sâmbătă, 5 septembrie 2015

Petre Stoica - VESNIC ABSENTA, VESNIC PREZENTA(2002) - Volum de versuri nepus in circulatie




VEŞNIC ABSENŢA
VEŞNIC PREZENŢA

POEME
PENTRU KATHARINA

"Unde eşti, ingandurato! sortită să treci
Prin timpi alături de mine, Lumina, unde eşti?
..................
Multdesfatata de rod şi grădini îmi dădeai
Povaţa bună din inima, Lumina, unde eşti?
Iarăşi mi-e inima trează, dar crudă şi rece
Mă soarbe amarnică noapte"
( Holderlin)

ÎNTRE FRAGMENTE DE VIAŢă

Ca Ulise am trecut de la o insula la alta
noaptea în fiecare pat mă îmbătam cu miere
dimineaţa în fiecare pat mă trezeam cu vin năpraznic

zile şi ani zile şi ani
şi deodată m-am văzut în oglindă

cu pavilioanele trenţuite cu etrava ciuruită de rugină
bătrân şi îngheţat am revenit
la poarta prin care am fugit în lume
când iubirea era de-abia cârlionţ de miel

am găsit poarta aplecată spre neant
pe cărare mă aştepta scheletul
unui câine îngheţat şi el

trădată făgăduita mea mireasă plecase demult
purtând pe deget alt inel

adăpostit între fragmente de viaţă
mi-am refăcut emblema coclită
aşezând sub relieful unui schelet de câine
inscripţia mea maxima culpa

aprilie 2002

NU TE VEDEAM DECÂT PE ŢINE

Nopţi încinse
petrecute în braţele unei sofiote
ale unei pariziene ale unei unguroaice
ale unei olandeze ale unei slovace
în braţele atâtor berlineze
şi atâtor şi atâtor românce

nopţi încinse în care dimineţile
scuturandu-mă de cenuşă rece
nu te vedeam decât pe ţine
crin aplecat în suavă rugăciune

aprilie-mai 2002

NIMENI NU ŞTIE

Sunt bărbatul despre care în orăşelul de câmpie
se spune că este haihui că are numeroase
relaţii cu îngerii metamorfozaţi în vrăbii

cu toţii îi admira barbă veselia şi mersul sprinten
dar nimeni nu ştie câte zile îndoliate
sunt ştanţate în inima sa

nu ştie cât de mare-i distanţadintre el şi fiinţă de la care
zilnic aşteaptă semnul mântuirii

nimeni nimeni nu ştie că bătrânul poet
care păşeşte înainte de fapt păşeşte
îndărăt mereu îndărăt în căutarea
magicului potir pierdut

mai, 2002

ÎNSERARE

Vântul iernii intră uşor pe sub uşa
îţi înveleşti picioarele în pled
fulguirile penumbrei îţi apasă pleoapele
degetul rămâne în cartea închisă
ce păsări vin dinspre sud? ce tigri
vin dinspre nord? cineva bate clapele
pianului îmbătrânit în pod visezi şi nu visezi
la capătul aleii apare fiinţă care ţi-a fost
logodnica sânii ei sunt lumina de dimineaţă
întinzi mâna spre valul ei de iasomie
şi valul se deşiră în negre fire de ani
vântul scutură coşul acoperişului nins intră
uşor pe sub uşa te trezeşte zvâcnetul
din degetul rămas în cartea închisă

ianuarie 2002

DIMINEŢI LA RÂND ZĂBOVESC...

Dimineţi la rând zăbovesc
pe treptele bisericii româno-catolice
aşteptând să iasă copila care mi-a fost
credinţă rozmarin şi speranţa

de fiecare dată apare preotul
care îmi spune că biserica-i pustie
că este timpul să văd numai sufletul
nu şi învelişul lui ce aparţine
timpului iluzoriu

mereu mă îndepărtez
urmărit de un fluture ce-mi şterge din zbor
lacrimă rămasă-n colţul ochilor

Tagebuch, 3 mai 2002

AZI NOAPTE M-AM OPRIT LA FEREASTRĂ EI

Azi noape m-am oprit la fereastră ei
voiam s-o întreb
dacă mai simtegustul apei din care am băut împreună
dacă mai simte răcoarea mărului din care am muşcat împreună
dacă mai simte cum degetele mele
îi sărutau genele de polen

un trecător întârziat m-a bătut pe umăr
şi mi-a spus: Strainule pleacă
arătătoarele ceasului tău s-au oprit
la jumătatea veacului trecut

Tagebuch, 11 aprilie 2002

LIED NEGRU

În locurile copilăriei tale
vieţuieşte strâmb un pom fără rod

în locurile copilăriei tale
cade zilnic o pasăre din zbor

în locurile copilăriei tale
timpul naşte timp devorator-

în locurile unde ne-am cunoscut

aprilie, 2002

ACEA ZI...

Acea zi în care astrele înnobilau
lumina începutului de toamna
acea zi în care trecând pe lângă fântâna
prinţului Eugen de Savoya
umbrele noastre se apropiau fără să ştim

acea zi în care ne-am spus unul altuia numele

nume azi săpate în piatra de moară a timpului
care macină grâul amintirilor
prefăcându-l în fainisuri de aur menite
să ne hrănească zilele câte rămân

mai 2002

ÎN PARCUL ROZELOR

În parcul Rozelor la ceas de seară plenar de vară
lipindu-mi buzele de pieptul ei cu bluza desfăcută
simţeam trecând prin mine
dulci înjunghieri de stele-
un vis din care
nici azi nu m-am trezit

Tagebuch, 30 mai 2002

ELEGIE

Fără harta şi busolă
caut urmele noastre în oraşul
cândva numai al nostru
traseele-s schimbate străzile
au nume cu rezonanţe duşmănoase
caut şi rătăcesc în teritorii demolate

demult e ruptă harta busola a rămas la tine

pe negândite un parfum de iasomie
stârnit de-un vânt venit din amintire
mă indruma spre locurile întâlnirilor secrete
unde azi se-mbrăţişează dezinvolt
nepoţii copiilor făcuţi de noi în vis
în timp ce aţipeam culcaţi pe spate strânşi unul lângă altul
sub cupolele de salcie pletoasă
pe malul răului care treptat
ne-a dus alintul şi anii tinereţii
spre alte ape mai adânci şi pentru totdeauna
pierdute-n pâcla deasă

mai 2002

SPUNE-MI

Unde ai fost în aceşti ani?
puieţii grădinii mele s-au făcut pomi viguroşi
dar au rodit numai omizi

unde unde ai fost aceşti ani?
eu am colindat lumea
dar m-am ales numai cu praful adunat pe ghete

unde ai fost în aceşti ani?
eu mi-am jucat la zaruri fericirea
dar parte am avut numai de numere mici

spune-mi spune-mi unde ai fost?

mai, 2002

ÎNCĂ ÎI AUD PAŞII

Încă îi aud paşii venind spre mine
paşi grăbiţi răscolind frunze uscate
spulberând zăpadă parcului măruntă-

zvonuri de-a lungul vremii
prefăcute în cristaline fulguiri de plan

Tagebuch, 28 aprilie 2002

PE O VREME RECE...

Pe o vreme rece ploioasă
din gara localităţii O.
am plecat cu un tren
care n-a ajuns niciunde

Tagebuch, 11 mai 2002

VALSAM PE O PLAJĂ PUSTIE

Petre Stoica

Valsam pe o plajă pustie
ea adolescentă în crinolină roz
eu magician în fracul tânărului Werther
când m-am aplecat să-i şoptesc la ureche
cifrul reîntoarcerii eterne
m-a trezit din vis explozia soarelui în fereastră

Tagebuch, 2 aprilie 2002

ORICÂND ŞI ORIUNDE

Petre Stoica

Te simt lângă mine când răsfoiesc o carte
dimineaţă când mă privesc în oglindă
pe inserate când ud florile din grădina
noaptea când măsor adâncimile cerului
când sunt în tren în aer sau pe mare
te simt şi în somn

de fapt te simt lângă mine oricând şi oriunde

mai, 2002

PÂNĂ LA SFÂRŞITUL SFÂRŞITULUI

Doar pentru tine mai culeg trandafiri
doar pentru tine

vechile mele iubiri sunt azi
iniţiale amestecate într-un osuar părăginit
tu rămâi până la sfârşitul sfârşitului
nobilă mea suferinţă deasemeni rămâi
cheia porţii care dă spre locul
unde timpul îmi readuce puterea
de a conjuga credinţa cu dreptatea

din trandafirii culeşi iau firul Gloria Dei
aşezându-l lângă corabia ta de hârtie
sosită în golful solitudinii mele

martie, 2002

RUGĂCIUNE, I

da-mi Doamne o zi din multele zile
când îmbrăţişaţi pe malul răului
umbrele noastre alungite pe luciul apei
se prefăceau în cohorte de nuferi
când buzele noastre străfulgerate-n sărut
împrăştiau aroma veşniciei
dă-mi o zi din multele suavele zile
când ferindu-ne de ploaia neaşteptată
găseam adăpost sub o frunză plăpândă
dă-mi Doamne o zi din multele zile
când pietrele aruncate asupra noastră
în loc de răni lăsau desene de miere

dă-mi Doamne o zi din multele zile
când eram gelos pe insesi clipele mele
de nedefinibilă fericire

ascultă-mi Doamne ruga şi apoi
azvârle-mă din nou în oceanul singurătăţii
pe care de ani şi ani navighez fără cârma

mai, 2002

VEŞNIC ABSENTĂ VEŞNIC PREZENTĂ

Îţi spun noapte bună
şi-mi spui noapte bună
dar nu te văd

mă culc în patul singurătăţii mele
prin aburi de lavandă apari în vis
te văd dar nu te aud

mă trezesc şi îţi spun bună dimineaţa
îmi răspunde vrabia rebegită din fereastră

şi asemeni ocnaşului osândit pe viaţă
care trăieşte himera eliberării
aştept scurgerea clipelor apariţia
amurgului şi răsăritul stelelor
că să-ţi spun noapte bună-
ţie veşnic absentă
ţie veşnic prezentă

mai 2002

INSULA ÎN OCEANUL NOPŢII

Insula în oceanul nopţii
inima veghează aşteaptă
potolirea valurilor
poate apare în larg
un semn luminos o mărturie
că timpul iubirii noastre
a supravieţuit naufragiului

Tagebuch, 2 iunie 2002



NIMENI NU VA ŞTI VREODATĂ

Voi pleca într-o zi pe inserate
părăsindu-mi cărţile florile puţinele obiecte
confidente-n obscuritatea singurătăţii mele

voi pleca şi nimeni nu va şti vreodată
că dintre iubirile mele măsluite sau adevărate
una singura a fost mereu
smirnă şi smochină cântecelor mele

voi pleca într-o zi pe înserate
şi nimeni nu va şti vreodată
că singură mea nemasluita iubire
a fost adolescenta cu părul împletit în două ape
de mâna mea aduse pe sănii ei modelaţi din miezuri de lumină
de fapt întreagă ei alcătuire
era arhitectură de lumina

nimeni nimeni nu va şti vreodată

iunie, 2002

LIED IREVERSIBIL

Ieri în distanţa dintre tine şi mine
adia o floare cu petale monarhice

azi în distanţa dintre tine şi mine
mai rodeşte un măr bătrân şi pieziş

mâine în distanţa dintre tine şi mine
se aşterne iarna noaptea şi tăcerea

aprilie, 2002

RUGĂCIUNE, II

Doamne chinuieşte-mă cum vrei
prefă-mi norocul în nenoroc
dulcele prefă-mi-l în amar
mersul prefă-mi-l în târât

chinuieşte-mă cum vrei
da-mi însă-n schimb
când va fi să plec în marea risipire
bucuria de-a lua sub pleoape
imaginea chipului ei de demult

mai, 2002

TESTAMENT

După definitivă mea întâlnire cu argila neantului
trimite un trandafir de hartie
vântul să mi-l aşeze pe piept
pe locul unde părul tău cândva
împrăştia mireasma de trandafir înrourat

aprilie 2002

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu