"Până la o anumită vârstă mai crezi în miracole. Pe măsură ce încărunţeşti şi te deprinzi cu plăcerea plimbatului sau a jocului de şah, devii pozitivist. Îţi reglezi ceasul după bătăile inimii, şi negi existenţa miracolelor. Aşadar, stimată doamna, acceptaţi-mi glastra cu urzici.""
(Meister Heliand von Haddlaub, din "Imnurile castităţii")
"în faţă siropului de smeură undeva în Europa"
(Petre Stoica, din "Melancolii inocente")
Deschideţi cartea la pagina opt zeci şi nouă
se scrie despre cultivarea muşcatelor şi prepararea
vînatului mai jos veţi găsi definiţia foarte precisă
a literaturii adevărate la pagina o sută şi cinci
primiţi sentenţe indicaţii pentru gimnastica zilei
sau cum să vă invitaţi mireasa timidă în pat dedesubtul
paginei sunt papucii şi-un asterisc care traduce
cuvântul astrofiloscoporos şi înainte de culcare
citiţi şi pagina finală se explică acolo
încotro să plecaţi după moarte
ACOLO ÎNDĂRĂTUL PERDELELOR
Cine plânge îndărătul perdelelor are păianjeni
pe gură cine plânge sau râde cu hohote
va fi desigur erou dar fără Ofelia
(după Hiroşima nu mai există legende)
femeia care îndărătul perdelelor grele
îşi mângâie sânii şi trupul şi-l sărută-n oglindă
este amanta verde a umbrelor lacome
iar cel care priveşte melancolic obiectele
îngropate acolo îndărătul perdelelor
orbeşte foarte curând numai acela
care pune acum o floare-n pahar
înţelege mesajele beznei amin
PÂNĂ ŞI IASCA
Ploaia zeului sparge păstăile oaselor
păianjenii fug în molatice tuburi de tâlv
şi rădăcinile beau laolaltă cu gurile morţilor
mereu însetate mereu obosite de atâtea strigăte mute
iar spinii înfloresc pe fruntea fierului blând
până şi iasca sex uscat pe scoarţa copacului
se deschide şi bea seminţe de miere imensă-i
uimirea în frunze în albul dovleacului
uimite caprele privesc într-o oglindă de piatră
lumină din lumină în struguri
clopotul tace lapte bun înfloreşte
în sânul tău drept
PARAFÂND EREZIA
Împlinească-se odată culoarea seminţelor
pe urina din curte plutesc geometrice semne cereşti
vestind scăderea luminii - acum când sopârla mai e
litera de bronz pe piatra funerară a vremii
şi păianjeni voluptousi trag fire peste părul suav
dintre coapsele zeiţei dormind după violul solar
clocotesc otrăvuri de broaşte pământul aşteaptă
alte şi alte morminte adânci împlinească-se netezimea fecioarei
sub lumina putrezind cuvintele-s cioburi de sticlă
şi se aud zvârcolirile timpului în lemnul uitat
sau poate o pasăre speriată bate cu ciocul
în masca morţii şi o pană se înalţă
parafând erezia
DAR SÂNGELE FÂNTÂNILOR
Săbii şi aripi uscate bat noaptea în geam
sau cad în grădină nucile negre
nu ştiu treziţi strămoşii coboară
din portretele ovale pline de plumb
şi caută în sertare şi găsesc numai somn
prin tării plutesc zeppeline cu păsări ciumate
un înger mă atinge cu mâna şi poate
sunt frunza lăcrimând în visul cuiva nu ştiu
dar sângele fântânilor încheagă încet
oglinda de ieri
ŞI CÂND NE TREZIM
Plouă argintiu şi toate se înnegresc
şi lemnul crucii şi chipul tău de fecioară
perdeaua atârnând afară putrezeşte - e steag
de doliu albinele au băut polen otrăvit
vine seara cu lumini de mucegai şi rugină
cresc negri bureţi pe indicatoarele drumurilor
şi bâjbâind intrăm deodată în somn
ploaia ne întunecă până şi stelele din vis
dormim îmbrăţişaţi ca să nu rătăcim
şi când ne trezim e iarnă de mult
memoria noastră neagră naşte pietre albe
eşti încă tu şi foarte palidă mă întrebi
de ce acum
ŞI-N ZORI SCRISORILE NOASTRE
Neliniştile cresc uşor cu şerpii sub lună în timp
ce umbra scrie pe ape mesaje cifrate pe care
le înţeleg numai morţii cei tineri da în somnul
bolnavului înfloresc trandafiri cu miez de zăpadă
şi febra piere păpuşa coboară din rafturi şi fură
sabia generalului şi-o aruncă în groapa cu spini
noaptea clocoteşte de taine uite pleoapa ţi-e rouă
acum când litera înmugureşte pe crucea martirului
şi cenuşa radioactivă se depune pe marmora lumii
pe urnele pline cu mierea filozofilor dar toate
neliniştile descresc cu luna şi-n zori scrisorile noastre
ajung pe mesele îngerilor
E TIMPUL BEATITUDINII
Noapte bunã fericire şi trage zãvoarele grele
sã nu între furnicile vietãţile acestea blindate
îţi mãnancã idealurile trage perdelele jupoaie pielea
lupului din oglindã ora e foarte mentolatã foarte altfel
luna îşi înfoaie coada verzuie sub plãpumi uzate
bãtranii cãsãtoriti recitã alfabetul e timpul beatitudinii
ascultã cum îţi creşte barba de cupru în hăţişul ei
apostolii aruncã sãmanta încercãrii mai ştii
poate în zori te şcoli rãzvrãtit dar fii fãrã grijã
potopul se amânã cu câteva zile cisternele
sunt incã pe drum
URMAŢI DE PRAPURI LARGI
Schelete de cai galopează noaptea pe câmp
nebunul din lună îţi admiră imperiul de piatră
ordonă broaştelor să-i păzească hotarele sfinte
şi adie un vânt amestecat cu suflet de baltă
din când în când din orbitele craniilor
ţâşnesc trasoare de aur iluminând cimitirul atomic
şi scheletele vin către noi copitele de argint
sunt oglinzi fulgerate în praful ce lent
astupă gura destinului linişte linişte
norii descarcă faetoane blindate linişte
urmaţi de prapuri largi toboşarii
anunţă erele noi
ŞI NU MAI AM VISE
Cade coroana ciorilor din grădina bolnavă
lăcustele susură pe urnele pline cu praf de cărbune
focul a mistuit cărările de la mine la tine
maci albi răsar din craniul pisicii sub lună
şi aici unde sunt se umflă pietrele setei
pieptul meu sau pieptul vecinului geme tăcut
păianjenii mănâncă umbrele ascunse-n oglindă
îmi caută inima şi sătui păianjenii torc
fire pentru giulgiul anilor şi moare deodată
copilul din mine şi nu mai am vise speriat
şi acoperit de iască privesc înspre uşa
unde-i mama să tragă acuma zăvorul degetele
ei sunt foarte bătrâne plecat în ţărână
tata se sărută cu rădăcinile bune cine
mă ajută cine goneşte luna şi mie
să-mi cadă coroana
SPRE ROZAMRINUL DIN BASM
Suntem iarăşi la ţară
îţi aduc în casă lemne apă dovleci
câinele vrea să-şi împartă visul cu noi
dar aţipeşte lângă focul de peşteră sfântă
aprind lumina şi o clipă eşti zâna din icoană
şi fiindcă e toamna miroase a petrol lampant
iar merele de pe scrin au gust de veşnicie
până târziu citim din calendare vechi
totul e galben sau cafeniu şi nespus de uitat
noi înşine suntem litere în sicriele păgânilor
dar nu te speria – curînd nechează caii
înhămaţi la sania din fotografia de sus
şi ne vor duce prin câmpul alb
spre rozmarinul din basm
ŢI-E PĂRUL APROAPE ROMANTIC
Petre Stoica din "O casetă cu şerpi"(1970)
Într-adevăr suntem iarăşi la ţară
dăm la o parte obloanele cu inimi copilăros decupate
şi praful iernii se ridică de pe obiectele sfinte vezi
ele au ştiut să plângă în tăcere îngerul de gips aurit
în absenţa noastră s-a rugat sub portretul bunicii
aminteşte-ţi de bunica noastră îi aduceam acadele era
fericită când puneam discul Columbia cu voci ascuţite
de ce a murit Carusso de ce ne priveşte din ungher
şoarecele cu ochi de piper tu stai melancolică în faţa
oglinzii de iaz vălurit ţi-e părul aproape romantic
adie spre sărbătoarea ce vine solară sau vine timidă
eu aşez în pahar zambile cu mireasmă de paşte
spre amiază ieşim şi admirăm găinile recitând
în cenuşă ; plecăm cu bicicletele şi sunt fericit
că semeni cu Diana care dormea cândva
acolo în crâng
TREFLĂ PE TREFLĂ
Poeţilor Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea
Stăm la o masă aşternută cu amurg de coniac
printre picioarele noastre aleargă animale teribile
dar numai în zori ucidem tigrul acum
pândim armonia cuvântului carnea sa
e mentă smochină ori smirnă şi iată
că pământul ne slăveşte pe toţi
de ce să ne mănânce vulturul acela
o şi e vară şi toamnă şi iarnă şi încă
ne aflăm în acest carusel dar nu vă speriaţi
toate drumurile duc mâine la râul
care ne spală moartea adunată pe faţă
şi desigur vom fi
treflă pe treflă
CINE
Cine mai intră în pădurea copilăriei
Albă-ca-zăpada a fost gâtuită de pitici
piticii au crescut uriaşi s-au decretat mareşali
şi luptând între ei au murit glorioşi
cine mai aprinde felinarele florilor şi cine
îngrijeşte animalele bolnave de iradiaţie
căprioarele se prăbuşesc lângă lupi iar lupii
ingenunchiaza lângă iepuri numai porcii mistreţi
mai aleargă apărându-şi demnitatea cu colţii
corbii plâng şi recită manifeste de pace
şi pădurea-i pardosită cu cranii hiacintul
creşte liber din pământul orbitelor negre
Albă-ca-zăpada a fost gâtuită de pitici
cine spune că suge mătrăgună e clown
şi până la moarte ne trage ne trage pe sfoară
dar cel care preţuieşte taina din lacrimă
ştie că pădurea copilăriei
s-a înecat într-o găleată cu tuş
LEMNE PE UMERI
Filigran de corbi în zăpadă gravuri fumurii
cândva mă duceam să caligrafiez candoarea copilăriei
pe ghiaţă ; eram ocrotit de Andersen singur sunt azi
pe câmpul îndreptat spre oceane cu soare spre limanuri
cu hortensii lampioane şi muzici dar azi sunt bătrân port
aproape patru decenii de lemne pe umeri nu mai am nu
nici sănii nici cai cu valtrapuri de aur umblu singur
pe campul cu desene de păcură destinul meu e tăcerea
şi aştept să fiu mâncat de iepuri umblu singur nu ştiu
cât e ora printre marii poeţi ;
fructele mele sunt bulgari
de cocs iertaţi-mă şi mâine şi azi
PE HÂRTIE DE TURNESOL
Nu mai există gâste sălbatice nu mai există
zâne cu bucle de aur casa de turtă dulce
a pierit în bombardamentul atomic din timpul
războaielor punice aşa se spune în marile cronici
unde ni sunt visătorii există în schimb pretutindeni
comunicate de presă suave masacre de fluturi
unde ni sunt visătorii plângeţi copii curând
veţi afla că mesajul părinţilor a fost aşternut
pe hârtie de turnesol nu mai există gâste sălbatice
plângeţi şi plângeţi copii se apropie coarnele
nopţii plângeţi
LA MASA ŞOARECILOR IARNA
Iată pleacă zăpezile reapar cuvintele sterpe
aceste zdrenţe ale curilor noastre
şi-n fumul depărtărilor creşte bogată
speranţa ierbii iar apele poartă prin lume
mesajele peştilor iradiaţi care în şoaptă vorbesc
un limbaj mai moale mai trist
şi frazele se reînchegă viguroase în inimi
şi vara spre toamnă treierăm fericiţi
pleava consoanelor şi neghina vocalelor
şi la masa şoarecilor iarna mâncăm
coaja cuvintelor goale apoi adormim
în haine de genii
DECI NU NE MAI DUCEM
Lăsaţi în pace imortelele şi tabla înmulţirii
zăpada acoperă pădurea copilului blând
iar vântul ascute satârele gerului
deci nu ne mai ducem cu jertfe bogate
ls templul zeiţei rămânem la gura sobei
unde mâncăm seminţe de dovleac şi citim
legende sumeriene trezit din somn cineva
plânge din flaut silabe de şerpi deci
rămânem închişi în urechea istoriei
şi ascultăm foşnirea urzicilor vesele
din anul fantastic 5000
DE CE NU ÎNŢELEGEŢI
Nu mai deschideţi plicurile sunt toate goale
doar în palmele discipolilor se află ceva poate
bucăţi de cretă fărâme de adevăr sau chiar lipitori
mai bine plimbaţi-vă de-a lungul răului leneş
priviţi cum lunecă prin iarbă şarpele sprinten
duce pe cap semnul magic al viitorului sorbiţi-i
otrava şi nu mai deschideţi nimic plimbaţi-va
calmi curând coboară porumbeii Bibliei acolo
sub crucea vântului vă cresc în liniştea umbrei
unghii de mort de ce nu înţelegeţi odată de ce nu
dansaţi tangoul preferat
DUPĂ TRECEREA PLOII
După trecerea ploii devenim profeţi şi spunem în cor
vom avea mai multă glucoză mai multe urzici
pătrăţele vor fi mai pătrate şi evlavioasele degete
vor fi mai violete când ţin condeiul şi scriu
despre dragoste întotdeauna după trecerea ploii
ne simţim mai suavi mai umani mai frumoşi
niciodată nu suntem indiferenţi că peştele japonez
claustrat în fumuriul acvariu după trecerea ploii
devenim cu toţii profeţi şi avem o încredere oarbă
în bărbile piticilor de gips din grădina părinţilor
în rest medităm
PRIN ORAŞUL CU VULTURI
Doamnei Sânziana Pop
Cineva e cumnata portocalei poartă lent nuanţele
rafiei unde ai găsit trompetă la serenadă participă
grefieri grefaţi cu greieri din ramă bidermaier ies husari
auzi-i cum vin cslari prin oraşul cu vulturi spânzuraţi
de cingătoarea bunicului auzi un tango notturno ce vis
cu negri ciorapi spre coapse dalbe fetele ursuline
se transfoarma în monograme cu fir de patrafir undeva
sobolii cârtiţele cu ochelari de pământ citesc cercetează
măruntaiele istoriei au existat cândva şi miracole
acum în camera aceea de foarte de sus din luna bălţată
cânta un nebun pentru îngerii de jos oraşul se mută-n
insectar unu doi şi patru şi nouă şi probababil adolescenta
a băut hidromel şi schiurile curg melancolic înspre
să zicem mesteacănul cinci înspre caruselul rotind
copii de morţi săculeţi cu tărâţe păpuşi noapte bună
PRIVIND PLICTISIŢI PE FEREASTRĂ
În sfârşit pe roţi ruginite a sosit şi duminica
o sărbătorim spălandu-ne de pe faţă funinginea
săptămânii sau privind plictisiţi pe fereastră
a sosit cu promisiuni aurii cu bomboane cleioase
până şi călăul are zi de odihnă recită din Biblie
îşi îndeamnă copiii să lase nebunul în pace
în parc bătrânii dezleagă cuvinte încrucişate
dar se poticnesc la cuvântul moarte şi pleacă
visând eternele duminici din rai visând
nu-i nimic vântul face dreptate stinge focul
pasiunilor mici linge praful de pe gurile statuilor
bronzul să poată rosti mai departe sentenţe
nu-i nimic stimaţi iubiţi preamăriţi pământeni
iată şi seara închinaţi-vă la altarul săptămânii
şi rugaţi-vă pentru sufletul lui Cristofor Columb
rugaţi-vă demni
UN SINGUR PAPAGAL
Flaşnetarii s-au prăbuşit la capătul străzii
un singur papagal mai zboară prin lume
şi strigă Sesame deschide-te un singur papagal
curând îl mănâncă însă pisicile primăverii
penele lui vor împodobi coiful cosmonautului
ce-mi pasă în grădina lumii cresc flori de hârtie
la poarta artei mele patriarhii bat cu toiagul
ţâşneşte numai sânge vină primăvară oricând
şi cânte imnuri în odăile putrezite de mult
oarbe vânturi recită înţelepciunea prafului
sufletul a zburat cu aripile flaşnetarului
în timp ce ochii mi-au rămas într-o stampă
în care iadul purifică
VISĂTORII CARE PLEACĂ
După grindina de-aseară indicatoarele drumurilor
s-au schimbat romanţa patru duce spre zona cucutei
unde în zori am pus o cunună pe mormântul
mareşalului Til Buhoglindă tangoul şapte ne îndreaptă
spre abator sub stema cu tibii păunul roteşte întruna
discul fericirii cadrilul nouă indică drumul spre port
visătorii care pleacă vor găsi certitudini în burta
rechinului există şi sacâz ascultaţi propulsoarele
există şi alte indicatoare la fel de exacte important
e doar să-ţi greseszi maşina de gândit automat altefel
contravii la legea circulaţiei şi fără să vrei
devii crescător de cobai
SĂ N-O ÎMPRĂŞTIE VÂNTUL
Cel care trage cu praştia în arbori ucide azurul
da izvorul e acoperit cu nuiele murdare gâtlejul
strigă după soare dar fluturii mănâncă lumina
iar Scufiţa roşie e violată de paraşutişti cineva
o caută fratele ei care umblând printre arbori
aude triluritul grifonului şi fratele-i geamăn
trage în piept benzina pădurii albite şi norul
pluteşte în flăcări arde aproape o sută de ani
mâinile îngheţate adună cenuşa caldă o pun
în leagănul copilului o ascund sub pragul cetăţii
să n-o împrăştie vântul praştia e penultima
literă din alfabet şi oamenii ascultă în linişte
bătaia clopotului de sticlă din smoală
unui ev democrit
SE ÎNTREABĂ UNDE E CASA
Intră şi nimeni nu spune ia loc
se aşează şi nimeni nu-i întinde albumul
de familie se culcă cu femeia femeia nu are sâni
miroase garoafa garoafa exală urină formol
priveşte ceasul ceasul e-o limbă de mort
le surâde şi ei se transformă în stânci
se întreabă unde e casa de pe hărţile sale
îşi pipăie ochii şi ochii dispar dintr-o dată
apoi îşi uită numele originea şi rămâne
singur în armura-i de fontă singur
în lumea reală
MAI BINE VĂ SPUN O POVESTE
De ce să-l urâţi are şi el o soţie cu sâni şi picioare
fără îndoială îşi iubeşte copiii aidoma nouă mănâncă
spaghete evlavios recită poemele codului penal
iertaţi-l cine-i vinovat că poartă brâul lui Iov
mai bine să vă spun o poveste despre să zicem
despre Frumosa din pădurea adormită mai bine
să jucăm o partida de pocher poate câştigăm
o mulţime de zile mai bine să ne gândim că soseşte
toamna anotimpul gutuielor sezonul beţivilor restul
face păianjenul negru el se ocupă cucernic
de inima sa i-o suge treptat
IUBITE COLEG
Ne aflăm pe vremea războiului troian
stimată domnişoară sunt nespus de viteaz
vă fac declaraţii de flori nu sunt timid execut
lupinguri înfrunt o mie şi una de nopţi
îmi permit să fiu egalul prietenului meu din vecini
frunze de laur una mie una ţie aşa e corect
ne aflăm pe vremea bronzului spune iubite coleg
cine vrea să-mi fure atomii felinarul şi altele
mâine îl iau în spangă şi plec c-un submarin
spre Ithaca vom vedea pe drum
ÎMPLININD ASTFEL VIZIUNEA
Peste oraş izbucnesc arhanghelii veacului şi aduc
simfonia dezastrului deodată umbrele curg în asfalt
şi clădirile plutesc remorcate de broaşte ţestoase fiţi
liniştiţi un aerostat din 1788 aruncă mereu
mesaje de pace amestecate cu grenade atomice
împlinind astfel viziunea balerinei vă rog liniştiţi-vă
medicii lotului de fotbal sunt la post şi repară
scara valorilor şi toată argintăria grădinii botanice
de ce vă speriaţi stingerea lămpii e prevăzută de mult
scrie doar şi în calendarul bunicii din pod aşadar
fiecare îşi primeşte la timp sicriul comod
şi după această glumă evident metafizică
puteţi juca domino
PLUTIM PE ADÂNCUL MOV
Ce linişte pe strada păsărarului galbenă
e plină guşa pisicii de cântecele scatiului
să vedem ce faceţi cu indigoul să vedem
dacă nu deveniţi cumva dublu exemplar
voi cultivatorilor de mărar voi filozofilor
strada păsărarului dispare în ceaţa marii
supravieţuitori ai dezastrului doi câte doi
plutim pe adâncul mov şi căutăm răbdători
corabia adevărului Isuse Christoase cum
de nu am ştiut
ÎN SPIRIT MAI CRITIC
Magul iese din apa mâloasă proclamă
o nouă culoare rugbiştii se închină cu prapuri
întâmpină înţelepciunea care pleacă pe catalige în lume
şi baloanele de săpun porumbeii se înalţă spre cerul
spuzit se înmulţesc anotimpurile calde hameiul
e declarat adevăr universal manualele de botanică
trebuiesc rescrise în spirit mai critic fecioarele
îşi dezvelesc helenicele coapse de marmoră filozofii
ridică teorii pentru viitoarele poduri aeriene pe care
centaurii vin din zare zornăind din zale şi zaruri
dar nimeni nu vede cometa nimeni nu aude
ghiaţa troznind sub limbă
PÂNĂ LA PAGINA 9
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Deşi fumez câteodată trabuce să ştiţi
că nu mai există miracole pe înălţimi
unde zeii porunceau sunt rampe de lansare
nimfele au murit pline-s poienele de reziduri
atomice Goliat e-ntr-adevăr mai puternic
decât David sunt convins nu mai există miracole
am crezut până la pagină 9 ce să-i faci
într-o zi vom avea pe lună biblioteci tribunale etc
şi cade şi ultima trapă vai mie vai ţie
iubite canibal
ŞI NU UITA ŞI NU UITA
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Stăm întinşi pe ţărmul mării noi baritonii
veacului cu aripi de nylon desigur cu toţii iubim nisipul şi soarele dintre valuri apar sirene cu sâni
otrăviţi ; visăm avem nostalgia gramofonului cu pâlnie
de pe vremea când doamnele volănaşe domnişoarele polka
se-mbaiau în costume metafizice poftim o bomboană cu mentă
să uiţi trecutul să accepţi staniolul autenti poftim
o barcă să pleci fără busolă să pleci fără nimb
s-a aflat cu precizie că ultima iluzie s-a dizolvat
luna e numai o piatră ponce un disc oarecare
poleit cu cenuşă lasă computerul şi intră în mare
şi nu uita şi nu uita niciodată
destinul planctonului
DEŞI IUBESC PORTRETUL ACELA
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Noaptea vin întodeauna la tine cărările
sunt luminate cu foc de napalm cu rachete
ştiu bine madonă numele tău e Viitorul porţi
ciorapi încasabili şi sfânta superbă ta aură
e din sârmă ghimpată ai o inima calmă
nici un vânt nu-ţi scutură puturosul frunziş
mi-e greu să revin la vechea partidă de bridge
deşi iubesc portretul acela în care un secol
îşi linge coada pampoanele sunt roase de molii
iar broaştele au îngheţat în gatlejele cântăreţilor
de operă există un singur drum numai unul
mă îndreaptă spre tine în poartă aşteaptă
o labă de diavol cine ştie când mă înhaţă
daţi-mi paloşul
O GROAPĂ COMUNĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Aşadar eu vin spre tine mereu şi mereu
depun la picioarele tale de lut un trifoi
cu patru foi dar cine observă ofrandă mea
printre mieii jertfiţi printre capetele bărbaţilor
căzând din toate continentele da la picioarele tale
se tipăresc bilete pentru pasagerii spre luna azi
când o groapă comună se cască dezinvolt
şi înghite lira pasărea cu acelaşi nume nefast
să vină fanfara Dracula să vină portarii
cercului ; sufletul meu se vrea liberat din pălăria
scamatorului ninge şi totuşi e vară
ESENŢA ESENŢELOR
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
În faţă ochilor se desfăşoară o bătălie pătrată
pentru esenţa esenţelor din nacela aerostatului
tinerele castelane cu măşti de gaze mulate pe faţă
urmăresc turnirul clovnii sug otrava din mărgele
curcanilor poetul trage aburi din pipă nu-i pasă
el ştie nimeni nu-i poate răpi certitudinea
că 2x2 fac 5 feldmareşalii luptă eroic în preajmă
rămân cadavrele celor deplasaţi mai târziu castelanele
îşi pun malacoave şi-n ritm de fluturi sosesc
la banchet se mănâncă stridii icre poeţii rod oase
în timp ce chimiştii în laboratoarele lor subterane
prepară acizii istoriei aşa vă trebuie
COPILUL HABAR NU ARE
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
În amurg se rotesc limuzine cu aripi de corb
coboară pe pământ şi împăratul bea şampanie
ordonă inversarea literelor din alfabet primăvara
se supune şi-n cimitirul animalelor cântă din flaut
în toga violetă şobolanii urmează duhoarea vremii
scutierii ronţăie biscuiţi iar tehnocraţii şuieră
rugăciuni electronice pentru calul cu nările pline de mâl
prin fereastra zgarienorului iese un zeppelin cu atleţi
sunt vizionării veacului spornic au cranii foarte ovale
sunt stropite cu var au frunţile iluminate de ger
împăratul binecuvântează rodul mucenicilor săi
numără viitoarele abatoare inaugurează cultul
iubirii copilul habar nu are că doarme cu funii
sub pat copilul pădurii visează miniaturi
cu lalele daţi-i aghiazmă
TOCMAI VA ŞTERGEŢI BARBA BRUMATĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Tramvaiul meu are suave aripi de libelulă
seara mă poartă lin deasupra culorilor aspre
mă depune în camera voastră tocmai mâncaţi
potârnichi pepit tocmai va ştergeţi barba brumată
în vecini copilul primeşte două clopote la fund au
pe terasă înstelată o femeie destoinică mângâie
coarnele diavolului dar apă robinetului picură
totul ar fi în ordine şi chiar în distinsa dezordine
numai că Nichita Stănescu lipseşte iarăşi de-acasă
taie în lună litere de vis pentru ţesut cuvinte de vis
revine cu mantia zeului pe umeri deci rondul meu
se încheie îmi dezbrac bufonul de romburi şi cioburi
şi tramvaiul meu deraiază şi nu-mi rămâne decât
să iau din cuibul îngerului o bomboană de malţ
treptat dizolvandu-mă
PUTEŢI CUMPĂRA O CARTE DE VIS
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
De vreme ce aţi venit la târgul de toamnă
vizitaţi-mi taraba cercetaţi-mi concepţia
de viaţă iată doamnelor iată stimaţi cântăreţi
am borcane cu homunculi de expus în birouri
am oglinzi care vă arată un suflet curat puteţi
cumpără o răzătoare pe care să vă râdeti în voie
inteligenţa şi hreanul harul hramul vă rămân
neatinse pe nimic puteţi cumpăra o carte de vise
( trandafiri de vei visa sub şenilele tancului
în curând vei şuiera ) la acelaşi preţ convenabil
vă ofer portrete de caporali teozofi puteţi cumpăra
o minunată mască de gaze o puneţi cu grijă
pe faţă în zori când ieşiţi voioşi în pădure
la cules de ciuperci scuzaţi-mă doamnelor domnilor
întrucât papagalii sunt produs de import
planetele se trag pe ascuns
ÎNSCRIU COPITELE MĂGARULUI
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Sosesc cu hârtii cu registre între rubrici bogate
trec cifrul scaunelor numărul pe care îl poartă
urechile copiilor comand pe măsură palme zdravene
înregistrez în dosare mişcarea seismică a nopţilor
noastre de dragoste înscriu copitele măgarului
din muzeul meu imaginar când te plictiseşti de mine
trag linia închei cuvenitul bilanţ metafizic şi plec
c-un Albion 101 gonesc pe şosele mai netede plec
mai departe militând împotriva birocraţiei angelice
tu să-mi aprinzi păpădii la altar
CU MÂNA LA INIMĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Mărire prafului proprietăţii sale democratice
se depune pe sarcofagul scrinului cu amintiri
de familie îngroapă privirile din tablouri şterge
formulele magice fură strălucirea dictatorilor blânzi
unde-s zăpezile de altădată preastimaţi inventatori
pentru mine un ou de cioară valorează mai mult
decât o mitralieră atomică şi pe voi va înghite odată
zeiţa prafului în locul ochelarilor pe nas va rămân
testicole de hienă e atâta praf pe pergamentul istoriei
alah limbile voastre-s frumoase că otrăvitoarele ciuperci
când deschideţi gura se oxidează lumina alah şi iarăşi
alah un secol iese din altul înfăşurat în scutece
de praf o spun cu mâna la inimă deşi
adevărul a fost secularizat
O CASETĂ CU ŞERPI
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Lângă roza vânturilor cu lira sub braţ
poetul fumează nori şi arată drumuri inverse
unii îl cred şi-şi mută turma de oi înspre lupi
unii pe vreme senină deschid umbrela şi fac astenie
alţii se duc să cultive grâu sau mac şi culeg
pietricele dorm liniştiţi în loc de vară au iarnă
şi prăjesc pe plită elegia belşugului bravo poetul
compune un nou sistem de irigare şi-i trage pe sfoară
pe cei care vor să-l tragă pe apă bravo şi bravo
cel desprins cu nuanţele galbene salută poetul
de armindeni îi trimite o casetă cu şerpi
dar ochiul magic se aprinde
HALEBARDA VÂRÂTĂ SUB PAT
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Nu mă tem de nimeni de nimeni luna
în geamul meu e-un cap prietenos de mongol
Sfarmă-piatră nu poate sparge o nucă pasărea
nopţii buha recită vieţii ode aprinse de nimeni
nu mă tem halebarda vârâtă sub pat e jucăria
vecinului ştiu copilul ascultă la uşa dar are
talaj în urechi tinicheaua gonită de vânt e hohotul
tancului sfânt de pe altă planetă de nimeni
nu mă tem seară beau ceai de tei mă culc în zori
reiau lectura din vieţile blânzilor inchizitori
de nimeni nu mă tem numai iepurii angora
mă sperie vag uneori
SOLITAR PRINTRE IMPRECISELE HĂRŢI
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Cineva s-a spânzurat iată scrie în ziarul de azi
eram aproape convins că nu mai există sinucideri
pe strada mea Doamne e tocmai omul acela împreună
trebuia să plecăm în căutarea cinabrului a unei
definiţii mai limpezi mi-e dat să rămân mereu
solitar printre imprecisele hărţi ale bătrânului Mercator
ploaia burniţa şterg ultimile puncte de orientare
torpiloarele mele plutesc aiurea ce pot face spuneţi-mi
admir în continuare fazanul împăiat şi seara
scriu acelaşi poem idilic despre piatra
din al dumitale ficat
S-O CIUGULEASCĂ BALAURUL
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Cel care întinde lături să-mi gâtuie ziua
doarmă liniştit cu pietrele şi furnicile sale nu
mă răzbun unghiile mele sunt ruginite de mult
de mult mi-am aruncat peniţa în tufele
de trandafiri acolo s-o ciugulească balaurul nu
mă răzbun priviţi-mi ziua indiferentă posacă
îşi acceptă destinul imprimat în lespezi de ceară
de ce s-o gâtuiţi capul meu otrăvit oricum
pluteşte peste apa literelor
şi admiră iarna
FUMUL EI VA ACREŞTE VIRTUTEA
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Vedeţi v-am spus casa mea e veşnic pustie
pereţii ei sunt hârtia văzduhului sterp cheia porţii
diavolul o ţine ascunsă sub aripă în cămările mele
am numai seminţe de cânepă pentru sticlete vedeţi
ceasornicul lunii îmi arată un timp care-i orb
ocoliţi-mi deci casa fumul ei va acreşte virtutea
vântul din preajma va mănâncă urechile blânde
şi limba v-o acoperă cu nisip ca să nu mai vorbiţi
despre viitorul bâtlanilor priviţi în casa mea părăsită
am o chitară dar cine mai are timp să-i asculte
geamătul oaselor vedeţi
SPRE ZONE DELUROASE
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Doamnă cu nume galben de zână ascultă-mă
derbedeii parlagiii hoinăresc prin visele noastre
vor să-ţi fure culoarea părului să-mi spargă
felinarele sintaxei ca noi să rămânem în beznă
în racla nucului doborât probabil în evul trecut
să plecăm spre zone deluroase mai bine adaugă
trefla ta roşie în trefla mea neagră astefel vom fi
fluturi uniţi în clipa când moartea furtuna coboară
împreună să amestece cărţile ascultă-mă în numele
cifrei sublime
SUNT LITERA Y
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Te superi pe mine că nu sunt director de circ
că nu am ghetre premii paraşute sau diplome
sunt litera y din marile epopei ale zilei sunt
un biet inginer de suflete leg tinicheaua de coada
câinelui descriu o lume care nici nu există
puteam să fiu măcar alpinist iarăşi te superi
prea mă bate ploaia neagră sunt plin de scaieţi
numele meu rostit de corbii înfometaţi îi vezi
cum aşteaptă să mor vei afla curând că am fost
un om până atunci îţi cad în genunchi
iartă-mi povara şi lacrima
O TĂCERE DE MLAŞTINĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Anii dintre tine şi mine se dizolvă în ceaţă
domneşte o tăcere de mlaştină vântul îşi mută hotarele
spre zodii mai nobile poate că eşti savoarea scoilcilor
de la ospăţul săracului poate că nici nu mai eşti
atât de blondă sălciile plâng lângă iad şi recheamă
umezeala glasului seara tremurul ascuns al sânilor grei
orhideea sexului tău e azi o stemă foarte uitată
şi pasărea ce veghia cândva peste flacăra noastră
veşnic trezindu-ne în zori ca să nu fim cenuşă
se-ndeparteaza spre zodii mai clare mai nobile
în urmă rămâne o umbră - transparentă pluteşte
în somnul meu hibernal şi ultima amintire
naşte un tigru mort
PE UNDEVA ÎN DERIVĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Doamnă de unde veniţi până ieri
şi eu eram în derivă aveţi picioare
atât de frumoase sunt coloanele iadului legaţi-mă
de ele târâţi-mă în foc sunteţi sora laptelui smoală
şi aveţi un portret generos nu sunteţi cumva Ofelia
nu fecioara aceea palidă a fost mâncată de raci
dumneavoastră aveţi piper sub piele aveţi şi sex
şi zece unghii-porunci legaţi-mă de picioarele
proprii târâţi-mă pe aleile iadului altfel
vă rup portretul am zis
LIMBA SUAV ATÂRNÂND
Lui Adam Puslojic
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Peste câteva clipe în piaţă are loc execuţia mea
asistă şi vulturii vulpile grafologii asistă contabilii
e viva sosesc toboşarii lui Napoleon soseşte şi clipa
când litera funiei cade pe gâtul acesta prin care
a trecut un râu de coniac sunt executat pe bună dreptate
prea am iubit cu ardoare filatelia adevărul muşcatele
şi n-am tras cu urechea la şoaptele crengilor nu-mi
pare rău că mor unde e muza mea de demult spune
cine cine îmi admiră limba suav adiind atârnând
petala de trandafir curând voi fi şi demn şi rigid
moşteniţi-mi curajul până atunci domnişoară stewardesa
va propun un zbor de agrement
UN BIET ACAR PE LINII SECUNDARE
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
După moartea mea daţi piatra la o parte
veţi găsi mesaje scrise cu cerneală simpatică
veţi spune totuşi a fost un poet un cărturar a fost
un beţiv cu premii la academia păsărilor dar
purta cununa de paie ura delicateţea ştampilelor
şi umbla printre noi călare pe diavol de ce de ce
În secetoasele zile dirija un triciclu cu abur
din goana binecuvântând tămâia măgarii şi lacrima
noi eram dirijori el un biet acar pe linii secundare
în sfârşit a plecat şi după ploile de primăvară
din craniul său va creşte un soi de lăcustă
va mânca însă conopida altora deci
să-l primim
Astrofiloscoporos
Deschideţi cartea la pagina opt zeci şi nouă
se scrie despre cultivarea muşcatelor şi prepararea
vînatului mai jos veţi găsi definiţia foarte precisă
a literaturii adevărate la pagina o sută şi cinci
primiţi sentenţe indicaţii pentru gimnastica zilei
sau cum să vă invitaţi mireasa timidă în pat dedesubtul
paginei sunt papucii şi-un asterisc care traduce
cuvântul astrofiloscoporos şi înainte de culcare
citiţi şi pagina finală se explică acolo
încotro să plecaţi după moarte
ACOLO ÎNDĂRĂTUL PERDELELOR
Cine plânge îndărătul perdelelor are păianjeni
pe gură cine plânge sau râde cu hohote
va fi desigur erou dar fără Ofelia
(după Hiroşima nu mai există legende)
femeia care îndărătul perdelelor grele
îşi mângâie sânii şi trupul şi-l sărută-n oglindă
este amanta verde a umbrelor lacome
iar cel care priveşte melancolic obiectele
îngropate acolo îndărătul perdelelor
orbeşte foarte curând numai acela
care pune acum o floare-n pahar
înţelege mesajele beznei amin
PÂNĂ ŞI IASCA
Ploaia zeului sparge păstăile oaselor
păianjenii fug în molatice tuburi de tâlv
şi rădăcinile beau laolaltă cu gurile morţilor
mereu însetate mereu obosite de atâtea strigăte mute
iar spinii înfloresc pe fruntea fierului blând
până şi iasca sex uscat pe scoarţa copacului
se deschide şi bea seminţe de miere imensă-i
uimirea în frunze în albul dovleacului
uimite caprele privesc într-o oglindă de piatră
lumină din lumină în struguri
clopotul tace lapte bun înfloreşte
în sânul tău drept
PARAFÂND EREZIA
Împlinească-se odată culoarea seminţelor
pe urina din curte plutesc geometrice semne cereşti
vestind scăderea luminii - acum când sopârla mai e
litera de bronz pe piatra funerară a vremii
şi păianjeni voluptousi trag fire peste părul suav
dintre coapsele zeiţei dormind după violul solar
clocotesc otrăvuri de broaşte pământul aşteaptă
alte şi alte morminte adânci împlinească-se netezimea fecioarei
sub lumina putrezind cuvintele-s cioburi de sticlă
şi se aud zvârcolirile timpului în lemnul uitat
sau poate o pasăre speriată bate cu ciocul
în masca morţii şi o pană se înalţă
parafând erezia
DAR SÂNGELE FÂNTÂNILOR
Săbii şi aripi uscate bat noaptea în geam
sau cad în grădină nucile negre
nu ştiu treziţi strămoşii coboară
din portretele ovale pline de plumb
şi caută în sertare şi găsesc numai somn
prin tării plutesc zeppeline cu păsări ciumate
un înger mă atinge cu mâna şi poate
sunt frunza lăcrimând în visul cuiva nu ştiu
dar sângele fântânilor încheagă încet
oglinda de ieri
ŞI CÂND NE TREZIM
Plouă argintiu şi toate se înnegresc
şi lemnul crucii şi chipul tău de fecioară
perdeaua atârnând afară putrezeşte - e steag
de doliu albinele au băut polen otrăvit
vine seara cu lumini de mucegai şi rugină
cresc negri bureţi pe indicatoarele drumurilor
şi bâjbâind intrăm deodată în somn
ploaia ne întunecă până şi stelele din vis
dormim îmbrăţişaţi ca să nu rătăcim
şi când ne trezim e iarnă de mult
memoria noastră neagră naşte pietre albe
eşti încă tu şi foarte palidă mă întrebi
de ce acum
ŞI-N ZORI SCRISORILE NOASTRE
Neliniştile cresc uşor cu şerpii sub lună în timp
ce umbra scrie pe ape mesaje cifrate pe care
le înţeleg numai morţii cei tineri da în somnul
bolnavului înfloresc trandafiri cu miez de zăpadă
şi febra piere păpuşa coboară din rafturi şi fură
sabia generalului şi-o aruncă în groapa cu spini
noaptea clocoteşte de taine uite pleoapa ţi-e rouă
acum când litera înmugureşte pe crucea martirului
şi cenuşa radioactivă se depune pe marmora lumii
pe urnele pline cu mierea filozofilor dar toate
neliniştile descresc cu luna şi-n zori scrisorile noastre
ajung pe mesele îngerilor
E TIMPUL BEATITUDINII
Noapte bunã fericire şi trage zãvoarele grele
sã nu între furnicile vietãţile acestea blindate
îţi mãnancã idealurile trage perdelele jupoaie pielea
lupului din oglindã ora e foarte mentolatã foarte altfel
luna îşi înfoaie coada verzuie sub plãpumi uzate
bãtranii cãsãtoriti recitã alfabetul e timpul beatitudinii
ascultã cum îţi creşte barba de cupru în hăţişul ei
apostolii aruncã sãmanta încercãrii mai ştii
poate în zori te şcoli rãzvrãtit dar fii fãrã grijã
potopul se amânã cu câteva zile cisternele
sunt incã pe drum
URMAŢI DE PRAPURI LARGI
Schelete de cai galopează noaptea pe câmp
nebunul din lună îţi admiră imperiul de piatră
ordonă broaştelor să-i păzească hotarele sfinte
şi adie un vânt amestecat cu suflet de baltă
din când în când din orbitele craniilor
ţâşnesc trasoare de aur iluminând cimitirul atomic
şi scheletele vin către noi copitele de argint
sunt oglinzi fulgerate în praful ce lent
astupă gura destinului linişte linişte
norii descarcă faetoane blindate linişte
urmaţi de prapuri largi toboşarii
anunţă erele noi
ŞI NU MAI AM VISE
Cade coroana ciorilor din grădina bolnavă
lăcustele susură pe urnele pline cu praf de cărbune
focul a mistuit cărările de la mine la tine
maci albi răsar din craniul pisicii sub lună
şi aici unde sunt se umflă pietrele setei
pieptul meu sau pieptul vecinului geme tăcut
păianjenii mănâncă umbrele ascunse-n oglindă
îmi caută inima şi sătui păianjenii torc
fire pentru giulgiul anilor şi moare deodată
copilul din mine şi nu mai am vise speriat
şi acoperit de iască privesc înspre uşa
unde-i mama să tragă acuma zăvorul degetele
ei sunt foarte bătrâne plecat în ţărână
tata se sărută cu rădăcinile bune cine
mă ajută cine goneşte luna şi mie
să-mi cadă coroana
SPRE ROZAMRINUL DIN BASM
Suntem iarăşi la ţară
îţi aduc în casă lemne apă dovleci
câinele vrea să-şi împartă visul cu noi
dar aţipeşte lângă focul de peşteră sfântă
aprind lumina şi o clipă eşti zâna din icoană
şi fiindcă e toamna miroase a petrol lampant
iar merele de pe scrin au gust de veşnicie
până târziu citim din calendare vechi
totul e galben sau cafeniu şi nespus de uitat
noi înşine suntem litere în sicriele păgânilor
dar nu te speria – curînd nechează caii
înhămaţi la sania din fotografia de sus
şi ne vor duce prin câmpul alb
spre rozmarinul din basm
ŢI-E PĂRUL APROAPE ROMANTIC
Petre Stoica din "O casetă cu şerpi"(1970)
Într-adevăr suntem iarăşi la ţară
dăm la o parte obloanele cu inimi copilăros decupate
şi praful iernii se ridică de pe obiectele sfinte vezi
ele au ştiut să plângă în tăcere îngerul de gips aurit
în absenţa noastră s-a rugat sub portretul bunicii
aminteşte-ţi de bunica noastră îi aduceam acadele era
fericită când puneam discul Columbia cu voci ascuţite
de ce a murit Carusso de ce ne priveşte din ungher
şoarecele cu ochi de piper tu stai melancolică în faţa
oglinzii de iaz vălurit ţi-e părul aproape romantic
adie spre sărbătoarea ce vine solară sau vine timidă
eu aşez în pahar zambile cu mireasmă de paşte
spre amiază ieşim şi admirăm găinile recitând
în cenuşă ; plecăm cu bicicletele şi sunt fericit
că semeni cu Diana care dormea cândva
acolo în crâng
TREFLĂ PE TREFLĂ
Poeţilor Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea
Stăm la o masă aşternută cu amurg de coniac
printre picioarele noastre aleargă animale teribile
dar numai în zori ucidem tigrul acum
pândim armonia cuvântului carnea sa
e mentă smochină ori smirnă şi iată
că pământul ne slăveşte pe toţi
de ce să ne mănânce vulturul acela
o şi e vară şi toamnă şi iarnă şi încă
ne aflăm în acest carusel dar nu vă speriaţi
toate drumurile duc mâine la râul
care ne spală moartea adunată pe faţă
şi desigur vom fi
treflă pe treflă
CINE
Cine mai intră în pădurea copilăriei
Albă-ca-zăpada a fost gâtuită de pitici
piticii au crescut uriaşi s-au decretat mareşali
şi luptând între ei au murit glorioşi
cine mai aprinde felinarele florilor şi cine
îngrijeşte animalele bolnave de iradiaţie
căprioarele se prăbuşesc lângă lupi iar lupii
ingenunchiaza lângă iepuri numai porcii mistreţi
mai aleargă apărându-şi demnitatea cu colţii
corbii plâng şi recită manifeste de pace
şi pădurea-i pardosită cu cranii hiacintul
creşte liber din pământul orbitelor negre
Albă-ca-zăpada a fost gâtuită de pitici
cine spune că suge mătrăgună e clown
şi până la moarte ne trage ne trage pe sfoară
dar cel care preţuieşte taina din lacrimă
ştie că pădurea copilăriei
s-a înecat într-o găleată cu tuş
LEMNE PE UMERI
Filigran de corbi în zăpadă gravuri fumurii
cândva mă duceam să caligrafiez candoarea copilăriei
pe ghiaţă ; eram ocrotit de Andersen singur sunt azi
pe câmpul îndreptat spre oceane cu soare spre limanuri
cu hortensii lampioane şi muzici dar azi sunt bătrân port
aproape patru decenii de lemne pe umeri nu mai am nu
nici sănii nici cai cu valtrapuri de aur umblu singur
pe campul cu desene de păcură destinul meu e tăcerea
şi aştept să fiu mâncat de iepuri umblu singur nu ştiu
cât e ora printre marii poeţi ;
fructele mele sunt bulgari
de cocs iertaţi-mă şi mâine şi azi
PE HÂRTIE DE TURNESOL
Nu mai există gâste sălbatice nu mai există
zâne cu bucle de aur casa de turtă dulce
a pierit în bombardamentul atomic din timpul
războaielor punice aşa se spune în marile cronici
unde ni sunt visătorii există în schimb pretutindeni
comunicate de presă suave masacre de fluturi
unde ni sunt visătorii plângeţi copii curând
veţi afla că mesajul părinţilor a fost aşternut
pe hârtie de turnesol nu mai există gâste sălbatice
plângeţi şi plângeţi copii se apropie coarnele
nopţii plângeţi
LA MASA ŞOARECILOR IARNA
Iată pleacă zăpezile reapar cuvintele sterpe
aceste zdrenţe ale curilor noastre
şi-n fumul depărtărilor creşte bogată
speranţa ierbii iar apele poartă prin lume
mesajele peştilor iradiaţi care în şoaptă vorbesc
un limbaj mai moale mai trist
şi frazele se reînchegă viguroase în inimi
şi vara spre toamnă treierăm fericiţi
pleava consoanelor şi neghina vocalelor
şi la masa şoarecilor iarna mâncăm
coaja cuvintelor goale apoi adormim
în haine de genii
DECI NU NE MAI DUCEM
Lăsaţi în pace imortelele şi tabla înmulţirii
zăpada acoperă pădurea copilului blând
iar vântul ascute satârele gerului
deci nu ne mai ducem cu jertfe bogate
ls templul zeiţei rămânem la gura sobei
unde mâncăm seminţe de dovleac şi citim
legende sumeriene trezit din somn cineva
plânge din flaut silabe de şerpi deci
rămânem închişi în urechea istoriei
şi ascultăm foşnirea urzicilor vesele
din anul fantastic 5000
DE CE NU ÎNŢELEGEŢI
Nu mai deschideţi plicurile sunt toate goale
doar în palmele discipolilor se află ceva poate
bucăţi de cretă fărâme de adevăr sau chiar lipitori
mai bine plimbaţi-vă de-a lungul răului leneş
priviţi cum lunecă prin iarbă şarpele sprinten
duce pe cap semnul magic al viitorului sorbiţi-i
otrava şi nu mai deschideţi nimic plimbaţi-va
calmi curând coboară porumbeii Bibliei acolo
sub crucea vântului vă cresc în liniştea umbrei
unghii de mort de ce nu înţelegeţi odată de ce nu
dansaţi tangoul preferat
DUPĂ TRECEREA PLOII
După trecerea ploii devenim profeţi şi spunem în cor
vom avea mai multă glucoză mai multe urzici
pătrăţele vor fi mai pătrate şi evlavioasele degete
vor fi mai violete când ţin condeiul şi scriu
despre dragoste întotdeauna după trecerea ploii
ne simţim mai suavi mai umani mai frumoşi
niciodată nu suntem indiferenţi că peştele japonez
claustrat în fumuriul acvariu după trecerea ploii
devenim cu toţii profeţi şi avem o încredere oarbă
în bărbile piticilor de gips din grădina părinţilor
în rest medităm
PRIN ORAŞUL CU VULTURI
Doamnei Sânziana Pop
Cineva e cumnata portocalei poartă lent nuanţele
rafiei unde ai găsit trompetă la serenadă participă
grefieri grefaţi cu greieri din ramă bidermaier ies husari
auzi-i cum vin cslari prin oraşul cu vulturi spânzuraţi
de cingătoarea bunicului auzi un tango notturno ce vis
cu negri ciorapi spre coapse dalbe fetele ursuline
se transfoarma în monograme cu fir de patrafir undeva
sobolii cârtiţele cu ochelari de pământ citesc cercetează
măruntaiele istoriei au existat cândva şi miracole
acum în camera aceea de foarte de sus din luna bălţată
cânta un nebun pentru îngerii de jos oraşul se mută-n
insectar unu doi şi patru şi nouă şi probababil adolescenta
a băut hidromel şi schiurile curg melancolic înspre
să zicem mesteacănul cinci înspre caruselul rotind
copii de morţi săculeţi cu tărâţe păpuşi noapte bună
PRIVIND PLICTISIŢI PE FEREASTRĂ
În sfârşit pe roţi ruginite a sosit şi duminica
o sărbătorim spălandu-ne de pe faţă funinginea
săptămânii sau privind plictisiţi pe fereastră
a sosit cu promisiuni aurii cu bomboane cleioase
până şi călăul are zi de odihnă recită din Biblie
îşi îndeamnă copiii să lase nebunul în pace
în parc bătrânii dezleagă cuvinte încrucişate
dar se poticnesc la cuvântul moarte şi pleacă
visând eternele duminici din rai visând
nu-i nimic vântul face dreptate stinge focul
pasiunilor mici linge praful de pe gurile statuilor
bronzul să poată rosti mai departe sentenţe
nu-i nimic stimaţi iubiţi preamăriţi pământeni
iată şi seara închinaţi-vă la altarul săptămânii
şi rugaţi-vă pentru sufletul lui Cristofor Columb
rugaţi-vă demni
UN SINGUR PAPAGAL
Flaşnetarii s-au prăbuşit la capătul străzii
un singur papagal mai zboară prin lume
şi strigă Sesame deschide-te un singur papagal
curând îl mănâncă însă pisicile primăverii
penele lui vor împodobi coiful cosmonautului
ce-mi pasă în grădina lumii cresc flori de hârtie
la poarta artei mele patriarhii bat cu toiagul
ţâşneşte numai sânge vină primăvară oricând
şi cânte imnuri în odăile putrezite de mult
oarbe vânturi recită înţelepciunea prafului
sufletul a zburat cu aripile flaşnetarului
în timp ce ochii mi-au rămas într-o stampă
în care iadul purifică
VISĂTORII CARE PLEACĂ
După grindina de-aseară indicatoarele drumurilor
s-au schimbat romanţa patru duce spre zona cucutei
unde în zori am pus o cunună pe mormântul
mareşalului Til Buhoglindă tangoul şapte ne îndreaptă
spre abator sub stema cu tibii păunul roteşte întruna
discul fericirii cadrilul nouă indică drumul spre port
visătorii care pleacă vor găsi certitudini în burta
rechinului există şi sacâz ascultaţi propulsoarele
există şi alte indicatoare la fel de exacte important
e doar să-ţi greseszi maşina de gândit automat altefel
contravii la legea circulaţiei şi fără să vrei
devii crescător de cobai
SĂ N-O ÎMPRĂŞTIE VÂNTUL
Cel care trage cu praştia în arbori ucide azurul
da izvorul e acoperit cu nuiele murdare gâtlejul
strigă după soare dar fluturii mănâncă lumina
iar Scufiţa roşie e violată de paraşutişti cineva
o caută fratele ei care umblând printre arbori
aude triluritul grifonului şi fratele-i geamăn
trage în piept benzina pădurii albite şi norul
pluteşte în flăcări arde aproape o sută de ani
mâinile îngheţate adună cenuşa caldă o pun
în leagănul copilului o ascund sub pragul cetăţii
să n-o împrăştie vântul praştia e penultima
literă din alfabet şi oamenii ascultă în linişte
bătaia clopotului de sticlă din smoală
unui ev democrit
SE ÎNTREABĂ UNDE E CASA
Intră şi nimeni nu spune ia loc
se aşează şi nimeni nu-i întinde albumul
de familie se culcă cu femeia femeia nu are sâni
miroase garoafa garoafa exală urină formol
priveşte ceasul ceasul e-o limbă de mort
le surâde şi ei se transformă în stânci
se întreabă unde e casa de pe hărţile sale
îşi pipăie ochii şi ochii dispar dintr-o dată
apoi îşi uită numele originea şi rămâne
singur în armura-i de fontă singur
în lumea reală
MAI BINE VĂ SPUN O POVESTE
De ce să-l urâţi are şi el o soţie cu sâni şi picioare
fără îndoială îşi iubeşte copiii aidoma nouă mănâncă
spaghete evlavios recită poemele codului penal
iertaţi-l cine-i vinovat că poartă brâul lui Iov
mai bine să vă spun o poveste despre să zicem
despre Frumosa din pădurea adormită mai bine
să jucăm o partida de pocher poate câştigăm
o mulţime de zile mai bine să ne gândim că soseşte
toamna anotimpul gutuielor sezonul beţivilor restul
face păianjenul negru el se ocupă cucernic
de inima sa i-o suge treptat
IUBITE COLEG
Ne aflăm pe vremea războiului troian
stimată domnişoară sunt nespus de viteaz
vă fac declaraţii de flori nu sunt timid execut
lupinguri înfrunt o mie şi una de nopţi
îmi permit să fiu egalul prietenului meu din vecini
frunze de laur una mie una ţie aşa e corect
ne aflăm pe vremea bronzului spune iubite coleg
cine vrea să-mi fure atomii felinarul şi altele
mâine îl iau în spangă şi plec c-un submarin
spre Ithaca vom vedea pe drum
ÎMPLININD ASTFEL VIZIUNEA
Peste oraş izbucnesc arhanghelii veacului şi aduc
simfonia dezastrului deodată umbrele curg în asfalt
şi clădirile plutesc remorcate de broaşte ţestoase fiţi
liniştiţi un aerostat din 1788 aruncă mereu
mesaje de pace amestecate cu grenade atomice
împlinind astfel viziunea balerinei vă rog liniştiţi-vă
medicii lotului de fotbal sunt la post şi repară
scara valorilor şi toată argintăria grădinii botanice
de ce vă speriaţi stingerea lămpii e prevăzută de mult
scrie doar şi în calendarul bunicii din pod aşadar
fiecare îşi primeşte la timp sicriul comod
şi după această glumă evident metafizică
puteţi juca domino
PLUTIM PE ADÂNCUL MOV
Ce linişte pe strada păsărarului galbenă
e plină guşa pisicii de cântecele scatiului
să vedem ce faceţi cu indigoul să vedem
dacă nu deveniţi cumva dublu exemplar
voi cultivatorilor de mărar voi filozofilor
strada păsărarului dispare în ceaţa marii
supravieţuitori ai dezastrului doi câte doi
plutim pe adâncul mov şi căutăm răbdători
corabia adevărului Isuse Christoase cum
de nu am ştiut
ÎN SPIRIT MAI CRITIC
Magul iese din apa mâloasă proclamă
o nouă culoare rugbiştii se închină cu prapuri
întâmpină înţelepciunea care pleacă pe catalige în lume
şi baloanele de săpun porumbeii se înalţă spre cerul
spuzit se înmulţesc anotimpurile calde hameiul
e declarat adevăr universal manualele de botanică
trebuiesc rescrise în spirit mai critic fecioarele
îşi dezvelesc helenicele coapse de marmoră filozofii
ridică teorii pentru viitoarele poduri aeriene pe care
centaurii vin din zare zornăind din zale şi zaruri
dar nimeni nu vede cometa nimeni nu aude
ghiaţa troznind sub limbă
PÂNĂ LA PAGINA 9
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Deşi fumez câteodată trabuce să ştiţi
că nu mai există miracole pe înălţimi
unde zeii porunceau sunt rampe de lansare
nimfele au murit pline-s poienele de reziduri
atomice Goliat e-ntr-adevăr mai puternic
decât David sunt convins nu mai există miracole
am crezut până la pagină 9 ce să-i faci
într-o zi vom avea pe lună biblioteci tribunale etc
şi cade şi ultima trapă vai mie vai ţie
iubite canibal
ŞI NU UITA ŞI NU UITA
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Stăm întinşi pe ţărmul mării noi baritonii
veacului cu aripi de nylon desigur cu toţii iubim nisipul şi soarele dintre valuri apar sirene cu sâni
otrăviţi ; visăm avem nostalgia gramofonului cu pâlnie
de pe vremea când doamnele volănaşe domnişoarele polka
se-mbaiau în costume metafizice poftim o bomboană cu mentă
să uiţi trecutul să accepţi staniolul autenti poftim
o barcă să pleci fără busolă să pleci fără nimb
s-a aflat cu precizie că ultima iluzie s-a dizolvat
luna e numai o piatră ponce un disc oarecare
poleit cu cenuşă lasă computerul şi intră în mare
şi nu uita şi nu uita niciodată
destinul planctonului
DEŞI IUBESC PORTRETUL ACELA
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Noaptea vin întodeauna la tine cărările
sunt luminate cu foc de napalm cu rachete
ştiu bine madonă numele tău e Viitorul porţi
ciorapi încasabili şi sfânta superbă ta aură
e din sârmă ghimpată ai o inima calmă
nici un vânt nu-ţi scutură puturosul frunziş
mi-e greu să revin la vechea partidă de bridge
deşi iubesc portretul acela în care un secol
îşi linge coada pampoanele sunt roase de molii
iar broaştele au îngheţat în gatlejele cântăreţilor
de operă există un singur drum numai unul
mă îndreaptă spre tine în poartă aşteaptă
o labă de diavol cine ştie când mă înhaţă
daţi-mi paloşul
O GROAPĂ COMUNĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Aşadar eu vin spre tine mereu şi mereu
depun la picioarele tale de lut un trifoi
cu patru foi dar cine observă ofrandă mea
printre mieii jertfiţi printre capetele bărbaţilor
căzând din toate continentele da la picioarele tale
se tipăresc bilete pentru pasagerii spre luna azi
când o groapă comună se cască dezinvolt
şi înghite lira pasărea cu acelaşi nume nefast
să vină fanfara Dracula să vină portarii
cercului ; sufletul meu se vrea liberat din pălăria
scamatorului ninge şi totuşi e vară
ESENŢA ESENŢELOR
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
În faţă ochilor se desfăşoară o bătălie pătrată
pentru esenţa esenţelor din nacela aerostatului
tinerele castelane cu măşti de gaze mulate pe faţă
urmăresc turnirul clovnii sug otrava din mărgele
curcanilor poetul trage aburi din pipă nu-i pasă
el ştie nimeni nu-i poate răpi certitudinea
că 2x2 fac 5 feldmareşalii luptă eroic în preajmă
rămân cadavrele celor deplasaţi mai târziu castelanele
îşi pun malacoave şi-n ritm de fluturi sosesc
la banchet se mănâncă stridii icre poeţii rod oase
în timp ce chimiştii în laboratoarele lor subterane
prepară acizii istoriei aşa vă trebuie
COPILUL HABAR NU ARE
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
În amurg se rotesc limuzine cu aripi de corb
coboară pe pământ şi împăratul bea şampanie
ordonă inversarea literelor din alfabet primăvara
se supune şi-n cimitirul animalelor cântă din flaut
în toga violetă şobolanii urmează duhoarea vremii
scutierii ronţăie biscuiţi iar tehnocraţii şuieră
rugăciuni electronice pentru calul cu nările pline de mâl
prin fereastra zgarienorului iese un zeppelin cu atleţi
sunt vizionării veacului spornic au cranii foarte ovale
sunt stropite cu var au frunţile iluminate de ger
împăratul binecuvântează rodul mucenicilor săi
numără viitoarele abatoare inaugurează cultul
iubirii copilul habar nu are că doarme cu funii
sub pat copilul pădurii visează miniaturi
cu lalele daţi-i aghiazmă
TOCMAI VA ŞTERGEŢI BARBA BRUMATĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Tramvaiul meu are suave aripi de libelulă
seara mă poartă lin deasupra culorilor aspre
mă depune în camera voastră tocmai mâncaţi
potârnichi pepit tocmai va ştergeţi barba brumată
în vecini copilul primeşte două clopote la fund au
pe terasă înstelată o femeie destoinică mângâie
coarnele diavolului dar apă robinetului picură
totul ar fi în ordine şi chiar în distinsa dezordine
numai că Nichita Stănescu lipseşte iarăşi de-acasă
taie în lună litere de vis pentru ţesut cuvinte de vis
revine cu mantia zeului pe umeri deci rondul meu
se încheie îmi dezbrac bufonul de romburi şi cioburi
şi tramvaiul meu deraiază şi nu-mi rămâne decât
să iau din cuibul îngerului o bomboană de malţ
treptat dizolvandu-mă
PUTEŢI CUMPĂRA O CARTE DE VIS
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
De vreme ce aţi venit la târgul de toamnă
vizitaţi-mi taraba cercetaţi-mi concepţia
de viaţă iată doamnelor iată stimaţi cântăreţi
am borcane cu homunculi de expus în birouri
am oglinzi care vă arată un suflet curat puteţi
cumpără o răzătoare pe care să vă râdeti în voie
inteligenţa şi hreanul harul hramul vă rămân
neatinse pe nimic puteţi cumpăra o carte de vise
( trandafiri de vei visa sub şenilele tancului
în curând vei şuiera ) la acelaşi preţ convenabil
vă ofer portrete de caporali teozofi puteţi cumpăra
o minunată mască de gaze o puneţi cu grijă
pe faţă în zori când ieşiţi voioşi în pădure
la cules de ciuperci scuzaţi-mă doamnelor domnilor
întrucât papagalii sunt produs de import
planetele se trag pe ascuns
ÎNSCRIU COPITELE MĂGARULUI
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Sosesc cu hârtii cu registre între rubrici bogate
trec cifrul scaunelor numărul pe care îl poartă
urechile copiilor comand pe măsură palme zdravene
înregistrez în dosare mişcarea seismică a nopţilor
noastre de dragoste înscriu copitele măgarului
din muzeul meu imaginar când te plictiseşti de mine
trag linia închei cuvenitul bilanţ metafizic şi plec
c-un Albion 101 gonesc pe şosele mai netede plec
mai departe militând împotriva birocraţiei angelice
tu să-mi aprinzi păpădii la altar
CU MÂNA LA INIMĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Mărire prafului proprietăţii sale democratice
se depune pe sarcofagul scrinului cu amintiri
de familie îngroapă privirile din tablouri şterge
formulele magice fură strălucirea dictatorilor blânzi
unde-s zăpezile de altădată preastimaţi inventatori
pentru mine un ou de cioară valorează mai mult
decât o mitralieră atomică şi pe voi va înghite odată
zeiţa prafului în locul ochelarilor pe nas va rămân
testicole de hienă e atâta praf pe pergamentul istoriei
alah limbile voastre-s frumoase că otrăvitoarele ciuperci
când deschideţi gura se oxidează lumina alah şi iarăşi
alah un secol iese din altul înfăşurat în scutece
de praf o spun cu mâna la inimă deşi
adevărul a fost secularizat
O CASETĂ CU ŞERPI
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Lângă roza vânturilor cu lira sub braţ
poetul fumează nori şi arată drumuri inverse
unii îl cred şi-şi mută turma de oi înspre lupi
unii pe vreme senină deschid umbrela şi fac astenie
alţii se duc să cultive grâu sau mac şi culeg
pietricele dorm liniştiţi în loc de vară au iarnă
şi prăjesc pe plită elegia belşugului bravo poetul
compune un nou sistem de irigare şi-i trage pe sfoară
pe cei care vor să-l tragă pe apă bravo şi bravo
cel desprins cu nuanţele galbene salută poetul
de armindeni îi trimite o casetă cu şerpi
dar ochiul magic se aprinde
HALEBARDA VÂRÂTĂ SUB PAT
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Nu mă tem de nimeni de nimeni luna
în geamul meu e-un cap prietenos de mongol
Sfarmă-piatră nu poate sparge o nucă pasărea
nopţii buha recită vieţii ode aprinse de nimeni
nu mă tem halebarda vârâtă sub pat e jucăria
vecinului ştiu copilul ascultă la uşa dar are
talaj în urechi tinicheaua gonită de vânt e hohotul
tancului sfânt de pe altă planetă de nimeni
nu mă tem seară beau ceai de tei mă culc în zori
reiau lectura din vieţile blânzilor inchizitori
de nimeni nu mă tem numai iepurii angora
mă sperie vag uneori
SOLITAR PRINTRE IMPRECISELE HĂRŢI
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Cineva s-a spânzurat iată scrie în ziarul de azi
eram aproape convins că nu mai există sinucideri
pe strada mea Doamne e tocmai omul acela împreună
trebuia să plecăm în căutarea cinabrului a unei
definiţii mai limpezi mi-e dat să rămân mereu
solitar printre imprecisele hărţi ale bătrânului Mercator
ploaia burniţa şterg ultimile puncte de orientare
torpiloarele mele plutesc aiurea ce pot face spuneţi-mi
admir în continuare fazanul împăiat şi seara
scriu acelaşi poem idilic despre piatra
din al dumitale ficat
S-O CIUGULEASCĂ BALAURUL
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Cel care întinde lături să-mi gâtuie ziua
doarmă liniştit cu pietrele şi furnicile sale nu
mă răzbun unghiile mele sunt ruginite de mult
de mult mi-am aruncat peniţa în tufele
de trandafiri acolo s-o ciugulească balaurul nu
mă răzbun priviţi-mi ziua indiferentă posacă
îşi acceptă destinul imprimat în lespezi de ceară
de ce s-o gâtuiţi capul meu otrăvit oricum
pluteşte peste apa literelor
şi admiră iarna
FUMUL EI VA ACREŞTE VIRTUTEA
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Vedeţi v-am spus casa mea e veşnic pustie
pereţii ei sunt hârtia văzduhului sterp cheia porţii
diavolul o ţine ascunsă sub aripă în cămările mele
am numai seminţe de cânepă pentru sticlete vedeţi
ceasornicul lunii îmi arată un timp care-i orb
ocoliţi-mi deci casa fumul ei va acreşte virtutea
vântul din preajma va mănâncă urechile blânde
şi limba v-o acoperă cu nisip ca să nu mai vorbiţi
despre viitorul bâtlanilor priviţi în casa mea părăsită
am o chitară dar cine mai are timp să-i asculte
geamătul oaselor vedeţi
SPRE ZONE DELUROASE
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Doamnă cu nume galben de zână ascultă-mă
derbedeii parlagiii hoinăresc prin visele noastre
vor să-ţi fure culoarea părului să-mi spargă
felinarele sintaxei ca noi să rămânem în beznă
în racla nucului doborât probabil în evul trecut
să plecăm spre zone deluroase mai bine adaugă
trefla ta roşie în trefla mea neagră astefel vom fi
fluturi uniţi în clipa când moartea furtuna coboară
împreună să amestece cărţile ascultă-mă în numele
cifrei sublime
SUNT LITERA Y
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Te superi pe mine că nu sunt director de circ
că nu am ghetre premii paraşute sau diplome
sunt litera y din marile epopei ale zilei sunt
un biet inginer de suflete leg tinicheaua de coada
câinelui descriu o lume care nici nu există
puteam să fiu măcar alpinist iarăşi te superi
prea mă bate ploaia neagră sunt plin de scaieţi
numele meu rostit de corbii înfometaţi îi vezi
cum aşteaptă să mor vei afla curând că am fost
un om până atunci îţi cad în genunchi
iartă-mi povara şi lacrima
O TĂCERE DE MLAŞTINĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Anii dintre tine şi mine se dizolvă în ceaţă
domneşte o tăcere de mlaştină vântul îşi mută hotarele
spre zodii mai nobile poate că eşti savoarea scoilcilor
de la ospăţul săracului poate că nici nu mai eşti
atât de blondă sălciile plâng lângă iad şi recheamă
umezeala glasului seara tremurul ascuns al sânilor grei
orhideea sexului tău e azi o stemă foarte uitată
şi pasărea ce veghia cândva peste flacăra noastră
veşnic trezindu-ne în zori ca să nu fim cenuşă
se-ndeparteaza spre zodii mai clare mai nobile
în urmă rămâne o umbră - transparentă pluteşte
în somnul meu hibernal şi ultima amintire
naşte un tigru mort
PE UNDEVA ÎN DERIVĂ
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Doamnă de unde veniţi până ieri
şi eu eram în derivă aveţi picioare
atât de frumoase sunt coloanele iadului legaţi-mă
de ele târâţi-mă în foc sunteţi sora laptelui smoală
şi aveţi un portret generos nu sunteţi cumva Ofelia
nu fecioara aceea palidă a fost mâncată de raci
dumneavoastră aveţi piper sub piele aveţi şi sex
şi zece unghii-porunci legaţi-mă de picioarele
proprii târâţi-mă pe aleile iadului altfel
vă rup portretul am zis
LIMBA SUAV ATÂRNÂND
Lui Adam Puslojic
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
Peste câteva clipe în piaţă are loc execuţia mea
asistă şi vulturii vulpile grafologii asistă contabilii
e viva sosesc toboşarii lui Napoleon soseşte şi clipa
când litera funiei cade pe gâtul acesta prin care
a trecut un râu de coniac sunt executat pe bună dreptate
prea am iubit cu ardoare filatelia adevărul muşcatele
şi n-am tras cu urechea la şoaptele crengilor nu-mi
pare rău că mor unde e muza mea de demult spune
cine cine îmi admiră limba suav adiind atârnând
petala de trandafir curând voi fi şi demn şi rigid
moşteniţi-mi curajul până atunci domnişoară stewardesa
va propun un zbor de agrement
UN BIET ACAR PE LINII SECUNDARE
Petre Stoica din "O CASETĂ CU ŞERPI(1970)
După moartea mea daţi piatra la o parte
veţi găsi mesaje scrise cu cerneală simpatică
veţi spune totuşi a fost un poet un cărturar a fost
un beţiv cu premii la academia păsărilor dar
purta cununa de paie ura delicateţea ştampilelor
şi umbla printre noi călare pe diavol de ce de ce
În secetoasele zile dirija un triciclu cu abur
din goana binecuvântând tămâia măgarii şi lacrima
noi eram dirijori el un biet acar pe linii secundare
în sfârşit a plecat şi după ploile de primăvară
din craniul său va creşte un soi de lăcustă
va mânca însă conopida altora deci
să-l primim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu