sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Anamaria Smigelschi - Gustul, Mirosul si Amintirea, Ed. Humanitas 2013

O lectura fascinanta! Are dreptate Andrei Plesu:

"Proze-liteleAnamariei Smigelschi m-au luat prin surprindere. O stiam ca un artist plastic foarte talentat si ca pe o femeie iradiind vitalitate si farmec. O descopar acum ca pe un scriitor inzestrat, ca pe un histrion hatru, ale carui simturi sunt inteligente si a carui tristete e plina de umor. "Proze-litele" (pe drept cuvant numite asa: nu simple proze, ci proze-obiect, proze cu miros si gust, cu petice decolorate si franjuri misterioase) sunt deopotriva instantanee de epoca, documnete de generatie, junghiuri, oftaturi, glume si lacrimi. Va veti pierde, bucurosi, in lumea lor, vie, plina de haz, ca un dans euforic, ca o fotografie ingalbenita, ca o amintire recuperata, cu gratie, din propria ei cenusa.

joi, 19 ianuarie 2017

Petre Stoica - Pietre kilometrice (1963)




ÎN TOAMNĂ

Petre Stoica din "Pietre kilometrice (1963)

Aşteptându-te,
la picioare cad lampioanele fructelor, stinse,
îşi înclină umbra spre mine
nava norului cu pupă diamantină
în care călătoreşte grăbită
ultima pasăre...
Apari sub bolţile cerului, coborâte,
sunt atât de fericit încât
aud în mine puternic pulsând
viitoarele sclipiri ale iernii,
mătasea privirilor tale îmi îmbracă umerii goi,
trupul ţi-e treapta focului mare -
de ea îmi apropii
îngheţatele mâini.
Dar tu dispari
asemenea anotimpului ce lasă pe câmpuri
ruguri de ceaţă
1961



 MĂ REVĂD LÂNGĂ TINE

Petre Stoica din "Pietre kilometrice (1963)

Lunecă norii peste nemărginirea gândului -
imagini se desprind din trunchiul anilor,
asemeni unor crengi reînflorite
ele vin acoperindu-mă
cu altă lumină.
...Mă revăd lângă tine ocrotitor,
îţi şoptesc nimicuri frumoase,
frunzăresc o carte între filele căreia
tremură umbrele profilului tău
de medalie.
Ne turnăm nisip din palmă în palmă
măsurând timpul dragostei
cu nevăzutele-i catarge
înclinate armonios către noi.
Târziu, vântul ne înfăşură
în aceiaşi plasă de argint,
şi cei de pe dig privindu-ne
îşi închipuie că se clatină
o singură flacără...
Dar norii pleacă prin poarta de bronz a serii
destramându-se cu aceste imagini
şi singur rămân pe plajă să le repet...

marți, 17 ianuarie 2017

Fragment dintr-un interviu luat lui Petre Stoica de Robert Serban in 2001:



"S-a întâmplat, totuşi, să aveţi parte şi de cronici negre…

Mie mi-au apărut “Poeme” în 1957, dar eu nu mă pregătisem să public o carte. Ce s-a întâmplat? A venit un val de liberalizare, care a fost de scurtă durată, iar editurile nu aveau nimic în portofoliu. Eu publicasem în “Steaua” şase poezii, simultan cu altele în “Tânărul scriitor”. M-a întrebat Vulpescu, care era redactor la secţia de poezia a ESPLA: Nu îmi aduci un volum de versuri? Am zis: gata! Graba mea. A apărut, iar toată lumea a zis: A, uite, în sfârşit un volum apolitic. Eu trecusem de la o formulă suprarealistă la un simplă. Am considerat că simplitatea aduce noutate. Am fost lăudat, a scris despre mine Ion Rotaru… Dar a avut loc contrarevoluţia din Ungaria, în ’58, şi imediat la noi a fost o reacţie ideologică. Eu am fost descoperit şi de faptul că, esteticeşte, cartea mea nu era consolidată, am mai spus-o. În plus, era de bon ton să se găsească exemple negative. M-a înjurat Baranga, m-au înjurat diverşi… Venea la mine Sabin Bratu, eu eram corector, mă înjurase în “Scânteia”, şi îmi cerea ţigări. I-am spus: otravă, nu ţigare, îţi dau! Nu era o revistă, de la “Foaia vitelor de pripas”, până la nu mai ştiu care, unde să nu fiu înjurat. Veneau prieteni, ţi-o jur, şi-mi spuneau: Petrică, mi-au trasat sarcină de partid să scriu rău de tine. Bă, îi spuneam, scrie. Ce-o fi o fi. A fost foarte greu şi au trebuit să treacă şapte ani ca lucrurile să se schimbe.

Cine v-a susţinut în toată perioada asta?

Morţiş, m-a susţinut “Steaua”. Am fost publicat consecvent. Chiar a apărut o notă în “Scânteia”: Până când îl mai publică “Steaua” pe Petre Stoica? Dar pe cei de la „Steaua” îi durea în cur.

De unde independenţa asta a revistei clujene? Şi ea apărea tot în România. Era numai meritul lui Baconsky?

Atunci, contau foarte mult bisericuţele. Baconsky avea aliaţi puternici în Paul Georgescu”, “Gazeta literară” şi “Contemporanul” lui Ivaşcu. Mai avea susţinere şi sus, la C.C., până când l-au debarcat pe Miron Constantinescu. Pe vremea aceea dacă un număr de revistă întârzia să apară era un lucru fenomenal, însemna că s-a întâmplat ceva. Îmi amintesc, avea Matei Călinescu o poezie, “Moartea hoinarului”, care trebuia să apară în numărul din februarie, ’59, cred. Mi-au spus şi mie la telefon, eu eram la Bucureşti, că sunt probleme cu poezia lui Matei, pentru că avea în titlu cuvântul “moarte”. Baconsky nu era în ţară. Iar revista nu apărea din cauza cenzurii. Când a venit, Baconsky s-a dus la Leonte Răutu şi i-a spus: Tovarăşu’, este această poezie a lui Călinescu împotriva socialismului? Nu este, a spus Răutu, care erau un pervers. Îţi vorbea de libertatea creaţiei, trăgea un sertar şi îl scotea de-acolo pe Baudelaire şi îţi citea din el. Ca după aceea să îţi dea în cap. Revista a apărut prin iunie. Pentru că steliştii n-au vrut să scoată o poezie! De ce să facă anumite concesii? Revistele de provincie aveau un regim cu mult mai dur decât cele din Bucureşti. Era cenzura locală, cenzura lui Beniuc şi instituţia de profil din Bucureşti. Prin toate trei trebuia să treacă un număr ca să apară. Iar dacă erau probleme, ajungea şi la Comitetul Central. “Steaua” era într-o veşnică întârziere. Să revin. Baconsky mă considera creaţia şi omul lui. Într-o vreme nici nu mi-a dat voie să public în alte reviste. Îmi spunea: Eu te plătesc foarte bine, dar numai în “Steaua” te rog să publici. Era un principiu cultivat şi în perioada interbelică. Petroveanu, prieten bun cu Baconsky, mi-a făcut o cronică negativă la “Poeme”. A scris ceva de genul: Ce tot face caz prietenul meu Baconsky de modernitatea lui Petre Stoica, când el, de fapt, e un tradiţionalist? M-a comparat cu Coşbuc, şi asta m-a durut cel mai tare. Dar tot Petroveanu mi-a făcut la “Pietre kilometrice” o cronică ultraelogioasă. Cartea asta a făcut o vâlvă formidabilă şi n-am înţeles nici azi de ce."

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Poezie de FRANZ THEODOR CSOKOR in traducerea lui Petre Stoica (poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970)



CHEMAREA LUI MATEI

FRANZ THEODOR CSOKOR

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Tu, cel de-aici - ridică-te!
Trebuie să urmezi calea!
E nevoie de tine!

Iţi grămădeşti averile?
Niciodată n-au fost ale tale!
Îţi proslăveşti lucrările?
Uită-le!
Te ia în braţe femeia?
Îţi aduce durere!
îţi plânge copilul?
Unde-i suferinţă, plânsul e şi mai mare.

Te biruie somnul?
Treaz să rămâi!
Te bucură tihna?
Se cere să lupţi!
Eşti însetat de fericire?
Te aşteaptă mizeria!

Nu întreba ce!
Aleşii te ascultă!

Cel însemnat eşti tu!
Nu cel de alături.
Deci, vino!

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - FRANZ THEODOR CSOKOR



FRANZ THEODOR CSOKOR (1885-1969) întruchipa acel tip de literat, reprezentativ în cultura unei ţări, acceptat deopotrivă de academie, ca şi de cititorul cu oarecare veleităţi. Deci, un "clasic". S-a născut la Viena, din părinţi austrieci cu amestec de sânge croat, sârbesc, ceh şi maghiar. Tatăl său a fost consilier aulic, profesor şi medic uman şi veterinar. Csokor îşi face cunoscute darurile poetice prin anul 1905, iar primul volum şi-l editează în 1912 (VIOLENŢELE). În 1913 întreprinde o lungă călătorie la Petersburg, unde desfăşoară şi o activitate teatrală. (Este preludiul  neîntreruptelor sale voiajuri, pe care în anumite împrejurări va fi nevoit să le facă silit de avataruri de celor ivite după 1938, an atât de nefast pentru destinele Austriei.) Csokor participă ca simplu soldat pe fronturile primului razboi mondial. După ce dezbracă haina militară, tânărul poet începe să se impună ca dramaturg, şi curând e numit regizor pe lângă Rudolf Beer-Hofmann, directorul teatrului Raimund şi al teatrului popular german. În 1937 are loc premiera importantei sale piese, TREI NOIEMBRIE 1918, care aduce pe scenă momentul destrămării armatei austro-ungare. După dramaticul "ANSCHLUSS", Csokor ia calea exilului voluntar. Se stabileşte în Polonia, apoi în România, unde se bucură de ajutorul şi prietenia unor scriitori, în primul rând de cea a inimosului Liviu rebreanu. În paranteză trebuie spus că scriitorul austriac ii este familiară opera marelui nostru romancier. Într-un eseu dedicat lui Robert Musil, Csokor sezizeaza în anumite creaţii ale unor celebri prozatori printre care şi cea a lui Liviu Rebreanu, o problematica identică, născută din realităţile vechei monarhii danubiene. În Bucureşti Csokor lucrează la o carte de memorii, CIVIL ÎN RĂZBOIUL POLONEZ. Pleacă în Iugoslavia şi în 1941 se refugiază în faţa trupelor germane invadatoare, ca peste doi ani să ajungă, după multe peripeţii, la Bari, punându-se la adăpost în zona eliberată de americani. Csokor revine în România, ca invitat oficial la sărbătorirea lui Eminescu în 1963.
Opera lui Csokor, alcătuită din poezie, teatru, memorialistică şi proză, constituie expresia unui artist de factură umanistă. Subiectul principal al operei sale e omenirea, pe care o visează ferită de spectrele dezastrelor pricinuite de războaie. El crede în tăria morală a omului şi a destinului său istoric. Ca poet, e legat mai mult de tradiţie, ceea ce se şi poate vedea în înclinaţia sa pentru genul baladesc. În schimb, ca autor de teatru, e sincronizat la modernitate, fiind alături de Franz Werfel cel mai important dramaturg expresionist din Austria.
Din şirul lung al scrierilor sale, menţionăm doar volumele de versuri: PUMNALUL ŞI RANA - 1917, ETERNA IZBUCNIRE - 1926, CORABIA NEAGRĂ - 1944, MEREU E UN ÎNCEPUT - 1952, culegere antologică.
Csokor a fost preşedintele P.E.N.-clubului austriac şi membru al Academiei pentru limba şi creaţie din Darmstadt, deţinător a numeroase titluri onorifice, distincţii şi premii literare.

Petre Stoica

Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș - d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) este un poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară [1]. A fost unul dintre întemeietorii spirituali ai "generației 60" alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest


 Morariu, Vasile Gordu.














vineri, 30 decembrie 2016

Poezii de JEANNIE EBNER in traducerea lui Petre Stoica (poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970)




UNDEVA

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Golindu-mi paharul, voi pleca mai departe.
Cere puţină despărţire, trudă să mă ridic
şi doi bănuţi de aramă. (Atâta-i socoteala.)
Nu mai am nevoie de palton.
O geantă, umbrelă, o carte?
Cu mine n-am adus nimic. E mai uşor aşa.
Şi ce dacă înainte de căderea nopţii
voi fi încă departe pe stradă?
Sau poate acasă?
Sau cine ştie unde?






FOAME

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Capul tău vine asemenea unei corăbii încărcate.
Aşteptăm în port. Şi ne e foame.
Soseşti de pe ţărmurile negre, cu aur şi fildeş,
dar copiii duc dorul laptelui
şi pier ca florile bolnave.
Inima ne-am crescut-o mare. Încolţea,
se făcu pom şi avea fructe, ce nu se parguiau niciodată:
doar mâini apucând în gol.
Golul adiind umple cu vânt pânza ta nouă
şi asemenea soarelui, în orizont, capul tău
urcă şi coboară
încărcat cu fructul palid al inimilor noastre.

Ne-am îngropat copiii
în turnuri de aur şi fildeş.
Iată-ne din nou aşteptând în porturi.
Şi ne e foame. Şi niciodată nu ştim după ce.




AROMA UNEI BANANE

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Trupul iubitului meu e răcoros precum ploaia
şi-i cald precum soarele,
trupul iubitului meu înmiresmează gingaş şi plin
de taină.
Precum fructul bananului în coaja-i tare, palid-gălbuie,
precum fructul în coajă, astfel stă el aşternut în palmele mele
când buzele ostenite de jocul dragostei
se lasă, mai strânse decât ploaia, mai suave decât
roua.

Trupul iubitului meu e mai moale decât nisipul
şi-i mai cald decât soarele.
pe cerul gurii sale se adună apele vieţii,
apele iubirii, apele veşnicei reveniri.
Iubitul meu doarme. Sub cojile pleoapelor
se ascund întunecatele, dulcile fructe ale ochilor

De pe nisipul fin al ţărmului barca mi-o împing în apă.
Vâsla se ridică şi coboară în ritm egal
şi îngân un cântec vechi.
În barcă bananele coapte zac ciorchini,
evantaie cărnoase, umplute cu fragedă carne de fructe.

Zumzăie o muscă, o muscă verde, somnoroasă.
Soarele se înalţă. Monoton curge fluviul. Eu cânt:

Trupul iubitului meu e pentru mine ploaie, nisip şi soare.
Precum fructul bananului i se topeşte gura
sub sărutările mele.
Aromele sale delicate aţâţă jarul în creştere.
Monoton murmură apele vieţii, apele dragostei,
apele veşnicei reîntoarceri







NISIP

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

În noapte, în nisip, în vânt
piciorul tău nu lasă nici o urmă.
Tu vii cu boabe şi frunze colorate în păr
îngânând un cântec, păzind un vis -
cântecul e numai nisip, visul e numai
nisip ce se scurge printre degete,
în vânt, în nisip, în nisip.






ÎŢI MULŢUMESC...

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Îţi mulţumesc pentru dragostea care m-a găzduit,
pentru ura care m-a izgonit şi pentru calmul despărţirii.

Mult îţi mulţumesc pentru calea arătată.

Îţi mulţumesc pntru stele şi flori,
pentru iarba sfânta şi pentru Crai nou,
pentru nor şi văzduh, pentru aerul din preajmă.

Mult iti mulţumesc pentru pom.

Îţi mulţumesc pentru duşmanul care m-a atacat la amiază
şi pentru prietenul care seara m-a condus acasă.

Mult îţi mulţumesc pentru viaţa mea -
şi pentru că se trece şi ea.

Dar tu vei rămâne, plin de fericirea existenţei,
când florile se scutură şi stelele se sting, când
arborele se usucă iar drumurile rămân fără ţintă,
când duşmanul putrezeşte, când prietenul e mort,
când n-o să mai fie nici dimineaţă, nici seară.

Tu vei rămâne, după ce viaţa mea se trece
o dată cu dragostea mea pentru viaţă.

De aceea îţi mulţumesc pentru fiinţa mea toată -

pentru existenţa ta, îţi mulţumesc.

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - JEANNIE EBNER



JEANNIE EBNER

Petre Stoica

JEANNIE EBNER (1918-2004 s-a născut în Australia, la Sydney. Anii şcolarităţii o aduc în capitala Austriei, unde o să locuiască până la sfârşitul vieţii, în 2004. De foarte tânăra intenţionează să între într-o mănăstire, dar renunţă după ce descoperă voluptatea scrisului. Primele ei versuri sunt compuse în 1930! La vârsta de 16 ani lucrează ca funcţionară într-un birou, găsind totuşi răgazul să citească asiduu din Karl Marx şi Rilke. Absolvind gimnaziul, se înscrie la Academia de arte plastice din Viena, fără să obţină vreo diplomă însă. Jeannie Ebner este o vreme stenotipistă, graficiană şi preparatoare de limba engleză. Din anul 1950 îşi câştigă existenţa numai din scris. A fost şi editoarea revistei LITERATUR UND KRITIK
Jeannie Ebner se impune la început prin proză, romanul ei din 1954 (EI AŞTEAPTĂ UN RĂSPUNS) fiind considerat o remarcabilă apariţie editorială austriacă. I-a urmat un alt roman (SĂLBĂTICIUNEA VERII TIMPURII, 1958) şi frumoasa culegere de nuvele (ZEII NU VORBESC, 1961). După Hans Weigel, aceste creaţii constituie "redarea magică a atmosferei vieneze". Bibliografia scriitoarei înregistrează un şir de titluri importante, din care se cere menţionat măcar romanul FIINŢE ÎN VIATĂ, 1964.
Binecunoscută şi ca autoare de versuri, Jeannie Ebner scrie o poezie duios-melancolică, în care sesizăm numeroase simboluri din realitatea cotidiană. Cele mai bune poeme ale ei se află în volumul GEDICHTE, apărut în 1965

duminică, 18 decembrie 2016

Seminar public: Petre Stoica 21 Decembrie 2016, ora 18:00


Studenții Facultății de Litere din anul al III-lea vă invită miercuri, 21 decembrie, ora 18:00 la un seminar public dedicat lui Petre Stoica, „scriitorul cu cea mai mare longevitate literară” (1957-2008).

Evenimentul se va desfășura în librăria „La Două Bufnițe”( Piaţa Unirii nr. 11).

Alături de invitații Daniel Vighi și Marcel Tolcea, între momente muzicale realizate de elevi de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, vom face o incursiune în poezia lui Petre Stoica prin discuții și analiză pe marginea unor poeme, corelate cu mărturii ale celor care l-au cunoscut pe scriitor.

Vă invităm să pornim împreună pe urmele „cultivatorului de mărar”, al scriitorului care caută să restaureze viața de altădată în poemele sale prin valoarea acordată lucrurilor cotidiene.