PORTRETUL POETULUI CA OM TÂNĂR (I)
NOUA SENSIBILITATE, AŞA CUM E AFIRMATĂ DE NOUL STATUT AL POETULUI : ACELA DE EXCLUS. Primul lucru pe care îl poţi spune despre tânărul Petre Stoica e că domnia sa e ALTFEL. În Bucureştii lumii literare a anilor '50, el alege boema. O boemă în care îl descoperă, îl protejează, îl admira pe Dimitrie Stelaru, liderul absolut al boemei româneşti, legendarul, inconfortabilul, antiburghezul Dimitrie Stelaru. Petre Stoica e biograful lui. În AMINTIRILE UNUI FOST CORECTOR îi va transcrie sfaturile, replicile, consideraţiile despre literatură. Stelaru este personajul ilustru al unui subsol - al unei subterane care mai adăposteşte un număr de literaţi tineri. Care trăiesc din credinţa în poezie, în vocaţia lor, în harul lor, dispreţuind lumea contemporană, spiritul achizitiv, înscrierea, încadrarea în ordinea vremii. Detestând momentul politic pe care îl traversează, ei sunt tinerii liberi ai unei lumi care receptează dureros instaurarea dictaturii, coruperea literaţilor, subordonarea cărturarilor. În subterana lor, ei trăiesc ceremoniile libertăţii. Imaginează universul paradisiac al creatorilor de frumos. Tinerii îşi trăiesc tinereţea trăiesc în cultul poeziei. Ea ar putea fi religia care i-ar ţine departe de spiritul utopizant al momentului. Într-un interviu acordat lui Robert Şerban (ORIZONT, 15 februarie 2001, GENERAŢIA MEA NU BÂRFEA) Petre Stoica nuanţează : "Noi am fost un grup. Aveam trei locuri de întâlnire, trei sedii. Unul era pe Gutemberg, la 16A, la etajul şase, o cameră cu mansardă foarte îngustă. Aici veneau Grigore Hagiu, Nichita Stănescu, care a şi dormit doi ani cu mine în cameră, soţia nu a suportat condiţiile alea, aveam copil pe care îl afumam... Modest Morariu, George Radu Chirovici, care mai târziu s-a dovedit până la urmă, un superticalos, Eugen Mihăescu, actualul consilier prezidenţial, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, care a venit mai târziu. Iar peste drum, pe Pictor Stahl... alt sediu al nostru, într-o pivniţă, locuia Grigore Hagiu. Alt sediu al nostru. Era acolo şi foarte strâmt, iar Grigore de multe ori trebuia să doarmă pe jos fiindcă avea doi abonaţi permanenţi; Pavel Aioanei, care era non-stop beat şi Vasile Gorduz, marele sculptor. Aici aveau loc discuţii intermi-nabile. Pe lângă grupul acesta, mai veneau în vizită, câteodată, Florin Mugur, Fănuş Neagu".
Petre Stoica povesteşte cu plăcere, cu bucurie, cu farmec de câte ori are ocazia, iar după aşezarea la Jimbolia se ivesc foarte multe ocazii să povestească. Să-şi aducă aminte. E, ca şi Nichita Stănescu, "revărsat în afară" degustând victoriile generaţiei. Adaugă mereu superlative. Jurnalistul Şerban vrea să afle "cum s-a constituit grupul", iar Petre Stoica realizează altă blândă mişcare de arheolog : "Eu erma prieten cu Modest Morariu, Modest era prieten cu Matei Călinescu. Mi l-a prezentat mie. După debutul meu în TÂNĂRUL SCRIITOR, mi-a fost prezentat Chirovici, în Cişmigiu, Grigore Hagiu, care era îmbrăcat într-o bluză de marinar şi duhnea de la un kilometru a rom. M-a felicitat pentru poeziile apărute şi m-a invitat la el. Automat, am făcut cunoştinţă cu Eugen Mihăescu, cu Gorduz. Trebuie să fac o paranteză. L-am cunoscut pe Nichita în holul Universităţii, în 1955, când făceam anticariat şi când el mi-a cumpărat toate cărţile. Pe datorie. Eu l-am adus pe Nichita la Grigore Hagiu, pe Modest, pe Mircea Ivănescu, pe Călinescu. Nichita, la rândul lui, l-a adus pe Breban".
Bulgărele de zăpadă al generaţiei se rostogoleşte : "Al treilea sediu a fost pe Nerva Traian. Ne-am mutat la Breban, care avea o odaie mai mare. Astea erau cele trei puncte de întâlnire, în afară de locurile noastre preferate pe unde petreceam".
Unde petreceau tinerii scriitori? Să scriem, pentru adevărurile istoriei literare, că în acele vremuri existau onorarii şi că succesul literar avea ecou. Era o sărbătoare! Petrecerea nu era inutilă - era un moment important în viaţă tânărului scriitor. Topografiile sunt memorabile, locurile petrecerii ţin de viaţa înaltă a oraşului : "Prima a fost Cireşica, era la doi paşi de Gutemberg. Veneau, seară de seară, Dabija cu Ciubotăraşu. Locul unde ne vedeam la prânz se numea "La caviar", era pe strada Enescu. Era un local foarte plăcut, curat, cu preţuri modice". "Am fost toţi, cei pe care i-am amintit mai înainte, vreo trei ani. Şi a fost un moment la care mă gândeam cu o nostalgie nemaipomenită, prin '60-'61, momentul "Mon Jardin". Era un local deosebit. Mâncarea era ieftină, dar vinul era foarte scump. Pe chestia cu vinul a apărut un articol în "Scânteia" şi, la scurt timp, băutura s-a ieftinit la un sfert. Dintr-odată ne-am dus acolo şi dacă aveam bani beam la douăzeci de litri de vin. Veneam cu soţii, cu logodnice, aveam "masa noastră". Tinerii alergau la fondul literar, împrumutau, achitau şi beau din nou pe datorie. Performanţele bahice ţin de legendele unei generaţii care inaugurează o altă lume, altă literatură, alt fel de a fi tânăr...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu