sâmbătă, 31 decembrie 2016

Poezie de FRANZ THEODOR CSOKOR in traducerea lui Petre Stoica (poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970)



CHEMAREA LUI MATEI

FRANZ THEODOR CSOKOR

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Tu, cel de-aici - ridică-te!
Trebuie să urmezi calea!
E nevoie de tine!

Iţi grămădeşti averile?
Niciodată n-au fost ale tale!
Îţi proslăveşti lucrările?
Uită-le!
Te ia în braţe femeia?
Îţi aduce durere!
îţi plânge copilul?
Unde-i suferinţă, plânsul e şi mai mare.

Te biruie somnul?
Treaz să rămâi!
Te bucură tihna?
Se cere să lupţi!
Eşti însetat de fericire?
Te aşteaptă mizeria!

Nu întreba ce!
Aleşii te ascultă!

Cel însemnat eşti tu!
Nu cel de alături.
Deci, vino!

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - FRANZ THEODOR CSOKOR



FRANZ THEODOR CSOKOR (1885-1969) întruchipa acel tip de literat, reprezentativ în cultura unei ţări, acceptat deopotrivă de academie, ca şi de cititorul cu oarecare veleităţi. Deci, un "clasic". S-a născut la Viena, din părinţi austrieci cu amestec de sânge croat, sârbesc, ceh şi maghiar. Tatăl său a fost consilier aulic, profesor şi medic uman şi veterinar. Csokor îşi face cunoscute darurile poetice prin anul 1905, iar primul volum şi-l editează în 1912 (VIOLENŢELE). În 1913 întreprinde o lungă călătorie la Petersburg, unde desfăşoară şi o activitate teatrală. (Este preludiul  neîntreruptelor sale voiajuri, pe care în anumite împrejurări va fi nevoit să le facă silit de avataruri de celor ivite după 1938, an atât de nefast pentru destinele Austriei.) Csokor participă ca simplu soldat pe fronturile primului razboi mondial. După ce dezbracă haina militară, tânărul poet începe să se impună ca dramaturg, şi curând e numit regizor pe lângă Rudolf Beer-Hofmann, directorul teatrului Raimund şi al teatrului popular german. În 1937 are loc premiera importantei sale piese, TREI NOIEMBRIE 1918, care aduce pe scenă momentul destrămării armatei austro-ungare. După dramaticul "ANSCHLUSS", Csokor ia calea exilului voluntar. Se stabileşte în Polonia, apoi în România, unde se bucură de ajutorul şi prietenia unor scriitori, în primul rând de cea a inimosului Liviu rebreanu. În paranteză trebuie spus că scriitorul austriac ii este familiară opera marelui nostru romancier. Într-un eseu dedicat lui Robert Musil, Csokor sezizeaza în anumite creaţii ale unor celebri prozatori printre care şi cea a lui Liviu Rebreanu, o problematica identică, născută din realităţile vechei monarhii danubiene. În Bucureşti Csokor lucrează la o carte de memorii, CIVIL ÎN RĂZBOIUL POLONEZ. Pleacă în Iugoslavia şi în 1941 se refugiază în faţa trupelor germane invadatoare, ca peste doi ani să ajungă, după multe peripeţii, la Bari, punându-se la adăpost în zona eliberată de americani. Csokor revine în România, ca invitat oficial la sărbătorirea lui Eminescu în 1963.
Opera lui Csokor, alcătuită din poezie, teatru, memorialistică şi proză, constituie expresia unui artist de factură umanistă. Subiectul principal al operei sale e omenirea, pe care o visează ferită de spectrele dezastrelor pricinuite de războaie. El crede în tăria morală a omului şi a destinului său istoric. Ca poet, e legat mai mult de tradiţie, ceea ce se şi poate vedea în înclinaţia sa pentru genul baladesc. În schimb, ca autor de teatru, e sincronizat la modernitate, fiind alături de Franz Werfel cel mai important dramaturg expresionist din Austria.
Din şirul lung al scrierilor sale, menţionăm doar volumele de versuri: PUMNALUL ŞI RANA - 1917, ETERNA IZBUCNIRE - 1926, CORABIA NEAGRĂ - 1944, MEREU E UN ÎNCEPUT - 1952, culegere antologică.
Csokor a fost preşedintele P.E.N.-clubului austriac şi membru al Academiei pentru limba şi creaţie din Darmstadt, deţinător a numeroase titluri onorifice, distincţii şi premii literare.

Petre Stoica

Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș - d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) este un poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară [1]. A fost unul dintre întemeietorii spirituali ai "generației 60" alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest


 Morariu, Vasile Gordu.














vineri, 30 decembrie 2016

Poezii de JEANNIE EBNER in traducerea lui Petre Stoica (poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre bpt, editura minerva (1970)




UNDEVA

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Golindu-mi paharul, voi pleca mai departe.
Cere puţină despărţire, trudă să mă ridic
şi doi bănuţi de aramă. (Atâta-i socoteala.)
Nu mai am nevoie de palton.
O geantă, umbrelă, o carte?
Cu mine n-am adus nimic. E mai uşor aşa.
Şi ce dacă înainte de căderea nopţii
voi fi încă departe pe stradă?
Sau poate acasă?
Sau cine ştie unde?






FOAME

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Capul tău vine asemenea unei corăbii încărcate.
Aşteptăm în port. Şi ne e foame.
Soseşti de pe ţărmurile negre, cu aur şi fildeş,
dar copiii duc dorul laptelui
şi pier ca florile bolnave.
Inima ne-am crescut-o mare. Încolţea,
se făcu pom şi avea fructe, ce nu se parguiau niciodată:
doar mâini apucând în gol.
Golul adiind umple cu vânt pânza ta nouă
şi asemenea soarelui, în orizont, capul tău
urcă şi coboară
încărcat cu fructul palid al inimilor noastre.

Ne-am îngropat copiii
în turnuri de aur şi fildeş.
Iată-ne din nou aşteptând în porturi.
Şi ne e foame. Şi niciodată nu ştim după ce.




AROMA UNEI BANANE

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Trupul iubitului meu e răcoros precum ploaia
şi-i cald precum soarele,
trupul iubitului meu înmiresmează gingaş şi plin
de taină.
Precum fructul bananului în coaja-i tare, palid-gălbuie,
precum fructul în coajă, astfel stă el aşternut în palmele mele
când buzele ostenite de jocul dragostei
se lasă, mai strânse decât ploaia, mai suave decât
roua.

Trupul iubitului meu e mai moale decât nisipul
şi-i mai cald decât soarele.
pe cerul gurii sale se adună apele vieţii,
apele iubirii, apele veşnicei reveniri.
Iubitul meu doarme. Sub cojile pleoapelor
se ascund întunecatele, dulcile fructe ale ochilor

De pe nisipul fin al ţărmului barca mi-o împing în apă.
Vâsla se ridică şi coboară în ritm egal
şi îngân un cântec vechi.
În barcă bananele coapte zac ciorchini,
evantaie cărnoase, umplute cu fragedă carne de fructe.

Zumzăie o muscă, o muscă verde, somnoroasă.
Soarele se înalţă. Monoton curge fluviul. Eu cânt:

Trupul iubitului meu e pentru mine ploaie, nisip şi soare.
Precum fructul bananului i se topeşte gura
sub sărutările mele.
Aromele sale delicate aţâţă jarul în creştere.
Monoton murmură apele vieţii, apele dragostei,
apele veşnicei reîntoarceri







NISIP

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

În noapte, în nisip, în vânt
piciorul tău nu lasă nici o urmă.
Tu vii cu boabe şi frunze colorate în păr
îngânând un cântec, păzind un vis -
cântecul e numai nisip, visul e numai
nisip ce se scurge printre degete,
în vânt, în nisip, în nisip.






ÎŢI MULŢUMESC...

JEANNIE EBNER

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Îţi mulţumesc pentru dragostea care m-a găzduit,
pentru ura care m-a izgonit şi pentru calmul despărţirii.

Mult îţi mulţumesc pentru calea arătată.

Îţi mulţumesc pntru stele şi flori,
pentru iarba sfânta şi pentru Crai nou,
pentru nor şi văzduh, pentru aerul din preajmă.

Mult iti mulţumesc pentru pom.

Îţi mulţumesc pentru duşmanul care m-a atacat la amiază
şi pentru prietenul care seara m-a condus acasă.

Mult îţi mulţumesc pentru viaţa mea -
şi pentru că se trece şi ea.

Dar tu vei rămâne, plin de fericirea existenţei,
când florile se scutură şi stelele se sting, când
arborele se usucă iar drumurile rămân fără ţintă,
când duşmanul putrezeşte, când prietenul e mort,
când n-o să mai fie nici dimineaţă, nici seară.

Tu vei rămâne, după ce viaţa mea se trece
o dată cu dragostea mea pentru viaţă.

De aceea îţi mulţumesc pentru fiinţa mea toată -

pentru existenţa ta, îţi mulţumesc.

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - JEANNIE EBNER



JEANNIE EBNER

Petre Stoica

JEANNIE EBNER (1918-2004 s-a născut în Australia, la Sydney. Anii şcolarităţii o aduc în capitala Austriei, unde o să locuiască până la sfârşitul vieţii, în 2004. De foarte tânăra intenţionează să între într-o mănăstire, dar renunţă după ce descoperă voluptatea scrisului. Primele ei versuri sunt compuse în 1930! La vârsta de 16 ani lucrează ca funcţionară într-un birou, găsind totuşi răgazul să citească asiduu din Karl Marx şi Rilke. Absolvind gimnaziul, se înscrie la Academia de arte plastice din Viena, fără să obţină vreo diplomă însă. Jeannie Ebner este o vreme stenotipistă, graficiană şi preparatoare de limba engleză. Din anul 1950 îşi câştigă existenţa numai din scris. A fost şi editoarea revistei LITERATUR UND KRITIK
Jeannie Ebner se impune la început prin proză, romanul ei din 1954 (EI AŞTEAPTĂ UN RĂSPUNS) fiind considerat o remarcabilă apariţie editorială austriacă. I-a urmat un alt roman (SĂLBĂTICIUNEA VERII TIMPURII, 1958) şi frumoasa culegere de nuvele (ZEII NU VORBESC, 1961). După Hans Weigel, aceste creaţii constituie "redarea magică a atmosferei vieneze". Bibliografia scriitoarei înregistrează un şir de titluri importante, din care se cere menţionat măcar romanul FIINŢE ÎN VIATĂ, 1964.
Binecunoscută şi ca autoare de versuri, Jeannie Ebner scrie o poezie duios-melancolică, în care sesizăm numeroase simboluri din realitatea cotidiană. Cele mai bune poeme ale ei se află în volumul GEDICHTE, apărut în 1965

duminică, 18 decembrie 2016

Seminar public: Petre Stoica 21 Decembrie 2016, ora 18:00


Studenții Facultății de Litere din anul al III-lea vă invită miercuri, 21 decembrie, ora 18:00 la un seminar public dedicat lui Petre Stoica, „scriitorul cu cea mai mare longevitate literară” (1957-2008).

Evenimentul se va desfășura în librăria „La Două Bufnițe”( Piaţa Unirii nr. 11).

Alături de invitații Daniel Vighi și Marcel Tolcea, între momente muzicale realizate de elevi de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, vom face o incursiune în poezia lui Petre Stoica prin discuții și analiză pe marginea unor poeme, corelate cu mărturii ale celor care l-au cunoscut pe scriitor.

Vă invităm să pornim împreună pe urmele „cultivatorului de mărar”, al scriitorului care caută să restaureze viața de altădată în poemele sale prin valoarea acordată lucrurilor cotidiene.

duminică, 4 decembrie 2016

Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - Rainer Maria Rilke




Petre Stoica:

RAINER MARIA RILKE (1875-1926) s-a născut la Praga ca fiu al unui mic funcţionar feroviar. Frecventează în silă o şcoală militară, după care se înscrie la Academia comercială din Linz; studiază în oraşul natal artele, literatura şi istoria dreptului, dar nu are răbdare să-şi desăvârşească studiile şi, părăsind Austria, se stabileşte rând pe rând la Munchen, Berlin şi Florenţa. Întreprinde călătorii în Rusia, Franţa şi Italia. Rusia a lăsat asupra poetului o impresie zguduitoare, ramanandu-i prieten statornic pentru totdeauna. Întâlnirea cu Tolstoi - care nu i-a împărtăşit viziunea idilică pe care şi-o formase despre evlavia ţăranului rus - n-a decurs într-o prea mare armonie. În anul 1905 a fost secretarul sculptorului francez Rodin, despre arta căruia a şi scris o carte citită şi astăzi cu interes. Între anii 1911-1912 locuieşte în castelul Duino aşezat pe ţărmurile însorite ale Adriaticei. După terminarea războiului mondial se stabileşte în Elveţia, locuind în turnul castelului Muzot din Walis. În general, uzează de ospitalitatea unor prieteni şi protectori bogaţi în ale căror castele găseşte liniştea necesară creaţiei. Bolnav de leucemnie, moare în apropierea localităţii Montreux. Este înmormântat lângă zidurile bisericii din Raron, în mijlocul unor privelişti de o rară frumuseţe.

Rilke "avea nostalgia frumosului şi a marilor valori intr-o epocă în care urâtul se amesteca din ce în ce mai mult cu produsul de masă şi cu standardizarea" (Glaser/Lehmann/Lubos). Autorul lui STUNDEN-BUCH, n-a cunoscut celebritatea timpurie, ca vienezul Hofmannsthal. Primele sale două volume aduceau poeme destul de obişnuite pentru momentul acela, dar caligrafiate cu graţie, în maniera JUGENSSTIL-ului. Pentru ca apoi poezia lui să se reverse în melodii nemaiauzite, legănate într-o limbă plastică, foarte muzicală, pururi proaspătă. Treptat universul lui specific se conturează: copilăria, moartea, dragostea, natura, obiectele. Copilăria revine obsesiv, un simbol al unei purităţi pe care omul modern din epoca rilkeana părea să n-o mai regăsească. Motivele romantice timpurii ("împlinirea prin moarte") revin şi ele des, exprimate printr-o sensibilitate sfâşiată de incurabile melancolii. În creaţia sa atât de inefabilă, Rilke ridică probleme general umane, pe care le credea rezolvabile prin mijloacele artei. Opera lui Rilke demonstrează o permanentă, chinuitoare căutare a unor răspunsuri în zone transcedentale, dar şi pe pământ, unde "Dumnezeu se află în toate". Unii văd dezlegarea acestor căutări în cele ZECE ELEGII DUINEZE, rod al unor experienţe artistice deplin maturizate. Angoasa lui, a omului modern, claustrat, răzbate puternic din versurile elegiilor, în ciuda hermetismului lor.


(Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970)

"Vis cu sandale rosii" - Ioana Burghel, Editura paralela 45 2016


"Tablouri vazute dintr-o parte" - Florin Toma, Editura AdLibri 2016




Veronica Kirchner:

Spre a vă aduce aproape noua apariţie editorială a scriitorului şi prietenului Florin Toma, mă sprijin de bastonul verbal al unui text din romanul sau, MOŞTENIREA FAMILIEI BILDUNGSROMAN, parcul literar în care ne-am şi cunoscut: (...) "Scoase din buzunarul lodenului o madlenă aburindă (...). Şi muscă nesăţios din ea. Sub pleoapele încinse i se derulau, într-o viteză ameţitoare, imagini ale vieţii, atât de limpede, încât la un moment dat avu impresia că nici nu se mai află acolo.'
În cartea de faţă, TABLOURI VĂZUTE DINTR-O PARTE - ce mod aparte al său, atât de caracterisitic, de a-şi descrie călătoria mângâiată de timp, pe parcursul a câtorva ani, prin Instituţiile Frumosului, galerii, muzee, ateliere! - Florin Toma pare-mi mie că muşcă nesăţios dintr-o madlenă aburindă, coaptă în impresiile, dialogurile şi imaginile, alese şi filtrate prin spiritul său de observaţie limpede, din arta românească.
Florin Toma nu evită duelul cavaleresc, ochi în ochi, cu realitatea, cronicele de artă din această carte, văzute dintr-o parte, sunt o fulgurare, cum mărturiseşte el însuşi; sunt acele MOMENTAUFNAHMEN, precum nişte fotografii-serii de Muybridge, colorate însă în ţesătura trimiterilor literare. Nu şoptite, ca parcă din trecut, ci sonore în prezent, prin oralitatea unei stilistici insolite, cu exclamaţii la rever şi cu reverenţe sincere, petrecute în salonul de onoare al artei româneşti.
- cu Florin Toma.

"Descheiat la vise" - Radu Bata, Editura Brumar 2016





"Eu nu sunt poet, sunt doar poezetar, adică un mic artizan de poezie. Dar, ca să-mi dau aere, mă fac că stiu: poetul e şi chelner - ne serveşte vorbe iluminate, şi tinichigiu - repară tabla conştiinţelor îndoite, şi filosof – regândeşte lumea din perspective noi. Şi, peste toate astea, ne mai şi plimbă cu agenţia lui de voiaj prin ţări imaginare, mai sădeşte şi flori în capetele seci.

................

Poezeta e un poem mai relaxat, oarecum lucid şi aeropurtat. Poezia revelează posibilităţi, poezeta le reciclează. Să zicem că poezeta e o verisoara a poeziei care umblă mai despletită, mai puţin apretată, chiar când merge la concert."

Radu Bata!

fragment dintr-un interviu din Adevarul, mai 2015
- cu Thomas Man.

"La Tolce Vita!, Robert Serban in dialog cu Marcel Tolcea, Editura Universitatii de Vest 2016




MARCEL TOLCEA e un poet original, un om generos (a ajutat nu puţini scriitori, tineri ori nu, să publice şi să-şi facă literatura cunoscută), un excelent ziarist şi, totodată, un admirat, de către studenţi, profesor de Jurnalistică. E lipsit de emfază, de vanitate, gata oricând, parcă, să facă o glumă bună ori un spectaculos joc de cuvinte care să-i binedispuna pe cei din preajma sa. Şi,înainte de toate, cred că Marcel este un om bun, exemplar. În paginile acestei cărţi îşi va povesti viaţa de până acum.
Atenţie, motor!

Robert Şerban

"Vorbesc in gand cu voce tare" - un cristian in dialog cu Robert Serban, Casa de Pariuri Literare, 2016


"Trantind usa" - Cristian Patrasconiu in dialog cu Tia Sebanescu, Humanitas 2016







Cristian Pătrăşconiu:

Tia Şerbănescu este un fel de "crucişător moral al presei româneşti". Dacă presa poate învăţa pe cineva să gândească, după ce va fi dat deoparte grâul (puţin) de neghina (multă), atunci Tia este unul dintre cei mai buni şi mai eficienţi însoţitori în această privinţă. Prin ce spune, prin cum spune, prin consecvenţa cu care spune ceea ce spune, prin eleganţă şi stil, Tia este, şi în presă, O PREZENŢA cu adevărat luminoasă - şi o iubesc şi pentru asta.

Ion Barbu – Premiul pentru poezie Petre Stoica!



Liviu Antonesei:

De ce ar lua unul dintre cei mai buni graficieni și caricaturiști români un mare premiru pentru poezie? Răspunsul scurt este – pentru că merită! Răspunsul mai lung este formulat mai jos în postarea de pe blogul lui Dorin Tudoran. Eu mai adaug doar că mă bucur foarte tare. Pentru că fratele Ion nu este numai unul din marii desenatori de azi, ci și un om admirabil, cum nu întîlnești decît cîțiva într-o întreagă viață. Mulțumesc Master DT pentru vestea bună, felicitări Ion Barbu!

 LAUDATIO – Ion Barbu sau ireverențiosul liric

joi, 1 decembrie 2016

"Draga, ma duc la Charlie" - Maryse Wolinski, Editura ALL, 2016 in traducerea lui Tudorel Urian



Tudorel Urian:

De ce a fost asasinat Georges Wolinski? Probabil dacă ar fi putut să fie întrebat, caricaturistul ar fi ridicat neputincios din umeri şi ar fi răspuns că nu are habar.

Pentru Maryse Wolinski, caricaturistul de la CHARLIE HEBDO nu a fost însă Wolinski, aşa cum era ştiut de o lume întreagă, ci Georges, pur şi simplu. Un om cu bune şi cu rele, cu tabieturi enervante, dar şi cu momente sublime de exaltare, de care o legau o sumedenie de amintiri comune în patruzeci şi şapte de ani de convieţuire. Soţul ei. Replici cu sau fără miez rostite într-un moment sau altul, zâmbete abia schiţate sau chipuri ale lui de tristeţe ori melancolie păstrate într-un colţ de memorie, obiecte fanate şi poze vechi, de tot felul, completează de minune imaginea acestui artist sensibil, adesea delăsător şi nu foarte descurcăreţ în societate, aşa cun sunt de obicei artiştii.


duminică, 27 noiembrie 2016

Petre Stoica - POETI AI EXPRESIONISMULUI (1971), Editura Albatros, Traduceri de N. Argintescu-Amza, Dan Constantinescu, Petre Stoica



Petre Stoica:


Termenul de "expresionism" a fost pus în circulaţie pentru prima dată în Franţa, la "Salon des Independants", în anul 1901. El denumea astfel pictura lui Julien Auguste Herve, un artist "academic" mediocru. Cam în acelaşi timp îl întrebuinţase Van Gogh în scrisorile sale. Mai târziu, acest cuvânt deosebea pictura lui Matisse şi a "independenţilor" de cea a "impresioniştilor". Dar nu se încetăţenise în Franţa. El fusese preluat de pictorii germani (în 1911) pentru a caracteriza tablourile lui Van Gogh, Munch şi Gauguin. După aceea a trecut  în literatură (tot în 1911), devenind ştampila aplicată tuturor noutăţilor din poezie, proză, teatru şi artele plastice. Rampa de lansare a termenului, întrebuinţat deseori impropriu, derutând astfel cititorul, l-a constituit celebra revistă berlineză DER STURM (prin W. Worringer, care publicase în paginile ei eseul ZUR ENTWICKLUNGSGESCHICHTE DER MODERNEN MALEREI). Nu ar fi exclus ca termenul de expresionism, după cum afirmă Paul Portner, să fi apărut chiar în 1910, când l-a întrebuinţat pictorul Max Pechstein. Un exeget mai recent, Armin Arnold, susţine că el a apărut în Anglia în anul... 1850, primind aplicaţie la literatură în Statele Unite, pentru trei decenii de la această dată.



 ÎNTR-UN VECHI ALBUM

Georg Trakl în traducerea lui Petre Stoica

din
"POETI AI EXPRESIONISMULUI" (1971)

Mereu şi mereu revii, tu melancolie,
O, blândeţe a sufletului singuratec.
Se porneşte stingerea unei zile de aur.

Greu de umilinţă, durerii se apleacă cel care rabdă
De priitoare melodie şi fragedă demenţă răsunând.
Priveşte! a şi-nceput amurgul.

Din nou se întoarce noaptea şi Muribundul se tânguie
Şi altul mai jeleşte împreună cu el.

Plin de fiori, sub stele tomnatice
An de an capul se înclină mai adânc.



SEARA

Georg Trakl în traducerea lui Petre Stoica

din "
POETI AI EXPRESIONISMULUI" (1971)

Galbenă-i încă iarba, cenuşie şi neagră pădurea:
Dar seara se luminează un verziş.
Din munţi pârâul vine rece şi limpede,
Răsună-n ascunziş de stânci; la fel răsună
Când beat îţi mişti picioarele ; sălbatecă hoinăreală
În albastru; şi desfătatele strigăte ale păsărilor.
Cea atât de sumbră acum, mai adânc îşi înclină
Fruntea peste apa albăstrie, suav femeiască.
Din nou asfinţind în verde rămuriş de seară.
Armonios răsună pasul şi melancolia în soarele de purpură.

luni, 14 noiembrie 2016

Dan Cristea despre Petre Stoica (Postfata la Carnaval prenocturn - 2004)




Deschizând colecţia CĂRŢII ROMÂNEŞTI intitulată "Mari scriitori români" şi poeţilor (pe lângă prozatori şi dramaturgi), ne-am gândit că numele poate cel mai potrivit pentru debutul în acest domeniu ar fi cel al lui Petre Stoica, mare creator liric, cu o operă impresionantă, operă care străbate, într-un chip original şi fără echivoc, ultimii cinzeci de ani de poezie românească.
Petre Stoica este, în primul rând, un poet care se aşează pe sine dincolo de mode, ca şi de cerinţe exterioare versului. În anii proletcultismului, în a căror atmosferă nefastă debutează, poetul întoarce spatele "noului" şi se autoproclamă un cântăreţ al "vechiului". În deceniile şase şi şapte, când mulţi autori lirici din peisajul nostru poetic fac din limbaj obiectul poeziei, Petre Stoica, dimpotrivă, face din obiecte limbajul predilect al acesteia. Poetul desacralizează şi demitizează. Redescoperă absurdul şi discontinuităţile suprarealismului. Astfel, pentru sine, poezia "nu-i fete de l'intelect/ e doar un felinar în ceaţă".Redescoperă, cu forţă de emblemă, eul existenţei banale şi al realităţilor cotidiene, atras de lucruri, dar şi conştient, prin ironie şi autoironie, de posibila lor agresivitate: "eu/ fumător de ţigări ordinare/ consumator de rachiuri ieftine/ şi prieten cu popândăii şi cu toate/ vieţuitoarele ameţite de ploaie/ eu/ o notă veselă pe o partitură tristă".
Acest eu are drept vocaţie fundamentală faptul de a se dezvălui pe sine, dezvăluind, în acelaşi timp, adevărul peisajului care îl înconjoară. Chiar şi autoportretul pe care şi-l compune poetul este acela al unei fiinţe trăind ÎN RĂSPĂR faţă de norme şi convenţii: "Sunt de statură potrivită port barbă/ şi am o concepţie de viaţă perfect asamblată/ ceea ce înseamnă că îmi plac gogoşarii în oţet/ şi mai cu seamă îmi place să va pun sub nas/ adevăruri pline cu praf de strănutat"
Poemele "simple" ale lui Petre Stoica, poeme din care "izbucnesc mirosurile şi zdrenţele erei atomice sau behăitul oilor mănate la abator", au reînoit şi reinoiesc, fără îndoială, limbajul liricii româneşti. Nu mai puţin, ultimile volume de poeme ale lui Petre Stoica, cele de după '90, arată fidelitatea "vocii" singulare a poetului ("fidelă în faţă hârtiei/ fidelă oricând şi oriunde") la aventura sinelui sau în lume şi la propriul adevăr uman. Limbajul de astăzi al poetului este, depotrivă, un limbaj al melancoliei, dar şi un limbaj care nu se arată deloc indiferent la discursul rebarbativ, politic şi social.
Marea originalitate a lui Petre Stoica ar consta, însă, în faptul că poemele sale prezintă o dovadă palpabilă că miracolul vieţii trăieşte în orice. Iată, de pildă, "descompus" universul unuia dintre poeme: frunze de tutun, albine lipite de gura borcanului cu urme de zahăr, trepetnicul căzut în oala cu lapte, curcile picotind la umbra gardului, muşcatele prăfuite din cutiile de conserve, un bătrân care trece drumul ţinându-se cu mâna de burtă, autobuzul de seară. Ce se întâmplă cu toate aceste prezenţe, din care clamează însăşi umilitatea? Nimic mai mult, dar şi nimic mai puţin. Toate, cum scrie poetul, "vor învia din morţi şi vor cere o picătură de apă". Poeme despre melancolie (ca loc unde dorinţa se uneşte cu luciditatea), poeme despre tristeţe, teamă, agonie, neant, poeme despre trecut ("bestia tandră ce roade cu dinţişori de oţel""), dar şi despre un prezent confuz ("fumăraia democrată"), poemele lui Petre Stoica întrupează, ca ultima realitate, viaţa şi moartea:
eu îmi contemplu cactuşii unghiile
pe terezia ruginită din pivniţă îmi cântăresc lucrările anilor
în timp ce-n subconştientul meu are loc o luptă năvală
între leii morţi şi stindardele vieţii

(2004)


duminică, 13 noiembrie 2016

PETRE STOICA: BĂTRÂNUL POET ÎNTR-O MARGINE DE LUME Gheorghe Mocuţa


Rezistând tentaţiilor "oficiale" care l-ar fi putut instituţionaliza, cosmetiza sau politiza, Petre Stoica s-a retras la bătrâneţe într-un orăşel de pe frontiera de vest unde a întemeiat o fundaţie culturală şi încearcă să trezească interesul pentru literatură. Cu toate acestea el rămâne un important poet postbelic, format la şcoala lui A.E.Baconsky şi a revistei "Steaua", după ce răzbise cu greu în viaţa literară din subteranele boemei şi ale meseriei de corector, în Capitală. Boem nevindecat, aventurier al scrisului, contestatar al ordinii impuse de ideologi şi politicieni, un mare traducător din lirica germană de la care şi-a însuşit lecţia expresionistă, poetul rămâne un anarhist, un neîmpăcat cu convenţiile lumii şi cu scandaloasele confrerii literare. Drept care s-a retras într-o Ithaca a destinului său, după ce COPLEŞIT DE GLORIE amară, participase la războiul troian al literaturii române postbelice şi supravieţuise, asemeni unui Odiseu, încercărilor vieţii şi cântecului de sirenă de pe marea tranziţiei, resemnându-se ca un ARHEOLOG BLÂND şi un MELANCOLIC INOCENT al SUFLETULUI OBOECTELOR, dar şi al fiinţei. Duioşie, tristeţe, spirit elegiac, sarcasm, ironie amară, sentimentalism supravegheat, ludism, teribilism, prozaism, iată câteva concepte operaţionale pe care criticii i le-au atribuit cu luciditate, graţie şi simpatie...

(2002)

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Petre Stoica - POEME, ESPLA (1957)



Închin această plachetă tuturor prietenilor din copilărie, uitaţi sau rămaşi în memorie. Cu ei am colindat pădurile, ascultând cântecele păsărilor, murmurul frunzelor, cu ei treceam vara printre lanuri rupând spice galbene, macul roşu în drum spre răsărit. Tot împreună cu ei, într-o toamnă după pârguirea holdelor, am întâlnit marile drame ale războiului.



 ACEASTĂ ZI

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Mare şi luminoasă
este această zi de toamnă!
Lumina clară
se revarsă
peste masa plină de cărţi
şi inima te poartă
în mii de părţi
viaţa părându-ţi mai frumoasă
ca această zi de toamna
mare şi luminoasă!



NINGE

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Ninge calm.
Fulgi albi încărunţesc copilăria mea.
Amintirea iernilor de altă data
bate-acum în geam.
Tristă, mare, grea.

Ninge calm.
Aş vrea să uit copilăria mea.



ÎNVĂŢĂTURA MEA

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Spunea mama mea:
"Ia cărţile şi învaţă - poate rămâi repetent..."
Dar gândurile mele zburau slobode spre holde,
ochii se opreau printre cărţi - neatent.
O carte mai frumoasă se deschidea în faţă:
Lanurile, macii roşii ca sângele.
Spunea mama: " - Învaţă!"
şi eu învăţăm din această carte,
învăţăm să iubesc păsările şi florile,
sudoarea tatei amestecată cu seva din spice,
amurgurile şi zorile.

Spunea învăţătorul:
" - Şi mâine să vii la şcoală,
altfel te las repetent."
Eu mă gândeam la cucul din pădure.
Vorba lui în mine suna goală,
prea frumos cântă mierla-n grădină!

Când vin în sat, mama îmi spune:
"- Încă ieşi pe holde? Poate rumegi o poezie...
Ai crescut băiat mare,
nu-ţi stau bine macii la pălărie."
Dar eu privesc spre tavan neatent,
râd că atunci
când spunea că rămân repetent.



 DORM VULTURII

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Pe stânci lipite grav de cer
vulturii intraţi în toamnă
dorm somnul marilor legende
şi liniştea şi pacea lor
nimic acum nu le-o mai fură:
nici legănarea brazilor, domoală,
nici ţipătul de cerb îndepărtat,
nici pâcla care vine, sură.

Pe stâncile lipite grav de cer
par singuratice statui albastre
ce-nfruntă viscole ce vin
cu bice lungi de foc şi fier.

Dorm vulturii intraţi în toamna
pe stânci lipite grav de cer...



IARNĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Doarme
cu capul
pe labe moi şi pufoase
iarna -
pisică albă
care toarce în hornuri
trezind
o altă pisică
al cărei tors
ademenitor
te cheamă
lângă ea
pe cuptor

Doarme
cu capul
pe labe moi şi pufoase
iarnă -
pisică albă.



PEISAJ DE IARNĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Sore cerul plin de nori
furnalul
aruncă negre pleduri pufoase
care coboară învelind cald
arbori şi case

- şi spre seară
vântul
împrăştie fumul.



CUMPĂNA

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Că o sperietoare de ciori
singură pe câmp
cumpăna fântânii
tremură-n vânt.
Tremură ca mâna mea
- când însetată -
ţi-am ridicat
ciutura plină şi grea.

Singură a rămas cumpana,
nestatornică,dragostea ta.



 UNEORI AMINTIRILE

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Uneori mă copleşesc amintirile:
un lac pe care chipul meu s-a oglindit,
un cântec de pasăre care
parcă mi-a strigat numele
în suflet întors ca un ecou,
un fir de iarbă răsărit
în primăvară - anotimp nou,
un copil pe care l-am văzut
jucându-se în ţărână
cu soare pe frunte, tăcut,
o fată ducând toamna în mână
mărul de-abia pârguit.

Uneori mă copleşesc amintirile
şi eu zadarnic aş vrea să le-alung:
ca o lumină
ele pretutindeni m-ajung.



VIAŢă

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Strugurii se tescuiesc. Curge viaţa şi miere.
Albinele cad în mustul dulce:
această jertfă viaţa lor scurtă o cere.
Fata priveşte. Peste creştetul ei se lasă gutui -
mici clopote luminoase. Le culege.
Ele nu sună. Cad surd în sustare.
Inima bate. Bate inima ascunsă
sub sânul cald, ca-n palmă o vrabie.
Belşugul curge în soare şi tăcere.

Seara se lasă, rece ca o sabie.



COBOARĂ UŞOR

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Pasăre arămie
încet zboară pe colină
toamna cu frunzele ei.

Floarea-soarelui
soarbe lumina
pentru ultima dată.

Spre toamna care coboară uşor
tăcută, priveşte o fată...



PLOUĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Plouă,
plouă după zile de arşiţă şi năduf
şi o fată scoate pe fereastră
palmele albe
că porumbeii ce-şi iau zborul spre văzduh.

Trec lângă ziduri cu plete de iederă
trec tăcut.

Plouă şi aş vrea
fruntea să-mi stea
sub palmele ei ca un scut.



VÂNTUL

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Vântul, flăcău viclean
coboară uşor lângă garduri,
ridică fustele fetelor
mângâindu-le genunchii bronzaţi,
le sărută pe frunte şi ochi
apoi
vesel intră în noapte
valsând printre arbori, pe holde
şi stelelor, suspinând
spune vorbe de dragoste.



CURCUBEUL

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Curcubeul,
Făt-Frumos veşnic tânăr,
veşnic îmbujorat
cu picioarele opintite-n munţi
se pleacă peste ape,
peste codrii cărunţi
şi bea înebunit de sete
după lupta dusă
împotriva negrilor nori



 CÂTEODATĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Ilenii

Câteodată sunt trist ca un ţărm spre care
nu se îndreaptă corăbii,
de care nu se frânge o rază de soare,
spre care nu zboară pescăruşii -
frunze de argint plutind peste ape.

dar vii tu dragostea mea
sufletul tău căutând sufletul meu
plin de mari şi tainice clape.

Vii tu dragostea mea,
e atât de firesc să vii,
să risipeşti tristeţile
ca valurile de ţărmuri pustii.

şi-nghite Dunărea toată...

miercuri, 9 noiembrie 2016

POEZIA NORDICA MODERNA, E.P.L, BPT, Traduceri de Tascu Gheorghiu, Veronica Porumbacu si Petre Stoica










HENRY PARLAND

Nu ştiu

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Nu ştiu
cine a dat cu piciorul în nori,
dar acum soarele străluceşte.
Nu ştiu
cine a împrăştiat
toate umbrele
dar toate se ascund
pe câmp.
Nu ştiu cine a lansat bomba,
dar bomba a nimerit ţinta.






EDITH SODERGRAN

Descoperire

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Iubirea ta îmi întunecă steaua -
luna se ridică în viaţa mea.
Mâna mea se simte străină în mâna ta.
Mâna ta e numai jind.
Mâna mea e dor înfocat.





  EDITH SODERGRAN

Taurul

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

De ce întârzie taurul?
Firea mea e o pânză roşie.

Oare nu văd ochi bălţaţi de sânge,
nu aud răsuflări gafaite,
nu tremură pământul sub copite nebune?
Nu.
Taurul umblă fără corn;
stă în faţa ieslei
şi îndărătnic îşi mestecă fânul aspru.
Pânza cea mai roşie
flutură nepedepsită în vânt.





EDITH SODERGRAN

Ai căutat o floare

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Ai căutat o floare
şi ai găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet -
şi eşti dezamăgit...







EDITH SODERGRAN

Iadul

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

O, ce măreţ e iadul!
În iad nu vorbeşte nimeni de moarte.
Iadul e zidit înlăuntrul pământului
şi-i înfrumuseţat cu flori de jăratec...
În iad nimeni nu spune cuvinte deşarte...
În iad nimeni n-a băut şi nimeni n-a dormit
şi nimeni nu zăboveşte şi nimeni nu are tihnă.
Nimeni nu vorbeşte în iad, şi totuşi strigă cu toţii,
lacrimile aici nu-s lacrimi şi mâhnirea şi-a pierdut puterea.
În iad nu se îmbolnăveşte nimeni şi nimeni nu oboseşte.
Iadul e acelaşi mereu. Iadul e veşnic.













 GUNNAR BJORLING

Totul e cenuşiu şi albastru

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Liniştita bătaie din aripi
a pescăruşilor şi a raţelor sălbatice
şi precum la niponi
o luntre de pescuit,
şi totul e cenuşiu şi albastru,
la fel ca odionioara,
în lumina soarelui
şi-n scânteierea liliacului
aici, dedesubt.
O velâ albă
pe cea mai albastră apă.
Cea mai cenuşie claritate
deasupra toamnei, zi
a măreţiei şi a tihnei,
zboară, o, zboară, norule alb,
zboară în această
zi a cerului!





 HELVI JUVONEN

Copil găsit

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Copil găsit
desprins de stânca maternă
departe purtat de gheaţă
de gheaţă lăsat în urmă
în pădure un străin
singuratic.

Nepăsător, când copiii
se joacă în preajmă-mi,
nepăsător, când zăpada
cade pe umerii mei. Dar
lăsaţi-mă aşa, necioplit:
eu stau şi visez mormăind ca un urs.
Şi nu spuneţi că-s rece. Mă încălzesc  şi eu
când straluceste ziua.






ELVI SINERVO

Dimineaţa lumii

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Închideţi bine uşile voastre,
bateţi în cuie obloanele ferestrelor,
rugaţi-vă să rămână noaptea,
să ascundă ruşinea faptelor voastre.

Iată, la răsărit,
cerul a început să lucească.

Noi venim, fericiţii,
venim peste mormintele proaspete
şi tinerii martirizati surad în sicriele lor.

Noi, cei puternici, păşim
peste satele fumegând până-n zare,
şi iarba ţâşneşte printre ruinele negre,
şi graurul îşi înalţă cântecele
peste cuibul său carbonizat.

În colibele joase de la marginea drumului
trezim sugacii şi ei ne zâmbesc,
iar bătrânul muribund
mâna şi-o ridică binecuvântând -
ochii lui au văzut izbăvirea.

Ştergeţi sângele de pe mâinile voastre, călăi, -
vă trece timpul curând!
Ascunde-ţi-va banii, îmbuibaţilor, -
vă trece timpul curând!
Împerecheaţi-vă, neputincioşilor, -
vă trece timpul curând!






ARVO TURTIAINEN

Standardul de viaţă

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Aud vorbindu-se despre standardul de viaţă şi creşterea lui -
ce-i asta oare?
Tatăl meu a avut un rând de haine, două am eu,
dar hainele mele au trecut şi pe la Muntele de Pietate.
Tatăl meu a avut patru pereţi, opt am eu,
dar şi chiria mea a rămas neplătită,
tatăl meu înmuia cartofi în sare - cu degetele;
eu îi înmoi în sare - cu furculiţa.






 P. MUSTAPAA

Clipa

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Aplecat deasupra izvorului albastru-verzui -
în ochiul izvorului, în albăstrimi-verzui -
văd ochiul tău oglindit albastru-verzui
şi văd mici bule ce urcă neliniştite
în ochiul tău şi în ochiul izvorului,
văd un nor al verii lunecând
peste catifeaua apei şi peste
catifeaua ochilor tăi, văd un mândru iris
înflorind în irisul tău, o libelulă albastră-verzuie
clipind în lumina irisului şi-n lumina ochilor tăi -

ea zboară cu zumzet uşor,
se depărtează de noi, depărtează,
într-un niciunde
se ridică pe veci.





 KATRI VALA

Mamele

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

O, e cumplit să fii mamă
în această lume!
Cumplit ai fost dezumanizată,
tu, viaţă frumoasă,
când mamele spuneau:
mai bună moartea pentru copil!

Plânsul ţărilor pârjolite de război,
spaima lângă trupurile mici, însângerate,
casele aplecate într-o parte,
coloanele refugiaţilor cu paloare de moarte
şi vaierul lor pierdut în lume...
Clintit din rădăcinile sale,
ca uriaşul rănit
tremură copacul vieţii.

Totuşi, asemenea coşului de papură de la malul Nilului,
împletit de stăruitoarele degete ale mamei sclave,
inima de mamă a lumii
leagănă copilul
şi îl ascunde pe toate ţărmurile
sperând, cercetând cu privirea:
poate vin ei
şi aduc liberarea -
ei, cei puternici, ei, cei puri, ei, temerarii!







TOIVO PEKKANEN

Peştele

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Sunt hoinarul singuratic al oceanului necuprins

Cunosc transformarea culorilor şi tăcerea universului meu.
dar numele nu mi-l cunosc.

Ştiu toate vietăţile ce mişună în drumul meu,
ştiu care varietate va fi jertfită foamei de mine,
ce pântec va îndestula carnea mea -
dar ţelul călătoriei mele nu-l ştiu.

Cunosc întinderea uriaşă a universului meu,
îmi sunt familiare sumedenii de ţărmuri,
gurile fluviilor unde îmi las
icrele, fără să ştiu vreodată dacă ele vor fi
hrană pentru alţii sau o nouă viaţă.

Simt înaltul şi simt adâncul,
între ele sunt nevoit să înot până la sfârşitul vieţii.

Nu mi-e străină osteneala, odihna, somnul şi deşteptarea,
pacea o cunosc, toate treptele bucuriei, frica şi gheenele spaimei,
dar naşterea mea cunoaşte numai înaltul,
moartea mea cunoaşte numai adâncul.





 TOIVO PEKKANEN

Înainte de furtună

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Cât de neliniştit e vântul azi!
Se rasuceste spre toate punctele cardinale,
geme ca un moşneag în largul mării,
goneşte cu rafale prin golfuri,
se înalţă, o clipă se roteşte, dispare, din nou se înalţă.

Vântul e plin de aşteptări.

Corăbiile tinere îşi întind cu voioşie toate pânzele.
Dar bătrânul barcaz la timona crestează în apă
mereu şi mereu aceleaşi cuvinte:

rămâi credincios până la moarte!
Poate chiar în această noapte va fi desprinsă ultima filă
a jurnalului tău de bord










 ELMER DIKTONIUS

Mormântul dictatorului

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

primăvară
pe mormântul
dictatorului,
un vanticel
pe monumentul teroarei.
Mâinile sale -
aidoma răsufletului îngheţat
de pe numele lui -
au pierit odată cu el însuşi,
intrând în neamul uitării.

Dar unde-s cuceririle lui formidabile,
înfricoşătoarele acvile ale drapelelor sale?
În desişul sălciilor dai de cuibul sifilisului.
Miliarde de anemone
acoperă mormântul dictatorului,
flori diafane, efemere
ubduiesc deasupră-i în vânt.
A împilat popoare, state,
dar unde-i acum?
Miliarde de anemone
răsar printre ruine
şi-n flăcările primăverii, aburindă ţărână
râde de zădărnicia morţii.









PENTII SAARIKOSKI

Păpuşa

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

După ploaie cerul e de culoarea ochilor de lup.
În pădure fetiţă îşi hrăneşte păpuşa cu flori de coacăză neagră,
fiidca lumea e străvezie
şi păpuşa are un ochi de lup.
Şi fiidca lumea e străvezie,
îşi zice fetiţa, pleacă să înoate,
coboară în apă, saltă şi picioarele şi înoată.






 JON FRA PALMHOLTI

Ziua execuţiei

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Câteva clipe înainte de ceasul morţii o bătrână se ridică de pe scaun şi-i ruga pe cei de faţă să îngâne o litanie frumoasă întru cinstirea morţilor. Cu mâini tremurânde se porni să bată tactul şi să murmure un imn binecunoscut. Lacrimile i se prelingeau pe obraji iar basmaua roşie adia în ritmul cântecului. Cei care nu-şi reveniseră încă din răscolitoarea întâmplare, la început nu ştiură ce să facă: să râdă ori să plângă. Dar cum bătrâna nu dădea nici un semn c-ar vrea să înceteze acest joc de măscărici, cu toate că nu o imită nimeni, izbucni râsul. Sala răsună în hohotiri.  În timp ce cioclii împinseseră mortul prin mulţimea cuprinsă de râs, unul dintre ei întrebă dacă nu cumva s-ar putea deschide o fereastră. Dar nimeni nu luă  în seamă întrebarea, în afară doar de ceilalţi ciocli. Trebuiseră astfel să lase o clipă leşul, iar cel care se află cel mai aproape de fereastră o deschise. Râsul se revarsă în stradă amestecându-se cu zgomotul maşinilor, până când cineva îşi reveni şi întrebă dacă leşul se mai află acolo. Leşul? întrebară oamenii şi se priviră cu ochi de corbi. A! Leşul, a, da, întocmai, spuseră şi se împrăştiară tăcuţi în stradă, cu frunţile aplecate asemenea flăcăilor sfioşi de la ţară.





 JOHANNES úr KOTLUM

Cântecul pastorului

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Din creştetul munţilor vin turmele mele
cu coarne şi copite despicate şi cozi înnodate,
berbeci cu coarne scânteietoare
şi pe dealurile verzi se rostogolesc torentele

şi costişa e-nmiresmata de trestiile parfumate.
Vai mie, vai mie, mieluşeii mei tineri!

Vine iarna cu zăpadă şi Crăciun,
iarba rumegaţi-o şi behăiţi în beznă,
până când mielul se face noaten!
Vai, voi, berbecilor falnici!

Şi turmele mele aleargă pe bolta cerului,
dragi vietăţi cu lână moale, albă asemeni zăpezii,
cu coarne şi copite despicate şi cozi înnodate
şi cu preamoale lână pentru veşmintele sfinte.

Ca un torent dalb-luminos de pământească fericire,
ele se înşiruie chiar la ieslea Domnului.





 JOHANNES úr KOTLUM

Raganarok

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Pogoară adânc în marea de flăcări,
stea clătinată alături cu drumul,
pământ oropsit şi orb,
glob al ochiului meu!

Mistuie pulberea decepţiei:
păsări de lut şi flori ţesute,
soldaţi de plumb, viaţă sintetică,
războaie organizate perfect.

Răsări apoi în altă zi
departe peste soare şi lună
perpelită în alb-albastră lumina -
limpede ca lacrimă pură.

Străluceşte, ţâşneşte acolo în fiecare dimineaţă
trezit de nouă iubire
a zeului tău - şi plămădeşte-mă
din roua ta!

P.S. În mitologia scandinavă Raganarok înseamnă lupta dintre viaţă şi moarte, dintre bine şi rău!





 JON OSKAR

Poemul şi lumea

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Poţi să-mi culegi poemul şi să-l duci
iubitei tale, care nu ştie decât c-ar putea spune
te iubesc; şi puteţi râde împreună
de poemul meu şi să spuneţi: O, e ciudat,
o, ciudat mai e acest poem despre libertate,
şi ciudate-s aceste cuvinte care-au liberat
mâinile, piepturile şi limbile noastre
şi ne duc spre îmbrăţişare, e ciudat
să fii liber şi să iubeşti cu minţi pline de bucurie,
cu căldura visului acestui poet care şi-a aruncat
simţămintele sale în vântul nopţii,
o, ciudată-i această odă adusă minunii
şi-acest poem despre noi doi în mâinile
vântului de noapte, ca să îmbine o coroană-nflorata
în jurul amândurora. Poţi să-mi culegi poemul
şi să-l iei de aici; eu nu-l cunosc.





EINAR BRAGI
Refren

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Barca în seara albă că zăpadă,
înaripată de vâsle cu muchiile roşii
pe fluviul de argint în somnoroasă tăcere.
Cu molcome picuri măsoară
eternitatea clipelor noastre.






 EINAR BRAGI

LUMÂNĂRI ÎN BISERICĂ

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Şovăielnice lumini
dibuie cu vârful degetelor amorţite
pereţii umezi de frig
ai bisericii de piatră tăcută.

Cornul lunii de toamnă
pune un crucifix sumbru
pe sânul palidei zăpezi
de pe pământul înfrigurat.

Peste întinderea aţipită,
în căciula lui de metal rece,
grav răsună bătaia clopotului
în tăcerea şubredă.

În sicriul de brad negru
fecioara palidă se duce
cu inima veştedă, străpunsă
de alba săgeată a arcaşului






PAAVO HAAVIKKO

    *
   * *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Şi în crengile copacului pe care-l zăresc, reţin clipa visării
când noaptea depăşeşte ziua; toamna-i pe şesuri,
şi stolul de păsări se scurge prin atingerea ochilor, singur încălzeşte-te
dacă urmele îngheaţă la temelia unei albăstrimi,
subţire e cerul, pierde poverile şi desprins e sufletul acum.










PAAVO HAAVIKKO

   *
  * *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

La cimitir, în această împrejurime cutreierată de vânt,
sub brazi, pe locul acesta,
m-am oprit şi am revenit pe alee.
Vântul suspină printre copaci, şi mă gândeam la cele trecătoare,
la ziua de ieri, la părintele vântului, la neliniştea
pricinuită de neliniştile mele, la faptul
că pribegeam fără să regret pe cineva,
fără ca cineva să regrete ceva
în această împrejurime cutreierată de vânt.







PAAVO HAAVIKKO

   *
  * *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Un făcăleţ de aur învolbură frunzele.
Veneam cu bacurile, iarna trece pe rău în sus,
zăpada cade alene pe munţi,
e târziu, porţile se închid. Vinul a fost băut,
cu bacurile plec, dar spune
cât timp mai e de vâslit pe torentul de gheaţă
până la porţile inimii?




 EEVA-LIISA MANNER

Legendă

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecția BPT

Amurg străin ca licărirea despărtită de lumină.
Copacii despuiați de umbre, de cântecul vântului
și indărătul copacilor depărtare pustie, chipul de amurg al frunzelor.
Și fluviul trece întunecat prin amurg,
vis, despărtire, liniște,
o, somnul liniștit!
Și totuși, cu apele acolo se trece-n uitare
ceea ce numim iubire, legendă, uitare; liedul
și-l cântă străină și frumoasă,
pleacă cu ochii încremeniți și cântă
într-una tristețea, dar nu incetează să spere
timp să apuce că pasărea
în zbor-și, totuși, timpul i se irosește în zbor-
pescuiește vise din fluviu,
liedul și-l gravează în argintul salciei.
Sălciile, cele mai mici creaturi ale Domnului, plâng
ori de câte ori iubirea pornește în pribegie,
cu ochii amurgului langă torentul uitării-
plâng și plâng. O, lied al legendei,
amintire, o, lied al legendei!






EEVA-LIISA MANNER

Iarnă

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecția BPT 


Vârtej de frunze, de ore, de anotimpuri
din incăpere în incăpere.
Zăpadă se invălură, steagurile beznei în fereastră.
Golul izbește zidul, casă se lărgeste în alb,
umbrele scad, propteaua umbrelor gemând.
pe picioarele de jder zăpadă își depune
cuibul în ungherul incăperii.
Ochii, geamuri subțiri, sunt acoperiți de gheată.
Drumul rătăcitor al pasarei stă scris pe pereți.
Cade, oriunde cade, mână nu dă căldură.
Vocile moarte
aici
rătăcesc doar din perete-n perete,
se cuibăresc în părul meu,
în zăpadă usoară a simțurilo
 care acoperă adâncurile,
marginile prefirate,
întunecimea inăbusitoare, și șoarecii dornici de viată.






EEVA-LIISA MANNER

*
* *
Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecția BPT

Iată-mă acuma bătrană: multumită
cu orezul șlefuit, cu simpatia animalelor,
nu mi-a dat lumea grăunte mai bune.
Deoarece câinele docil ascultă atent, nesătul,
e răbdător și cunoaște destule
despre lucrurile pădurii, ale veșniciei și ale vântului,
nemărginirea și intuiția să le întrec pe-ale noastre.
Iar orezul e hrănitor, nuca e grasă,
impapusata-i că o crisalidă a viermelui de mătase;
prăjite, boabele au gustul inimii
și fierbinți, pe limba mea clocotesc vioi:
le mănanc cu degetele ce-au pipăit atâtea zădărnicii,
sătulă-s și multumită și pregătită pentru smerenie,
un destin străin și îndelungat
aici, în această colibă,
în casă, între zidurile de hârtie făramicioasă,
ce pare să doarmă,
dar care în nopțile vântoase necontenit se ridică,
la fel unei corăbii ușoare vâslește-n necuprins
de la o stea la altă,
având drept timonier curajul, luna drept felinar
și zodiacul drept hartă:
timpul cască-gonește viclenia aerului, vânturile,
oferind fiecăruia o soartă și spațiul de care-i lipsit,
când semnele-s priincioase și vremea ce zăboveste
își abate privirea.