duminică, 19 iulie 2015

ELEGIE PENTRU LUDWIG Petre Stoica din "Caligrafie şi culori"(1984)



În ajunul conferinţei adunând laolaltă scriitori mari şi mici ai ţării, l-am reîntâlnit printre mesele aiurite de la "maison" pe Ludwig Schwartz. Am stat împreună până la incenusitul nopţii, eu bucuros că-i văd iarăşi chipul radios, el mereu mirat : cum de nu-l tachinez ca odinioară? Se întâmplă ceva cu ţine, spunea. Fuma fără contenire, sfidând avertismentele slujitorilor lui Asclepios. Fuma şi se lăuda că a tras din nou moartea pe sfoară. Lauda îi era acoperită: grav bolnav, ani în şir, păcălise moartea-până în ziua forumului scriitoricesc, la care venise cu gând înalt şi suflet deschis spre mărturisiri cutremurătoare. Dar arma lui secretă nu mai funcţiona, fusese nevoit să-şi plece capul pentru vecia-veciilor.
Născuţi în acelaşi sat de şes bănăţean, ne-am cunoscut relativ târziu, prin deceniul încă "obsedant". Era tehnician constructor şi scriitor publicat anevoie. O vara întreagă, după-amiezile, am rătăcit împreună prin parcul satului nostru falnic, scandând din Heine: "Tirly! Tirly! Ich lebe! Ich fuhle den sussen Schmerz der Existenz!"...Serile, după ce lumea se adună de pe câmp şi din curţi izbucnea miros de lapte şi de rozmarin, îl vizitam acasă. Retraşi în penumbra odăii cu scrinuri vechi şi cărţi groase, ne învârteam pe caruselul amintirilor. Schwarz vorbea o românească impecabilă, pesemne pusă la punct în grădinile Bărăganului pe care le udase şi el. Îşi depăna episoade din viaţa sa, fapte şi întâmplări de ţi se făcea părul măciucă. Îl bănuiam de prea multă fantezie, îl credeam frate geamăn baronului von Munchausen. Mai târziu aveam să aflu că acest bărbat mărunţel, de rară bunătate sufletească, târât prin tranşeele vieţii câte există, a trăit totul aidoma. Faţa lui uscată purta vizibil urmele pârjolului ce-l atinsese ciclic. Toamana cu brumă coborâtă şi peste viile Peciului-Nou, a adus despărţirea, fără să bănuim că vreodată vom deveni colegi pe trambulina literaturii. Din şiragul timpului au căzut destule mărgele şi ne-am văzut iarăşi faţă în faţă, la o mai veche reuniune a breslei, numită parcă tot "conferinţă naţională". Ludwig, consăteanul meu, răzbise cu chiu cu vai, ajungând autor de proze, de versuri şi traduceri din teatru(în dialect şvăbesc, de versuri şi traduceri din scrierile confraţilor români}. Stătea mereu alături de Nikolaus Berwanger, mulţumită căruia îşi avea pâinea asigurată în redacţia cotidianului "Neue Banater Zeitung". Întâlnirile noastre s-au repetat sub astrul prieteniei duioase. Şi au căzut alte şi alte mărgele din şiragul timpului. Ţinea să-mi arate neapărat casa pe care şi-o clădise trudind căineşte. Mânuia mistria şi condeiul cu egală fervoare. L-am căutat pe o zi de ploaie măruntă, când florile adiau resemnate sub răsufletul toamnei argintate. Retraşi în biblioteca sa, chilie de schimnic modern, am ciocnit pahare şi am îngânat acelaşi lied al aducerilor aminte. Părinţii noştri întreţinuseră relaţii amicale, Ludwig îl descria pe tata tânăr, jucând biliard, răsturnând popice, trecând "borracho" pe stradă sau valsând în frumoasă-i uniformă de la garda financiară.
Ludwig Schwarz, prietenul meu drag, s-a mutat în cimitirul alb al satului la vârsta când prozatorul atinge maturitatea deplină: 56 de ani. Îi revine "Faclei", editurii bănuită de capricii, să-i publice grabnic volumul al treilea din roman, amânat şi rasamanat, ca şi numeroase scrieri ce i-au rămas în bezna sertarelor. Spre dreapta cinstire a omului minunat, a bănăţeanului cinstit, care a fost-şi mai cu seama a scriitorului de excepţional talent, sortit dăinuirii.
1981

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu