miercuri, 13 decembrie 2017

Poeta de anvergură națională și europeană, Nora Iuga, a fost distinsă cu Premiul “Petre Stoica”, la Timișoara


http://www.banatulazi.ro/poeta-de-anvergura-nationala-si-europeana-nora-iuga-a-fost-distinsa-cu-premiul-petre-stoica-la-timisoara/


Poeta de anvergură națională și europeană, Nora Iuga, a fost distinsă cu Premiul “Petre Stoica”, marți 12 decembrie, de la ora 16.00, în prezența a numeroși scriitori și oameni de cultură, în Aula Bibliotecii Universitare Timișoara.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor filiala Timișoara și Asociația Pax 21. În cuvântul său, poeta și traducătoarea, Nora Iuga, a vorbit de regretatul Petre Stoica și de relațiile pe care le-a avut cu el încă din studenție.

„Noi ne-am născut în același an. El era foarte blond, eu foarte brunetă. Această diferență coloristică nu ne-a apropiat. Pe Petre Stoica l-am cunoscut când eram studenți. Cred că ne-a atras faptul că am studiat amândoi limba germană. Mai era ceva: și eu și el, dar în alte registre, făceam o poezie neasemănătoare. El a descoperit în literatura noastră poezia culturilor și se debarasa pe cât putea de giuvaerurile lingvistice, de podoabe –metafore, comparații epitete. Era foarte modern în acest limbaj mai frust, mai curat și mai concret, care se poartă astăzi mai degrabă, decât atunci. Poetul Petre Stoica a fost un mare inovator. Eu voiam să readucem în memorie suprarealismul. Din cauza acesta am intrat în grupul oniric. Era unul foarte mic. Nu cred că eram mai mulți de șapte poeți foarte nebuni și foarte boemi, foarte turbulenți și foarte aroganți, foarte cu nasul pe sus și obrăznicuți, cum îi șade bine fiecărui poet tânăr. Printre noi au fost poeți cu adevărat buni. Noi am încercat să revoluționăm iarăși acel interminabil discurs realist socialist. Mi-ar fi plăcut să fiu muză nu poetă”, a povestit laureata din acest an.

Scriitorul Marcel Tolcea a vorbit despre semnificația Premiului Petre Stoica: “Premiul înseamnă perpetuarea memoriei celui mai important poet al Banatului, iar datorită numelor de mare rezonanță culturală ale celor care au fost premiați până acum arată că miza este una națională, pentru că Petre Stoica a fost un poet de anvergură nu numai națională, ci europeană. Petre Stoica a fost un om admirabil care merită admirația noastră.”, a subliniat Tolcea.
Alegerea noului premiat se face de către premiații din anii precedenți, împreună cu prof. Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor filiala Timișoara.

Uniunea Scriitorilor din Timișoara și Asociația Pax 21 au acordat Premiul “Petre Stoica” 2017 poetei și traducătoarei Nora Iuga, marți 12 decembrie, seara, în Aula Bibliotecii Universitare a UVT.


http://www.ziuadevest.ro/uniunea-scriitorilor-din-timisoara-si-asociatia-pax-21-au-oferit-premiul-petre-stoica-2017-poetei-nora-iuga/


La manifestare au participat personalităţi ale vieţii culturale sociale și economice din Timiş și din București. Horia Gligor a deschis evenimentul și a precizat că prima ediția a avut loc în urmă cu șapte ani, iar de atunci premiul a tot “crescut”. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Marcel Tolcea, care a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Petre Stoica, a povestit mai multe episoade inedite pe care le-a trăit alături de marele poet bănățean. Despre semnificația acestei distincții, autorul lucrării Eliade ezotericul a spus: “Premiul înseamnă perpetuarea memoriei celui mai important poet al Banatului, iar datorită numelor de mare rezonanță culturală ale celor care au fost premiați până acum arată că miza este una națională, pentru că Petre Stoica a fost un poet de anvergură nu numai națională, ci europeană”, a spus prof. Tolcea. Amintim că alegerea noului laureat se face de către premiații din anii precedenți, împreună cu prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Timișoara.
Nora Iuga a depănat, de asemenea, amintiri despre Petre Stoica. „Pe poetul Petre Stoica l-am cunoscut când eram studenți amândoi. Noi ne-am născut în același an. El era foarte blond, eu foarte brunetă. Această diferență coloristică nu ne-a apropiat. Cred că ne-a atras faptul că am studiat amândoi limba germană. Mai era ceva: și eu și el, dar în alte registre, făceam o poezie neasemănătoare. El a descoperit în literatura noastră poezia culturilor și se debarasa pe cât putea de giuvaerurile lingvistice, de podoabe –metafore, comparații epitete. Era foarte modern în acest limbaj mai frust, mai curat și mai concret, care se poartă astăzi mai degrabă, decât atunci. Poetul Petre Stoica a fost un mare inovator. Eu voiam să readucem în memorie suprarealismul. Din cauza acesta am intrat în grupul oniric. Era unul foarte mic. Nu cred că eram mai mulți de șapte poeți foarte nebuni și foarte boemi, foarte turbulenți și foarte aroganți, foarte cu nasul pe sus și obrăznicuți, cum îi șade bine fiecărui poet tânăr. Printre noi au fost poeți cu adevărat buni. Noi am încercat să revoluționăm iarăși acel interminabil discurs realist socialist. Mi-ar fi plăcut să fiu muză nu poetă”, a spus Nora Iuga. În mod surprinzător, la manifestare a fost prezent și un reprezentant al mediului economic, Sebastiano Stoppa, un mare iubitor al poeziei lui Petre Stoica și al culturii române, directorul administrativ al Emiliana West Rom din Dudeștii Vechi, firmă specializată pe agricultură. „Eu sunt foarte pasionat de poezia scrisă de Petre Stoica, de cultura română în general. În Timiș și în Timișoara, există mulți poeți foarte talentați, iar dintre ei, iese în evidență regretatul Petre Stoica. Este un personaj emblemă al culturii bănățene. Prin acest premiu se scot în evidență adevărații scriitori și oameni de cultură ai României și ai Banatului”, a declarat Stoppa.
Amintim că până acum au mai primit această distincție Șerban Foarță, Dorin Tudoran, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Ileana Mălăncioiu și Ion Barbu. „Foarte puțini poeți de azi – poeți venind dintr-un alt timp al literaturii – s-au apropiat de scrisul tânăr al Norei Iuga. Prezența vie la numeroase festivaluri literare, capacitatea de dialog direct, sincer, deschis, asumarea timpului trăit în poezie sau proză, în note de călătorie sau eseu au modelat scrisul mai tânăr. Cele mai vii întâmplări ale cărților Norei Iuga vin mai ales din partea criticilor de vârf ai ultimei generații. Desigur că ar mai fi nevoie de nuanțări și nuanțările vin din poezia înseninării într-o lume feroce”, a fost mesajul prof. Cornel Ungureanu.

marți, 12 decembrie 2017

Scriitoarea Nora Iuga, laureata „Premiului Petre Stoica” în 2017



Fundația Pax 21, în parteneriat cu Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, acordă, începând cu anul 2011, „Premiul Petre Stoica”.
Premiul se acordă, pentru întreaga activitate culturală, scriitorilor sau artiștilor de referință ai culturii române. Laureații „Premiului Petre Stoica” au fost, în ordine cronologică, Șerban Foarță, Dorin Tudoran, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Ileana Mălăncioiu, Ion Barbu.  Pentru anul 2017, Juriul a hotărât ca „Premiul Petre Stoica” să îi revină poetei și traducătoarei Nora Iuga.
Ceremonia de acordare a premiului va avea loc în Aula Bibliotecii Universitare Eugen Todoran, marți, 12 decembrie a.c., de la ora 16,00. Prof. Univ. Dr. Petru Ștefea Președintele Fundației Pax.

duminică, 26 noiembrie 2017

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea noblețele ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017




Celei care iese din apă (vol. "Pietre kilometrice, 1963)

din antologia "Singurătatea nobleței ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Acum ieși din apă, arătându-mi
culoarea soarelui, a mierii, a untdelemnului,
a pământului, toamna - îmi arati
culoarea veșniciei revărsate în mine.
Sprijinita ușor de ceva nevazut
capul ți-l arunci pe spate, ca pasărea diminetii
inainte de a-și începe strigătul dulce;
arcuit și lucitor ca o bucată de fildes
gatul tău întruchipează bucuria naturii.
Si apa se odihnește privindu-te,
in oglinzile-i pure ar vrea să te soarba
pana la trecerea amurgului. Dar captiva
imaginea ta se zbate în mine.
Pe o scară a vazduhului
sufletul meu ar luneca ne-ntrerupt
peste norul ce mai poartă conturul verzui
al cercului închis peste tine
cand ai coborât spre adâncimile apei.
O, umerii tăi de foc rotund,
pe gura, pe părul de aur, dintre coapsele netede,
fiecare picătură ascunde un soare mic -
un soare rostogolit peste anotimpuri
cu ceasornice oprite în coacere.
Din armonie descresti în armonie
si răsuflarea mea încremenește margean
pe buzele îndurerate de frumusețea
clipitei







Bătrânul podar ((vol. "Pietre kilometrice, 1963)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea nobleței ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Îl iubesc pestriţele păsări cu gâturi prelungi
trezindu-l înaintea zborului pe cursul apei, în jos
femeile îndreptate spre piaţa oraşului
cu coşuri grele pe cap. Îl iubeşte
drumeţul întârziat, cu faţă de bronz
în lumina felinarului ridicat...
Grăbit desprinde lanţul podului plutitor
arătându-le braţele-i arse de soare
pline cu ancore şi inimi tatuate frumos.
Nu ştie ce-i tihna şi nici nu o caută. Uneori
împingând pălăria de pai către ceafă
trece cu cineva sub sălcii cu mâţişori
vorbindu-i despre mersul stelelor şi recoltele noi
sau vechi bătălii din Galiţia
unde glonţul în atacul de noapte l-a nimerit în picior.
Ziua sa trece ca o ploaie înmiresmată.
Spune glume şi trudeşte pentru trecători,
fericirea drumeţiei le-o urează mereu.
Doar iarna cunoaşte odihna, iarna când toate
stau sub zăpadă, numai vulpea alergând pretutindeni
simfonia albului să nu fie prea monotonă.
Atunci fumează ghemuit lângă sobă
amintindu-şi o iubire frumoasă
sau vechi întâmplări cu hoţii de cai.
Adormind cu fruntea lăsată în linişte
i se pare că aude chemări de pe celălalt mal
dar nu-i decât gheaţa pregătită să plece
în sloiuri, departe...











Vechi târg în Banat (vol. "Pietre kilometrice, 1963)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea nobleței ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Ah, cai furtunoşi sau resemnaţi, cai de plug,
mângâiaţi pe bot, cǎutaţi pe-ndelete la dinţi,
cai goniţi în cerc sǎ se vadǎ cǎ nu sunt bolnavi,
şi armǎsarul ridicat în douǎ picioare subţiri
arǎtându-şi pântecul argintiu cu pale del foc –
şi nebunul privea mângâind nevǎzute obiecte,
copilul plângea ingrozit, uneori asculta
melodia flaşnetei monotonǎ ca zilele verii
ce-aveau sǎ nu mai revinǎ vreodatǎ –
ah, şi planetele papagalului nu spuneau niciodatǎ nimic
despre viaţa celor îngenuchiaţi cu pǎlǎria în faţǎ,
a celor lungiţi ca reptilele, veşnic cerând
banul coclit de sudoarea din palmǎ…
Strǎlucirea paielor risipite pe haine! Strǎlucirea
Pǎpuşii de turtǎ dulce culcatǎ pe braţ –
Şi chipul îmi fugea ca mercurul pe-oglinda
Pǎpuşii turtite… Şi trompetele lungi de carton
Anunţând cǎderea îngerilor în visele noastre
De copii purtaţi de vârtejul cǎluşeilor trişti!
Nebunul privea îndrǎgostiţii fotografiaţi
Lângǎ peisajul cu avion şi palmieri violeţi,
orbul cânta din vioarǎ un imn lui Dumnezeu,
râului în care neauzit cobora. Sprijinit
peste vise, bǎtrânul tǎcut ca un patriarh
vindea lipitori şi rǎdǎcini de lecuit milioane de boli,
nebunul ridica boabele porumbului strivite în praf
semǎnându-le-n ogoare pe cari numai el le vedea.
Mugetul taurului gonind cutremura o clipitǎ pe cei
Ce fumau vorbind despre recolte şi dragoste –
Sau blestemau şi râdeau şi plângeau
În zgomotul monedelor aruncate
Prin praf, pe tejghea…







Baladă cu trei vânători ("Miracole", 1966)
Petre Stoica - din antologia "Singurătatea nobleței ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017
Sunt numai stele prietenoase pe cer,
Inghetand, zăpada smaltuieste
campul ridicat în tangaj.


Trei vânători se întorc spre oras.
Tremurand departe, luminile caselor
pier în luminile stelelor - sau asa
li se pare celor trei vanatori
porniti să-și încerce norocul
cu mult înainte de zori.

Repede le îngheață aburii respiratiei,
pe fețe nerase, păianjenii gerului
tes o pânză prea fina,
imbracamintea lor impermeabila
s-a transformat în hermina.

Nici umerii nu-i mai dor.
Duc în tolbă câțiva iepuri,
si fazani care-n zbor
au fost rachete de aur, diamante și purpura.

Podetul rasuna
ca butoiul fără vin.
Ajungand printre salcii
se opresc obosiți - unul dintre ei
isi închipuie că vede miscand
o turmă de lei.

Unde e marginea orasului?

Cu litere de fosfor, subtiri,
stelele caligrafiaza cuvintele
pe cari cei trei vanatori
ar dori să le auda
in camere calde
cu miresme de brad și femeie.






Moment din copilărie ("Miracole", 1966)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea noblețele ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Manjiti pe obraji cu boabe de bozii
ne cățărăm pe grilajul ruginit
de unde privim
sarbatoarea din curte -


pe masa așezată printre dalii inalte
pahare și sticle cu dop de cocean
inconjura gramofonul pictat
cu îngeri zburând peste cai,

si discul se răsucește repede repede

in aerul toamnei plutesc funigei,
porumbeii venind și plecand
sunt explozii albastre,

din pâlnia de foc a gramofonului
cresc povești despre valurile Dunarii
si nouă acum ni se pare
ca oamenii din curte sunt veseli
fara să știm că sumedenii de ganduri
cu pietre ascutite
le bat întruna în tample

cineva se gândește la datoria de la Banca Albina
cineva se gândește la soția bolnavă în pat
cineva se gândește la inundația de anul trecut
cineva se gândește la viile distruse de filoxera

si discul se răsucește repede repede

aerul e plin cu pleavă, cu viespii
ce coboară și sug din perele strivite în prag
si cad apoi în apa verzuie din jgheab

si discul se răsucește repede repede

iar noi privim fermecati;
cand pași se aud venind către noi
fugim și ne ascundem în sant,
ne spunem că odată și noi vom fi mari
si atunci vom cumpără gramofoane cu pâlnie de aur
si ascultăm cât vrem
povesti minunate...






De pe vremea filmului mut ("Miracole", 1966)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea noblețele ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Aşteptăm gâtuiţi de emoţie.
În sală e miros de tutun şi carbid.
Lovim puternic din palme; deodată
lumina se stinge şi uşile se închid.


Pe pânza ca o batistă uriaşă de doliu
apar maimuţe, lei, rinoceri,
admirăm piramidele grave
şi faraonii dezgropaţi din tăceri.

După pauza de zece minute
vasul Titanic se scufundă-n ocean
în timp ce orchestra adunată pe punte
suflă din alămuri cu mare elan.

Ni se arată şi războiul cu burii,
vedem explozii, arme, râuri de sânge.
Cu fitilul aprins trece suspinul prin sală,
lângă tata cineva plânge.

Ieşim cu felinarele în stradă,
lacrimi ne curg întruna pe faţă.
Nimeni nu vorbeşte pe drum.
Florile salcâmului sunt stele de gheaţă.




 Caii ("Miracole", 1966)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea noblețele ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Caii galopează spre mine,
se adună inspumati
la poartă poemului.

Le arunc trifoi și fân - fiecaruia
ii leg la grumaz saculeti
cu ovăz din cel mai bun.

ii duc la jgheabul din drum:
beau însetați și necheaza și-și scutura
stelutele de apă adunate pe bot.

Sunt caii mei. Niciodată nu pot
sa-i uit...

Cu ei plecăm călare spre luminile vantului,
cu lancia mă aplecăm să ucid
balaurul venind din icoana.

Vara îi duceam la scaldat,
capetele lor înălțate din apa
straniu pluteau, că butucii
porniti din preistorie.

Ei trăgeau căruță de foc a nuntasilor,
iarna sania o ridicau în vazduh
ametiti de clopoțeii atinsi
de diavolii cu duh de zapezi.

O, într-o zi i-au mănat în piata
la Târgul Mortii.
Pe pielea lor de atlaz
soldatii imprimau hieroglife de jar
si caii au fost așezați în vagoane și dusi
sa le mănânce ochii
pasarile cu pene de tus.

Ii recunosc, sunt caii mei, banateni...

Stau la poartă poemului,
le mângâi coamele aeriene
si despărțindu-mă de ei
le bat potcoave de aur
sa revină cu urme sfinte
in amintirile mele.






Frizerul (("Miracole", 1966)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea noblețele ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Pornea dis-de-dimineață cu lădița sub braț,
ciocănea discret în geam până când auzea
o tuse ușoară, un răspuns mormăit...
Povestea ce s-a-ntâmplat peste noapte în sat,
afla cine se duce la târg să cumpere cai,
cine se căsătorește curând, cine s-a spânzurat.
Era calendar; știa prețul porumbului nou;
nimeni nu punea ventuze mai bine ca el!
Cu pămătuful ca o crizantemă-nfoiată
arăta un punct în aer - și vorbea, și vorbea...
Mie îmi plăcea când pulveriza odecolon.
Acoperit de zăpadă și ploaie, tras între umeri
alerga cu lădița din casă în casă...
De sărbători felicita familia întreagă,
deseori era poftit să rămână la masă.
Duminica după-amiaza îmbrăcat în haine negre
juca popice sau farbel cu cărți ungurești,
mândru cerceta pe fiecare parte: - Da,
eu v-am făcut frumoși, cu briciul și cu priceperea mea!
Afla el primul noutățile din sat.
Nimeni nu s-a supărat vreodată pe el -
pe toți i-a făcut pentru o zi, două, frumoși,
tuturor le-a spus taine la ureche
dimineața, aplecat peste capete somnoroase
cu briciul ascuțit și lucios...







Vecinul nostru ("Miracole", 1966)

Petre Stoica - din antologia "Singurătatea noblețele ei" (poeme alese de Marius Chivu), Editura Cartier 2017

Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...

Un poet retro al timpului său Marius CHIVU





















 Petre Stoica, Singurătatea nobleţele ei, selecţie de Marius Chivu, fotografii de Cosmin Bumbuţ, Editura Cartier, 2017.
Petre Stoica (1931-2009) este cel mai mare poet postbelic pe care, probabil, încă nu l-aţi citit. Eu însumi l-am descoperit tîrziu, citind întîmplător unul dintre ultimele sale volume de poezie, o carte subţire cu poeme de(spre) bătrîneţe. Eram tînăr şi aş fi putut rata întîlnirea, dar versurile sale au rezonat în locuri interioare pe atunci încă necunoscute mie. I-am căutat cărţile mai vechi prin anticariate, iar la un moment dat l-am şi cunoscut în timpul unui festival literar şi am schimbat cîteva vorbe. Încă nu-i cunoşteam opera foarte bine şi am continuat să-l citesc pe sărite, astfel că, lucrînd pentru antologia de faţă, am avut revelaţia unui poet încă şi mai mare decît îmi imaginasem, unul dintre cei mai importanţi ai deceniilor ’60-’80.
Mi-am format gustul de cititor de poezie citind ediţiile în cîte două volume din poezia universală traduse în colecţia „Biblioteca pentru toţi“. Aşa se face că, de fapt, îl citisem pe Petre Stoica cu mult înainte de a-i cunoaşte propria poezie în postura sa de traducător din lirica modernă germană şi scandinavă (Poezia germană modernă, Poezia austriacă modernă, Poeți ai expresionismului sau Poeme din lirica secolului XX sînt doar cîteva antologii traduse de el, în colaborare, în anii ’70). Iar acesta poate fi unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut întotdeauna acest poet cu un stil familiar şi totuşi altfel, în măsura în care expresionismul german s-a suprapus prozaismului melancolic balcanic.
Petre Stoica a scris ca nimeni altul despre obiecte şi animale, despre timp şi natură, despre singurătate şi bătrîneţe. O poezie deopotrivă a micilor miracole domestice şi a marilor drame umane, care a conturat un univers al lucrurilor mărunte şi al obiectelor vechi, al fiinţelor fragile şi al personajelor dispărute, al tabieturilor personale şi al manifestărilor naturii, al ritualurilor cotidiene şi al micilor sărbători, cu momente schimbătoare de lumină, nelinişte şi reverie. E multă candoare, delicateţe, graţie, ironie şi melancolie în versurile sale de o simplitate uneori copleşitoare. Provincia, pădurea, cătunul, gara, birtul, prăvăliile, podurile caselor, albumele vechi de fotografii formează geografia poemelor sale: locuri marginale sau tranzitorii, retrase sau restrînse, ascunse sau uitate. El însuşi s-a definit prin contrast şi excludere: „Atîţia doctori în drept atîţia profesori de gălăgie / atîţia pantaloni călcaţi impecabil / cartea mea de vizită e-o petală de iasomie“.

... "Poet din familia unor Adrian Maniu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru. Petre Stoica face figura unui boem anonim, deopotrivă domestic și oniric, intim și suprarealist, comic și grav, care descrie peisaje și scrie elegii în spații desuete și periferice. E un poet retro în mijlocul unui univers vintage, sensibil la schimbarea anotimpurilor, trecerea timpului, degradarea obiectelor, desfășurarea singurătății și apoi a bătrâneții. De aceea, în ciuda instrumentarului banal și a cheii minore, poezia sa este doar aparent umilă. Cu o simțire de Bacovia și Blecher și cu o privire de Bruegel și Magritte, Petre Stoica este un poet ceremonios și grav, uneori tragic, desori metafizic, amestecând stranietatea, delicatul și derizoriul cu fine tușe de umor: "Și ce dacă sunt adeptul ceaiului de sunătoare? / și ce? înseamnă oare că nu am dreptul să număr / petecele de pe fundul istoriei?" Exilul interior și în natură, predilecția pentru trecut și nostalgia imperială, fascinația pentru lucrurile lipsite de grandoare și elogiul anonimatului, toate acestea au avut, în epocă, și o nuanță politică. De fapt, la o lectură atentă, observi că practică subtilitatea ca subversiune și o anume dedublare, așezând întotdeauna aparențele și esențele între oglinzi pentru a conferi adâncime și a spori sensurile, pentru a da greutate sau acuitate perspectivei sale. Precum în acest faimos distih-polaroid al poemului: "O furnică traversând nepăsătoare / tăișul securii".
Un aspect cu adevărat unic este ecologismul lui Petre Stoica. Nici un alt poet român nu a fost atât de sensibil la degradarea naturii sub impactul uman și la mișcările animalelor sălbatice, la pericolul nuclear, poluarea și alienarea din cauza tehnologiei. Multe dintre versurile sale sunt adevărate elegii ecologice, iar dacă le adăugăm și elogiile aduse bicicletei, ne-am putea gândi că Petre Stoica este un poet retro mai actual și mai relevant ca oricand.
E timpul ca vechii cititori ai lui Petre Stoica să-l reviziteze încântați, iar cei noi să-l descopere cu uimire și să-l intampine cu un potop de simpatii."

Marius Chivu prezinta antologia "Singuratatea nobletele ei" - Petre Stoica, Gaudeamus noiembrie 2017

Petre Stoica - "Singuratatea nobletele ei" (2017) Poeme culese de Marius Chivu, fotografii de Cosmin Bumbut, Ed. Cartier



Mii de multumiri Marius Chivu, Emilian Galaicu-Păun, Cosmin Bumbut, Gheorghe Erizanu si Editurii Cartier pentru minunata antologie! - cu Marius Chivu, Cosmin Bumbuț, Emilian Galaicu-Paun, Gheorghe Erizanu şi Editura Cartier.

duminică, 5 noiembrie 2017

Din 14 Noiembrie 2017, o noua antologie Petre Stoica: "Singuratatea nobletele ei" (antologator: Marius Chivu), Ed. Cartier



Marius Chivu:

Petre Stoica este, probabil, cel mai mare poet postbelic pe care încă nu l-aţi citit. Eu însumi l-am descoperit târziu, citind întâmplător unul dintre ultimele sale volume de poezie, o carte subţire cu poeme de(spre) bătrâneţe. Eram tânăr şi aş fi putut rata întâlnirea, dar versurile sale au rezonat în locuri interioare pe atunci încă necunoscute mie. I-am căutat cărţile mai vechi prin anticariate, iar la un moment dat l-am şi cunoscut în timpul unui festival literar şi am schimbat câteva vorbe. Încă nu-i cunoşteam opera foarte bine şi am continuat să-l citesc pe sărite, astfel că, lucrând pentru antologia de faţă, am avut revelaţia unui poet încă şi mai mare decât îmi imaginasem, unul dintre cei mai importanţi ai deceniilor ’60 – ’80.”