FLORILE TOAMNEI, Petre Stoica din Caligrafie şi culori(1984)
Pan şi nimfele tutelare părăsesc un tărâm care îi primea în fragedele lui aşternute mângâiate de zaimfuri ameţitoare. Sunetele naiului pier luându-le locul bubuiturile vântului izbucnite din gura fanfarelor de aramă şi bronz. Poziţia aştrilor indică deschiderea porţii anului, a treia. Neiniţiatul în mişcările cereşti constată sosirea toamnei astfel : privind arătătoarele ceasornicului, umbra le e mai scurtă. Copii, urmăream conclavul clampanitoarelor berze, la chemarea comandorului lor înşiruite melancolic pe nava bisericii. Ştiam că vara îşi trăieşte declinul. Un miracol succeda altui miracol. Dar unde-s berzele de altădată? La ţară, unde timpul e timp, substanţa anului se exprimă cristalizată în firul de iarbă, în sfântul bob de strugure şi-n frunza coaptă. Orăşeni despuiaţi de bucuriile cerului curat, am uitat de aromele fânului, al dovleacului proaspăt despicat, al porumbului smuls din scutecele sale sticloase. Epoca tehnicizării excesive ne fură până şi aceste bucurii elementare dăruite de mama Geea. Putem evita inexorabilul?
Singurele semne ce vestesc integral fiilor betonului sosirea noului anotimp sunt florile. Cele ale toamnei impresionează îndeosebi: cântă melodia eroziunii. Găsim peste noapte tarabele pieţelor prefăcute în paleta unui pictor cosmic. Scala culorilor se întinde de la albul neprihănit, galben lucitor şi turungiu, până la nuanţa purpurei şi a agatinului, roş-violetă. Florile de seră, gladiolele şi garoafele fanate, rămân în amintire biata cenuşă. Tăranii ne aduc harul pământului reavăn, dorul copilăriei pierdute, formele basmelor dizolvate în ceaţa anilor. În căldări, în paporniţe, ne aşteaptă modeste şi cuminţi, cu priviri de sfinţi coborâti din icoane, gherghinele, crăiţele semănând unor portocale înfoiate, daliile numite de floricultori BONNE ESPERANCE, DOMINGO, LA GIOCONDA, MY LOVE, ARC DE TRIOMPHE, CHARLES DICKENS. Şi ne aşteaptă în vaste desfăşurări ochiul-boului alb, roz, mov, roşu, brumăreaua, şofrănelul, ruscuţa tomnatecă, atât de poetic indicată latineşte ADONIS AUTUMNALIS. Degetele cântă mângâind smalţuri, atlazuri, gevrele, baiadire. Cumperi un buchet şi îl duci acasă aşezându-l în canceu: Ai pentru câteva zile un tablou de Luchian, de Ghiaţă. Clipa îţi devine frumoasă, mai suportabilă în faţă fumului şi a zgurei. Şi apoi urmează ploile reci, mărunte, mucede, când inima caută căldură, mângâiere. Le-o oferă generoase ultimile flori ale anului pe care Poetul ştia să le cânte ca nimeni altul la noi:
O, dalii, tufănici şi crizanteme,
Flori târzii, flori de toamnă -
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să va iubesc mai mult decât pe toate.
1981
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu