi tu
înger cu toate viscerele căzute?



FĂRĂ NUME

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Tăcerea nopţii tăcerea căminelor
tăcerea femeii părăsite demult
tacera oţelului şi a frunzei
tăcerea paznicului şi a câinelui
tăcerea cosmonautului în zbor
tăcerea greierului

tăcerea aşteptând sub pietre
care va izbucni într-o zi
mai puternică
decât uraganul dragostea şi focul
tăcerea încă fără nume



NOAPTEA

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Noaptea
statuile vorbesc cu vântul
vântul vorbeşte cu praful
praful vorbeşte cu neantul
în timp ce noi muritorii
vorbim în somn cu trandafirii
încă în viaţă




VIETATEA CU OASE DE AER

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Balansez deasupra prăpastiei
şi întreb:

ce nume are teama? unde
s-a născut teama? ce vârstă
are teama? ce mănâncă
şi unde îşi petrece timpul liber?

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
apropiaţi-vă-n vârful picioarelor
şi priviţi în prăpastie

între pereţii ei sclipitori
zac utopii excomunicări şobolani
instrumente de tortură ghilotine ecentrice
lagăre de concentrare cu firme duioase
discursuri ieşite din cimpoaiele broaştelor
autodafeuri scaplari ţapi infernali marţieni
perversităţi anarhie execuţii underground psychology

scafandrii coborând în oceanele sufletului
estropiaţi magie electronică standardizare stress
roţi dinţate automobile strivite măşti de gaze roboţi
proclamaţii homunculi şi eternul
terorism în veşminte după ultimul croi

aha va întoarceţi privirile
vă puneţi ochelari cu lentile întunecate

întreb şi tot eu răspund
teama este o personalitate juridică
voiajează numai incognito
mereu îşi schimbă peruca

că s-a născut înaintea dinozaurenilor
pe certificatul ei de naştere
stă scris începutul timpului
cu parfumul lui din amestec
de violete pucioasă şi sânge

gura ei este un apus de soare imens
un arc de triumf incomensurabil
prin care trece orice suflare
de la umilul purice
până la armatele pământului
înzestrate cu aruncătoare de flăcări
maţele ei au grosimea munţilor laolaltă
în burta ei delicată
zac epocile omenirii câte au fost

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
teama nu vine la întâlniri prevăzute
este inefabilă asemenea poeziei

ea trăieşte pretutindeni
e nevăzutul şi nepipăitul
e numai umbra soaptei
golul dintre bătăile orologiului
respiraţia horoscopului
miezul ecoului

teama are caracter universal
ca dragostea fumatul şi băutul cafelei
se poate trăi fără ea?
fără spinul ei dulce în deget?
fără filoxera ei - plasă
întinsă peste fiinţa noastră supusă
tuturor rigorilor de circulaţie?
este oxigenul pâinea cea de toate zilele

o uşă de deschide altă se închide
şi tresărim la mişcarea curentului:
cine a fost? ce vrea?

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
azi savanţii jonglează cu atomii
şi-i izbesc cu capul de pereţi
descoperiri şi invenţii capitale
curg pe bandă rulantă
dar forma fixă şi locuinţa
stării de spirit numită teamă
nu va fi descoperită niciodată

iată în ce constă hazul
acestei vietăţi cu oase de aer
în piele de beznă

îmi opresc balansul deasupra prăpastiei
gimnastica mea zilnică
şi mă aşez pe scaunul dentistului
 VESTIŢI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Cu făclii aprinse
goniţi prin oraş vestiţi pe bulevarde
apariţia vulturului care a văzut totul
care va spune totul



MEMORIA

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Memoria copacului
memoria focului
memoria granitului
memoria fierului
memoria mlastinei
memoria baligei
memoria prafului

memoria omului?



 NEBANUITORI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Crainicii anunţă sosirea unor păsări exotice
le aşteptăm
cu seminţe de cânepă cu prapuri cu ode

planează deasupra falusilor de beton
şi odată cu topirea amurgului
intră pe ferestre

în timp ce privim patiantorii de pe micul ecran
ne fură pâinea măslinele peştii congelaţi

tristissima noctis imago spunea Ovidiu cândva

dimineaţă ne punem măştile
şi nebanuitori
plecăm la carnaval



BANALĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Gândacii au cucerit templul
gândacii albi gândacii mov gândacii negri
mănâncă pereţii florile din glastră
mănâncă o întreagă civilizaţie
şi intră în pantalonii poetului care tocmai
scrie poeme închinate progresului

rugăciunile insecticidele devin inutile

învârtiţi manivela gramofonului
şi puneţi să cânte grifonii



 ELEGIE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Sociologii
aruncă miturile din sarcofagul istoriei

fumul acizii înghit fluturii
pictorul inventează culori esenţiale

preoţi în halate albe
intră în catedrala reactorului atomic
slujesc la altare cu mii de butoane
pax vobiscum

cu dafini în mână
orbii defilează alături de lupi

timp titanic
suflet împletit din fire de plastic
stomacul e cimitir de pastile
viaţa cântă din flaute lungi de beton

fumul acizii decretele
cu măşti de scrimă pe faţă
viitorologii compun
o artă poetică şi mai teribilă
saltul apetitul morţii
rămân desigur aceleaşi

îţi pipăi faţa:
unde sunt genele?

numai nebunii mai văd
stele pe cer

coropişniţele
intră în santa scholastica
îi devoră pergamentele florile de oleandru

plânge Socrate pentru a doua oară
înghite cupa cu otravă

timp titanic timp în pielea goală

specialiştii scot capul din columbare
şi anunţă noi tuse geologice
nici o lavă nu te ocoleşte
sărmane turist pe pământ

prezent misterios ca o broască ţestoasă

ţi-e dor de cai de basme de mare

stai în fereastră lumii spartă



ÎMI SPUNE VÂNTUL

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Sie kennen weniger  Baume als Automobiltypen.
(Ernst Junger)

Cunoaşteţi mai multe tipuri
de maşini decât soiuri de păsări
îmi spune în şoapte vântul
în timp ce-mi pune-n fereastră
o scrisoare din apropiatele zone
care încep să îngheţe



CONSECINŢă

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Nimeni dar nimeni nu deschide
această uşa îmbietoare şi simplă

îndărătul ei lângă oglindă
pe masa pâinii se află scrisorile
necesare trecerii noastre calme
peste răul păzit de grifonii
ascunşi după scuturi din bitum

iată
soarele apune şi încă privim
pâlpâirea frunzei ofilite
sub cerul lucind asemeni
lacurilor mari de petrol

caii muşcă pietrele caii aud
gheaţa depărtărilor troznind

dimineaţă ne găseşte timpanele
întinerite de melodiile tranzistorului



CLIPELE NOASTRE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Clipele noastre din trecut clipele noastre
în prezent nimeni nu le ştie toţi
le hulesc cu limbi împletite din iască
numai vulturii le cântăresc
pe trepte înalte cu talgere de aur



 POLIDIPSIE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Furnicile sfre3delesc oţelul betonul

se năruie pădurile

smochinele putrezesc în porturi

din temple adie miros de clor

bobocul trandafirului se desface în fragmente de mâl

vulturii se nasc fără cioc fără gheare

albinele cară polen otrăvit

femeia înghite pastile anticoncepţionale şi naşte frunze uscate

ziua are culoarea varului amestecat cu sânge

saurienii cuceresc pământul cosmonauţii populează cerul

tolănit în berjera adâncă
poetul mănâncă arahide
şi scrie lungi poeme optimiste
şarpele îl muşcă de gleznă
cine simte



ANUL 2000

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Cine mai aşteaptă gloria?
cine mai frământă pâinea?
cine mai aprinde lampa?
cine mai îngrijeşte mormintele?
cine mai sapă fântâni?
cine mai străluceşte în basme?

Clopotul s-a scufundat în pământ



VIS

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Decapitat în zorii zilei
alerg împotriva unui zid
mâine vântul citeşte litere de sange
se va afla c-am fost captiv
în plasele timpului numai
atât şi nici o floare
pe mormantul celui cu scrisorile
corectate de harnicii scarbei



ZOOLOGICĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Dumneavoastră spuneţi mai există o şansă
domeniile vântului arată cale liberă
nu toţi bâtlanii au pierit pe treptele mlastinei
nu toţi

minunat minunat exclamă
impaietorul de păsări din faţa televizorului
minunat minunat exclamă
gura obişnuită să cânte

vine cobra noya îi mângâie
picioarele de capră sufletul de apă caldă

pe ecran apare cuvenita pată albă



SEMNUL PROMIS

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Deschid fereastră dau la o parte perdelele

incendiul a fost oprit la timp
lăcustele au zburat în altă direcţie
bombele n-au explodat
apele au rămas în albia lor

privesc prin fereastră cerul senin
aştept un fulg de păpădie semnul
promis în urmă cu patru
sau poate cu zece milenii

pot încărunţi liniştit



PĂRERI IDENTICE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Cine
cine spune că lumea desfide
epoca gesturilor mari
multiplicate prin hârtie carbon?

filosoful fratele terorismului
împărtăşeşte păreri identice
iată cum trece călare pe urs -

cu umbrela cioclului în mână
predică şi înghite muşte verzi



PE LIMBA ROBOTULUI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Ce mai căutaţi sub pietre?
ce mai căutaţi în ocean?
ce mai căutaţi sub coaja copacului?
ce mai căutaţi în pământ?

misterele s-au dizolvat demult
în apa tare pe limba robotului
care se plimbă pe stradă
singur şi îmbolnăvit de soare

ne-am iubit părinţii -
le astuparăm gura cu ceară



ANNO MMCI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Gândul omului era un curcubeu
melodiile sale ridicau sate oraşe hrăneau
făpturile pământului

istoria se retrage din pagini
memoria îmbrăţişează culoarea apei

semnalele pier în depărtare
şi piatra ia forma placentei
în ea gesteaza o pasăre fără aripi
viitoarea cumnată a infernului



RIME

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Rime de piatră
rime de lemn
rime de carne
rime de bronz
rime de pământ
rime de mătase

prefer în urechi
sforăitul vântului suspinul
femeii abandonate scrâşnetul
unui fulger pe inelul verde
al pădurii