duminică, 4 decembrie 2016

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - Rainer Maria Rilke




Petre Stoica:

RAINER MARIA RILKE (1875-1926) s-a născut la Praga ca fiu al unui mic funcţionar feroviar. Frecventează în silă o şcoală militară, după care se înscrie la Academia comercială din Linz; studiază în oraşul natal artele, literatura şi istoria dreptului, dar nu are răbdare să-şi desăvârşească studiile şi, părăsind Austria, se stabileşte rând pe rând la Munchen, Berlin şi Florenţa. Întreprinde călătorii în Rusia, Franţa şi Italia. Rusia a lăsat asupra poetului o impresie zguduitoare, ramanandu-i prieten statornic pentru totdeauna. Întâlnirea cu Tolstoi - care nu i-a împărtăşit viziunea idilică pe care şi-o formase despre evlavia ţăranului rus - n-a decurs într-o prea mare armonie. În anul 1905 a fost secretarul sculptorului francez Rodin, despre arta căruia a şi scris o carte citită şi astăzi cu interes. Între anii 1911-1912 locuieşte în castelul Duino aşezat pe ţărmurile însorite ale Adriaticei. După terminarea războiului mondial se stabileşte în Elveţia, locuind în turnul castelului Muzot din Walis. În general, uzează de ospitalitatea unor prieteni şi protectori bogaţi în ale căror castele găseşte liniştea necesară creaţiei. Bolnav de leucemnie, moare în apropierea localităţii Montreux. Este înmormântat lângă zidurile bisericii din Raron, în mijlocul unor privelişti de o rară frumuseţe.

Rilke "avea nostalgia frumosului şi a marilor valori intr-o epocă în care urâtul se amesteca din ce în ce mai mult cu produsul de masă şi cu standardizarea" (Glaser/Lehmann/Lubos). Autorul lui STUNDEN-BUCH, n-a cunoscut celebritatea timpurie, ca vienezul Hofmannsthal. Primele sale două volume aduceau poeme destul de obişnuite pentru momentul acela, dar caligrafiate cu graţie, în maniera JUGENSSTIL-ului. Pentru ca apoi poezia lui să se reverse în melodii nemaiauzite, legănate într-o limbă plastică, foarte muzicală, pururi proaspătă. Treptat universul lui specific se conturează: copilăria, moartea, dragostea, natura, obiectele. Copilăria revine obsesiv, un simbol al unei purităţi pe care omul modern din epoca rilkeana părea să n-o mai regăsească. Motivele romantice timpurii ("împlinirea prin moarte") revin şi ele des, exprimate printr-o sensibilitate sfâşiată de incurabile melancolii. În creaţia sa atât de inefabilă, Rilke ridică probleme general umane, pe care le credea rezolvabile prin mijloacele artei. Opera lui Rilke demonstrează o permanentă, chinuitoare căutare a unor răspunsuri în zone transcedentale, dar şi pe pământ, unde "Dumnezeu se află în toate". Unii văd dezlegarea acestor căutări în cele ZECE ELEGII DUINEZE, rod al unor experienţe artistice deplin maturizate. Angoasa lui, a omului modern, claustrat, răzbate puternic din versurile elegiilor, în ciuda hermetismului lor.


(Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970)

"Vis cu sandale rosii" - Ioana Burghel, Editura paralela 45 2016


"Tablouri vazute dintr-o parte" - Florin Toma, Editura AdLibri 2016




Veronica Kirchner:

Spre a vă aduce aproape noua apariţie editorială a scriitorului şi prietenului Florin Toma, mă sprijin de bastonul verbal al unui text din romanul sau, MOŞTENIREA FAMILIEI BILDUNGSROMAN, parcul literar în care ne-am şi cunoscut: (...) "Scoase din buzunarul lodenului o madlenă aburindă (...). Şi muscă nesăţios din ea. Sub pleoapele încinse i se derulau, într-o viteză ameţitoare, imagini ale vieţii, atât de limpede, încât la un moment dat avu impresia că nici nu se mai află acolo.'
În cartea de faţă, TABLOURI VĂZUTE DINTR-O PARTE - ce mod aparte al său, atât de caracterisitic, de a-şi descrie călătoria mângâiată de timp, pe parcursul a câtorva ani, prin Instituţiile Frumosului, galerii, muzee, ateliere! - Florin Toma pare-mi mie că muşcă nesăţios dintr-o madlenă aburindă, coaptă în impresiile, dialogurile şi imaginile, alese şi filtrate prin spiritul său de observaţie limpede, din arta românească.
Florin Toma nu evită duelul cavaleresc, ochi în ochi, cu realitatea, cronicele de artă din această carte, văzute dintr-o parte, sunt o fulgurare, cum mărturiseşte el însuşi; sunt acele MOMENTAUFNAHMEN, precum nişte fotografii-serii de Muybridge, colorate însă în ţesătura trimiterilor literare. Nu şoptite, ca parcă din trecut, ci sonore în prezent, prin oralitatea unei stilistici insolite, cu exclamaţii la rever şi cu reverenţe sincere, petrecute în salonul de onoare al artei româneşti.
- cu Florin Toma.

"Descheiat la vise" - Radu Bata, Editura Brumar 2016





"Eu nu sunt poet, sunt doar poezetar, adică un mic artizan de poezie. Dar, ca să-mi dau aere, mă fac că stiu: poetul e şi chelner - ne serveşte vorbe iluminate, şi tinichigiu - repară tabla conştiinţelor îndoite, şi filosof – regândeşte lumea din perspective noi. Şi, peste toate astea, ne mai şi plimbă cu agenţia lui de voiaj prin ţări imaginare, mai sădeşte şi flori în capetele seci.

................

Poezeta e un poem mai relaxat, oarecum lucid şi aeropurtat. Poezia revelează posibilităţi, poezeta le reciclează. Să zicem că poezeta e o verisoara a poeziei care umblă mai despletită, mai puţin apretată, chiar când merge la concert."

Radu Bata!

fragment dintr-un interviu din Adevarul, mai 2015
- cu Thomas Man.

"La Tolce Vita!, Robert Serban in dialog cu Marcel Tolcea, Editura Universitatii de Vest 2016




MARCEL TOLCEA e un poet original, un om generos (a ajutat nu puţini scriitori, tineri ori nu, să publice şi să-şi facă literatura cunoscută), un excelent ziarist şi, totodată, un admirat, de către studenţi, profesor de Jurnalistică. E lipsit de emfază, de vanitate, gata oricând, parcă, să facă o glumă bună ori un spectaculos joc de cuvinte care să-i binedispuna pe cei din preajma sa. Şi,înainte de toate, cred că Marcel este un om bun, exemplar. În paginile acestei cărţi îşi va povesti viaţa de până acum.
Atenţie, motor!

Robert Şerban

"Vorbesc in gand cu voce tare" - un cristian in dialog cu Robert Serban, Casa de Pariuri Literare, 2016


"Trantind usa" - Cristian Patrasconiu in dialog cu Tia Sebanescu, Humanitas 2016







Cristian Pătrăşconiu:

Tia Şerbănescu este un fel de "crucişător moral al presei româneşti". Dacă presa poate învăţa pe cineva să gândească, după ce va fi dat deoparte grâul (puţin) de neghina (multă), atunci Tia este unul dintre cei mai buni şi mai eficienţi însoţitori în această privinţă. Prin ce spune, prin cum spune, prin consecvenţa cu care spune ceea ce spune, prin eleganţă şi stil, Tia este, şi în presă, O PREZENŢA cu adevărat luminoasă - şi o iubesc şi pentru asta.

Ion Barbu – Premiul pentru poezie Petre Stoica!



Liviu Antonesei:

De ce ar lua unul dintre cei mai buni graficieni și caricaturiști români un mare premiru pentru poezie? Răspunsul scurt este – pentru că merită! Răspunsul mai lung este formulat mai jos în postarea de pe blogul lui Dorin Tudoran. Eu mai adaug doar că mă bucur foarte tare. Pentru că fratele Ion nu este numai unul din marii desenatori de azi, ci și un om admirabil, cum nu întîlnești decît cîțiva într-o întreagă viață. Mulțumesc Master DT pentru vestea bună, felicitări Ion Barbu!

 LAUDATIO – Ion Barbu sau ireverențiosul liric

joi, 1 decembrie 2016

"Draga, ma duc la Charlie" - Maryse Wolinski, Editura ALL, 2016 in traducerea lui Tudorel Urian



Tudorel Urian:

De ce a fost asasinat Georges Wolinski? Probabil dacă ar fi putut să fie întrebat, caricaturistul ar fi ridicat neputincios din umeri şi ar fi răspuns că nu are habar.

Pentru Maryse Wolinski, caricaturistul de la CHARLIE HEBDO nu a fost însă Wolinski, aşa cum era ştiut de o lume întreagă, ci Georges, pur şi simplu. Un om cu bune şi cu rele, cu tabieturi enervante, dar şi cu momente sublime de exaltare, de care o legau o sumedenie de amintiri comune în patruzeci şi şapte de ani de convieţuire. Soţul ei. Replici cu sau fără miez rostite într-un moment sau altul, zâmbete abia schiţate sau chipuri ale lui de tristeţe ori melancolie păstrate într-un colţ de memorie, obiecte fanate şi poze vechi, de tot felul, completează de minune imaginea acestui artist sensibil, adesea delăsător şi nu foarte descurcăreţ în societate, aşa cun sunt de obicei artiştii.


duminică, 27 noiembrie 2016

Petre Stoica - POETI AI EXPRESIONISMULUI (1971), Editura Albatros, Traduceri de N. Argintescu-Amza, Dan Constantinescu, Petre Stoica



Petre Stoica:


Termenul de "expresionism" a fost pus în circulaţie pentru prima dată în Franţa, la "Salon des Independants", în anul 1901. El denumea astfel pictura lui Julien Auguste Herve, un artist "academic" mediocru. Cam în acelaşi timp îl întrebuinţase Van Gogh în scrisorile sale. Mai târziu, acest cuvânt deosebea pictura lui Matisse şi a "independenţilor" de cea a "impresioniştilor". Dar nu se încetăţenise în Franţa. El fusese preluat de pictorii germani (în 1911) pentru a caracteriza tablourile lui Van Gogh, Munch şi Gauguin. După aceea a trecut  în literatură (tot în 1911), devenind ştampila aplicată tuturor noutăţilor din poezie, proză, teatru şi artele plastice. Rampa de lansare a termenului, întrebuinţat deseori impropriu, derutând astfel cititorul, l-a constituit celebra revistă berlineză DER STURM (prin W. Worringer, care publicase în paginile ei eseul ZUR ENTWICKLUNGSGESCHICHTE DER MODERNEN MALEREI). Nu ar fi exclus ca termenul de expresionism, după cum afirmă Paul Portner, să fi apărut chiar în 1910, când l-a întrebuinţat pictorul Max Pechstein. Un exeget mai recent, Armin Arnold, susţine că el a apărut în Anglia în anul... 1850, primind aplicaţie la literatură în Statele Unite, pentru trei decenii de la această dată.



 ÎNTR-UN VECHI ALBUM

Georg Trakl în traducerea lui Petre Stoica

din
"POETI AI EXPRESIONISMULUI" (1971)

Mereu şi mereu revii, tu melancolie,
O, blândeţe a sufletului singuratec.
Se porneşte stingerea unei zile de aur.

Greu de umilinţă, durerii se apleacă cel care rabdă
De priitoare melodie şi fragedă demenţă răsunând.
Priveşte! a şi-nceput amurgul.

Din nou se întoarce noaptea şi Muribundul se tânguie
Şi altul mai jeleşte împreună cu el.

Plin de fiori, sub stele tomnatice
An de an capul se înclină mai adânc.



SEARA

Georg Trakl în traducerea lui Petre Stoica

din "
POETI AI EXPRESIONISMULUI" (1971)

Galbenă-i încă iarba, cenuşie şi neagră pădurea:
Dar seara se luminează un verziş.
Din munţi pârâul vine rece şi limpede,
Răsună-n ascunziş de stânci; la fel răsună
Când beat îţi mişti picioarele ; sălbatecă hoinăreală
În albastru; şi desfătatele strigăte ale păsărilor.
Cea atât de sumbră acum, mai adânc îşi înclină
Fruntea peste apa albăstrie, suav femeiască.
Din nou asfinţind în verde rămuriş de seară.
Armonios răsună pasul şi melancolia în soarele de purpură.