Aducem în discuţie publică editurile destul de rar şi, îndeosebi când intrăm cu ele în conflict - un obicei al pământului conservat din generaţie scriitoricească în generaţie scriitoricească. Le oferim cu acele prilejuri scaiul-dracului, tăuni, pisici moarte, bomboane de iască şi urări de viaţă lungă, bineînţeles în chenar negru. Supărarea, mânia noastră îşi găsesc deseori justificarea. În zilele fără ploaie şi zgură, uităm strada pe care editurile îşi au sediile, numarul de telefon, numele lectorilor, ei înşişi scriitori, unii dintre ei chiar de prima importanţă. Blestemăm amnezia şi totuşi o întreţinem cu bună-ştiinţă. Două decenii am avut, practic, o singură editură, clădită pe multe etaje, subsoluri şi subsubsoluri. Ei trebuia să i te închini ca în faţă vizirului încruntat, altfel urma ghiontul, mazilirea. Salamalecurile erau la ordinea zilei. Descentralizarea înfăptuită, pare-mi-se în anul roditor 1969, a adus autorului dreptul la opţiune iar editurii ambiţia şi pofta întrecerii cu suratele ei, tinere toate. În cursa lor ele au un lider permanent: "Cartea românească", ale cărei merite întru consolidarea şi succesul literaturii noastre pot fi cântărite numai cu ocale de aur. A doua că importanţă în tipărirea literaturii române mi se pare a fi "Dacia" din oraşul lui Blaga, Agârbiceanu, Daicoviciu, Baconsky şi a celor de la "Steaua", "Tribuna" şi "Echinox".
Întrucât numele nu mi-a apărut pe nici o apariţie a "Daciei", şi nici nu sunt angajat faţă de ea prin cuvântul de onoare al contractului, rămân încredinţat că lauda pe care îmi permit să i-o aduc, este tălmăcită drept platonică. Sunt doar un cititor al producţiilor ei de calitate specială în miez şi-n înveliş. O carte sosită, cu cerneală tipografică încă proaspătă, din cetatea de pe Someş, e sinonimă zilei în care deasupra capetelor noastre izbucnesc steluţele liliacului, mov, albe şi fragede. Sigiliul editurii purtând în reliefuri clare perechea leilor, capul de bour legendar, indică fără echivoc garanţia lucrului bine întocmit. Instituţia clujeană editează şi traduceri (ne-a înzestrat deunăzi rafturile bibliotecilor cu o realizare poligrafică de nivel european : IAR CA UN SENTIMENT de Odysseas Elytis), pagini de ştiinţă, de politică, filozofie. Excepţională îi este cartea de istorie, din care şi-a făcut un capitol inconfundabil, apreciată de cititorul pururi însetat după ea.
În fruntea editurii stă, în chip de amiral elegant şi exigent, Al. Caprariu. Poet şi talent elevat, eseist subtil şi cronicar sportiv afurisit, directorul clujean şi-a legat numele de o cauză cu adevărat majoră în cultura ţării. Cuvântului "amiral", mă văd nevoit să-i alătur încă unul, ORTSA, care în limbaj marinăresc înseamnă : Înainte!
1981
Biografie Alexandru Căprariu
Alexandru Caprariu (20 decembrie 1929-4 februarie 1988).
Absolvent al Facultatii de Filosofie. Fregventeaza Scoala de literatura "Mihai Eminescu" (1951-1952).
Din 1957 lucreaza la revista Tribuna pana in 1969, cand devine directorul noi infintate edituri Dacia.
Debutează în timpul studiilor universitare (1949) în Almanah literar. Firesc pentru evoluţia viitoare, colaborează la revistele literare Steaua, Tribuna, Contmporanul, România literară, Luceafărul etc.
Între 1957 – 1969 ocupă funcţia de redactor al revistei Tribuna, iar din 1969 şi până în 1986 este director al Editurii Dacia. Sfârşitul vieţii îl va găsi tot la Tribuna, revista pentru care lucrase doisprezece ani.
Debutul editorial se produce în anul 1963, cu volumul de versuri „Orizonturi“ urmat la un interval de trei ani de „Cercurile dragostei“ (1966)
În perioada când renunţă la presă, scrie foiletoane critice („Jurnal litrar“, 1967), cronici sportive, note de călătorie. Reîntoarcerea la poezie se produce cu „Mica autobiografie“ (1975), urmată de „Marea autobiografie“ (1979).
„Ochii de pretutindeni“
„Ierbarul cu amintiri“
„Asfinţiturile zilnice“
şi antologia de autor apărută în preajma morţii sub titlul „Reîntoarcerea menestrelului“.
Activitatea creatoare a lui Alexandru Căprariu este răsplătită cu două premii: Premiul Uniunii Scriitorilor (1975) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca (1979).
" Mereu disponibila, deschisa tematic, creatia lui Alexandru Caprariu coboara cu verva cenzurata in strada, se retrage elegiac-meditativa in spatiul unor blande reverii, tresare fantasta si ironica in broderii migaloase sau se desface sub o abia perceptibila malitie ingenua, in silogisme si parabole."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu