Sebastian im Traum
Sebastian in vis
Traducere de Petre Stoica
Coperta si ilustratiile: Tudor Jebeleanu
Redactor de carte: Nicolae Tzone
Lector: Ion Lazu
Editura Vinea, martie 1988
Georg Trakl (n. 3 februarie 1887, Salzburg - d. 3 noiembrie 1914, Cracovia) a fost un poet austriac, reprezentant al expresionismului timpuriu, alături de Georg Heym.
Georg Trakl s-a născut ca al cincilea copil dintr-o familie mic-burgheză cu șapte copii. Tatăl (Tobias) era comerciant în domeniul articolelor de fier, iar mama (Maria) casnică. Și-a petrecut copilăria și tinerețea la Salzburg. A fost educat de o guvernantă franceză (catolică deși părinții erau protestanți) care a fost, nu numai pentru el dar și pentru ceilalți frați, ca o a doua mamă. De la aceasta copiii au învățat franceza și astfel se explică influența exercitată de lirica lui Baudelaire și a lui Rimbaud asupra poetului de mai târziu.
Între 1897 și 1905 Georg Trakl a frecventat gimnaziul de stat din Salzburg. Nu a fost un elev prea strălucit; avea rezultate slabe la matematică, latină, greacă. În 1901 a fost nevoit să repete clasa a șaptea.
Primele sale încercări lirice s-au manifestat în 1904, când a intrat în cenaclul poetic Apollo (mai târziu redenumit Minerva).
În 1905 a încheiat ciclul gimnazial fără să obțină vreo diplomă de absolvire. Din acel moment a început o perioadă dificilă a vieții sale, marcată de consumul de stupefiante (cloroform, morfină, opium, alcool) cu care are de-a face tot mai mult când devine, în septembrie, același an, farmacist practician în Salzburg.
Piesele de teatru Totentag și Fata Morgana au fost un eșec și atunci autorul a distrus textele acestora.
În 1912 a ocupat postul de farmacist militar.
La vârsta de 27 de ani a murit din cauza unei supradoze de cocaină. Există presupunerea că ar fi fost o sinucidere.
Copilărie
Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988
Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu
Sacul plin de fructe: tihnit salasuia copilăria
În peştera albastră. Peste cărarea de odinioară
Unde iarba sălbatecă fâsăie acum ruginie
Se reculege rămurişul tăcut; vuirea frunzişului
Asemenea apei albastre, când zvoneşte în stânca.
Dulce-i tânguirea mierlei. Un cioban urmează în muţenie
Soarele ce se rostogoleşte de pe colina întomnată.
O clipă albastră nu mai e decât suflet
La marginea pădurii se iveşte o sălbăticiune sperioasă, şi paşnic
Dorm în adânc bătrânele clopote şi cătunele negre.
Mai smerit cunoşti tu tâlcul anilor negri,
Răcoare şi toamnă în camere pustii;
Şi-n albăstrime sfântă mereu răsună paşi de lumină,
Domol vibrează o fereastră deschisă, până la lacrimi
Te înduioşează priveliştea cimitirului părăginit de pe colină,
Amintire a legendelor ascultate; şi totuşi,sufletul uneori se luminează,
Când cugetă la oameni voioşi şi la zile primăvăratece în umbra de aur
Cântec de seară
Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988
Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu
Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.
Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.
Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.
Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.
Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi
E mult de atunci.
Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul,
Apari tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.
Cântec de ore
Georg Takl - Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988
Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu
Îndrăgostiţii se iscodesc cu umbre-n priviri,
Bălaii, sclipitorii. În bezna încremenitoare
Se înlănţuie, subţiindu-se, braţele dornice.
Purpuriu se frânse gura binecuvântaţilor. Ochii rotunzi
Răsfrâng aurul întunecat al după-amiezii de primăvară,
Marginea şi negrul pădurii, spaime de seară-n verziş;
Poate imensul zbor de pasăre, cărarea celui nenăscut
Spre sate întunecate, spre veri singuratice
Şi uneori din albăstrimea năruită ieşea ca o istovire.
Domol foşneşte grâul galben pe câmp.
Aspră e viaţa şi dură zbârnâie coasa ţăranului,
Puternice grinzi îmbină dulgherul.
În purpură se trece frunzişul de toamnă; duh monahal
Străbate zilele senine; strugurii atârnă copţi
Şi aerul e de sărbătoare în întinsele curţi.
Fructele îngălbenite împrăştie arome mai dulci, uşor
E râsul celui mulţumit, muzică şi dans în umbroasele pivniti;
În grădini amurgite pasul şi tăcerea băiatului mort.
Băiatului Elis
Georg Takl - Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988
Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu
Elis, când mierla cheamǎ în neagra pǎdure,
Sǎ ştii cǎ e sfârşitul tǎu.
Buzele tale sorb rǎcoarea albastrǎ a izvorului de munte.
Lasǎ, dacǎ fruntea ta potolit sangereazǎ
Strǎvechi legende
Şi tâlcul tainic al zborului de pasǎre.
Dar tu strǎbaţi cu pas vǎtuit
Noaptea ce-atârnǎ plinǎ de ciorchini purpurii
Şi braţele ţi le mişti mai frumos în albǎstrime.
Sunǎ rǎsură
Unde-s ochii tǎi de lunǎ.
O, Elis, ce mult e de când ai murit !
Ţi-e trupul o zambilǎ
În care un schivnic îşi înmoaie degetele de cearǎ.
Tǎcerea noastrǎ-i un hǎu negru
Din care iese uneori o vietate blajinǎ
Ce pleoapele grele şi le coboarǎ uşor.
Picurǎ pe tâmplele tale o rouǎ neagrǎ –
Ultimul aur al stelelor prǎbuşite.
Sebastian în vis
Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988
Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu
Pentru Adolf Loos
1.
Mama purta copilaşul sub luna albă
În umbra nucului, a socului bătrân,
Beată de laptele macului, de vaierul sturzului;
Şi calm
În milă se înclină domol deasupra-i o faţă bărboasă
În bezna ferestrei; şi vechile mobile
Ale strămoşilor
Zăceau în paragină; iubire şi reverie de toamnă.
Aşadar, zi mohorâtă a anului, copilărie mâhnită,
Când băiatul cobora domol spre ape răcoroase, la peşti de argint,
Tihnă şi faţă;
Când el se năpusti vârtos înaintea bidiviilor dezlănţuiţi,
În noaptea sură steaua i se prăvăli peste el;
Sau dacă mergea ţinându-se de mâna îngheţată a mamei,
Seara, prin cimitirul întomnat al bisericii Sfântul Petru,
În bezna camerei zăcea un cadavru plăpând
iar acela îşi ridică deasupra-i pleoapele reci.
2.
Tihnă a sufletului. Seară pustie, de iarnă.
Siluetele întunecate ale ciobanilor lângă eleşteul bătrân;
Copilaşul în coliba de paie; o, foarte încet
Faţa se prăbuşea în febra neagră.
Preasfântă noapte.
Sau când ţinându-se de mâna aspră a tatălui
Liniştit urcă tenebrosul munte al calvarului
Şi-n asfintitele nişe ale stâncilor
Făptura albastră a omului trecea prin legenda sa,
Din rana de sub inima sângele picurând purpuriu.
O, ce uşor se înalţă crucea în sufletul întunecat.
Iubire; când zăpada se topea în negre cotloane
O boare albastră se anina senin în şocul bătrân,
Sub bolta de umbre a nucului;
Şi încet îi răsări băiatului îngerul trandafiriu;
Bucurie; când în camere răcoroase răsună o sonată de seară
Dintre bârnele afumate
Un fluture albastru se strecura din crisalida-i de-argint.
O, apropierea morţii. În zidul de piatră
Se înclină un creştet galben, amuţind copilul,
Când în martie luna se năruia.
3.
Clopot trandafiriu de paşte în bolta de criptă a nopţii
Şi glasurile de argint ale stelelor,
Încât în fiori o demenţă sumbră se desprindea
de pe fruntea celui în somn.
O, ce mers liniştit de-a lungul râului albastru,
Cugetând la ceva uitat, pe când în rămurişul verde
Sturzul chema o înstrăinare să moară.
Sau dacă mergea ţinându-se de mâna osoasă a unchiesului,
Seara, în faţa zidurilor năruite ale oraşului,
Şi în mantia neagră ducea un copilaş trandafiriu,
Duhul celui rău se ivea în umbra nucului.
Orbecăind peste treptele verzi ale verii. O, ce domol
Se destramă grădina în calmul ruginiu al toamnei,
Mireasma şi aleanul şocului bătrân
Când în umbra lui Sebastian se stingea glasul de argint al îngerului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu