duminică, 30 august 2015

PETRE STOICA-ALTE POEME(1968)


























Anotimpuri şi Dragoste



Sfârşit de ianuarie

Încă doarme timpul
în scutece albe

Fum galben clatină cerul..
Penele corbilor : dâre
de creolină pe zăpadă.

Lângă mine, departe de mine,
apa rătăcind în pământ
cântă ochii devenirilor, verzi ;

şi deasupra,
un început de vânt
moare,
înainte de a-şi spune numele.



Poem fără titlu

Un zmeu de hârtie, o inimă albă
se zbate aici şi acolo
printre avioane şi rachete.

Are ancoră, cârmă?
Va fi destul de puternică
mâna copilului?

O inima albă, pe care
mi-am scris speranţa.



Clipă de primăvară

Din fereastra deschisă
perdelele zboară cu aripi de cai
şi pier în văzduh şi revin
pe nesimţite, într-o singură
clipă.
Pe nesimţite, într-o singură
clipă, în această zi,
vin dragostea, ura, înflorirea
salciei, săgeata de argint
a pasarei -

şi într-o singură clipă, pe nesimţite,
toate se statornicesc
în fereastra amintirii, aburită
să nu vezi clipa
aşa cum a fost...



 Odă trupului tău

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Trupul tău curge printre mâinile mele,
se revarsă că un dulce rău de seminţe.
Şi trupul tău mă inundă
su sânge şi soare, şi ziua mea
iese din întuneric de iarnă
şi sparge piatră, înflorind-o.
Şi toate rădăcinile vieţii mele
te beau prin guri în continuă naştere
până când pământul mi-e plin
şi-un nou anotimp
mă vesteşte.



Aprilie coboară cald...

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Aprilie coboară cald, cu mâini zeieşti
trimite în lume un torent de albine
peste locuri unde ghiaţă
a lăsat atâtea morminte.
Şi aprilie unge cu ulei albastru
rănile pădurilor. Acum, speranţa
e-adevărată miere din faguri.
dar câte cărări
nu vor mai duce nicăieri ? Drumurile mele
au pierit sub albul de zinc al zăpezilor. Altele poate
mi se nasc în această zi
de ardere tăcută, când amintirile
se încrucişează
cu răguşitul ţipăt de pasăre.
Spre care porţi
mă vor duce ? Sau trebuie totuşi să aştept
până-n alt april - singur să aştept.
fără aripi, în frig ?



Poţi să culegi

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Macul s-a copt, seminţele
aşteaptă să plece în vânt,
greierii nasc torente de cântece -
aşteaptă să le asculţi,
sănii ei s-au făcut rotunzi -
te-aşteaptă ca nuferii pe ape.

Vara-i aproape.
Poţi să culegi.



Joc

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Degetele ţi le treci uşoare
prin părul lui : îl resfiri, îl aduni
repede-repede, mereu calmă, şi iar
îl resfiri, cu gesturi care amintesc
jocul soarelui intrând şi ieşind
din norii de vară.
C-un astfel de joc aparent neînsemnat
toamna se schimbă cu iarna, şi moartea cu iarbă.
Dar jocul tău trădează neliniştea
timpului vestind înălţarea în dragoste :
mai adânc ţe apleci asupra lui,
mai fierbinte ţi-e răsufletul,
sângele îţi bate cu mii de ace în obraji
şi iată că jocul nevinovat îşi schimbă cuvintele
şi iată că nu se mai aude
decât un cântec de greieri...



Nocturnă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

greierii cânta din instrumente subţiri
şi pământul tresare, unduieşte
sub povara seminţelor

iar bufniţa iese în fereastră lunii
şi cinteste într-o carte neagră
destine de iarnă -

dar îndrăgostiţii ascunşi în pat de iarbă
ucid cu fiecare sărut
teama şi moartea.



Marină

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Mergem de mâna pe ţărm.
Visând, descifrăm pe nisip
hieroglife de oase mărunte, sigilii
ovale, de scoici.

Şi suntem ciudat de schimbaţi,
mergem clătinându-ne beţi
de mierea albastră din cer.

Nici marea n-o mai vedem,
umbrele noastre nu mai sunt umbre -
de mult am devenit o oglindă :
marea priveşte în noi
şi piere în noi



Vară târzie

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În tot ce vezi, împlinirea
scrie cu litere mustind
de arome dulci.

Până şi lacrima
e azi mai limpede,
cade liniştită
şi oprită între sănii femeii,
sclipeşte ca o perlă.

Din brazda vlăguită
iată că mai creşte
o floare galbenă
care se deschide sex de aur
înghiţind albina
lacomă de viaţă.

Dar viermele toamnei
a şi început să roadă
în mărul pe care mi l-ai dat
ieri, când am vorbit
despre nuanţele veşniciei.



Alt poem fără titlu

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Copacii îşi clatină oasele de ghiaţă :
ai crede că gem din mormânt.
Desigur, e mai mult decât toamna,
în van îţi treci privirea spre cer -
ultima vrabie a fost mâncată
de o pisica tărcată.

Încotro să ne ducem, iubito?
Căminul nostru creşte undeva
între stele, dar nu vezi cum cerul
ompietreste în vestiri de ninsoare?

Stăm îmbrăţişaţi peste lac.
Peştii de aur dorm în noroi,
departe, departe, lumina se-aprinde
pentru îndrăgostiţi mai frumoşi decât noi ;

poate murim acum,
ca-n anotimpul iertărilor să fim
un fel de floare mică.



Toamnă târzie

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ciorile s-au ascuns în hornuri,
din pat de funingini
ascultă puştiul.

Înnegrite, oasele salcâmului
pocnesc în vânt.

De pe frunze picură tuş mohorât,
neagră e coajă pe nucă, se desprinde
fără durere.

În gară : paie şi ouă de cocs -
negre-s biletele călătoriilor
îndărăt, spre amintire.

Cei părăsiţi în iubire
poartă singur pe umeri
urna plină
cu cenuşa verii.



Poem de dragoste
(Prin decembrie)

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Să ştii, la noapte va ninge :
prea îmi vorbeşti de gări,
de vulpile din copilărie.
Chiar auzi viori?
Până şi gesturile tale
sunt caligrafii de ninsoare.

Vino lângă mine,
să ne ascundem
într-o nucă.



Vântul

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

vântul izbucneşte prin uşile cerului
şi coboară la uşa mea :
 vântul
cu glas de iarbă şi lacrimi de ploaie,
vântul cu aripi de pulbere,

vântul care trece peste mine cu iarbă,
care mă pătrunde cu lacrimi de ploaie
şi mă cuprinde în pulbere -
după ce inima mea va amuţi,
după ce inima mea se va stinge
într-o noapte aurie de iarnă.



Ca o regina

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ca o regina mică umblă pe pajişte,
îi plăcea să-şi arunce vântul din par :
zbura atunci cu o pasăre, cu un cal
şi mâna îi atingea nemărginitul.
Sânii ei inpungeau ca spicele pline,
te orbeau cu sănătatea lor.
Şi cine n-a râvnit
după floarea de miere sălbatică
a coapselor ei?

Timpul îi punea în faţă
o oglindă cu ramă de aur,
în care ea se vedea
tânără mereu.

Dar timpul pe toţi ne înşeală.

Iat-o, coboară colina,
e-o regină alungată din palatele ei.
În mână duce o legătură săracă :
voaluri rupte şi tije uscate de flori.
Curând va ninge, curând urmează
viscolul, gerul nopilor lungi.
Clipind, priveşte obosită în urmă :
nimeni nu o cheamă, nimeni
nimeni nu-i poate întinde o cana
cu apa tinereţii. Sunt numai
glasuri de ceaţă.

Sunt numai vise,
care treptat o îmbracă
în crisalidă neagră.



Râul

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Râul trece cu nisip cu ani cu nisip
pânză de mire îţi spală Nausica
râul trece cu ani cu nisip şi cu ani
plasa ta se umple cu lumina de peşti
râul trece cu crengi şi cu pui de pisici
giulgiu de zăpadă îţi spală Nausica
râul îngheaţă şi sălciile ninse pe mal
asemenea unor albe felinare
atârnă peste mormântul de gheaţă
plin cu nisip cu ani şi nisip
şi râul se rupe dimineaţă în sloiuri
şi deodată nu mai ai chip
şi coborî în râul de iarbă
să nu mai fii decât ani de nisip.



Celei care nu a iubit

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În camera ta e-acum o linişte mare,
e linişte de criptă cu adieri de staniol,
nu mai pătrunde mierea luminii prin storuri,
în urechile tale s-au uscat o pereche de greieri,
pentru ţine nu există vuiet de mare,
rochiile îţi foşnesc la fel unor steaguri
de aspru doliu în vânt.

Negru, negru - culoarea ta adorată,
negru, negru - că laptele negru ce-a curs
prin sânii tăi niciodată în floare.

Eşti liniştea pietrei din apă acum,
în pulberi se prefac mâinile tale,
în pulberi unghiile tale de var
ce n-au trecut niciodată prin carnea
crudă, de mânz, a bărbatului,
care niciodată n-au smuls
din părul meu de iarbă moale.

Unde lacrima ta picură uneori
se oxida păpădia.

Linişte, linişte e în jurul tău,
ai vrea să-ţi numeri anii dimineaţa,
anii tăi se întorc spre tine ca o ceată de câini
şi te muşcă, îţi sfâşie amintirile
şi pleacă mai departe nesătui.

Ai vrea să mori? Cine să te ajute?
Moartea ta va fi o desprindere lentă
de metale de mult ruginite.

Mă rog pentru sufletul tău, mă rog de vânt să-ţi răsfire
boabe de grâu pe mormânt.



Scrisoare

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Eu nu voi mai veni niciodată.

Stinge deci focul din vatră :
E greu să afli semne cereşti
în jarul pe care trebuie
mereu să-l păzeşti.

Toarnă vinul îndărăt
şi lasă floarea-soarelui
să cadă mâine-n zăpadă -
păsările cui să le culeagă
seminţele?
Păsările noastre
s-au oprit pe hotare străine.



În mine a căzut o piatră

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În mine a căzut o piatră
un păianjen îmi umblă prin păr
Ofelia mă cheamă dintr-o apă stătută
lacrima picură pe unghie şi unghia
se înnegreşte deodată şi iată că piatra
creşte şi creşte în mine ;

până răsare soarele
până se coace rapiţa
până îmi deschideţi uşa
nu voi mai fi
decât piatră fărâmată
sau un colţ de diavol.



Georg Trakl

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.

Aripa de beton a oraselor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos :
o creangă de brad
arcuită sub povara moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt acei ce-l aud.



 Iarnă la Schonbrunn

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zăpadă şi soare în grădinile Schonnbrunnului,
curge aur blând pe scoarţa copacilor
şi glasuri de ani se coclesc în cupe de piatră
unde vântul a-ngenunchiat să stingă felinare de flori ;
şi deodată răsună copite de cai, şi moale
picură zvoniri de caleşti pe alei sub zăpadă -
e numai părere şi ramul îşi leagănă calm
podoaba sa de doliu alb, iar paşii duc mai departe
spre cerul vibrând ca o foiţă de lemn.
Dar soarele intră devreme în nori, seara
coboară peste Schonbrunn şi-n urmă rămân
alei sub zăpadă, şi acuma altfel se aud
glasurile din veacul trecut, şi poţi asculta
foşniri de seve pregătind dedesubt
culorile care vorcreste peste umerii Dianei
la vară, când ea va trece pe-alei, însoţită
de focuri mari de păuni...



În Salzburg, oraşul lui Trakl

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Iată-mă sosit în oraşul tău,
aici, unde umbrele istoriei
cu limbi de aur
vestesc în ziduri. Inima strigă,
te caută : Unde eşti?
Cu dulci petale de mac
vreau să-ţi acopăr rănile
trupului tău săgetat.

Nimeni nu-mi răspunde :
nici iarna, nici moartea, nici tu!

Nimeni nu-ţi seamănă aici.
Şi Sora ta albă a rămas
în grădina păianjenilor. Ninge
peste piatra ei fărâmată.

Din adolescenţă am pornit
să te caut ; Doamne,
uitasem că sufletul tău
a intrat în penele vulturilor
şi pluteşte mereu şi mereu
peste curcubeu -

peste acest oraş al patimilor
în care cineva plânge
în multe clopote.



Marelui Hesiod, cu dragoste



Hesiod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

El stă pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vietăţi şi livezi,
şi cu pleoapele coborâte priveşte la stele
să afle ce fac rădăcinile.

Când se ridică dimineaţă din somn
în ritmuri moi îşi scarpină barba
din care cad petale de cireş -
pe covorul alb atunci
vin spre el viţeii graşi
să-i lingă sarea palmelor.

La crucea zilei
câmpurile îl salută cu sceptre de grâu
iar el se consultă cu Demeter
despre începutul secerişului ;
duce la buze cornul de aur
şi anunţă-n univers
bucuriile focului.

Îşi scutură pleava din par,
şi după ce vântură seminţele calde
priveşte ceasornicul timpului :
calm, porunceşte vierilor harnici
să culeagă ţâţele butucilor
pline de lapte roşu.

Maşinile electronice calculează roadele,
de bucurie el se închină unui zeu
ascuns în lumină, în piatră şi-n ploi,
şi închide poarta a treia a anului,
spune tuturor cum să-şi ierneze albinele,
apoi el însuşi prepară
felurite bucate grozave la gust,
afumă brânză iute şi păstrăv.

Iarna se odihneşte lângă foc,
citeşte despre rachete şi drumuri spre Lună,
apoi îşi unge picioarele cu alifii
sau îmbină capcane teribile
pentru vulpile care aleargă printre vii,
şi puţin ameţit de vin năprasnic
adoarme pe stufoase piei de oaie
şi-n vis ascultă astrele
care pregătesc destinul
noilor semănături.



Romanţe



Duminici

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Duminici cu prăjitură cu mac
şi degete năclăite de miere,
cu muşte agonizând
între geamuri orbite de praf,

duminici cu drumuri la cimitir
(după-amiază, la ore de jar
când până şi morţii-n adânc
gemeau însetaţi) -
duminici
cu vizite la mătuşa noastră
(fecioară la cinzeci de ani),
capul mătuşii era un cactus bolnav
dar ea ne iubea cu adevărat,

duminici cu flaut şi contrabas,
cu pietricele în pantofii strâmţi,
cu creştetul prins la menghina soarelui
şi cu o palmă tunând după ceafă,

duminici, duminici :
când învăţam să urăsc
şi-l implorăm pe sfântul Gheorghe
să ucidă balaurul duminicilor
ascuns în mobile, în ochii tatălui, în florile
de hârtie - ascuns şi prezent pretutindeni.

duminici, duminici
când degetele mi se năclăiau
de sânge de miere de praf
şi inima mea era răstignită
pe spinii din curte.



Casa de demult

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ferestre îngheţate, vântul
cu paie şi pene de vrabie
în dinţi. În odăile goale
fotografii(de nuntă, de moarte)
înrămate
cu păianjeni uscaţi. Gutui
putrezite. În fiecare prag
urmele paşilor: steme
de-amurg. Cine mă cheamă?
Cine geme
şi vrea să desfăşur
ghemul anilor?
La capătul
ghemului, ştiu,
creşte viermele timpului.
E numai foşnetul şoarecilor
care rod şi rod
insula lui Robinson Crusoe
şi ultima pădure
din herbarul copilului.



Vecinul nostru

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...



Slow-fox

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Strugurii atârnau
ca liliecii de grindă.
Fluturii căutau disperaţi
paradisul din preajma
lămpilor mari "Petromax"

Transpiraţi, dansatorii
se scufundau în fluviul de junglă
al melodiilor. "Domnişoară,
inima mea vă aparţine."

Şerpi-boa de hârtie viu colorată
încolăceau regina balului
delicată ca o petală de mac.

de-a lungul pereţilor
mamele grijulii
păreau pinguini pe banchiză.

Într-un colţ, cu puşca Mannlicher
strânsă bine între genunchi
tânărul jandarm
visa cum umblă prin pădure
după flori şi ciuperci.

Aplauze, ţipete:- o tombolă
cu bucurii de carton
sub nori de odecolon

(Era o sală-acvariu cu apă de fum,
pluteau în ea
siluete fără contur,

era ceva
între toamnă şi iarnă. Amin.)



În pod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Potcoave, saci cu pene,
sticluţe cu etichete Diana, Carmol,
roată de tors a bunicii, străpunsă
de carii flămânde.

Printre ele, cu mândria pierdută,
stă gramofonul ; în pâlnia sa
păianjenul
îşi desfăşoară bobina.

Iată şi lampa cu petrol
orbită de lumina cerească
a becului electric.

Tronând pe o ladă
pisica urmăreşte cu ochii ei radar
ascunsele drumuri
ale şoarecilor.



Albumul cu fotografii

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Surâs de fată cu umeri
de zeiţă ieşită noaptea din apă,
nasturi mari de sidef, rochie
de mireasă,

un bâtlan împăiat,

"Asociaţia popicarilor din Banat"

petreceri, discul Columbia
cu ultimul tango argentinian
anno Domini 1930,

şi unchiul (funcţionar la oraş)
cu ac luminos la cravată
şi canotiera dată
indiscret către ceafă,

sicriul aşezat pe masă,
mâini încrucişate pe piept,
şi eu c-un cal de turtă dulce
- primul meu Pegas -

o, nepoţii, nepoţii

şi şoarecii pândind aceste foi
aceste frunze de toamnă
plutind cu blândeţe
peste focul timpului.



Calendarul îngălbenit

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Previziunea timpului:
ploaie soare lapoviţă,

apicultura, programul
vântului: prepeliţe, iepuri-vulpea
tot anul,

Lindbergh(zborul peste ocean),

zilele postului mare,

istorioare de consumat la gura sobei
şi pilde ambalate în celofan
-per aspera ad astra-

şi iarăşi previziunea timpului

şi totuşi, bunica a murit.



Moment romantic

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Era o zi senină de vară, când menta
colorează în verde lumina,
iar ei erau cu toţii veseli,
erau puţin înroşiţi de vin şi emoţie
(îmi amintesc : erau cu toţii uşor ameţiţi),
au ieşit împreună în curte,
pe gard au pus un covor (să nu-i vadă
moartea ascunsă în ochii vecinului!)
şi fotograful i-a aşezat după un fel consacrat
(bunicul, de-abia sosit din America
desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Şi-apoi
fotograful a bătut din palme iar ei au zâmbit,
aparatul Agfa a ţăcănit discret
şi cu toţii au răsuflat uşuraţi
şi au spus:
"O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe" ;
şi au râs şi au cântat
(Îţi mai aduci aminte, doamnă
şi în fânul de curând cosit),
au cântat şi deodată, spre seară,
cerul s-a umplut de nori şi de fulgere
şi a coborât o ploaie torenţială
şi inundaţia i-a înghiţit pe toţi...



Aproape o epigramă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În actele de proprietate
compuse între cele două războaie mondiale
nu se mai poate citi nici un rând :
literele erau caligrafiate
cu cerneală diluată.



 Alt poem fără titlu

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Copacii îşi clatină oasele de ghiaţă:
ai crede că gem din mormânt.
Desigur, e mai mult decât toamnă,
în van îţi treci privirea spre cer -
ultima vrabie a fost mâncată
de o pisică tărcată.

Încotro să ne ducem, iubito?
Căminul nostru creşte undeva
între stele, dar nu vezi cum cerul
impietreste în vestiri de ninsoare?

Stăm inbratisati peste lac.
Peştii de aur dorm în noroi,
departe, departe, lumina se aprinde
pentru îndrăgostiţi mai frumoşi ca noi;



poate murim chiar acum,
ca-n anotimpul iertărilor să fim
un fel de floare mică.



Toamnă târzie

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ciorile s-au ascuns în hornuri,
din pat de funigini
ascultă pustiul

Înnegrite, oasele salcâmului
pocnesc în vânt.

De pe frunze picură tuş mohorât,
neagră e coaja pe nucă, se desprinde
fără durere.

În gară ; paie şi ouă de cocs -
negre-s biletele călătoriilor
îndărăt, spre amintire.

Cel părăsit în iubire
poartă singur pe umeri
urna plină
cu cenuşa verii.



Poem de dragoste
(prin decembrie)

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Să ştii, la noapte va ninge:
prea îmi vorbeşti de gări,
de vulpile din copilărie.
Chiar auzi viori?
Până şi gesturile tale
sunt caligrafii de ninsoare.

Vino lângă mine,
să ne ascundem
într-o nucă.



Vântul

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Vântul izbucneşte prin uşile cerului
şi coboară la uşa mea: vântul
cu glas de iarbă şi lacrimi de ploaie,
vântul cu aripi de pulbere,

vântul care trece peste mine cu iarbă,
care mă pătrunde cu lacrimi de ploaie
şi mă cuprinde în pulbere -
după ce inima mea va amuţi,
după ce inima mea se va stinge
într-o noapte aurie de iarnă.



 Ca o regina

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ca o regină mică umblă pe pajişte,
îi plăcea să-şi arunce vântul din păr:
zbura atunci cu o pasăre, cu un cal
şi mâna îi atingea nemărginitul.
Sânii ei împungeau ca spicele pline,
te orbeau cu sănătatea lor.
Şi cine n-a râvnit
după floarea de miere sălbatică
a coapselor ei?

Timpul îi punea în faţă
o oglindă cu ramă de aur,
în care ea se vedea
tânără mereu.

Dar timpul pe toţi ne înşeală.

Iat-o coborând colina,
e-o regina aruncată din palatele ei.
În mână duce o legătură săracă:
voaluri rupte şi tije uscate de flori.
Curând va ninge, curând urmează
viscolul, gerul nopţilor lungi.
Clipind, priveşte obosită în urmă:
nimeni nu o cheamă, nimeni
nu-i poate întinde o cană
cu apa tinereţii. Sunt numai
glasuri de ceaţă.

Sunt numai vise,
care treptat o îmbracă
în cristalida neagră.



Râul

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)


Răul trece cu nisip cu ani cu nisip
pânza de mire îţi spală Nausica
râul trece cu ani cu nisip şi cu ani
plasa ta se umple cu lumină de peşti
râul trece cu crengi şi cu pui de pisică
giulgiu de zăpadă îţi spală Nausica
râul îngheaţă şi sălciile ninse pe mal
asemenea unor albe felinare
atârnă peste mormântul de gheaţă
plin cu nisip cu ani şi nisip
şi râul se rupe dimineaţă în sloiuri
şi deodată nu mai ai chip
şi cobori în râul de iarbă
să nu mai fii decât ani de nisip.



Celui care nu a iubit

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În camera ta e-acum o linişte mare,
o linişte de criptă cu adieri de staniol,
nu mai pătrunde mierea luminii prin storuri,
în urechile tale s-au uscat o pereche de greieri,
pentru tine nu există vuiet de mare,
rochiile îţi foşnesc la fel unor steaguri
de aspru doliu în vânt.

Negru, negru - culoarea ta adorată,
negru, negru - ca laptele negru ce-a curs
prin sânii tăi niciodată în floare.

Este liniştea pietrei din apă acum,
în pulberi se prefac mătăniile tale,
în pulberi unghiile tale de var
ce n-au trecut niciodată prin carnea
crudă, de mânz, a bărbatului,
care niciodată n-au smuls
din părul meu de iarbă moale.

Unde lacrima ta picură uneori
se oxidă papadaia.

Linişte, linişte e în jurul tău,
ai vrea să-ţi numeri anii dimineaţa,
anii tăi se întorc spre tine ca o ceată de câini
şi te muscă, îţi sfâşie amintirile
şi pleacă mai departe nesătui.

Ai vrea să mori? Cine să te ajute?
Moartea ta va fi o desprindere lentă
de metale de mult ruginite.

Mă rog pentru sufletul tău,
mă rog de vânt să-ţi răsfire
boabe de grâu pe mormânt.



Scrisoare

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Eu nu voi mai veni niciodată.

Stinge deci focul din vatră:
E greu să afli semne cereşti
în jarul pe care trebuie
mereu să-l păzeşti.

Toarnă vinaul îndărăt
şi lasă floarea-soarelui
să cadă mâine-n zăpadă -
păsările cui să le culeagă
seminţele?
Păsările noastre
s-au oprit pe hotare străine.



În mine a căzut o piatră

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În mine a căzut o piatră
un păianjen îmi umblă prin păr
Ofelia mă cheamă dintr-o apă stătută
lacrima picură pe unghie şi unghia
se înnegreşte deodată şi iată că piatra
creşte şi creşte în mine;

până răsare soarele
până se coace rapiţa
până îmi deschideţi uşa
nu voi mai fi
decât piatră fărâmată
sau un colţ de diavol.



 Georg Trakl

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zilnic
e trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el

Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povara moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt cei ce-l aud.



Iarnă la Schonbrunn



Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zăpadă şi soare în grădinile Schonbrunnului,
curge aur blând pe scoarţa copacilor
şi glasuri de ani se coclesc în cupe de piatră
unde vântul a-ngenunchiat să stingă felinare de flori;
şi deodată răsună copite de cai, şi moale
picură zvoniri de caleşti pe alei sub zăpadă -
e numai părere şi ramul îşi leagănă calm
podoaba sa de doliu alb, iar paşii duc mai departe
spre cerul vibrând ca o foiţă de lemn.
Dar soarele intră devreme în nori, seara
coboară peste Schonbrunn şi-n urma rămân
alei sub zăpadă, şi acum altfel se aud
glasurile din veacul trecut, şi poţi asculta
foşniri de seve pregătind dedesubt
culorile care vor creşte peste umerii Dianei
la vară, când ea va trece pe alei, însoţită
de focuri mari de păuni...


În Salzburg, oraşul lui Trakl

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Iată-mă sosit în oraşul tău,
aici, unde umbrele istoriei
cu limbi de aur
vestesc în ziduri. Inima strigă,
te caută: Unde eşti?
Cu dulci petale de mac
vreau să-ţi acopăr rănile
trupului tău săgetat.

Nimeni nu-mi răspunde:
nici iarna, nici moartea, nici tu!

Nimeni nu-ţi seamănă aici.
Şi Sora ta albă a rămas
în grădina păianjenilor. Ninge
peste piatra ei fărâmată.

Din adolescenţă am pornit
să te caut: Doamne,
uitasem că sufletul tău
a intrat în penele vulturilor
şi pluteşte mereu şi mereu
peste curcubeu -

peste acest oraş al patimilor
în care cineva plânge
în multe clopote.



 Marelui Hesiod, cu dragoste



Hesiod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

El stă pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vietăţi şi livezi,
şi cu pleoapele coborâte priveşte la stele
să afle ce fac rădăcinile.

Când se ridică dimineaţă din somn
în ritmuri moi îşi scarpină barba
din care cad petale de cireş -
pe covorul alb atunci
vin spre el viţeii graşi
să-i lingă sarea palmelor.

La crucea zilei
câmpurile îl salută cu sceptre de grâu
iar el se consultă cu Demeter
despre începutul secerişului ;
duce la buze cornul de aur
şi anunţă-n univers
bucuriile focului.

Îşi scutură pleava din par,
şi după ce vântură seminţele calde
priveşte ceasornicul timpului :
calm, porunceşte vierilor harnici
să culeagă ţâţele butucilor
pline de lapte roşu.

Maşinile electronice calculează roadele,
de bucurie el se închină unui zeu
ascuns în lumină, în piatră şi-n ploi,
şi închide poarta a treia a anului,
spune tuturor cum să-şi ierneze albinele,
apoi el însuşi prepară
felurite bucate grozave la gust,
afumă brânză iute şi păstrăv.

Iarna se odihneşte lângă foc,
citeşte despre rachete şi drumuri spre Lună,
apoi îşi unge picioarele cu alifii
sau îmbină capcane teribile
pentru vulpile care aleargă printre vii,
şi puţin ameţit de vin năprasnic
adoarme pe stufoase piei de oaie
şi-n vis ascultă astrele
care pregătesc destinul
noilor semănături.



Romanţe



Duminici

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Duminici cu prăjitură cu mac
şi degete năclăite de miere,
cu muşte agonizând
între geamuri orbite de praf,

duminici cu drumuri la cimitir
(după-amiază, la ore de jar
când până şi morţii-n adânc
gemeau însetaţi) -
duminici
cu vizite la mătuşa noastră
(fecioară la cinzeci de ani),
capul mătuşii era un cactus bolnav
dar ea ne iubea cu adevărat,

duminici cu flaut şi contrabas,
cu pietricele în pantofii strâmţi,
cu creştetul prins la menghina soarelui
şi cu o palmă tunând după ceafă,

duminici, duminici :
când învăţam să urăsc
şi-l implorăm pe sfântul Gheorghe
să ucidă balaurul duminicilor
ascuns în mobile, în ochii tatălui, în florile
de hârtie - ascuns şi prezent pretutindeni.

duminici, duminici
când degetele mi se năclăiau
de sânge de miere de praf
şi inima mea era răstignită
pe spinii din curte.



Casa de demult

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ferestre îngheţate, vântul
cu paie şi pene de vrabie
în dinţi. În odăile goale
fotografii(de nuntă, de moarte)
înrămate
cu păianjeni uscaţi. Gutui
putrezite. În fiecare prag
urmele paşilor: steme
de-amurg. Cine mă cheamă?
Cine geme
şi vrea să desfăşur
ghemul anilor?
La capătul
ghemului, ştiu,
creşte viermele timpului.
E numai foşnetul şoarecilor
care rod şi rod
insula lui Robinson Crusoe
şi ultima pădure
din herbarul copilului.



Vecinul nostru

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...



Slow-fox

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Strugurii atârnau
ca liliecii de grindă.
Fluturii căutau disperaţi
paradisul din preajma
lămpilor mari "Petromax"

Transpiraţi, dansatorii
se scufundau în fluviul de junglă
al melodiilor. "Domnişoară,
inima mea vă aparţine."

Şerpi-boa de hârtie viu colorată
încolăceau regina balului
delicată ca o petală de mac.

de-a lungul pereţilor
mamele grijulii
păreau pinguini pe banchiză.

Într-un colţ, cu puşca Mannlicher
strânsă bine între genunchi
tânărul jandarm
visa cum umblă prin pădure
după flori şi ciuperci.

Aplauze, ţipete:- o tombolă
cu bucurii de carton
sub nori de odecolon

(Era o sală-acvariu cu apă de fum,
pluteau în ea
siluete fără contur,

era ceva
între toamnă şi iarnă. Amin.)



În pod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Potcoave, saci cu pene,
sticluţe cu etichete Diana, Carmol,
roată de tors a bunicii, străpunsă
de carii flămânde.

Printre ele, cu mândria pierdută,
stă gramofonul ; în pâlnia sa
păianjenul
îşi desfăşoară bobina.

Iată şi lampa cu petrol
orbită de lumina cerească
a becului electric.

Tronând pe o ladă
pisica urmăreşte cu ochii ei radar
ascunsele drumuri
ale şoarecilor.



Albumul cu fotografii

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Surâs de fată cu umeri
de zeiţă ieşită noaptea din apă,
nasturi mari de sidef, rochie
de mireasă,

un bâtlan împăiat,

"Asociaţia popicarilor din Banat"

petreceri, discul Columbia
cu ultimul tango argentinian
anno Domini 1930,

şi unchiul (funcţionar la oraş)
cu ac luminos la cravată
şi canotiera dată
indiscret către ceafă,

sicriul aşezat pe masă,
mâini încrucişate pe piept,
şi eu c-un cal de turtă dulce
- primul meu Pegas -

o, nepoţii, nepoţii

şi şoarecii pândind aceste foi
aceste frunze de toamnă
plutind cu blândeţe
peste focul timpului.



Calendarul îngălbenit

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Previziunea timpului:
ploaie soare lapoviţă,

apicultura, programul
vântului: prepeliţe, iepuri-vulpea
tot anul,

Lindbergh(zborul peste ocean),

zilele postului mare,

istorioare de consumat la gura sobei
şi pilde ambalate în celofan
-per aspera ad astra-

şi iarăşi previziunea timpului

şi totuşi, bunica a murit.



Moment romantic

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Era o zi senină de vară, când menta
colorează în verde lumina,
iar ei erau cu toţii veseli,
erau puţin înroşiţi de vin şi emoţie
(îmi amintesc : erau cu toţii uşor ameţiţi),
au ieşit împreună în curte,
pe gard au pus un covor (să nu-i vadă
moartea ascunsă în ochii vecinului!)
şi fotograful i-a aşezat după un fel consacrat
(bunicul, de-abia sosit din America
desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Şi-apoi
fotograful a bătut din palme iar ei au zâmbit,
aparatul Agfa a ţăcănit discret
şi cu toţii au răsuflat uşuraţi
şi au spus:
"O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe" ;
şi au râs şi au cântat
(Îţi mai aduci aminte, doamnă
şi în fânul de curând cosit),
au cântat şi deodată, spre seară,
cerul s-a umplut de nori şi de fulgere
şi a coborât o ploaie torenţială
şi inundaţia i-a înghiţit pe toţi...



Aproape o epigramă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În actele de proprietate
compuse între cele două războaie mondiale
nu se mai poate citi nici un rând :
literele erau caligrafiate
cu cerneală diluată.



 Dansuri

Hawelka

- O cafenea literară din Viena -

Îngeri şi diavoli
stau în jurul unui cazan de aur,
fierb împreună idei.

Nu sunt nici îngeri, nici diavoli:
unul a omprumutat ochelarii lui Brecht,
altul aripile lui Icar,
altul a împrumutat
pletele unei femei (care a rămas
cheală, acasă în pod).
Eu am împrumutat
uzate mănuşi de radiolog.

O, dragi îngeri şi diavoli!
Mai există timp pentru plâns?
Mai există timp pentru discuţii
despre lalele sau iepuri?

Şi iată, a sosit dimineaţa
comandată fără frişcă,
şi telefoanele cheamă din cer
şi fiecare se duce
în raiul sau, şi fiecare
devine el însuşi
în intimitatea copacilor.

Şi încet, sub cazanul de aur
se stinge focul în care
aruncasem şi eu
cateba vreascuri



Lui Henri Rousseau cu stimă şi consideraţie

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

O familie de burghezi blajini
duminică dimineaţă ia loc în şaretă
şi pleacă din cartierul bine-cunoscutului vameş cu barbă.
Bărbaţii şi-au pus veşminte negre ca penele corbului,
în rochiile lor albe femeile sunt îngeri adevăraţi -
din păcate, grăbindu-se,
ele şi-au uitat aripile-n sicriu.
Au luat şi câinele ca să-i păzească de câini.
Roţile roşii ca miezul de pepene verde
îi duc spre satul din apropiere:
probabil se opresc la bâlci să asculte flaşnete
şi eventual să cumpere o pictură cu lebede,
probabil sunt invitaţi la nunta unui locotenent de dragoni
care se căsătoreşte cu fiica primarului,
n-ar fi exclus să plece la culesul viilor
sau chiar la inmoramntarea unui bătrân deputat.
Cine ştie unde se duc? De fapt, nici vameşul habar nu are.
Ar putea s-o spună doar maimuţa din şaretă,
dar maimuţa e total absentă:
ar prefera acasă la rudele din junglă
să se joace cu portocale.



Menuet

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Laudă cicliştilor!
Ei stau aplecaţi peste ghidoane
aidoma ceasornicarilor
peste mecanismele fine.
Şi ei văd ceva ascuns.

Pe unde gonesc, aşa cum sunt coloraţi
cicliştii transformă câmpurile
în tablouri impresioniste.

Şi eu aş putea să fiu un ciclist
dar zburând pe serpetine în jos
poate mi-aş pierde o aripă
şi astfel
n-aş mai fi înger.



Vals

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Tu eşti o căprioară albă
eşti trunchi subţire de mesteacăn
Diana eşti, cu sâni de portocală

Şi eşti un cuib de viespi.



Romanţă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Noaptea umblăm prin cimitir,
din când în când ne sărutăm.
Îmi spuneai că nu te temi.
La fel spuneam şi eu,
dar eu mă temeam grozav:
mi se părea tot timpul
că luna este un iepure angora.



Mazurcă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Mi-am pus ciorapi împletiţi din funingine
mi-am pus un frac de culoarea cărbunelui
mi-am pus mănuşi trecute prin lapte-de-var
pe cap mi-am pus un cuib de cioară

şi am venit la inmoramntarea ta
în loc de floare am adus un stilou
un stilou să parafez
trecerea ta în iad



 Albă-ca-zăpada

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Aerostatul lunii pluteşte mereu
peste cătune şi munţi, peste păduri şi oraşe,
şi aplecată atent din nacelă
Albă-ca-zăpada priveşte prin ochean
în fiecare casă:

unde vede copii, le resfiră în vis
libelule, focuri de artificii sau flori
şi celor mai săraci copii
le trimite
şi un torent de smochine şi lapte,

îndrăgostiţilor le toarnă hidromel pe buze,
cu raze argintate îi leagă snop
şi-i păzeşte, să nu se prefacă-n cenuşă
în leagănul lor de foc.

O, ea nu-i uită nici pe bătrâni,
pe bătrâni înainte de moarte
îi face iarăşi copii.

Sus, Albă-ca-zăpada e mereu printre noi.

Dimineaţă coboară pe pământ,
doarme puţin în cortul ferigilor,
se scoală şi mănâncă în grabă (mure
sau lipie din făină de ghindă)
şi până-n amurg
le coase celor şapte pitici
costume antiatomice.



Baladă păpuşii

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

După miezul nopţii
păpuşa coboară din landou
şi hoinăreşte prin camere
fragilă ca un ou.

Dansează cu paşi de ceară
şi râde cu moliciuni de vată.
Se aşază uşor pe-o muşcată
şi-i extrage carminul
să-şi pună viaţă
în obrajii ei de moartă.

Admiră picturi cu pepeni şi iepuri,
curioasă intră în abisul oglinzii;
o întâmpină cu ură
ochii din timpul zilei
dar ea nu-i înjură.

Păpuşa se-nalţă-n fereastră,
înmărmurită priveşte cerul
şi aflând de lumina stelelor
plânge şi plânge

şi plânge cu lunecări de arcuş -
până vine pisica
şi-o sfâşie
lăsând pe covor rumeguş.



Rumba

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

O, armăsarul
vine ropotind ca torentul în munţi,
pielea lui e numai oglinzi,
coama lui e un steag de foc.
Dumnezeu i-a lipit un luceafăr pe frunte,
picioarele din faţă
i le-a înmuiat în făină.

Pe unde trece
cu viforul din nările sale
smulge salcâmii din loc

Trecând călare pe el,
tu, iubita mea, te-ai mândri cu mine,
şi din fereastră ai spune vecinelor
că sunt general de brigadă.



Zădărnicie arheologică

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ei sapă şi sapă
sapă din zori şi până seară
sapă şi scot din pământ
brăţări şi statuete din aur
şi amfore lungi

ei sapă şi sapă
dar nu-i vor găsi niciodată
pe cei care le-au avut

acei care le-au avut
sunt îngropaţi în noi
numele lor
e Zgârcenie şi Catmaimult

ei sapă şi sapă
dar cei cari le-au avut
se plimbă pe stradă
cu păpădii la butonieră.



Fox-trot

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Şoarecele este o vietate blândă
s-a născut în palma unui înger
şi locuieşte modest: sub duşumele
şi-n lăzi.

Se hrăneşte cu pâine uscată, cu lemn şi fotografii
şi aşa mai departe.

El nu mănâncă alţi şoareci,
nici praf de puşcă sau iepuri.

Doar mie mi-a mâncat
diploma de bacalaureat.



Tango

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Nu sunt vultur, sunt
numai un poet obscur -
azi gloria mi-ar fi povară.

Lăsaţi-mă acolo în balcon,
printre muşcate,
Lăsaţi-mă acolo să-mi ascult
poemele cu glas de gramofon.

În rest, e-o zi de luni.


Petre Stoica-Insomniile batranului(2000), Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999




















Staţie finală

După un suspin de durata deceniilor
am revenit la origini în căutarea
iasomiei a temeliilor sacre

dar cei ce m-au învăţat să privesc după legi solare
nu mai sunt au pierit împinşi în nămoluri

o trainică funie împletită în ateliere subterane
leagă între ele destine epileptice consolidând inerţia

rodul locurilor natale este astăzi
balega măgarului comicăria spicul acru

amară staţie finală
după un suspin de durata deceniilor



Vizită pe amurg

Mă vizitează mama vine
din imperiul seifurilor de ţărână
mi-a auzit suspinul

aduce albumul  fotografiilor din anii
fără boli şi lacrimi şi fără invazii barbare

mă strânge la piept îmi pipăie rănile sângerânde
de când le am? încremenite buzele tac

mă priveşte cu ochii umeziţi
i se pare că sunt mai bătrân ca ea

o consolează gândul că m-am mutat
lângă ogoarele familiei vai azi despuiate de aura pietrelor de hotar

mâncăm aluaturi pregătite-n bucătăria bunicii
bem apa limpede din fântâna curţii invadate de flori de glasuri vesele

ne plimbăm prin încăperi pluşate
(copil fiind îmi plăcea să ascult misteriosul sunet din guşa stârcului împăiat)

se aude larma străzii anarhizate

mama îmi aşterne patul ca în zilele când eram toţi fericiţi
netezeşte perna face semnul crucii pe ea

mama pleacă în toiul nopţii
iar pe umerii ei firavi
jumătate din suspinul meu jumătate
din rănile mele sângerânde




Poem fără titlu

Amintiri încă tinere încă nimbate
se întretaie se estompează şi pier
în geografia nopţii obscură

câte-un sclipat de lumină selenară
încălzeşte pleoapa o coboară

adorm uitându-mi formă trupului numele

amintirile se acoperă de păduchi
căzuţi din pletele morţii

mă subţiez în somn şi visez
o întâmplare veche şi tristă:
gemetele mamei clipa naşterii mele



Insomnia bătrânului

Mă chinuie ritmul unui vers frumos
pe care nu îl mai reţin foarte bine
autorul lui trăieşte? este mort?
mulţi poeţi am cunoscut în viaţa mea

versul mă duce la ţărmul marii
briza virgină îi insuflă trupului temeritatea
trupul saltă încearcă zborul vai
aripile tinereţii au ars în zilele
trişatului la jocul de pocher cu nemurirea

şi versul şi marea îmi aduc în pat femeia cândva
iubită de mine cu patimă ucigaşă
mângâi sâni prefăcuţi în hulubi îngheţaţi
pe micul gingaşul crater dintre coapse
văd cenuşă de rozmarin abandonat

ritmul versului frumos
trece-n cadenţa scheunatului de căţel

orăşelul se scufundă lent în igrasie
lumea doarme împăcată ce ştie ea
despre vocile poeţilor cunoscuţi în viaţa mea?

mă torturează memoria iar memoria
e torturată de albul pereţilor
pe care luna pune focuri albe vălvătăi
în formă de cai ce mă privesc cu ochii mei de cal obosit

timpul tihnei aşteptate întârzie
în arătătoarele ceasului grăbit să trezească
morţii odihniţi salahori angajaţi să şlefuiască
pietrele zilei anesteziate



Itinerariile bătrânului

Dimineaţă ies să cumpăr ziare
poate şi o scrumbie afumată

după ce mă expun bulevardului
întru în cafeneaua cu masă de biliard

îmi beau cafeaua la umbra palmierului sintetic
frunzăresc ziarele de fapt scrutez
bucătarii adevărului activând în vulcanul ţării

trezit de clopotul bisericii româno-catolice
pornesc spre marginea orăşelului
unde se întinde spitalul cândva
înzestrat şi cu o secţie de boli nervoase

spitalul îmi oferă prânzul ieftin
şi prilejul de a medita la capriciile destinului
azi eşti sănătos mâine te clatini

mă întorc acasă rememorandu-mi
idealurile vieţii strivite sub roţi urâte
în poarta îngheaţă până şi vara
sunt aşteptat de singurătatea mea loială



Cu ritmuri de polcă

După atâtea zile vlăguite la poarta mea
soneria cheamă cu ritmuri de polcă

ies să întâmpin fericirea

o fetiţă întreabă din stradă:
domnule dumneavoastră sunteţi
şeful pompelor funebre?



Membrii căminului de bătrâni

Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească

Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999

Doi câte doi mereu doi câte doi
se plimbă de la un capăt al străzii la altul

de ce doi câte doi? teamă de a nu rătăci? teama
de a-şi pierde glasul vorbind cu frigul singurătăţii?

nimeni nu le cunoaşte originea numele
bolile realizările şi nerealizările
şi nimeni nu le înţelege şoaptele
întretăiate de tusea urcând din genunchi

prezentul lor este trecutul viitorul lor poticnirea
în faţa nevăzutului rostogolit de vânt
inversările timpului li se desluşesc pe chipul
de ceaţă dăltuită

de dimineaţă până la ivirea amurgului
se plimbă doi câte doi
mereu şi mereu pe acelaşi traseu
(numai iarna rămân în odăile lor austere
aşteptând cadourile de Crăciun venite
din partea organizaţiilor de binefacere
adesea aşteptând împărtăşania preotului
care soseşte după miezul nopţii)

se plimbă doi câte doi mereu
în aceleaşi veşminte largi care le acoperă
intimitatea năruirii fumul ultimului suspin



Elegia colectivităţii singulare

Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească

Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999

După punerea presei în vânzare
colectivitatea singulară
trece pragul barului Sedan(puţini localnici
cunosc semnificaţia denumirii pictate pe firmă)

se aşează tăcuţi în jurul mesei joase
în aşteptarea aburilor de cafea
răsfoiesc gazetele Capitalei depărtate
şi dau din cap plictisiţi
de bâzâitul muştelor intelectuale

sunt cu toţii bătrâni floarea monarhică
le-a rămas intactă în inima

au fost captivi la ruşi apoi
captivi în propria lor ţară împinsă-n luptă
pentru edificare mocirlei atotcuprinzătoare

îşi privesc amarul depus în ceşcuţele de cafea
statul le răsplăteşte rănile cu pansamente ieftine
uneori cu scurte slujbe religioase

ah elegia colectivităţii singulare
aşezată în jurul mesei joase





Poem robust, I

Ghemuit langa soba palpaind mediocru
fac scaderi si adunari mereu
adunari si scaderi

sunt contabilul senectutii mele

dupa stingerea focului din soba
molfai o pruna afumata si privesc bilantul:
tuse magareasca datorii neachitate iubiri
plecate in neguri definitive

spre dimineata adorm si visez
un crocodil care imi aduce cadou de Craciun
o diploma de merit pentru arta
de a spune vietii: destul



Poem robust, II

Cand m-am trezit din somn
am crezut ca azi este luni
de fapt era vineri

am crezut ca azi imi vor sosi
drepturile de autor de fapt
era ziua facturilor scadente

o clipa am crezut ca sunt impreunat
cu trup de tanara femeie de fapt
strangeam la piept o perna tare

era chiar vineri
zi in piele de magar
batut cu bate noduroase



Poem robust, III

Dimineata am deschis televizorul
si-mi ascult gramaticalul horoscop

am aflat ca azi voi deveni miliardar
mai mult: ca voi intalni femeia ideala
(pare-se ca ea exista undeva pe planeta)

mi-am pus unicul meu costum elegant
si am luat-o spre centrul urbei
sa intampin istoricul eveniment al vietii mele

in intervale neregulate au defilat prin fata mea
un convoi funebru(inmormantau o catolica nonagenara)
un cersetor cunoscut pe cuprinsul intregului judet
(in contul bogatiei anuntate mi-am golit buzunarele)
apoi a aparut un magar calarit de un crainic
(vestea deschiderea sezonului electoral)

au mai trecut un betiv un politist un smenar

am asteptat pana dincolo de miezul noptii

revenit acasa am cercetat enciclopedia enciclopediilor
(zece mii de pagini)
si-am descoperit ca prostia constituie
singura formula geometrica niciodata rezolvabila



Fila de cronica

In localitatea mea de adoptie
eram considerat vagabond adunat de pe drumuri
(faceau exceptie de la regula
doamnele instruite functionari cu lefuri mici
si inevitabili companioni de pahar)

eram tratat mizerabil tocmai eu care cunosc mistere greu penetrabile
care am prevazut nesfarsite catastrofe nationale
eu prietenul lui Wolfgang Amadeus Mozart

in celebra mea palarie descifrau sfidare
la adresa sepcii de activist al vorbelor goale

barbii mele savant pieptanata
i se gaseau nenumarabile cusururi stupide

la lumina zilei republicanul inrait
ma arata cu degetul de-abia desprins de anus
si-n graba sters de peretele virgin

o langusta intelectuala afirma ca as fi
greseala de tipar strecurata in cartea sa obscura

unii jurau ca sunt piatra de moara
atarnata de gatul urbei(care oricum se scufunda)

slava Domnului toate au trecut
au trecut ca intepaturile clorului maturat de vant



Alta fila de cronica

am trecut pe la biblioteca
sa pipai somnul din cartile Sandrei Brown

m-am oprit la farmacia lui Mircea Romanu
unde am fumat o tigara

l-am salutat in trecere pe Nehti parasitul de viata

cateva clipe am trancanit cu gazetarul Remus Boca
despre privightorile tranzitiei

azi 6 ianuarie 1998
nu am facut nimic

azi am fost in consens cu alesii natiunii



 Întâlnire cu trupul meu

 Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească

Jimbolia, iarna lui 1998 şi decembrie 1999

M-am întâlnit cu trupul meu gol în oglindă
gol ca în ziua Judecăţii-de-Apoi

nu mai era zeu valsând pe netezimea mării
nu mai era fulger în odihnă
lângă trupul de femeie gol
nu mai era mândria arborelui meu genealogic
nu mai era decât un spectru

i-am pipăit coastele genunchii sternul
i-am pipăit atent
întregul ornament de oase năruite

speriat de strigătul poştaşului oprit la poartă
trupul meu gol şi-a pus halatul meu de casă

întru târziu
m-am apucat să-l recitesc pe Blaise Pascal



De profundis

 Petre Stoica din "Insomniile bătrânului"(2000), Ed. Cartea Românească

Jimbolia, iarnă lui 1998 şi decembrie 1999

În orăşelul cu pretenţii de mondenitate
sunt singura persoană fără umbrelă
(cea pe care am avut-o a rămas
la beneficiara unui mizerabil proces de partaj)

când plouă (şi în ultima vreme plouă des)
mă strecor pe sub ziduri asemeni
agentului din tagma anarho-comunistă

ajuns acasă îmi scot blana de câine aburindă
apuc oglinda mă studiez din faţă şi profil
şi constat la fel ca ieri ca alaltăieri
că sunt o adevărată autonomie locală











sâmbătă, 29 august 2015

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste




AŞTEPTARE

    (I)

Cerul
îşi destramă ţesătura oglinzii
nespus de albastră

o piatră suspină în apă

o lacrimă de mercur
pe ciocul stăncuţei
plutind în amurg

poate fi şi lacrima mea

tresărirea papurei arătătoarele ceasului
oprite cu tremur de iarbă uscată

şi dincolo de aceste mâini care aşteaptă limpezimea mâinilor tale
şi dincolo de pleoapele acestea lăsate
prăbuşirea zgomotoasă a frunzei
pe cercurile de sare ale nopţii
mereu mai apropiate



ATÂTEA ARIPI

Atâtea aripi se ridică
din această prea lungă
tăcere ce-ţi sfâşie
carnea care totuşi aude



AŞTEPTARE

   (II)

Răsuflare oprită

auzi înotând în primele ape
peşti zburând în văzduhuri uşor împenate

auzi
chei răsucite în lacăte mari de pământ

auzi
scrijelitura vântului pe frunze de ardezie lungi

auzi
creşterea brânduşei sub un clopot de lemn

îţi auzi răsuflarea oprită



 O BUCURIE

o bucurie fără nume
într-un chenar de aur alb
nu privi prea mult
s-ar putea să mori
sub aripa porumbelului bocitor



PENTRU ACESTE BUCURII

Pentru bucuria de-a călători pe alte nisipuri
pentru bucuria de a cunoaşte fulgere mai blânde
pentru bucuria de a simti pe limbă dulceaţa
unor fructe coapte în climatul lichenilor înstelaţi
pentru bucuria de a rade în ploaia scânteietoare a verii
pentru bucuria de a privi în lumina suferinţele beznei
pentru bucuria de a sorbi din nimbul fluturelui
pornit după-amiază spre neant
pentru bucuria de a dormi pe blana berbecului
căzut din zodiac
pentru bucuria de-a asculta la focuri albe
basme tăinuite în fântâna copilăriei
pentru bucuria de a insufla viaţă omului de zăpadă
pentru bucuria de a mângâia un mânz cu aripi
de trandafiri învolburaţi

pentru bucuria de a muri şi totodată
de a reînvia la subsuoara unui pui de rozmarin

pentru aceste bucurii ai venit draga mea



SĂRBĂTORI FĂRĂ VÂRSTĂ

Toate înfloresc la atingerea mâinilor noastre

dulce ne curge lacrima se îmbată
sturzul dacă soarbe din ea
până şi cele douăsprezece inimi ale ceasornicului
privindu-ne se auresc şi măsoară
timpuri prielnice

toate ni se nasc în sărbători fără vârstă
toate



ÎMBRĂŢIŞÂNDU-MĂ

Mâinile tale
au deschis atâtea uşi
spre lampa izvoarelor îndărătnice?
spre clopotele somnoaroase trezindu-le?
spre lespezi sub care
alţi trandafiri înfloresc?

mâinile tale?



AMIAZĂ TÂRZIE

din  Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

O creangă apropiinsu-se de-o altă creangă
freamătul sărutărilor
nemişcarea aerului
un cerc pe apă
saltul veveriţei
şi apoi o nouă durere

nemişcarea aerului
şi aromele mentei uitată între degete



MELANCOLIE CU DISC DE LUNA ROŞIE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Un disc de lună roşie
tăiat în două
de spada peştelui
evadat din visele noastre

şi dedesubt
odihna acelei furtuni
primitoare
după trecerea zorilor



ÎMPLINIRE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

O furtună de vise
reunite melancolic în ordine



PRIN MÂINILE NOASTRE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Prin mâinile noastre împreunate
creşte în taină creşte ziua şi noaptea
o spadă

grea şi mare va fi
spada suind ca un lujer de crin

şi în clipa în care nici nu bănuim
ne decapitează în vis



ŞI SEARA

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Cuvântul tău se apropia de cuvântul meu
născând o pasăre fără oase
fruntea ta se apropia de fruntea mea
născând focurile de promoroacă ale cerului
mâinile tale se apropiau de mâinile mele
născând un pui de animal devorator
ochii tăi se apropiau de ochii mei doritori
născând extazul fulgerului

şi seara
umbra trupurilor noastre amintindu-şi că o clipă
au fost două arătătoare de ceas suprapuse
două aripi de fluture unite în culoarea eternităţii

sub noi cânta o fântână adâncă



DINTR-O VARĂ

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Îţi mângâiam coapsele brune
şi palmele mele se bucurau
de atâţia struguei copţi
mi-am culcat fruntea între sănii tăi
şi am dormit în cuibul lor de liliac
până ai spus acum e noapte
apoi ţi-a fost frig

nu ştiu de ce
hainele noastre pluteau în lună



NOAPTEA CÂND DORMI

Cineva îmi taie trandafirii şi nu-l văd
cineva îmi pregăteşte mantie de paie şi nu-l văd
cineva mă îngenunchează în faţă unui sicriu de copil şi iată nu-l văd

cineva

draga mea
cheamă-ţi vulturii din vis să mă apere



 CURÂND

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Orb
copilul caută poarta basmului
în oglindă umbra de ieri se dilată şi naşte o floare moartă
degetele tale pier cu moliciune în faldurile perdelei
duhul Ofeliei revine însoţit de cântecul tău inserat
şi fără să ştii în grădină
vulpea îşi încălzeşte botul în pântecul pasarei
vântul îţi aduce pene de aur la uşă

nu ştiu de ce mi-e dat să mă bucur pentru toate
nu ştiu de ce mi-e dat să sufăr pentru toate

curând deasupra acestei case cu acoperiş de turtă dulce
soarele va atârna
cu aripi de cocoş decapitat

urmează o zi cu aşteptări mai duioase



ŞI GÂNDUL

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

S-au uscat ciulinii prietenii prafului
pleacă păsările nu mi-au lăsat nimic în sertarele pădurii
ora toamnei e totuşi un ou de argint
din care iese golaşă speranţa astfel
îmi clădesc o casă de paie aduc o sobă de hârtie
şi gândul mă poartă spre lunile de iarnă
când voi hrăni din belşug copiii poemelor
pe toţi aceşti copii orfani
făcuţi cu tine acolo departe
sub colinele verzi ale verii



VÂNTUL

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Vântul îţi cunoaşte numele cu rezonanţă de spice răscoapte
vântul îţi cunoaşte somnul pieptănătură ta de dimineaţă
atât de simplă
vântul îţi cunoaşte căldura coapselor nava trupului tău cu toate luminile deschise
vântul îţi cunoaşte timpul tânăr de pe buze şi iată îl sărută
vântul îţi cunoaşte intenţiile sângele lor coagulat deznădejdile
vântul îţi cunoaşte mărturiile fixate sub roţi de frunze spulbertate
vântul îţi cunoaşte vocea şi-o absoarbe încet

vântul care te părăseşte după tragerea oblonului după orbirea lămpii
vântul care te lasă goală asemeni statuilor



ÎN CĂUTAREA TA

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Pornesc în căutarea ta
toamna spală verdele drumurilor
norul ansoarbe luna şi stelele
vântul deschide piatra somnului

obosit mă opresc la marginea pădurii
mănânc mere acre
beau ploaie dulce

te-ai ascuns sub o frunză



ALTORA

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Copiii spun e toamnă e toamnă într-adevăr
soarele îşi depune cu duioşie trompeta şi mierea
pe tufele de răsură ce cad în genunchi e toamnă e toamnă
altora le aparţin bucuriile aromele nucilor coapte
mie mi se cuvine această necuprinsă tăcere sărată
născând inele de negru pământ pentru logodnă cu ploile
născând cupe de ceaţă pentru dulcea sărbătoare de nuntă
în patul adânc al zăpezii şi mie şi mie totodată
mi se cuvine aripa care nu mai poate pleca sufletul
zburătoarei lovite de gloanţele de sticlă ale tuturor fericiţilor
cântând răguşit e toamnă e toamnă



CÂNDVA

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Am umblat cândva prin pădure
tăiam crengi cu boabe roşii
sau negre dacă nu mă înşel

veselă Diana pândea

lângă răul pădurii de şes
veşmintele ne-au rămas
pe umerii răpitoarelor

dorm o mie de ani în licheni

pe locul unde iarba vremii
întinerea la căldura şoaptelor noastre
zace moartă o pasăre

singur trec prin pădure
Diana se piaptănă căruntă-i până şi ea

vin curând şi nopţile iernii
ne vom căuta prin zăpadă din vis



MADRIGAL PRĂFUIT

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

În inima mea sângerează cu tandreţe
o creangă ruptă sub greutatea
privirilor tale odinioară
atât de mirate



AI PLECAT

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Un greiere
iese din cearcănul nopţii
şi îndoliază distanţa
dintre tine şi mine



DINCOLO DE ORIZONT

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Părăsită
ca o creangă de liliac
între două săbii ruginite

părăsit
ca o sabie ruginită
între două crengi de liliac

părăsiţi



LINIŞTEA IERNII

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Liniştea iernii şi aripioarele peştilor sub crustă de gheaţă
liniştea iernii şi şoaptele jarului sub cenuşă
liniştea iernii şi tainică cifra sub cartea de joc
liniştea iernii şi pleoapa timpului ruginind sub arcada podeţului
liniştea iernii şi silueta ta descrescând în zare

liniştea iernii şi inima mea



 DINTR-ODATĂ

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Dintr-odată tăcerea şi negura şi umbrele
dintr-odată răcoarea braţelor căutăndu-se
dintr-odată noaptea din ochii pietrelor

dintr-odată amintirea - un lup
care îmi devora cu plictiseală inima



ULTIMII PE PLAJĂ

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Ultimul val care se sparge cu fervoare
pleacă străinii cu buchete de soare pe gură
autobuze nichelate aparate de filmat adio adio
pleacă şi prietenii
adună cearceafurile îşi adună trupurile adio şi lor
cu limbi sărate la toamnă vor povesti
întâlnirea cu sprayul cu alchimia certitudinilor
vor poveşti despre romanele lor construite cu evlavie
toate au avut un final salubru
ultimul val se sparge şi melodia
una paloma blanca
scaune răsturnate pe masă scrisori fără litere
resturi de ţigară cu urme de buze extatice una
paloma blanca
sunt trase şi obloanele barăcilor de tras la ţintă
nu am nimerit inima de metal
nu am câştigat niciodată nimic
leagăne goale
e frig
noi doi rămânem ultimii pe plajă
în braţe cu un pescăruş muribund
singurul nostru trofeu
singura noastră căldură



SUVENIR

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Agrafa de aur descoperită în nisipul plajei
scheletul peştelui ţesut într-un covor marin
măruntele resturi ale unui vechi naufragiu
o piatră din care zboară fluturi
o carte deschisă pe cearceaf o ţigară
o sticlă o batistă o monedă

atâtea lucruri rămase în ceaţă
toate poartă numele tău



ŞTIU O CUM SĂ NU ŞTIU

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Ştiu că un tren cu fantome ale mării goneşte acum spre tine
ştiu că o pasăre cântând că o lampă cu feştilă nouă zboară acum spre tine să-ţi pună pe frunte
pudra valurilor însorite
ştiu că iedera viperă lungă din fereastră
se furişează acum în pat
sorbindu-ţi dulce sănii încă bronzaţi
ştiu că un scafandru se ridică acum din adâncimea somnului tău aducându-ţi
umbra mea cu ochi de mărgean

ştiu că o melodie te trezeşte acum simfonia neagră a zarurilor
pe care le arunc mereu şi mereu cu speranţa să câştig
nisipul sarea şi lumina din trecutul pierdut

ştiu o cât de bine ştiu că odată cu zorile reci
în memoria ta marea revine opacă depărtată şi desigur defunctă
cum să nu ştiu că ziua ta reîncepe ostilă durerii



LA ORELE NOPŢII

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Preţul nisipului mângâiat de palmele noastre preţul
melodiilor albastre şi albe ascultate seara pe plajă
nu-l putem plăti cu adevărat niciodată
şi plângem lacrimi pe aşternuturi de ceară fierbinte
plângem
la orele nopţii când vântul toamnei venit pe sub uşă
croncăne croncăne amintindu-ne
scadenţa timpului cu miez de cărbune



ÎNTR-O SEARĂ

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Am lăsat pe plajă
o carte deschisă la cuvântul iubire
sâmburi de piersică în sicriu de hârtie
rugina de pe tabachera înecatului
amonite şi dintele unui faraon anonim
borangicuri de sare
totemuri de nylon
tifon şi cioburi de sticlă
şi semnături în nisip
am lăsat într-o seară
pe plajă

averi şi averi
pentru alţi naufragiaţi care vin



REMEMORARE UMILĂ

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Nu ştiu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea
era caldă şi limpede şi mănuşile de pe masă încă erau
pline de somnul degetelor tale şi clopoţelul
adus când afară fulguia mereu şi mereu ne spunea
poveşti cu portocale cu pescăruşi cu o fotografie
în care urma să ne aşezăm unul lângă altul pe ţărm
privind o corabie mică îndreptată spre noi

şi s-a făcut dimineaţă geroasă

nu ştiu dacă mă crede cineva dar noaptea aceea
era caldă şi limpede



CREDEAM

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Sare şi cruste de nisip pe urmele mângâierilor noastre

credeam cu adevărat într-o călătorie fără sfârşit
spre climaturi de alabastru

dincolo de orizont sunt numai crabi
sunt numai sepii sunt numai
oase sculptate de rechini uriaşi

rămâne sarea rămân crustele de nisip
şi rămâne steagul depărtării o neagră eşarfă
din fereastra lunii adiind deasupra marii pe care
plutesc în derivă epavele intenţiilor noastre



LĂUDATĂ FIE

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Fiecare îşi are frumoasa lui singurătate
sopârla fluturele lăcusta şi lupul
îşi au frumoasa lor singurătate
drumeţul creanga şi piatra
şi fulgul de zăpadă şi-o are

lăudată fie şi singurătatea celui
care plânge pe tarmul mării
şi zadarnic aşteaptă în ceaţă
revenirea acelei melodii



AMINTIREA

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Rânjetul de pe figura galionului trufas
depus în muzeul adânc al oceanului



         III



LA UŞA MEA

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

La uşa mea nu se mai bate
nu mai aştept pe nimeni
pe masă mere ceapă şi o bucată mică de carne uscată
voi împărţi totul cu şoarecii
beau puţin din votca oraşului
versurile se târăsc îngheţate

nu mai aştept pe nimeni
afară cineva taie lemne curând
cade ninsoarea voi ieşi în curte
să ascult clopotul din sat îmi cântă viitorul
azi e vineri sau luni sau nu e nici o zi

la uşa mea nu se mai bate
noaptea când dorm
luna îmi pune sub uşă o scrisoare parfumată
s-o citească geana ta de altădată



DINCOLO

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Dincolo de această oglinda zgâriată de aripa moliei
dincolo de această uşă cu balamale de ger
dincolo de acest creion mâncat de carii cumplite
dincolo de acest tablou între culorile căruia părul meu încărunţeşte mereu

dincolo departe dincolo
e soarele e vântul şi nisipul şi marea
e pururea marea



DUPĂ DESPĂRŢIRE, I

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Mucegai în pietre
rugină în buzunare
cuţite în păsări

şi acolo departe
în ceaţa mării departe
o lampă care închide şi deschide o rană



SCURTĂ ELEGIE

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

E frig în cărţi
e frig în unghii
e frig în pahare

e frig în harta oraşului în care
nu-ţi mai găsesc strada



DUPĂ DESPĂRŢIRE

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

După despărţire
rămâne o tristeţe de sabie ruginită
sarea din pâine se întunecă
lumina din floare putrezeşte
şi rămâne un spaţiu nemărginit
plin de oglinzi care te înghit mereu şi mereu

rămâne o tristeţe de sabie ruginită



ELEGIE UMILĂ

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Am adus împreună lemnele din pădure
am stivuit împreună lemnele despicate
am aprins împreună lemnele uscate
o mie de ani ne-am încălzit împreună

singur am ramas langa muntele de cenuşă
şi singur veghiez lalaeaua neagră trecutul



ZI DE IARNĂ

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Ninge peste cana mea de vin uitată în curte
ninge peste atâtea şi atâtea lucruri
pe care uneori le-am avut
dar somnul meu e profund
visul meu e-o sanie împodobită cu trandafiri
mă duce pe un drum luminos
mă trezesc şi privesc împrejur
cade un corb în zăpadă
adăugându-se la cele ce au fost



DUPĂ DESPĂRŢIRE, III

Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Cine va câştigă împăcarea şi liniştea
şi cine va fi osândit
să-şi culce tâmpla fierbinte
pe un pisc de urzici?

se apropie aminirea şi aud
rugăciunea unui pui de lup



ACUM

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Curge acum nisip din dulapuri
leneşe moliile citesc în cartea de versuri
inima de turtă dulce sângerează
romul din pahare se înnegreşte
un mort îmbracă bluza ta uitată pe scaun
au trecut atâtea anotimpuri atâtea

şi nimeni nu deschide fereastra



INSOMNIE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

S-a terminat şi ultima ţigară
ce vei face acum
lângă singurătatea lalelei
şi în negura coborând
din tabloul atârnat de perete?



DUPĂ PLECAREA TA

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Camera mea fără ferestre
camera mea fără uşă
camera mea fără lampă şi fără sobă
camera mea fără masă şi fără solniţă
camera mea fără pomieră şi fără tapete
camera mea fără scrumieră şi fără dantele
camera mea fără lavandă şi fără mănuşi


camera mea fără fântâni subterane


camera mea
fără surâsul tău fără
căldura ta de portocali şi de pui de pisică
camera mea invadată de trecut şi golită de prezent


camera mea pe temelii de cenuşă
camera mea cu tavan de ceaţă


camera mea din care nu pot ieşi
mă strânge un cerc de iarbă
mă loveşte un ciocan de aer
mă cântă o gură de pleavă


camera mea umplută cu boabe de orez
o boabă o hrană pentru zilele iernii
când vei veni să mâncăm pe săturate
când vei veni să valsăm
după melodiile ciorilor


camera mea de fum în care aştept



 SOMN

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Din tăcerea ta descreşti în altă tăcere
în ziduri se răsuceşte cheia trecutului orb
dar cum să auzi?
în aripile cocoşului trosneşte vălvătaia zilei ce va fi
dar cum să auzi?

pietre nasc cuvintele tale
rugină spun buzele tale acum



APROAPE O ELEGIE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Vultur cu aripi deschise ţi-am fost
cârlionţ de miel şi val de lapte ţi-am fost
coapsă de chitară moale ţi-am fost
chitară şi smirnă şi smochină ţi-am fost
amnar pentru iască acerbă ţi-am fost
ploaie de mărgean pe brazdă ţi-am fost
floare de oleandru pe sân ţi-am fost
corabie lina şi neîncăpătoare ţi-am fost
ancora în profunzimea mierii ţi-am fost
odgon din fir de mătase ţi-am fost
cătuşă eliberatoare ţi-am fost
etcetera etcetera ţi-am fost
un scorpion fantastic ţi-am fost
un coş cu roiuri de viespi ţi-am fost
gheară de liliac în păr ţi-am fost
cactus pe gură ţi-am fost
arici pe sâni ţi-am fost
osuar de crabi în aşternut ţi-am fost
hidoasă umbră de sepie în somn ţi-am fost
zgură şi smoală topită pe unghii ţi-am fost
o carte ruptă şi pătată cu vinuri ţi-am fost
suc de mătrăgună ţi-am fost
etcetera etcetera ţi-am fost.



ÎNTRE TINE ŞI MINE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

De ce să mă tem
între tine şi mine nu există nici o distanţă
nu există nici o apă înşelătoare într-adevăr
nu există nici o confuzie cu patru
sau zece aripioare de fluturi

de ce să mă tem
între tine şi viitorul meu e numai şi numai
trandafirul crescut împreună trandafirul
care se desfasoaie sigur şi lent



OPTIMISM

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Ultimile ţigări
ultima înghiţitură de rom
o dezordine de iarnă în aşternuturi de primăvară
vorbesc la telefon
cu prietenul meu Modigliani
mă aşteaptă

dar tu draga mea
de la ce etaj te arunci?



POEM DUIOS

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Memoria mea de azi şi memoria mea de mâine
este o mare limpede
în ea înoţi aurie zveltă şi tânără

înoţi departe în larg
şi dispari în ziua în care
câini însetaţi
îmi vor sorbi memoria



INUTIL

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Inutil să plângi
pretutideni pe unde am trecut
cu mentă şi căline în mâini
acum e foarte târziu
cu fruntea frumos aplecată
plimbă-te pe ţărmuri părăsite
piaptănă melcii din părul Ofeliei
vprbeste-i ca unei surori
trezindu-se o să-ţi spună
cât valorează clipa în cetatea racilor

inutil să plângi
lasă-te legănată de scranciobul somnului


pretutindeni pe unde am umblat
cu mentă şi căline în mâini
acum e foarte târziu
trecutul a îngheţat în burta pietrelor

inutil



MI-E CRANIUL

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Mi-e craniul o cădelniţa de aur în vifor
balang balang
o ghiulea fumegând peste întinderi
presărate cu vise ce-au fost
zăpada acoperă urmele vechi
urmele tale
şi iarna îmi spune cu graţia fulgilor
pazeste amintirea ei ultimul miel



ŞI TRECI MAI DEPARTE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Şi treci mai departe prin timpul meu năpădit
de arşiţa unui timp demult
limba care te strigă e iască
braţele care te caută
se despoaie de iarbă

şi vocea ta din mine
e-un clopot care vesteşte mereu
o naştere    o naştere
        o moarte

1975



AJUNGE

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Acum ajunge
în orologiul tău şoarecii fredonează melodii de toamnă
în hainele tale ponosite citesc poeme lipsite de sens
pe casa ta adie un steag de urzică

acum ajunge
ai iubit câte puţin şi ai fost iubit câte puţin

e timpul
ia-ţi pălăria şi trecutul şi ieşi în grădină
liliacul alb
va înflori şi pentru mâinile tale



O NUNTĂ DE CENUŞă

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Ce măşti privesc din nori şi întunecă fereastra
măştile toamnei măşti scorojite
nu mai sosesc mesaje cu păsări din cărţi de staniol
rămâi îndărătul altei perdele
cu lacrimi ştergi
umbrele mele din oglindă
şi-n cadră apar lenevite conture
rostind o depărtată nelinişte
şi o mână cu cinci petale de mac negru
îţi acoperă pieptul
care încă tresare frumos

zadarnic zadarnic întrebi
măştile străine dispar odată cu rotirile iernii
măştile toamnei măşti scorojite

şi rămâne o nuntă de cenuşă
o piatră albă pe un val de mireasă



ÎNTRE CE PEREŢI

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Între ce pereţi au încăput
atâtea oaze pentru mângâieri febrile
atâtea temple pentru jurăminte de credinţă
atâtea basme cu miez de smochină şi smirnă
atâtea veşminte de aur pentru pajii din somn
atâtea arcuri de triumf pentru zilele şi nopţile
ce treceau cu morişti de trandafiri în mână

între ce pereţi

dar vulturul zeilor tace
retras pe cuibul de pe insula altora tace



ACUM

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Acum când trefla iubirii e jucată pe masa uitării
acum când melancolia vuieşte în inima perlei
acum când timpul acela e prefăcut în timp de nisip
acum când te hrăneşti cu memoria memoriei

acum când priveşti în abisul oglinzii



ÎNTOTDEUNA

 Petre Stoica "O nuntă de cenuşă"(1977)-poezii de dragoste

Întotdeauna întotdeauna
oriunde am fi
departe sau aproape
oriunde
cu lămpi în mână
cu întuneric umilior pe frunte
cu frunze şi fără frunze pe ochi

întotdeauna
ne vom privi

vineri, 28 august 2015

Petre Stoica-Manevrele de toamna(1996)





















BUBUIE PĂLĂRIILE

Încep manevrele de toamnă
vulpile schiauna prostituatele se retrag sub plăpumi
nici negusorii de rachiuri şi nici parlamentarii gureşii
nu rămân cu mâinile împreunate pe pântece

cătina ciorilor imploră protecţia brumei atâtea
şi atâtea fiinţe se ascund în hârburi până
şi teoriile filosofice intră-n talazurile putrefacţiei

din depărtarea răcoroasă din depărtarea vânătă
cresc tropote tropote
au început manevrele de toamnă

bubuie pălăriile toate se înclină în faţa
artei de-a învălui realitaile noastre slefuite
de mâluri prin secole



 SOLITARUL ORĂŞELULUi VLĂGUIT

 Cu prilejul manevrelor de toamnă
care încep în golul nostru şi se încheie
în depărtarea aceea mănoasă
eu rămân solitarul acestui orăşel vlăguit
construiesc tunele sub gheţarul cărţilor şi re-
construiesc melodiile înaintaşilor altfel spus
tropăi într-o singurătate din care
voi ieşi cu idealurile decimate

întru bucuria prostuţei cu uger de vacă



DUPĂ FIECARE MANEVRĂ DE TOAMNA

Conform unei tradiţii milenare
după fiecare manevră de toamna
scade numărul iepurilor în timp
ce creşte numărul orbilor
scade numărul puritanilor în timp
ce creşte numărul ciupercilor

toate scad şi cresc în funcţie de viziunea
păduchilor din blana cocoţatului
pe cumpăna ţării

neschimbată rămâne doar pofta păroaselor
omizi de nobleţe balcanică



VAMEŞI LA GRANIŢA DINTRE SOMN ŞI NIMIC


Manevrele de toamnă vor arăta
cât de supli suntem noi în rezolvarea
                            problemelor vitale
vor arăta că ştim să extragem esenţe subtile
                            din haosul splinei moarte
vor arăta că ştim să aducem simetrie
                            în franjurii ignoranţei

vor arăta că ştim să uităm siluetele crucificaţilor
acolo sub clopotniţă gerului

vor arăta că suntem vameşi la graniţa
                           dintre somn şi nimic



INUTIL


Inutil să întrebaţi cât este ora în patrie
picioruşele ceasornicelor s-au dizolvat
în ceaţa acceptărilor inutil să întrebaţi
timpul înmulţeşte buchetele de otravă
şi copitele măgarului răstoarnă
aritmetica apelor limpezi

aşteptaţi târâtul nopţii egalizatoare clipa
împreunării încununată cu sughiţuri de broască




CRONICA UNEI LOCALITĂŢI DE FRONTIERĂ


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)


În această localitate de frontieră
vameş era floarea-soarelui
canotierele graţia buna-cuviinţă
circulau fără acte
după atâtea înmormântări după
atâtea ingenunchieri şi izgoniri ruşinoase
timpul este măsurat cu unităţi de igrasie
exigenţa conservată între vrejuri uscate
strălucitoare putregaiuri trainice
coteţe cu găini eroism purtat în tărăboanţe
cronica acestei localităţi de frontieră
rămâne în fascicule de piele
tăbăcită în atelierele glorioşilor
doctoranzii unei ere noi
construiesc adâncirea ruinei




FRUCTE COAPTE GATA SĂ CADĂ


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)


Ar fi atâtea întrebări de pus
dimineaţă la cinci fără cinci
navetiştii urcă în vagoane mâloase
readorm vorbesc în somn
habar nu au câte întrebări ar fi de pus
capetele se clatină fructe gata să cadă
coboară unul câte unul lăsând în urmă
sucuri acre foşnet de oase
şi ar fi atâtea întrebări de pus




O PÂINE MAI MOALE


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)


Supravieţuitori ai dezastrelor
mărunţim o pâine mai moale
cântarele încă măsoară legi nedrepte
dar poetul eliberat de constrângeri
scrie versuri diamantine
despre orgasmele iubitei scrie
despre carii dentare despre musculiţele
adunate pe borhotul istoriei
răsună dangăt de clopot
îl ascultă cei înalţi în lumină
la izvoare când ajungem?
PROFESORI DE VACARM
Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)
Am avut cu-adevărat bărbaţi iluştri
umbrele lor sunt devorate de spini şi de capre
înşiruiţi la tribuna anotimpului secetos
profesori de vacarm încinşi cu eşarfă naţională
între două sughiţuri şi o jerbă de ceaţă
invocă vestigiile iluştrilor crezându-se
ei înşişi emanaţia Olimpului.
iar voi ascultaţi




MORŢII POATE EI


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)


Unii mănâncă prune pe treptele bisericii
alţii aşteaptă sfârşitul mileniului
stau cu toţii în umbră hărţii
pătată de grăsimile istoriei
dar nimeni absolut nimeni nu alungă
negura căscatului rumeguşul pleoapelor
morţii poate ei
mai cred în algebra izbăvirii




RÂD ŞI FUMEAZĂ


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)


Candidaţii la fericire
stau pe terasă beau bere irizată
dezbat probleme despică
butucii adevărului descriu
violente scene de dragoste
râd şi fumează râd
şi râgâie cu fervoare
treptat treptat berea se tulbură
sub aburii căscatului
şi deodată noaptea
coboară în testicolele lor transpirate




AŞTEPTĂM


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Aşteptăm o generaţie mai puţin somnoroasă
aşteptăm o recoltă de narcise autentice
aşteptăm un timp
care să aibă culoarea şi sensul timpului
aşteptăm o bătrâneţe surâzătoare
şi preoţi cu voce limpede




DUIOŞIE


Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)


Sărmanii bătrâni fără memorie
pentru ei familiaritatea soarelui
e-o descoperire de dată recentă
cum să ajuţi nenumarabilele pălării
plutind în haosul norilor?
Sărmanii bătrâni fericitele
cârje care sprijină anusul



LĂCUSTELE

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

La ceasul belşugului aşteptat
sosesc pe neaşteptate lăcustele

invadează străzile clădirile publice
asaltează tarabele cu mirodenii şi produse cosmetice
una câte una intră în visteria cerşetorului
se strecoară sub fustele femeilor coafandu-le pubisul
străpung urechile fruntaşilor politici
adunaţi să trateze compromisuri cu plagă
tunetul clopotului trezeşte morţii
care vin la faţa locului
lăcustele autohtone lăcustele marocane lăcustele de toate neamurile
rod registrele cadastrale chitanţierele rod dantelariille grădinilor
nici pietrele de moară nu-s ocolite
o catastrofă de dimensiune istorică
spre seară lăcustele sătule
pleacă în formaţiune de nori
umăr lângă umăr cetăţenii urbei cântă în cor:
ŞI DE DATA ASTA RĂBDAREA NOASTRĂ
A FOST EXEMPLARĂ




NOAPTE-BUNĂ

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Inţeleptul care descoperă semnul de sub piatra de hotar
vestindu-vă posibile zile faste
înţeleptul care înlătură literele viermănoase
din cărţile pătate de vomă ideologică
înţeleptul pregătit să vă mute de pe spinarea catârului
pe puntea trecerii spre plante înrourate

pe el îl huiduiţi din adâncul plămânilor dezvoltaţi
în anotimpuri vlăguite pe el
îl huiduiţi cu gura învăţată să recite dictonul tărâţei
noapte-bună vouă noapte-bună vouă
locatari ai ignoranţei urcată-n etajele scorburei



PICOTIM

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Cu ciorchini de muşte pe gură
cumnatul diavolului dizerteaza
despre dragoste şi trepte olimpice
iar noi picotim în aşteptarea
altor parastase şi-a altor râgâieli patriotarde

picotim în loc să spargem
oglinzile de măl ce devora
spuma soarelui




CĂUTÂND COMOARA

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Au căutat comoara
cântecul lor
a fost răbdarea strămoşească

au săpat zile şi zile în şir
pe locul comoarei furate
au găsit apa legilor nedrepte
de ieri şi de azi
revolta şi-au stins-o
devorând cocoşul vecinului



IMPERATIVĂ

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

IMPERATIVĂ
Demontaţi angrenajele false
alungaţi apostolul secetei
numit pe post de morar
şi pâinea voastră va avea
aroma soarelui




DIN CRONICA BĂTRÂNULUI (I)

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Ieri m-au scuipat mi-au pus capcane
azi mă salută reverenţios sunt invitat
la sindrofii la campanii electorale

mâine mă însoţeşte la cimitir
o mică orchestra de cititori
gratitudinea concitadinilor mei
îmi măreşte boaba de piper din ficat




DIN CRONICA BĂTRÂNULUI (II)

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Mă îndepărtez de marginea orăşelului
culeg ultimile flori ale toamnei număr
fântâni secate şi ascult liturghia ciorilor
gesturi umile care mă ajută să uit
acea întâmplare penibilă
petrecută în ziua întâlnirii mele
cu mâlul deghizat în femeie





DIN CRONICA BĂTRÂNULUI (III)

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Femeie necunoscută
prin hazard
ajunsă în perimetrul
vieţii mele de paznic al cărţilor

femeie
ce nume să-ţi dau? rozmarin?
dalie? poate sulfină?
sau nume de coapsă
desprinsă din maluri de miere
să-ţi dau?
se apropie ceasul insomniei
şi nu ştiu




SINGURĂTATEA NOBLETELE EI

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Împăcare este numele tău bătrâneţe
la ceasul amurgului culeg legume
ud florile însetate de viaţă

cobor persienele aprind lumina
mă aşez la masă fac socotelile zilei
marele câştig mi se repetă şi-acum:
singurătatea nobletele ei
şi vine noaptea lungă visul
care amestecă sâni sidefii cu săculeţi de tărâţe
împăcare este numele tău bătrâneţe.




DIN CRONICA BĂTRÂNULUI (IV)

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNA"(1996)

În acest orăşel golit de trecut
şi plin de cântare false
trăieşte o femeie sora dimineţii
răsfoieşte cărţi şi îmbracă
rochii de iasomie

nimeni nu o vede
eu îi simt lumina care-mi spală
ruinele trupului




MOMENT ANACRONIC

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Străbunica priveşte fotografia găsită în cufăr
îl redescoperă pe locotentul ei ulan
sau poate husar
era pe vremea când manevrele de toamnă
aveau nuanţa smochinei iar dragostea
purta în pat volănaşe

străbunica întoarce privirea spre clocotul grădinii
şi nu-şi da seama de ce
brusc s-au înnegrit margaretele




PASTEL METAFIZIC

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

O femeie iese din lanul de porumb
scărpinându-şi sexul mătăsos

spre uimirea
grănicerului de pe linia ce desparte
graniţa vrăbiilor de graniţa scaietului
încă un semn că toamna va fi asimetrică




FINALUL MANEVRELOR DE TOAMNA

Petre Stoica, din ""MANEVRELE DE TOAMNĂ"(1996)

Tropotul cailor se îndepărtează
manevrele de toamnă vor rămâne în amintire
ca un murmur de ape sub văzduhul molifţilor

peste liniştea searbădă din ţinutul vostru
se aşterne curând ninsoarea decizia albă
va condamna bolboroseala nimicniciei legile
comedianţilor umflaţi cu drojdii balcanice
sub privirile îngerului justiţiar
tropotul cailor se îndepărtează inima
presimte dreptatea anotimpului care acoperă
ruşinea ţinutului vostru