LA ANIVERSAREA UNEI PRIETENII, Petre Stoica din "Caligrafie şi culori"(1984)

Pe Anghel Dumbrăveanu l-am cunoscut demult, demult, într-un timp depărtat primind la ceasul evocării mele rezonanţă de "a fost odată că niciodată". Decorul întâlnirii noastre întâmplătoare era al marii senine, prin preajma Mangaliei încă patinată de culorile lâncedului orient. Anghel (Anghelos, Anghelache sau Anghelaki) se înfăţişa înalt şi subţire, proaspăt arămit şi cu o tunsoare a la Fra Diavolo. Cu o mâna ţinea prada scoicilor albastre şi sidefii, cu alta strângea la piept-de credeai că e Venus abia dezghiocată din cearceafurile mării-un buchet din flori nemaizarite pe Coasta Aurorei. Care dintre noi făcuse gestul apropierii? Sigur ştiu că din ziua aceea, încheiată cu zaiafet în "mondena" localitate Doi Mai, între mine şi el s-a întemeiat o prietenie niciand scrumita. Puştan într-ale publicicistitii, dar poet în plină afirmare, trudea la Scrisul bănăţean pe postul celor meniţi să vegheze la întreţinerea mecanismelor dătătoare de slovă tipărită. . Delicatul secretar-general de redacţie ţinea să mă împace cu pomenita revista şi să-mi vadă fircaliturile în paginile ei. Lucrarea lui sufletească izbutise deplin! De-atunci până-n vara anului curent, mi-a făcut servicii cât patru duzini de prieteni. Dreptatea cere o precizare: Anghel îşi ajută cu voluptate toţi colegii. Bunătatea, delicateţea, indulgenţa şi tactul sunt câteva din calităţile sale omeneşti care îl fac insolit în grădina scriitorilor, în egală proporţie cultivată cu hortensii şi portocali, cu mărăcini şi cactuşi. Îi repugnă jignirea confraţilor, prefăcătoria, împroşcarea cu noroi. Cunoscându-i însuşirile de prinţ argeşean mutat în Ţara Banatului, Anhelos îşi va păstra pentru totdeauna curate veşmintele din adamască şi baibafir. Ca orice om de mare caracter, are şi duşmani. Armele de apărare îi sunt humorul, ironia, replica inteligentă.

Zeul călătoriilor ne-a legat în câteva rânduri strâns laolaltă aripile încă puţin antrenate în zboruri lungi. Am planat deasupra Bulgariei, poposind în Valea Trandafirilor, pe Nisipurile de aur. Întâmpinaţi de fratele Adam, însoţiţi de Nichitusa, am străbătut cu armonică melodiilor nebune tărâmurile Serbiei, adăpându-ne din fântânile ei bogate în omenie, manastirka şi versuri nepereche. Aventurile duioase, acum amintiri pentru dezmorţirea sufletului în serile iernii bătând cu buzdugane albe în porţile cerului. De bună seamă, cu gândul la aceste irepetabile clipe a scris acest poem nostalgic de sfâşietoare frumuseţe:

 

 "suntem la masă aproape toţi
 petre adăpostit în barba lui de iarbă uscată
nichita uitându-se la înger cu două pete de cer
 adam care tocmai l-a încuiat pe dumnezeu într-o garsonieră
 şi srba uimit de tăcerea şi înţelepciunea propriului vis
iar eu în loc să mă plâng că-mi scufundară corăbiile
 în strâmtoarea blestemată a zilei
 îmi amintesc cum alergăm după soare cu cercul

 totul ar fi bine cugetă unul
 dacă ne-am mai putea vedea
 la un secol o dată
 o bucată de brânză mai ouă pasărea în munţii carpaţi
 un ardei şi-o ceapă mai scoate ciutura
 din fântânile serbiei
 un lăutar şi-o barcă de vin
 mai putem cumpăra
 punând vers de la vers
 chiar dacă luna nu ne mai sărută pe gură
 când ne-ntoarcem spre dimineaţă
 din patul vreunui cântec mirosind a femeie

 masă e-ntinsă pe fluviu
 şi nu ne vedem între noi

 ce bine-ar fi cugetă unul
 dacă ne-am mai putea întâlni
 chiar aşa
 la un secol o dată"

Călătoriile noastre-din păcate, fără prietenii invocaţi!-continuă aproape săptămânal, când Anghel descinde în cetatea de scaun a literaturii, la ale cărei treburi urgenţe pune şi el umărul. Adunaţi în jurul paharelor, navigăm, bătrâni lupi de mare, pe nemărginirea apelor în adâncuri cu palate din mărgean, perle şi chihlimbar, ca în nu-mi amintesc care basm al blând-înţeleptului Hans Christian Andersen. Călătorim şi cu cizmele domnului Peter Schlemihl cucerind cât ai clipi din ochi, zarea zărilor, continentele visărilor. Şi când ni se face foame de romantism, Anghel, poetul de prima mărime al ţării, mă invită ceremonios în diligenţa lui de seară. Legănaţi pe drumuri cu cireşi, oleandri şi smochini, povestim pe îndelete despre cititorii-şi mai ales-despre cititoarele noastre, care ne doresc tinereţe fără bătrâneţe. Apoi ne despărţim cu floarea albastră a poeziei la butonieră, nu înainte că Anghelaki să-mi picure încă o dată în ureche versurile ce mi le-a dedicat: "Mâine/Vor spune: cultivatorul de stele şi-a ruinat/Minţile"...

Am înşiruit pe hârtie câteva rânduri melancolice gândindu-mă că tocmai azi se împlineşte veacul de la naşterea unei prietenii purtând numele diamantului

(1981)

Lui Anghel Dumbrăveanu cu dragoste

Te întâlnesc dincolo de drojdiile ploii departe de protezele slugărniciei

mergi spre mare suveran să culegi lămpaşe întreţinute cu miere şi sare

şi asculţi în somn cum pasărea galbenă macină făina verde-a pădurii

melodia lupului nu te ajunge niciodată bătaia inimii tale o alungă în pietre

când vorbeşti crapă malul anilor dispare întunericul fermentat în sticle

sunetul silabelor tale alcătuieşte-n cer arhitectura unei coapse de fecioară

poemul tău e curat ca un bot de mânz şi rezistent ca un pahar de oţel

pe unghiile tale gracile pâlpâie pulberea stelelor din satul natal

iedera bunei-cuviinţe te înfăşoară şi creşti întruna pe zidul zilei însorite

ai tras o brazdă din ea se înalţă aripa unui măr de culoarea zăpezii

ce bine că nu ştii să plângi febra agonia ce cuprinde noaptea cuirasată

la vârsta ta de arhanghel de anghel mereu de arhanghel te rog

urcă imediat în faimoasa diligenţă de seară şi împodobeşte-o cu fluturi

şi anunţă bucuria întâlnirii cu ţinutul fără ceţuri cu locul

unde domneşte conturul tandreţei arborele clopoţeilor de albastru

voi veni să-ţi descifrez trandafirul sudat în roua dimineţii

(1983)