Adrian Popescu "Şi vine noaptea lungă visul"

  "Şi vine noaptea lungă, visul" spune poetul MANEVRELOR DE TOAMNĂ, a venit deja pentru prietenul generos Petre Stoica, cel mutat dincolo de hotarele Jimboliei, ale Banatului, ale Europei Centrale, pe care a elogiat-o în poezia sa, amestec inspirat de memorie culturală, melancolie, retrospecţie şi simplitate profundă.
  Debutant în deceniile dificile, mai precis în 1957, cu POEME, urmat de PIETRE KILOMETRICE, temele poeziei sale se vor închega, treptat, după, pentru a se impune, apoi, decupând o lume aparte, a obiectelor vetuste, aparent, dar purtătoare de semne ale civilizaţiei de altă dată. Obiecte intens evocatoare, refăcând vieţi, destine, familii, comunităţi. Titlurile sunt grăitoare, iar cultul micilor îndeletniciri rurale contrastează cu elefantiazisul ideologic şi industrial al vremii. La fel, retorica zilei se vede contrazisă în subtext de un fermier bonom din Bulbucata anilor 70, 80. Petre Stoica îşi cultivă grădina, creşte iepuri, cum creştea poetul american capre, se bucură de zilele şi de nopţile provinciei, dar fără idilisme, e un Vergiliu dar şi un Ovidiu exilat, autoexilandu-se din cetatea unde lucrurile nu mai au un curs firesc. Un rebel? Nu chiar. Un om calm, crezând în echilibrul lumii, regăsit în natură, un contemplativ care stă deoparte, deocamdată, dar nu e absent, totuşi, trimiţând mesaje poetice senine, luminos-resemnate, cu un subtil rol subversiv, contrastant cu nebunia din jur. Ambianţa relativ favorabilă cultural a momentului imediat după 68, când ies în prin plan numele unor Nichita Stănescu, Ion Alexandru, Ana Blandiana, Matei Călinescu cu entuziasmantele OPINIILE LUI ZACHARIA LICHTER, romanele lui Nicolae Breban, sau cronicile neprotocolare ale lui Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Lucian Raicu, îl găsesc pe poet gata de memorabile fapte de cultură, dar discret, nu chiar sub lumina reflectoarelor, prieten cu Modest Morariu, cu Mircea Ivănescu, Mircea Tomuş.
  Pentru mulţi tineri care formau, atunci, prin deceniul 7, printre care şi noi cei de la revista ECHINOX, Dinu Flămând, Ion Mircea, sau ceva mai mari, ca Nicolae Prelipceanu, dorinţa de a citi marile voci lirice europene, dacă nu în original, cazul limbii franceze, sau italiene, în traduceri de calitate, traducerile lui Petre Stoica au fost aur curat, ploaie binefăcătoare după arşiţa proletcultistă. Bun cunoscător de nemţeşte, prieten cu vienezul Max Demeter Peyfuss, apreciat în spaţiul de limba germană ca un traducător profesionist, el ne-a deschis minunatele ferestre spre universul agonic, expresionist al lui Trakl, vezi 56 DE POEME, 1967, la ELU. Un alt Trakl e din 1980, TÂNGUIREA MIERLEI. Petre Stoica a influenţat, prin echivalenţele sale trakliene din 1967, o întreagă promoţie, să nu zic generaţie.
  Corectorul din 54 - 63 de la ESPLA, ELU, apoi redactorul de la SECOLUL XX, dar şi redactor al revistei STEAUA la Bucureşti, nu şi-a pierdut vremea, s-a aşternut gospodăreşte pe traduceri care umpleau un gol cultural. Şirul evenimentelor ctitorite de Petre Stoica a continuat spre folosul multora, cu densa POEZIE GERMANĂ MODERNĂ, 1968, ÎN BPT, cu strania POEZIE NORDICĂ MODERNĂ, sau rafinat-decadentă POEZIE AUSTRIACĂ MODERNĂ, 1970, cu Johannes Bobrowski, 1974, etc. Lucrări admirabile, temeinicie dar şi disponibilitate pentru discuţii amicale cu Doamna Candrea, voiajuri, volume de versuri noi, mai ales, care se remarcau prin originalitatea temelor, stilul elegant, marca inconfundabilă. Ţinută lui Petre Stoica din acei ani, asemeni poeziei lui, barbă îngrijită, dicţia impecabilă, demnitatea replicilor, stârneau admiraţii spontane, descopereau ceva de bun gust, neostentattiv, dar original, susţinut de un aer de libertate intelectuală. După 1989, conduce ziarul DREPTATEA, unde nu e doar un condei politic de prim rang, dar îşi invită confraţii să publice.
  Şi acum că nu mai e cu noi, el, omul care a visat un Muzeu european al presei la Jimbolia, a întemeiat o Fundaţie culturală ce-i poartă numele, a scris importante volume de versuri, a tălmăcit bogat şi metodic, a iubit lumea din jur şi pe cea de departe, să nu-i uităm zâmbetul.
  Ca într-o apă adâncă, în bibliotecă şi-n amintire, strălucirea pietrelor sale preţioase, a cărţilor, titluri, foşnete, glasuri, miros de iarbă proaspătă, de măghiran, de mărar, mugurii noului anotimp la începutul căruia a plecat Petre Stoica.

din Cornel Ungureanu- "Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale"(2010)




Adrian Popescu (n. 24 mai 1947, Cluj) este un poet, prozator și eseist român contemporan.
Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1971). Echinoxist din prima generație. A fost redactor al revistei literare „Steaua”, revistă lunară editată de Uniunea Scriitorilor din România, în prezent fiind redactor-șef. Debut absolut cu poezie în „Steaua“ (1964). I-au apărut volume traduse în limbile germană, maghiară, macedoneană și franceză