duminică, 26 iunie 2011

Unde nimeni nu vine

Piata Tien An Men II -3-

PERCHEZITIE, 1988

De cand mi-ati intrat in casa
culorile tablourilor put filele
cartilor de poezie sunt gaurite de gloante
toate putrezesc vazand cu ochii
pe sfintele mele icoane danseaza cozi de diavol
vii in casa mea sunt numai coropisnitele
iesite din sufletul vostru de pamant fara tara

BANALA

Unde sunt profesorii de tortura? unde
preotii cu pistoale cub sutana? unde
sunt cei care ne-au rontait cotoarele cartilor?
ei exista se plimba instalati in blindate luxoase
si invata alfabetul democratiei patat
de grasimea icrelor negre ei exista
pe unde trec locotenentii mortii suavii
degetul exterminatului la Canal
ii arata dar multimea priveste vesela
in timp ce asteapta distribuirea malaiului

ELEGIE

Pe terezia vietii noastre
pe-un talger sta bastonul politistului pe altul
se zbate aripa fericirii de mucava

balanta inclina in favoarea fumului dens

POEM OPTIMIST

Stau pe tarm si privesc prin ceata
nici un SOS
aud numai cantecul rechinilor care vestesc
inca un naufragiu sub pavilion romanesc

POEM DE DRAGOSTE(1948)
Pentru cea care in adolescenta purta numele
KATHE BRAUNECKER

Culcati in iarba stralucitoare de la marginea orasului
pe neasteptate ea incepea sa planga in hohote
spunea printre lacrimi tatal meu este deportat in Rusia
stiu dar intr-o zi se va intoarce o imbarbatam
zambea inseninata si o sarutam si ea imi spunea
tatal meu s-a nascut pe aceste meleaguri frumoase
apoi

vineri, 24 iunie 2011

Fragmente de jurnal(18-23 februarie)

18 februarie

Numele de Bulbucata se trage de la un mosier bulbucat, care venise cu intemeieri pe aceste meleaguri ilfovene. Urmeaza sa aflu in ce secol. Avea si el o moara de apa, in fundul gradinii mele. Cica urmele ei ar fi existat pana deunazi. denumirea de Gaureni, catun incorporat Bulbucatei, are o geneza interesanta. In timpurile indepartate taranii sapau gauri ce le ardeau pe dinauntru pentru a ascunde in ele bucatele ravnite de lacustele semilunei. Din pacate, cei cu toponimia moderna au metamorfozat Gaurenii in Teisor, condusi dupa nu stiu ce ratiuni de pudoare.

19 februarie

Mitu ma implora sa-l ajut cu rezolvarea unei situatii ce-l chinuie cumplit. "N-am dormit toata noaptea", declara abatut. L-au amendat cu sapte sute de lei(pensia lui pe o luna!) pentru motivul ca "nu a predat cantitatea de 220 kg. struguri sau vin in echivalent din productia anului 1976 ca reprezentand sarcina de vanzare prevazuta de H.C.M. nr. 116/1959(modificat)". Astfel suna procesul verbal intocmit de slujbasii "Intreprinderii viei si vinului, Ilfov". Trec peste frumusetea stilului functionaresc si trec si peste interesanta formulare "sarcina de vanzare"(la cate combinatii verbale nu se mai preteaza si dulcea limba romaneasca), si ma opresc asupra declaratiei lui Mitu. In primul rand, a predat jumatate din cantitatea stabilita "ca sarcina de vanzare", in al doilea rand, i-o spusese insusi vicele ca: "in anul asta, din cauza manei si a grindinei, cota se preda numai o parte". Ce sa mai crezi? Purced la redactarea contestaiei adresata judecatoriei din Buftea, o intrerup insa din cauza durerilor de stomac ivite brusc, consecinta probabil a racelii ce ma paste de alaltaieri(oricum, omului nu i se va face dreptate.)

20 februarie

Bolnav cum sunt, ies in padure sa culeg ghiocei. Presimt viitoare duiosii.
Vom avea primavara timpurie? Lalelele din gradina florilor au perforat frunzele protectoare, depasesc inaltimea de opt, zece centimetri. peste tot dau mugurii. presupunand ca iarna se reinstaleaza, ceea ce este foarte posibil, ne asteapta destule necazuri gospodaresti.

21 februarie

Pasesc in biroul primarului. Inauntru, un batran slab si galbejit. omul paraseste imediat incaperea. Primarul: "Multe nenorociri mai sunt si pe lumea asta. L-ati vazut? Il bate fii-su si nu-i da de mancare". "Luati legatura cu militia", ii sugerez. "Pai asa si fac", da replica si apuca receptorul.

"Vremea este sa rupi si vreme sa cosi: vreme sa taci si vreme sa graiesti"(Eclesiastul, 7,8)
"Vai de cei ce fac legi nedrepte si cei ce scriu hotarari silnice"(Isaia, 1, 10)...........

22 februarie

Ma simt srarsit. Gripa, afurisita. Si am atatea obligatii gospodaresti...

A fatat Bubulina, imparatita crescatoriei mele. Sper sa fie o mama buna, asa cum sunt, indeobste, iepuroaicele. Nu am umblat la cuibar, de teama sa nu o sperii. Inca zece iepuroaice sunt pe cale de-a fata. Planuiesc construirea unui padoc incapator.

La dispensar sa cumpar vitamina C. Ia-o de unde nu-i pe "domnisoara", responsabila cu produsele farmaceutice. Sunt informat ca umbla prin sat dupa cai verzi pe pereti. In curtea dispensarului il intalnesc pe Grecu, contabilul-sef al fermei, si el in cautarea binefacatoarei vitamine. Ma sfatuieste cum sa ma medicamentez. Inspre seara imi trimite trei fiole de polidin. Singurul domn din sat.

23 februarie

Iepuroaicele fata una dupa alta. Acum se impun linistea si toata atentia. Iepuroaica, in special cand naste pentru prima oara, speriata chiar si de un soricel, isi mananca puii. Atavism...
Bubulina are noua pui!

Injectii in fesa. Sanatatea mi s-a imbunatatit. In ultimile zile ma simteam invesmantat in pieile de incercare ale batranului Iov.

Reapar mustele si gargaritele, seara broastele ies din cotloane-ce-or fi insemnand toate astea?

(va urma)

Viorica Răduţă - O PERMANENȚĂ DE VIZIUNE, CORNEL UNGUREANU

Rămâne cu fiecare cercetare, memorial, călătorie literară, critică propriu-zisă a lui Cornel Ungureanu aceeaşi „Mitteleuropa ce merită o investiţie de iubire”, ca şi în recentul volum, Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale, Editura Palimpsest, 2010. „Fidelitatea” ţine nu doar de temă, este şi umană, ceea ce încarcă empatic un text alert prin proximitatea autorului la „personajul” literar, acel Petre Stoica re-făcut din bucăţi de memorie, de analize critice dinăuntru, ale criticului C. U., dar şi din adiţionări, cu perspective ale altor viziuni de lectură, citate în capitole separate sau în interiorul textului C. U. , cu amintiri, întâlniri peste timp, interviu etc. Se creionează o figură, un chip bănăţean de fiinţare întru literatură, dublat/ă de o cale a reconstrucţiei lui „acasă” prin acea locuire finală, ultimativă ca un testament, în Jimbolia cea vestitoare, o „insulă” de literatură, adevărat manifest de estetician al vieţii şi artei deopotrivă, la purtătorul ei, Petre Stoica et compagnie, în acea neutralitate… postdecembristă, amară, neprimită cu pasivitate, însă, de spiritul viu al Poetului.
Cornel Ungureanu rămâne acelaşi spiritus loci bănăţean, subiectul Petre Stoica i se potriveşte exemplar pentru demonstraţia, exerciţiul criticului memorialist, care fixase din Mitteleuropa periferiilor Centrul / Viena ca ferment literar („lecţia Vienei”) şi pentru „regiuni” româneşti, mărginaşe lui, dar care păstrează dorul de re-facere a sacrului, cum Jimbolia şi opera poetică a lui Petre Stoica o vor exemplifica de data aceasta. Exerciţiul este mai limpezit, mai amănunţit şi mai aproape de graniţa cu literatura (C. U. se aşază cu graţie în asemenea zone limitrofe, atractive, iniţiatice), datorită memorialului de călătorie, de micropovestiri biografice, de note largi şi de mostre critice. Celălalt spirit al locului, Petre Stoica, devine un alter al Ungureanului, am spune. Seducţia cărţii vine şi din faptul că îşi fac loc mai multe „texturi”, de la critica literară propriu-zisă la memorial, scurte naraţii; un aer de autoficţiune străbate, astfel, această carte a fidelităţii. Volumul e tot ,,mitteleuropean”, o altă re-aşezare în cercurile culturale cunoscute la „geograful” C. U. , tot mai largi după Centrul agonic, preluându-l, des-centrându-l spre/la ,,margini”, re-creându-l prin de-teritorializare, cum precizează autorul.
Ca şi în laboratorul său critic, Mitteleuropa periferiilor (Polirom, 2002), se fixează, prin chipul lui Petre Stoica, momentul inaugural cât şi pelerinajul iniţiatic al „personajului”, larg la timp, în Bucureşti, şi revenirea la poezia şi spaţiul Jimboliei, „acasă” cu prieteni, cenaclu, festival de literatură, în scopul definit de re-facere a întâlnirii primordiale, vieneze, fie şi de adolescenţă, cu miracolul continuat în timp prin constanţa întâlnirilor, prieteniilor, traducerilor, în fine spiritului multiplu al literatului „fără frontiere” în spirit. Dacă ,,Mitteleuropa înseamnă şi un centru care îşi asumă excelenţa, dar şi dreptul de a fi reprezentat de o periferie (…) şi (ne)şansa de a fi exprimat de o periferie”, exprimare explicită a lui C. U., atunci întregirea poetului şi omului Petre Stoica exemplifică tot o asemenea excelenţă. Fixată prin capitole mişcate între critică literară, (auto)biografie, memorial de călătorie, etc. Chiar paginile care vizează un alt spirit local, extins şi la spaţiul sârbesc, Vasko Popa, şi alte figuri ale Centrului de… margine sau din inima sa „spaţială”, sunt memorabile. În special portretul evolutiv al lui Vasko, prin comparaţie cu cel stabil al lui P. S., este tuşat în tehnica oglinzii paralele. Astfel, avatarul său bănăţean, „Petrică”, revenit la matcă după viaţa şi opera multor decenii depărtate Banatului, dar cu aport iniţiatic demn de un conservator al Centrului tocmai la „periferie”, ţine de tehnica basoreliefului, se selectează, se nuanţează şi se diagnostichează singur, parcă.
Analiza şi patosul lui Cornel Ungureanu sunt pe un teren favorabil, bănăţean, uşor cronicăresc dar verosimil prin chipurile şi evenimentele expuse în aceeaşi modalitate a cercurilor concentrice, tehnică verificată şi în cărţile anterioare, de la maeştrii lui Petre Stoica, în crochiuri şi momente de prim-plan, la „steliştii” şi anii de tortură comunistă, la cei „cinci” prieteni al cavaleriei Belgrad ̶ Timişoara, la clipele revelaţiilor de Secol XX, etc. Adâncimea personajului central stă în calea urmată, un itinerar sacru, cu memorabilii, în tuşe biografice şi critice, Ion Cocora, Marc-Mihail Avramescu, Mircea Martin, Livius Ciocârlie, Sorin Titel, Adam Puslojici, Slavsko Almăjan, Ioan Flora, Ioan Holender ş.a.
Provocarea nu vine din orgoliul locului, ci din necesitatea de a întocmi pe harta culturală a Mitteleuropei periferiilor o dinamica, o re-aşezare a proporţiilor Centrului, o Jimbolie unde Capul se mută (e o alegere a locului, ca într-o viziune Mircea Eliade, însăşi retragerea lui P. S. în asemenea loc/locuire) spre periferia cu puteri sacerdotale datorită unui Robinson literar, la vârsta şi în timpuri târzii, mai mult sau mai puţin lepădate. Evenimentele şi ,,personajele” din jurul lui Petre Stoica stau într-o interpretare bine conturată sau sunt scoşi dintr-o proiecţie nedreaptă, înţepenită, difuză, pătimaşă etc. Nu lipsesc tăieturile / spiritul critic aplicat măiastru, diagnosticarea severă, tăietura stilistă la „vidul” unui Livius Ciocârlie, spaţiul Foarţă, vârstele existenţiale şi livreşti totodată ale lui Mircea Martin, universul poetic iradiant al lui Petre Stoica, „barocul” atent descifrat la Anghel Dumbrăveanu, antropologia imaginarului la Vasko Popa, chiar „hiperrealismul” lui Ion Cărmăzan.
C. U. înaintează în demonstraţie din cerc în cerc, capitolele ar putea alcătui un periplu simbolic de solidaritate bănăţeană şi de inaugurare a marginii Jimboliei ca un alt Centru, literar. Toate merg pe urmele toposului ,,acasă”, personajele unei bănăţene Mitteleuropă a periferiilor se apropie de ,,Ithaca”.
„Simbolia”, ca re/construcţie, este vizată, însă, dintr-un ,,nucleu” biografic în adolescenţa formativă a Vienei, cu maeştrii ei, de către cel care-şi alege locul, zidul părăsit, baladesc parcă, numitul Petre Stoica, purtător de Banat şi în „rătăcirile”, vieţile sale compuse, dar şi în ultima locuire, toate recompuse, adunate în mijlocul circumferinţei existenţiale şi scripturale testamentare, Jimbolia. Cornel Ungureanu alcătuieşte o legendă. E felul în care criticul viza şi opera lui Slavici, cu întemeierea, apoi necesara plecare de acasă şi, în fine, reîntoarcerea finală. Centrul poate fi vizat „din orice punct al circumferinţei”, cum Pleşu scria în „limbajul” sacru al „păsărilor”. Armonia construcţiei „mitteleuropene”, redefinită într-un capitol întreg, ţine şi ea de acest model, favorizat chiar de spaţiul şi spiritul multiplu al Timişoarei. Cu Petre Stoica, aflat ,,acasă”, în Banat, Cornel Ungureanu procedează prin învăluire, fixându-i formarea printre habsburgi, apoi la Steaua, cu A. E. Baconsky ş. a. m. d . Paginile, mai ales cele despre Petre Stoica sau Vasko Popa, sunt distincte datorită perspectivei de aproape, a expresiei bine temperate, a glosării „măsurate” strict la autor.
Ca şi în concentrata carte mitteleuropeană, nucleu al tuturor compunerilor editoriale care aparţin lui Cornel Ungureanu, criticul contextualizează, nuanţează, adânceşte, extirpă nepotriviri, localizează dureri, distinge etape, dă relief unor evenimente sau opere insuficient străbătute, pare să se exprime pe sine cu o eleganţă pe care lirica lui Vasko Popa, citat pentru a releva un trup poetic, o întăreşte. Alunecările anecdotice sunt bine strunite. Bucureştiul văzut de poetul sârb pare ,,Centrul lumii” într-un moment de graţie – suprarealismul. ,,Bestiarul sublim” al operei lui Vasko Popa se fişează, ca şi celelalte figuri ale operei, pe linia hermetică, reperul Evola nefiind uitat. Sunt focalizate mai multe momente ale scriitorului sârb, parcă dinăuntru; un discurs oficial ţinut în România este discutat pentru efectele lui benefice, cazul Arghezi, şi prin extragerea substanţei dintre elementele impure ale contextului istoric. Pentru fişa unor scriitori Cornel Ungureanu dezvoltă „note şi contranote”, cu ştiuta sa putere de a ordona şi glosa documentele de viaţă şi de artă. ,,Cercul” Vasko Popa nu estompează vârstele şi opera lui Petre Stoica, dar se situează tot pe o culme a criticii sale aplicate. Volumul e construit din mai multe exerciţii de admiraţie, cu luciditate şi patos împreună. Întâlnim atât ,,fotografii de grup”, cât şi individualităţi, revizuiri, puneri la punct şi premoniţii, generozitate la a da cuvintul celorlaţi, martori sau lectori ai… subiectului Petre Stoica.
Călăuză spre şi în Jimbolia, frumoasa Utopie literară a lui P. S .,, Cornel Ungureanu a realizat o carte necesară prin fişarea, diagnosticarea, comentarea literaturii şi reaşezărilor în marginile unui Imperiu după des şi re- Centrarea sa periferică. Figurile din acest spaţiu cultural au, însă, aerul unor ambasadori ai transmutaţiei Europei Centrale înspre marginea ardelenească, mai ales prin medalionul central.
De data aceasta, Petre Stoica este modelul de adâncime, printr-o ceremonie - scriitură-existenţă a sufl(et)ului ,,geografic” bănăţean, recuperator şi clarvăzător. Se impune un fir de adâncime, unificator, al textelor criticului Geografiei spirituale, acum în constelaţia bănăţeană. Spaţiul arhetipal ordonează viziunea sa artistică şi demonstraţia are nevoie de texte, de mărturii şi biografisme.
C. Ungureanu construieşte pe spaţii mari, demersul său din acest volum se aşază pe urmele Constructorului/ Meşterului, ceea ce explică şi continuitatea sa întru „geografie spirituală”, dar şi fidelitatea (fie şi ) critică, mai rară în timpurile noastre. Şi totul încă vine dintr-o exemplară cunoaştere a literaturii, cât şi din acel spiritus loci care-l veghează în demersurile sale, toate cu amprentă stilistică limpede şi curgătoare. Astfel, şi în mozaicul de critică, memorialistică, jurnal de călătorie care este Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale Cornel Ungureanu arată viu, un scriitor printre critici. Cartea colcăie de vieţi şi de oamenii din jurul lui Petre Stoica. În timp, îi rămâne lectorului şi atmosfera cea retrăită de autor prin personajele sale, locuri anume, stilistice chiar.

(Viata Romaneasca, nr. 5-6/2011

Muzica sufletului meu(12)

Poezia de vineri(IX)

O SEARA APROAPE UITATA

Orologiul cucului cade in lacul verde
si ultimul sunet de argint se pierde
prin amurgul ce varsa iod
pe ranile zilei, ascunse.

Pe soseaua nationala, chiar langa pod
se clatina carul cu trifoi uscat
deasupra caruia cineva ascuns in praf
isi povesteste viata cantand.

Piere nuanta suava a cerului.

In tacerea asternuta repede
mamele pleaca la pravalie sa cumpere
drojdie, cateva picaturi din petrolul
prelins de pe gura razboiului.

Trist, invat pentru admitere
in gimnaziul cu patru clase
si adorm zarind in somn agitat
dans de siluete curioase.

Totusi, in restaurant ramane ziua:

se discuta pretul cerealelor,
prabusit in el, betivul satului
isi inchipuie ca el este
vanatorul tirolez cu mustata rasucita

din tabloul cafeniu atarnat de perete,
farmacistul isi arata priceperea la biliard-

in pauze scurte soarbe lichior
si-i intreaba pe cei din jur
daca mai stiu ce se intampla pe front.

Printre nori de tus negru
luna este un felinar de dovleac,

sub raze palide, casele
se scufunda-n pamant--
asa i se pare si vacarului
care intra obosit in sat

(din vol. Arheologie blanda, Ed. Dacia XXI, 2010, reeditare)

luni, 20 iunie 2011

Fragmente de jurnal(12-17 februarie)

12 februarie

Parasesc patul cu noaptea in cap si ma pregatesc pentru aventura in padure, la Babele. Azi lemnele vor fi acasa, scandez vesel. Toate sunt perfect organizate si ziua poarta dulcea pecete a primaverii. Din fata primariei ne ia Chioafta(pe mine, pe Tiganila si pe un padurar). Drumul, adevarat calvar. In cateva randuri am impresia ca ramanem prizonierii namolurilor. Las' ca tractorul nu-si prea face datoria, e o rabla, a implinit venerabila varsta de douazeci de ani! Noroc in indemanarea si indarjirea acestui Chioafta, excelent in meseria lui(de fapt jolly-jocker-ul fermei in tot ce atarna de domeniul mecanicii). Sosim acasa pe la ora pranzului si car singur lemnele in curte. Efort, nu gluma! Frant de oboseala, mananc in graba si fug sa prind autobuzul de patru caci sunt asteptat in Bucuresti.

Ziua mortilor. Pomana Coanei Firica, n-am timp sa ma ating de ea.

In autobuz, aglomeratie. Ca intotdeauna in zilele de sfarsit si inceput de saptamana. Sansa imi ofera un loc in spatele masinii. Atipesc, dar numai pentru o clipa, intrucat se dezlantuie un vacarm infernal. Lumea se cearta, injura, blestema. Solistii scandalului sunt o femeie maruntica cu elan de diavol si cu voce de rata, si un barbat, care in statie mi se paruse potolit., ba chiar si simpatic. Ca introducere, ataca o pasagera din Clejani ce se urcase cu picioarele pe bancheta sa poata conversa prin fereastra de sus cu "nasica". Parasind bancheta se dezlantuie o discutie indracita:
-Ce, e masina ta sa te sui cu picioarele pe banca? Asa sunteti voi, tiganii din Clejani.
-E a statului si fac ce vreau...
-Ba sa te ia naiba, cumpara-ti masina mica!
-Cumpara-ti tu, fire-ai a dracului cu cin' te facu, scarbo.
S.am.d., s.a.m.d.
Aceiasi solisti ai scandalului ataca o invatatoare, tot din Clejani, pe motiv ca retinuse un loc pentru cineva din Velea.
-Ia te uita, dobitoaca, tine locul gol.
-Te rog sa fii cuvincioasa!
-Ce obraznicatura...
-Asaza-te pe locul ala, ce mai stai, ca n-oi fi proasta.
-Cica e invatatoare, si ce daca?...Are salariu, de, cucoana..
-Salariu? Noi, taranii, nu muncim? Cine ii tine in spinare?
S.a.m.d., s.am.d.
La Velea escaladarea scandalului atinge apogeul. Soferul se vede nevoit sa deschida usa dindarat, pe unde navalesc noii pasageri. Un copilas, tras si impins din toate partile, atinge cu ghetele murdare de noroi tocmai ciorapii celei cu voce de rata. Este pedepsit promt, cu una dupa ceafa. Mama maltratatului sare ca arsa:
-Criminalo, nemernico, dai in copilul meu, care sufera, saracul, de hepatita? Acum am dat trei sute de lei pe medicamente.
Ia vezi ce-mi facu...Sau esti chioara?
Suflet de bestie, sa bati un copil bolnav...
-Las' ca nu ti l-am omorat...
-Scroafa ce esti!
-Sa nu-mi vorbesti asa, ca nu ti-am cazut pe masa...
S.a.m.d., s.am.d.
Urmeaza un pic de liniste. Un pic, deoarece niste paznici de noapte, cu leafa la fabricile Capitalei, incep sa faca haz pe seama "matusei Ioana", tiganca in varsta, o budasca, plecata la drum cu "nea Toma", si el tigan. "Nea Toma", sotul "matusi Ioana" le tine hangul si se declara de acord s-o tunda zero la frizeria de lux iar apoi s-o imbrace elegant la cel mai apropiat ferometal. "Matusa Ioana" are gura buna si nu se da batuta, pe unul il declara cacat moale, pe altul il vara in "putina cu draci"...

14 februarie

Pierd o groaza de timp cu gatitul. Am la masa carnati prajiti si chiftele de cartofi.

Verific minutios custile iepuroaicelor gestante. Dupa socoteala mea, cam peste o saptamana doamnele cu urechi lungi incep sa-si aduca rodul pe lume.

15 februarie

Caraghios, dar asa e: azi implinesc patruzeci si sase de ani!
Prilej sa-mi daruiesc versete din Biblie.
"Sosi-vei la mormant, la adanci batranete, ca o sira de grau stransa la vremea ei".(Iov, V, 26)
"Nu cei batrani sunt intelepti si nici mosnegii: cei ce inteleg intotdeauna dreptatea".(Iov, XXX, 9)
"Mila si adevarul sa nu te parasesca: leaga-le imprejurul gatului tau, scrie-le pe tabla inimii tale"(Pildele lui Solomon, 3, 2)
"Ca merele de aur pe politi de argint, asa este cuvantul spus la locul lui".(Pildele lui Solomon, 25, 11)

16 februarie

Nea Costica a fost sluga la Voinea. Sta cu a doua lui nevasta intr-o casa binisor cladita. Ii cercetez oarecum absent curtea vraiste. Deodata il aud pe batran: "Fara Voinea n-as avea casa...Da ca sa vedeti....Intr-o zi ma cheama la el boierul". Imi da banii si vin cu lada, el destupa doua sticle si ciocneste cu mine. Si iar il aud: pai cum sa nu stiu boierule.. Vezi, dumneata, asa mi-am facut eu casa, pe banii lui Voinea. Om bun cum a fost asta, Dumnezeu sa-l odihneasca, nu se mai exista. Si cat l-au mai chinuit comunistii in 1948. L-au batut rau de tot, sa scoata aurul din ascunzatoare si l-au dus, el abia se tara dupa o caruta. L-a plans satu', de pomana. Cica a murit in saracie".

17 februarie

In lunca sa constat la fata locului felul in care natura reanvie. Nu ajung prea departe; intentionand sa traversez un paraias apa depaseste gura cizmei... Fugi acasa si schimba pantalonii, ciorapii! Hazlie excursie.......
(va urma)

duminică, 19 iunie 2011

Tare s-a mai uratit lumea literara

Recapitulare pentru guvernarea Nicolae Manolescu

Jun 19th, 2011

În ultima vreme, Uniunea Scriitorilor din România, mai bine spus conducerea acestei organizaţii non-guvernamentale!, a fost ţinta mai multor critici ce au argumentat demisii (Nicolae Breban, Daniel Cristea-Enache, Iulian Tănase), autosuspendări (O. Nimigean) sau incredibile cereri de excludere pentru Adrian Suciu şi Liviu Ioan Stoiciu. La mijloc, pro şi/sau contra, a fost pusă sub evaluare, critică sau obedientă, guvernarea USR în cei 6 ani sub preşedinţia lui Nicolae Manolescu. Prietenul meu Horia Gârbea, cu un ton prăpăstios, a găsit o explicaţie tranşantă: e vorba de o „campanie naţională” şi o „campanie murdară” împotriva USR! Cum îmi e mai prieten adevărul, încerc în cele ce urmează să fac propria mea recapitulare despre guvernarea lui Nicolae Manolescu.

În programul său electoral pentru câştigarea celui de-al doilea mandat, preşedintele Manolescu îşi anunţa următoarea prioritate: „Prezenţa USR pe scena publică reprezintă o condiţie esenţială pentru o mai bună imagine şi numai o bună imagine atrage interesul general şi implicit pe al statului”. Mi se pare elementul esenţial de la care ar trebui începută o evaluare a mandatului lui Nicolae Manolescu. Care au fost evenimentele şi proiectele USR cu impact mediatic şi public? Ce mijloace moderne a implementat conducerea USR pentru reformarea instituţiei şi pentru o comunicare reală cu cei din interiorul şi din afara instituţiei?

Selecţie discreţionară pentru festivalul de la Neptun

„Zile şi Nopţi de Literatură” şi Gala Premiilor USR pot fi aduse drept argument pentru evenimentele importante ale USR. Amândouă evenimentele stârnesc, însă, în fiecare an, controverse legate de criteriile de selecţie şi de măsurarea impactului. „Zile şi Nopţi de Literatură” este la discreţia selecţiei lui Nicolae Manolescu şi a vicepreşedintei domniei sale, Irina Horea. Chiar şi atunci când a fost mimată democratizarea selecţiei, prin solicitarea făcută secţiilor şi filialelor USR de a desemna colegi care să meargă la festivalul de la Neptun, selecţionerul(ii) a(u) refuzat propunerile făcute de subsemnatul (în calitatea mea de preşedinte al secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti; am refuzat să mă autopropun pentru Neptun; de altfel, deşi sunt preşedinte la Poezie de 6 ani, nu am fost niciodată, invitat sau pe spezele mele, la Vila Scriitorilor, chiar dacă au fost calomniatori de-ai mei care îmi reproşau această „vină”!). Impactul mediatic al „Zilelor şi Nopţilor de Literatură” de la Neptun poate fi verificat, an de an, printr-o simplă căutare pe motoarele web. Pentru acest eveniment de câteva zile este, însă, plătită o întreagă echipă de angajaţi ai USR. Am cerut de mai multe ori bugetul pentru acest eveniment şi pentru cei care sunt angajaţi să-l pună în pagina realităţii şi, ca de fiecare dată când am cerut informaţii despre execuţia bugetară a USR, am fost tratat cu un categoric refuz!

Premii contestate, premii controversate!

Gala Premiilor USR abia a reuşit anul acesta să aibă un public, cât de cât consistent. Preşedintele Nicolae Manolescu a făcut câteva glumiţe la adresa scriitorilor, glumiţe din care reieşea admiraţia lui totală faţă de ceea ce tocmai premia. Discuţiile despre felul în care au „valorizat” cele două jurii, cel de nominalizări şi cel de premiere, au creat mai multe victime directe şi colaterale. O. Nimigean, cu romanul său „Rădăcina de bucsau”, Editura Polirom, 2010, a anunţat public că se autosuspendă din USR. „Sigur, vina e şi a mea, trebuia să spun limpede, încă de când s-au anunţat condiţiile de jurizare, că resping această comedie regizată pe de o parte de Horia Gârbea, pe de alta, condusă de Al. Dobrescu (imprecator al lui Goma când acesta se afla în arest în ‘77, turnător reactivat taman când preşedintele USR, Nicolae Manolescu, face caz de morala scriitorilor şi dă credit CNSAS-ului – pe vremuri îl credea pe Eugen Uricaru “pe cuvânt”). Din toţi membrii juriilor reunite, doar două persoane sunt credibile, criticii Paul Cernat şi Andrei Terian, dar şi acestora li s-a amputat autoritatea, fiind obligaţi să lucreze pe lista primului juriu, ceea ce, între noi fie vorba, mi se pare umilitor. În fine, asta e, nu cred că USR e reformabilă, cel puţin nu în mandatul lui Nicolae Manolescu. Daniel Cristea-Enache a înţeles şi, acum câteva zile, şi-a anunţat demisia din această organizaţie ce riscă să nu mai aibă membri, ci complici. Îi salut gestul şi, cu toate că va trebui să renunţ la dreptul de a alege şi a fi ales în forurile USR, la călătorii în străinătate plătite şi lecturi cu onorariu, la sufertaş, pensie şi ajutor de înmormântare, la prestigiul de scriitor cu legitimaţie (că oricum cărţile nu contează), mă autosuspend din calitatea de membru USR (sperând totuşi, ca rumânul prost, la vremuri mai bune)”, a scris O.Nimigean pe blogul lui Radu Vancu.

Premiile USR din acest an au fost atacate chiar de juriul de premiere (Alexandru Dobrescu – preşedinte, Mircea Bârsilă, Paul Cernat, Gellu Dorian şi Andrei Terian), care a dat publicităţii următorul comunicat: „Luni, 23 mai a.c., a avut loc prima întâlnire a juriului de acordare a premiilor USR pentru anul 2010. Examinând, cu această ocazie, lista de nominalizări, juriul a constatat că ea cuprinde unele titluri mai puţin convingătoare sub raport literar, fiind omise, în schimb, volume a căror valoare a fost deja recunoscută prin cronici favorabile şi premii. Cum nu se poate pronunţa înaintea datei de 8 iunie asupra calităţii îndoielnice a unor titluri incluse în lista de nominalizări, juriul îşi rezervă, totuşi, dreptul de a face publice câteva exemple de volume care, în opinia sa unanimă, ar fi meritat cu prisosinţă să figureze în respectiva listă:Poezie: Traian T. Coşovei, Aerostate plângând; Radu Vancu, Sebastian în vis; Proză: O. Nimigean, Rădăcina de bucsau; Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!; Debut: M. Duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti; val chimic, umilirea animalelor. Conform prevederilor statutare, cele două jurii ale USR sunt independente, iar opţiunile membrilor juriului de premiere nu pot modifica lista stabilită de către juriul de nominalizări. Respectând acest principiu, nu vom putea lua în calcul pentru premiere niciunul dintre titlurile menţionate mai sus. Sperăm, totuşi, că intervenţia noastră va putea conduce în viitor la o selecţie mai riguroasă a titlurilor nominalizate”.

Horia Gârbea cere excluderea din USR a lui Liviu Ioan Stoiciu

Liviu Ioan Stoiciu a scris pe blogul lui următoarele: „În a doua parte a Consiliului USR s-a discutat de eşecul nominalizării Premiilor USR în acest an, juriul nominalizărilor făcându-se de râs (promovându-şi apropiaţii). Voi relua altădată povestea premiilor acordate de către USR, deşi nu-mi face nici o plăcere. Mi-e ruşine să mai arăt cu degetul membri ai juriului plini de umori, care fac jocurile lor, acordând lauri nu cărţii, ci autorului-prieten”. Această opinie a lui Liviu Ioan Stoiciu a stârnit o reacţie disproporţionată a lui Horia Gârbea prin care cere, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Nicolae Manolescu, nici mai mult, nici mai puţin, excluderea din USR a lui LIS:

“Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Gîrbea Horia, membru al USR din anul 1994 la secţia dramaturgie a filialei Bucureşti, membru al juriului de nominalizări al USR în anul 2011 pentru volume apărute în 2010, vă rog să luaţi act de calomnia proferată public la adresa (şi a) mea de către domnul Liviu Ioan Stoiciu, membru al USR, secţia poezie, filiala Bucureşti, angajat al USR în calitate de redactor la revista Viaţa Românească (citez anexat fragmentul publicat de domnul Liviu Ioan Stoiciu, pe blogul său la data de 12 iunie 2011).

Faţă de fapta incalificabilă a colegului meu, pe care l-am susţinut în repetate rînduri şi din întîmplare chiar şi la şedinţele juriului de nominalizare unde însă nu a obţinut numărul de voturi necesar intrării pe lista nominalizărilor

Faţă de faptul josnic de a prezuma reaua-credinţă a unui juriu care a lucrat în deplină independenţă pe baza opţiunilor estetice proprii

Faţă de faptul că niciunul dintre autorii votaţi de mine sau nominalizaţi la final nu se numără printre „apropiaţii mei” (formulă de altfel voit ambiguă)

Faţă de faptul că la Consiliul evocat de domnul Liviu Ioan Stoiciu, nu s-a pronunţat formula „eşec al nominalizării” fiind vorba oricum de o liberă exprimare a opţiunilor

Vă solicit respectuos următoarele:

Convocarea unei şedinţe a Comisiei USR responsabilă cu apărarea demnităţii şi onoarei membrilor USR pentru a discuta ceea ce au consider o abatere gravă de la regulile minimale de comportare între numiţii membri USR. Solicit să fiu convocat la acestă comisie pentru a propune excluderea domnului Liviu Ioan Stoiciu din Uniunea Scriitorilor avînd în vedere şi antecedente pe care le pot evoca şi dovedi.

Suspendarea domnului Liviu Ioan Stoiciu din Consiliul USR şi din funcţia retribuită de USR pînă la soluţionarea litigiului avînd în vedere gravitatea faptei sale.

Suspendarea indemnizaţiei de merit plătită de statul român dlui Liviu Ioan Stoiciu, pe temeiul că ideea de „merit” este incompatibilă cu comportarea domniei-sale.

Acordarea de asistenţă juridică, în conformitate cu statutul USR care o stipulează explicit pentru a deschide acţiune în justiţie împotriva domnului Liviu Ioan Stoiciu pentru calomnia proferată explicit şi public şi obţinerea de la acesta a unor sume reparatorii proporţionale cu prejudiciul creat. Am în vedere şi statutul meu de persoană publică şi care îmi datorez veniturile şi prestigiului personal, grav lezat în speţă.

În cazul în care nu veţi da curs cererii mele, mă voi adresa oricum justiţiei, dar mi se pare cu totul firesc să consideraţi că prezenţa mea în Uniunea Scriitorilor este, într-o asemenea situaţie, neîntemeiată şi vă rog să mă consideraţi demisionat din USR.

Cu deosebită consideraţie

Horia Gîrbea

membru USR din anul 1994, secţia dramaturgie a ASB”

Cazul Adrian Suciu vs. Ioan Radu Văcărescu

O altă excludere din USR e cerută de preşedinte filialei Sibiu a USR, Ioan Radu Văcărescu, în urma unui text critic, “Fariseul Manolescu şi sfertoautorii”, scris de poetul Adrian Suciu, proaspătul laureat al filialei Sibiu pentru cartea sa “Viaţa fără urmări”, Editura Brumar, 2010, şi căruia, înainte de a începe acest scandal al excluderii, i-am luat un interviu pentru AgenţiadeCarte.ro . Adrian Suciu şi-a exercitat un drept constituţional şi unul prevăzut chiar de articolul nr.2 al Statutului USR: libertatea de opinie şi de expresie! Apropo de Statutul USR şi de transparenţa organizaţională: acesta nu există pe pagina web a USR şi nici nu e de găsit la filiale!

Nu poţi să dai pe cineva afară pentru că are o opinie negativă! Art.11, litera b, din Statutul USR, spune clar că un membru stagiar sau titular poate fi exclus pentru “prejudicii materiale sau morale grave”. Când Nicolae Manolescu m-a calomniat folosind sintagma “dobitoc agitat”, nici Horia Gârbea şi nici Ioan Radu Văcărescu nu au sesizat Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere. Să spui ceea ce gândeşti, chiar şi că “Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani”, nu reprezintă în faţa oricărei instanţe un prejudiciu moral grav! În faţa acestei reacţii incredibile a unui ales al scriitorilor din Sibiu, Ioan Radu Văcărscu, în numele cărora vorbeşte cu prea mare uşurinţă, i-am aprobat lui Adrian Suciu cererea de transfer la secţia de Poezie, unde ar putea avea o bună comunicare cu un alt critic al conducerii USR, Liviu Ioan Stoiciu. Mi-e tare teamă că dacă scriitorii din USR ar scrie cu toţii ceea ce gândesc despre felul cum e gestionată astăzi organizaţia lor, Nicolae Manolesc ar rămâne doar cu fidelii săi Irina Horea, Gabriela Chifu, Horia Gârbea şi Gelu Vlaşin!

Problema Timbrului literar

Un apărător al conducerii USR, Horia Gârbea, pe blogul său, e tranşant: „Nicolae Manolescu este CEL MAI BUN administrator pe care l-a avut USR în 21 de ani. USR nu a pierdut nimic cu Manolescu, dimpotrivă a cîştigat enorm, inclusiv Legea timbrului votată azi (vineri, 17 iunie 2011 – n.n.) în Senat şi cele 11 miliarde lei vechi pentru reviste”.

Legea timbrului literar nu este o victorie a lui Nicolae Manolescu. Nici nu avea cum să fie de vreme ce ea există din 1994 (Legea nr 35 din 6 iunie 1994), fiind republicată în Monitorul Oficial în 2008, iar Ministerul Culturii a invitat de câţiva ani toate uniunile de creaţie să lucreze la un acord comun pentru „modificarea şi completarea Legii nr. 35 din 6 iunie 1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment“.

USR, dacă a luat cineva în seamă din conducerea USR Raportul Comisiei de Cenzori, are câteva probleme legate de aplicarea legală a Timbrului Literar. Am cerut de mai multe ori execuţia bugetară a Timbrului Literar în ultimii 6 ani şi iarăşi am fost tratat cu refuz! Oricum, noile norme ale Timbrului literar vor obliga USR să comunice ce şi cum face cu aceşti bani.

Cum a cumpărat Boc tăcerea câtorva scriitori

Când anul trecut am iniţiat Greva fiscală împotriva suprataxării drepturilor de autor, preşedintele Nicolae Manolescu a tăcut mâlc. Fiind reprezentantul Guvernului Boc, Nicolae Manolescu era legat de mâini şi de picioare în a avea o opinie critică. Speriat de căderea în sondaje şi de criticile deţinătorilor drepturilor de autor, Emil Boc l-a chemat pe subordonatul său Nicolae Manolescu pentru a găsi o soluţie de contracarare a grevei fiscale: bani pentru revistele literare ale USR. Banii aceştia n-ar fi venit dacă Nicolae Manolescu n-ar fi sacrificat interesele deţinătorilor drepturilor de autor care sunt acum suprataxaţi. Astfel, a cumpărat Boc tăcerea câtorva scriitori! Să te lauzi cu această victorie a unor bani primiţi, fără licitaţie!, de la Boc, e indecendent.

Dan Mircea CIPARIU

P.S. După o corespondenţă electronică purtată sâmbătă, 18 iunie 2011, cu preşedintele Congresului Naţional de Poezie, Gellu Dorian, o corespondenţă ce privea calitatea mea de purtător de cuvânt al Congresului Naţional de Poezie (CNP), aşa cum a fost votată la Suceava, şi în urma unor discuţii legate de această calitate, vă comunic decizia mea irevocabilă de a mă retrage din conducerea CNP. Voi încerca prin proiecte personale să realizez câteva dintre dezideratele CNP, cu sau fără sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutului Cultural Român, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Uniunii Scriitorilor din România.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Prognoza meteorologica(1981)

SCRISOARE

Imi ceri parerea despre sonetele recent aparute
intr-o frumoasa editie legata in piele de iepure
desi trebuia sa-mi culeg urgent dovlecii turcesti
m-am apucat imediat de citit ei bine
afla ca singurul lor adevar e rima

PROGNOZA METEOROLOGICA

In anul acesta la sfarsitul lui iulie
iarna isi inchide stagiunea deschisa in aprilie
apoi se instaleaza primavara
berzele vor veni mai tarziu
rand pe rand reproduse in noile manuale scolare

TELEGRAMA

Pregatit discursul sosesc punctual
la inmormantarea ultimului iepure de camp
pun si frac

ECOLOGICA

Dispar carabusii berzele broastele
dispar pana si meloanele bunicilor
important e faptul ca nu dispare
increderea in progres

MICA PUBLICITATE

Pierdut hartii adeverind
cunostintele bunicilor despre adevar
oricum erau nule rog gasitorul
sa nu ma mai deranjeze

Pierdut Carta vietuitoarelor din padure
aducatorului recompensa
o pusca de vanatoare

Pierdut in tramvai sau in biblioteca
increderea mea in destin
o declar absolut nula

Pierdut puncte de orientare in ceata
ma aflu langa vila lupilor
astept cu incredere

ILUSTRATA DIN STATIUNEA DE ODIHNA

O duc minunat
aici avem o multime de tranzistoare
aveam si cateva megafoane puternice
din pacate
ma deranjeaza murmurul izvorului

POEM IDILIC

Orasul doarme
de pe terasele sale inalte
pisicile ling stelele cerului
orasul doarme
in canalele sale parfumate
sobolanii planifica
cuceriri de noi teritorii

ALT POEM IDILIC

La marginea orasului
fier vechi sticle sparte anvelope uzate
resturi menajere sesuri de zgura

asezati pe scaunele de plastic
sobolanii asculta cu piosenie
imnul gunoiului

BASM MODERN

Copiii descopera in iarba un peste
copiii deschid o fereastra
si curiosii se strecoara in odaile pestelui
in care vad
containere cu reziduri atomice
cutii de conserve umplute cu pacura
zdrente ziare tuburi de spray
pasari si lacuste moarte
si mii de obiecte din plastic
copiii vad totodata o carte in care se afla
ode inchinate naturii si splendorilor sale

BANALA

Oameni va iubesc
spunea ultima pasare
agonizand pe plaja cu pacura

SCHERZO

Am visat
ca bombardierele
au fost prefacute in baruri de noapte
ca submarinele
au fost prefacute in crescatorii de pauni
ca tancurile
au fost prefacute in locuri de joaca pentru copii

intr-o singura noapte
sa visezi atatea prostii...

ANUNT

La casa de mode a zanei din padure
se pot comanda costume de protectie
impotriva cumplitelor iradiatii atomice
persoanele interesate primesc informatii suplimentare
de la orice intreprindere de pompe funebre

EPIGRAMA

Cunosc trecutul
traiesc prezentul
in privinta viitorului
suflu pana si-n iaurt

POEM DUIOS

Iata-ma purtand acum ochelari
dupa atatea decenii
observ ca in supa mea
plutesc doar frunze de urzici

ANUNT LA MICA PUBLICITATE

Cedez sicriu bidermeier stare
exceptionala preiau adapost
antiatomic confort trei sau patru sunati
dupa incheierea tratativelor de pace

SI TOTUSI

Tatal meu purta pantaloni bufanti
si totusi cel de al doilea razboi mondial a izbucnit
eu port pantaloni evazati

APROAPE O EPIGRAMA

Dupa riguroase cautari prin mari biblioteci
am aflat ca de-a lungul timpului in lume
s-au fabricat opt milioane doua sute douzeci si patru de tunuri
ei si imi spunea cotofana ei si

SI CE?

Si ce daca sunt adeptul ceaiului de sunatoare?
si ce? inseamna oare sa nu am dreptul sa numar
petecele de pe fundul istoriei?

IN LINISTE

In aceasta problema ar fi multe de spus
eu insa imi beau in liniste siropul de coacaze
si din cand in cand ma gandesc la zilele
cand ma chinuia atat de tare maseaua

CARTE POSTALA

Spui ca iti pare rau
cine te-a pus?
mai bine ramaneai crescator de furnici

CHESTIONAR

Unde mananc?
pe unde apuc

unde dorm?
in pod

unde scriu?
in hamac

daca am curaj?
tocmai am ucis o furnica

ce gandesc?
domnule
ma plictisiti cu atatea intrebari

CA UN DERBEDEU

Ca un derbedeu m-am furisat in dosare
se vorbea in ele de virgule de flori se vorbea
despre ultima mea plimbare sub luna la mare
despre alte lucruri descoperite in dosare
voi aminti intr-un poem caligrafiat mai frumos

POEM NEVINOVAT

Iubirea adevarul speranta
inscrise pe aripile fluturelui oprit in poiana
de ce dezinfectarea locului?

vineri, 17 iunie 2011

Muzica sufletului meu(11)

Poezia de vineri(VIII)

Arta de-a imbatrani

am asteptat o luna un an un deceniu
ba chiar mai mult calendarul jupuit
indica o jumatate de secol

cate mere acre nu am mancat in rastimp
cate umilinte nu am inghitit
am suportat pana si ghearele femeilor
dar mesajul nu a sosit speranta
se plimba pe o strada laturalnica

las deschisa usa ferestrele poarta
cine stie poate soseste
din cand in cand pe neasteptate
rasare un sughit de speranta o vastitate stearpa
pierduta sub bataia pleoapei

mai astept

purtatorul mesajului zarul
se rostogoleste pe undeva jucat la marginea santului
de tanarul barbar cu inel in ureche

astept pana maine pana poimaine
pana la anul cine stie cine

arta de-a imbatrani
presupune rabdare transformarea sughitului
in deliciu

Nici azi

Am asternut farfuriile tacamurile paharele
toate sunt noi toate
au claritate de primavara

si iata ca nu vii nici azi

mancarea se sleieste apa ingheata in pahare
muzica noastra preferata candva
sughite funebru

ma asez la masa imbracat
in hainele actorului ramas fara rol

(din vol. "Pipa lui Magritte", Ed. Brumar, 2005)

marți, 14 iunie 2011

Piata Tien An Men II -2-


Elegie

Minciuna preotului-broasca in fata credinciosilor
minciuna iesita din burta grea a legiuitorului
minciuna adapostita in vagine di-n carii dentare
minciuna imprastiata de urina noului filozof
minciuna inflorita pe painea tare ca piatra
minciuna mamei a tatalui si a copilului in fasa
minciuna lipita de piciorusele gandacilor
minciuna rostita pana si-n clipa orgasmului

Doamne mantuieste-ne si arunca o bomba cosmica
peste minciuna care zi de zi
ne roade viscerele

Buletin meteo
(iulie 1990)

Liga femeilor la menopauza spumegand
impotriva studentelor cu pulpe fragede
pe asfaltul capitalei urmele cizmelor de cauciuc
esarfe negre in piata Tien An Men II
cartile Universitatii patate de fecale si urina
promisiuni in care se impreuna broaste raioase
inmultirea exilatilor inlauntrul si-n afara tarii
nomenclatura recitand un nou alfabet teroristi transformati in gradinari blajini
copii cu burta umflata de ciorba
buruieni pe morminte anonime
teama lacrimi plosnite raie sida
si paine uscata

starea vremii ramane stationara

Cer senin

Seara stau in fotoliu si privesc ingandurat
salturile broastei pe ecranul televizorului
ma linisteste doar buletinului meteorologic
care anunta ca maine cerul ramane senin
la fel ca-n anii trecuti cand suflam
in cimpoaiele socialismului victorios

Ziarele

Noapte de noapte citesc ziarele
dimineata cand ma var in asternut
navalesc spre mine monstrii lui Goya

Liniste si pace

In vila nimfelor rosii e liniste si pace
lebedele plutesc pe canale acoperite cu lintita
paznicului i-a crescut barba pana la genunchi
iar cheile ruginesc in buzunarele arhivarilor
care asteapta preluarea documentelor ce atesta
ridicarea fetusilor la rang de printi

da e liniste si pace in vila unde invatatura lui Marx
se impreuna cu imbecilitatea balcanica

duminică, 12 iunie 2011

Fragmente de jurnal(7-11 februarie)

7 februarie

A nins abundent.

Imi cercetez inima si fredonez cantecul anilor disparuti.

Trec pe la Coana Firica sa-mi imprumute o lopata de lemn spre a-mi putea croi drumul de acces prin curte. Ma pofteste in bucatarie sa-i gust din dulceata, o refuz invocand graba. Insista si cedez. Imi relateaza atmosfera serbarii la care a participat ieri. I -au placut calusarii si "cantaretii din caval", atat. In sala era o galagie asurzitoare. Un pas pana la diatribe la adresa tineretului de azi "care a innebunit, injura, nu mai da buna ziua". Pe toti i-ar tunde. "Ce mai e si cu parul asta lung?', se scutura puritana. ma straduiesc s-o asigur ca nu lungimea parului provoaca raul. Ea o tine nu si nu. Incerc s-o conving ca stramosii nostri purtau parul lung, cazut pe umeri, ca eu insumi apucasem pe bunicul meu dinspre partea tatii cu plete albe, lungi, tare frumoase. Ea, de colo: "Dar perciunii? De ce umbla cu perciuni? Se purtau si perciuni?, reia indignata. Eu, de colo: "Se purtau si perciuni, indeosebi in secolul trecut. Sau nu?". Tace si reflecteaza neincrezatoare. Palavrageala inutila.

8 februarie

Din nou in bucataria Coanei Firica. Examinez calendarul bisericesc prins in pioneze deasupra patului. Sunt curios cat a dat pe el. "Cinsprezece lei, desi costa numai un leu. I-am zis preotului, al de mi-e nepot. El, cica diferenta e pentru biserica, stiu eu, vara banii in buzunar." Ii vorbesc despre realele necesitati ale bisericii. Ea: "As preotul tanar ce pleca, nu adunase bani pentru reparatul bisericii? Si nimic...Avea in inima numai dorul castigului..." Vai, inclin sa cred ca afirmatiile vecinei nu sunt departe de adevar.

Ultima data in capitala, am cumparat o tiparitura deosebit de interesanta: Datini si eresuri populare de la sfarsitul secoluluial XIX-lea, semnata de Adrian Fochi. Deocamdata un citat prin care aflam ce crede taranul despre el insusi: "E ca rachita: toti il smulg si el tot odrasleste".

9 februarie

Nimeni, sau aproape nimeni, nu-si respecta promisiunile. Intr-un timp relativ scurt, am invatat rabdarea si nuantele fofilarii. Trist e ca pentru orice fleac de serviciu, amanat si rasamanat, si in cele din urma prost indeplinit, ti se cer bacsisuri grase. Desi s-a ocupat de iepuri numai in treacat, lui Iancu i-am varat in buzunar trei sutare, marsand la promisiunile sale, una mai frumoasa decat cealalta. Ei, de cand mi-am aratat marinimia, ma ocoleste invocand ba una, ba alta.
Versuri de mare calibru: "Noaptea ca o batista neagra imi bea plansul". (Delmira Agustina) Si: "De cand am parasit pantecul mamei/nu mai gasesc adapost nicaieri". (Christine Lavant).

10 februarie
Imi iau inima in dinti si ma duc la primar sa-i amintesc de vechea-i fagaduiala(capacele de lazi) si, in special, pentru o interventie a sa pe langa tovarasul Tiganila. Bate din palme si da dispozitii. Astept rezultatul... Cum am samanta de vorba, ii cer parerea in legatura cu serbarea de duminica. "A fost ceva extraordinar ! exclama-n extaz. piesa le-a placut la toti, spun cei care au fost in razboi ca le-au dat lacrimile. Am avut si momente vesele, cu critici, nu multe dar am avut, i-am criticat pe unii de la ceape, pe chestia drumului cu noroi". Cat despre calusari, "o minune". vin curand cei de la televiziune ca sa-i filmeze, o sa ma invite. ii multumesc si-l rog sa nu ma uite, fiind realmente interesat. "Nu, nu, pun sa va cheme. Vedeti, poate ii puneti si in roman".

11 februarie

Ma abat pe la Mitu, pentru o fatatoare destinata micsandrei, o iepuroaica de soi ales. As putea s-o injghebez si eu, azi insa n-am chef de munci manuale. Si apoi, e timpul sa-i arat lui Mitu ca l-am "iertat"(asta toamna imi promisese marea cu sarea, si m-a dus de nas). Pentru mine Mitu ramane in continuare om cumsecade si simpatic. Pe drum ma zareste Ion(un biet carpaci in ale zidariei), care o da cu "hai si hai sa-mi vedeti gospodaria". Gospodaria, o mizerie...Nu-mi displace insa soba de tigla ridicata cu propriile-i maini. Se angajeaza sa-mi realizeze una identica. ma daruieste cu nuci si cu basica de porc pentru pastrarea tutunului de pipa. E haioasa aceasta basica uscata, o s-o spanzur de tavanul tindei.
(va urma)




Muzica sufletului meu(10)

vineri, 10 iunie 2011

Criticul literar Mircea Iorgulescu a murit la 67 de ani

Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit marţi, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat miercuri, la Paris, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei.

Mircea Iorgulescu a murit în urma unui cancer.

Mircea Iorgulescu, născut în 23 august 1943, la Valea Călugărească, judeţul Prahova, a fost critic, istoric şi eseist literar. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti în 1966. Între 1968 şi 1970, a fost redactor la ziarul Munca, iar în perioada 1971 - 1989, la România literară.

S-a stabilit la Paris în 1989. A făcut jurnalism radiofonic la RFI şi Radio Europa Liberă. A fost corespondent, redactor şi director adjunct al Serviciului românesc al postului Europa Liberă, între 1996 - 1999, în timp ce la RFI a fost colaborator permanent între 1989 şi 1992, în 1995 şi din 2000 până în 2008, când s-a pensionat, potrivit site-ului www.europalibera.org.

A debutat publicistic în 1964 în revista Albina, iar debutul literar s-a produs în 1966, în Revista nouă din Ploieşti. În 1974 a debutat şi editorial cu "Rondul de noapte" (Editura Cartea Românească, Bucureşti). Până la plecarea din ţară a mai publicat: "Al doilea rond" (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1976), "Scriitori tineri contemporani" (Editura Eminescu, Bucureşti, 1978; premiul Uniunii Scriitorilor), "Firescul ca excepţie" (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979), "Critică şi angajare" (Editura Eminescu, Bucureşti, 1981), "Ceara şi sigiliul" (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982; premiul Academiei Române), "Prezent" (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985), "Spre alt Istrati" (Editura Minerva, Bucureşti, 1986) şi "Eseu despre lumea lui Caragiale" (Editura Cartea Românească, 1988).
În 1994 a apărut a doua ediţie din acest eseu, cu titlul original, interzis de cenzură, "Marea trăncăneală" (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti). Ediţia a treia a apărut în limba maghiară, la Editura Mentor din Târgu Mureş ("A nagy zsibvasar"), iar a patra, în 2002, la Editura Compania din Bucureşti. În 2004 a publicat volumele "Celălalt Istrati" (Editura Polirom, Iaşi) şi "Tangenţiale" (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti).

În 2001 a alcătuit şi îngrijit volumul de corespondenţă "Florin Mugur - Scrisori de la capătul zilelor". A îngrijit şi ediţii din Dinicu Golescu, C. Dobrogeanu-Gherea şi Panait Istrati. De asemenea, a realizat antologiile "C. Dobrogeanu-Gherea interpretat de..." (Bucureşti, 1975) şi "Arhipelag. Proză scurtă contemporană" (Bucureşti, 1981). A colaborat la publicaţii precum România literară, Luceafărul, Ramuri, Ateneu, Convorbiri literare, Tribuna, Tomis, Dilema, 22, Cultura.

Un volum din emisiunile de convorbiri culturale de la Radio Europa Liberă a apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, în 2006, sub titlul "Convorbiri la sfârşit de secol".

În februarie 2011, Iorgulescu a fost declarat colaborator al Securităţii de către CNSAS.

Verificările Colegiului CNSAS în privinţa criticului literar au început ca urmare a cererilor depuse în acest sens de către scriitorii Bujor Nedelcovici şi Florica Jebeleanu Vieru (fiica lui Eugen Jebeleanu), care studiindu-şi propriile dosare au constatat că au fost turnaţi la Securitate chiar de către colegul lor Mircea Iorgulescu.


Prima dată, susţine CNSAS, Iorgulescu a fost racolat în 1976, „în scopul furnizării de informaţii despre o serie de scriitori români urmăriţi prin dosare pentru poziţie politică necorespunzătoare, creaţii literare ce contravin organelor de partid şi pentru atitudine protestatară şi relaţii suspecte cu cetăţeni străini".

Ba „Dorin", ba „Mirel"

Criticul literar a folosit numele de cod „Dorin".Ulterior, în 1985, „Dorin" a devenit „Mirel" şi ar fi furnizat la Securitate „date despre stări de spirit de mediu", într-o perioadă în care şi el făcea obiectul unui dosar de urmărit „pentru relaţiile cu cetăţeni străini, pentru apartenenţă la grupul modernist al scriitorilor, precum şi pentru participare la acţiuni protestatare în mediul literar".

Deşi Iorgulescu nu a semnat un angajament expres cu Securitatea, CNSAS a subliniat că acesta ar fi beneficiat de „privilegiul" de a fi membru al PCR şi a furnizat informaţii „în mod conspirat şi benevol". Dosarul de la Securitate a criticului literar a fost deschis iniţial în vederea urmăririi acestuia, dar a fost transformat în unul de informator în legătură cu „scriitori pe lângă care a fost dirijat".

Printre informările făcute la Securitate de Mircea Iorgulescu se numără şi cele referitoare la atmosfera de la Uniunea Scriitorilor pe marginea votării premiilor ce urmau a fi acordate: „Dumitru Ţepeneag a fost susţinut şi s-a făcut atmosferă pentru el (...) R.V. a părăsit sala ostentativ".

Într-un alt dosar de urmărire deschis pe numele de scriitor, criticul literar ar fi semnalat - conform CNSAS - „creaţii literare ce contravin organelor de partid". „Dorin" ar mai fi turnat la Securitate şi „despre răsunetul, printre scriitori, al acţiunilor lui Paul Goma". Paul Goma este cel mai cunoscut disident român din perioada comunistă.

Bujor Nedelcovici şi „problemele ideologice"

În perioada 1985-1986, sub numele conspirativ „Mirel", Iorgulescu s-a axat pe urmărirea unui scriitor cu scopul expres ca acesta „să nu declanşeze acţiunile protestatare la care ameninţase că va recurge". Tot în acea perioadă, criticul literar ar fi dat mai multe informaţii cu privire la activităţile scriitorului Bujor Nedelcovici:

„A fost invitat la un simpozion în Spania, dar la Consiliul Culturii şi Educaţiei Sociale (CCES) i s-a comunicat că nu poate da curs invitaţiei, întrucât acolo participă mai ales intelectuali cu orientare politică de dreapta", raporta Iorgulescu securiştilor.

Tot „Mirel" a informat că Nedelcovici „ridică probleme de ordin ideologic" şi chiar a încercat să-l convingă să schimbe unele cuvinte dintr-o nuvelă. Refuzat de Nedelcovici, Mircea Iorgulescu a informat Securitatea că acesta „nu este dispus să facă niciun compromis" şi a avansat ideea că ar putea să publice pe căi ilegale volumul care conţinea şi nuvela „Căpetenia din Golf", considerată ca fiind o lucrare subversivă.

A respins acuzaţiile

„Mirel" a mai relatat securiştilor că Nedelcovici susţinea că CCES „a început să manifeste tendinţe aberante şi este firesc ca scriitorii, împreună cu conducerea Uniunii, să li se opună." Mircea Iorgulescu susţinea într-un articol publicat în „România literară", la 7 decembrie 2006, că notele prezentate de Bujor Nedelcovici sunt întocmite de diverşi ofiţeri, dar nu sunt semnate de el.

De altfel, contactat de reporterii „Adevărul" în momentul cererii CNSAS de constatare a calităţii sale de colaborator al Securităţii, Mircea Iorgulescu a respins orice turnătorie împotriva lui Nedelcovici, spunând doar că a avut o polemică în presa literară cu Bujor Nedelcovici.

Poezia de vineri(VII)

Intr-un sertar

Palpaie molii
cuminti, rabdatoare

Din fotografia iodata
cavaleristul cu grad de caporal
priveste melancolic
spre satul natal.

Cambii, foi de vite, chitante
de la "S.A.
de Asigurari Transsylvania".

In noaptea de-aici
s-a stins si ochiul
penei de paun.

Praf de tutun
pe imaginea taurului comunal
premiat demult.

In calendarul pe o suta de ani
ceara si petele creionului chimic
au stricat intelesul
scurgerii vremii.

Ingerul de gips de la targ
pazeste deasupra
acestui mormant.
(din vol. La scufundarea vasului Titanic, Ed. Eminescu, 1999)

joi, 9 iunie 2011

Fragmente de jurnal(1-6 februarie)

1 februarie

A. se incinge c-un sort si gateste. Macaroane cu branza, tocana de berbec si compot. multumita casetofonului, bucataria se transforma in sala de concert. Telemann, Bach, Mozart.

La paine dau ochi cu primarul. Tine sa afle ce semnificatie are titlul cartii ce i-o daruisem cu dedicatie. Incurcat, carmesc discutia spre altele. Ii amintesc de promisiunile sale neonorate, totodata ma plang de mizeria ivita sub gardul dinspre bufet. Este si el revoltat. Ingramadiri de sticle sparte, hartii, lazi deteriorate, excremente. Curand, ma asigura, vor fi luate masuri de asanare si de protejarea terenului viran din spatele localului. Spunandu-i ca n-ar fi exclus sa primesc vizita lui Fanus, il cuprinde entuziasmul: " Tare mult imi place cum scrie despre fotbal, nimeni nu-l intrece. Daca vine dau de la mine sapte, opt, zece kile de vin, si taiem si doi pui".

2 februarie

Unul din betivii notorii ai comunei, gonind cu bicicleta prin mijlocul drumului noroios, canta de mama focului: "mantuieste, Doamne, mantuieste"...

Profitand de absenta directorului din birou, N.., nitelus ametita de vin, se apleaca spre mine si intreaba in soapta dulce:
Sunteti discret? Vreau sa va spun ceva"... Ma gandesc cu groaza la posibilele avertismente legate de vreun pericol ce m-ar putea paste.
"Da, sunt o fire extrem de discreta". O asigur solemn. Ea, laconic:"Mi-ar placea sa ne intalnim"...Spune cu inteles, sa ne intalnim. Ei, drace! Salvarea soseste din partea directorului, taman in momentul in care se cerea un raspuns.

3 februarie

Inceput de ninsoare. Zi mohorata cu multe ciori si cu multe cantece ragusite.

Nepaipomenita aceasta carte de vise, provenita de la Voica. Redau cateva dintre "talmacirile" cele mai savuroase:
"Duduca, fecioara virgina iubire, este suparare".
"Glaja visand ca tai, un nas rosu vei avea".
"Glont inseamna societate placuta".
"Cacatul oamenilor inseamna nefericire".
"Cai calari este desfranare".
"Catelitie, vicsoria, este trai ostencios sau cu necaz".
"Cocobeica, buca, bufnita, puhna vedere este pricina, pagubire".
"Cucuici, de gene la pasari, zmeu purtare este onoare".
"Cugla glont de plumb de vant, este dusmanie".
"Curva este nenorocire la loterie".
"Nave, corabie, inseamna batalie incaerare si smulsoare de par".
"Se tine ceva in aer, arata a nefericire".
"Sburare in aer, vant, este nenorocire".
"Sfera, bomba de plumb insemna stire, veste buna".

4 februarie

Retras in umbra urmaresc apropierea unui convoi mortuar. priveliste cu posomoreli de catran. Pare-se ca raposatul este dintr-o familie avuta, deduc dupa numarul si formatul jerbelor de hartie ceruita. Participa doi preoti, cel din Velea si unul tanar necunoscut, cu aspect mai civilizat. Sicriul, incadrat de sase bocitoare, e purtat de caruta lui Dumitru Mandataru. Se impune glasul unei bocitoare ce reia intruna:" Taticule, taticule, cand te-am intrebat".... Convoiul se opreste intre caminul cultural si dispensar, unul dintre preoti citeste din Evanghelie. Vocea paracliserului e sparta, dogita, necajeste auzul. Participantii la inmormantare vorbesc zgomotos,
ba unii si rad. Savarsindu-se oficierea cu aspect de scurta formalitate, plictisitoare pentru toti, convoiul se mistuie pe drumul cu zloata.

5 februarie

La poarta fermei incerc sa descopar individul care ieri mi-a lasat in curte lucerna uscata, ca sa-i restitui sacii. Salariatii ridica din umeri: Cine o fi? In cele din urma afla, e Ciordila. Frumos nume, zic. Portarul: "Asa l-am botezat noi, pentru ca ciordeste".

Blestemat fie plasticul! Foi albe, rosii, galbene, verzi, albastre, murdare si trentuite, plutesc pe ape, atarna de crengi, se iau la intrecere cu ciulinii pe camp. natura este ultragiata. Greu de intreprins ceva impotriva acestui sinistru produs al civilizatiei tehnice.

6 februarie

C. ma indeamna sa particip la serbarea organizata sub semnul festivitatiilor "Cantarea Romaniei". Ezit, in cele din urma ajung la concluzia ca nu strica sa vad cum si in ce fel isi dezvolta consatenii mei simtamintele pentru frumos. Curand nimeresc intr-o camaruta in care "acrorii" asteapta intrarea pe scena. Un tanar profesor, maruntel, urmeaza sa interpreteze rolul lui Penes Curcanul. Este gata echipa. E-n uniforma ofitereasca actuala, foarte larga, uzata si patata de grasimi. Nu-i lipseste pe cap caciula cu legendara pana. Un galon de sergent, din staniol, face uniforma si mai hazlie. (Jalnica claunerie!). Zarindu-ma, profesorul se simte jenat si cearta persoane invizibile. Ies si zaresc echipa calusarilor. Poarta pantaloni albi, lungi, camasi cu alesaturi discrete si braie late, de culoare visinie, neagra si verde intens. Costumele lor, unele surprinzator de bine pastrate, ma lasa sa inteleg cat de frumos a fost odinioara portul national pe meleaguri ilfovene: simplu si fara zorzoane. S-ar putea ca acesta simplitate sa fi constituit expresia unei vieti la marginea traiului prosper. Cu siguranta, in cativa ani vor disparea si relicvele ce le intalnisem azi din pura intamplare. le ia locul salopeta ieftina, bascul albastru-violet, pufoaica rasariteana, moltonul, cojocica din catifea reiata cu aplicatii din material plastic, "gumarii" si scarboasele, dar atat de practicele cizme de cauciuc.
(va urma)

Muzica sufletului meu(9)

luni, 6 iunie 2011

Fragmente de jurnal(25-31 ian.)

25 ianuarie

Mitu Coburi. Si-a implinit ucenicia in Bucuresti, pe Rahovei. Cu acel prilej se imprietenise cu un tanar de aceiasi varsta, pripasit si el in marele oras al tarii sa invete nobila meserie de tamplar. Apropierea dintre ei se intemeia pe afinitati, amandoi fiind de acelasi neam si cu orientare politica asemanatoare. Dar prietenul sau Vasile Luca nu se prea omora cu munca si, ori de cate ori se ivea prilejul, cauta sa traga foloase de pe urma altora. De la Mitu luase in cateva randuri bani cu imprumut, si nici gand sa-i mai restituie. La un moment dat junele V.L. fusese amestecat intr-o afacere necinstita si varat la zdup. Mitu Coburi nu ajunsese decat un excelent meserias, facand de toate, de la tamplarie de moara, pana la cea de interioare luxoase. Ramasese sarac, stiut fiind ca norocul imbogatirii nu surade oricui, fie el truditor dintre cei mai harnici. Un impozit excesiv il indemnase pe acesta sa ceara ajutorul vechiului sau coleg in ale tamplariei. Nu gaseste audienta, inaltul demnitar poruncind secretarei sa se descotoroseasca de el afirmand c-ar fi un tip de care nu auzise nicicand. Naiv, Mitu s-a apucat sa-i scrie, vezi Doamne, si-o aminti totusi de el. Si cum am primit un raspuns, asa si el...

Michelangelo:
"Imi place sa dorm, imi place inca si mai mult sa fiu de piatra, atata vreme cat nenorocirea si rusinea dainuie. Sa nu vad nimic, sa nu simt nimic, iata cea mai mare fericire a mea. Fie-ti mila, nu ma trezi! Vorbeste in soapta!..."

29 ianuarie

Intorcandu-ma de la Ionel a lu' Balan(i-am achitat gardul de sarma) ma atrag niste tipete ritmate. Un tanc de cinci anisori, inarmat cu o pereche de bete, bate fara contenire intr-un panou din metal acoperit cu date statistice. Si tot fara contenire reia acelasi text:
"Foaie verde bob naut
f...-te in c.. sa te..."

Clement Alexandrinul:
"Desele folosiri ale baii slabesc puterile si resfira energiile firesti, adesea provoaca molesirea si slabirea vointei. Corpurile sorb si ele oarecum, ca si arborii, nu numai cu gura ci si prin afundarea in apa a intregului trup, cum se zice, prin pori". "Sa nu ne imbaiem in orice timp, ci numai cand baea e putin goala sau plina bine, altfel sa renuntam la bae". "Nu trebue sa tot umblam atat de mult dupa bae, ca si cum am avea nevoe de un indreptator, sau sa ne spalam intruna de mai multe ori pe zi cum fac cei ce tot stau in jurul pietei".
Dumnezeule mare!

30 ianuarie

Recurenta milenarismului: Coana Firica este absolut convinsa ca in anul 2000 va aparea un parjol cosmic. N-or sa mai fie pe suprafata pamantului nici "oameni, nici vite, nici pesti, nici prune".

La difuzor: Stimati auditori din comuna Bulbucata, atentiune, atentiune, stimati auditori din comuna Bulbucata, la ora opt si patruzeci fix incepe sa ruleze minunatul film Un germen(de fapt: un gentleman...) in vestul salbatic. Va rugam sa-l vizionati, intrarea generala lei doi cinzeci, este in doua serii. Veniti sa-l vizionati, nu veti regreta. Este un film american in culori. Culorile sunt excelente, imaginile perfecte, sala este bine incalzita. Maine seara se ruleaza un alt film, filmul Fata din Istambul, va rugam sa-l vizionati si pe acesta. Veniti cu totii, si acesta este un film minunat".

Matur prin casa, scutur asternutul, spal ciorapi.

31 ianuarie

Intamplarea mi-l scoate in cale pe mult-cautatul Tiganila(numen omen!). Imi promite marea cu sarea. Sa vedem.

Vreme de primavara...Zaresc crengi de liliac inmugurite.Dupa toate aparentele vom avea iarna prin martie, aprilie.

Halta la ferma. Pana vine directorul, prins pe undeva cu treburi, ma intretine draguta de Voica. Doreste sa-mi ofere vechi brosuri dedicate vietii sfintilor. O intreb intr-o doara daca nu are cumva carti de talmacit vise, dintre cele expuse candva pe tarabele balciurilor. Zambind, imi intinde doua carti trentuite. Una este talmacitoare de vise. Din pacate, ii lipsesc paginile pana la litera G. Cealalta...o adevarata capodopera. Titlul ei:

CARTE DE SEMNE
Trepetnicul Cel Mare
intre care se cuprinde de toate
semnele ce se fac la om,
precum:
Bataia ochilor, a buzelor si
in scurt toate miscarile si incheieturile
corpului omenesc
ce sunt date de la natura
-TALMACITE-

Bucuresti, f.d.
(va urma)

duminică, 5 iunie 2011

Oda locomotivei cu aburi




Din vol. "Caligrafie si culori". Ed. Cartea Romaneasca, 1984

Inmemoriam: M.H.S.adica, Mircea Horia Simionescu


Mircea Horia Simionescu (n. 23 ianuarie 1928, Târgovişte – d. 18 mai 2011, Bucureşti) a fost un prozator, publicist şi eseist român.Tatăl său, Stelian Simionescu, era ofiţer, mama, Irina (n. Popescu), era funcţionară la P.T.T. Urmează şcoala primară (1935-1939) şi cursurile liceului de băieţi Ienăchiţă Văcărescu(1939-1948) în oraşul natal. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a întrerupt-o în anul al doilea din cauza situaţiei materiale precare. O va absolvi în anul 1962, la secţia fără frecvenţă. Printre profesorii care l-au marcat pe el şi pe colegii săi de generaţie se numărau Tudor Vianu sau George Călinescu. În anul 1943 face cunoştinţă cu Costache Olăreanu şi Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi peste aproximativ 30 de ani Şcoala de la Târgovişte. Din anul 1950 lucrează la ziarul Scânteia, ca redactor; părăseşte gazetăria în 1969, pentru o slujbă de funcţionar pe lângă C.C. al P.C.R. şi în Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (1969-1971). Devine director al Operei Române între anii 1971-1973, este pensionat în anul 1974.
Este afiliat Şcolii de la Târgovişte, alături de Radu Petrescu, Costache Olăreanu şi Tudor Ţopa. Prietenii il alintă folosind iniţialele M.H.S. A fost caracterizat de critica literară (vezi studiile lui Ion Bogdan Lefter sau Mircea Cărtărescu) drept un precursor al postmodernismului literar românesc.

Despre Dicţionarul onomastic, autorul afirma la reeditarea cărţii:

„Îmi place să-i cred pe criticii şi pe ceilalţi cititori ai mei că interesul general pentru această propunere insolită de nou roman nu a scăzut în cei 30 de ani de la apariţie (1968).
Am inaugurat cu Dicţionarul onomastic tetralogia mea Inge­niosul bine temperat (o repet, pentru că, adesea, chiar editorii şi criticii mei încurcă numele ciclului şi al fiecărui volum...), întrevăzând în următoarele cărţi treptele celorlalte anotimpuri ale cunoaşterii - prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dicţionarul a primit un adaos - când a apărut, mersese doar până la litera J -, odată cu culegerea Jumătate plus unu (Editura Albatros, 1977), astfel ca să adune din mape tot ce conducea firesc la Z. Acest volum este primul text integral al originalului roman ce concurează, cum s-a spus... "Cartea de telefon". De ce nu m-am oprit la un număr rezonabil de nume, dacă important era jocul şi nu textul? Răspunsul nu-l vor afla cei care, obişnuiţi cu horoscoapele, doresc să afle prin nume caracterul, fizionomiile sau măcar pă­rerile unuia despre caracter, nici cei care trag de cotorul cărţii ca să dezgroape etimologii (după informaţiile mele, Dicţionarul onomastic s-a aflat multă vreme, în marile biblioteci, pe raftul dicţionarelor), nici afonii care, călcând pe clapele vioaie ale cărţii, nu disting, sub virtuozităţile ludice ale scrierii, acordurile ei grave.
După cum uşor se poate vedea, este vorba despre o carte de literatură - literatură, scrisă şi oferită cititorului obosit de grămezile de cărţi cu cap şi coadă, dar fără ceva la mijloc, cărţi în care se succed părţi ce nu se plămădesc una dintr-alta datorită simplei inerţii a fermentaţiei, maiaua fiind mai concludentă decât coca.
Dicţionarul e o năzdrăvănie -cum a nu­mit-o, mângâindu-i manuscrisul, Geo Bogza - carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiş, în tramvai sau într-o cabană alpină, de la mijloc, de dinapoi înainte, de dedesubt spre manşeta de sus, ca almanahurile şi calendarele străbunicilor, ca răvaşele şi scrisorile, ca telegra­mele de presă”.








Piata Tien An Men II -1-


AUTOBIOGRAFIE

La zece ani credeam in legea preotilor
la patrusprezece ani am trait razboiul
pe painea alba picurau stropi
din sangele verilor mei sfartecati la Stalingrad
a venit pacea imbracata in staniolul
unui nou razboi si ranga luptei de clasa
era sa-mi despice crestetul
apoi pana-n decembrie 1989
am trait fara memorie: in umbra
sobolanilor cu picioruse de aur

acum la aproape saizeci de ani pe care ii am
sap in piatra dura cautand izvoarele noastre secate
si-n clipele de odihna mi se ofera
opera lui Lenin intr-o traducere noua

ANTILIRICA

Lacustele rosii prefacute-n privighetori
canta despre democratia de tip nemaivazut
care marsaluieste spre fericirea generala
calare pe broaste manate de bate si rangi

NUMAI PENTRU MORTI

Poeme pentru femeile cu pubisul naparlit
fericite insa ca pot sa-si apere piciorul gros
pe tampla celui gata sa-si dea suflarea?
poeme pentru preotul care scheauna
langa biserica daramata de el insusi?
sau poeme dedicate canibalului paros
care-si clatina barbatia pe cartile Universitatii?
Lirism pentru cine?
pentru borfasul
transformat in filozof?
Pentru seful calailor
care isi primeste acasa pensia in plic parfumat?
In nici un caz lirism pentru burtile care asteapta la coada
cu o hazlie rabdare mioritica

Scriu numai pentru morti-ei sunt singurii
care mai deslusesc ceva

BANALA

de atata vreme deasupra orasului nostru
pluteste o duhoare pestilentiala

greu se descompune duhul tiranului!

13-15 IUNIE 1990

Doamne acesti tineri frumosi
rastigniti pe tarnacoape
impreunate in forma de cruce-
in timp ce marii prelati
jucau zaruri indaratul
altarelor manjite cu balegar.

ANTILIRICA

Nu sunteti in Europa
mi-a spus o doamna la Viena pe data
de 15 iunie anno Domini 1990
am plans apoi i-am recitat
cateva poeme din Lucian Blaga
doamna a stat cateva clipe pe ganduri
si a spus iarta-ma ati fost in Europa

CIVILIZATIE ORIGINALA

Cizma de cauciuc numarul 50
care mi-a strivit masina de scris
marsaluieste glorioasa spre cetatea
unde se preda alfabetul gangavelii
iar fluturele este declarat dusmanul poeziei

ELEGIE

Dupa ce si-a pus ranga pe polita
acolo sub chipul noului Messia
a inghitit din rachiul autohton
apoi s-a aruncat asupra femeii
incepand sa fabrice copilul
care intr-o buna zi va fi si el
bestie cu fata umana

LINISTE SI PACE

Corbi cu ramura de maslin in cioc
ratindu-se deasupra balconului spre care
privim induiosati incheierea razboiului
care a durat trei zile cat trei veacuri

in morminte este liniste si pace

REFUZ CATEGORIC

"Se va mai putea vorbi eului profund?"

(Cesar Vallejo)

Cum sa mai scrii versuri lirice
in aceste zile cand tanarul martirizat
e scuipat de surori in spitale
iar adevarul este carat la gunoi
in carute trase de cartite iesite la lumina?
versuri parfumate pentru mama
care-si cauta copilul omorat cu ranga?
metafore subtile pentru stomacul
muncitorului umplut cu discursuri?

azi versurile lirice sunt adevarate jignire

laudat fie poemul gloduros poemul stramb poemul orb
ca timpul prin care trecem cu picioarele retezate

PIATA TIEN AN MEN II

Lovita cu tarnacoape si macinata sub cizme de cauciuc
tanara plapanda noastra speranta s-a prefacut
in floarea neagra ce creste ziua si noaptea
printre lucruri impietrite peste lumanari scazute

imensa-i floarea ce-si are radacina in sangele
inchegat in raiul desubtul asfaltului

LIED

Ne sorim pe o insula de beton
si asteptam crocodilii
care se apropie cu pastorale
scrise pe dintii lor slefuiti
in atelierele malului puturos
(din vol. "Piata Tien An Men II, Ed. Albatros, 1990

vineri, 3 iunie 2011

La aniversarea unei prietenii-Anghel Dumbraveanu



Pe Anghel Dumbraveanu l-am cunoscut demult, demult, intr-un timp departat primind la ceasul evocarii mele rezonanta de "a fost odata ca niciodata". Decorul intalnirii noastre intamplatoare era al marii senine, prin preajma Mangaliei inca patinata de culorile lancedului orient. Anghel (Anghelos, Anghelache sau Anghelaki) se infatisa inalt si subtire, proaspat aramit si cu o tunsoare a la Fra Diavolo. Cu o mana tinea prada scoicilor albastre si sidefii, cu alta strangea la piept-de credeai ca e Venus abia dezghiocata din cearceafurile marii-un buchet din flori nemaizarite pe Coasta Aurorei. Care dintre noi facuse gestul apropierii? Sigur stiu ca din ziua aceea, incheiata cu zaiafet in "mondena" localitate Doi Mai, intre mine si el s-a intemeiat o prietenie niciand scrumita. Pustan intr-ale publicicistitii, dar poet in plina afirmare, trudea la Scrisul banatean pe postul celor meniti sa vegheze la intretinerea mecanismelor datatoare de slova tiparita. . Delicatul secretar-general de redactie tinea sa ma impace cu pomenita revista si sa-mi vada fircaliturile in paginile ei. Lucrarea lui sufleteasca izbutise deplin! De-atunci pana-n vara anului curent, mi-a facut servicii cat patru duzini de prieteni. Dreptatea cere o precizare: Anghel isi ajuta cu voluptate toti colegii. Bunatatea, delicatetea, indulgenta si tactul sunt cateva din calitatile sale omenesti care il fac insolit in gradina scriitorilor, in egala proportie cultivata cu hortensii si portocali, cu maracini si cactusi. Ii repugna jignirea confratilor, prefacatoria, improscarea cu noroi. Cunoscandu-i insusirile de print argesean mutat in Tara Banatului, Anhelos isi va pastra pentru totdeauna curate vesmintele din adamasca si baibafir. Ca orice om de mare caracter, are si dusmani. Armele de aparare ii sunt humorul, ironia, replica inteligenta.
Zeul calatoriilor ne-a legat in cateva randuri strans laolalta aripile inca putin antrenate in zboruri lungi. Am planat deasupra Bulgariei, popsind in Valea Trandafirilor, pe Nisipurile de aur. Intampinati de fratele Adam, insotiti de Nichitusa, am strabatut cu armonica melodiilor nebune taramurile Serbiei, adapandu-ne din fantanile ei bogate in omenie, manastirka si versuri nepereche. Aventurile duioase, acum amintiri pentru dezmortirea sufletului in serile iernii batand cu buzdugane albe in portile cerului. De buna seama, cu gandul la aceste irepetabile clipe a scris acest poem nostalgic de sfasietoare frumusete:

suntem la masa aproape toti petre adapostit in barba lui de iarba uscata nichita uitandu-se la inger cu doua pete de cer adam care tocmai l-a incuiat pe dumnezeu intr-o garsoniera si srba uimit de tacerea si intelepciunea propriului vis iar eu in loc sa ma plang ca-mi scufundara corabiile in stramtoarea blestemata a zilei imi amintesc cum alergam dupa soare cu cercul totul ar fi bine cugeta unul daca ne-am mai putea vedea la un secol o data o bucata de branza mai oua pasarea in muntii carpati un ardei si-o ceapa mai scoate ciutura din fantanile serbiei un lautar si-o barca de vin mai putem cumpara punand vers de la vers chiar daca luna nu ne mai saruta pe gura cand ne-ntoarcem spre dimineata din patul vreunui cantec mirosind a femeie masa e-ntinsa pe fluviu si nu ne vedem intre noi ce bine-ar fi cugeta unul daca ne-am mai putea intalni chiar asa la un secol o data
(fantanile serbiei)


Calatoriile noastre-din pacate, fara prietenii invocati!-continua aproape saptamanal, cand Anghel descinde in cetatea de scaun a literaturii, la ale carei treburi urgente pune si el umarul. Adunati in jurul paharelor, navigam, batrani lupi de mare, pe nemarginirea apelor in adancuri cu palate din margean, perle si chihlimbar, ca in nu-mi amintesc care basm al bland-inteleptului Hans Christian Andersen. Calatorim si cu cizmele domnului Peter Schlemihl cucerind cat ai clipi din ochi, zarea zarilor, continentele visarilor. Si cand ni se face foame de romantism, Anghel, poetul de prima marime al tarii, ma invita ceremonios in diligenta lui de seara. Leganati pe drumuri cu ciresi, oleandri si smochini, povestim pe indelete despre cititorii-si mai ales-despre cititoarele noastre, care ne doresc tinerete fara batranete. Apoi ne despartim cu floarea albastra a poeziei la butoniera, nu inainte ca Anghelaki sa-mi picure inca o data in ureche versurile ce mi le-a dedicat: "Maine/Vor spune: cultivatorul de stele si-a ruinat/Mintile"...
Am insiruit pe hartie cateva randuri melancolice gandindu-ma ca tocmai azi se implineste veacul de la nasterea unei prietenii purtand numele diamantului
(1981)

Lui Anghel Dumbraveanu cu dragoste

Te intalnesc dincolo de drojdiile ploii departe de protezele slugarniciei
mergi spre mare suveran sa culegi lampase intretinute cu miere si sare
si asculti in somn cum pasarea galbena macina faina verde-a padurii
melodia lupului nu te ajunge niciodata bataia inimii tale o alunga in pietre
cand vorbesti crapa malul anilor dispare intunericul fermentat in sticle
sunetul silabelor tale alcatuieste-n cer arhitectura unei coapse de fecioara
poemul tau e curat ca un bot de manz si rezistent ca un pahar de otel
pe unghiile tale gracile palpaie pulberea stelelor din satul natal
tedera bunei-cuviinte te infasoara si cresti intruna pe zidul zilei insorite
ai tras o brazda din ea se inalta aripa unui mar de culoarea zapezii
ce bine ca nu stii sa plangi febra agonia ce cuprinde noaptea cuirasata
la varsta ta de arhanghel de anghel mereu de arhanghel te rog
urca imediat in faimoasa diligenta de seara si impodobeste-o cu fluturi
si anunta bucuria intalnirii cu tinutul fara ceturi cu locul
unde domneste conturul tandretei arborele clopoteilor de albastru
voi veni sa-ti descifrez trandafirul sudat in roua diminetii
(1983)