marți, 9 mai 2017

Marcel Tolcea din "Întrebări puse La Punkt", autor: Cristian Pătrăşconiu, Editura Univeraitatii de Vest, Timisoara 2017



"Seducţia este forma cea mai subtilă, graţioasă a nevoii noastre de a cuceri"

Gheorghe Mocuţa - Experienţa inefabilului, din Rev. Orizont nr. 13/1987



Moştenind din Banatul copilăriei nu doar umbra locurilor şi lucrurilor natale, ci şi - aşa singur cum o spune - "cultul muncii, o anumită tipicărie, îndârjirea, suspiciunea, oroarea de improvizaţie, groaza de falsele embleme ale Balcanului, respectul pentru avutul altuia, dragostea pentru adevăr şi datină străbună, Petre Stoica lasă astăzi - la o citirre retrospectivă - impresia unei opere unitare, care tânjeşte însă după o îndreptăţită reeditare. Traducător supercalificat, mai ales al poeziei germane, emisar al culturii române în străinătate, memorialist de o savoare (nu întâmplător) baconskiana, poetul cu suflul cel mai (larg) virgilian, al liricii noastre contemporane, a conturat până acum o utopie poetică pe care "stabilitatea, firescul, omeneasca şi înţeleapta linie de mijloc (Lucian Raicu) o individualizează treptat printr-o retorică de o insolită forţă discursivă şi printr-un acut simţământ al notatiei "abia trăitului".
Petre Stoica are în Bacovia un înaintaş, iar în expresionismul german o legătură de sânge. Textul său răspicat, de un scepticism suav, subminat de (auto)ironie a stârnit, şi continuă să stârnească, în ciuda afişatei banalităţi, multe pasiuni în rândul barzilor din ultima decadă. Opus în general narcisismului şi posedând o gesticulaţie virilă şi cordială, poetul simulează, aici,  o poză didactică, de înţelept la ora ceaiului, sau rosteşte, dincolo, o intervenţie la un congres al viitorologilor, schiţează o radiografie a sfârşitului de veac, trimite prietenilor ("peste o mie") epistole, scrisori, ilustrate, epigrame, telegrame, sfaturi sau anunţuri la mica publicitate, face prognoze meteo, deconspiră viaţa de toate zilele a poetului-fermier, plină de plăceri amare, în chip de cultivator de mărar sau crescător de iepuri şi melci (acum falimentar), îşi demontează piesă cu piesă existenţa în faţă noastră, are nostalgii de PETIT PRINCE în faţa lucrurilor, cărora le caută cu îndârjire un suflet, e dispus să-şi recunoască defectele sau sentimentalismul faţă de vietăţile unite, idilizează periferia oraşului, devine caustic cu propria duioşie pe care, vai, nu o poate depăşi, exaltă dulceaţa căminului şi a porumbelor, departe de lumea dezlănţuită şi are în general o foame pantagruelică de a scrie. Toate acestea se ordonează şi se pliază într-un glissando perfect al discursului, în poemele lui Petre Stoica.
Nimeni nu a remarcat până acum spontaneitatea de tip extrem-oriental ce se ascunde sub încremenirea de basorelief a versurilor şi care lasă să se întrevadă în poezie tocmai ceea ce este impersonal şi comic în individ: "Toate absolut toate mai au în lume un sens / atâta timp cât pălăriile vă atârnă graţios în cuier / iar bucătăriile cântă din râşnite blegi / atâta timp cât obişnuitele dicţionare / menţionează cuvinte precum alună porumbel usturoi / şi chiar şi acel dizgraţios cuvânt adevăr"...
Ritualul simplu al lucrului vârtos, bine făcut, se dezvăluie abia retrospectiv. Asemeni umilului personaj Castor Ionescu, care se pregăteşte cu meticulozitate pentru experienţa inefabilă ce îl va marca în mod miraculos, poetul, în acelaşi chip ciudat, prin ale sale exerciţii de aneantizare, este gata să renunţe la existenţa palpabilă, pentru a da iluzia acestei lumi palpabile, echivalent al "drumului la zid". Ca şi Nicolae Breban, cu care se înrudeşte spiritual, Petre Stoica este şi el creatorul unei mari utopii a ispăşirii prin umilinţă.
Provizoratul simplităţii şi al accesibilului de la suprafaţa poemelor ascund în fond o forţă şi o concentrare majoră îndelung exersată, "une force qui va". În peisajul literaturii actuale, poezia lui Petre Stoica este, într-adevăr, o forţă.

Sorina Rîpa: Petre Stoica, un Mecena al culturii timişene, Timişoara 27 martie 1999



Petre Stoica este într-adevăr unul dintre cei mai mari susţinători ai culturii din Judeţul Timiş. Din 1995 de când a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană ce-i poartă numele, a organizat numeroase aniversări comemorative, expoziţii documentare, simpozioane, lansări de cărţi, audiţii muzicale etc. Dintre cele mai importante manifestări cultural-artistice sunt demne de remarcat următoarele : GEORG TRAKL (simpozion), FRANTZ SCHUBERT (expoziţie şi concert), COMEMORAREA LUI ADAM-MULLER GUTTENBRUNN (expoziţie conferinţe şi lecturi, JIMBOLIA CUM A FOST (expoziţie), carte rară (expoziţie deschisă cu ocazia inaugurării Muzeului Ştefan Jager), VECHI SALUTĂRI DIN JIMBOLIA ŞI ROMÂNIA TOATĂ (expoziţie de cartofilie), MARIA, INIMOASA REGINA A ROMÂNIEI (expoziţie documentară), AE BACONSKY ŞI LITERATURA GERMANĂ (simpozion) şi BOLŞEVISMUL ÎN ROMÂNIA ((expoziţie de cărţi şi fotografii). Pe lângă toate acestea, FUNDAŢIA CULTURALĂ ROMÂNO-GERMANĂ PETRE STOICA  în colaborare cu Biblioteca orăşenească Jimbolia a organizat periodic conferinţe şi expoziţii dedicate unor personalităţi culturale române şi germane sau a unor evenimente cu caracter isoric.
Nimic nu pare ieşit din comun. Există în România atâtea fundaţii culturale care fac acelaşi lucru. Originalitatea acestui aşezământ cultural constă în faptul că totul este făcut de un singur om. Petre Stoica este preşedinte, administrator, grădinar, om de serviciu. Totul este realizat din veniturile proprii (o pensie care nu depăşeşte cu mult un milion de lei). Mici sponsorizări locale îl mai susţin din când în când, dar este clar că nu sunt suficiente pentru a face faţă cheltuielilor administrative şi pentru a achiziţiona alte cărţi şi obiecte de artă.
Fundaţia are în inventarul ei (încă neterminată) o bibliotecă cu aproximativ 15.000 de volume în limbile română şi germană dintre care unele de mare valoare bibliofilă, colecţii de numismatică, de filatelie, de cartofilie şi ex-librisuri. Petre Stoica se mândreşte cu numeroasele sale fotografii vechi legate de oameni şi de viaţa Jimboliei până în anul 1944, precum şi cu substanţialul număr de documente (acte oficiale, scrisori, afişe reclame şi ziare vechi). Averea fundaţiei mai este constituită şi din importante manuscrise de la scriitori români şi germani, tablouri, gravuri şi obiecte casnice muzeale.
Când a venit în Jimbolia, Petre Stoica a fost primit de către localnici acestui oraş cu neîncredere şi ostilitate. Optica acestor sceptici s-a schimbat. La manifestările organizate de Petre Stoica lumea vine cu o imensă plăcere. Există chiar un grup constant de susţinători care nu lipsesc de la nici o astfel de activitate.
Până acum Petre Stoica a primit 12 premii literare şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului Botoşani. Este scriitorul cu cele mai multe premii din România. Are 67 de ani şi o forţă de muncă greu de egalat. Poate dacă ar trăi mai mult de o sută de ani, ar reusi să transpună în fapt toate planurile sale.

Petre Stoica, fragment dintr-un interviu luat de Ion Butnaru, Informaţia Bucureştiului. 19 aprilie 1973



"... în cazul poeziei - calitatea începe din clipa în care cititorul ia atitudine faţă de sine sau faţă de alţii, participă la durerile sau bucuriile altora, se îndoieşte, se întreabă, neagă sau afirmă o dată cu autorul. În nici un caz, valoarea unei opere nu începe din clipă în care un critic sau altul proclamă: "Iată cea mai bună carte de poezie zămislită în acest secol!". Îmi permit să spun că despre Bacovia, unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, se făcea aserţiunea stupidă că ar compromite revista în care publică (o obscură foaie interbelică).
Marele poet a avut şansa că s-a născut între timp o nouă generaţie şi o nouă lume, care a ştiut să-i sărute fruntea. Generaţiile ce vor urma, fără îndoială, ne vor depăşi în sensibilitate, aplecandu-se deasupra mormântului sau aidoma nouă, astăzi, în faţă mormântului lui Eminescu."...

luni, 8 mai 2017

Robert Şerban, Focus Vest, 16/22 februarie 2001 Vârsta unui nemuritor: Petre Stoica




Petre Stoica este o legendă a literaturii române. Şi una foarte vie, în jurul căreia se naşte un câmp de o energie extraordinară, de o vitalitate cum puţini oameni reuşesc s-o propage. "Autoexilat" la Jimbolia dintr-un Bucureşti de care s-a simţit tot mai străin, marele poet a reuşit să transforme vesticul orăşel timisean, în scurt timp, într-un perimetru cultural de o ţinută aparte. Am consemnat, de câte ori am avut prilejul, faptele culturale ce au purtat semnătura lui Petre Stoica. Am prezentat, de câte ori au ieşit de sub teascurile editurilor, cărţile poetului.

.............................

Debuta, ca poet, în 1956, când revistele "Steaua" şi "Tânărul scriitor" îi publicau, concomitent, câte şase poezii. Prima carte, "Poeme", apărea în 1957, iar la distanţă de şase ani, în 1963, "Pietre kilometrice". Au urmat treizeci de cărţi de poezie, trei cărţi de memorialistica si publicistică, trei antologii de lirică românească şi douăzeci de volume de traduceri şi antologii din lirică universală (de amintit Georg Trakl, Ernst Toller, Ernst Stadler, Johannes Bobrowski). Activitatea literară a lui Petre Stoica a fost şi este încununată de numeroase distincţii, dintre care şapte premii ale Uniunii Scriitorilor, cât şi Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". Prieten şi coleg de generaţie cu Nichita Stănescu, Modest Morariu, Grigore Hagiu, Matei Călinescu, Anghel Dumbrăveanu, Cezar Baltag, Mircea Ivănescu, Nicolae Breban, Petre Stoica s-a remarcat, chiar de la debut, ca o singularitate."Amestec de ironie bonomă şi sentimentalism, de candoare şi blazare, intuind miracolul, dar parodiindu-l în acelaşi gest, poetica lui Petre Stoica s-a dovedit, cu tot aerul său inofensiv, una dintre cele mai fertile în spaţiul poeziei noastre contemporane, principiile sale reactivând cu o mult mai mare eficienţă decât cele ale altor formule cotate la bursa criticii cu entuziasme nestânjenite", scria, cu mai bine de un deceniu în urmă, criticul Al. Cistelecan
Inconfundabil ca om şi că scriitor, Petre Stoica este unul dintre reperele liricii româneşti. Nimic mai potrivit decât a ilustra această afirmaţie chiar cu o poezie a sa, "Sonatina":

"Din ce în ce mai puţine scrisori
s-au rărit şi apelurile telefonice
telegramele de felicitare sosesc doar în vis
prietenii joacă şah pe balcoane înalte
sau încheie alianţe cu boabele de piper
din simplă perversitate metafizică
unii au rămas captivi în menghină discursului alţii
vai au rămas definitiv în grădina

barbă se transformă într-o tufă de sare
se subţiază şi aţă nasturilor de la haina

prin uşa întredeschisă
intră numai suspinul scrumbiilor afumate"

miercuri, 3 mai 2017

Petre Stoica - EDITH SODERGRAN (poetă suedeză din Finlanda) (1892-1923)




Născută la Petersburg, ca fiică a unui inginer, suferindă de piept, internată în diverse sanatorii europene, poeta s-a retras la Raivola, în Finlanda, unde şi-a sfârşit zilele. Poezia sa, trecută prin experienţa expresionistă, se desfăşoară în peisajul nordic cu lacuri, păduri, nopţi irizate, poeta înălţând în acest cadru un imn vieţii pe care o trăieşte, cu conştiinţa sfârşitului apropiat. Poezia sa, descoperită în toată amploarea ei abia după moarte, e azi socotită ca o cotitură a liricii nordice spre sensibilitatea modernă a veacului.
În timpul vieţii a publicat o culegere de POEME (1916), urmate de LIRĂ DE SEPTEMBRIE (1918), UMBRA VIITORULUI (1923), iar în 1925 s-a tipărit postum ŢARA CARE NU E, pentru ca în 1949 să apară ediţia OPERELOR COMPLETE.

luni, 1 mai 2017

(Fragment dintr-un inerviu din iunie 2002 acordat lui Sorin Pavel in saptamanalul "Noul Observator")


















Petre Stoica:

"Sigur că fiecare scriitor are o anumite viziune asupra receptivităţii sale. Unii bunăoară se gândesc la mase. Acest tip de poezie cu adresabilitate a apărut în socialism, când a avut cu totul şi cu totul altă audienţă. Altul se gândeşte la un cerc mai restrâns. Eu bunăoară când scriu am în gând apropiaţii mei, fanii mei, dacă mă pot exprima aşa. Ei sunt de obicei iubitori de poezie.
Sigur, plec de la ideea că mai pot cuceri pe cineva. Fac o afirmaţie banală: poezia este un instrument foarte sensibil. Perceperea poeziei presupune talent de cititor. Mulţi nu o înţeleg. Asta nu înseamnă că, prin lecturi repetate, omul sensibil nu poate ajunge la descifrarea inefabilului"

Cristian Patrasconiu - Intrebari puse La Punkt, Editura Universitatii de Vest, 2017


O noua aparitie editoriala marca Cristian Patrasconiu, un maestru al interviurilor! Mari personalitati ale Timisoarei i-au raspuns de aceasta data intervievatororului!
O carte aparuta recent (2017) in Editura Universitatii de Vest ce merita citita si care face cinste oricarei biblioteci!


Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - JULIANE WINDHAGER



JULIANE WINDHAGER

NINGE ÎN CIMITIR

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Ninge în cimitir,
doica îşi întinde peste pat
pătura de lână,
albă şi cenuşie.
Acum, în sfârşit,
colinele seamănă între ele,
se asemuiesc.

Ninge pe prezent,
ninge uşor peste trenurile
care mereu se încrucişează
prin şes.
Ultima staţie
e alb-cenuşie
şi coţofenele
vor veni să te ia.

Au şi-nceput să cadă
panglicile coroanelor
şi-i troienită
lopata groparului.








 JULIANE WINDHAGER

ÎNŢELEGEREA TIMPULUI

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Când am început
să înţeleg timpul,
să îndrăgesc buruiana
şi poate să-i înţeleg pe aceia
care sunt treji, când ceilalţi dorm,
nu mai eram prea tânără.

Altădată timpul se împărţea
în ore şi zile,
dar acum
ceasornicele atârnă anapoda
sau poartă aripi.
Şi ce frumoase au fost!

Frumoase şi asemeni au fost
acolo pe binale
minteuţa şi brădişorul,
molozul uşor faramandu-se pe clină,
o cotiugă plină de mortar,
uitată ieri de zidari.

Iar eu aud o voce spunând:
Dacă toţi sunt în pat...

Dar mereu se găseşte
câte-un drumeag pustiit şi pietros
ducând spre Milet,
pelerinii se recunosc între ei
după tainice semne.





 JULIANE WINDHAGER

LOCUIAM ÎMPREUNĂ

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Locuiam împreună
într-o casă de lemn
pe malul unei ape molcom curgând.
Mi-am atârnat acolo rufele,
dar asta era
cu mult înainte.

Tu nu ţi-ai mai adus aminte,
doar uneori
spre mine te uitai nepăsător
şi în zadar
căutai pe chipul meu
ceea ce pierise de mult.

Şi dintr-o dată ai plecat pentru veci,
asemenea lui Elias.
S-au fărâmat tiparele vechi
despre moarte sau întoarceri.
Ce aş fi putut să întreb?
Rufele noastre din casa de lemn
au fost adunate
acum două veacuri.

Mai târziu, după aceea,
ai început să-mi trimiţi solii:
zboruri de păsări
sau în capsulele
copăceilor de roade culeşi
samburi de aeroliţi.

Înseamnă oare
că vom clădi din nou
pe alte maluri?






JULIANE WINDHAGER

DESPĂRŢIRE

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

Despărţirea a şi început
să zbuciume frunzişul nucului,
ierburile-s cenuşii
de umbra rândunelelor.

Gata de despărţire
bucătăriile:
tufişul socului
lipit de fereastră,
cârpe de vase
atârnând neputincioase,
cutia cu sare.

Scările
cu balustrade albe
n-o să le coboare nimeni.
Corabia
se numeşte Passat.
Taina
treptei superioare:
Începând de azi
cele patru catarge
vor pluti într-acolo.













Petre Stoica din "poezia austriacă modernă de la rainer maria rilke până în zilele noastre" bpt, editura minerva (1970) - JULIANE WINDHAGER



JULIANE WINDHAGER (1912-1986 a-a născut la Bad Ischl şi a locuit toate viata la Salzburg. A scris o poezie uşor cantabilă, delicată şi naturală, dominată de melancolie. Din păcate, antologiile germane, în general orientate spre moda zilei, o ocolesc cu regularitate. Dintre volumele poetei, cel mai interesant ni se pare STAŢIA DIN VALE, apărut în anul 1967 la editura "Hofmann und Campe" din Hamburg. Juliane Windhager deţine trei distincţii literare: "Premiul Georg Trakl", "Premiul de stat austriac pentru teatru la microfon" şi "Talerul Heine"