Însemnările cultivatorului de mărar
Petre Stoica
Precizare
Jurnalul de faţă nu a fost scris cu intenţia de a-l publica. Dar
întâmplarea a vrut ca lucrurile să fie altfel. A poposit pe birourile
editurii Cartea Românească după ce m-am încredinţat că el ar putea
înlocui un roman de-al meu planificat şi rasplanificat, vai!,nici până
azi împlinit. Spre surprinderea mea rândurile aşternute pe hârtie între
răsturnatul pământului cu hârleţul şi mărunte aventuri locale s-au
bucurat de aprecieri măgulitoare. Lectorul Sorin Mărculescu, cărturar
inteligent şi fire curajoasă pe deasupra-că de altfel toţi colegii de
atunci ai domniei-sale-nu a pregetat să trimită "forurilor" manuscrisul.
Şi la defunctul consiliu suprem al culturii şi educaţiei ceauşiste,
unde funcţiona serviciul cenzurii, chipurile desfiinţat, s-a găsit un om
temerar, poet în afara slujbei, care a pus o iscălitura hotărâtoare,
fără nicio imixtiune în text, asumându-şi astfel riscuri considerabile.
Vremurile erau aspre. Şi totuşi, în ultima clipă diavolul a ţinut să-şi
vânture coada. Aruncându-şi privirile pe lista cărţilor îndrumate spre
teascurile tiparniţei, M.D., celebrul "caput malorum" al culturii
româneşti din sumbra "epoca de aur", îşi oprise pixul asupra titlului "
Însemnările cultivatorului de mărar", cum îmi botezasem creaţia
"involuntară". Umila plantă, mărarul, în mintea-i diabolică ascundea
sucuri dăunătoare organismului socialist atât de sănătos...După
petractari cu personalul editurii, am rebotezat cartea în "Viata mea la
ţară". Odată tipărit, jurnalul a avut parte de succes atât în rândul
cititorilor, cât şi în cele ale criticilor literari. Deşi tirajul sau a
fost apreciabil, el s-a epuizat într-un timp record.
La imboldul prietenilor m-am decis pentru reeditarea "vieţii" mele la ţară, revenind asupra textului iniţial. Mai mult, am adăugat textului epitetele, sintagmele şi fragmentele autocenzurate din pricini lesne de înţeles. Omisiunile calculate sunt acum prezentate între paranteze drepte.
Înainte de încheierea prezentării strict necesare, ţin să aduc mulţumirile mele editurii Cartea Românească, pentru acceptarea reactualizării cărţii care, din document intim, s-a pomenit în rafturile bibliotecilor, înfrăţită cu creatii literare infinit mai valoroase.
P.S.
La imboldul prietenilor m-am decis pentru reeditarea "vieţii" mele la ţară, revenind asupra textului iniţial. Mai mult, am adăugat textului epitetele, sintagmele şi fragmentele autocenzurate din pricini lesne de înţeles. Omisiunile calculate sunt acum prezentate între paranteze drepte.
Înainte de încheierea prezentării strict necesare, ţin să aduc mulţumirile mele editurii Cartea Românească, pentru acceptarea reactualizării cărţii care, din document intim, s-a pomenit în rafturile bibliotecilor, înfrăţită cu creatii literare infinit mai valoroase.
P.S.
Însemnările cultivatorului de mărar(1)
Petre Stoica
3 octombrie 1976
A treia toamnă la Bulbucata.
Satul miroase a ţuică şi vin. Sezonul nunţilor e în floare. Azi s-a măritat Didona. Am urmărit în fugă alaiul pornit spre biserică. Ochiul a surprins un brad, panglici, o oglindă, câteva umbrele trei borsete, multe fâşuri. În plină zi două domnişoare grăsuţe purtau rochii lungi, de seară. orăşenii sosiţi la nuntă cu "maşină mică" au captat atenţia tuturor
Scurtă plimbare prin pădurea care începe, discret, să se despoaie.
4 oct,
Ca de obicei, spre seară am trecut pe la C., omul meu de nădejde. Printre altele mi-a vorbit despre dulăul sau, Viteazu, pe care îl omorâseră nişte soldaţi, laolaltă cu o căţea. În timp ce bietele animale erau împreunate, bravii tineri au tras cu parii între ei, până au izbutit să-i rupă unul de altul sfartecandu-le mădularele.
Modest îmi dăruieşte o colivie albastră. O atârn de grinda podului lângă sacul cu pene. Aici nu am de gând, pentru nimic în lume, să întemniţez păsări.
La douăzeci de ani, Djerjinski visa să ajungă poet!
5 oct,
Vremea s-a îmbunătăţit. Moment prielnic pentru adunatul lucernei, destinată iepurilor. Ceea ce şi fac împreună cu C., a cărui bicicletă se dovedeşte extrem de utilă la căratul sacilor. Grosul lucernei rămâne pe seama căruţaşului Ciordila
Mama pune murături. Cămară devine simbolul prosperităţii.
În drum spre Nea Costică, aud şuşoteli sub gardul şcolii. Caut să trec neobservat. Sunt doi şcolari, o fată şi un băiat. Au aproximativ nouă anişori. Înregistrez discuţia:
El: Desfă-ţi picioarele.
Ea: De ce Iooonele?
El: Să te rup.
Ea: Ba s-o rupi pe mă-ta...
6 oct,
Curăţenie generală la iepuri. Unele cotete au cusururi, le lipsesc grătarele. Mă aşteaptă investiţi serioase, gata cu anticariatele. Termin şi trec în grădină apucându-mă de ordinea necesară apropiatelor semănături de toamnă. Spre seară, ca divertisment, vopsesc un scaun de bucătărie.
Se zice că-n raza Leţcăi un tractorist a descoperit găvane cu aur îngropate de haiduci.
Makarenko: "Nimeni nu poate intra în cameră fără a se şterge pe picioare"
Sunt invitat la o petrecere cu molan. Parcă nu m-aş duce, am chef de scris..
7 oct,
Dimineaţă frumoasă. Ceaţă. Începe tăiatul cocenilor de porumb(în Banat li se spune "tulei"). Îndepărtez deodată perdeaua vegetală care despărţea curtea de fundul grădinii, de malul Neajlovului, de pădure. Înalt, porumbul îmi fură panorama a cărei absenţa îl enerva pe Modest. Mai târziu culc morcovii în lada cu nisip.
Între gard şi duhul din vecini: o luna perfect rotundă, galben-portocalie, pe un ger de indigo. Realism magic sau tablou de pictor naiv.
Executarea unei condamnări la moarte, denumită de Camus "asasinat administrativ".
8 oct.
Mijloacele de transport din Bulbucata: bicicletă, măgarul, roabă, motocicletă, calul, trabantul, carul cu boi, căruţă clasică, şaretă, târlia, camionul, tractorul şi autobuzul. Toate coexistă paşnic.
Ascult ciripitul vrăbiilor şi, tam-nisam, îmi vine în minte un citat din Lenin: "Revoluţiile nu se fac cu mănuşi".
Plăcerea de a transcrie la maşină şi de a corecta cu filtz-ul.
9 oct.
Sindrofie la C. Friptură de gâscă, varză călită, salată de sfeclă, clătite cu nuci. Aperitiv: ţuică de prune, caisata şi cornată. Flecăreală despre moravurile femeilor şi exploatarea spaţiului cosmic. Apoi jucăm table, câştigă directorul fermei, expert în jocul ăsta tâmpit.
Velisarie. Nume dulce, cu iz de tămâie. Poate fi şi apelativ de fătălău.
Sub împăratul Iustinian, Velisarie fusese "magister militum Orientis"(comandant al trupelor din Răsărit)
Milioane de oameni ucişi sunt trecuţi în contul lui Iustinian. O afirmă Procopius. Cifrele de care vorbeşte cronicarul s-ar potrivi mai degrabă secolului nostru profund umanitarist. Un citat din Procopius: "...în timpul cât a domnit el, tot pământul s-a umplut de sânge omenesc"...[Mai al naibii decât confraternii Stalin-Hitler]
10 oct.
la Bucureşti cu intenţia să cumpăr o pompă de apă. La capătul Caii Rahovei, o înmormântare mai aparte, cu dric şi preoţi în "Dacia 1300". În sicriul descoperit, o tânără, "care a murit de inima"-ştiu ţaţele din tramvai. Călătorii, urmărind însetaţi mulţimea îndoliată, exclamă: "da, dom'le, frumoasă înmormântare". Cortegiul se încheie cu alămuri ponosite, că-n filmele mexicane.
Seară, în autobuz, un necunoscut mă pofteşte să beau dintr-o sticlă de bere de "export din America".
11 oct
Dulcea mea dorinţă în această clipă: să apară în curte o femeie frumoasă, căreia să-i culc în braţe un iepure.
Beau ceai de mentă şi citesc din Camus, în traducerea lui Modest. Mi-ar plăcea să nu uit niciodată pasajele de mai jos:
"În orice caz, a afirma că un om trebuie să fie eliminat în mod absolut din societate pentru că este un ticălos absolut înseamnă a spune că societatea este bună în mod absolut, lucru pe care nici un om de bun-simt nu-l crede astăzi. Nu va crede una că asta şi se va gândi mai degrabă la contrariu".
"Se ucide în numele unei naţiuni sau al unei clase divinizate.
Se ucide în numele unei societăţi viitoare divinizate şi ea. Cine crede că ştie totul îşi închipuie că poate totul. Idoli vremelnici, care reclamă o credinţă absolută, pronunţă neobosit pedepse absolute. Şi religii fără transcedenţa ucid în masă condamnaţi fără speranţa"
"Toate valorile de pe continentul nostru sunt răvăşite de frică şi de ură, atât între indivizi, cât şi între naţiuni. Lupta de idei se face cu frânghia spânzurătorii şi cu cuţitul ghilotinei. Nu societatea umană şi naturală este cea care îşi exercită dreptul de represiune, ci ideologia care domneşte şi îşi cere sacrificiile omeneşti".
"Maladia Europei este aceea de a nu crede în nimic şi de a pretinde că ştie totul. Dar nu ştie totul şi, judecând după revolta şi speranţa la care am ajuns, crede în ceva: crede că undeva, pe-o limită misterioasă, marea mizerie a omului atinge marea sa măreţie. Credinţa, pentru marea majoritate a europenilor, s-a pierdut".
"De la ideile umanitariste din secolul al XVIII-lea la eşafodurile însângerate drumul este drept, iar călăii de astăzi, toată lumea ştie, sunt umanişti".
12 oct.
Ileana îl duce dis-de-dimineaţă cu maşina pe U., întunecatul paznic de la "maison". Pe la începuturile existenţei mele la Bulbucata, U. mi-a pus la punct interioarele casei, acum are sarcina să-mi vopsească acoperişul.
A înflorit unul din trandafirii sădiţi de mama în vara anului trecut. Fir plăpând, dar foarte frumos. Un desen al îngerilor. Mă aplec şi-l sărut.
C. îmi procură de la fermă un sac cu varză.
Mă bate gândul să scriu ceva despre psihologia iepurilor de casă. Beniuc şi-a luat doctoratul în străinătate cu o teză referitoare la psihologia peştilor.
13 oct.
L-am visat pe Titu Maiorescu. Săpa alături de mine în grădina. La un moment dat s-a oprit din treaba şi mi-a spus: "Hai să prindem râme şi să-l invităm pe Gherea la pescuit".
Tufănelele sunt în curs de explozie.
Zi plină. Cât a ţinut umezeala de dimineaţă am legat cocenii, după aceea ocupat cu instalarea grilajului dăruit de Modest, cu vopsitul fântânii etc. Seara fierb s doua oara ţuică, a ieşit o minune.
14 oct.
Seară idilică. Praf, gâste pe Neajlov, voci venind dinspre câmp, depărtate şi totuşi foarte apropiate, sătenii adunaţi la bufet. Eu, cu rachiul distilat de mine, singur la masă de sub nuc.
Cat de puţine îţi ajung pentru dreapta bucurie a inimii!
15 oct.
Acoprisul este gata vopsit, iarna se poate instala. Deocamdată se instalează pe acoperiş o cioară grasă.
"E imposibil să înveţi pe cineva să mănânce frumos, dacă pe masă nu e întinsă o faţă de masă". Profund mai e acest Makarenko pe care l-am ignorat în facultate!
Vizita şefului de post, Păstaie. Cică s-a oprit la mine fermecat de pasărea din nucul curţii, "care făcea o cântare frumoasă ca Maria Lătăreţu".
16 oct.
Pe treptele bufetului pălăvrăgeală despre istorie. Ce-i istoria? Da, ce-i istoria? Sunt curioşi cei câţiva săteni care golesc ca şi mine pahare cu rachiu alb. Când un armăsar ce te poartă sub arcul de triumf, când o gloabă ce leagănă un dric, le spun niţeluş ameţit. Sunt aprobat.
Preotelul nostru este poate cel mai modern slujitor al Domnului din satele ilfovene. Îl vezi pe motocicletă, acoperit cu o cască de protecţie galbenă. Poartă blugi şi cultivă o bărbuţă cochetă. O singură dată l-am întâlnit în sutană neagră, elegantă,din ţesătură de calitate. Nici soţia lui, nu-i o preoteasa oarecare. Se înfăţişează elegantă şi trupeşă. Gurile rele susţin că l-ar fi auzit pe preasfinţia-sa ţipând la tovarăşa-i de viaţă că nu ştie să facă amor. Cert este că femeii îi place să bârfească. Despre mine trăncăneşte verzi şi uscate.
"Zi de zi măresc lista lucrurilor despre care nu mai vorbesc. Cel mai filozof este cel cu lista cea mai lungă"(Chamfort)
18 oct.
După prânz dau o raită prin pădurea îndrăgită din primele clipe ale descălecatului meu în Bulbucata. Păcat de vandalismul care o sluteşte. De dată asta nu am mai luat-o de-a lungul Neajlovului, ci pe la moară, azi abandonată. Mă întâmpina iazul cu misterele sale. Fumez o ţigară, apoi apuc pe o cărăruie puţin umblată. Pretutindeni linişte şi calm măreţ, păsările au amuţit, doar câte-un fazan mai izbucneşte din desişul stejarilor tineri...
Găsesc neasemuit de frumos proverbul chinezesc: ""Dacă ai două cămăşi, vinde una şi cumpără-ţi un trandafir"
21 oct.
În sfârşit, din nou "acasă". Vijelia nu a făcut cine ştie ce pagube în mica mea gospodărie.
Vreme pierdută la C.S.
Seara, vizită lui C., care mi-a povestit pentru a treia oară aventurile sale amoroase. Frânt de oboseală, i-am ascultat cu mare efort de voinţă depănările dezlânate.
22 oct.
Sap de zor în grădina, mama pune straturile de usturoi. Alte bătături în palmă.
Preşedintele aşa-zisului Tribunal al poporului din Reich, fanaticul naţional-socialist Roland Freisler, azvârle codul penal în mijlocul publicului care asistă la proces şi ţipă turbat: "Noi nu avem nevoie de legi, cine-i împotriva noastră, va fi nimicit"[Se spunea aşa ceva şi pe ruseşte.]
După credinţa negrilor americani, labele iepurelui poartă noroc.
23 oct.
Cum de au supravieţuit frigului cele două omizi pe care le surprind căţărându-se pe gard?
Ducându-mă la poştă, un localnic îmi taie calea. Mă întreabă dacă e adevărat că sunt scriitor. Îi spun cu sfială că da. Radios, trage dintr-un buzunar câteva hârtii ponosite pe care mi le întinde cu rugămintea de a i le transcrie la maşină. Neapărat în trei exemplare, şi nu cumva să-i pierd "originalul". Încerc să descifrez fircalitura(e vorba de o "poezie"), lectura decurge anevoie, căci literele, tare strâmb aşternute, sunt în mare măsură şterse. Invoc lipsa ochelarilor şi a timpului. Insistă cu îndârjire, izbutesc totuşi să mă desprind. Revenit de la poştă, o ia după mine în curte. Mă imploră să-l servesc, promiţându-mi în schimb zece ouă proaspete.
Proverb francez: "Toutes les verites ne sont pas bonne a dire".
24 oct.
Aud chiote ascuţite şi ţâşnesc din casă. Un alai de nuntă. Mireasa întoarce capul şi îmi da bună ziua!
Poezie:
Curcubeul era considerat colierul zeiţei babiloniene Iştar.
Contabilul-şef al fermei se trage din neamul lui Iorga; în prezent studiază limbile arabe...Urmăreşte asiduu "fenomenul literar actual". Mă ştie şi pe mine, ca "poet sensibil". Recent mi-a descoperit numele într-o scrisoare a lui M.R.P., publicată de Aurel Rău în facsimil. Ciudatul erudit aruncat de soartă în Bulbucata are în jur de şaizeci de ani şi e teribil de sfios. Chipul sau mi-l aminteşte de poetul George (nu Geo!) Dumitrescu, unul din asistenţii lui Vianu.
25 oct.
Pe laturile "sensibile" ale curţii mele gardul (din scândură îmbibată cu motorină şi ulei de maşină, ars) depăşeşte înălţimea de doi metri. M-a costat o avere. Avantajul ce-l am de pe urma lui este imens: ori de câte ori am chef, mă mişc gol-goluţ prin curte. Las' că pot ascunde vederii orice vizitatoare. Trecătorii îmi admira construcţia, ca bunăoară acum: "Aşa gard ca la poet, mai zic şi eu".
Anul trecut mi-am completat modesta biblioteca de aici cu versurile lui Nichifor Crainic. Nicidecum dintr-o pasiune pentru poezia lui, doar cu intenţia de a-l confrunta "acasă"...Şi cu gândul că astfel mă ajută la o mai intimă apropiere de locurile în care mi-am sădit o rădăcina. Zic că momentul a sosit şi încerc o lectură. Din fiecare vers creşte aripa grea a platitudinii. Mai are rost să revin?
26 oct.
Necunoscuţii(îndeosebi în autobuz), mă consideră din tagma celor cu sutană. În zilele întemeierii mele la Bulbucata, puţarii din Iepureşti, veninind să-mi sape fântâna, au întrebat prin sat "Unde locuieşte popa?" Sătenii i-au îndrumat spre curtea preotului, cel cu motocicletă. Baftă pe capul sfinţiei-sale care avea imensă trebuinţă de fântână. Când puţarii s-au dumirit, era prea târziu. Fuseseră sechestraţi. A două zi, preotelul care intuise perfect situaţia, m-a căutat cerându-şi scuze...Altă întâmplare cu haz: în urmă cu trei ani, deplasându-mă la Videle că să-mi ridic materialele necesare modernizării instalaţiei electrice, pe stradă m-a acostat o băbuţă, numai sfioşenie. Mă socotea călugăr, o rodeau cumplit problemele sufleteşti şi apela la ajutorul meu.
Doamna Georgescu(Coana Firica) doreşte să ştie dacă vin la nunta finului ei (medicul veterinar din sat). Mă eschivez de la un răspuns, întrucât nu am primit încă nicio invitaţie. Mă asigură că va fi frumos, ca-n basme, precizează însă că trebuie să scot bani din buzunar-de parcă nu aş şti...
Lecturi din Sylvia Plath.
27 oct.
La cositul lucernei care a rezistat îngheţului din săptămâna trecută.
Coana Firica, vecina mea, e văduvă de multişor. Soţul ei a fost directorul şcolii primare, sătenii îl invocă nostalgici. Femeia nu se bucură de simpatia consătenilor. Cică e al naibii de zgârcită. Asta văd şi eu. Adună şi depozitează tot felul de nimicuri: cârpe, şuruburi ruginite, cutiuţe, cratiţe sparte, ziare vechi. Pare a fi o surioară a lui Pliuschin. Altfel, persoană de mare corectitudine.
"Omului bătrân îi trebuie ţuică la fel cum calului îi trebuie porumb". (Auzită pe stradă în timp ce veneam de la Mitu Coburi).
Am săpat o treime din grădină!
28 oct.
În pădure se ascunde un puşcăriaş, poate un dezertor. În orişice caz, nu un fericit. Noaptea, după ce umbrele se fixează la imobilitate, hăituitul îşi caută adăpost într-o casă părăsită din Teişor (până deunăzi se numea Gaureni), localitate ce aparţine falnicei noastre comune. În noaptea trecută segentul-major de miliţie a trecut la verificarea locului cu pricina, dar nu singur, ci însoţit de C., investit cu funcţia de şef al gărzilor patriotice din Bulbucata. Omul ordinii apelase la ajutorul acestuia fiindu-i teamă să umble de unul singur pe întuneric, întrucât nişte indivizi îl ameninţaseră cu moartea.
Voltaire şi Beaumarchais, marii, genialii ăştia au câştigat bani frumoşi practicând comerţul cu sclavi.
29 oct.
Mă trezesc în curte cu sora medicală. Cică să-i dau flori pentru "dom' doctor"...asta-i bună! Mă prefac surd şi trec la şurluitul vaselor.
Într-o seară la "maison" Vintilă Ornaru mi-a propus să cumpărăm în doi un cal de a cărui soartă să mă ocup eu. Curată nebunie. Pentru întreţinerea unui cal ţi se cere pungă de boier. Oi, da, cumpăr, şi încă foarte curând, poate când reîncolţeşte iarbă şanţului. Animalele astea (am avut cinci capete la Otopeni) sunt rentabile, pe deasupara şi decorative. Zic să fac începutul cu vreo trei, patru, a cinci sutare bucata.
Aplecat asupra lui Cioran, în germană.
"Indoiala este credinţă spiritelor şovăitoare".
"Tristeţea: o poftă pe care nici o nenorocire n-o satură".
"Într-o lume fără melancolie, privighetorile s-ar apuca să râgâie"
"Un cerşetor spunea: dacă te rogi lângă o floare, ea creşte mai repede".
"Ce tristeţe să vezi mari naţiuni cerşind un supliment de viitor!".
"Dorinţa să mor a fost singura şi unica mea grijă; i-am sacrificat totul, chiar şi moartea".
"Rolul insomniei de la Caligula la Hitler. Este incapacitatea de-a dormi cauza sau consecinţă cruzimii? Tiranul veghează-propriu-zis asta-i ceea ce îl defineşte". [De la Caligula la Hitler şi Stalin, aşa e corect.]
31 oct.
Eliberat de povara transpunerii din Handke, mătur podul apoi urmăresc la televizor un meci de fotbal.
Ciudat, deşi azi e duminică în sat nu e nicio nuntă!
Gânduri despre Transilvania. Acolo istoria lucra în permanentă, dăltuind personalităţi care ne-au consolidat locul în universalitate.
Napoleon către Fontanes: "Nu există decât două puteri pe lume: sabia şi spiritul. În cele din urmă, sabia este întotdeuna învinsă de spirit". Oare aşa să fie?
1 noiembrie
Îl rog pe C. să-mi planteze un pui de nuc. Evit să fac eu însumi treaba asta de teama mamei, înrăită în ale superstiţiei. Cică mori dacă ţi-l sădesti singur, "când nucul se face cât gâtul". Cunosc de mult avertismentul.
[Urcând din nou în pod descopăr pitită în dosul unei grinzi o vergea de curăţat puşca, după ştiinţă mea tip Z.B. Degeaba aş căuta arma, ea s-a dus, he-he, pe fundul Neajlovului. Probabil că jucăria a aparţinut fostului proprietar al casei(fratele coanei Firica), până prin 1946 comisar de poliţie.]
2 nov.
Una din învăţătoare întoarce capul spre mine scrutandu-mă lung şi gale.
În de-ale gospodăriei înveţi mereu câte ceva. Azi o bătrânică mi-a spus că orătăniile hrănite excesiv răresc ouatul. Sigur ştiu că iepuroaicele care depun grăsime, refuză împerecheatul.
3 nov
.
Noaptea a plouat fără contenire, de credeai că potopul bate la porţile lumii. Dimineaţă, negura şi o umezeală ce te pătrundea până-n oase.
S-a adus peşte de la Tulcea. Mare, mare îmbulzeală în faţă chioşcului unde se desfac anumite alimente. Interesat, m-am alăturat mulţimii, dar femeile din preajma mea m-au îndemnat categoric: "Duceţi-vă înăuntru, dom' poet, că de ruşine o să va dea".
După o clipă de ezitare am ieşit din rând, savarsindu-mi lejer cumpărătura. Compromis acceptat, eram în criză de timp.
4 nov.
Iată cei doi săteni din Bulbucata "morţi pentru ţară în resbelul de independenţă din 1877": Badea Păun şi Tuţă Radu. Un monument masiv le glorifică numele. În timpul războiului din 1916-1918 numărul localnicilor pieriţi pe front este infinit mai mare; şi numele acestora e săpat pios pe piatră. Ambele monumente au grilaj şi se bucură de o îngrijire onestă. Al treilea monument, cu pomelnicul celor morţi în ultimul război, lipseşte. [Aşa-i în toată ţara.]
5 nov.
Car în spinare morcovi de pe terenul fermei. Sunt plin de glod
Citesc din Camus cu sfinţenie. Câteva pasaje memorabile: "Mediocritatea vrea să dăinuiască prin toate mijloacele, inclusiv bronzul. Îi refuzăm dreptul la eternitate şi ea şi-l arogă în fiecare zi. Nu-i oare ea însăşi eternitatea?"
"Să ştim aşadar ce vrem, să ne păstrăm credinţa neclintită în spirit, chiar dacă forţa caută să ne ispitească luând înfăţişarea unei idei sau a unui confort".
"Astăzi, omenirea n-are nevoie şi nu se preocupă decât de tehnică. Ea se revoltă prin maşinile sale, consideră artă şi tot ce presupune ea drept obstacol şi un semn al asevirii".
"Dumnezeu odată mort, nu mai rămâne decât istoria şi puterea".
"Atât spiritul istoric cât şi artistul vor să refacă lumea. Dar artistul, printr-o obligaţie firească lui, îşi cunoaşte limitele, în timp ce spiritul istoric le ignoră. Iată de ce sfârşitul celui din urmă este tirania, în timp ce pasiunea celui dintâi este libertatea. Toţi cei care astăzi lupta pentru libertate, lupta în ultima instanţa pentru frumuseţe".
6 nov.
Din când în când mă aleg cu câte un purice de rasă ilfoveană.
Îl simt mai cu seama seara, în momentele de relaxare. Mă scoate din sărite; oricum nu-i scârbos ca orăşeanca ploşniţă, las' că această sprinţară gămălie neagră are o anumită graţie.
Necazuri cu lumina. Noroc cu priceperea lui Scarlat, nepotul Coanei Firica. Băiatul e fericit că mă poate ajuta.
Goethe. Iarăşi Goethe: "Iubirile din trecut apar că fantasme ale nopţii, ce se risipesc la ivirea zorilor". (Poezie şi adevăr, vol.II)
7 nov
Deşi duminică, trag la ham. Primenesc aşternutul iepurilor, sap în ce-a de-a două jumătate a grădinii, spăl o mulţime de cratiti şi farfurii, car saci cu trifoi. La încheierea zilei mă recompensez cu ţuică şi câteva partide de table.
Soseşte Ileana. Îmi aduce corecturile la volum. Se reîntoarce în grabă luaind cu maşina pe fetele primarului şi pe nepotul factorului poştal, Ionel.
Are loc nuntă la care urma să iau parte. Petrecerea se desfăşoară în vechea clădirii a şcolii, din imediată mea vecinătate. De dată asta dansurile populare alternează cu valsuri şi tangouri-mirele este, doar, intelectual...[Ce bâlci bulgaro-peceneg!]
8 nov.
Vânt şi frig. Florile se pleacă într-o resemnare duioasă. Posomorâtă cum e, ziua are o inima pe care o poţi vedea lesne: virilă şi fermecător de autentică.
Alexandru al VI-lea poruncea periodic organizarea unor focuri de câlţi "ca să-şi aducă aminte că gloria lumii este trecătoare ca fumul".
[Bună de pus pe panouri lângă poza iubitului conducător!]
10 nov.
Incursiuni în cimitirul întins până sub coasta "dealului". În preajma bisericii sunt plasate câteva cavouri construite recent. Aparţin celor cu dare de mâna şi exprimă un prost-gust desăvârşit. În rest, delăsare. Mormintele zac apăsate de buruieni şi flori de toamna sălbăticite. Pretutindeni scurmă găini. Ceva de neînchipuit în şesul bănăţean. Panorama e însă frumoasă. Îmi propun să revin pentru transcrierea unor epitafe pe care le găsesc tare hazlii.
11 nov.
Reîntors în sptembrie din străinătate, m-am pomenit cu bufetul mutat alături. "Modernizat" şi cu personal nou. Trei indivizi stau la cârma "instituţiei". Trei bucureşteni, cu toţii "băieţi buni, de meserie", după caracterizarea primarului. o echipă de şmecheri rămaşi fără "pâine" în urma împuţinării birturilor din capitală. Activitatea şi-o încep marţea şi sosesc la "locul de muncă" cu "maşina mică", proprietate personală...Şeful lor are nişte fese în care, vorba lui Marin Preda, îţi vine să tragi cu pistolul. Bucătarul e un tinerel elegant şi fumează numai ţigări americane iar ajutorul (ajutor la ce?) se înfăţişează asemenea unui proaspăt scăpat de la puşcărie. La urmă urmelor, nu mă interesează mutrele lor şi evit cu desăvârşire localul intrat în stăpânirea dumnealor. Mă revoltă însă spolierea la care îi supun pe naivi. Preparatele lor sunt de o calitate infectă (directorul M. mi-a mărturisit deunăzi că chiftelele puse în vânzare conţin mai multă pâine decât carne); iar sandvişurile oferite pe un preţ bun şcolarilor ieşiţi în pauză de zece sunt nişte foiţe de pâine acoperite cu foiţe de salam. Celălalt bufet avea haz, aşa ponosit cum era, şi-l frecventam aproape zilnic. Acolo lucrurile decurgeau mai normal.
12 nov.
Mă abat pe la fermă cu gândul să cercetez iepurii, în număr de cinci mii. [Mare mizerie]. Urechiatii sunt ai Institutului Pasteur care tuteleaza ferma. Îngrijitorii fiind plecaţi, n-am acces la boxele bietelor animale sortite examenelor de laborator. Neavând ceva mai bună de făcut, îl ascult o vreme pe M. care-mi înşiruie numele femeilor accesibile în sat.
Drumuri fără ţintă.
Cerul sur, crengile albe, petele verzi de iarbă, roşul măceşelor care mai atârnă de cozile încâlcite. Şoaptele îngerilor nevăzuţi. Tălăngile vacilor. Şi negrul ciorilor incrucisandu-se peste lunca Neajlovului acoperit cu pâcle tremurătoare.
Stendahl: "Les femmes sont faites puor detourner le destin des hommes".
15 nov.
Înainte de masă trebăluiesc prin curte. Sunt mii de lucruri de făcut. Urasc dezordinea şi delăsarea..
Ploaie venită din senin. Stau pe prispă doborât de-o inexplicabilă tristeţe. "Noche escura del alma".
Seara zăbovesc asupra lui Camus. Imens serviciu a adus Modest oferindu-l, într-o frumoasă românească, miilor de cititori. Subliniez, subliniez. Şi transcriu aceste pasaje pline de talc:
"Faţă de adevăratul revoluţionar, militantul prea repede convins este cam ceea ce ar fi un bigot faţă de un mistic. Măreţia unei credinţe se măsoară cu îndoielile ei. Şi nici un militant sincer, născut din popor şi hotărât să-i apere demnitatea, nu poate ignora indoiala care..."
"...Nu există operă revoluţionară fără calitate artistică. Această afirmaţie poate să pară paradoxală. Dar cred că dacă epoca noastră ne învaţă ceva în această privinţă, ea ne învaţă că arta revoluţionară nu se poate lipsi de măreţie artistică fără să recadă în formele cele mai umile ale gândirii. Nu există nici un termen mediu între propagandă ordinară şi creaţia care exultă, între ceea ce numeşte Malraux "vointă de a dovedei", şi o operă asemenea ""Condiţiei umane".
16 nov.
Mă opresc la Nea Costică, mi-a procurat nişte vită-de-vie. Bem pe prispă un "borcan" de vin. Bătrânul mă asigura că vinul sau e mai hrănitor că laptele. De cum se scoală dimineaţă, goleşte două "borcane", până seară nu-i mai trebuie nici slănină, nici peşte şi nici altceva.
"Cel care vrea să spună adevărul găseşte porţile." (proverb danez)
"Adevărul trebuie să se impună fără violenţă". (Lev Tolstoi)
17 nov.
Pornind la magazin să întreb de nişte becuri de o sută, zăresc trei săteni adunaţi în jurul unui dulău alungit în şanţ. Unul zice;
"Eh, o bată, şi dă-i, aşa cum stă, ce ziceţi fraţilor?" Altul, gata de ispravă, adaugă: "Să căutăm o bată". Revoltat, îi apostrofez cu oarecare blândeţe. Consternare, ca imediat să aud: "Aşa-i, aveţi perfectă dreptate, e un animal minunat, e foarte folositor, ne păzeşte casa"...
Ceaţă albă şi compactă înghiţind întinderile,. deasupra, limpezime şi puzderii de stele, că-n august...
18 nov.
La poartă fermei este expusă o piesă de muzeu dadaist: o bicicletă roşie cu un volan de autoturism în loc de ghidon! Aparţine tractoristului Mihalache, fratele primarului.
Indiscutabil, consatenii mei au imaginaţie din belşug, cultivă grotescul şi humorul negru. Într-o zi întâlnisem în centrul satului un căruţ tras de un măgar costeliv. Pe spinarea animalului biblic stătea călare un bărbat în toată firea, acoperit cu pălăriuţă tiroleză bogat împodobită cu cu felurite pene. Iar în căruţ, claie peste grămadă, patru lăutari cântau de mama focului. Întrega ceată era înarmată cu "fiole" de vin şi de ţuică puturoasă. Asta, în toiul verii, într-un moment când lumea se spetea muncind pe câmp. Deunăzi aud ţipete răguşite crescând dinspre faţada bufetului. Ies curios şi descopăr un bătrân obez trăgând cu dârzenie de coadă unui cal. Din când în când se mai oprea, cât să înghită din paharul cu rom aşezat alături, în bălării. Spectacolul durase cam două ceasuri..
.
19 nov.
Mă trezesc dis-de-dimineaţă şi rămân în pat cu ochii deschişi. În răstimp, gol de gânduri, ascult forfota şoarecilor din pod şi trosnetul crengilor îngheţate. Aşa, până la ivirea luminii celei frumoase.
20 nov.
Visez. prin pădure umblă îngeri cu pene de aur.
Bat la uşa Coanei Firică. Aflu veşti. "Aţi auzit? Ion, ăla cu calu', muri numaidecât. N-a fost bătrân, la Ghimpaţi l-au desfăcut. Cică avea ulcer perforat şi ciroză". Decedatul locuia pe strada noastră, la depărtare de trei case.
M-am abonat la "România liberă"
21 nov.
Ploaie mocănească urmată de vânt năprasnic. Dimineaţă ies într-o curte posomorâtă. Îngrop în grabă trandafirii şi semăn spanac pe terenul pregătit de mama. Spre norocul meu, nea Costică mi-a sădit viţele-de-vie la timp. Mi-au mai rămas unele de făcut, dar ştiu eu dacă vremeao să-mi îngăduie împlinirea lor? Toamna ăstui an e cea mai afurisită din câte am cunoscut.
Mă întreb ce se întâmplă cu recolta rămasă pe câmp. Cine Dumnezeu mai poate părăsi casa pe asemenea urgie?
22 nov.
Ordine la iepuri. S-au înmulţit tare repede. Am până acum vreo patru sute. Slăbiciunile mele, Hansel şi Gretel, sunt separaţi, au împlinit frumoasă vârstă de patru luni. Gretel se acomodează uşor cu nouă situaţie, Hansel acceptă însă greu singurătatea şi face o scurtă grevă a foamei.
O serie de vise. Unul merită consemnat. Treceam peste câmpuri cu narcise, eram în frac şi purtam o portocală în palmă întinsă. Deasupra pluteau zeppeline. Tablou de Magritte.
23 nov.
Inima surâde ca un spic de grâu în soare.
Cina mea de azi: o cutiuţă de sardele, şase smochine şi un pumn de nuci. Mai târziu, ceai de mentă.
Din lecturile serii. Seferis: "Mâinile tale aveau culoare de măr ce cade"...la Cehov (dacă îmi aduc bine aminte): ""Mâinile îi miroseau a mere". Şi acum, Holderlin: "Şi de ce să fii poet într-un timp netrebnic"?
24 nov.
Ploaia şi vântul înlocuite cu ninsoare. Pe la zece părăsesc odăile şi zăresc o privelişte mirifică. Curtea, grădina, malurile Neajlovului, câmpul şi pădurea, unite în bucuria albului ca în duioasele ilustrate de Crăciun din vremi apuse.
O jumătate de ceas în pădure, cu mine însumi şi cu singurătatea.
Pe cer, Crai-Nou. Se lasă gerul. Aprind focul, lemnele aşteaptă pregătite. Nostalgie potopitoare.
Verific bagajele. Dispar pentru câteva zile.
Spre deosebire de alte daţi, autobuzul e aproape gol. În liniştea şi întunericul drumului, două perechi de tineri căsătoriţi comentează zgomotos filmul de aseară, de la tele. Dragă Olteanu, "cea mai dată dracului actriţă din câte avem la ora actuală" s-a dovedit a fi şi acuma la înălţime. Filmul s-a prezentat "grozav", numai sfârşitul "n-a fost bun, aici au dat-o-n bară".
28 nov.
În sat descinde o echipă de reporteri de la televiziune. Bucureştenii examinează exteriorul alimentarei, încep s-o filmeze. Mă apropii de primar. "Ceva negativ?", îl întreb neinspirat. "Cum negativ? Pozitiv!", sare omul indignat. Aparatul de filmat se roteşte, se roteşte, prinde pe peliculă casa Coanei Firică (una din cele mai făţoase din Bulbucata) şi, am impresia, un colţ al "reşedinţei" mele. Este soare, gerul cedează, lumea se adună curioasă. Aud pe unul: "Văzuşi aparatul? Grozav, dom'le! Eh, şi mintea asta a omului"...Apoi, reporterii se mută la bufet, pesemne să-i filmeze...interiorul.[Primarul trage uşa, o încuie pe dinăuntru. Aspectele pozitive se nasc discret, la chefuleţ.]
Din Rene Char: "Poezia îmi va fura moartea"
29 nov.
Zi infernală. Ieri, înainte de a pleca cu treburi urgenţe la Bucureşti, C. m-a rugat să-i îngrijesc a două zi animalele. M-am angajat cu entuziasm zicând că mi se oferă prilejul revanşei la interminabilele sale servicii. La ora opt mă aflu în ograda domniei-sale şi încep să hrănesc, rând pe rând, porcii, găinile, curcile, gâştele, iepurii, câinii. În modă normal ar fi o treaba oarecare, însă C., cârpaci în toate, nu are nimic din cele menite să facă viaţa gospodarului comodă. Mă ajut şi eu cu ce pot. Ca să nu mai spun că pe unde pui piciorul, noroi şi murdărie. Revenind mai târziu să văd cum o duc dobitoacele luate în custodie, descopăr o uşă grea din uluci răsturnată peste două curci, capul uneia fiind ciocănit până la sânge de surorile ei. Salvez situaţia şi izolez victima. Urmează un enervant du-te-vino între casa lui şi a mea, obsedat de ideea că s-ar putea întâmpla şi alte dăndănăi. Răsuflu uşurat de-abia înspre seară, după ce man păsările la adăpost
.
30 nov.
Stăncuţele pândesc în nuc, se rotesc deasupra casei şi deodată coboară în sălaşele lor confortabile, ce nu sunt altele decât hornurile alimentarei. Ori de câte ori le văd, şi le văd zilnic, îmi amintesc o scenă care mă indispune cumplit. La începuturi, când îmi amenajăm casa, zidarii locului demontaseră o sobă inutilă, desfacandu-i în acelaşi timp coşul. Cu acel prilej descoperiseră o pereche de pui de stăncuţă, mărişori, pe care intenţionau să-i ucidă numaidecât. M-am opus categoric şi i-am depus în curtea alăturată, în iarbă. Altă soluţie nu aveam. Zeci şi xeci de stăncuţe zburătăceau neputincioase în jurul lor. Într-un moment de neatenţie, doi dintre zidari, afumaţi şi cranceni la vedere, ridicaseră puii din iarbă începând să-i paseze cu piciorul. Jucau fotbal. Sub privirile mele consternate.
5 decembrie
Apare electricianului fermei. Schimbă prizele, verifică siguranţele, reinoada droturile s.a.m.d. Bărbat simpatic şi binecrescut. Terminând, ne aşezăm la un pahar. Îmi vorbeşte de nevasta de băieţel, de tată şi de fraţi. Se exprimă deschis şi curgător. A lucrat la gospodăria de partid, unde leafa i se rîdica până la trei mii de lei pe luna, a preferat însă Bucureştiului viaţa de la ţară, ceea ce, să recunoaştem, este un caz rarisim.
Citesc cu nesaţ Pedagogul lui Clement Alexandrinul. Deocamdată reţin duioasa inepţie, legată de "moravurile" iepurilor: "Se zice că iepurele doreşte an de an mai mult plăcerea împreunării, aşa încât cu fiecare an al vieţii de împreunare femela dobândeşte un nou organ"
6 decembrie
I. Soseşte I. cu autobuzul de seară. Muşc dintr-un măr acru care îmi strepezeşte dinţii.
În aerul proaspăt al dimineţii simt că mă năpădeşte o bucurie robustă.
7 decembrie
Că să-mi vadă curtea înzestrată, C. îmi oferă pe 500 lei trei curci şi două gâste! O nimica toată. Îi var imediat în palmă jumătatea sumei!
Echipa bufetului a şters-o la Mihăileşti, localitate importantă, ce promite largă desfăşurare negusoreasca. Au lăsat înlocuitori nişte rude mai sărace....
Clement Alexandrinul: "Prea multă hrană naşte în suflet suferinţă şi uitarea şi slăbirea minţii. Se zice că printr-o hrănire săracă se face creşterea frumoasă a trupurilor copiilor, când ei pornesc să se înalţe. Căci respiraţia care ajută la creştere nu este împiedicată, pe când hrănirea bogată împiedică mersul sănătos al respitatiei". Cum de nu au ştiut-o cei din Biafra?
8 decembrie
La Velea(cătunul lipit de Bulbucata), porumbul cules stă în ploaie, neacoperit. Ţi se rupe inima întâlnind asemenea privelişte.(Trebuia cules de mult, dar aici nu există decât ceapişti octogenari).
Câmpurile sunt presărate cu bălţi. Cocenii, netăiaţi, putrezesc în voie. Risipă, prea multă risipă.
Ninsoare, ger, lapoviţă, ploaie, vijelie. "Pământul îşi caută o nouă orbită", îmi spunea deunăzi Ion Gh. pe care l-am întâlnit în preajma "Casei Scânteii".
9 decembrie
Profit de vremea bună(în contrast total cu aceea de ieri) şi mă apuc de lucru în grădina florilor. Tai lujerii crizntemelor nimicite de ger, scot şi adaug rădăcinilor pământ proaspăt. Mama este încântată de noua faţă a grădinii. De-ar veni şi nea Costică să mă ajute la îndepărtarea prăpăditului de măr de lângă fântână.
"De accea laud pe cei cari şi-au ales o viaţă aspră şi care doresc apă că pe un leac al înfrânării şi fug de vin cât pot mai mult, ca de ameninţarea focului.
E bun lucru, deci, că băieţii şi fetele să se ferească de această băutură cea mai aprinsă adică vinul, tocmai în vârsta cea mai clocotitoare, cum ai turna un foc peste altul. Din ele se nasc pofte sălbatece, dorinţi aprinzătoare şi deprinderi alunecătoare. Tinerii încălziţi la trup înclină spre pofte, aşa că se arată, şi încă prea devreme, pieirea lor, prin năzuinţele corpului, deoarece li se coc mădularele poftelor mai devreme de cât s-ar cuveni. Şi astfel ei se pornesc mai fără ruşine când se încălzesc de vin şi le cresc organele poftelor ajungând să arate, chiar pe chipul lor destrăbălarea...de aici se ajunge la mustul tinereţii trece peste marginile ruşinii".
Binecuvântat fie Clement Alexandrinul!
10 decembrie
Cerul e negru, pădurea e neagră, câmpul e negru-ceva între Bacovia şi Trakl. Şi umezeală pătrunzătoare. Mă plimb de-a lungul Neajlovului urmărind posomorât apele nămoloase, grele de otravă acestui anotimp infam.
La alimentară s-au adus portocale!
11 decembrie
Plouă fără contenire.
Seara în jurul lui şase, îmi pun cizmele şi mă duc la poştă cu intenţia de a-i telefona Ilenii. Dau de o functioanara nouă, transferată de la Iepureşti. O cheamă Oiţă. Stă ghemuită într-un spaţiu cât să adăposteşti câteva găini. Te miri de mai au loc şi cei doi solicitanţi, adică eu şi Coana Firica, şi ea doritoare de glas de bucureştean. Deasupra capetelor noastre, becul de patruzeci, pătat de muşte, atârnă că un testicul bolnav. Angajata poştei, jovială şi serviabilă, neputinciosă însă din pricina echipamentului telefonic insuficient şi rudimentar, se plânge de centralista de la Mihăileşti, care îi primeşte comenzile aiurea. Aştept, aştept, şi sunt gata să renunţ la convorbire. În răstimp trăncănim despre ploaie, despre porumbul ce se prăpădeşte sub cerul liber. Cocenii au rămas pe câmp şi putrezesc, "nu i-au dijmuit la timp, vai de lume şi pământ, o să le moară oamenilor vitele, că la iarnă n-au ce le da", se tânguie Coana Firica, pesimistă din fire. În sfarit capăt legătură, dar ia-o pe Ileana de unde nu-i!
12 dec.
Mă aventurez în căutarea lui Saramet, lăcătuşul, care s-a angajat, când
ciocneam în doi paharele, să-mi taie nişte ţevi pentru susţinut
viţă-de-vie.
Prin faţa staţiei de autobuz, aglomerată că întotdeauna în serile de duminică, trece o căruţă. Un tânăr se apropie de căruţaş dându-i "bună ziua". I se răspunde cu "Ţi-o... pe mă-ta mare".
Pentru prietenele mele:
"Iar femeile, alegându-şi cu bună-ştiinţă, să nu-şi desfacă buzele ca să toarne cupele cele largi sau să-şi desfacă gura pentru gâtul albastrelor prea înguste, bând fără cuviinţă şi lăsându-şi într-o parte capul, căci lasă gâtul gol, cum nu e frumos, după credinţa mea, şi întinzând ceafa înghit din băutură că şi când ar avea să desvalue comesenilor ce sunt ele în stare să facă. Ele aspiră răsuflările bărbaţilor, ba chiar pe ale slujitorilor. Ele petrec cu neinfranarea beţiei. Căci nici chiar pentru un bărbat cu judecată nu se îngăduie o astfel de ruşine, cu atat mai puţin pentru o femeie, pentru care numai gândul la menirea ei şi firea ei îi cere ruşinare."
""Fireşte, pornirea răsuflării care dispune la sughiţuri, trebuie să fie înăbuşită puţin câte puţin. În nici un fel nu trebuie să fie îngăduit femeilor să se arate desvaluind ceva din trupul lor. Două rele se nasc: căci bărbaţii sunt aţâţaţi să privească, iar ele că să atragă privirea bărbaţilor asupra lor"(Clement Alexandrinul)
13 dec.
Ger şi uşoară fulguială. În sfârşit, un pic de iarnă...Închid caloriferul şi aprind focul în sobă. Frigul îmi mână în curte stoluri de cinteze.
Pe poartă fermei năvăleşte o căruţă cu o pereche de roibi superbi. Directorul opreşte căruţa chestonandu-şi salariatul. Sunt curios de preţul cailor, astăzi. Mi se spune că unul de soiul ce-l am în faţă ajunge la zeci de mii de lei. Aşadar, caii au iarăşi căutare. Îmi amintesc de cumplitul război care li se declarase în urmă cu vreo două decenii. Trist e că s-au găsit poeţi care să slăvească masacrul
Cumpăr de la alimentară ulei, macaroane, rahat şi ţigări. Didi, ""perciptoru", ţine în mâna un vraf cu plicuri de piper. Îl întreb la ce îi foloseşte o asemenea cantitate. "Eh, obligaţii...Mi-a scris băiatul, e militar la Arad, pe acolo nu există aşa ceva".
Lecturi: Biblia, Seferis("Nici chiar tăcerea nu-ţi mai aparţine aici unde pietrele de moară s-au oprit")
14 dec.
Anul trcut pe vremea asta C. m-a invitat să-l ajut la tăiatul porcului("numai dacă vă place"). Am acceptat. Eu stăteam călare pe porc, C. înfigea cutitoiul, iar nevastă-sa(sora medicală) adună sângele în lighean. Ce spectacol! Sângele şi noroiul îmi stropiseră cizmele de cauciuc, scurteica, obrajii, părul...Omul mă dăruise din plin, dar isprava mea mă scârbise.
15 dec.
Părăsesc pădurea îmbrăcată în chiciură şi ating malul Neajlovului. Îndărătul meu păşeşte un bătrânel cu unelte de pescuit pe umăr. Are şi o tăgârţă, e goală, se vede cât de colo. Îl aştept şi după ce ne dăm bineţe, îl întreb cum e cu peştele, ştiind că anul acesta fusese stârpit în întregime de felurite otrăvuri ale industriei socialiste. Ieri a prins doi cleni, pe care i-a aruncat pe plită, azi nimic. E amărât, în urmă cu ani era peşte de n-aveai ce face cu el. Îmi înşiră toate neamurile de peşte existente cândva în apele Neajlovului, de la boarta umilă până la "crapi cât purcelul, colo, la moara de-a fost a lui Voinea"
Stârpirea peştelui i-a necăjit pe mulţi în sat. Eu însumi apucasem să văd buluc de bărbaţi petrecându-şi orele de tihnă pe mal, în grupuri sau de unul singur, fumând şi privind visători în oglinda râului. Deseori îşi procurau hrană pentru o zi, două. Frumoasă poveste cu poluarea apelor!
16 dec.
După-amiază căldicică. Pământ dezgheţat. Umblu hai-hui. Biruind noroiul, ajung la marginea Teişorului, un punct de unde porneşte pădurea. Dintr-o căsuţă iese pădurarul, un jigărit. Mă priveşte lung şi rupe tăcerea: "Ce căutaţi?" Simplu, ce caut. "Ziua de ieri", răspund iritat. E consternat. Pauză, şi iarăşi: Cine sunteţi?" Îi satisfac curiozitatea pe jumătate, punându-i în acelaşi timp o întrebare: "Dar dumneata de ce fumezi în pădure? Doar cunoşti restricţiile, eşti pus să le veghezi, sau nu?". Drept replică azvârle ţigara într-un ochi de apă. "Aţi văzut, am stins-o", spune umil. "Să fii dumneata sănătos, cu asta n-ai salvat situaţia în care te-am surprins"", o dau eu. Tace malc si mă urmează la mică distanţă. Aleg anumite cărări întortocheate, nu mă slăbeşte din vedere. Întorc capul şi-l asigur prin cuvinte solemne că nu m-a paraşutat nimeni, că n-am de-a face cu spionajul şi nici cu sabotajul ori diversiunea. Rămâne neîncrezător. Ne apropiem de o băltoacă pe care plutesc mulţime de buşteni, prin preajmă tăietori de lemne. Mă întorc din nou spre pădurar: ""Ia te uită dom'le, ce mai pagubă...Sigur, avutul statului, ce va pasă?..". Urmăritorul meu se sperie, acum mă crede descins în inspecţie. Şi iată-l răstindu-se la lucrători: "Nu vă spusei să scoateţi buştenii din apă?" După asta mă abandonează. Îl salut şi plec în căutarea singurătăţii.
17 dec.
Pâinea este distribuită marţea şi joia. Sunt însă zile când nu soseşte, fie din pricina vremii nefavaorabile sau a şoferului rămas cu maşina în creun şanţ, fie din nepăsarea celor meniţi s-o livreze. În sat, aflu, există un cuptor de brutărie. De ce nu e pus pe roate? Un pic de spirit gospodăresc şi în această direcţie, şi multe necazuri ar fi eliminate. [Nimănui nu-i pasă de nimic]
Două ceasuri în fundul grădinii unde culeg prunele stricate, încă atârnând în crengi, scârboase, adăpostind diavolul care în cursul verii izbuteşte cu mult succes să-ţi prăpădească rodul.
18 dec.
Trei căprioare se opresc în faţa mea, la o depărtare de numai douzeci, treizeci de metri. Stăm nemişcaţi şi ne cercetăm reciproc. Calme, dispar în desiş continuându-şi umbletul prin lumea lor diafană. Trei caligrafii miscatoare şi tot atâtea duhuri silvane.
Fericit că sunt departe de zarva lumii.
"Cuvantul propriu al lucrului în adevăr ruşinos nu se pronunta cu numele nici despre părţile împreunării, nici depre apropierea de după nuntă, pentru care sunt la îndemână cuvintele care nu sunt îndeobşte întrebuinţate pentru legătură trupească"
"Părţile care se umflă ale corpului omenesc trebuiesc preţuite cu cuviinţă, iar nu socotite de ruşine, Ruşinoasă e numai lucrarea lor în afară de lege şi de aceea se face vinovată de ruşine, de mustrare şi de pedeapsa"
Din ce în ce mai fascinat de Clement Alexandrinul, acest Makarenko al antichităţii creştine.
19 dec.
Pe drumul forestier întâlnesc un majur de miliţieni, deşirat şi foarte înalt. Ţine în mâna o servietă burduşită din care iese gâtul unei sticle. Numele mic îi este Victor, îl reţin după după felul în care i se adresează trecătorii sosiţi cu autobuzul de seară. Ne salutăm conform obiceiului şi încropim repede o discuţie. Începe el: că m-a văzut de două, trei ori, că face serviciul la Bucureşti, că se trage din Teişor, unde îşi are mama şi rudele etc., etc. Dar eu unde fac serviciul? Şi de la cine am cumpărat casa? Pare bonom şi mă comport cât mai firesc cu putinţă. Indic numele fostului proprietar şi-i sugerez c-aş fi scriitor, mai precis: "ţin condeiul". La un moment dat îl întreb dacă are multă bătaie de cap cu munca lui. Convorbirea se desfăşoară astfel: "Există destui răufăcători, e greu să le ţii piept". Eu, nedumerit: "Cum aşa? Cu legile astea severe, cu procesele de educare şi reeducare"..."Vedeţi, lumea s-a înmulţit" "Nu-i o explicaţie, zic, şi continuu perfid: s-o fi înmulţit, la noi nu există şomaj, fiecare cetăţean îşi are un rost, primeşte o leafă, mare, mică, dar primeşte, are din ce trăi. Răul stă poate în altă parte". "Da, aveţi dreptate, la noi nu există şomaj, omul îşi are traiul asigurat. Numai că unii caută câştig uşor, de ce să se scoale la cinci sau şase dimineaţa? Preferă să bage mâna în buzunarul altuia, îl vede beat, căzut în şanţ, şi nu-l scapă. Asta e". "Am impresia că miliţia se comportă prea blând cu huliganii şi cu găinarii, prea blând în comparaţie cu cei care se ating de avutul statului". "NU, mă asigura, nu-i iertăm, dar sunt mulţi". Insist asupra unei explicaţii mai consistente, şi deodată omul ordinii se apropie de una din sursele răului: "Tinerii fug din sate, şi peste noapte nu mai sunt ţărani, dar nici muncitori nu sunt...". Problema de natură sociologică nu discut însă pe această tema curentă. Continuă: "Şi bietul tată, ţăran cumsecade, se pomeneşte într-o zi că fii-su..."La capătul podului dând spre consiliul popular ne despărţim urându-ne toate cele bune.
20 dec.
Transpir de zor fasonând araci şi crăcane pentru sustinut crengile pomilor fructiferi. Iarna căruţă, vara sanie.
Mare belea pe capul sătenilor rămaşi cu buteliile de aragaz goale! Cei destinaţi cu distribuirea buteliilor pline trec numai prin anumite sate, şi atunci la voia întâmplării. Până deunăzi un netrebnic oprea maşina la Stalpu, unde coteşte drumul spre Bulbucata, luându-le cetăţenilor pentru o butelie între patruzeci şi patruzeci şi cinci de lei(preţul oficial e stabilit la cincisprezece). De când miliţia i-a curmat poftele financiare ameninţându-l substanţial, nu mai este chip să dai prin apropiere de vreun furnizor.
21 dec.
Sunt informat că directorul m-a trecut pe lista celor în drept să primească lemne de foc din rezervă fermei. La preţ modic. E vorba de doi steri de salcâm. Drăguţ din partea lui, să văd de unde procur banii.
Pregătiri pentru plecarea de mâine, Sărbătorile Crăciunului urmează să le petrec în Capitală. Cobor din pod nuci pentru prăjiturile Ileanii, torn în sticle cornată, îl pun pe Iancu să taie trei iepuri. Seara adaug bagajului manuscrise, cărţi, rufe murdare.
6 ianuarie 1977
Descărcăm maşină şi fug la C., însetat de noutăţi. Toate sunt în perfectă ordine. C. îmi atrage atenţia că între şase şi şapte suntem aşteptaţi la fermă, unde ne şi deplasăm curând. Îl găsim pe director aplecat peste hărţii, secondat de V., una din funcţionarele sale de nădejde. Revederea ne bucură. Ca introducere la sindrofie, o partida de table. Bem molan(excelent) şi mâncăm cârnaţi fripţi şi slănină cu usturoi. De aici, fără director, la C. Ne prinde ora douăsprezece. Fiind pe numele lui mic Ion, amicul meu trage ţuică din butoiaş. De faţă se mai află fii-sa, Cornelia, şi o nepoata, angajată la cooperativă de covoare din sat. După un şir de clondire golite rapid, fetele, acompaniate de sărbătorit, cânta cu patos "Căsuţa noastră", "În fânul de curând cosit", "Violete pentru fete", "Ionel, Ionelule", "Zaraza", "Aprinde o ţigară", "Du-mă acasă mai tramvai", "Pe umeri pletele-ţi curg rău", "Pe boltă când răsare luna" şi altele.
Nepoatei lui C. îi şoptesc la ureche vorbe directe, dulci înţepătoare. Mă urmează, pe şest, acasă. Nu-i urâtă, cânta pe la nunţi. Plecând înspre zori, mă asigură: "Dată viitoare îmi pun chiloţi mai frumoşi".
Afară gerul Bobotezii.
7 ian.
Îl întâlnesc pe primar. Ne urăm "la mulţi ani şi numai succese în activitate". Foarte amabil, mă întreabă cum stau cu lemnele, cu ce m-ar putea ajuta, când ciocnim şi noi un păhărel s.a.m.d. Îmi oferă pe loc o ţeavă pentru susţinut corzile viţei-de-vie. O trecem împreună peste gard.
[Starostele satului provine dintr-o familie nevoiaşă. O vreme a lucrat, că mahăr oarecare, în cooperaţie. Mi se relatează că imediat după 23 august alerga să omoare ostaşi sovietici. Parcă nu îmi vine a crede. Bulbucatei îi plac basmele]
De sărbători sau la anumite zile care pomenesc sufletul morţilor din familie, Coana Firica îmi aduce de pomană. Azi fiind ziua Prorocului Ioan Botezătorul, vecina s-a prezentat cu o tavă pe care se găsea colivă la mijloc cu o lumânărică, un colăcel şi o altă lumânărică, un măr, un păhăruţ de vin, o felie de cozonac, un corn şi două prăjituri. I-am spus "bogdaproste", cum cere datina.
Coana Firica: "Slujba la biserica a ţinut până la unu şi jumătate, lungă că nicicând. Ştiţi, popa ăl tânăr fugi din sat, ne-a lăsat. Acum slujeşte părintele din Velea, ăl de e neam cu mine. "Popa ăl tânăr", cel cu motocicletă şi nevasta arătoasă, mi s-a plâns în câteva rânduri de conflictul sau cu autorităţile administrative, care i-au măsurat grădina spre a-i percepe un impozit suplimentar. Drept să spun, regret dispariţia preoţelului cu vag aer de hippy, purtăm cu el discuţii amuzante.
8 ianuarie 1977
I-am dat primarului un exemplar din "Iepuri şi anotimpuri", proaspăt apărut. Tare mi-ar plăcea să ştiu ce gândeşte despre mine.....
"Aspră coroană pentru-ai muncii prinţi/Se-ntoarce pâinea-n sat pe biciclete"(Adrian Păunescu)
10 ianuarie
După zile de şedere în casă, caut pădurea. Pretutindeni crengi rupte şi aruncate vraişte, copaci doborâţi de mâini hoaţe. În ciuda noilor legi votate cu scopul unei mai severe proteguiri a pădurilor.
Oamenii puşi cu pază văd destui în preajma, numai că dumnealor preferă dulceaţă bufetului.
Despachetez săpunul de casă şi descopăr următorul titlu de pe ziar îngălbenit: LUMINILE SATULUI-Aurel Baranga. Pufnesc în râs. Baranga şi satul...
13 ianuarie
Pe urmele lui Ţigănilă. Ajung în pădurea Boja, situată la mama dracului. Prost îndrumat, parcurg până acolo un drum nămolos, de-a dreptul peste câmpuri. Urâţenia drumului mi-o răscumpăra poiana pădurii, plină cu căluţi de-ai muntenilor descinşi să taie lemne tocmai la şes! Clopoţeii de la grumazul căluţilor alcătuiesc o melodie îngerească. O clipă am senzaţia că-l ascult pe Schubert. Mă trezesc din vis. De Ţigănilă nici urmă. La întoarcerea acasă, orientându-mă după instinct, dau de poteci îndreptate spre firul Neajlovului. Scap astfel de mizeria băltoacelor şi a malului din care nu mai ştiam cum să-mi smulg cizmele. În ciuda ploii cu rafale, mă opresc ici, colo să culeg valul miresii-păienjenişuri de argint ce-au supravieţuit verii şi toamnei.
14 ianuarie
Încăpăţânat în descoperirea importantului personaj Ţigănilă, reiau figura de ieri. De dată asta bat drumuri mai accesibile. Nu-l găsesc. Şi plesnesc de ciudă.
Ceaţă şi ploaie. Iarna a dat bir cu fugiţii.
Seara la C. Formăm un cvartet: gazdă, eu, directorul şi Voica, angajata fermei şi deputată locală. Jucăm table şi trăncănim vrute şi nevrute. C. pune pe masă un imens crap sărat din care rupem cu degetele. Golim două sticle de ţuică. Voica propune întemeierea unui cerc de pocherişti, unul discret. Jocul s-ar face pe sume mici, pornind de la cinci bani. Mă declar de-acord, cu condiţia să mărim deschiderea, astfel ardem gazul de pomană. Voica: "Să plec cu banii altuia în buzunar?" Rămânând la hotărârea mea, proiectul cade baltă.
15 ianuarie
Ploaia a contenit. Vânt rece şi tăios. Nu depăşesc perimetrul curţii. Citesc, scriu.
Notez pentru memoria mea aceste versuri din Hamlet:
"Îmi plezneşte inima/Dar îmi plezneşte pentru că trebuie să tac".
16 ianuarie
Ger şi uşoară fulguială. Posomareala zilei o întregeşte din plin difuzorul răguşit. Un conferenţiar local evocă sătenilor răscoala din 1907, (în acea variantă abject falsificată, de însuşi marele Iorga).
"Cu cât ne apropiem mai mult de civilizaţia primitivă cu atât suntem mai puţin vulnerabili".(Andre Maurois)
17 ianuarie
În sfârşit avem şi mult aşteptata iarnă. A viscolit cât a fost noaptea de lungă. Casa şi curtea se leagănă printre pulberi albe. Hrănesc în grabă iepurii şi trec la măturatul zăpezii strecurate până sub uşă. Către seară vântul suflă cu o viteză de 60-70 km/ora. Clopoţeii mei chinezeşti din pridvor sunt într-o continuă agitaţie, scot sunete dulci şi stranii câteodată.
M-ar ispiti drumuri prin pădure, vântul însă doboară. Observ că până şi beţivii notorii(am început să-i cunosc) stau retraşi văduvind bufetul care îi aşteaptă întotdeauna cu deosebită dragoste.
Da, domnişoară. Ascultă-l pe Jules Michelet...."La un vrăjitor, zece mii de vrăjitoare"
18 ianuarie
Autobuzele irtei dorm. Viscolul a contenit, ele îşi prelungesc însă odihna. Intenţionăm să mă abat cu treburi urgentisime până în Capitală, n-a fost chip. Tot aşteptând în staţia pustie, mă întrebam ce Dumnezeu se întâmplă de nu apare nici un autobuz. Noroc cu medicul veterinar, care m-a lămurit. Şi el era zorit cu daraveri la Bucureşti. Zice să pândim o ocazie, aventura nu m-a ispitit.
Seara aşez în sobă încinsă pătrate de dovleac turcesc. Copilăria revine calmă şi aromată. Aproape că-mi dau lacrimile.
19 ianuarie
Lângă alimentara, cu securile sprijinite de gard, un grup de munteni, dintre cei veniţi aici să taie lemne pentru localnicii mai comozi. Mănâncă în picioare şi beau rom dintr-o sticlă de jumătate. Remarc o femeie voinică, dârză în priviri, încă frumoasă, prin toate în contrast cu surorile ei ilfovene. Pare coborâtă din baladă şi îmi place.
...nu există salvare decât în singurătate.....(Andre Maurois)
....singuratate, numai tu nu m-ai jignit.....(Barres)
20 ianuarie
În coasta bufetului, în întuneric şi pe un ger năpraznic, o căruţă cu saci. Deasupra încărcăturii, o bătrânică înfofolită în postavuri grele. Mă apropii de ea.
-Te-a lăsat singurică, maică...
-Singură. Venim de la moară, el a intrat să se încălzească.
-Şi dumneata?
-Păi dacă n-am bani....M-aş fi dus şi eu...
-Şi cât are de gând să te lase în frigul ăsta?
-Ştiu eu?............
21 ianuarie
Îmi închei prânzul şi mă decid pentru o scurtă promenadă de-a lungul Neajlovului. Pe zăpada vălurită lumina cade ascuţită şi aspră, gâştele visează pe mal, ici, colo pe răul îngheţat aleargă şcolari cu patine arhaice prinse cu sfori de cizme de cauciuc.Străbat câmpul fermei şi trezesc somnul pădurii. Pretutindeni păsări împenate caleidoscopic, neamuri de păsări ce nu le mai întâlnisem aici. Am obrajii îmbujoraţi, întreagă mea fiinţă vibrează.
Dinspre Teişor evoluează o sanie(!!) trasă de un catâr ologit. În sanie o femeie înfofolită gros şi un copil fără vârstă.
"Sau singurătatea perfectă sau o perfectă înţelegere"(Disraeli)
Ca şi ieri, ore în şir ocupat cu monta iepurilor. Slobod femelele "încălzite" în boxa masculilor pe care i-am hrănit cum se cuvine. Adevăratul iepuroi de prasilă se ocupă de trei femele pe zi-nici nu e mult. Azi numai două iepuroaice refuză actul împreunării. Recalcitrantele îşi lipesc coadă de trup, se lungesc la podea şi scâncesc.
22 ianuarie
Las drumul forestier şi păşesc spre firul fumului ce se zăreşte printre copacii ninşi. Un bărbat de vârstă mijlocie întreţine focul menit să-l încălzească. E paznicul stejarilor îngenunchiaţi cu drujba("de n-aş fi prezent, i-ar căsăpi cât ai zice peste"). În ultimile zile fuseseră sacrificaţi vreao zece stejari, dintre cei mai falnici. Privesc îndurerat trunchiurile de dimensiuni uriaşe, coroanele lor cu braţele contorsionate dramatic. Au patru sute de ani, mă asigura paznicul. Îmi manifest scepticismul, el se străduieşte din răsputeri să mă convingă. Cică în sat ar există cetăţeni ajunşi cu vârstă la o sută de ani, şi ăştia, copii fiind îi apucaseră la fel. Mai tineri, mai bătrâni, ce importanţă are? Acum stejarii sunt morţi, şi o dată cu ei moare şi o părticică din măreţia naturii înconjurătoare. Te înfiori gândindu-te la nesfârşitul număr de drame umane ce se desfăşuraseră în cursul existenţei lor.....
Azi e sâmbătă. Difuzorul, această tristă mândrie a Bulbucatei(şi a satului românesc, în general), "înveseleşte" seara cu melodii populare. Gerul cedând, lumea se pune în mişcare năvălind la bufet. Se vinde şi bere, aşa că agitaţia e mare.
23 ianuarie
Centrul satului este ocupat de maşini ale vânătorilor din Capitală. Forfoteală trist-arogantă. Au poposit aici să împuţineze iepurii de câmp câţi mai există(eu de când mă aflu în Bulbucata, n-am văzut unul). "O sută au împuşcat, dom'Stoica, mă uitai şi eu cum îi încarcă în maşina mică. Pe vremuri soţul meu împuşca el singur douăzeci. Erau iepuri cu milioanele".(Vecină)
Hitler consulta cinci astrologi! Şi?
Îmi distrez lenea cu Pedagogul lui Clement Alexandrinul..........
24 ianuarie
La dispensar pentru injecţiile cu polidin.
Îmi propun verificarea tensiunii. Prilej să iau legătură direct cu medicul, un bucureştean oacheş cu mustăcioară "oaţă". Este navetist, are un Fiat. Ţine să mă impresioneze făcând pe spiritualul. Nici eu nu mă las mai prejos. Regretă că nu-mi cunoaşte volumul de versuri, care circulă prin sat.....Clar, exemplarul dăruit primarului! Îl asigur că într-un timp record va avea şi el ultima mea apariţie editorială. Îmi exprim teama că scriitura ei suprarealistă ar putea să mă compromită în ochii lui. Abordează o mînă supărată, dându-mi a înţelege că nu-i ageamiu în chestii de avangardă literară. Posac, îmi aminteşte că şi Maugham a fost medic. Realizez gafa cu suprarealismul şi fac o iscusită manevră diplomatică, redându-i omului buna-dispoziţie. Trece la consult. Constată că am "tensiune de fecioară". Simptomele bolii mele îi încreţesc fruntea. Mă întoarce pe toate feţele. Şi uite aşa, îmi descoperă o infecţie pulmonară! Prescrie pe loc nişte leacuri scumpe, mi-e ruşine să-i mărturisesc că n-am bani să le cumpăr.
La căminul cultural au loc pregătiri febrile. Mâine se desfăşoară adunarea generală de partid. Primarul: "Dacă vreţi, va invit, dar puteţi participa în halul în care vă aflaţi?" Nu, nu pot participa.
Obsedat de gândul morţii. Singur, fără nimeni alături....Oh, şi urletul câinilor....
25 ianuarie
Mitu Coburi. Şi-a împlinit ucenicia în Bucureşti, pe Rahovei. Cu acel prilej se împrietenise cu un tânăr de aceiaşi vârstă, pripăşit şi el în marele oraş al ţării să înveţe nobila meserie de tâmplar. Apropierea dintre ei se întemeia pe afinităţi, amândoi fiind de acelaşi neam şi cu orientare politică asemănătoare. Dar prietenul sau Vasile Luca nu se prea omora cu munca şi, ori de câte ori se ivea prilejul, căuta să tragă foloase de pe urma altora. De la Mitu luase în câteva rânduri bani cu împrumut, şi nici gând să-i mai restituie. La un moment dat junele V.L. fusese amestecat într-o afacere necinstită şi vârât la zdup. Mitu Coburi nu ajunsese decât un excelent meseriaş, făcând de toate, de la tâmplărie de moară, până la cea de interioare luxoase. Rămăsese sărac, ştiut fiind că norocul îmbogăţirii nu surâde oricui, fie el truditor dintre cei mai harnici. Un impozit excesiv îl îndemnase pe acesta să ceară ajutorul vechiului sau coleg în ale tâmplăriei. Nu găseşte audienţă, înaltul demnitar poruncind secretarei să se descotorosească de el afirmând c-ar fi un tip de care nu auzise nicicând. Naiv, Mitu s-a apucat să-i scrie, vezi Doamne, şi-o aminti totuşi de el. Şi cum am primit un răspuns, aşa şi el...
Michelangelo:
"Îmi place să dorm, îmi place încă şi mai mult să fiu de piatră, atâta vreme cât nenorocirea şi ruşinea dăinuie. Să nu văd nimic, să nu simt nimic, iată cea mai mare fericire a mea. Fie-ţi milă, nu mă trezi! Vorbeşte în şoaptă!..."
29 ianuarie
Întorcându-mă de la Ionel a lu' Bălan(i-am achitat gardul de sârmă) mă atrag nişte ţipete ritmate. Un tânc de cinci anişori, înarmat cu o pereche de beţe, bate fără contenire într-un panou din metal acoperit cu date statistice. Şi tot fără contenire reia acelaşi text:
"Foaie verde bob năut
f...-te în c.. să te..."
Clement Alexandrinul:
"Desele folosiri ale băii slăbesc puterile şi resfiră energiile fireşti, adesea provoacă moleşirea şi slăbirea voinţei. Corpurile sorb şi ele oarecum, ca şi arborii, nu numai cu gura ci şi prin afundarea în apă a întregului trup, cum se zice, prin pori". "Să nu ne îmbăiem în orice timp, ci numai când baea e puţin goală sau plină bine, altfel să renunţăm la bae". "Nu trebue să tot umblăm atât de mult după bae, ca şi cum am avea nevoe de un îndreptător, sau să ne spălăm întruna de mai multe ori pe zi cum fac cei ce tot stau în jurul pieţei".
Dumnezeule mare!
30 ianuarie
Recurenţa milenarismului: Coana Firica este absolut convinsă că în anul 2000 va apărea un pârjol cosmic. N-or să mai fie pe suprafaţa pământului nici "oameni, nici vite, nici peşti, nici prune".
La difuzor: Stimaţi auditori din comuna Bulbucata, atenţiune, atenţiune, stimaţi auditori din comuna Bulbucata, la ora opt şi patruzeci fix începe să ruleze minunatul film Un germen(de fapt: un gentleman...) în vestul sălbatic. Va rugăm să-l vizionaţi, intrarea generală lei doi cinzeci, este în două serii. Veniţi să-l vizionaţi, nu veţi regreta. Este un film american în culori. Culorile sunt excelente, imaginile perfecte, sala este bine încălzită. Mâine seară se rulează un alt film, filmul Fata din Istambul, va rugăm să-l vizionaţi şi pe acesta. Veniţi cu toţii, şi acesta este un film minunat".
Matur prin casă, scutur aşternutul, spăl ciorapi.
31 ianuarie
Întâmplarea mi-l scoate în cale pe mult-căutatul Ţigănilă(numen omen!). Îmi promite marea cu sarea. Să vedem.
Vreme de primăvară...Zăresc crengi de liliac înmugurite.După toate aparenţele vom avea iarnă prin martie, aprilie.
Haltă la fermă. Până vine directorul, prins pe undeva cu treburi, mă întreţine drăguţa de Voica. Doreşte să-mi ofere vechi broşuri dedicate vieţii sfinţilor. O întreb într-o doară dacă nu are cumva cărţi de tălmăcit vise, dintre cele expuse cândva pe tarabele bâlciurilor. Zâmbind, îmi întinde două cărţi trenţuite. Una este tălmăcitoare de vise. Din păcate, îi lipsesc paginile până la litera G. Cealaltă...o adevărată capodoperă. Titlul ei:
CARTE DE SEMNE
Trepetnicul Cel Mare
între care se cuprinde de toate
semnele ce se fac la om,
precum:
Bătaia ochilor, a buzelor şi
în scurt toate mişcările şi încheieturile
corpului omenesc
ce sunt date de la natură
-TĂLMĂCITE-
Bucureşti, f.d.
1 februarie
A. se încinge c-un şorţ şi găteşte. Macaroane cu brânză, tocană de berbec şi compot. Mulţumită casetofonului, bucătăria se transformă în sală de concert. Telemann, Bach, Mozart.
La pâine dau ochi cu primarul. Ţine să afle ce semnificaţie are titlul cărţii ce i-o dăruisem cu dedicaţie. Încurcat, cârmesc discuţia spre altele. Îi amintesc de promisiunile sale neonorate, totodată mă plâng de mizeria ivită sub gardul dinspre bufet. Este şi el revoltat. Îngrămădiri de sticle sparte, hârtii, lăzi deteriorate, excremente. Curând, mă asigură, vor fi luate măsuri de asanare şi de protejarea terenului viran din spatele localului. Spunându-i că n-ar fi exclus să primesc vizita lui Fănuş, îl cuprinde entuziasmul: " Tare mult îmi place cum scrie despre fotbal, nimeni nu-l întrece. Dacă vine dau de la mine şapte, opt, zece kile de vin, şi tăiem şi doi pui".
2 februarie
Unul din beţivii notorii ai comunei, gonind cu bicicleta prin mijlocul drumului noroios, cântă de mama focului: "mântuieşte, Doamne, mântuieşte"...
Profitând de absenţa directorului din birou, N.., niţeluş ameţită de vin, se apleacă spre mine şi întreabă în şoaptă dulce:
Sunteţi discret? Vreau să va spun ceva"... Mă gândesc cu groază la posibilele avertismente legate de vreun pericol ce m-ar putea paşte.
"Da, sunt o fire extrem de discretă". O asigur solemn. Ea, laconic:"Mi-ar plăcea să ne întâlnim"...Spune cu înţeles, să ne întâlnim. Ei, drace! Salvarea soseşte din partea directorului, taman în momentul în care se cerea un răspuns.
3 februarie
Început de ninsoare. Zi mohorâtă cu multe ciori şi cu multe cântece răguşite.
Nepaipomenita această carte de vise, provenită de la Voica. Redau câteva dintre "tălmăcirile" cele mai savuroase:
"Duduca, fecioara virgină iubire, este supărare".
"Glajă visând că tai, un nas roşu vei avea".
"Glonţ înseamnă societate plăcută".
"Căcatul oamenilor înseamnă nefericire".
"Cai călări este desfrânare".
"Catelitie, vicsoria, este trai ostencios sau cu necaz".
"Cocobeica, bucă, bufniţă, puhna vedere este pricină, păgubire".
"Cucuici, de gene la păsări, zmeu purtare este onoare".
"Cuglă glonţ de plumb de vânt, este duşmănie".
"Curvă este nenorocire la loterie".
"Nave, corabie, înseamnă bătălie incaerare şi smulsoare de par".
"Se ţine ceva în aer, arată a nefericire".
"Sburare în aer, vânt, este nenorocire".
"Sferă, bombă de plumb însemna ştire, veste bună".
4 februarie
Retras în umbră urmăresc apropierea unui convoi mortuar. privelişte cu posomoreli de catran. Pare-se că răposatul este dintr-o familie avută, deduc după numărul şi formatul jerbelor de hârtie ceruită. Participa doi preoţi, cel din Velea şi unul tânăr necunoscut, cu aspect mai civilizat. Sicriul, încadrat de şase bocitoare, e purtat de căruţa lui Dumitru Mandataru. Se impune glasul unei bocitoare ce reia întruna:" Tăticule, tăticule, când te-am întrebat".... Convoiul se opreşte între căminul cultural şi dispensar, unul dintre preoţi citeşte din Evanghelie. Vocea paracliserului e spartă, dogită, necăjeşte auzul. Participanţii la înmormântare vorbesc zgomotos,
ba unii şi râd. Savarsindu-se oficierea cu aspect de scurtă formalitate, plictisitoare pentru toţi, convoiul se mistuie pe drumul cu zloată.
5 februarie
La poartă fermei încerc să descopăr individul care ieri mi-a lăsat în curte lucerna uscată, că să-i restitui sacii. Salariaţii ridică din umeri: Cine o fi? În cele din urmă aflu, e Ciordila. Frumos nume, zic. Portarul: "Aşa l-am botezat noi, pentru că ciordeşte".
Blestemat fie plasticul! Foi albe, roşii, galbene, verzi, albastre, murdare şi trenţuite, plutesc pe ape, atârnă de crengi, se iau la întrecere cu ciulinii pe câmp. Natură este ultragiată. Greu de întreprins ceva împotriva acestui sinistru produs al civilizaţiei tehnice.
6 februarie
C. mă îndeamnă să particip la serbarea organizată sub semnul festivitatiilor "Cântărea României". Ezit, în cele din urmă ajung la concluzia că nu strică să văd cum şi în ce fel îşi dezvoltă consătenii mei simţămintele pentru frumos. Curând nimeresc într-o cămăruţă în care "actorii" aşteaptă intrarea pe scenă. Un tânăr profesor, mărunţel, urmează să interpreteze rolul lui Peneş Curcanul. Este gata echipa. E-n uniformă ofitereasca actuală, foarte largă, uzată şi pătată de grăsimi. Nu-i lipseşte pe cap căciula cu legendara pană. Un galon de sergent, din staniol, face uniforma şi mai hazlie. (Jalnică claunerie!). Zărindu-mă, profesorul se simte jenat şi ceartă persoane invizibile. Ies şi zăresc echipa căluşarilor. Poartă pantaloni albi, lungi, cămăşi cu alesături discrete şi brâie late, de culoare vişinie, neagră şi verde intens. Costumele lor, unele surprinzător de bine păstrate, mă lasă să înţeleg cât de frumos a fost odinioară portul naţional pe meleaguri ilfovene: simplu şi fără zorzoane. S-ar putea că acestă simplitate să fi constituit expresia unei vieţi la marginea traiului prosper. Cu siguranţă, în câţiva ani vor dispărea şi relicvele ce le întâlnisem azi din pură întâmplare. Le ia locul salopeta ieftină, bascul albastru-violet, pufoaică răsăriteană, moltonul, cojocica din catifea reiată cu aplicaţii din material plastic, "gumării" şi scârboasele, dar atât de practicele cizme de cauciuc.
7 februarie
A nins abundent.
Îmi cercetez inima şi fredonez cântecul anilor dispăruţi.
Trec pe la Coana Firica să-mi împrumute o lopată de lemn spre a-mi putea croi drumul de acces prin curte. Mă pofteşte în bucătărie să-i gust din dulceaţă, o refuz invocând graba. Insistă şi cedez. Îmi relatează atmosfera serbării la care a participat ieri. I -au plăcut căluşarii şi "cântăreţii din caval", atât. În sala era o gălăgie asurzitoare. Un pas până la diatribe la adresa tineretului de azi "care a înnebunit, înjură, nu mai dă bună ziua". Pe toţi i-ar tunde. "Ce mai e şi cu părul asta lung?', se scutură puritană. mă străduiesc s-o asigur că nu lungimea părului provoacă răul. Ea o ţine nu şi nu. Încerc s-o conving că strămoşii noştri purtau părul lung, căzut pe umeri, că eu însumi apucasem pe bunicul meu dinspre partea tatii cu plete albe, lungi, tare frumoase. Ea, de colo: "Dar perciunii? De ce umblă cu perciuni? Se purtau şi perciuni?, reia indignată. Eu, de colo: "Se purtau şi perciuni, îndeosebi în secolul trecut. Sau nu?". Tace şi reflectează neîncrezătoare. Pălăvrăgeală inutilă.
8 februarie
Din nou în bucătăria Coanei Firica. Examinez calendarul bisericesc prins în pioneze deasupra patului. Sunt curios cât a dat pe el. "Cinsprezece lei, deşi costă numai un leu. I-am zis preotului, ăl de mi-e nepot. El, cică diferenţa e pentru biserică, ştiu eu, vârâ banii în buzunar." Îi vorbesc despre realele necesităţi ale bisericii. Ea: "Aş, preotul tânăr ce plecă, nu adunase bani pentru reparatul bisericii? Şi nimic...Avea în inima numai dorul câştigului..." Vai, înclin să cred că afirmaţiile vecinei nu sunt departe de adevăr.
Ultima dată în capitală, am cumpărat o tipăritură deosebit de interesantă: "Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secoluluial XIX-lea", semnată de Adrian Fochi. Deocamdată un citat prin care aflăm ce crede ţăranul despre el însuşi: "E ca răchita: toţi îl smulg şi el tot odrăsleşte".
9 februarie
Nimeni, sau aproape nimeni, nu-şi respectă promisiunile. Într-un timp relativ scurt, am învăţat răbdarea şi nuanţele fofilării. Trist e că pentru orice fleac de serviciu, amânat şi rasamanat, şi în cele din urmă prost îndeplinit, ţi se cer bacşişuri grase. Deşi s-a ocupat de iepuri numai în treacăt, lui Iancu i-am vârât în buzunar trei sutare, marşând la promisiunile sale, una mai frumoasă decât cealaltă. Ei, de când mi-am arătat mărinimia, mă ocoleşte invocând ba una, ba alta.
Versuri de mare calibru: "Noaptea că o batista neagră îmi bea plânsul". (Delmira Agustina) Şi: "De când am părăsit pântecul mamei/nu mai găsesc adăpost nicăieri". (Christine Lavant).
10 februarie
Îmi iau inima în dinţi şi mă duc la primar să-i amintesc de vechea-i făgăduială(capacele de lăzi) şi, în special, pentru o intervenţie a sa pe lângă tovarăşul Ţigănilă. Bate din palme şi dă dispoziţii. Aştept rezultatul... Cum am sămânţă de vorba, îi cer părerea în legătură cu serbarea de duminică. "A fost ceva extraordinar ! exclamă-n extaz. piesă le-a plăcut la toţi, spun cei care au fost în război că le-au dat lacrimile. Am avut şi momente vesele, cu critici, nu multe dar am avut, i-am criticat pe unii de la ceape, pe chestia drumului cu noroi". Cât despre căluşari, "o minune". vin curând cei de la televiziune ca să-i filmeze, o să mă invite. Ii mulţumesc şi-l rog să nu mă uite, fiind realmente interesat. "Nu, nu, pun să vă cheme. Vedeţi, poate îi puneţi şi în roman".
11 februarie
Mă abat pe la Mitu, pentru o fătătoare destinată Micsandrei, o iepuroaică de soi ales. Aş putea s-o înjghebez şi eu, azi însă n-am chef de munci manuale. Şi apoi, e timpul să-i arăt lui Mitu că l-am "iertat"(asta toamnă îmi promisese marea cu sarea, şi m-a dus de nas). Pentru mine Mitu rămâne în continuare om cumsecade şi simpatic. Pe drum mă zăreşte Ion(un biet cârpăci în ale zidăriei), care o da cu "hai şi hai să-mi vedeţi gospodăria". Gospodăria, o mizerie...Nu-mi displace însă sobă de ţiglă ridicată cu propriile-i mâini. Se angajează să-mi realizeze una identică. mă dăruieşte cu nuci şi cu băşică de porc pentru păstrarea tutunului de pipă. E haioasă această băşică uscată, o s-o spânzur de tavanul tindei.
12 februarie
Părăsesc patul cu noaptea în cap şi mă pregătesc pentru aventură în pădure, la Babele. Azi lemnele vor fi acasă, scandez vesel. Toate sunt perfect organizate şi ziua poartă dulcea pecete a primăverii. Din faţa primăriei ne ia Chioafta(pe mine, pe Ţigănilă şi pe un pădurar). Drumul, adevărat calvar. În câteva rânduri am impresia că rămânem prizonierii nămolurilor. Las' că tractorul nu-şi prea face datoria, e o rablă, a împlinit venerabila vârstă de douăzeci de ani! Noroc în îndemânarea şi îndârjirea acestui Chioafta, excelent în meseria lui(de fapt jolly-jocker-ul fermei în tot ce atârnă de domeniul mecanicii). Sosim acasă pe la ora prânzului şi car singur lemnele în curte. Efort, nu glumă! Frânt de oboseală, mănânc în grabă şi fug să prind autobuzul de patru căci sunt aşteptat în Bucureşti.
Ziua morţilor. Pomană Coanei Firica, n-am timp să mă ating de ea.
În autobuz, aglomeraţie. Că întotdeauna în zilele de sfârşit şi început de săptămână. Şansa îmi oferă un loc în spatele maşinii. Aţipesc, dar numai pentru o clipă, întrucât se dezlănţuie un vacarm infernal. Lumea se ceartă, înjură, blestemă. Soliştii scandalului sunt o femeie mărunţică cu elan de diavol şi cu voce de raţă, şi un bărbat, care în staţie mi se păruse potolit., ba chiar şi simpatic. Ca introducere, atacă o pasageră din Clejani ce se urcase cu picioarele pe banchetă să poată conversa prin fereastra de sus cu "năşica". Părăsind bancheta se dezlănţuie o discuţie îndrăcită:
-Ce, e maşină ta să te sui cu picioarele pe bancă? Aşa sunteţi voi, ţiganii din Clejani.
-E a statului şi fac ce vreau...
-Ba să te ia naiba, cumpără-ţi maşină mică!
-Cumpără-ţi tu, fire-ai a dracului cu cin' te făcu, scarbo.
S.am.d., s.a.m.d.
Aceiaşi solişti ai scandalului atacă o învăţătoare, tot din Clejani, pe motiv că reţinuse un loc pentru cineva din Velea.
-Ia te uită, dobitoaca, ţine locul gol.
-Te rog să fii cuvincioasa!
-Ce obrăznicătură...
-Aşază-te pe locul ăla, ce mai stai, că n-oi fi proastă.
-Cică e învăţătoare, şi ce dacă?...Are salariu, de, cucoană..
-Salariu? Noi, ţăranii, nu muncim? Cine îi ţine în spinare?
S.a.m.d., s.am.d.
La Velea escaladarea scandalului atinge apogeul. Şoferul se vede nevoit să deschidă uşa dindărăt, pe unde năvălesc noii pasageri. Un copilaş, tras şi împins din toate părţile, atinge cu ghetele murdare de noroi tocmai ciorapii celei cu voce de raţă. Este pedepsit promt, cu una după ceafă. Mama maltratatului sare că arsă:
-Criminalo, nemernico, dai în copilul meu, care suferă, săracul, de hepatită? Acum am dat trei sute de lei pe medicamente.
Ia vezi ce-mi făcu...Sau eşti chioară?
Suflet de bestie, să baţi un copil bolnav...
-Las' că nu ţi l-am omorât...
-Scroafă ce eşti!
-Să nu-mi vorbeşti aşa, că nu ţi-am căzut pe masă...
S.a.m.d., s.am.d.
Urmează un pic de linişte. Un pic, deoarece nişte paznici de noapte, cu leafă la fabricile Capitalei, încep să facă haz pe seama "matusei Ioana", ţigancă în vârstă, o budasca, plecată la drum cu "nea Toma", şi el ţigan. "Nea Toma", soţul "mătuşii Ioana" le ţine hangul şi se declară de acord s-o tundă zero la frizeria de lux iar apoi s-o îmbrace elegant la cel mai apropiat ferometal. "Mătuşa Ioana" are gură bună şi nu se da bătută, pe unul îl declară căcat moale, pe altul îl vârâ în "putina cu draci"...
14 februarie
Pierd o groază de timp cu gătitul. Am la masă cârnaţi prăjiţi şi chiftele de cartofi.
Verific minuţios cuştile iepuroaicelor gestante. După socoteală mea, cam peste o săptămână doamnele cu urechi lungi încep să-şi aducă rodul pe lume.
15 februarie
Caraghios, dar aşa e: azi împlinesc patruzeci şi şase de ani!
Prilej să-mi dăruiesc versete din Biblie.
"Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şira de grâu strânsă la vremea ei".(Iov, V, 26)
"Nu cei bătrâni sunt înţelepţi şi nici moşnegii: cei ce înţeleg întotdeauna dreptatea".(Iov, XXX, 9)
"Mila şi adevărul să nu te părăsescă: leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale"(Pildele lui Solomon, 3, 2)
"Ca merele de aur pe poliţi de argint, aşa este cuvântul spus la locul lui".(Pildele lui Solomon, 25, 11)
16 februarie
Nea Costică a fost slugă la Voinea. Stă cu a doua lui nevastă într-o casă binişor clădită. Îi cercetez oarecum absent curtea vraişte. Deodată îl aud pe bătrân: "Fără Voinea n-aş avea casă...Da că să vedeţi....Într-o zi mă cheamă la el boierul". Îmi dă banii şi vin cu lada, el destupă două sticle şi ciocneşte cu mine. Şi iar îl aud: Păi cum să nu ştiu boierule.. Vezi, dumneata, aşa mi-am făcut eu casă, pe banii lui Voinea. Om bun cum a fost ăsta, Dumnezeu să-l odihnească, nu se mai există. Şi cât l-au mai chinuit comuniştii în 1948. L-au bătut rău de tot, să scoată aurul din ascunzătoare şi l-au dus, el abia se târa după o căruţă. L-a plâns satu', de pomană. Cică a murit în sărăcie".
17 februarie
În luncă să constat la faţă locului felul în care natura reanvie. Nu ajung prea departe; intenţionând să traversez un pârăiaş apa depăşeşte gura cizmei... Fugi acasă şi schimbă pantalonii, ciorapii! Hazlie excursie.......
18 februarie
Numele de Bulbucata se trage de la un moşier bulbucat, care venise cu întemeieri pe aceste meleaguri ilfovene. Urmează să aflu în ce secol. Avea şi el o moară de apă, în fundul grădinii mele. Cică urmele ei ar fi existat până deunăzi. Denumirea de Gaureni, cătun încorporat Bulbucatei, are o geneză interesantă. În timpurile îndepărtate ţăranii săpau găuri ce le ardeau pe dinăuntru pentru a ascunde în ele bucăţele râvnite de lăcustele semilunei. Din păcate, cei cu toponimia modernă au metamorfozat Gaurenii în Teişor, conduşi după nu ştiu ce raţiuni de pudoare.
19 februarie
Mitu mă imploră să-l ajut cu rezolvarea unei situaţii ce-l chinuie cumplit. "N-am dormit toată noaptea", declara abătut. L-au amendat cu şapte sute de lei(pensia lui pe o luna!) pentru motivul că "nu a predat cantitatea de 220 kg. struguri sau vin în echivalent din producţia anului 1976 că reprezentând sarcina de vânzare prevăzută de H.C.M. nr. 116/1959(modificat)". Astfel sună procesul verbal întocmit de slujbaşii "Întreprinderii viei şi vinului, Ilfov". Trec peste frumuseţea stilului funcţionăresc şi trec şi peste interesantă formulare "sarcină de vânzare"(la câte combinaţii verbale nu se mai pretează şi dulcea limba românească), şi mă opresc asupra declaraţiei lui Mitu. În primul rând, a predat jumătate din cantitatea stabilită "ca sarcina de vânzare", în al doilea rând, i-o spusese însuşi vicele că: "în anul ăsta, din cauza manei şi a grindinei, cota se predă numai o parte". Ce să mai crezi? Purced la redactarea contestaiei adresată judecătoriei din Buftea, o întrerup însă din cauza durerilor de stomac ivite brusc, consecinţă probabil a răcelii ce mă paşte de alaltăieri(oricum, omului nu i se va face dreptate.)
20 februarie
Bolnav cum sunt, ies în pădure să culeg ghiocei. Presimt viitoare duioşii.
Vom avea primăvară timpurie? Lalelele din grădina florilor au perforat frunzele protectoare, depăşesc înălţimea de opt, zece centimetri. Peste tot dau mugurii. Presupunând că iarna se reinstalează, ceea ce este foarte posibil, ne aşteaptă destule necazuri gospodăreşti.
21 februarie
Păşesc în biroul primarului. Înăuntru, un bătrân slab şi gălbejit. Omul părăseşte imediat încăperea. Primarul: "Multe nenorociri mai sunt şi pe lumea asta. L-aţi văzut? Îl bate fii-su şi nu-i dă de mâncare". "Luaţi legătură cu miliţia", îi sugerez. "Păi aşa şi fac", dă replică şi apucă receptorul.
"Vremea este să rupi şi vreme să coşi: vreme să taci şi vreme să grăieşti"(Eclesiastul, 7,8)
"Vai de cei ce fac legi nedrepte şi cei ce scriu hotărâri silnice"(Isaia, 1, 10)...........
22 februarie
Mă simt sfarsit. Gripă, afurisită. Şi am atâtea obligaţii gospodăreşti...
A fătat Bubulina, împărătiţa crescătoriei mele. Sper să fie o mamă bună, aşa cum sunt, îndeobşte, iepuroaicele. Nu am umblat la cuibar, de teamă să nu o sperii. Încă zece iepuroaice sunt pe cale de-a făta. Plănuiesc construirea unui padoc încăpător.
La dispensar să cumpăr vitamina C. Ia-o de unde nu-i pe "domnişoara", responsabilă cu produsele farmaceutice. Sunt informat că umblă prin sat după cai verzi pe pereţi. În curtea dispensarului îl întâlnesc pe Grecu, contabilul-şef al fermei, şi el în căutarea binefăcătoarei vitamine. Mă sfătuieşte cum să mă medicamentez. Înspre seară îmi trimite trei fiole de polidin. Singurul domn din sat.
23 februarie
Iepuroaicele fată una după altă. Acum se impun liniştea şi toată atenţia. Iepuroaica, în special când naşte pentru prima oară, speriată chiar şi de un şoricel, îşi mănâncă puii. Atavism...
Bubulina are nouă pui!
Injecţii în fesă. Sănătatea mi s-a îmbunătăţit. În ultimile zile mă simţeam înveşmântat în pieile de încercare ale bătrânului Iov.
Reapar muştele şi gărgăriţele, seara broaştele ies din cotloane-ce-or fi însemnând toate astea?
24 februarie
În staţia Irtei, la ora pustie a prânzului: o femeie grasă ţinând sub braţ o vioară, o bicicletă părăsită de ghidonul căreia atârnă două sacoşe cu mai multe pâini, un moşneag în opinci tradiţionale, trei curci şi un câine amuşinând hârtiile bufetului, aduse de vânt.(Imagini amintind fotografiile din raiul bolşevic, publicate cândva în Signal)
Disraeli: "Există trei feluri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate şi statistici".
25 februarie
Guguştiucii s-au reinstalat în plopul crescut din malul Neajlovului, dinspre partea mea. Căntă întruna. Par ameţiţi de clarul cerului. Le urez bun-venit, fac şi ei parte din lumea mea.
O pereche de porumbei dau târcoale intrării tăiată-n podul mic al casei. Caută adăpostul celor patruzeci şi trei de porumbei, pieriţi într-o zi din pricina chimicalelor împrăştiate pe câmp! Uit greu duminica în care, ajutat de Modest, i-am îngropat pe undeva, în fundul grădinii.
26 februarie
Îl întreb pe Vergila, pomicultorul fermei, dacă ştie cumva de unde se pot procura brazi. Sugerează să iau legătura cu pădurarul Mitus a lu' Băşină.
Constat că lucerna iepurilor e pe sponci, şi hai la primărie. Aflu că primăria nu mai deţine nutreţuri, calul ei trecând în inventarul ceapeului. Mai marele satului decide să-mi dea din rezervele personale. Întrucât între noi s-au statornicit oarecari apropieri, discutăm lejer pe tema vieţii săteşti. Formulez o seamă de observaţii critice, le găseşte întemeiate. Ceva mai încolo am prilejul să-i trec în revista gospodăria. Domneşte pretutindeni ordinea îmbinată cu alcătuirea inteligentă. O gospodărie model. Posibil să fi fost pusă la punct graţie unor privilegii, dar la ce ajută ele dacă lipseşte mâna harnică şi pricepută? Pentru păstrarea ei în bune condiţiuni primarul se scoală cu nevasta-să dimineaţă la cinci. Bărbat destoinic pe care îl pizmuiesc cei din tagma risipitorilor şi a leneşilor.
27 februarie
Stăncuţele, dragele, cum se mai bat între ele pentru o coajă de pâine descoperită în spatele magaziei! Aidoma nouă oamenilor....
Pornit în căutarea lui Vergila pomiculorul (mi-a făgăduit două cărţi de specialitate), poposesc la Mitu. În casa lui, amărăciune. netrebnicul lui de vecin îi înjură nevasta, o scuipa, o blestemă. Niţeluş înainte de popasul meu holodrontul o făcuse pe nevasta-să albie de porci. Nici Mitu nu-i iertat. Ura oarbă pornită de la "conflictul" unor copilaşi de 4-5 ani, mai precis, între nepoţelul lor şi fetiţa vecinului. Încerc să-i calmez asigurându-le ajutorul. De îndată ce mă despart de ei, plec la postul de miliţie unde iau legătura cu sergentul-major Botezatu. Îi descriu cazul. Botezatu notează date şi mă asigură că preia problema.
Deşi ar trebui să mă ocrotesc(temperatura mea oscilează, junghiurile cedează greu), apuc foarfecele şi ferăstrăul şi ies la coafatul pomilor. Vremea s-a stricat, totuşi, merge. Coroanele merilor sădiţi la descălecatul meu în Bulbucata au luat-o razna (se cereau disciplinaţi anul trecut, taman când mă găseam la Berlin), aşa că acum întâmpin greutăţi cu fasonatul lor. Nici caişii nu se prezintă prea strălucit, unii au câte două sau trei tulpini. Din păcate, îmi lipseşte o scară de grădina, ajung anevoie la vârfurile pomilor bătrâni.
28 februarie
S-a aşezat pe fulguială. Mâine sunt Babele.
Vizavi de clădirea fostei şcoli primare, azi adăpostind cooperativa de covoare, e un loc viran cu trecut "istoric". În urma luptelor din 1916, purtate cu dârzenie pe aceste meleaguri ale ţărişoarei noastre, în preajma satului căzuseră numeroşi soldaţi germani. În vâltoarea luptelor şase dintre aceştia fuseseră abandonaţi în groapa cu gunoi de pe terenul amintit şi dezhumati prin anii 1919, 1920 spre a fi îngrijiţi creştineşte în cimitirul eroilor din Bălăria. Mare surpriză cu prilejul acelei lucrări de dezhumare: învelişul de gunoi îi păstrase perfect intacti, de credeai că stătuseră într-un frigorifer!
Chestionar. Doamna Georgescu: " Cum s-au purtat nemţii în timpul primului război mondial?" Coana Firica: " Rău, dom' Stoica", Sora-să, Coana Leana: " Bine, cel mai bine turcii, rău de tot(bulgarii). Era un turc, unu' bătrân, m-a luat în braţe şi mi-a arătat pe degete că are şase copii. M-a învăţat să număr turceşte, ştiu şi azi până la o sută optzeci şi şase( În casa unde-i magazinul alimentar erau răniţi, treceau peste ei şobolani flămânzi ca ruşii".)
29 februarie
Baba Dochia. Ziua babei celei răutăcioase, pedepsită de Dumnezeu că şi-a persecutat nora cerând să-i aducă fragi taman în luna lui făurar. Mai straşnică mi se pare mizeria arătată nurorii expediind-o la apă, lâna albă s-o facă neagră, pe cea neagră, albă. Prin Moldova se spune că Baba Dochia a fost fiica lui Decebal!!!
1 martie
În unele curţi de crengile cireşilor atârnă pănglicuţe roşii. Frumos obiceiul, conservat prin nu ştiu ce minune.
Pe alocuri gospodinele golesc casa, chitesc odăile. Bătrânii cârpesc gardurile, cotele porcilor. Unii, mai zeloşi, consolidează şanţul din faţa casei.
2 martie
Smuls dintr-un vis minunat (preacurveam cu prinţesa Soraya....) îmi inaugurez ziua sub semnul ghinionului. În cuşca Bubulinei descopăr un pui îngheţat, apoi constat o pană de curent electric. Mă consolez repede şi plec la cantonul silvic din Teişor, unde am întâlnire cu Mitus a lu' Băşină. În sfârşit, îmi zic, voi avea moliftul. Sunt întâmpinat de un dulău feroce şi de o nevasta îngălată. Mitus a şters-o la Bucureşti...Om de cuvânt şi ăsta!
Cu nea Costică elimin cei doi meri inutili dinspre faţada casei, strămutăm totodată vişinul aflat în calea viitoarei magazii. În răstimp îi expediez lui Mitu materialele pentru înjghebarea cuştilor.
Lângă ghereta cu pâine se instalaza o căruţă cu păsări. Vânzătorul strigă cât îl ţin bojocii: " Ia găini, vânzare potolită, vânzare potolită!" Ce-o fi însemnând "vânzare potolit"?
3 martie
Ceartă la pâine. Aud un sătean: " Ia te uită, cică am fost legionar...Eu, legionar?"
Vizita lui Mariete, dulgherul colectivei. Urmează să-mi alcătuiască "oborul" păsărilor. Deocamdată măsoară şi promite.
Coana Firica:
-A venit preotul cu botezul...Poate ar fi trebuit să treacă şi pe la dumneavoastră.
-De ce nu i-aţi spus?
-Păi credeam că dormiţi
-Mă scol în jurul lui şapte...
-Păcat, văd că aveţi şi calendar bisericesc de părete...
-Cât i-aţi pus părintelui în căldăruşă?
-Patru lei.
Zgârcită: patru lei!
4 martie
Procur trei brăduţi. Doar pe ăştia i-am găsit în pepiniera Teişorului. Drum lung şi anevoios.
C. (care e şi responsabilul cooperativei de ţesut covoare); "Am luat de la bibliotecă poeziile lui Eminescu, Alecsandri şi Coşbuc, să le citesc fetelor în timp ce ţes. Să nu mai aibă timp de vorbit prostii...".
Îmi beau ceaiul în tihnă şi privesc ceasul, aşteptând ora nouă şi jumătate că să ascult ştirile. Mai e puţin timp şi deschid "Scânteia". Pe când parcurg titlurile principale, aud zgomote de iad. Am senzaţia că-n imediata mea apropiere s-a prăbuşit un avion. Văzând cum saltă lucrurile în jur, trag concluzia că nu poate fi decât cutremur de pământ. Năvălesc fulgerător în curte. Luminile se sting brusc iar dinspre Capitală ţâşneşte o flacără uriaşă. Nucul se leagănă şi vine către mine, clădirea de vizavi saltă din temelii. Ţâşnesc în stradă clătinându-mă. N-am timp să mă gândesc la moarte. De pe acoperişul fostei şcoli curg olanele, cărămizile coşurilor zboară în stânga şi-n dreapta. Caruselul materiei ia cu sine efemerul. Urletele câinilor şi cotcodăcitul găinilor din sat alcătuiesc corul apocalipsei. Hohotul străfundurilor pământului are durata veşniciei. Şi totuşi, se înscăunează liniştea. Văzduhul pute. A ce pute? Intru calm în casă şi aprind lampa cu petrol, înşfac fânarul. Verific boxele iepurilor, temeliile casei, pereţii,. Reţin câteva fisuri, boxele etajate s-au deplasat, în cămară dau de borcane sparte. treptat, treptat lumea iese buimăcită din case, mână spre primărie. Unii apar desculţi sau doar în izmene. Pâlcurile fantomatice se îngroaşă. Prima impresie: " A fost mai grozav ca în patruzeci". Întrebare generală: "Ce o fi în Bucureşti?" După aproximativ un ceas răsare o maşină. Este oprită prin zeci de mâini ridicate. Posesorul maşinii: "Toate cartierele noi sunt distruse, n-a mai rămas cărămidă pe cărămidă". Găsesc exagerat. Lugubră veste dezlănţuie urlete, ţipete, comentarii ciudate:
-Of, lume!
-La ce ne-am mai născut...
-Ai auzit, mă?
-Ce să aud?
-Că Bucureştiul e una cu pământul.
-Nenorocire, vai maică, vai...
-Ce-or face ai noştri?
-S-au prăpădit cu toţii, presimt.
-Le-am spus să nu se mute la bloc.
-Mai tacă-ţi gura.
-De-o săptămâna mi s-a zbătut ochiul stâng.
-Că să vezi...
-Ce ziceţi de flacăra aia?
-Explozie.
-Câţi morţi or fi?
-Sute de mii.
Dialogul comic descreţeşte o clipă fruntea:
-Mai vecine, ia-ţi coşul din curte, mi-a strivit closetul.
-Zău, mă?
-Vin' să vezi!
-Las' pe dimineaţă, că mai apare un cutremur...
Se iveşte o altă maşină. Lumea baricadează drumul.
-Ce se aude?
-S-au dărâmat mai multe clădiri vechi. Dezastrul e în centru.
-Cum e cu blocurile noi?
-Venim din Baltă Albă. Acolo nu s-a dărâmat nici un bloc.
-Tot e bine.
-Să trăieşti taică, mulţumim pentru veşti.
Mă liniştesc cât de cât. Maşinile încep să circule şi în sens invers. Profit de ocazie şi o iau spre Bucureşti, înnebunit la gândul că s-ar fi putut întâmplă ceva cu ai mei.
5 martie
După o adevărată odisee, ajung acasă. Ileana cu Radu(tocmai sosit în permisie) s-au refugiat în apartamentul vecinilor. I-am găsit la lumina lumânărilor. Atmosfera de priveghi. În apartamentul nostru numai cioburi de sticlă şi obiecte răsturnate. Toate farfuriile şi paharele sunt fărâmate, ceasurile smulse de pe perete(ce timp să mai măsoare?), televizorul zace în mijlocul sufrageriei. O acuarelă de Baconsky a poposit în hol, greu de explicat cum a fost proiectată acolo. Uşa bibliotecii este blocată de rafturi dislocate şi de cărţi. Dorm două ore.
Trecem cu maşina prin centrul oraşului. Înaintăm anevoie, există puţine zone de acces. Clădiri turtite ca nişte raclite sub talpa lui Golem, vitrine sparte, pereţi desprinşi, ziduri căscate, moloz şi iarăşi moloz. Hidoase sculpturi suprarealiste. Restricţii de circulaţie, echipe de intervenţie, soldaţi cu feţe gălbejite de oboseală. Dacă s-ar auzi plânsul inimii....
Ileana mă readuce la Bulbucata.
Hrănesc în fugă iepurii şi plec la primărie, dornic să pipăi pulsul satului. Acolo discuţiile converg în jurul singurei teme posibile în aceste momente de groază: efectele cutremurului.
Primarul întreabă dacă mişcările seismice nu pot fi prevăzute. Sunt exprimate păreri timide. Mă îndeamnă dracul să vorbesc despre anumite persoane, extrem de rare, capabile să vestească din timp cutremurele de pământ, ca bunăoară Goethe în trecut. Invoc mediumnitatea, însuşire ce o posedă destui oameni, una însă de calitate redusă, cea mai puternică având-o Iisus Hristos. "Expunerea" mea, insuficient documentată şi bazată pe lecturi foarte vechi, este ascultată cu interes, până intervine unul, bărbat tânăr, cam afumat:-Îl bag în p.... mă-sii pe Hristos.
Lumea pleacă, stânjenită, capetele. Profesorul Relu, amicul individului cu înjurătură, îl apostrofează:
-Ce, mă? Aşa vorbeşte un comunist?
6 martie
Încerc să reintroduc ordinea în gospodărie. Lucrez fără tragere de inima. Mă urmăreşte coşmarul celor văzute în Capitală.
Îmi imaginez drame, am în faţă ochilor numai cadavre.
În sat pagubele sunt relativ mici. Observ ziduri fisurate, puzderie de coşuri desprinse. Se vorbeşte de un grajd prăbuşit şi de cai morţi. Vizitez ferma, splendida ei clădire principala este zguduită. Directorul ordonă măsuri de consolidare.
Avem iarăşi curent electric.
După ce am scăpat cu viaţă, iată-ne numărând farfuriile sparte.
7 martie
Beau până în zorii zilei, cot la cot cu D> şi cu V> Aşa, ca să uit.
În mintea mea se derulează, secundă cu secundă(pentru a câta oară?), filmul cutremurului. reînvie o secvenţă hazlie, ce o uitasem.Ţâşnind din curte, era cât pe ce să iau în picioare un beţiv, tolănit sub gardul casei, care mormăia: "Măi, că am tremurici, nu glumă! Nevastă, vin' de mă ia că am tremurici"
Fiecare jură că a presimţit cutremurul de pământ. Fiecare a desluşit semne ciudate: la animale, la plante, în văzduh şi Dumnezeu mai ştie unde.
Prin faţa staţiei de autobuz, aglomerată că întotdeauna în serile de duminică, trece o căruţă. Un tânăr se apropie de căruţaş dându-i "bună ziua". I se răspunde cu "Ţi-o... pe mă-ta mare".
Pentru prietenele mele:
"Iar femeile, alegându-şi cu bună-ştiinţă, să nu-şi desfacă buzele ca să toarne cupele cele largi sau să-şi desfacă gura pentru gâtul albastrelor prea înguste, bând fără cuviinţă şi lăsându-şi într-o parte capul, căci lasă gâtul gol, cum nu e frumos, după credinţa mea, şi întinzând ceafa înghit din băutură că şi când ar avea să desvalue comesenilor ce sunt ele în stare să facă. Ele aspiră răsuflările bărbaţilor, ba chiar pe ale slujitorilor. Ele petrec cu neinfranarea beţiei. Căci nici chiar pentru un bărbat cu judecată nu se îngăduie o astfel de ruşine, cu atat mai puţin pentru o femeie, pentru care numai gândul la menirea ei şi firea ei îi cere ruşinare."
""Fireşte, pornirea răsuflării care dispune la sughiţuri, trebuie să fie înăbuşită puţin câte puţin. În nici un fel nu trebuie să fie îngăduit femeilor să se arate desvaluind ceva din trupul lor. Două rele se nasc: căci bărbaţii sunt aţâţaţi să privească, iar ele că să atragă privirea bărbaţilor asupra lor"(Clement Alexandrinul)
13 dec.
Ger şi uşoară fulguială. În sfârşit, un pic de iarnă...Închid caloriferul şi aprind focul în sobă. Frigul îmi mână în curte stoluri de cinteze.
Pe poartă fermei năvăleşte o căruţă cu o pereche de roibi superbi. Directorul opreşte căruţa chestonandu-şi salariatul. Sunt curios de preţul cailor, astăzi. Mi se spune că unul de soiul ce-l am în faţă ajunge la zeci de mii de lei. Aşadar, caii au iarăşi căutare. Îmi amintesc de cumplitul război care li se declarase în urmă cu vreo două decenii. Trist e că s-au găsit poeţi care să slăvească masacrul
Cumpăr de la alimentară ulei, macaroane, rahat şi ţigări. Didi, ""perciptoru", ţine în mâna un vraf cu plicuri de piper. Îl întreb la ce îi foloseşte o asemenea cantitate. "Eh, obligaţii...Mi-a scris băiatul, e militar la Arad, pe acolo nu există aşa ceva".
Lecturi: Biblia, Seferis("Nici chiar tăcerea nu-ţi mai aparţine aici unde pietrele de moară s-au oprit")
14 dec.
Anul trcut pe vremea asta C. m-a invitat să-l ajut la tăiatul porcului("numai dacă vă place"). Am acceptat. Eu stăteam călare pe porc, C. înfigea cutitoiul, iar nevastă-sa(sora medicală) adună sângele în lighean. Ce spectacol! Sângele şi noroiul îmi stropiseră cizmele de cauciuc, scurteica, obrajii, părul...Omul mă dăruise din plin, dar isprava mea mă scârbise.
15 dec.
Părăsesc pădurea îmbrăcată în chiciură şi ating malul Neajlovului. Îndărătul meu păşeşte un bătrânel cu unelte de pescuit pe umăr. Are şi o tăgârţă, e goală, se vede cât de colo. Îl aştept şi după ce ne dăm bineţe, îl întreb cum e cu peştele, ştiind că anul acesta fusese stârpit în întregime de felurite otrăvuri ale industriei socialiste. Ieri a prins doi cleni, pe care i-a aruncat pe plită, azi nimic. E amărât, în urmă cu ani era peşte de n-aveai ce face cu el. Îmi înşiră toate neamurile de peşte existente cândva în apele Neajlovului, de la boarta umilă până la "crapi cât purcelul, colo, la moara de-a fost a lui Voinea"
Stârpirea peştelui i-a necăjit pe mulţi în sat. Eu însumi apucasem să văd buluc de bărbaţi petrecându-şi orele de tihnă pe mal, în grupuri sau de unul singur, fumând şi privind visători în oglinda râului. Deseori îşi procurau hrană pentru o zi, două. Frumoasă poveste cu poluarea apelor!
16 dec.
După-amiază căldicică. Pământ dezgheţat. Umblu hai-hui. Biruind noroiul, ajung la marginea Teişorului, un punct de unde porneşte pădurea. Dintr-o căsuţă iese pădurarul, un jigărit. Mă priveşte lung şi rupe tăcerea: "Ce căutaţi?" Simplu, ce caut. "Ziua de ieri", răspund iritat. E consternat. Pauză, şi iarăşi: Cine sunteţi?" Îi satisfac curiozitatea pe jumătate, punându-i în acelaşi timp o întrebare: "Dar dumneata de ce fumezi în pădure? Doar cunoşti restricţiile, eşti pus să le veghezi, sau nu?". Drept replică azvârle ţigara într-un ochi de apă. "Aţi văzut, am stins-o", spune umil. "Să fii dumneata sănătos, cu asta n-ai salvat situaţia în care te-am surprins"", o dau eu. Tace malc si mă urmează la mică distanţă. Aleg anumite cărări întortocheate, nu mă slăbeşte din vedere. Întorc capul şi-l asigur prin cuvinte solemne că nu m-a paraşutat nimeni, că n-am de-a face cu spionajul şi nici cu sabotajul ori diversiunea. Rămâne neîncrezător. Ne apropiem de o băltoacă pe care plutesc mulţime de buşteni, prin preajmă tăietori de lemne. Mă întorc din nou spre pădurar: ""Ia te uită dom'le, ce mai pagubă...Sigur, avutul statului, ce va pasă?..". Urmăritorul meu se sperie, acum mă crede descins în inspecţie. Şi iată-l răstindu-se la lucrători: "Nu vă spusei să scoateţi buştenii din apă?" După asta mă abandonează. Îl salut şi plec în căutarea singurătăţii.
17 dec.
Pâinea este distribuită marţea şi joia. Sunt însă zile când nu soseşte, fie din pricina vremii nefavaorabile sau a şoferului rămas cu maşina în creun şanţ, fie din nepăsarea celor meniţi s-o livreze. În sat, aflu, există un cuptor de brutărie. De ce nu e pus pe roate? Un pic de spirit gospodăresc şi în această direcţie, şi multe necazuri ar fi eliminate. [Nimănui nu-i pasă de nimic]
Două ceasuri în fundul grădinii unde culeg prunele stricate, încă atârnând în crengi, scârboase, adăpostind diavolul care în cursul verii izbuteşte cu mult succes să-ţi prăpădească rodul.
18 dec.
Trei căprioare se opresc în faţa mea, la o depărtare de numai douzeci, treizeci de metri. Stăm nemişcaţi şi ne cercetăm reciproc. Calme, dispar în desiş continuându-şi umbletul prin lumea lor diafană. Trei caligrafii miscatoare şi tot atâtea duhuri silvane.
Fericit că sunt departe de zarva lumii.
"Cuvantul propriu al lucrului în adevăr ruşinos nu se pronunta cu numele nici despre părţile împreunării, nici depre apropierea de după nuntă, pentru care sunt la îndemână cuvintele care nu sunt îndeobşte întrebuinţate pentru legătură trupească"
"Părţile care se umflă ale corpului omenesc trebuiesc preţuite cu cuviinţă, iar nu socotite de ruşine, Ruşinoasă e numai lucrarea lor în afară de lege şi de aceea se face vinovată de ruşine, de mustrare şi de pedeapsa"
Din ce în ce mai fascinat de Clement Alexandrinul, acest Makarenko al antichităţii creştine.
19 dec.
Pe drumul forestier întâlnesc un majur de miliţieni, deşirat şi foarte înalt. Ţine în mâna o servietă burduşită din care iese gâtul unei sticle. Numele mic îi este Victor, îl reţin după după felul în care i se adresează trecătorii sosiţi cu autobuzul de seară. Ne salutăm conform obiceiului şi încropim repede o discuţie. Începe el: că m-a văzut de două, trei ori, că face serviciul la Bucureşti, că se trage din Teişor, unde îşi are mama şi rudele etc., etc. Dar eu unde fac serviciul? Şi de la cine am cumpărat casa? Pare bonom şi mă comport cât mai firesc cu putinţă. Indic numele fostului proprietar şi-i sugerez c-aş fi scriitor, mai precis: "ţin condeiul". La un moment dat îl întreb dacă are multă bătaie de cap cu munca lui. Convorbirea se desfăşoară astfel: "Există destui răufăcători, e greu să le ţii piept". Eu, nedumerit: "Cum aşa? Cu legile astea severe, cu procesele de educare şi reeducare"..."Vedeţi, lumea s-a înmulţit" "Nu-i o explicaţie, zic, şi continuu perfid: s-o fi înmulţit, la noi nu există şomaj, fiecare cetăţean îşi are un rost, primeşte o leafă, mare, mică, dar primeşte, are din ce trăi. Răul stă poate în altă parte". "Da, aveţi dreptate, la noi nu există şomaj, omul îşi are traiul asigurat. Numai că unii caută câştig uşor, de ce să se scoale la cinci sau şase dimineaţa? Preferă să bage mâna în buzunarul altuia, îl vede beat, căzut în şanţ, şi nu-l scapă. Asta e". "Am impresia că miliţia se comportă prea blând cu huliganii şi cu găinarii, prea blând în comparaţie cu cei care se ating de avutul statului". "NU, mă asigura, nu-i iertăm, dar sunt mulţi". Insist asupra unei explicaţii mai consistente, şi deodată omul ordinii se apropie de una din sursele răului: "Tinerii fug din sate, şi peste noapte nu mai sunt ţărani, dar nici muncitori nu sunt...". Problema de natură sociologică nu discut însă pe această tema curentă. Continuă: "Şi bietul tată, ţăran cumsecade, se pomeneşte într-o zi că fii-su..."La capătul podului dând spre consiliul popular ne despărţim urându-ne toate cele bune.
20 dec.
Transpir de zor fasonând araci şi crăcane pentru sustinut crengile pomilor fructiferi. Iarna căruţă, vara sanie.
Mare belea pe capul sătenilor rămaşi cu buteliile de aragaz goale! Cei destinaţi cu distribuirea buteliilor pline trec numai prin anumite sate, şi atunci la voia întâmplării. Până deunăzi un netrebnic oprea maşina la Stalpu, unde coteşte drumul spre Bulbucata, luându-le cetăţenilor pentru o butelie între patruzeci şi patruzeci şi cinci de lei(preţul oficial e stabilit la cincisprezece). De când miliţia i-a curmat poftele financiare ameninţându-l substanţial, nu mai este chip să dai prin apropiere de vreun furnizor.
21 dec.
Sunt informat că directorul m-a trecut pe lista celor în drept să primească lemne de foc din rezervă fermei. La preţ modic. E vorba de doi steri de salcâm. Drăguţ din partea lui, să văd de unde procur banii.
Pregătiri pentru plecarea de mâine, Sărbătorile Crăciunului urmează să le petrec în Capitală. Cobor din pod nuci pentru prăjiturile Ileanii, torn în sticle cornată, îl pun pe Iancu să taie trei iepuri. Seara adaug bagajului manuscrise, cărţi, rufe murdare.
6 ianuarie 1977
Descărcăm maşină şi fug la C., însetat de noutăţi. Toate sunt în perfectă ordine. C. îmi atrage atenţia că între şase şi şapte suntem aşteptaţi la fermă, unde ne şi deplasăm curând. Îl găsim pe director aplecat peste hărţii, secondat de V., una din funcţionarele sale de nădejde. Revederea ne bucură. Ca introducere la sindrofie, o partida de table. Bem molan(excelent) şi mâncăm cârnaţi fripţi şi slănină cu usturoi. De aici, fără director, la C. Ne prinde ora douăsprezece. Fiind pe numele lui mic Ion, amicul meu trage ţuică din butoiaş. De faţă se mai află fii-sa, Cornelia, şi o nepoata, angajată la cooperativă de covoare din sat. După un şir de clondire golite rapid, fetele, acompaniate de sărbătorit, cânta cu patos "Căsuţa noastră", "În fânul de curând cosit", "Violete pentru fete", "Ionel, Ionelule", "Zaraza", "Aprinde o ţigară", "Du-mă acasă mai tramvai", "Pe umeri pletele-ţi curg rău", "Pe boltă când răsare luna" şi altele.
Nepoatei lui C. îi şoptesc la ureche vorbe directe, dulci înţepătoare. Mă urmează, pe şest, acasă. Nu-i urâtă, cânta pe la nunţi. Plecând înspre zori, mă asigură: "Dată viitoare îmi pun chiloţi mai frumoşi".
Afară gerul Bobotezii.
7 ian.
Îl întâlnesc pe primar. Ne urăm "la mulţi ani şi numai succese în activitate". Foarte amabil, mă întreabă cum stau cu lemnele, cu ce m-ar putea ajuta, când ciocnim şi noi un păhărel s.a.m.d. Îmi oferă pe loc o ţeavă pentru susţinut corzile viţei-de-vie. O trecem împreună peste gard.
[Starostele satului provine dintr-o familie nevoiaşă. O vreme a lucrat, că mahăr oarecare, în cooperaţie. Mi se relatează că imediat după 23 august alerga să omoare ostaşi sovietici. Parcă nu îmi vine a crede. Bulbucatei îi plac basmele]
De sărbători sau la anumite zile care pomenesc sufletul morţilor din familie, Coana Firica îmi aduce de pomană. Azi fiind ziua Prorocului Ioan Botezătorul, vecina s-a prezentat cu o tavă pe care se găsea colivă la mijloc cu o lumânărică, un colăcel şi o altă lumânărică, un măr, un păhăruţ de vin, o felie de cozonac, un corn şi două prăjituri. I-am spus "bogdaproste", cum cere datina.
Coana Firica: "Slujba la biserica a ţinut până la unu şi jumătate, lungă că nicicând. Ştiţi, popa ăl tânăr fugi din sat, ne-a lăsat. Acum slujeşte părintele din Velea, ăl de e neam cu mine. "Popa ăl tânăr", cel cu motocicletă şi nevasta arătoasă, mi s-a plâns în câteva rânduri de conflictul sau cu autorităţile administrative, care i-au măsurat grădina spre a-i percepe un impozit suplimentar. Drept să spun, regret dispariţia preoţelului cu vag aer de hippy, purtăm cu el discuţii amuzante.
8 ianuarie 1977
I-am dat primarului un exemplar din "Iepuri şi anotimpuri", proaspăt apărut. Tare mi-ar plăcea să ştiu ce gândeşte despre mine.....
"Aspră coroană pentru-ai muncii prinţi/Se-ntoarce pâinea-n sat pe biciclete"(Adrian Păunescu)
10 ianuarie
După zile de şedere în casă, caut pădurea. Pretutindeni crengi rupte şi aruncate vraişte, copaci doborâţi de mâini hoaţe. În ciuda noilor legi votate cu scopul unei mai severe proteguiri a pădurilor.
Oamenii puşi cu pază văd destui în preajma, numai că dumnealor preferă dulceaţă bufetului.
Despachetez săpunul de casă şi descopăr următorul titlu de pe ziar îngălbenit: LUMINILE SATULUI-Aurel Baranga. Pufnesc în râs. Baranga şi satul...
13 ianuarie
Pe urmele lui Ţigănilă. Ajung în pădurea Boja, situată la mama dracului. Prost îndrumat, parcurg până acolo un drum nămolos, de-a dreptul peste câmpuri. Urâţenia drumului mi-o răscumpăra poiana pădurii, plină cu căluţi de-ai muntenilor descinşi să taie lemne tocmai la şes! Clopoţeii de la grumazul căluţilor alcătuiesc o melodie îngerească. O clipă am senzaţia că-l ascult pe Schubert. Mă trezesc din vis. De Ţigănilă nici urmă. La întoarcerea acasă, orientându-mă după instinct, dau de poteci îndreptate spre firul Neajlovului. Scap astfel de mizeria băltoacelor şi a malului din care nu mai ştiam cum să-mi smulg cizmele. În ciuda ploii cu rafale, mă opresc ici, colo să culeg valul miresii-păienjenişuri de argint ce-au supravieţuit verii şi toamnei.
14 ianuarie
Încăpăţânat în descoperirea importantului personaj Ţigănilă, reiau figura de ieri. De dată asta bat drumuri mai accesibile. Nu-l găsesc. Şi plesnesc de ciudă.
Ceaţă şi ploaie. Iarna a dat bir cu fugiţii.
Seara la C. Formăm un cvartet: gazdă, eu, directorul şi Voica, angajata fermei şi deputată locală. Jucăm table şi trăncănim vrute şi nevrute. C. pune pe masă un imens crap sărat din care rupem cu degetele. Golim două sticle de ţuică. Voica propune întemeierea unui cerc de pocherişti, unul discret. Jocul s-ar face pe sume mici, pornind de la cinci bani. Mă declar de-acord, cu condiţia să mărim deschiderea, astfel ardem gazul de pomană. Voica: "Să plec cu banii altuia în buzunar?" Rămânând la hotărârea mea, proiectul cade baltă.
15 ianuarie
Ploaia a contenit. Vânt rece şi tăios. Nu depăşesc perimetrul curţii. Citesc, scriu.
Notez pentru memoria mea aceste versuri din Hamlet:
"Îmi plezneşte inima/Dar îmi plezneşte pentru că trebuie să tac".
16 ianuarie
Ger şi uşoară fulguială. Posomareala zilei o întregeşte din plin difuzorul răguşit. Un conferenţiar local evocă sătenilor răscoala din 1907, (în acea variantă abject falsificată, de însuşi marele Iorga).
"Cu cât ne apropiem mai mult de civilizaţia primitivă cu atât suntem mai puţin vulnerabili".(Andre Maurois)
17 ianuarie
În sfârşit avem şi mult aşteptata iarnă. A viscolit cât a fost noaptea de lungă. Casa şi curtea se leagănă printre pulberi albe. Hrănesc în grabă iepurii şi trec la măturatul zăpezii strecurate până sub uşă. Către seară vântul suflă cu o viteză de 60-70 km/ora. Clopoţeii mei chinezeşti din pridvor sunt într-o continuă agitaţie, scot sunete dulci şi stranii câteodată.
M-ar ispiti drumuri prin pădure, vântul însă doboară. Observ că până şi beţivii notorii(am început să-i cunosc) stau retraşi văduvind bufetul care îi aşteaptă întotdeauna cu deosebită dragoste.
Da, domnişoară. Ascultă-l pe Jules Michelet...."La un vrăjitor, zece mii de vrăjitoare"
18 ianuarie
Autobuzele irtei dorm. Viscolul a contenit, ele îşi prelungesc însă odihna. Intenţionăm să mă abat cu treburi urgentisime până în Capitală, n-a fost chip. Tot aşteptând în staţia pustie, mă întrebam ce Dumnezeu se întâmplă de nu apare nici un autobuz. Noroc cu medicul veterinar, care m-a lămurit. Şi el era zorit cu daraveri la Bucureşti. Zice să pândim o ocazie, aventura nu m-a ispitit.
Seara aşez în sobă încinsă pătrate de dovleac turcesc. Copilăria revine calmă şi aromată. Aproape că-mi dau lacrimile.
19 ianuarie
Lângă alimentara, cu securile sprijinite de gard, un grup de munteni, dintre cei veniţi aici să taie lemne pentru localnicii mai comozi. Mănâncă în picioare şi beau rom dintr-o sticlă de jumătate. Remarc o femeie voinică, dârză în priviri, încă frumoasă, prin toate în contrast cu surorile ei ilfovene. Pare coborâtă din baladă şi îmi place.
...nu există salvare decât în singurătate.....(Andre Maurois)
....singuratate, numai tu nu m-ai jignit.....(Barres)
20 ianuarie
În coasta bufetului, în întuneric şi pe un ger năpraznic, o căruţă cu saci. Deasupra încărcăturii, o bătrânică înfofolită în postavuri grele. Mă apropii de ea.
-Te-a lăsat singurică, maică...
-Singură. Venim de la moară, el a intrat să se încălzească.
-Şi dumneata?
-Păi dacă n-am bani....M-aş fi dus şi eu...
-Şi cât are de gând să te lase în frigul ăsta?
-Ştiu eu?............
21 ianuarie
Îmi închei prânzul şi mă decid pentru o scurtă promenadă de-a lungul Neajlovului. Pe zăpada vălurită lumina cade ascuţită şi aspră, gâştele visează pe mal, ici, colo pe răul îngheţat aleargă şcolari cu patine arhaice prinse cu sfori de cizme de cauciuc.Străbat câmpul fermei şi trezesc somnul pădurii. Pretutindeni păsări împenate caleidoscopic, neamuri de păsări ce nu le mai întâlnisem aici. Am obrajii îmbujoraţi, întreagă mea fiinţă vibrează.
Dinspre Teişor evoluează o sanie(!!) trasă de un catâr ologit. În sanie o femeie înfofolită gros şi un copil fără vârstă.
"Sau singurătatea perfectă sau o perfectă înţelegere"(Disraeli)
Ca şi ieri, ore în şir ocupat cu monta iepurilor. Slobod femelele "încălzite" în boxa masculilor pe care i-am hrănit cum se cuvine. Adevăratul iepuroi de prasilă se ocupă de trei femele pe zi-nici nu e mult. Azi numai două iepuroaice refuză actul împreunării. Recalcitrantele îşi lipesc coadă de trup, se lungesc la podea şi scâncesc.
22 ianuarie
Las drumul forestier şi păşesc spre firul fumului ce se zăreşte printre copacii ninşi. Un bărbat de vârstă mijlocie întreţine focul menit să-l încălzească. E paznicul stejarilor îngenunchiaţi cu drujba("de n-aş fi prezent, i-ar căsăpi cât ai zice peste"). În ultimile zile fuseseră sacrificaţi vreao zece stejari, dintre cei mai falnici. Privesc îndurerat trunchiurile de dimensiuni uriaşe, coroanele lor cu braţele contorsionate dramatic. Au patru sute de ani, mă asigura paznicul. Îmi manifest scepticismul, el se străduieşte din răsputeri să mă convingă. Cică în sat ar există cetăţeni ajunşi cu vârstă la o sută de ani, şi ăştia, copii fiind îi apucaseră la fel. Mai tineri, mai bătrâni, ce importanţă are? Acum stejarii sunt morţi, şi o dată cu ei moare şi o părticică din măreţia naturii înconjurătoare. Te înfiori gândindu-te la nesfârşitul număr de drame umane ce se desfăşuraseră în cursul existenţei lor.....
Azi e sâmbătă. Difuzorul, această tristă mândrie a Bulbucatei(şi a satului românesc, în general), "înveseleşte" seara cu melodii populare. Gerul cedând, lumea se pune în mişcare năvălind la bufet. Se vinde şi bere, aşa că agitaţia e mare.
23 ianuarie
Centrul satului este ocupat de maşini ale vânătorilor din Capitală. Forfoteală trist-arogantă. Au poposit aici să împuţineze iepurii de câmp câţi mai există(eu de când mă aflu în Bulbucata, n-am văzut unul). "O sută au împuşcat, dom'Stoica, mă uitai şi eu cum îi încarcă în maşina mică. Pe vremuri soţul meu împuşca el singur douăzeci. Erau iepuri cu milioanele".(Vecină)
Hitler consulta cinci astrologi! Şi?
Îmi distrez lenea cu Pedagogul lui Clement Alexandrinul..........
24 ianuarie
La dispensar pentru injecţiile cu polidin.
Îmi propun verificarea tensiunii. Prilej să iau legătură direct cu medicul, un bucureştean oacheş cu mustăcioară "oaţă". Este navetist, are un Fiat. Ţine să mă impresioneze făcând pe spiritualul. Nici eu nu mă las mai prejos. Regretă că nu-mi cunoaşte volumul de versuri, care circulă prin sat.....Clar, exemplarul dăruit primarului! Îl asigur că într-un timp record va avea şi el ultima mea apariţie editorială. Îmi exprim teama că scriitura ei suprarealistă ar putea să mă compromită în ochii lui. Abordează o mînă supărată, dându-mi a înţelege că nu-i ageamiu în chestii de avangardă literară. Posac, îmi aminteşte că şi Maugham a fost medic. Realizez gafa cu suprarealismul şi fac o iscusită manevră diplomatică, redându-i omului buna-dispoziţie. Trece la consult. Constată că am "tensiune de fecioară". Simptomele bolii mele îi încreţesc fruntea. Mă întoarce pe toate feţele. Şi uite aşa, îmi descoperă o infecţie pulmonară! Prescrie pe loc nişte leacuri scumpe, mi-e ruşine să-i mărturisesc că n-am bani să le cumpăr.
La căminul cultural au loc pregătiri febrile. Mâine se desfăşoară adunarea generală de partid. Primarul: "Dacă vreţi, va invit, dar puteţi participa în halul în care vă aflaţi?" Nu, nu pot participa.
Obsedat de gândul morţii. Singur, fără nimeni alături....Oh, şi urletul câinilor....
25 ianuarie
Mitu Coburi. Şi-a împlinit ucenicia în Bucureşti, pe Rahovei. Cu acel prilej se împrietenise cu un tânăr de aceiaşi vârstă, pripăşit şi el în marele oraş al ţării să înveţe nobila meserie de tâmplar. Apropierea dintre ei se întemeia pe afinităţi, amândoi fiind de acelaşi neam şi cu orientare politică asemănătoare. Dar prietenul sau Vasile Luca nu se prea omora cu munca şi, ori de câte ori se ivea prilejul, căuta să tragă foloase de pe urma altora. De la Mitu luase în câteva rânduri bani cu împrumut, şi nici gând să-i mai restituie. La un moment dat junele V.L. fusese amestecat într-o afacere necinstită şi vârât la zdup. Mitu Coburi nu ajunsese decât un excelent meseriaş, făcând de toate, de la tâmplărie de moară, până la cea de interioare luxoase. Rămăsese sărac, ştiut fiind că norocul îmbogăţirii nu surâde oricui, fie el truditor dintre cei mai harnici. Un impozit excesiv îl îndemnase pe acesta să ceară ajutorul vechiului sau coleg în ale tâmplăriei. Nu găseşte audienţă, înaltul demnitar poruncind secretarei să se descotorosească de el afirmând c-ar fi un tip de care nu auzise nicicând. Naiv, Mitu s-a apucat să-i scrie, vezi Doamne, şi-o aminti totuşi de el. Şi cum am primit un răspuns, aşa şi el...
Michelangelo:
"Îmi place să dorm, îmi place încă şi mai mult să fiu de piatră, atâta vreme cât nenorocirea şi ruşinea dăinuie. Să nu văd nimic, să nu simt nimic, iată cea mai mare fericire a mea. Fie-ţi milă, nu mă trezi! Vorbeşte în şoaptă!..."
29 ianuarie
Întorcându-mă de la Ionel a lu' Bălan(i-am achitat gardul de sârmă) mă atrag nişte ţipete ritmate. Un tânc de cinci anişori, înarmat cu o pereche de beţe, bate fără contenire într-un panou din metal acoperit cu date statistice. Şi tot fără contenire reia acelaşi text:
"Foaie verde bob năut
f...-te în c.. să te..."
Clement Alexandrinul:
"Desele folosiri ale băii slăbesc puterile şi resfiră energiile fireşti, adesea provoacă moleşirea şi slăbirea voinţei. Corpurile sorb şi ele oarecum, ca şi arborii, nu numai cu gura ci şi prin afundarea în apă a întregului trup, cum se zice, prin pori". "Să nu ne îmbăiem în orice timp, ci numai când baea e puţin goală sau plină bine, altfel să renunţăm la bae". "Nu trebue să tot umblăm atât de mult după bae, ca şi cum am avea nevoe de un îndreptător, sau să ne spălăm întruna de mai multe ori pe zi cum fac cei ce tot stau în jurul pieţei".
Dumnezeule mare!
30 ianuarie
Recurenţa milenarismului: Coana Firica este absolut convinsă că în anul 2000 va apărea un pârjol cosmic. N-or să mai fie pe suprafaţa pământului nici "oameni, nici vite, nici peşti, nici prune".
La difuzor: Stimaţi auditori din comuna Bulbucata, atenţiune, atenţiune, stimaţi auditori din comuna Bulbucata, la ora opt şi patruzeci fix începe să ruleze minunatul film Un germen(de fapt: un gentleman...) în vestul sălbatic. Va rugăm să-l vizionaţi, intrarea generală lei doi cinzeci, este în două serii. Veniţi să-l vizionaţi, nu veţi regreta. Este un film american în culori. Culorile sunt excelente, imaginile perfecte, sala este bine încălzită. Mâine seară se rulează un alt film, filmul Fata din Istambul, va rugăm să-l vizionaţi şi pe acesta. Veniţi cu toţii, şi acesta este un film minunat".
Matur prin casă, scutur aşternutul, spăl ciorapi.
31 ianuarie
Întâmplarea mi-l scoate în cale pe mult-căutatul Ţigănilă(numen omen!). Îmi promite marea cu sarea. Să vedem.
Vreme de primăvară...Zăresc crengi de liliac înmugurite.După toate aparenţele vom avea iarnă prin martie, aprilie.
Haltă la fermă. Până vine directorul, prins pe undeva cu treburi, mă întreţine drăguţa de Voica. Doreşte să-mi ofere vechi broşuri dedicate vieţii sfinţilor. O întreb într-o doară dacă nu are cumva cărţi de tălmăcit vise, dintre cele expuse cândva pe tarabele bâlciurilor. Zâmbind, îmi întinde două cărţi trenţuite. Una este tălmăcitoare de vise. Din păcate, îi lipsesc paginile până la litera G. Cealaltă...o adevărată capodoperă. Titlul ei:
CARTE DE SEMNE
Trepetnicul Cel Mare
între care se cuprinde de toate
semnele ce se fac la om,
precum:
Bătaia ochilor, a buzelor şi
în scurt toate mişcările şi încheieturile
corpului omenesc
ce sunt date de la natură
-TĂLMĂCITE-
Bucureşti, f.d.
1 februarie
A. se încinge c-un şorţ şi găteşte. Macaroane cu brânză, tocană de berbec şi compot. Mulţumită casetofonului, bucătăria se transformă în sală de concert. Telemann, Bach, Mozart.
La pâine dau ochi cu primarul. Ţine să afle ce semnificaţie are titlul cărţii ce i-o dăruisem cu dedicaţie. Încurcat, cârmesc discuţia spre altele. Îi amintesc de promisiunile sale neonorate, totodată mă plâng de mizeria ivită sub gardul dinspre bufet. Este şi el revoltat. Îngrămădiri de sticle sparte, hârtii, lăzi deteriorate, excremente. Curând, mă asigură, vor fi luate măsuri de asanare şi de protejarea terenului viran din spatele localului. Spunându-i că n-ar fi exclus să primesc vizita lui Fănuş, îl cuprinde entuziasmul: " Tare mult îmi place cum scrie despre fotbal, nimeni nu-l întrece. Dacă vine dau de la mine şapte, opt, zece kile de vin, şi tăiem şi doi pui".
2 februarie
Unul din beţivii notorii ai comunei, gonind cu bicicleta prin mijlocul drumului noroios, cântă de mama focului: "mântuieşte, Doamne, mântuieşte"...
Profitând de absenţa directorului din birou, N.., niţeluş ameţită de vin, se apleacă spre mine şi întreabă în şoaptă dulce:
Sunteţi discret? Vreau să va spun ceva"... Mă gândesc cu groază la posibilele avertismente legate de vreun pericol ce m-ar putea paşte.
"Da, sunt o fire extrem de discretă". O asigur solemn. Ea, laconic:"Mi-ar plăcea să ne întâlnim"...Spune cu înţeles, să ne întâlnim. Ei, drace! Salvarea soseşte din partea directorului, taman în momentul în care se cerea un răspuns.
3 februarie
Început de ninsoare. Zi mohorâtă cu multe ciori şi cu multe cântece răguşite.
Nepaipomenita această carte de vise, provenită de la Voica. Redau câteva dintre "tălmăcirile" cele mai savuroase:
"Duduca, fecioara virgină iubire, este supărare".
"Glajă visând că tai, un nas roşu vei avea".
"Glonţ înseamnă societate plăcută".
"Căcatul oamenilor înseamnă nefericire".
"Cai călări este desfrânare".
"Catelitie, vicsoria, este trai ostencios sau cu necaz".
"Cocobeica, bucă, bufniţă, puhna vedere este pricină, păgubire".
"Cucuici, de gene la păsări, zmeu purtare este onoare".
"Cuglă glonţ de plumb de vânt, este duşmănie".
"Curvă este nenorocire la loterie".
"Nave, corabie, înseamnă bătălie incaerare şi smulsoare de par".
"Se ţine ceva în aer, arată a nefericire".
"Sburare în aer, vânt, este nenorocire".
"Sferă, bombă de plumb însemna ştire, veste bună".
4 februarie
Retras în umbră urmăresc apropierea unui convoi mortuar. privelişte cu posomoreli de catran. Pare-se că răposatul este dintr-o familie avută, deduc după numărul şi formatul jerbelor de hârtie ceruită. Participa doi preoţi, cel din Velea şi unul tânăr necunoscut, cu aspect mai civilizat. Sicriul, încadrat de şase bocitoare, e purtat de căruţa lui Dumitru Mandataru. Se impune glasul unei bocitoare ce reia întruna:" Tăticule, tăticule, când te-am întrebat".... Convoiul se opreşte între căminul cultural şi dispensar, unul dintre preoţi citeşte din Evanghelie. Vocea paracliserului e spartă, dogită, necăjeşte auzul. Participanţii la înmormântare vorbesc zgomotos,
ba unii şi râd. Savarsindu-se oficierea cu aspect de scurtă formalitate, plictisitoare pentru toţi, convoiul se mistuie pe drumul cu zloată.
5 februarie
La poartă fermei încerc să descopăr individul care ieri mi-a lăsat în curte lucerna uscată, că să-i restitui sacii. Salariaţii ridică din umeri: Cine o fi? În cele din urmă aflu, e Ciordila. Frumos nume, zic. Portarul: "Aşa l-am botezat noi, pentru că ciordeşte".
Blestemat fie plasticul! Foi albe, roşii, galbene, verzi, albastre, murdare şi trenţuite, plutesc pe ape, atârnă de crengi, se iau la întrecere cu ciulinii pe câmp. Natură este ultragiată. Greu de întreprins ceva împotriva acestui sinistru produs al civilizaţiei tehnice.
6 februarie
C. mă îndeamnă să particip la serbarea organizată sub semnul festivitatiilor "Cântărea României". Ezit, în cele din urmă ajung la concluzia că nu strică să văd cum şi în ce fel îşi dezvoltă consătenii mei simţămintele pentru frumos. Curând nimeresc într-o cămăruţă în care "actorii" aşteaptă intrarea pe scenă. Un tânăr profesor, mărunţel, urmează să interpreteze rolul lui Peneş Curcanul. Este gata echipa. E-n uniformă ofitereasca actuală, foarte largă, uzată şi pătată de grăsimi. Nu-i lipseşte pe cap căciula cu legendara pană. Un galon de sergent, din staniol, face uniforma şi mai hazlie. (Jalnică claunerie!). Zărindu-mă, profesorul se simte jenat şi ceartă persoane invizibile. Ies şi zăresc echipa căluşarilor. Poartă pantaloni albi, lungi, cămăşi cu alesături discrete şi brâie late, de culoare vişinie, neagră şi verde intens. Costumele lor, unele surprinzător de bine păstrate, mă lasă să înţeleg cât de frumos a fost odinioară portul naţional pe meleaguri ilfovene: simplu şi fără zorzoane. S-ar putea că acestă simplitate să fi constituit expresia unei vieţi la marginea traiului prosper. Cu siguranţă, în câţiva ani vor dispărea şi relicvele ce le întâlnisem azi din pură întâmplare. Le ia locul salopeta ieftină, bascul albastru-violet, pufoaică răsăriteană, moltonul, cojocica din catifea reiată cu aplicaţii din material plastic, "gumării" şi scârboasele, dar atât de practicele cizme de cauciuc.
7 februarie
A nins abundent.
Îmi cercetez inima şi fredonez cântecul anilor dispăruţi.
Trec pe la Coana Firica să-mi împrumute o lopată de lemn spre a-mi putea croi drumul de acces prin curte. Mă pofteşte în bucătărie să-i gust din dulceaţă, o refuz invocând graba. Insistă şi cedez. Îmi relatează atmosfera serbării la care a participat ieri. I -au plăcut căluşarii şi "cântăreţii din caval", atât. În sala era o gălăgie asurzitoare. Un pas până la diatribe la adresa tineretului de azi "care a înnebunit, înjură, nu mai dă bună ziua". Pe toţi i-ar tunde. "Ce mai e şi cu părul asta lung?', se scutură puritană. mă străduiesc s-o asigur că nu lungimea părului provoacă răul. Ea o ţine nu şi nu. Încerc s-o conving că strămoşii noştri purtau părul lung, căzut pe umeri, că eu însumi apucasem pe bunicul meu dinspre partea tatii cu plete albe, lungi, tare frumoase. Ea, de colo: "Dar perciunii? De ce umblă cu perciuni? Se purtau şi perciuni?, reia indignată. Eu, de colo: "Se purtau şi perciuni, îndeosebi în secolul trecut. Sau nu?". Tace şi reflectează neîncrezătoare. Pălăvrăgeală inutilă.
8 februarie
Din nou în bucătăria Coanei Firica. Examinez calendarul bisericesc prins în pioneze deasupra patului. Sunt curios cât a dat pe el. "Cinsprezece lei, deşi costă numai un leu. I-am zis preotului, ăl de mi-e nepot. El, cică diferenţa e pentru biserică, ştiu eu, vârâ banii în buzunar." Îi vorbesc despre realele necesităţi ale bisericii. Ea: "Aş, preotul tânăr ce plecă, nu adunase bani pentru reparatul bisericii? Şi nimic...Avea în inima numai dorul câştigului..." Vai, înclin să cred că afirmaţiile vecinei nu sunt departe de adevăr.
Ultima dată în capitală, am cumpărat o tipăritură deosebit de interesantă: "Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secoluluial XIX-lea", semnată de Adrian Fochi. Deocamdată un citat prin care aflăm ce crede ţăranul despre el însuşi: "E ca răchita: toţi îl smulg şi el tot odrăsleşte".
9 februarie
Nimeni, sau aproape nimeni, nu-şi respectă promisiunile. Într-un timp relativ scurt, am învăţat răbdarea şi nuanţele fofilării. Trist e că pentru orice fleac de serviciu, amânat şi rasamanat, şi în cele din urmă prost îndeplinit, ţi se cer bacşişuri grase. Deşi s-a ocupat de iepuri numai în treacăt, lui Iancu i-am vârât în buzunar trei sutare, marşând la promisiunile sale, una mai frumoasă decât cealaltă. Ei, de când mi-am arătat mărinimia, mă ocoleşte invocând ba una, ba alta.
Versuri de mare calibru: "Noaptea că o batista neagră îmi bea plânsul". (Delmira Agustina) Şi: "De când am părăsit pântecul mamei/nu mai găsesc adăpost nicăieri". (Christine Lavant).
10 februarie
Îmi iau inima în dinţi şi mă duc la primar să-i amintesc de vechea-i făgăduială(capacele de lăzi) şi, în special, pentru o intervenţie a sa pe lângă tovarăşul Ţigănilă. Bate din palme şi dă dispoziţii. Aştept rezultatul... Cum am sămânţă de vorba, îi cer părerea în legătură cu serbarea de duminică. "A fost ceva extraordinar ! exclamă-n extaz. piesă le-a plăcut la toţi, spun cei care au fost în război că le-au dat lacrimile. Am avut şi momente vesele, cu critici, nu multe dar am avut, i-am criticat pe unii de la ceape, pe chestia drumului cu noroi". Cât despre căluşari, "o minune". vin curând cei de la televiziune ca să-i filmeze, o să mă invite. Ii mulţumesc şi-l rog să nu mă uite, fiind realmente interesat. "Nu, nu, pun să vă cheme. Vedeţi, poate îi puneţi şi în roman".
11 februarie
Mă abat pe la Mitu, pentru o fătătoare destinată Micsandrei, o iepuroaică de soi ales. Aş putea s-o înjghebez şi eu, azi însă n-am chef de munci manuale. Şi apoi, e timpul să-i arăt lui Mitu că l-am "iertat"(asta toamnă îmi promisese marea cu sarea, şi m-a dus de nas). Pentru mine Mitu rămâne în continuare om cumsecade şi simpatic. Pe drum mă zăreşte Ion(un biet cârpăci în ale zidăriei), care o da cu "hai şi hai să-mi vedeţi gospodăria". Gospodăria, o mizerie...Nu-mi displace însă sobă de ţiglă ridicată cu propriile-i mâini. Se angajează să-mi realizeze una identică. mă dăruieşte cu nuci şi cu băşică de porc pentru păstrarea tutunului de pipă. E haioasă această băşică uscată, o s-o spânzur de tavanul tindei.
12 februarie
Părăsesc patul cu noaptea în cap şi mă pregătesc pentru aventură în pădure, la Babele. Azi lemnele vor fi acasă, scandez vesel. Toate sunt perfect organizate şi ziua poartă dulcea pecete a primăverii. Din faţa primăriei ne ia Chioafta(pe mine, pe Ţigănilă şi pe un pădurar). Drumul, adevărat calvar. În câteva rânduri am impresia că rămânem prizonierii nămolurilor. Las' că tractorul nu-şi prea face datoria, e o rablă, a împlinit venerabila vârstă de douăzeci de ani! Noroc în îndemânarea şi îndârjirea acestui Chioafta, excelent în meseria lui(de fapt jolly-jocker-ul fermei în tot ce atârnă de domeniul mecanicii). Sosim acasă pe la ora prânzului şi car singur lemnele în curte. Efort, nu glumă! Frânt de oboseală, mănânc în grabă şi fug să prind autobuzul de patru căci sunt aşteptat în Bucureşti.
Ziua morţilor. Pomană Coanei Firica, n-am timp să mă ating de ea.
În autobuz, aglomeraţie. Că întotdeauna în zilele de sfârşit şi început de săptămână. Şansa îmi oferă un loc în spatele maşinii. Aţipesc, dar numai pentru o clipă, întrucât se dezlănţuie un vacarm infernal. Lumea se ceartă, înjură, blestemă. Soliştii scandalului sunt o femeie mărunţică cu elan de diavol şi cu voce de raţă, şi un bărbat, care în staţie mi se păruse potolit., ba chiar şi simpatic. Ca introducere, atacă o pasageră din Clejani ce se urcase cu picioarele pe banchetă să poată conversa prin fereastra de sus cu "năşica". Părăsind bancheta se dezlănţuie o discuţie îndrăcită:
-Ce, e maşină ta să te sui cu picioarele pe bancă? Aşa sunteţi voi, ţiganii din Clejani.
-E a statului şi fac ce vreau...
-Ba să te ia naiba, cumpără-ţi maşină mică!
-Cumpără-ţi tu, fire-ai a dracului cu cin' te făcu, scarbo.
S.am.d., s.a.m.d.
Aceiaşi solişti ai scandalului atacă o învăţătoare, tot din Clejani, pe motiv că reţinuse un loc pentru cineva din Velea.
-Ia te uită, dobitoaca, ţine locul gol.
-Te rog să fii cuvincioasa!
-Ce obrăznicătură...
-Aşază-te pe locul ăla, ce mai stai, că n-oi fi proastă.
-Cică e învăţătoare, şi ce dacă?...Are salariu, de, cucoană..
-Salariu? Noi, ţăranii, nu muncim? Cine îi ţine în spinare?
S.a.m.d., s.am.d.
La Velea escaladarea scandalului atinge apogeul. Şoferul se vede nevoit să deschidă uşa dindărăt, pe unde năvălesc noii pasageri. Un copilaş, tras şi împins din toate părţile, atinge cu ghetele murdare de noroi tocmai ciorapii celei cu voce de raţă. Este pedepsit promt, cu una după ceafă. Mama maltratatului sare că arsă:
-Criminalo, nemernico, dai în copilul meu, care suferă, săracul, de hepatită? Acum am dat trei sute de lei pe medicamente.
Ia vezi ce-mi făcu...Sau eşti chioară?
Suflet de bestie, să baţi un copil bolnav...
-Las' că nu ţi l-am omorât...
-Scroafă ce eşti!
-Să nu-mi vorbeşti aşa, că nu ţi-am căzut pe masă...
S.a.m.d., s.am.d.
Urmează un pic de linişte. Un pic, deoarece nişte paznici de noapte, cu leafă la fabricile Capitalei, încep să facă haz pe seama "matusei Ioana", ţigancă în vârstă, o budasca, plecată la drum cu "nea Toma", şi el ţigan. "Nea Toma", soţul "mătuşii Ioana" le ţine hangul şi se declară de acord s-o tundă zero la frizeria de lux iar apoi s-o îmbrace elegant la cel mai apropiat ferometal. "Mătuşa Ioana" are gură bună şi nu se da bătută, pe unul îl declară căcat moale, pe altul îl vârâ în "putina cu draci"...
14 februarie
Pierd o groază de timp cu gătitul. Am la masă cârnaţi prăjiţi şi chiftele de cartofi.
Verific minuţios cuştile iepuroaicelor gestante. După socoteală mea, cam peste o săptămână doamnele cu urechi lungi încep să-şi aducă rodul pe lume.
15 februarie
Caraghios, dar aşa e: azi împlinesc patruzeci şi şase de ani!
Prilej să-mi dăruiesc versete din Biblie.
"Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şira de grâu strânsă la vremea ei".(Iov, V, 26)
"Nu cei bătrâni sunt înţelepţi şi nici moşnegii: cei ce înţeleg întotdeauna dreptatea".(Iov, XXX, 9)
"Mila şi adevărul să nu te părăsescă: leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale"(Pildele lui Solomon, 3, 2)
"Ca merele de aur pe poliţi de argint, aşa este cuvântul spus la locul lui".(Pildele lui Solomon, 25, 11)
16 februarie
Nea Costică a fost slugă la Voinea. Stă cu a doua lui nevastă într-o casă binişor clădită. Îi cercetez oarecum absent curtea vraişte. Deodată îl aud pe bătrân: "Fără Voinea n-aş avea casă...Da că să vedeţi....Într-o zi mă cheamă la el boierul". Îmi dă banii şi vin cu lada, el destupă două sticle şi ciocneşte cu mine. Şi iar îl aud: Păi cum să nu ştiu boierule.. Vezi, dumneata, aşa mi-am făcut eu casă, pe banii lui Voinea. Om bun cum a fost ăsta, Dumnezeu să-l odihnească, nu se mai există. Şi cât l-au mai chinuit comuniştii în 1948. L-au bătut rău de tot, să scoată aurul din ascunzătoare şi l-au dus, el abia se târa după o căruţă. L-a plâns satu', de pomană. Cică a murit în sărăcie".
17 februarie
În luncă să constat la faţă locului felul în care natura reanvie. Nu ajung prea departe; intenţionând să traversez un pârăiaş apa depăşeşte gura cizmei... Fugi acasă şi schimbă pantalonii, ciorapii! Hazlie excursie.......
18 februarie
Numele de Bulbucata se trage de la un moşier bulbucat, care venise cu întemeieri pe aceste meleaguri ilfovene. Urmează să aflu în ce secol. Avea şi el o moară de apă, în fundul grădinii mele. Cică urmele ei ar fi existat până deunăzi. Denumirea de Gaureni, cătun încorporat Bulbucatei, are o geneză interesantă. În timpurile îndepărtate ţăranii săpau găuri ce le ardeau pe dinăuntru pentru a ascunde în ele bucăţele râvnite de lăcustele semilunei. Din păcate, cei cu toponimia modernă au metamorfozat Gaurenii în Teişor, conduşi după nu ştiu ce raţiuni de pudoare.
19 februarie
Mitu mă imploră să-l ajut cu rezolvarea unei situaţii ce-l chinuie cumplit. "N-am dormit toată noaptea", declara abătut. L-au amendat cu şapte sute de lei(pensia lui pe o luna!) pentru motivul că "nu a predat cantitatea de 220 kg. struguri sau vin în echivalent din producţia anului 1976 că reprezentând sarcina de vânzare prevăzută de H.C.M. nr. 116/1959(modificat)". Astfel sună procesul verbal întocmit de slujbaşii "Întreprinderii viei şi vinului, Ilfov". Trec peste frumuseţea stilului funcţionăresc şi trec şi peste interesantă formulare "sarcină de vânzare"(la câte combinaţii verbale nu se mai pretează şi dulcea limba românească), şi mă opresc asupra declaraţiei lui Mitu. În primul rând, a predat jumătate din cantitatea stabilită "ca sarcina de vânzare", în al doilea rând, i-o spusese însuşi vicele că: "în anul ăsta, din cauza manei şi a grindinei, cota se predă numai o parte". Ce să mai crezi? Purced la redactarea contestaiei adresată judecătoriei din Buftea, o întrerup însă din cauza durerilor de stomac ivite brusc, consecinţă probabil a răcelii ce mă paşte de alaltăieri(oricum, omului nu i se va face dreptate.)
20 februarie
Bolnav cum sunt, ies în pădure să culeg ghiocei. Presimt viitoare duioşii.
Vom avea primăvară timpurie? Lalelele din grădina florilor au perforat frunzele protectoare, depăşesc înălţimea de opt, zece centimetri. Peste tot dau mugurii. Presupunând că iarna se reinstalează, ceea ce este foarte posibil, ne aşteaptă destule necazuri gospodăreşti.
21 februarie
Păşesc în biroul primarului. Înăuntru, un bătrân slab şi gălbejit. Omul părăseşte imediat încăperea. Primarul: "Multe nenorociri mai sunt şi pe lumea asta. L-aţi văzut? Îl bate fii-su şi nu-i dă de mâncare". "Luaţi legătură cu miliţia", îi sugerez. "Păi aşa şi fac", dă replică şi apucă receptorul.
"Vremea este să rupi şi vreme să coşi: vreme să taci şi vreme să grăieşti"(Eclesiastul, 7,8)
"Vai de cei ce fac legi nedrepte şi cei ce scriu hotărâri silnice"(Isaia, 1, 10)...........
22 februarie
Mă simt sfarsit. Gripă, afurisită. Şi am atâtea obligaţii gospodăreşti...
A fătat Bubulina, împărătiţa crescătoriei mele. Sper să fie o mamă bună, aşa cum sunt, îndeobşte, iepuroaicele. Nu am umblat la cuibar, de teamă să nu o sperii. Încă zece iepuroaice sunt pe cale de-a făta. Plănuiesc construirea unui padoc încăpător.
La dispensar să cumpăr vitamina C. Ia-o de unde nu-i pe "domnişoara", responsabilă cu produsele farmaceutice. Sunt informat că umblă prin sat după cai verzi pe pereţi. În curtea dispensarului îl întâlnesc pe Grecu, contabilul-şef al fermei, şi el în căutarea binefăcătoarei vitamine. Mă sfătuieşte cum să mă medicamentez. Înspre seară îmi trimite trei fiole de polidin. Singurul domn din sat.
23 februarie
Iepuroaicele fată una după altă. Acum se impun liniştea şi toată atenţia. Iepuroaica, în special când naşte pentru prima oară, speriată chiar şi de un şoricel, îşi mănâncă puii. Atavism...
Bubulina are nouă pui!
Injecţii în fesă. Sănătatea mi s-a îmbunătăţit. În ultimile zile mă simţeam înveşmântat în pieile de încercare ale bătrânului Iov.
Reapar muştele şi gărgăriţele, seara broaştele ies din cotloane-ce-or fi însemnând toate astea?
24 februarie
În staţia Irtei, la ora pustie a prânzului: o femeie grasă ţinând sub braţ o vioară, o bicicletă părăsită de ghidonul căreia atârnă două sacoşe cu mai multe pâini, un moşneag în opinci tradiţionale, trei curci şi un câine amuşinând hârtiile bufetului, aduse de vânt.(Imagini amintind fotografiile din raiul bolşevic, publicate cândva în Signal)
Disraeli: "Există trei feluri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate şi statistici".
25 februarie
Guguştiucii s-au reinstalat în plopul crescut din malul Neajlovului, dinspre partea mea. Căntă întruna. Par ameţiţi de clarul cerului. Le urez bun-venit, fac şi ei parte din lumea mea.
O pereche de porumbei dau târcoale intrării tăiată-n podul mic al casei. Caută adăpostul celor patruzeci şi trei de porumbei, pieriţi într-o zi din pricina chimicalelor împrăştiate pe câmp! Uit greu duminica în care, ajutat de Modest, i-am îngropat pe undeva, în fundul grădinii.
26 februarie
Îl întreb pe Vergila, pomicultorul fermei, dacă ştie cumva de unde se pot procura brazi. Sugerează să iau legătura cu pădurarul Mitus a lu' Băşină.
Constat că lucerna iepurilor e pe sponci, şi hai la primărie. Aflu că primăria nu mai deţine nutreţuri, calul ei trecând în inventarul ceapeului. Mai marele satului decide să-mi dea din rezervele personale. Întrucât între noi s-au statornicit oarecari apropieri, discutăm lejer pe tema vieţii săteşti. Formulez o seamă de observaţii critice, le găseşte întemeiate. Ceva mai încolo am prilejul să-i trec în revista gospodăria. Domneşte pretutindeni ordinea îmbinată cu alcătuirea inteligentă. O gospodărie model. Posibil să fi fost pusă la punct graţie unor privilegii, dar la ce ajută ele dacă lipseşte mâna harnică şi pricepută? Pentru păstrarea ei în bune condiţiuni primarul se scoală cu nevasta-să dimineaţă la cinci. Bărbat destoinic pe care îl pizmuiesc cei din tagma risipitorilor şi a leneşilor.
27 februarie
Stăncuţele, dragele, cum se mai bat între ele pentru o coajă de pâine descoperită în spatele magaziei! Aidoma nouă oamenilor....
Pornit în căutarea lui Vergila pomiculorul (mi-a făgăduit două cărţi de specialitate), poposesc la Mitu. În casa lui, amărăciune. netrebnicul lui de vecin îi înjură nevasta, o scuipa, o blestemă. Niţeluş înainte de popasul meu holodrontul o făcuse pe nevasta-să albie de porci. Nici Mitu nu-i iertat. Ura oarbă pornită de la "conflictul" unor copilaşi de 4-5 ani, mai precis, între nepoţelul lor şi fetiţa vecinului. Încerc să-i calmez asigurându-le ajutorul. De îndată ce mă despart de ei, plec la postul de miliţie unde iau legătura cu sergentul-major Botezatu. Îi descriu cazul. Botezatu notează date şi mă asigură că preia problema.
Deşi ar trebui să mă ocrotesc(temperatura mea oscilează, junghiurile cedează greu), apuc foarfecele şi ferăstrăul şi ies la coafatul pomilor. Vremea s-a stricat, totuşi, merge. Coroanele merilor sădiţi la descălecatul meu în Bulbucata au luat-o razna (se cereau disciplinaţi anul trecut, taman când mă găseam la Berlin), aşa că acum întâmpin greutăţi cu fasonatul lor. Nici caişii nu se prezintă prea strălucit, unii au câte două sau trei tulpini. Din păcate, îmi lipseşte o scară de grădina, ajung anevoie la vârfurile pomilor bătrâni.
28 februarie
S-a aşezat pe fulguială. Mâine sunt Babele.
Vizavi de clădirea fostei şcoli primare, azi adăpostind cooperativa de covoare, e un loc viran cu trecut "istoric". În urma luptelor din 1916, purtate cu dârzenie pe aceste meleaguri ale ţărişoarei noastre, în preajma satului căzuseră numeroşi soldaţi germani. În vâltoarea luptelor şase dintre aceştia fuseseră abandonaţi în groapa cu gunoi de pe terenul amintit şi dezhumati prin anii 1919, 1920 spre a fi îngrijiţi creştineşte în cimitirul eroilor din Bălăria. Mare surpriză cu prilejul acelei lucrări de dezhumare: învelişul de gunoi îi păstrase perfect intacti, de credeai că stătuseră într-un frigorifer!
Chestionar. Doamna Georgescu: " Cum s-au purtat nemţii în timpul primului război mondial?" Coana Firica: " Rău, dom' Stoica", Sora-să, Coana Leana: " Bine, cel mai bine turcii, rău de tot(bulgarii). Era un turc, unu' bătrân, m-a luat în braţe şi mi-a arătat pe degete că are şase copii. M-a învăţat să număr turceşte, ştiu şi azi până la o sută optzeci şi şase( În casa unde-i magazinul alimentar erau răniţi, treceau peste ei şobolani flămânzi ca ruşii".)
29 februarie
Baba Dochia. Ziua babei celei răutăcioase, pedepsită de Dumnezeu că şi-a persecutat nora cerând să-i aducă fragi taman în luna lui făurar. Mai straşnică mi se pare mizeria arătată nurorii expediind-o la apă, lâna albă s-o facă neagră, pe cea neagră, albă. Prin Moldova se spune că Baba Dochia a fost fiica lui Decebal!!!
1 martie
În unele curţi de crengile cireşilor atârnă pănglicuţe roşii. Frumos obiceiul, conservat prin nu ştiu ce minune.
Pe alocuri gospodinele golesc casa, chitesc odăile. Bătrânii cârpesc gardurile, cotele porcilor. Unii, mai zeloşi, consolidează şanţul din faţa casei.
2 martie
Smuls dintr-un vis minunat (preacurveam cu prinţesa Soraya....) îmi inaugurez ziua sub semnul ghinionului. În cuşca Bubulinei descopăr un pui îngheţat, apoi constat o pană de curent electric. Mă consolez repede şi plec la cantonul silvic din Teişor, unde am întâlnire cu Mitus a lu' Băşină. În sfârşit, îmi zic, voi avea moliftul. Sunt întâmpinat de un dulău feroce şi de o nevasta îngălată. Mitus a şters-o la Bucureşti...Om de cuvânt şi ăsta!
Cu nea Costică elimin cei doi meri inutili dinspre faţada casei, strămutăm totodată vişinul aflat în calea viitoarei magazii. În răstimp îi expediez lui Mitu materialele pentru înjghebarea cuştilor.
Lângă ghereta cu pâine se instalaza o căruţă cu păsări. Vânzătorul strigă cât îl ţin bojocii: " Ia găini, vânzare potolită, vânzare potolită!" Ce-o fi însemnând "vânzare potolit"?
3 martie
Ceartă la pâine. Aud un sătean: " Ia te uită, cică am fost legionar...Eu, legionar?"
Vizita lui Mariete, dulgherul colectivei. Urmează să-mi alcătuiască "oborul" păsărilor. Deocamdată măsoară şi promite.
Coana Firica:
-A venit preotul cu botezul...Poate ar fi trebuit să treacă şi pe la dumneavoastră.
-De ce nu i-aţi spus?
-Păi credeam că dormiţi
-Mă scol în jurul lui şapte...
-Păcat, văd că aveţi şi calendar bisericesc de părete...
-Cât i-aţi pus părintelui în căldăruşă?
-Patru lei.
Zgârcită: patru lei!
4 martie
Procur trei brăduţi. Doar pe ăştia i-am găsit în pepiniera Teişorului. Drum lung şi anevoios.
C. (care e şi responsabilul cooperativei de ţesut covoare); "Am luat de la bibliotecă poeziile lui Eminescu, Alecsandri şi Coşbuc, să le citesc fetelor în timp ce ţes. Să nu mai aibă timp de vorbit prostii...".
Îmi beau ceaiul în tihnă şi privesc ceasul, aşteptând ora nouă şi jumătate că să ascult ştirile. Mai e puţin timp şi deschid "Scânteia". Pe când parcurg titlurile principale, aud zgomote de iad. Am senzaţia că-n imediata mea apropiere s-a prăbuşit un avion. Văzând cum saltă lucrurile în jur, trag concluzia că nu poate fi decât cutremur de pământ. Năvălesc fulgerător în curte. Luminile se sting brusc iar dinspre Capitală ţâşneşte o flacără uriaşă. Nucul se leagănă şi vine către mine, clădirea de vizavi saltă din temelii. Ţâşnesc în stradă clătinându-mă. N-am timp să mă gândesc la moarte. De pe acoperişul fostei şcoli curg olanele, cărămizile coşurilor zboară în stânga şi-n dreapta. Caruselul materiei ia cu sine efemerul. Urletele câinilor şi cotcodăcitul găinilor din sat alcătuiesc corul apocalipsei. Hohotul străfundurilor pământului are durata veşniciei. Şi totuşi, se înscăunează liniştea. Văzduhul pute. A ce pute? Intru calm în casă şi aprind lampa cu petrol, înşfac fânarul. Verific boxele iepurilor, temeliile casei, pereţii,. Reţin câteva fisuri, boxele etajate s-au deplasat, în cămară dau de borcane sparte. treptat, treptat lumea iese buimăcită din case, mână spre primărie. Unii apar desculţi sau doar în izmene. Pâlcurile fantomatice se îngroaşă. Prima impresie: " A fost mai grozav ca în patruzeci". Întrebare generală: "Ce o fi în Bucureşti?" După aproximativ un ceas răsare o maşină. Este oprită prin zeci de mâini ridicate. Posesorul maşinii: "Toate cartierele noi sunt distruse, n-a mai rămas cărămidă pe cărămidă". Găsesc exagerat. Lugubră veste dezlănţuie urlete, ţipete, comentarii ciudate:
-Of, lume!
-La ce ne-am mai născut...
-Ai auzit, mă?
-Ce să aud?
-Că Bucureştiul e una cu pământul.
-Nenorocire, vai maică, vai...
-Ce-or face ai noştri?
-S-au prăpădit cu toţii, presimt.
-Le-am spus să nu se mute la bloc.
-Mai tacă-ţi gura.
-De-o săptămâna mi s-a zbătut ochiul stâng.
-Că să vezi...
-Ce ziceţi de flacăra aia?
-Explozie.
-Câţi morţi or fi?
-Sute de mii.
Dialogul comic descreţeşte o clipă fruntea:
-Mai vecine, ia-ţi coşul din curte, mi-a strivit closetul.
-Zău, mă?
-Vin' să vezi!
-Las' pe dimineaţă, că mai apare un cutremur...
Se iveşte o altă maşină. Lumea baricadează drumul.
-Ce se aude?
-S-au dărâmat mai multe clădiri vechi. Dezastrul e în centru.
-Cum e cu blocurile noi?
-Venim din Baltă Albă. Acolo nu s-a dărâmat nici un bloc.
-Tot e bine.
-Să trăieşti taică, mulţumim pentru veşti.
Mă liniştesc cât de cât. Maşinile încep să circule şi în sens invers. Profit de ocazie şi o iau spre Bucureşti, înnebunit la gândul că s-ar fi putut întâmplă ceva cu ai mei.
5 martie
După o adevărată odisee, ajung acasă. Ileana cu Radu(tocmai sosit în permisie) s-au refugiat în apartamentul vecinilor. I-am găsit la lumina lumânărilor. Atmosfera de priveghi. În apartamentul nostru numai cioburi de sticlă şi obiecte răsturnate. Toate farfuriile şi paharele sunt fărâmate, ceasurile smulse de pe perete(ce timp să mai măsoare?), televizorul zace în mijlocul sufrageriei. O acuarelă de Baconsky a poposit în hol, greu de explicat cum a fost proiectată acolo. Uşa bibliotecii este blocată de rafturi dislocate şi de cărţi. Dorm două ore.
Trecem cu maşina prin centrul oraşului. Înaintăm anevoie, există puţine zone de acces. Clădiri turtite ca nişte raclite sub talpa lui Golem, vitrine sparte, pereţi desprinşi, ziduri căscate, moloz şi iarăşi moloz. Hidoase sculpturi suprarealiste. Restricţii de circulaţie, echipe de intervenţie, soldaţi cu feţe gălbejite de oboseală. Dacă s-ar auzi plânsul inimii....
Ileana mă readuce la Bulbucata.
Hrănesc în fugă iepurii şi plec la primărie, dornic să pipăi pulsul satului. Acolo discuţiile converg în jurul singurei teme posibile în aceste momente de groază: efectele cutremurului.
Primarul întreabă dacă mişcările seismice nu pot fi prevăzute. Sunt exprimate păreri timide. Mă îndeamnă dracul să vorbesc despre anumite persoane, extrem de rare, capabile să vestească din timp cutremurele de pământ, ca bunăoară Goethe în trecut. Invoc mediumnitatea, însuşire ce o posedă destui oameni, una însă de calitate redusă, cea mai puternică având-o Iisus Hristos. "Expunerea" mea, insuficient documentată şi bazată pe lecturi foarte vechi, este ascultată cu interes, până intervine unul, bărbat tânăr, cam afumat:-Îl bag în p.... mă-sii pe Hristos.
Lumea pleacă, stânjenită, capetele. Profesorul Relu, amicul individului cu înjurătură, îl apostrofează:
-Ce, mă? Aşa vorbeşte un comunist?
6 martie
Încerc să reintroduc ordinea în gospodărie. Lucrez fără tragere de inima. Mă urmăreşte coşmarul celor văzute în Capitală.
Îmi imaginez drame, am în faţă ochilor numai cadavre.
În sat pagubele sunt relativ mici. Observ ziduri fisurate, puzderie de coşuri desprinse. Se vorbeşte de un grajd prăbuşit şi de cai morţi. Vizitez ferma, splendida ei clădire principala este zguduită. Directorul ordonă măsuri de consolidare.
Avem iarăşi curent electric.
După ce am scăpat cu viaţă, iată-ne numărând farfuriile sparte.
7 martie
Beau până în zorii zilei, cot la cot cu D> şi cu V> Aşa, ca să uit.
În mintea mea se derulează, secundă cu secundă(pentru a câta oară?), filmul cutremurului. reînvie o secvenţă hazlie, ce o uitasem.Ţâşnind din curte, era cât pe ce să iau în picioare un beţiv, tolănit sub gardul casei, care mormăia: "Măi, că am tremurici, nu glumă! Nevastă, vin' de mă ia că am tremurici"
Fiecare jură că a presimţit cutremurul de pământ. Fiecare a desluşit semne ciudate: la animale, la plante, în văzduh şi Dumnezeu mai ştie unde.
8 mart.
Visez o cantină în aer liber, la care se serveşte un meniu obişnuit. Copii de ţărani, retraşi într-o parte şi stând pe vine, înfulecă din blide altceva decât cei aşezaţi în jurul mesei. Un fel de terci deasupra căruia pluteşte o chiftea grosolană. Sunt curios de ce mănâncă bucate deosebite de-ale celorlalţi: "Păi, asta ne-au adus mamele". Întorc capul şi zăresc grupuri de femei umile privind în gol.
Oficialităţile inspectează gospodăriile sătenilor pentru evaluarea pagubelor. [Nimeni nu crede în despăgubiri.]
C. susţine că a văzut venind dinspre Podul Doamnei camioane încărcate cu vite moarte. Am impresia că bate câmpii.
Pretutindeni domnesc amărăciunea şi apăsarea. Radioul nu transmite decât relatări legate de catastrofă. [El şi Ea. Pretutindeni li se aduc osanale. Morbideţe.]
9 mart.
Ziua celor patruzeci mucenici din Sevastia. Coana Firica îmi aşează pe masă tradiţionalii mucenici, plus trei covrigi, trei ouă fierte, trei nuci şi o lumânărică.
Contabilul-şef, Grecu, a aflat [prin intermediul Europei libere] că Baconsky a căzut victima cutremurului. Refuz categoric vestea. Nu, nu cred. Omul mă asigură că auzul nu l-a înşelat. Umblu pe străzi în zig-zag. Imposibil...Imposibil...O fi la mijloc o confuzie, ca atâtea în aceste zile înfiorătoare? Şi totuşi dacă?
Mă arunc în primul autobuz. În Capitală alerg la Modest, îl găsesc contemplandu-şi serioasele stricăciuni din casă. Îmi confirmă tragedia, dă şi amănunte. Vorbim în şoaptă, suportăm greu doliul. Simt în mine impulsul nebuniei, ajung la Casa scriitorilor. Beau vodcă pahar după pahar.
Petre Cristea vine de la morgă. Mă întreabă dacă vreau să-l văd pe Baconsky, sunt asigurat că-mi facilitează intrarea, are acolo pe cineva apropiat. Da, vreau. Însoţit de Nae Prelipceanu iau pieptiş ruinele. Împrejurul Leichenhaus-ului e-o agitaţie extraordinară. [Mişună pretutindeni securişti. Cică în rândul morţilor s-ar află o rudă de-a lui sau de-a ei.] În curte ne strecurăm printre sicrie deschise. Cineva ne introduce într-o cămăruţă. Trei bărbaţi puşi unul lângă celălalt: A. E., Gafiţa şi Milo, cu toţii în haine noi. Baconsky a fost îmbrăcat într-un costum maro de serie, la gât i-au legat o cravată bleumarin! Faţa poetului pare destinsă, Gafiţa e complet albit, pe Milo nu-l recunosc deloc. Soţiile lor unde-s? O clipă mă clatin, mi se face rău. Gol de gânduri, strivit, complet strivit, din nou la MAISON. M-am îmbătat îngrozitor. Spun probabil, întrucât nu mai ştiu ce s-a petrecut cu mine.
10 mart.
Străuleşti II. Înmormântarea lui Baconsky! Da, a lui Baconsky! Poetul a fost găsit sub dărâmăturilor blocului de pe Ghica. Cu puţin înainte de cumplitul cutremur sosise la Veronica, însoţit de doaman Clara şi de soţii Gafiţa. Despre doamna Clara nu se ştie încă nimic. Milo nu era cel văzut de mine la morgă. L-au confundat cu altă victima.
Papa Bac, omul care a hotărât decisiv destinul meu literar, a plecat, a plecat definitiv! Pe unde o hălădui sufletul lui? Am impresia că visez un coşmar. La Cluj i-am călcat pragul casei în câteva rânduri, aproape seară de seară, după ce fusese izgonit din fruntea "Stelei". În biroul lui aveam berjera, cafeaua şi ţuica mea. Împreună am săvârşit două călătorii peste hotare, prima de neuitat. Străinii i-au apreciat cum se cuvine talentul literar, inteligenţa, humorul, nobleţea spirituală, frumuseţea fizică - un buchet de însuşiri rar întâlnite la confraţii în ale scrisului. Îi aud glasul, aud deopotrivă glasul bunei şi înţelegătoarei doamne Clara, glasul veselului şi spiritualului Milo, al blândei Veronica, veşnic să-mi sară în ajutor. Şi aud şi glasul lui Gafiţa, care mi-a tipărit cele mai bune cărţi. Requiescat în pace!
A. E., A. E. ...Cum să-mi fi închipuit vreodată că sicriul lui va fi purtat vreodată pe umerii mei... Era atât de tânăr...
11 mart.
La Bulbucata. Departe de doliu, obsedat însă în permanentă de scena înmormântării. Jalnic noul cimitir Străuleşti II. De ce nu l-au dus pe A. E. la Cernica?
Frânt de oboseală, după prânz îmi îngădui un pic de somn. Habar n-am de unde s-o pornesc cu treburile. Maşina gospodăriei se cere unsă şi repusă în funcţiune. Din păcate, îmi lipsesc ajutoarele. Că să nu mai spun că-mi lipseşte şi elanul.
Seara mă cufund în poezia veche germană. Singura lectură potrivită actualei mele stări sufleteşti. În locul meu altul ar fi ales romanul poltist, eu îl detest. Mă opresc asupra lui Bohme, Griphius, Angelus Silesius. Încerc să memorez alexandrini sin ultimul: "Ich weiss nicht, was ich bin nicht, was ich weiss:
Ein Ding und nicht ein Ding: ein Tupfchen und ein Kreis".
"Wenn du die Dinge nimmst ohn allen Unterscheid,
so bleibst du still gleich în Lieb und auch în Leid".
"Ich bin nicht ausser Gott, un Gott nicht ausser mir;
ich bin sein Glanz und Licht, und er ist mein Zier".
"Ich selbst muss Sonne sein, ich muss mit seinen Strahlen
das farbenlose Meer den ganzen Gottheit malen".
"Was ich nicht sundigen? Du darfst nicht lange fragen:
Geh hin, es werden dir die stummen Blumen sagen".
"Ich glaube keinen Tod: sterb ich gleich alle Stunden,
So hab ich jedesmal ein besser Leben funden".
12 mart.
Natura reînvie impetuos. Curăţenia cerului alungă negrul din suflet.
Descopăr întâmplător reproducerea unei cărţi poştale ilustrate de pe vremea lui Mussolini. Reprezintă un copilaş de doi ani, gol-goluţ, cu mâna pe puţică. Pe fundal, eroi şi steaguri desfasutate-n vânt. Textul ilustratei, tipărit cu litere cursive: "I bimbi d'Italia son tutti Fascisti". Primitivă mintea celui care a iniţiat tipărirea unui asemenea material propogandistic.
Mariete are aproape şaptezeci de ani, i-am dat doar cinzeci. Nimic nu-i trădează vârstă. Munceşte din zori şi până noaptea, fumează îndârjit şi întreţine relaţii sexuale! [El însuşi mi-a mărturisit că sexul slab, îndeosebi cel tânăr, se prăpădeşte după el.] Cât despre curtea lui, model de urmat.
13 mart.
Secondat de Nea Costică, Mariete inaugurează lucrările din curte. Dimineaţă a terminat gardul grădiniţei, pentru care a purtat discuţii aprinse cu Coana Firica. Nesătula, voia să-mi ciupească din terenul casei.
În magazie, o adevărată invazie a şoarecilor. Trag la sacul cu ovăz. Necazul e că drăcuşorii ăştia se strecoară în cuştile iepurilor şi-i rău. Căci poartă microbi extrem de periculoşi. Presar otravă prin cotloane. Mi-or fi mie dragi şoarecii, dar nici aşa...
14 mart.
Iepuraşii părăsesc cuibarele şi adulmecă mâncarea căzută din grătare. Nu mă mai satur privindu-i. Iau câte unul în palmă. Îi simt puternica bătaie a inimii. Îi pun la loc sarutandu-i spinarea de argint moale.
Îmi scrie Radu. Nu scapă de trauma cutremurului.
Curăţ de coajă bulumacii pentru "oborul" păsărilor.
Mai am trei lei şi ţigările sunt pe sponci.
15 mart.
Smalţurile cerului contopindu-se cu smalţurile inimii.
Muncesc neîntrerupt între opt dimineaţă şi cinci după-amiază. Când să-mi întind oasele, hop şi paznicul fermei. Sunt poftit la un chefuleţ. Cică masa e gata întinsă.
M., odinioară "cineva" în agricultură, descrie atmosfera de teroare ce domnea la şedinţele entuziast-violente conduse de Liuba Chişinevschi cu vervă criminală.
16 mart.
Zi ploioasă. Vântul împrăştie miresme încărcate de senzualitate.
Recitesc anumite pagini din SCRINUL NEGRU. Perfect adevărat: "Popoarele care aruncă cu pietre în câini stau jos pe scara umanităţii".
Doctorul aleargă spre mine. Flutură braţele. S-a oprit din drumul spre paturile a doi bolnavi, unul pe "ducă". I-a plăcut enorm cartea ce i-o dădusem cu dedicaţie. Îmi doreşte prietenia.
Procur otravă specială pentru şoareci, un produs redegist, sub formă de pastile, care odată introdus în gurile galeriilor, se transformă în gaze nimicitoare
17 mart.
"Oborul" păsărilor a căpătat contur drfinitiv. O capodoperă. Mariete are mână de aur, ce mai!
Traversând podul, m-am pomenit alături cu inginerul agronom. A oprit şareta şi m-a poftit să urc. Credea că merg la Teişor. I-am mulţumit pentru gest, eu aveam destinaţie diferită. O bună bucată de vreme m-a chinuit imaginea frumoasei sale soţii. Păcat că nu o întâlnesc mai des, aşa, să-mi spăl ochii obişnuiţi cu urâtele din jur.
18 mart.
Soseşte mama cu autobuzul de dimineaţă. Despachetează şi dispare imediat în grădina. Seamănă cartofi, morcovi, pătrunjel, salată şi altele. Straturile ei sunt trase cu rigla, amintesc întrutotul stilul de lucru bănăţean. Sătenii rămân cu gură căscată. O, şi mama, câtă energie la vârsta ei!
Eu, cam mahmur şi inactiv. Din pricina unui chef prelungit.
19 mart.
Ore prefigurând primăvara. Robotesc din greu să recuperez ziua de ieri.
Înspre seară ies să cumpăr la magazinul mixt cuie şi creioane. În urma mea păşeşte sprintenă A. Accelerez mersul, totuşi mă ajunge. Ea, roşie ca sfecla: "Ştiţi ceva? Mi-a fost dor de dumneavoastră". Tac. Mie nu mi-a fost dor de ea.
Pe partea laterală a primăriei eşti întâmpinat de un panou numit REFLECTOR. Rubrica "Aflăm de la miliţie" popularizează numele a patru "tineri care respectă legalitatea socialistă". Bine, bine, dar ceilalţi tineri ai Bulbucatei? Se situează ei între bine şi rău? Poate mă lămureşte [prostul] de Păstaie.
20 mart.
Dimineaţă îmi calcă pragul casei Ciocoiu, un pitoresc plutioner-majur la pensie. E dispus să mă înveţe table contra unei perechi de iepuri. După ce radem (eu i-am propus alt schimb: doi iepuri pe un cârd de gâste), pensionarul scoate din buzunarul vestei sale kaki o adresă a ceapeului, prin care i se aduce la cunoştiinţă că este amendat cu frumuşica suma de lei una mie patru sute pentru "folosirea abuzivă" a unui teren depăşind cei două sute cinzeci de metri pătraţi la cât are dreptul conform ["umanei"] legi curente. Amendatul susţine că la mijloc este o eroare, legea 4 vizând colectiviştii, şi nu proprietarii casei de odihnă, lipsiţi de "lot ajutător". În plus, susţine majurul, nimeni nu l-a avertizat asupra "folosirii abuzive" a curţii şi grădinii din jurul casei. La despărţire mă pofteşte să-i trec în revistă gâştele şi să bem din caisata nevesti-sii
Fiind duminică, hotărăsc să-mi petrec o parte a după-amiezii în pădure. Îmi burduşesc buzunarele cu bomboane mentolate şi pornesc la suava hoinăreală.
Locul unde s-a trudit la tăiatul şi transportul stejarilor poartă amprenta neglijenţei criminale. Urmele tractoarelor şi ale trunchiurilor de copaci târâte pe distanţe de zeci de metri provoacă senzaţie de greaţă. Şi dacă ar fi numai atâta. Pretutindeni se văd crăci frânte, copăcei doborâţi aiurea, iarbă şi lăstăriş strivite. Zone apreciabile creează impresia că în pădure se întâlniseră două armate vrăjmaşe. Simt o poftă nebună să-i stâlcesc în bătaie pe autorii acestor blestemaţii. Îmi alin mâhnirea culegând brânduşe.
Visez o cantină în aer liber, la care se serveşte un meniu obişnuit. Copii de ţărani, retraşi într-o parte şi stând pe vine, înfulecă din blide altceva decât cei aşezaţi în jurul mesei. Un fel de terci deasupra căruia pluteşte o chiftea grosolană. Sunt curios de ce mănâncă bucate deosebite de-ale celorlalţi: "Păi, asta ne-au adus mamele". Întorc capul şi zăresc grupuri de femei umile privind în gol.
Oficialităţile inspectează gospodăriile sătenilor pentru evaluarea pagubelor. [Nimeni nu crede în despăgubiri.]
C. susţine că a văzut venind dinspre Podul Doamnei camioane încărcate cu vite moarte. Am impresia că bate câmpii.
Pretutindeni domnesc amărăciunea şi apăsarea. Radioul nu transmite decât relatări legate de catastrofă. [El şi Ea. Pretutindeni li se aduc osanale. Morbideţe.]
9 mart.
Ziua celor patruzeci mucenici din Sevastia. Coana Firica îmi aşează pe masă tradiţionalii mucenici, plus trei covrigi, trei ouă fierte, trei nuci şi o lumânărică.
Contabilul-şef, Grecu, a aflat [prin intermediul Europei libere] că Baconsky a căzut victima cutremurului. Refuz categoric vestea. Nu, nu cred. Omul mă asigură că auzul nu l-a înşelat. Umblu pe străzi în zig-zag. Imposibil...Imposibil...O fi la mijloc o confuzie, ca atâtea în aceste zile înfiorătoare? Şi totuşi dacă?
Mă arunc în primul autobuz. În Capitală alerg la Modest, îl găsesc contemplandu-şi serioasele stricăciuni din casă. Îmi confirmă tragedia, dă şi amănunte. Vorbim în şoaptă, suportăm greu doliul. Simt în mine impulsul nebuniei, ajung la Casa scriitorilor. Beau vodcă pahar după pahar.
Petre Cristea vine de la morgă. Mă întreabă dacă vreau să-l văd pe Baconsky, sunt asigurat că-mi facilitează intrarea, are acolo pe cineva apropiat. Da, vreau. Însoţit de Nae Prelipceanu iau pieptiş ruinele. Împrejurul Leichenhaus-ului e-o agitaţie extraordinară. [Mişună pretutindeni securişti. Cică în rândul morţilor s-ar află o rudă de-a lui sau de-a ei.] În curte ne strecurăm printre sicrie deschise. Cineva ne introduce într-o cămăruţă. Trei bărbaţi puşi unul lângă celălalt: A. E., Gafiţa şi Milo, cu toţii în haine noi. Baconsky a fost îmbrăcat într-un costum maro de serie, la gât i-au legat o cravată bleumarin! Faţa poetului pare destinsă, Gafiţa e complet albit, pe Milo nu-l recunosc deloc. Soţiile lor unde-s? O clipă mă clatin, mi se face rău. Gol de gânduri, strivit, complet strivit, din nou la MAISON. M-am îmbătat îngrozitor. Spun probabil, întrucât nu mai ştiu ce s-a petrecut cu mine.
10 mart.
Străuleşti II. Înmormântarea lui Baconsky! Da, a lui Baconsky! Poetul a fost găsit sub dărâmăturilor blocului de pe Ghica. Cu puţin înainte de cumplitul cutremur sosise la Veronica, însoţit de doaman Clara şi de soţii Gafiţa. Despre doamna Clara nu se ştie încă nimic. Milo nu era cel văzut de mine la morgă. L-au confundat cu altă victima.
Papa Bac, omul care a hotărât decisiv destinul meu literar, a plecat, a plecat definitiv! Pe unde o hălădui sufletul lui? Am impresia că visez un coşmar. La Cluj i-am călcat pragul casei în câteva rânduri, aproape seară de seară, după ce fusese izgonit din fruntea "Stelei". În biroul lui aveam berjera, cafeaua şi ţuica mea. Împreună am săvârşit două călătorii peste hotare, prima de neuitat. Străinii i-au apreciat cum se cuvine talentul literar, inteligenţa, humorul, nobleţea spirituală, frumuseţea fizică - un buchet de însuşiri rar întâlnite la confraţii în ale scrisului. Îi aud glasul, aud deopotrivă glasul bunei şi înţelegătoarei doamne Clara, glasul veselului şi spiritualului Milo, al blândei Veronica, veşnic să-mi sară în ajutor. Şi aud şi glasul lui Gafiţa, care mi-a tipărit cele mai bune cărţi. Requiescat în pace!
A. E., A. E. ...Cum să-mi fi închipuit vreodată că sicriul lui va fi purtat vreodată pe umerii mei... Era atât de tânăr...
11 mart.
La Bulbucata. Departe de doliu, obsedat însă în permanentă de scena înmormântării. Jalnic noul cimitir Străuleşti II. De ce nu l-au dus pe A. E. la Cernica?
Frânt de oboseală, după prânz îmi îngădui un pic de somn. Habar n-am de unde s-o pornesc cu treburile. Maşina gospodăriei se cere unsă şi repusă în funcţiune. Din păcate, îmi lipsesc ajutoarele. Că să nu mai spun că-mi lipseşte şi elanul.
Seara mă cufund în poezia veche germană. Singura lectură potrivită actualei mele stări sufleteşti. În locul meu altul ar fi ales romanul poltist, eu îl detest. Mă opresc asupra lui Bohme, Griphius, Angelus Silesius. Încerc să memorez alexandrini sin ultimul: "Ich weiss nicht, was ich bin nicht, was ich weiss:
Ein Ding und nicht ein Ding: ein Tupfchen und ein Kreis".
"Wenn du die Dinge nimmst ohn allen Unterscheid,
so bleibst du still gleich în Lieb und auch în Leid".
"Ich bin nicht ausser Gott, un Gott nicht ausser mir;
ich bin sein Glanz und Licht, und er ist mein Zier".
"Ich selbst muss Sonne sein, ich muss mit seinen Strahlen
das farbenlose Meer den ganzen Gottheit malen".
"Was ich nicht sundigen? Du darfst nicht lange fragen:
Geh hin, es werden dir die stummen Blumen sagen".
"Ich glaube keinen Tod: sterb ich gleich alle Stunden,
So hab ich jedesmal ein besser Leben funden".
12 mart.
Natura reînvie impetuos. Curăţenia cerului alungă negrul din suflet.
Descopăr întâmplător reproducerea unei cărţi poştale ilustrate de pe vremea lui Mussolini. Reprezintă un copilaş de doi ani, gol-goluţ, cu mâna pe puţică. Pe fundal, eroi şi steaguri desfasutate-n vânt. Textul ilustratei, tipărit cu litere cursive: "I bimbi d'Italia son tutti Fascisti". Primitivă mintea celui care a iniţiat tipărirea unui asemenea material propogandistic.
Mariete are aproape şaptezeci de ani, i-am dat doar cinzeci. Nimic nu-i trădează vârstă. Munceşte din zori şi până noaptea, fumează îndârjit şi întreţine relaţii sexuale! [El însuşi mi-a mărturisit că sexul slab, îndeosebi cel tânăr, se prăpădeşte după el.] Cât despre curtea lui, model de urmat.
13 mart.
Secondat de Nea Costică, Mariete inaugurează lucrările din curte. Dimineaţă a terminat gardul grădiniţei, pentru care a purtat discuţii aprinse cu Coana Firica. Nesătula, voia să-mi ciupească din terenul casei.
În magazie, o adevărată invazie a şoarecilor. Trag la sacul cu ovăz. Necazul e că drăcuşorii ăştia se strecoară în cuştile iepurilor şi-i rău. Căci poartă microbi extrem de periculoşi. Presar otravă prin cotloane. Mi-or fi mie dragi şoarecii, dar nici aşa...
14 mart.
Iepuraşii părăsesc cuibarele şi adulmecă mâncarea căzută din grătare. Nu mă mai satur privindu-i. Iau câte unul în palmă. Îi simt puternica bătaie a inimii. Îi pun la loc sarutandu-i spinarea de argint moale.
Îmi scrie Radu. Nu scapă de trauma cutremurului.
Curăţ de coajă bulumacii pentru "oborul" păsărilor.
Mai am trei lei şi ţigările sunt pe sponci.
15 mart.
Smalţurile cerului contopindu-se cu smalţurile inimii.
Muncesc neîntrerupt între opt dimineaţă şi cinci după-amiază. Când să-mi întind oasele, hop şi paznicul fermei. Sunt poftit la un chefuleţ. Cică masa e gata întinsă.
M., odinioară "cineva" în agricultură, descrie atmosfera de teroare ce domnea la şedinţele entuziast-violente conduse de Liuba Chişinevschi cu vervă criminală.
16 mart.
Zi ploioasă. Vântul împrăştie miresme încărcate de senzualitate.
Recitesc anumite pagini din SCRINUL NEGRU. Perfect adevărat: "Popoarele care aruncă cu pietre în câini stau jos pe scara umanităţii".
Doctorul aleargă spre mine. Flutură braţele. S-a oprit din drumul spre paturile a doi bolnavi, unul pe "ducă". I-a plăcut enorm cartea ce i-o dădusem cu dedicaţie. Îmi doreşte prietenia.
Procur otravă specială pentru şoareci, un produs redegist, sub formă de pastile, care odată introdus în gurile galeriilor, se transformă în gaze nimicitoare
17 mart.
"Oborul" păsărilor a căpătat contur drfinitiv. O capodoperă. Mariete are mână de aur, ce mai!
Traversând podul, m-am pomenit alături cu inginerul agronom. A oprit şareta şi m-a poftit să urc. Credea că merg la Teişor. I-am mulţumit pentru gest, eu aveam destinaţie diferită. O bună bucată de vreme m-a chinuit imaginea frumoasei sale soţii. Păcat că nu o întâlnesc mai des, aşa, să-mi spăl ochii obişnuiţi cu urâtele din jur.
18 mart.
Soseşte mama cu autobuzul de dimineaţă. Despachetează şi dispare imediat în grădina. Seamănă cartofi, morcovi, pătrunjel, salată şi altele. Straturile ei sunt trase cu rigla, amintesc întrutotul stilul de lucru bănăţean. Sătenii rămân cu gură căscată. O, şi mama, câtă energie la vârsta ei!
Eu, cam mahmur şi inactiv. Din pricina unui chef prelungit.
19 mart.
Ore prefigurând primăvara. Robotesc din greu să recuperez ziua de ieri.
Înspre seară ies să cumpăr la magazinul mixt cuie şi creioane. În urma mea păşeşte sprintenă A. Accelerez mersul, totuşi mă ajunge. Ea, roşie ca sfecla: "Ştiţi ceva? Mi-a fost dor de dumneavoastră". Tac. Mie nu mi-a fost dor de ea.
Pe partea laterală a primăriei eşti întâmpinat de un panou numit REFLECTOR. Rubrica "Aflăm de la miliţie" popularizează numele a patru "tineri care respectă legalitatea socialistă". Bine, bine, dar ceilalţi tineri ai Bulbucatei? Se situează ei între bine şi rău? Poate mă lămureşte [prostul] de Păstaie.
20 mart.
Dimineaţă îmi calcă pragul casei Ciocoiu, un pitoresc plutioner-majur la pensie. E dispus să mă înveţe table contra unei perechi de iepuri. După ce radem (eu i-am propus alt schimb: doi iepuri pe un cârd de gâste), pensionarul scoate din buzunarul vestei sale kaki o adresă a ceapeului, prin care i se aduce la cunoştiinţă că este amendat cu frumuşica suma de lei una mie patru sute pentru "folosirea abuzivă" a unui teren depăşind cei două sute cinzeci de metri pătraţi la cât are dreptul conform ["umanei"] legi curente. Amendatul susţine că la mijloc este o eroare, legea 4 vizând colectiviştii, şi nu proprietarii casei de odihnă, lipsiţi de "lot ajutător". În plus, susţine majurul, nimeni nu l-a avertizat asupra "folosirii abuzive" a curţii şi grădinii din jurul casei. La despărţire mă pofteşte să-i trec în revistă gâştele şi să bem din caisata nevesti-sii
Fiind duminică, hotărăsc să-mi petrec o parte a după-amiezii în pădure. Îmi burduşesc buzunarele cu bomboane mentolate şi pornesc la suava hoinăreală.
Locul unde s-a trudit la tăiatul şi transportul stejarilor poartă amprenta neglijenţei criminale. Urmele tractoarelor şi ale trunchiurilor de copaci târâte pe distanţe de zeci de metri provoacă senzaţie de greaţă. Şi dacă ar fi numai atâta. Pretutindeni se văd crăci frânte, copăcei doborâţi aiurea, iarbă şi lăstăriş strivite. Zone apreciabile creează impresia că în pădure se întâlniseră două armate vrăjmaşe. Simt o poftă nebună să-i stâlcesc în bătaie pe autorii acestor blestemaţii. Îmi alin mâhnirea culegând brânduşe.
Însemnările cultivatorului de mărar(12) -1988
Petre Stoica
21 mart.
Văruiesc pomii. Grădina surâde ca o fată mare. Deşi mă dor şalele, adun pentru iepuri munţi de urzică moartă.
Sătenii sunt obligaţi să semene în faţa casei fie sfeclă furajeră fie cartofi. Păcat însă că nu sunt obligaţi să semene câte ceva şi în grădina năpădită de troscot şi matură...Apoi, cum rămâne cu terenul din spatele bufetului, semănat cât e de lung cu cioburi de sticlă, hărţii, excremente şi zdrenţe?
22 mart.
Eu şi C., noaptea, în mijlocul şoselei pustii, sub cerul înstelat. Amicul este amărât. Oficialităţile locale îl ignoră, ba mai mult, primarul îl ia deseori în derâdere. Apoi îmi schiţează biografia sa, care, în linii mari, mi-e cunoscută. S-a născut într-o familie săracă din Drăgăneşti-Olt şi a crescut din mila şi pomana unui regiment. Copil de trupă. A urmat câteva clase de liceu cu ajutorul aceluiaşi regiment care îl avea "pedagog" pe sergentul...Marcel Anghelescu, reputatul actor de mai târziu. Prin muncă şi râvnă ajunsese plutonier la o unitate de auto-mecanizate. Înscriindu-se-n 1945 în partid, i s-au dat galoane de ofiţer de securitate, tot în sectorul moto. Săvârşind o "boacănă", s-a pomenit vârât la zdup.
Ajuns în incinta unei închisori, un bătrân evreu, deţinut politic, l-a rugat pe ascuns să-i ducă soţiei proteza dentară că s-o dea cuiva la reparat. Făcându-i-se milă de bietul om, a acceptat comisionul. Protezei, pusă la punct, nevasta nefericitului încarcerat i-a adăugat şi nişte cabanoşi. Şi-a împlinit omenească sarcina fără probleme. Şi, pe neaşteptate, s-a văzut el însuşi la zdup. Şase luni a stat singur într-o celulă sinistră. Se tot întreba care o fi cauza nenorocirii, mai cu seama că se ştia fiu credincios al partidului. Aflase cauza după ce îl scoseseră din celulă. Cineva îl zărise inmanandu-i nefericitului evreu pachetul şi, gata, l-a turnat.]. Iertat în cele din urmă, a primit dreptul de-a lucra ca şofer pe auto-cisterna unei fabrici de prelucrare a laptelui. Iertarea mergând mai departe, şi-a redobândit epoleţii de ofiţer, însă cu însemnele M.F.A. Anii pensionării l-au găsit cu grad de maior. De dragul animalelor (în curtea sa dintr-o mahală bucureşteană creştea o vacă...)şi-a cumpărat casă la Bulbucata, familia lăsându-şi-o în Capitală. Bulbucatei, care-l ignoră, intenţionează să-i întoarcă spatele, întemeindu-şi cămin în alt sat.
23 mart.
Urmăresc la televizorul şcolii meciul de fotbal România-Turcia. În faţă micului ecran s-au strâns mahării satului, în frunte cu dom' primar. Jocul mediocru plictiseşte crâncen, astfel că participanţii se apucă să debiteze "bancuri", fără excepţie, de strictă actualitate: cutremurul. Unul mai lugubru decât celălalt. Cum era de aşteptat, "bancurile" îl au ca personaj principal pe nemuritorul Bulă.
24 mart.
Mă trezesc cu dureri de cap. Din pricina coşmarurilor sau a vinului mizerabil băut aseară?
Descopăr sub poartă un plic mare, umflat. Îl deschid: un bucheţel de zambile roz. Atacul cărei frumuseţi din Bulbucata?
25 mart.
Îl zăresc pe proaspătul meu prieten, doctorul, în poarta dispensarului şi pornesc spre el. Prin gesturi somptuoase mă pofteste in cabinetul de consultaţii. Mircea tace o vreme, pe buzele lui fluturând un zâmbet misterios. În cele din urmă îşi dezleagă limba. Cică în sat se spun despre mine lucruri de pomină. Din cele relatate reiese că aş fi un Casanova ilfovean. Mi se zburleşte părul. La despărţire îi cer un înlocuitor al diazepamului. Îmi oferă bucuros meclofenoxat, produs farmaceutic scutit, mă asigură, de servitutiile celui dintâi.
26 mart.
Pădurea, holdele, răul, drumurile, tot ce mi se înfăţişează azi privirii, constituie un tablou confuz în spatele căruia se ascunde o melancolie agresivă.
27 mart.
Sădesc mulţimi de flori. Înspre amiază sosesc Modest şi Olga. După ce prânzim pe platoul de sub nuc facem o scuta incursiune prin luncă. Discutăm despre câini şi fazani. La revenire cercetăm exteriorul morii "de-a fost a lui Voinea".
Mi se relatează că Voinea, care pornise viaţa de la zero, ajunsese regele morilor din judeţul Ilfov. Stăpânea totodată o uzină de branduri şi de capace pentru gurile de canal. În actualul sediu al fermei(interioarele sale mărturisesc urme de lux) trăia o bună parte a anului fiica acestuia, fiinţă frumoasă, uşor îndoită de morbul lui Pot. Tânăra era cam rea de muscă. Vara se înconjura de nişte hăndrălăi bucureşteni care poposeau în sat cu maşini nichelate. În anumite ziel juna îi poruncea lui Mitu, tâmplarul, s-o plimbe cu barca. Mi-o închipui provocându-l, ba şi violandu-l pe vânjosul şi chipeşul Mitu.
28 mart.
Ziua mea de azi demarează anevoie. Poate din cauza indispoziriei pe care mi-o provoacă frigul, vântul şi praful.
Peste noapte s-a lăsat bruma. S-o ia dracu. Au rezistat oare caişii, corcoduşul? O iarnă aiurită, urmată de o primăvară şi ea aiurită. Lipsa ploii gâtuie vegetaţia. Tocmai acum când am sădit şi semănat atâtea.
29 mart.
Cepele de lalele cumpărate la un "Kaufhaus" berlinez au găsit sol minunat. Mi se umple inima de bucurie văzându-le impetuoasa înflorire. Galbene şi roşii, tinerele lalele împodobesc regal grădiniţă care începe să prindă conture geometrice.
Lecturi disparate.
Schopenhauer: "Mila pentru animale este în mod esenţial legată de bunătatea caracterului. Cine e crud cu ele, nu poate fi bun faţă de oameni".
Lessing: "Nu există mărire unde nu-i adevăr".
30 mart.
Încă de ieri apele Neajlovului sunt acoperite de pânze dense de ţiţei ce mânjesc vegetaţia malului şi penele gâştelor. În privinţa peştilor, a broaştelor şi a racilor nu mai e nimic de mânjit...
E greu, al naibii de greu, să găseşti în satul meu de adopţiune un parolist. Însuşi bunul meu prieten, Nea Costică, mă trage din când în când pe sfoară. Promit cu toţii, jură că nu te lasă de izbelişte, dar dezamăgirea se produce mai repede decât ai putea bănui.
În uşa bufetului:
-De ce bei, mă?
-Beau că să trăiesc.
-Zău, bă?
-Aşa e, statul are nevoie de mine!
31 mart.
Aproape seară de seară la fermă. Scad orele solitudinii mântuitoare. Directorului ce-i pasă? Odată programul lui de lucru terminat, caută companie. Adevărul e că îndrăgesc atmosfera civilizată de la fermă. Las' că directorul este inteligent şi are haz. [Face comentarii politice pertinente. Bineînţeles, este împotriva regimului pe care îl slujise cu abnegaţie. Trebuie să i se fi întâmplat ceva grav de vreme ce a căzut din vârf direct în hăul Bulbucatei.]
1 aprilie
Vreme constant imbecilă.
Îmi lipseşte energia scrisului
În mediul rural este cu neputinţă să te sustragi privirilor şi observaţiile mulţimii. Te mişti într-un perimetru restrâns, ceea ce dă fiecăruia posibilitatea să-ţi înregistreze îndeaproape comportamentul, lucru pe care îl şi face imediat, în fel şi chip. Se ştiu despre tine lucruri ţie însuţi necunoscute. Oraşul cu dimensiunile lui te înghite lăsându-te anonim până şi în blocul ce te adăposteşte. Avantajul, poate unic, al oraşului. În urma experienţelor acumulate aici , trag concluzia că nu mă pot feri de nimeni. Pas cu pas sunt supus unui invizibil aparat Rontgen. Trag şi concluzia că o prea mare apropiere de anumite persoane (îi am în vedere pe cei "fără mamă şi tată") dăunează. Se impun relaţii civile şi, paralel, o atitudine intransigentă vizavi de dezrădăcinaţi. Însă dincolo de orice, buna-cuviinţă trebuie să primeze. Cred că nu m-am abătut prea mult de la aceste principii. Regretabil e că întâlneşti o categorie de oameni orbi la felul tău corect de a fi. Aceştia caută, împinşi de demonul zâzaniei, să-ţi amărască zilele. Cum? Răspândind la tot pasul minciuni grosolane, menite să te discrediteze în faţa persoanelor corecte care sunt în imposibilitatea de a cunoaşte starea reală a lucrurilor. Trăncănelile recente pe seama mea sunt un avertisment şi mă îndeamnă să mă pun în gardă.
2 apr
Pururea cu gândul la firea muncitoare şi muzicală a ţăranului bănăţean.
Rafturile alimentarei gem sub povara sticlelor de vermut, lichior şi votcă rusească. Fraierii se aprovizionează însă la bufetul de alături, care vinde ţării proaste şi peste preţul minunatei Stolicinaia. Şi nu numai fraierii...Bufetul, acest local infect, exercită asupra consătenilor mei o fascinaţie mistică.
3 apr.
Duminica Floriilor. Lumină şi bună-dispoziţie. Din pământ se înalţă aburi de viaţă nouă.
În curte, activitate febrilă. Un tânăr sudor îmbină ţevi şi sârme groase, pentru susţinut corzile de viţă din faţa casei, iar Mitu montează o plasa izolatoare la intrarea în adăpostul iepurilor.
Înspre amiază cade "în inspecţie" tatăl iscusitului sudor. Îl cunosc, e paznicul fermei. Ca de obicei duhneşte a băutură acră. Mă întreabă dacă am auzit de Nichifor Crainic...Aflu (şi pe el îl cheamă Dobre, Ivan Dobre) că este nepotul poetului de la "Gândirea". Îmi livreaza o serie de informaţii interesante. Reţin că unchiul său, Nichifor, a fost căsătorit cu o "germană din Banat", proprietara a "o sută de pogoane". Dornic să ştiu de ce ilustrul lui unchi nu a făcut nimic pentru sat (o afirmă lumea!), paznicul fermei protestează energic: "A fost scârbit, a dat bisericii materiale de construcţie, dar popa Radocea a furat totul, şi Crainic a zis "gata". Pun la îndoială mărinimia poetului în sutană, prea îl vorbeşte satul de rău.
4 apr.
Ce de stupidităţi se nasc în imperiul somnului. Azi-noapte am visat-o pe Coana Firica, patina alături de Sonja Henie. De la brâu încolo vecina era îmbrăcată ca-n zilele obişnuite, în jos purta echipament de balerină pe gheaţă. După o serie de acrobaţii ameţitoare, Coana Firica s-a oprit sărutând mâna "priceptorului" Didi, acoperit cu işlic...Când m-am trezit, mi-am făcut repede trei cruci.
Maşina Ilenii mă aduce în Capitală. Fug la Uniune să văd ce se întâmplă cu banii şi să ridic adeverinţa pentru instalarea telefonului pe care urmează să-l am la insistenţele primarului (nu e vorba de generozitate, ci de o chestiune cu substrat practic: în cazul că Bulbucata n-are suficienţi abonaţi, poşta desfiinţează un post şi soţia vicelui trebuie să se întoarcă la cratiţă...). Rezolvând problemele într-un timp record, mă abat pe la Predoleanu de unde cumpăr sârmă, cuie de sită, balamale, vopsea verde şi ipsos.
6 apr.
Un plic de la Bisi. Îmi trimite un poem ce are drept moto două versuri de-ale mele. Stihuri triste, inspirate de cele întâmplate la 4 martie.
După-amiază târziu cerul s-a acoperit de nori presăraţi cu fulgere. Şi dincolo de cumpăna nopţii s-a dezlănţuit ploaia de care oamenii se bucură ori de câte ori soseste la vremea porivita. Şi când a sosit vreme mai potrivită că acuma?
Monologhez pe prispă. Natura, cumplit de însetată, cântă imnuri de slavă. Copacii şuşotesc, apele Neajlovului gâlgâie.
7 apr.
Coana Firica şi-a transformat o parte a terenului cu pruni în grădină de legume. Mă imită...Bravo ei! Se pare că nu e singura fiinţă care trage cu ochiul în grădina mea. De altfel, primarul îndeamnă în dreapta şi în stânga să mi se urmeze exemplul. Trec pe post de Popa Tanda.
Seara, diavolul mă împinge la fermă. Gustări şi vin... Mai încolo pică mielul sortit tăierii, îl însoţeşte damigeana plină.
8 apr.
Obsedat de gândul că aş putea fi îngropat în cimitirul cu morminte scormonite de găini.
10 apr.
Paştele. Ileana, Simona, Modest, Olga. Vremea este încântătoare, soarele scaldă curtea. Ciocnim ouă roşii, mâncăm miel (patruzeci de lei kilogramul!) şi cozonac stropit cu vin de buturugă. Săvârşind gustarea de dimineaţă, foarte copioasă, urcăm în maşini şi plecăm la Clejani, Modest dorind să vadă biserica de acolo, distrusă de cutremur. La înapoiere ne oprim în pădure. Veseli ca nişte copii, culegem braţe de flori şi ne fotografiem. Moleşiţi de aerul tare, abia ne putem aşeza la masă. Noroc de aburii ciorbei care ne trezesc din greaua toropeală.
11 apr.
Ploaie, frig. Spăl teancuri de farfurii.
Visez pe marginea unor pagini de Marc Aureliu.
"Cu ce artă te îndeletniceşti tu acolo? Cu arta de a fi un om cinstit"
"Cum s-ar putea ca lucrurilea acestea să devină bune numai graţie laudei, ori rele numai în urma criticii? Oare smaraldul îşi pierde valoarea dacă nu este lăudat?"
Rezemat de trunchiul unui uriaş par sălbatec, crescut din malul Neajlovului, urmăresc stropii de ploaie ce bat cu repeziciune netezimea apei. În liniştea seducătoare se aud deodată ţăndări de voci. Curând se conturează două siluete înclinate: cea a lui nea Costică şi a unui consătean, aproximativ de acelaşi leat cu el. Ne salutăm cu inima deschisă, schimbăm câteva cuvinte voioase şi apoi bătrânii îşi văd de drum. Merg la pădure. Tovarăşul lui Nea Costică, bărbat cam surd şi clăpăug, se întoarce din cale: "Domnule, sunteţi învăţat, foarte învăţat. Puteţi să-mi răspundeţi cumva la întrebarea pe care v-o pun?" Eu: "Încerc, să vedem despre ce este vorba?" "Iaca, domnule, ieri în sat am avut un mort, azi, altul. Am fost siliţi să-i ducem la Velea, că la biserica noastră popa nu-i de-acord, cică-i crăpată de la cutremur". Replica mea: "E primejdios, dacă se prăbuşeşte în timp ce mulţimea se află în biserică? Preotul nu a chemat vreun specialist care să-şi spună părerea?" "Ba cică a adus, dar e unul nu cred. Şi apoi, magazinul mixt nu e crăpat? Popa Scarlat ăsta conduce două maşini şi nu face faţă. La ce să nu intrăm în biserica noastră? Că doar cu ea ne-am obişnuit de copii... Sau vrea dumnealui să ne ducem la altă sectă?" (Mă întreb ce o fi însemnând în capul lui "altă sectă"?) Dezamăgit că nu i-am putut da o soluţie pe plac, bodogănind o ia după nea Costică, pierdut pe una din cărările pădurii.
"Ce mai vrei când ai făcut un bine unui om? Nu-ţi este oare de ajuns că ai săvârşit o fapta potrivită naturii tale, ce mai pretinzi şi o altă răsplată?"(Marc Aureliu)
14 apr.
Lupt împotriva buruienilor cu sapa, cu săpăliga, cu degetele...
Iau o sticlă de votcă şi mă trântesc pe pat. Simt în oase o dulce istoveală. Fumul de ţigară desenează pe tavan chipuri de fantome dintre care se desprinde chipul Katjei.
15 apr.
E după-amiază şi sosesc de pe câmp cu lucerna pentru iepuri. Îmi taie calea o fetiţă în jur de nouă ani. "Domnu' Stoica, va pândesc de mult. Bine că aţi venit. Are voce plăcută. "Ce s-a întâmplat, draga mea?" o întreb îngrijorat. Teribil de emoţionată, abia îşi adună cuvintele: "Am prins o pasăre, s-a aşezat pe sacul de porumb. Dumneavostră trebuie să ştiţi ce fel de pasăre este, cică nimeni nu a văzut PÂNĂ ÎN PREZENT UNA ASEMĂNĂTOARE pe la noi. Vreţi s-o vedeţi?" "Desigur, o înveselesc, ad-o, te rog". Dispare pe dată. Este o fetiţă inteligentă, vioaie în miscari, simpatică şi îmbrăcată curăţel. O cheamă Gabriela. La două, trei minute apare cu zburătoarea. Am în faţa mea un exemplar rarisim: penaj negru, trup zvelt, picioare lungi de culoare galben-negrie şi cioc de ceară roşie, la vârf de un galben intens. Mă văd nevoit s-o dezamăgesc, pasărea mi-e absolut neunoscuta. Şi ce să-i spun? S-o mint? Clar, fetiţa aşteaptă din partea mea dezlegarea enigmei ornitologice, sunt doar un scriitor, nu? O dă cu părerea: "S-ar putea să fi venit de peste ocean, din depărtări grozave, din Turcia sau din America, poate chiar din Franţa...". "Cred că ai dreptate", încerc să-i întăresc presupunerile, mai mult că să-i sporesc prestigiul... Apoi: "Ce ai de gând cu ea? Poate ar fi bine să-i redai libertatea". Îşi ridică fruntea luminoasă de pe pasăre: "Aşa mi-am zis şi eu, mai ales că nu vrea să se atingă de mâncare, dar vedeţi dumneavoastră, tata e de altă părere, zice s-o ţinem închisă şi de o fi să moară, o împăiază, căci se pricepe la împăiat". Ne despărţim în chip tandru şi rămân cu sentimentul că o clipă am trecut prin inima basmului.
16 apr.
[Pălăvrăgesc cu învăţătorul L. Face parte din comitetul de partid, specialitatea lui fiind propaganda. Vine vorba despre un congres pe ţară la care a participat şi el. Înainte de-a intra în sala în care urma să cuvânteze tovarăşul iubit de întregul nostru popor, au fost supuşi cu toţii unui control medical riguros, până la piele. Operaţia era condusă de un distins profesor al Facultăţii de Medicină. Văzând că izmenele tuturor purtau, fără excepţie, urme de rahat, profesorul a tras nişte înjurături pitoreşti , la care L. se gândeşte şi acum cu plăcere.]
19 apr.
Iarba dintre prispa casei şi gard e presărată de păpădiile răsărite în scurta mea absenţa. Bumbi de aur pe-o imensă haină verde. Ochii nu se mai satură privind rapida transformare din preajmă.
Pe parcele pregătite din vreme plantez roşii de soi, trei feluri de ardei şi varză timpurie. Trudă, nu glumă!
La bufet discut cu Iancu tehnicile castrării iepuroilor.
20 apr.
Primesc prin poştă, o cărţulie cu proverbe nipone, traduse în germană. Câteva mostre:
"Dacă eşti grăbit, fă un ocol">
"Câinele aleargă desalandu-se, iar şoimul apucă pradă"."O maimuţă râde întotdeauna de fundul altora".
"Chiar dacă înţeleptul ţi-e duşman, nu-ţi fă din prost un prieten".
"Nimic mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis".
"Câinele flămând nu se teme de bâtă".
Cel care fură un taler ajunge la spânzurătoare, cel care fură o ţară ajunge împărat".
"Gura e poartă nenorocirii, iar limba rădăcina ei".
"Nu întrebarea altuia, ci propria ta vorbărie te azvarle-n nenorocire".
"Vorbind de anul viitor, râde diavolul".
Oaspeţii şi bâtlanii oferă priveliştea cea mai frumoasă când se ridică".
"Din prea multă iubire se face lesne ura însutită".
"Dacă ţi-ai ales o femeie desfrânată, recoltele tale-s pierdute pe sute de ani".
22-24 apr.
Din nou în Capitală, de dată asta pentru a participa la Adunarea Generală a scriitorilor bucureşteni. Delegat la congresul ce are loc în mai.
26 apr.
Fundul grădinii s-a prefăcut într-o pădurice fermecătoare, e invadată de păsări şi grave arome sălbatice. Noaptea, din inima ei pornesc ameţitoare triluri de privighetoare.
Mariete îmi schiţează forma pontonului pe care am de gând să-l întind peste Neajlov.
27 apr.
Inaugurez televizorul pe care Ileana mi l-a cumpărat cu atâta entuziasm. Funcţionează impecabil, băieţii de la fermă mi-au ridicat o antenă deosebită. Paralel, poşta îmi predă hârtia prin care sunt anunţat că instalarea telefonului e aprobată. Iată-mă urmărit şi aici de civilizaţia tehnică
Am căzut în groapă lenei. Versurile mele umblă prin lumi tare îndepărtate.
28 apr.
Cinci miare au câştigat într-o zi simpaticii angajaţi ai bufetului. Cinci miare, nici mai mult, nici mai puţin!... Simplu, vânzând patru mii de sticle de bere cu cinci lei sticla în loc de trei lei şaptezeci şi cinci. Isprava mi-o relatează indignată V., membră a comitetului executiv local şi deputat sătesc. Cât timp trebuie să muncească intelectualul pentru realizarea unui asemenea beneficiu?
Dar truditorul din fabrici? [Hoţii îşi fac mendrele sub privirile primarului şi ale şefului de post care beau şi mănâncă la bufet pe daiboj.]
Vreme splendidă. Verdele grădinii luceşte cald în lumina aurie. Îmi îngrop faţa în tufele de liliac înflorit. Mă simt tânăr şi drept în viaţă.
Fericirea de-a trăi departe de fumul şi vânzoleala oraşului.
29 apr.
Am telefon! O piesă încântătoare, cu manivelă şi baterii. L-am aşezat pe lada de zestre din prima odaie, se integrează perfect "vechiturilor" ce conferă încăperii aer de muzeu regional.
Un tontălău, trimis de primărie, îmi cere să semnez de trei ori într-un registru ponosit. Să semnez, fără nici o explicatie. Întreb de ce toate astea? Redau răspunsul mot-a-mot: E de la pompieri, e că nu aveţi surse de incendiu, că aveţi unelte de stins incendiu in caz că ia foc, şi nu mai ştiu ce, cu toţii trebuie să semneze..". Şi dacă am surse de incendiu? Şi dacă nu am unelte de stins? De vreme ce e musai, am iscălit.
30 apr.
Dintre cei patru cetăţeni care îmi promiseseră să vină până la opt dimineaţă pentru unele chestiuni urgente, nu s-a prezentat unul. În schimb şi-a arătat faţa cetăţeanul neprevăzut căruia îi datoram bani...
C. îmi predă gaşcă cu cei cinsprezece boboci ce-i clocise. Sunt curios câţi din ei voi număra la toamnă.
Din proprietatea şcolii iau în arendă două prăjini de lucerna. Parcela se întinde în spatele cazanului de fiert ţuică, între malul Neajlovului şi "terenul de sport".
1 mai
Temperatură ridicată, amintind vara.
În drum spre parcela de lucernă zăresc o şopârlă, un smarald lucind în lumina puternică a soarelui. Ce străfulgerare de bucurie!
Ce cântec mut peste negrul lumii!
Din "Jurnalul" lui Stendhal, în traducerea lui Modest:
"Mi-am regăsit talentul de-a împuşca pasărea-n zbor, talent ce-mi picase din cer încă la Brunswick. În primele trei zile, am ucis treisprezece rândunele şi-o prepeliţă, în ziua a patra, după cină, într-o ora şi jumătate, am ucis douăsprezece rândunele. De atunci nu am mai tras"
Şi eu îmi cert concetăţenii că năpăstuiesc animalele...iată şi ceva interesant, care totuşi nu-l absolvă de păcat pe marele Stendhal: FANATICUL. "Se vede întotdeauna acolo unde un popor violent şi impetuos n-are decât idei vagi şi confuze cu privire la o seama de probleme importante".
2 mai
Oprindu-mă la Mitu cu nişte scopuri practice, sunt poftit în bucătărie să gust din drojdioara tocmai picurată din alambic. O simt dulce pe limbă, motiv de laudă la adresa gazdei. Tot golind la paharele, discutăm câte-n luna şi stele. Aflu că soacră-sa e trecută de nouăzeci de ani şi că trage cu dintîi de viaţă, deşi de-abia îşi mai târăşte oasele. Ăsteia i-a spus deunăzi părintele Scarlat să se pregătească de moarte, dumnealui fiind gata s-o ducă la ţintirim. Pfui! Cinicul pastor al satului, nonagenara i-a întors-o cu "las' că ne întâlnim noi acolo sus". În continuare, Mitu îmi înşiruie fapte scârboase legate de acest preot sui-generis: că o vreme s-a îndeletnicit cu meseria de măcelar, că s-a ocupat cu specula s.a.m.d. Cetăţenilor care l-au implorat să se ocupe de redeschiderea bisericii, uşor afectată de cutremur, le-a spus că e mai bine "să fie dărâmată cu tractoarele".
3 mai
Vis cu Thomas Mann. A poposit la mine după lungi drumuri în exil. Îi atârnă pe umeri o desagă de ţesătură transilvăneană, în care i-am strecurat o lipie şi un pumn de nuci. Zicea că-mi trimite prin poştă, drept revanşă, ţigări de foi.
Bijuterii suave, gâzele caligrafiază în aer mesaje adresate unui dumnezeu tainic, care tutelează lumina şi căldură acestei dimineţi fără seamăn.
Andre Gide: "Să luăm asupra-ne cât mai multă umanitate".
4 mai
Pe butucul culcat lângă tufă de stânjenei se zbenguie o persche de vrăbii. După o bucată de timp vrabiorul sare sprinten pe vrabie, dă o singură dată din coadă şi se ridică în zbor rotat. Scena se repetă identic de vreo cinsprezece ori. Spre final bărbătuşul îşi scutură energic coada şi ciripeşte nebun de fericire, pe când vrăbiuţa tace ghemuită în ea însăşi. Ca act suprem de tandreţe, bărbătuşul îşi ciocăneşte iute, iute partenera în cap. Apoi perechea se desparte zburând în direcţii diferite.
5 mai
În această zona geografică operau cândva haiduci de mare faimă. Isoria orală afirmă că în pădure aveau grajduri subterane, cu ieşiri derutante. Prosteau poterele şi-şi făceau mendrele după pofta inimii. Unul din tagma lor, "Radu mamii" (dacă am reţinut bine) l-a răpit pe maiorul Mişa (?) Obrenovici (naş sau fin al regelui Carol întâiul) din Clejani. Ai săi l-au răscumpărat pe sacuti cu galbeni. Kidnapping în toată regula. Nimic nou sub soare, numai că haiducii din Vlaşca şi Teleorman nu erau nici studenţi la politologie şi nici "revoluţionari" organizaţi în brigăzi negre sau roşii. De aici superioritatea lor umană.
6 mai
Aranjez în vechea ladă de zestre almanahuri, "Pif"-uri, reviste literare, manuscrise. Frunzărind întâmplător lunarul austriac "Wort în der Zeit", îmi cade sub ochi fotografia lui Stanislaw Jerzy lec, care încoronează o fericită selecţie din aforismele acestuia. L-am cunoscut pe polonez la Viena, În biroul doamnei Bronold, unde picase cu un buchet de flori. Vorbea o germană impecabilă. M-au frapat la el eleganţă vestimentară şi curtoazia stilizată, "anacronică", străină "democraticelor" norme de mondenitate occidentale. Frapantă mi s-a părut şi inteligenţa-i sclipitoare. Întrucât pentru azi activitatea mea de "agricultor" s-a încheiat, îmi exersez condeiul traducând din cugetările sale.
"Recunoaştem după şira spinării cărei epoci îi aparţinem"
"Majoritatea oamenilor e de partea majorităţii"
"Totul s-a spus, dar nu de toţi"
"Şi morţii tac, până vine timpul şi vorbeşte pentru ei"
"Câte măşti este omul nevoit să pună, spre-a nu simţi loviturile în faţă"
"Îndreaptă-te mereu după busolă. Ea ştie când trebuie să tremuri"
"Nu flirta cu bucătăreasa tiranului! Te-ai putea otrăvi cu şniţelul său"
"Şi Robespierre s-a lăsat corupt de supraputere. Cu titlul: Incoruptibilul"
"Cine a fost odată monument, anevoie va accepta să stea model"
"Morţii care în timpul vieţii au fost tămâiaţi, se descompun repede"
"Există momente când libertatea sună cu cheile temnicerului"
"Sus!> spunea călăul, în timp ce-i petrecea juvăţul pe gât"
"Călăul viclean slăbeşte juvăţul"
"Gândirea nu este niciodată liberă. O închide orizontul capului"
"Unii amuţesc extaziaţi, după ce li se scoate căluşul din gură"
"Şi spre Parnas duce un funicular. Unul statal, se înţelege."
"Jocul cu cărţile pe faţă! Ce risc!"
7 mai
Petrecându-mi seara la bufet, am norocul să cunosc un octogenar teribil de interesant. Bătrânul are burtă de boier şi minte de filosof. Seamănă, într-un fel, cu Ţuţea. Este sănătos tun iar memoria îi merge că pe roate. Îmi recită, fără o singură poticnire, trei vechi balade populare. Ţine să-l caut la toamnă, atunci, adunaţi în jurul păstramei şi a vinului nou, vrea să-mi recite "o mie de balade" pe care numai el le ştie în România.
8 mai
Mă pomenesc în curte cu primarele. Caută trei baterii de tranzistor. N-am cumva asemenea drăcii? N-am de nici un fel.
Ne aşezăm la masa de sub nuc. Îl tratez cu sirop de măceşe, fabricaţie proprie. Zâmbeşte ciudat. Pare-se că-l deranjează apropierea dintre mine şi doctor. Între cei doi stăruie o duşmănie de nestins.
9 mai
În vecinătatea morii, pe dreapta dinaintea unei case sub nivelul şoselei, rezemat de bicicletă, pădurarul "curtează" o gospodină. El are anii mei, ea este tânără, blondă, cu picioare groase. În ciuda discreţiei, dialogul se aude limpede:
-Hai în pădure... Hai...
-De ce să vin?
-Să culegem ciuperci.
-Nu-s ciuperci în pădure.
-Ba sunt, să mor că sunt, am cules eu azi-dimineaţă.
-Nu, nu, că vine bărbatu' şi nu mă află acasă.
-Lasă că nu vine el. Hai după ciuperci.
-Nu vin, zău...Copiii-s în curte...
-Lasă copiii... Hai...
Huruitul autobuzului le acoperă vocile.
10 mai
Jocul de-a gospodăria se îngroaşă. Posed boboci de gâscă, pui de curcă şi de găină. Un piuit continuu. Fiecare tip de orătănie cere o hărană anume preparată. C-un beţişor, puilor de curcă le văr pe gâtiţă brânză dulce amestecată cu făină de mălai. Toc buruieni, amestec fainisuri, fel de fel. Vai de capul meu! Sunt momente când dau din colţ în colţ, de parcă am luat foc. Situatia mi-e mult îngreunată de lipsa adăposturilor corespunzătoare
12 mai
Ploaie torenţială. Binefacere pentru semănături, catastrofă pentru gospodăria mea. Iepurii sunt fără nutreţ iar păsăretul stă închis în odaie(destinată altui scop), strâmtorat şi hrănit aiurea. Simt zdruncinul nervilor.
13 mai
În zorii zilei ploaia, blestemata, încetează şi, către amurg, verdele crud zâmbeşte zvântat. Ies pe "terenul de sport", care îmi mărgineşte parcela de trifoi. Despre cazanul de fiert ţuică cresc damfuri grele infectând aerul proaspăt. Undeva, în fundul "terenului", stă ghemuită profesoară Cornasanu. Păzeşte o capră şi un ied. O salut şi încropim imediat o discuţie despre lucernă. Treptat, dialogul lunecă spre subiecte grave, cum ar fi murdăria din staţia de autobuz şi larma beţivilor, ce sparge liniştea nopţii. Ajungem la concluzia că nu e nimic de făcut. Discuţia se mută asupra caprelor. "Rentează să ţii capre?", sunt curios. "Da, şi pe deasupra, capra e şi haioasă", mă asigură. Când să trec la cositul lucernei, profesoara cheamă un elev rătăcit prin apropiere şi-i porunceşte să-mi împlinească treaba. Îi mulţumesc. Îndărătul meu rămâne, ghemuită, profesoară: o mogâldeaţă neagră în verdele lui mai.
14 mai
Sunt invitat la o şedinţa a primăriei. Întrunirea se ţine la căminul cultural. Ordinea de zi: prestaţiile, paza satului, auto impunerile, etc. Lume puţină, gălăgie mare. Primarul fierbe, şi deodată intervine: "Tovarăşi, vă rog puţină linişte în sală. Pentru prima dată îl avem în mijlocul nostru pe tovarăşul scriitor Petre Stoica, şi ce o să creadă despre noi?" Capetele se pleacă, norii fumului de ţigară se îngroaşă.
15 mai
Splendidă dimineaţă de duminică străbătută de sunete plăcute urechii: "Hai c-a sosit brânzarul, hai c-a sosit brânzarul"...Cumpăr un kilogram de brânză de oaie. Constat curând că domnul brânzar a amestecat savant laptele de oaie cu cel de vacă...
Sola fide justificamur.
15 mai
Modest claxonează la poartă. Mă găseşte plin de draci, din cauza micuţelor jivine îmbrăcate în puf galben-negrui. Râde, eu turbez. Păsăretul ăsta îmi scoate peri albi. Sunt ferm hotărât să mă descotoresc de el.
17 mai
Descarc din maşină Ilenii cimentul pentru construirea coteţelor.
Nicolae, vânzătorul alimentarei, se întoarce de la closetul ce da spre malul Neajlovului. Îşi încheie prohabul din mers şi trece direct la tejghea apucând cu degetele bomboane, biscuiţi, rahat. Şi când te gândeşti că poartă halat alb...
18 mai
Bujorii mei: movile de alb, de roz, de roşu întunecat.
Victor Hugo: "De câte ori sună ceasul, totul pe lumea asta îşi ia rămas bun de la noi".
Noua telefonistă(angajată temporar), o localnică în "gumari", îmi întoarce complimentele cu "merci beaucoup".
19 mai
[În drum spre Velea, primarul îmi taie calea. Mă trage sub un copac, semn că vrea să-mi facă mărturisiri importante. Îşi drege glasul: "Domnu' Stoica, a trecut azi pe la primărie un maior de securitate. S-a interesat de dumneavoastră. I-am spus că sunteţi om paşnic, că staţi toată vremea prin curte, că va ocupaţi cu grădinăritul iar seara scrieţi cărţi. Mai multe lucruri i-am zis că poate afla de la tovarăşul C., şeful gărzilor patriotice, care va vizitează des. L-am îndrumat bine, nu? face mutra şireată. Că doar C. vă este prieten"...
Bravo domnule primar! Destui dintre colegii mei ar putea să va urmeze pilda onestităţii. Evident, o felicitare neexprimată prin viu grai. Oricum, i-am mulţumit pentru curajoasa confidenţă.
Seara, fuguţa la C. Îi propun o partida de table, făcându-mă că habar nu am de relatarea primarului. Ia să văd, gândesc, dacă şi apropiatul meu este sincer. C., niţeluş tulburat, intră în camera alăturată slinoasei sale bucătării de unde revine cu consacratul rachiu. Îşi răsuceşte Carpaţiul în ţigaret, scuipă mărunt-mărunţel, conform ticului care îl părăseşte numai în somn, şi-şi sloboade gura. L-a vizitat un maior de securitate care etc., etc. I-a declarat ferm: tovarăşul Stoica este un cetăţean corect şi mare, mare patriot...Îl părăsesc seară târziu, însă şi puţin îngrijorat. Să trimită Bucureştiul un maior de securitate pe urmele mele...]
20-28 mai
Constrâns la o şedere mai îndelungată în Capitală. Congresul scriitorilor s-a încheiat[cu bâlciul de rigoare].
30 mai
Strădaniile mamei. Grădina este oglindă. Orătăniile au împuţit totul.
Culeg căpşune. Sub privirile mele lucesc în soare grămăjoare de inimi aromate. Duc o căpşună la buze, evit s-o mănânc.
Coana Firica mă înzestrează c-un cotoiaş tărcat. Vecina susţine că e de soi, "prinde şoarecii numaidecât, dom' Stoica". Vom trăi şi vom vedea. Îl botez. Vizitatoarea B. propune numele Rudolf, eu, Baltazar. Dăm cu chibriturile, iese Baltazar.
31 mai
Visez(în culori) o mare străbătută de felurite vase de la cele ale antichităţii şi evului mediu, până la cetăţile plutitoare din vremea noastră. Se întrec în viteză, fiecare navă luptă pentru locul întâi. Sunt într-o caravelă, lungă doar de un metru, şi vâslesc cu...palmele. Înainte de culcare citisem din biblie capitolele 6, 7, 8, 9 (FACEREA), care se referă la Noe!
Temperatura s-a schimbat brusc. În ciuda ploii, alerg după ovăz pentru iepuri. Procur doi saci.
Cartofii mână bine.
1 iunie
Pe o sumă derizorie am vândut mulţimea puilor de găină, de curcă, bobocii de gâscă. Aşa, numai şi numai ca să scap de coşmar. Îmi răpeau orice libertate de mişcare. Las' că-mi lipsea şi adăpostul ce li se cuvenea. Am păstrat doar două gâşte şi trei curci. Îmi rămân iepurii de care mă pot ocupa de acum încolo în voie.
2 iunie
Mărarul, care în grădina mea îşi are locul anume gândit, mi-a scăpat de sub control şi creşte aiurea - vânturile toamnei i-au împrăştiat peste tot sămânţa. Ii smulg firele dintre răsadurile de morcov şi păstărnac. Mihai, croitorul, care-şi paşte vaca în bălăriile alimentarei, se apropie sfios de gard urmărindu-mi meditativ lucrarea. Rupe tăcerea:
-Minunat e mărarul dom' scriitor...
-Mie-mi spui?... Dar uite că mi-a năpădit grădina, creşte ca urzica.
-Mda, mormăie. Mărarul este cea mai grozavă plantă de pe globul pământesc, continuă visător. Da un gust UNIC mâncării, merge la orice cratiţă. Nimic nu da mâncării gust mai grozav, îşi ţuguie buzele. Nimic, aflaţi de la persoana mea, accentuează.
-Ce, de pomană m-am făcut cultivator de mărar? glumesc. Dumneata ai mărar în grădina?
-Huo, boală! ţipă la vaca pornită spre malul Neajlovului.
3 iunie
Fane, prospatul barman al bufetului, mă îmbie c-un pahar de vin. Vrea să mă convingă de calitatea mărfii sale... Mostra mi-o aşează pe masă la care primarul soarbe "citronada a la Bulbucata". Sunt asigurat că excepţională citronadă "a la Bulbucata" este preparată după o reţeta necunoscută în ţară. Îmi reţin cu greutate râsul.
Fane s-a şcolit pe "Romvared". Acolo câştigurile au fost mici, a renunţat de dragul bufetelor umile...
Primarul este revoltat de cuvântarea lui Nichita, reprodusă (parţial) în presă, ca de altfel majoritatea cimiliturilor rostite la Congresul scriitorilor. Îl irită mai ales afirmaţia "unii muncesc iar alţii păzesc această muncă".
4 iunie
O noapte petrecută cu directorul şi cu Mircea care visa de mult un "chefuleţ" în trei. Bancuri anoste şi interminabile discursuri despre telăliţe.
Îmi iau drept pat trunchiul unui copac la marginea drumului forestier, pe latura câmpurilor. Închid ochii şi curând văd lanuri de orz şi ovăz smălţuite cu maci şi albăstrele. Din zare se iveşte o caleaşcă neagră pe capra căreia stă Gogol. Mijesc ochii. Lanurile există la fel ca-n vis. Caleaşcă, Gogol, lipsesc. Rămân întins şi sorb mierea luminii ce-mi picură molcom pe buze.
5 iunie
Nevasta lui Mitu este îngrozită: În lunca şi-a făcut apariţia un balaur. Cică tot satul vorbeşte despre această fiară "venită cu semne". Îmi manifest neîncrederea: "Chiar balaur?" Mitu corectează: "Nu e balaur, e numai un şarpe uriaş".
6 iunie
O întreb pe Coana Firica dacă a auzit ceva în legătură cu apariţia balaurului în luncă. Nu ştie nimic. Dar apariţia unui balaur i se pare absolut normală, acum după ce căzuseră atâtea ploi. Comentariul ei este însoţit de repetate "vai de lume şi pământ".
7 iunie
Strada mă blagosloveşte c-un puric. Blestemul mă chinuieşte taman când încep să ascult "Serenada" lui Brahms.
La Ototpeni mă bucurăm de numeroase titulaturi, ca bunăoară "dom' părinte", "dom' doctor", "dom' arhitect", "dom' inginer" s.a.m.d. Aici mi se spune într-un singur fel: "dom' scriitor" şi rareori "dom' poet". Cel mai frumos mi se adresează vânzătoarea de la "magazinul mixt". Intonaţia ei încarcă noţiunea de scriitor cu ceva superlativ, egal cu : general, ministru, guvernator.
8 iunie
Angajaţii fermei au părăsit birourile, grajdurile, magaziile,. Plivesc buruienile ce au năpădit hectarele de morcovi. Munca lor se cheamă "zi lumină". Pământul arde. Femeile sapă ude leoarcă, bărbaţii s-au retras la umbră copacilor şi fumează.
Mark Twain: "Îmi place critica, cu condiţia să-mi convină".
9 iunie
Sătenii vin la mine să se împrumute de bani. Sunt doar scriitor, ceea ce se cheamă că realizez venituri serioase...În capul lor scriitorul este milionar. Bieţii de ei...
Alaltăieri: 200 Iancu, ieri 200 Chirilă, azi 400 C.
Cercetez la Teişor o casă abandonată. Îmi place. Proprietarii, captaţi de confortul oraşului, sunt dispuşi s-o vândă foarte ieftin. Din păcate, nu se pot încheia acte, satul fiind în dezafectare (cică pe parcurs de treizeci de ani). Clădirea este aşezată într-un loc liniştit şi pitoresc, are 5000 m pătraţi şi numeroase acareturi temeinic ridicate. Poate îl conving pe Breban s-o cumpere pe baza de chitanţă, cum se procedează.
10 iunie
Caniculă.
Tolănit în şezlong, cu faţa spre Neajlov. Colectiviştii cară cu butoaiele apă, probabil pentru udatul tutunului. Un bătrânel şi-a pierdut găleata în apă, o caută dezbrăcat până mai sus de buric şi face observaţii pitoreşti asupra propriei bărbaţii veştejite.
11 iunie
Pe când mă aflăm la Gică, cineva mi-a lăsat printre ghivecele cu muşcate un plic. Îl deschid bănuitor. O "poezie"...
DE MINE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ: "Ai un suflet foarte bun/Cum să fac să-ţi ies în drum.../Nu ştiu ce poţi să gândeşti/Dar grozav mă ispiteşti.//În viaţa ta ciudată/Ai cunoscut o fată/De aceea nu ai pace/Ştiind că ea te place.//Mi-am dat seama de pe acum/Eşti un bărbat tare bun.../Când nu te văd, mi-e tare greu/Aş vrea să te întâlnesc mereu.//Joci table, nu-i de mirare,/A te distra, e lucru mare.../Ai mereu pe vino-ncoace/Şi asta grozav îmi place.//Eşti genul care îmi place/plăcere să-ţi vorbesc.//Eşti distins ştii bine/Ai succes şi pace/De aia astăzi.../Curte îţi tot face.//Te aştept cu nerăbdare/Dar nu pot să vorbesc/Aştept o întâlnire/Cu tine nu glumesc".
Vai de sufleţelul meu...
13 iunie
Dezinfectez cuştile iepurilor. Sunt murdar de sus până jos. Var, scârnă, degete crăpate.
Lecturi cu baltazar pe genunchi. gânduri acute despre moarte.
"Câte scoici în nisipul mării, atâtea dureri în iubire".(Ovidiu)
"De n-am fi muritori, nu am putea plânge"(Ramon Gomez de la Serna) 14 iunie
De pe drumul forestier lunec în pădure. După o bucată de vreme rătăcesc într-un imens luminiş. Lipseşte bucuria de altădată. Adevărata mea întâlnire cu zeităţile pădurii are loc toamna şi iarna. Traversez braţul Neajlovului gândind să fac o haltă lângă falnicul copac sub care petrecusem odinioară clipe fericite cu S. Nu-l mai regăsesc. Nu mai regăsesc nici porţiunea răului în care era cât pe ce să ne rostogolim îmbrăţişaţi. Sau sunt victima memoriei? O iau pe poteca stejărişului şi ating iazul. În faţa mea se profilează zidurile albe ale morii, strălucind ireal în soare. Ajung acasă ostenit şi gol de gânduri.
16 iunie
Leana, sora Coanei Firica şi-a vândut casa şi s-a mutat la ea. Se gospodăresc separat (chiar şi găinile lor ciugulesc separat...), dialoghează cu fantomele. Leana e sclerozată şi cam fudulă de ureche. Cât e ziua de lungă, aşezată pe un scăunel lângă intrarea în grădiniţă florilor, înnoadă şi denoada fâşii de cârpă.
17 iunie
La poştă, să expediez plicurile. Un bătrân uscat, cu receptorul strâns lipit de falcă:
-Tăticule, te-am aşteptat...Mamă-ta a tăiat o gâscă-...
-Zici că nu putuşi veni? Aşa zici, tăticule, că nu putuşi veni?
-...
-Ce vorbeşti, tăticule? Ai stat chiar tu în faţa coloanei? Tu? Ai condus chiar tu maşina? Tăticule, scumpule...
-...
-Cizmele? De cizme întrebi? Da, îmi vin tare bine, mulţumesc tăticule.
-...
-Da, tăticule, suntem sănătoşi. Duminică ne găsim? Tăticule, zici că ai stat în faţă coloanei? Ei, bată-te să te bată...
S.a.m.d.
Aseară i-am dat Coanei Firica un borcan cu icre, să aibă pisicile cină regală. I-am atras atenţia să nu se atingă de ele, că sunt învechite. Ei bine, Leana s-a infruptat din icre, şi peste noapte, gata-gata să moară. Dimineaţă surorile au sărit amândouă cu gura pe mine...
18 iunie
Căldură şi muşte, milioane de muşte! Uf, cum să lupt împotriva blestematelor de muşte ce-ţi astupă gura, nasul, urechile?
La closetul deschis spre grădina căminului cultural, două copile îşi saltă fustiţele, şi după o vreme se iau la întrecere recitând ['O, tu patria mea"...]
19 iunie
Înaintea călătoriilor în perspectivă, realizez cu Iancu o înţelegere. Pentru suma de 500 lei pe lună, devine "salariatul" meu permanent, singura lui obligaţie rezumându-se la îngrijirea iepurilor cât lipsesc din sat. Suma e modestă, omul însă nu are absolut nimic de făcut pe timpul şederii mele aici. În afară de asta, ştie că primeşte gratificaţii în şpriţuri, ceea ce nu-i de ici, de colo, setea lui fiind necurmată.
Casa rămâne pe mâna forte a mamei.
Până seara târziu selectez şi reascut aracii pentru roşii şi fasole.
Rivarol: "Dispreţul trebuie să fie cel mai tăcut sentiment al nostru".
20 iunie
La fluieratul factorului poştal alerg în stradă să-mi ridic ziarul înfipt între ulucile vecinei. Dinspre primărie evoluează nea Pandale, invalidul de război. Îşi târăşte un picior, mâna scurtată îi flutură. Este omul de serviciu, guardul comunal sau plăieşul (în Banat) de odinioară. Zâmbeşte întruna, nimic pe lume nu-l poate supăra. Trenţuit şi mânjit de funingini, pare fiinţa cea mai oropsită din sat. Ori de câte ori mi se oferă prilejul, îl cinstesc cu câte-o cinzeacă de rachiu.
[C. despre nea Papate: "L-a nenorocit frontul. Acum s-au dat decoraţii cu nemiluita, toţi au primit decoraţii, şi primarul, şi vicele, şi babele. Şi ăsta care merită, n-a primit nimic. Aşa e la noi"...]
21 iunie
Cină mea: brânză, parizer, roşii. Ceai englezesc.
Extrag, încântat, aceste adorabile sfaturi din Hesiod:
"Nu urina din picioare, întors către soare cu faţa,
Nici după ce asfinteste şi până răsare, ia seama,
Ori pe vreun drum sau când calci afară din drum; de asemeni.
Nici dezbrăcându-ţi vesmântul, căci zeilor noaptea li-e dată.
Omul pios, cu ruşine, chircit îşi face nevoia,
Ori lângă zidul ce-ncinge o casă bine-ngrădită.
Ţine în seamă, în clipa când o mânjeşte sămânţa,
Stând lângă vatră, ruşinea să nu se zărească, ai grijă.
Nu zămisli un copil când vii de la îngropăciunea
Cea mohorâtă,,..
...
"Când are doisprezece ani, nu-i bine să şadă copilul
Pe-ncremenite morminte, îşi pierde din el bărbăţia".
...
"Trupul să nu-şi îmbăieze bărbatul în apa femeii.."
...
"Nu urina vreodată la gura prin care un fluviu
Apa îşi varsă în mare, nici în fântâni, te fereşte"...
22 iunie
Culegem în doi corcoduşe. Buzele ni le îndulcim cu zmeură.
Pierduţi în pădure.
Îmi spui, draga mea, că foamea şi osteneala sluţesc trupul omului. Îmi place cum rosteşti tu această tristă banalitate.
Completez: omului trecut prin amintitele cazne negre, i se lăţesc pomeţii obrajilor, ochii îi tevin tăciuni stinşi, degetele rădăcini crăpate, picioarele i se umflă ca butucii. Iar sufletul îi seamănă acelor plante îngălbenite sub înghesuiala pietrelor.
23 iunie
Majoritatea femeilor ilfovene (cu şi fără pretenţii) vară, iarnă, poartă în picioare un fel de galoşi pe care îi numesc gumari. Auzi, cuvânt: gumari! orice sinonim la scârnă sună mai omeneşte decât acest odios GUMARI.
24 iunie
Îşi petrece fiul la autobuz. Tac amândoi. Oare i-a mărturisit vreodată tatălui cu ce se îndeletniceşte în birourile oraşului? Dacă i-a mărturisit SINCER, mă gândesc.
Peste drum, în poarta grădiniţei de copii, zăresc o pisică neagră, căreia o mâna haină i-a retezat coada! Stâlcirea naturii, ce apucătura bestială.
25 iunie
Beau cu nea Costică un păhărel de vin. Ne tihneşte. Dintr-o dată bătrânul mă întreabă ce mai ştiu de Mao Tze-Dun. Nimic. În schimb, îi spun (după o traducere în germană) că numele lui înseamnă "Strălucitoarea lumina a răsăritului" ori "Răsărit de soare". nea Costică da din cap şi murmură: "De, o fi"...
Poezie:
Mao s-a născut la 26 dec. 1893, dimineaţă la opt - "la ceasul dragonului, în ziua cocoşului roşu, în luna şoarecelui verde şi în anul şarpelui negru"
26 iunie
Bagajele stau pe prispă. Plec în inima cu un gând de Montherlant, descoperit aseară cu puţin timp înainte de culcare:
"Singura soluţie: să creezi opere frumoase. După aceea, fie ce-o fi"
Petre Stoica
21 mart.
Văruiesc pomii. Grădina surâde ca o fată mare. Deşi mă dor şalele, adun pentru iepuri munţi de urzică moartă.
Sătenii sunt obligaţi să semene în faţa casei fie sfeclă furajeră fie cartofi. Păcat însă că nu sunt obligaţi să semene câte ceva şi în grădina năpădită de troscot şi matură...Apoi, cum rămâne cu terenul din spatele bufetului, semănat cât e de lung cu cioburi de sticlă, hărţii, excremente şi zdrenţe?
22 mart.
Eu şi C., noaptea, în mijlocul şoselei pustii, sub cerul înstelat. Amicul este amărât. Oficialităţile locale îl ignoră, ba mai mult, primarul îl ia deseori în derâdere. Apoi îmi schiţează biografia sa, care, în linii mari, mi-e cunoscută. S-a născut într-o familie săracă din Drăgăneşti-Olt şi a crescut din mila şi pomana unui regiment. Copil de trupă. A urmat câteva clase de liceu cu ajutorul aceluiaşi regiment care îl avea "pedagog" pe sergentul...Marcel Anghelescu, reputatul actor de mai târziu. Prin muncă şi râvnă ajunsese plutonier la o unitate de auto-mecanizate. Înscriindu-se-n 1945 în partid, i s-au dat galoane de ofiţer de securitate, tot în sectorul moto. Săvârşind o "boacănă", s-a pomenit vârât la zdup.
Ajuns în incinta unei închisori, un bătrân evreu, deţinut politic, l-a rugat pe ascuns să-i ducă soţiei proteza dentară că s-o dea cuiva la reparat. Făcându-i-se milă de bietul om, a acceptat comisionul. Protezei, pusă la punct, nevasta nefericitului încarcerat i-a adăugat şi nişte cabanoşi. Şi-a împlinit omenească sarcina fără probleme. Şi, pe neaşteptate, s-a văzut el însuşi la zdup. Şase luni a stat singur într-o celulă sinistră. Se tot întreba care o fi cauza nenorocirii, mai cu seama că se ştia fiu credincios al partidului. Aflase cauza după ce îl scoseseră din celulă. Cineva îl zărise inmanandu-i nefericitului evreu pachetul şi, gata, l-a turnat.]. Iertat în cele din urmă, a primit dreptul de-a lucra ca şofer pe auto-cisterna unei fabrici de prelucrare a laptelui. Iertarea mergând mai departe, şi-a redobândit epoleţii de ofiţer, însă cu însemnele M.F.A. Anii pensionării l-au găsit cu grad de maior. De dragul animalelor (în curtea sa dintr-o mahală bucureşteană creştea o vacă...)şi-a cumpărat casă la Bulbucata, familia lăsându-şi-o în Capitală. Bulbucatei, care-l ignoră, intenţionează să-i întoarcă spatele, întemeindu-şi cămin în alt sat.
23 mart.
Urmăresc la televizorul şcolii meciul de fotbal România-Turcia. În faţă micului ecran s-au strâns mahării satului, în frunte cu dom' primar. Jocul mediocru plictiseşte crâncen, astfel că participanţii se apucă să debiteze "bancuri", fără excepţie, de strictă actualitate: cutremurul. Unul mai lugubru decât celălalt. Cum era de aşteptat, "bancurile" îl au ca personaj principal pe nemuritorul Bulă.
24 mart.
Mă trezesc cu dureri de cap. Din pricina coşmarurilor sau a vinului mizerabil băut aseară?
Descopăr sub poartă un plic mare, umflat. Îl deschid: un bucheţel de zambile roz. Atacul cărei frumuseţi din Bulbucata?
25 mart.
Îl zăresc pe proaspătul meu prieten, doctorul, în poarta dispensarului şi pornesc spre el. Prin gesturi somptuoase mă pofteste in cabinetul de consultaţii. Mircea tace o vreme, pe buzele lui fluturând un zâmbet misterios. În cele din urmă îşi dezleagă limba. Cică în sat se spun despre mine lucruri de pomină. Din cele relatate reiese că aş fi un Casanova ilfovean. Mi se zburleşte părul. La despărţire îi cer un înlocuitor al diazepamului. Îmi oferă bucuros meclofenoxat, produs farmaceutic scutit, mă asigură, de servitutiile celui dintâi.
26 mart.
Pădurea, holdele, răul, drumurile, tot ce mi se înfăţişează azi privirii, constituie un tablou confuz în spatele căruia se ascunde o melancolie agresivă.
27 mart.
Sădesc mulţimi de flori. Înspre amiază sosesc Modest şi Olga. După ce prânzim pe platoul de sub nuc facem o scuta incursiune prin luncă. Discutăm despre câini şi fazani. La revenire cercetăm exteriorul morii "de-a fost a lui Voinea".
Mi se relatează că Voinea, care pornise viaţa de la zero, ajunsese regele morilor din judeţul Ilfov. Stăpânea totodată o uzină de branduri şi de capace pentru gurile de canal. În actualul sediu al fermei(interioarele sale mărturisesc urme de lux) trăia o bună parte a anului fiica acestuia, fiinţă frumoasă, uşor îndoită de morbul lui Pot. Tânăra era cam rea de muscă. Vara se înconjura de nişte hăndrălăi bucureşteni care poposeau în sat cu maşini nichelate. În anumite ziel juna îi poruncea lui Mitu, tâmplarul, s-o plimbe cu barca. Mi-o închipui provocându-l, ba şi violandu-l pe vânjosul şi chipeşul Mitu.
28 mart.
Ziua mea de azi demarează anevoie. Poate din cauza indispoziriei pe care mi-o provoacă frigul, vântul şi praful.
Peste noapte s-a lăsat bruma. S-o ia dracu. Au rezistat oare caişii, corcoduşul? O iarnă aiurită, urmată de o primăvară şi ea aiurită. Lipsa ploii gâtuie vegetaţia. Tocmai acum când am sădit şi semănat atâtea.
29 mart.
Cepele de lalele cumpărate la un "Kaufhaus" berlinez au găsit sol minunat. Mi se umple inima de bucurie văzându-le impetuoasa înflorire. Galbene şi roşii, tinerele lalele împodobesc regal grădiniţă care începe să prindă conture geometrice.
Lecturi disparate.
Schopenhauer: "Mila pentru animale este în mod esenţial legată de bunătatea caracterului. Cine e crud cu ele, nu poate fi bun faţă de oameni".
Lessing: "Nu există mărire unde nu-i adevăr".
30 mart.
Încă de ieri apele Neajlovului sunt acoperite de pânze dense de ţiţei ce mânjesc vegetaţia malului şi penele gâştelor. În privinţa peştilor, a broaştelor şi a racilor nu mai e nimic de mânjit...
E greu, al naibii de greu, să găseşti în satul meu de adopţiune un parolist. Însuşi bunul meu prieten, Nea Costică, mă trage din când în când pe sfoară. Promit cu toţii, jură că nu te lasă de izbelişte, dar dezamăgirea se produce mai repede decât ai putea bănui.
În uşa bufetului:
-De ce bei, mă?
-Beau că să trăiesc.
-Zău, bă?
-Aşa e, statul are nevoie de mine!
31 mart.
Aproape seară de seară la fermă. Scad orele solitudinii mântuitoare. Directorului ce-i pasă? Odată programul lui de lucru terminat, caută companie. Adevărul e că îndrăgesc atmosfera civilizată de la fermă. Las' că directorul este inteligent şi are haz. [Face comentarii politice pertinente. Bineînţeles, este împotriva regimului pe care îl slujise cu abnegaţie. Trebuie să i se fi întâmplat ceva grav de vreme ce a căzut din vârf direct în hăul Bulbucatei.]
1 aprilie
Vreme constant imbecilă.
Îmi lipseşte energia scrisului
În mediul rural este cu neputinţă să te sustragi privirilor şi observaţiile mulţimii. Te mişti într-un perimetru restrâns, ceea ce dă fiecăruia posibilitatea să-ţi înregistreze îndeaproape comportamentul, lucru pe care îl şi face imediat, în fel şi chip. Se ştiu despre tine lucruri ţie însuţi necunoscute. Oraşul cu dimensiunile lui te înghite lăsându-te anonim până şi în blocul ce te adăposteşte. Avantajul, poate unic, al oraşului. În urma experienţelor acumulate aici , trag concluzia că nu mă pot feri de nimeni. Pas cu pas sunt supus unui invizibil aparat Rontgen. Trag şi concluzia că o prea mare apropiere de anumite persoane (îi am în vedere pe cei "fără mamă şi tată") dăunează. Se impun relaţii civile şi, paralel, o atitudine intransigentă vizavi de dezrădăcinaţi. Însă dincolo de orice, buna-cuviinţă trebuie să primeze. Cred că nu m-am abătut prea mult de la aceste principii. Regretabil e că întâlneşti o categorie de oameni orbi la felul tău corect de a fi. Aceştia caută, împinşi de demonul zâzaniei, să-ţi amărască zilele. Cum? Răspândind la tot pasul minciuni grosolane, menite să te discrediteze în faţa persoanelor corecte care sunt în imposibilitatea de a cunoaşte starea reală a lucrurilor. Trăncănelile recente pe seama mea sunt un avertisment şi mă îndeamnă să mă pun în gardă.
2 apr
Pururea cu gândul la firea muncitoare şi muzicală a ţăranului bănăţean.
Rafturile alimentarei gem sub povara sticlelor de vermut, lichior şi votcă rusească. Fraierii se aprovizionează însă la bufetul de alături, care vinde ţării proaste şi peste preţul minunatei Stolicinaia. Şi nu numai fraierii...Bufetul, acest local infect, exercită asupra consătenilor mei o fascinaţie mistică.
3 apr.
Duminica Floriilor. Lumină şi bună-dispoziţie. Din pământ se înalţă aburi de viaţă nouă.
În curte, activitate febrilă. Un tânăr sudor îmbină ţevi şi sârme groase, pentru susţinut corzile de viţă din faţa casei, iar Mitu montează o plasa izolatoare la intrarea în adăpostul iepurilor.
Înspre amiază cade "în inspecţie" tatăl iscusitului sudor. Îl cunosc, e paznicul fermei. Ca de obicei duhneşte a băutură acră. Mă întreabă dacă am auzit de Nichifor Crainic...Aflu (şi pe el îl cheamă Dobre, Ivan Dobre) că este nepotul poetului de la "Gândirea". Îmi livreaza o serie de informaţii interesante. Reţin că unchiul său, Nichifor, a fost căsătorit cu o "germană din Banat", proprietara a "o sută de pogoane". Dornic să ştiu de ce ilustrul lui unchi nu a făcut nimic pentru sat (o afirmă lumea!), paznicul fermei protestează energic: "A fost scârbit, a dat bisericii materiale de construcţie, dar popa Radocea a furat totul, şi Crainic a zis "gata". Pun la îndoială mărinimia poetului în sutană, prea îl vorbeşte satul de rău.
4 apr.
Ce de stupidităţi se nasc în imperiul somnului. Azi-noapte am visat-o pe Coana Firica, patina alături de Sonja Henie. De la brâu încolo vecina era îmbrăcată ca-n zilele obişnuite, în jos purta echipament de balerină pe gheaţă. După o serie de acrobaţii ameţitoare, Coana Firica s-a oprit sărutând mâna "priceptorului" Didi, acoperit cu işlic...Când m-am trezit, mi-am făcut repede trei cruci.
Maşina Ilenii mă aduce în Capitală. Fug la Uniune să văd ce se întâmplă cu banii şi să ridic adeverinţa pentru instalarea telefonului pe care urmează să-l am la insistenţele primarului (nu e vorba de generozitate, ci de o chestiune cu substrat practic: în cazul că Bulbucata n-are suficienţi abonaţi, poşta desfiinţează un post şi soţia vicelui trebuie să se întoarcă la cratiţă...). Rezolvând problemele într-un timp record, mă abat pe la Predoleanu de unde cumpăr sârmă, cuie de sită, balamale, vopsea verde şi ipsos.
6 apr.
Un plic de la Bisi. Îmi trimite un poem ce are drept moto două versuri de-ale mele. Stihuri triste, inspirate de cele întâmplate la 4 martie.
După-amiază târziu cerul s-a acoperit de nori presăraţi cu fulgere. Şi dincolo de cumpăna nopţii s-a dezlănţuit ploaia de care oamenii se bucură ori de câte ori soseste la vremea porivita. Şi când a sosit vreme mai potrivită că acuma?
Monologhez pe prispă. Natura, cumplit de însetată, cântă imnuri de slavă. Copacii şuşotesc, apele Neajlovului gâlgâie.
7 apr.
Coana Firica şi-a transformat o parte a terenului cu pruni în grădină de legume. Mă imită...Bravo ei! Se pare că nu e singura fiinţă care trage cu ochiul în grădina mea. De altfel, primarul îndeamnă în dreapta şi în stânga să mi se urmeze exemplul. Trec pe post de Popa Tanda.
Seara, diavolul mă împinge la fermă. Gustări şi vin... Mai încolo pică mielul sortit tăierii, îl însoţeşte damigeana plină.
8 apr.
Obsedat de gândul că aş putea fi îngropat în cimitirul cu morminte scormonite de găini.
10 apr.
Paştele. Ileana, Simona, Modest, Olga. Vremea este încântătoare, soarele scaldă curtea. Ciocnim ouă roşii, mâncăm miel (patruzeci de lei kilogramul!) şi cozonac stropit cu vin de buturugă. Săvârşind gustarea de dimineaţă, foarte copioasă, urcăm în maşini şi plecăm la Clejani, Modest dorind să vadă biserica de acolo, distrusă de cutremur. La înapoiere ne oprim în pădure. Veseli ca nişte copii, culegem braţe de flori şi ne fotografiem. Moleşiţi de aerul tare, abia ne putem aşeza la masă. Noroc de aburii ciorbei care ne trezesc din greaua toropeală.
11 apr.
Ploaie, frig. Spăl teancuri de farfurii.
Visez pe marginea unor pagini de Marc Aureliu.
"Cu ce artă te îndeletniceşti tu acolo? Cu arta de a fi un om cinstit"
"Cum s-ar putea ca lucrurilea acestea să devină bune numai graţie laudei, ori rele numai în urma criticii? Oare smaraldul îşi pierde valoarea dacă nu este lăudat?"
12 apr.
Rezemat de trunchiul unui uriaş par sălbatec, crescut din malul Neajlovului, urmăresc stropii de ploaie ce bat cu repeziciune netezimea apei. În liniştea seducătoare se aud deodată ţăndări de voci. Curând se conturează două siluete înclinate: cea a lui nea Costică şi a unui consătean, aproximativ de acelaşi leat cu el. Ne salutăm cu inima deschisă, schimbăm câteva cuvinte voioase şi apoi bătrânii îşi văd de drum. Merg la pădure. Tovarăşul lui Nea Costică, bărbat cam surd şi clăpăug, se întoarce din cale: "Domnule, sunteţi învăţat, foarte învăţat. Puteţi să-mi răspundeţi cumva la întrebarea pe care v-o pun?" Eu: "Încerc, să vedem despre ce este vorba?" "Iaca, domnule, ieri în sat am avut un mort, azi, altul. Am fost siliţi să-i ducem la Velea, că la biserica noastră popa nu-i de-acord, cică-i crăpată de la cutremur". Replica mea: "E primejdios, dacă se prăbuşeşte în timp ce mulţimea se află în biserică? Preotul nu a chemat vreun specialist care să-şi spună părerea?" "Ba cică a adus, dar e unul nu cred. Şi apoi, magazinul mixt nu e crăpat? Popa Scarlat ăsta conduce două maşini şi nu face faţă. La ce să nu intrăm în biserica noastră? Că doar cu ea ne-am obişnuit de copii... Sau vrea dumnealui să ne ducem la altă sectă?" (Mă întreb ce o fi însemnând în capul lui "altă sectă"?) Dezamăgit că nu i-am putut da o soluţie pe plac, bodogănind o ia după nea Costică, pierdut pe una din cărările pădurii.
"Ce mai vrei când ai făcut un bine unui om? Nu-ţi este oare de ajuns că ai săvârşit o fapta potrivită naturii tale, ce mai pretinzi şi o altă răsplată?"(Marc Aureliu)
14 apr.
Lupt împotriva buruienilor cu sapa, cu săpăliga, cu degetele...
Iau o sticlă de votcă şi mă trântesc pe pat. Simt în oase o dulce istoveală. Fumul de ţigară desenează pe tavan chipuri de fantome dintre care se desprinde chipul Katjei.
15 apr.
E după-amiază şi sosesc de pe câmp cu lucerna pentru iepuri. Îmi taie calea o fetiţă în jur de nouă ani. "Domnu' Stoica, va pândesc de mult. Bine că aţi venit. Are voce plăcută. "Ce s-a întâmplat, draga mea?" o întreb îngrijorat. Teribil de emoţionată, abia îşi adună cuvintele: "Am prins o pasăre, s-a aşezat pe sacul de porumb. Dumneavostră trebuie să ştiţi ce fel de pasăre este, cică nimeni nu a văzut PÂNĂ ÎN PREZENT UNA ASEMĂNĂTOARE pe la noi. Vreţi s-o vedeţi?" "Desigur, o înveselesc, ad-o, te rog". Dispare pe dată. Este o fetiţă inteligentă, vioaie în miscari, simpatică şi îmbrăcată curăţel. O cheamă Gabriela. La două, trei minute apare cu zburătoarea. Am în faţa mea un exemplar rarisim: penaj negru, trup zvelt, picioare lungi de culoare galben-negrie şi cioc de ceară roşie, la vârf de un galben intens. Mă văd nevoit s-o dezamăgesc, pasărea mi-e absolut neunoscuta. Şi ce să-i spun? S-o mint? Clar, fetiţa aşteaptă din partea mea dezlegarea enigmei ornitologice, sunt doar un scriitor, nu? O dă cu părerea: "S-ar putea să fi venit de peste ocean, din depărtări grozave, din Turcia sau din America, poate chiar din Franţa...". "Cred că ai dreptate", încerc să-i întăresc presupunerile, mai mult că să-i sporesc prestigiul... Apoi: "Ce ai de gând cu ea? Poate ar fi bine să-i redai libertatea". Îşi ridică fruntea luminoasă de pe pasăre: "Aşa mi-am zis şi eu, mai ales că nu vrea să se atingă de mâncare, dar vedeţi dumneavoastră, tata e de altă părere, zice s-o ţinem închisă şi de o fi să moară, o împăiază, căci se pricepe la împăiat". Ne despărţim în chip tandru şi rămân cu sentimentul că o clipă am trecut prin inima basmului.
16 apr.
[Pălăvrăgesc cu învăţătorul L. Face parte din comitetul de partid, specialitatea lui fiind propaganda. Vine vorba despre un congres pe ţară la care a participat şi el. Înainte de-a intra în sala în care urma să cuvânteze tovarăşul iubit de întregul nostru popor, au fost supuşi cu toţii unui control medical riguros, până la piele. Operaţia era condusă de un distins profesor al Facultăţii de Medicină. Văzând că izmenele tuturor purtau, fără excepţie, urme de rahat, profesorul a tras nişte înjurături pitoreşti , la care L. se gândeşte şi acum cu plăcere.]
19 apr.
Iarba dintre prispa casei şi gard e presărată de păpădiile răsărite în scurta mea absenţa. Bumbi de aur pe-o imensă haină verde. Ochii nu se mai satură privind rapida transformare din preajmă.
Pe parcele pregătite din vreme plantez roşii de soi, trei feluri de ardei şi varză timpurie. Trudă, nu glumă!
La bufet discut cu Iancu tehnicile castrării iepuroilor.
20 apr.
Primesc prin poştă, o cărţulie cu proverbe nipone, traduse în germană. Câteva mostre:
"Dacă eşti grăbit, fă un ocol">
"Câinele aleargă desalandu-se, iar şoimul apucă pradă"."O maimuţă râde întotdeauna de fundul altora".
"Chiar dacă înţeleptul ţi-e duşman, nu-ţi fă din prost un prieten".
"Nimic mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis".
"Câinele flămând nu se teme de bâtă".
Cel care fură un taler ajunge la spânzurătoare, cel care fură o ţară ajunge împărat".
"Gura e poartă nenorocirii, iar limba rădăcina ei".
"Nu întrebarea altuia, ci propria ta vorbărie te azvarle-n nenorocire".
"Vorbind de anul viitor, râde diavolul".
Oaspeţii şi bâtlanii oferă priveliştea cea mai frumoasă când se ridică".
"Din prea multă iubire se face lesne ura însutită".
"Dacă ţi-ai ales o femeie desfrânată, recoltele tale-s pierdute pe sute de ani".
22-24 apr.
Din nou în Capitală, de dată asta pentru a participa la Adunarea Generală a scriitorilor bucureşteni. Delegat la congresul ce are loc în mai.
26 apr.
Fundul grădinii s-a prefăcut într-o pădurice fermecătoare, e invadată de păsări şi grave arome sălbatice. Noaptea, din inima ei pornesc ameţitoare triluri de privighetoare.
Mariete îmi schiţează forma pontonului pe care am de gând să-l întind peste Neajlov.
27 apr.
Inaugurez televizorul pe care Ileana mi l-a cumpărat cu atâta entuziasm. Funcţionează impecabil, băieţii de la fermă mi-au ridicat o antenă deosebită. Paralel, poşta îmi predă hârtia prin care sunt anunţat că instalarea telefonului e aprobată. Iată-mă urmărit şi aici de civilizaţia tehnică
Am căzut în groapă lenei. Versurile mele umblă prin lumi tare îndepărtate.
28 apr.
Cinci miare au câştigat într-o zi simpaticii angajaţi ai bufetului. Cinci miare, nici mai mult, nici mai puţin!... Simplu, vânzând patru mii de sticle de bere cu cinci lei sticla în loc de trei lei şaptezeci şi cinci. Isprava mi-o relatează indignată V., membră a comitetului executiv local şi deputat sătesc. Cât timp trebuie să muncească intelectualul pentru realizarea unui asemenea beneficiu?
Dar truditorul din fabrici? [Hoţii îşi fac mendrele sub privirile primarului şi ale şefului de post care beau şi mănâncă la bufet pe daiboj.]
Vreme splendidă. Verdele grădinii luceşte cald în lumina aurie. Îmi îngrop faţa în tufele de liliac înflorit. Mă simt tânăr şi drept în viaţă.
Fericirea de-a trăi departe de fumul şi vânzoleala oraşului.
29 apr.
Am telefon! O piesă încântătoare, cu manivelă şi baterii. L-am aşezat pe lada de zestre din prima odaie, se integrează perfect "vechiturilor" ce conferă încăperii aer de muzeu regional.
Un tontălău, trimis de primărie, îmi cere să semnez de trei ori într-un registru ponosit. Să semnez, fără nici o explicatie. Întreb de ce toate astea? Redau răspunsul mot-a-mot: E de la pompieri, e că nu aveţi surse de incendiu, că aveţi unelte de stins incendiu in caz că ia foc, şi nu mai ştiu ce, cu toţii trebuie să semneze..". Şi dacă am surse de incendiu? Şi dacă nu am unelte de stins? De vreme ce e musai, am iscălit.
30 apr.
Dintre cei patru cetăţeni care îmi promiseseră să vină până la opt dimineaţă pentru unele chestiuni urgente, nu s-a prezentat unul. În schimb şi-a arătat faţa cetăţeanul neprevăzut căruia îi datoram bani...
C. îmi predă gaşcă cu cei cinsprezece boboci ce-i clocise. Sunt curios câţi din ei voi număra la toamnă.
Din proprietatea şcolii iau în arendă două prăjini de lucerna. Parcela se întinde în spatele cazanului de fiert ţuică, între malul Neajlovului şi "terenul de sport".
1 mai
Temperatură ridicată, amintind vara.
În drum spre parcela de lucernă zăresc o şopârlă, un smarald lucind în lumina puternică a soarelui. Ce străfulgerare de bucurie!
Ce cântec mut peste negrul lumii!
Din "Jurnalul" lui Stendhal, în traducerea lui Modest:
"Mi-am regăsit talentul de-a împuşca pasărea-n zbor, talent ce-mi picase din cer încă la Brunswick. În primele trei zile, am ucis treisprezece rândunele şi-o prepeliţă, în ziua a patra, după cină, într-o ora şi jumătate, am ucis douăsprezece rândunele. De atunci nu am mai tras"
Şi eu îmi cert concetăţenii că năpăstuiesc animalele...iată şi ceva interesant, care totuşi nu-l absolvă de păcat pe marele Stendhal: FANATICUL. "Se vede întotdeauna acolo unde un popor violent şi impetuos n-are decât idei vagi şi confuze cu privire la o seama de probleme importante".
2 mai
Oprindu-mă la Mitu cu nişte scopuri practice, sunt poftit în bucătărie să gust din drojdioara tocmai picurată din alambic. O simt dulce pe limbă, motiv de laudă la adresa gazdei. Tot golind la paharele, discutăm câte-n luna şi stele. Aflu că soacră-sa e trecută de nouăzeci de ani şi că trage cu dintîi de viaţă, deşi de-abia îşi mai târăşte oasele. Ăsteia i-a spus deunăzi părintele Scarlat să se pregătească de moarte, dumnealui fiind gata s-o ducă la ţintirim. Pfui! Cinicul pastor al satului, nonagenara i-a întors-o cu "las' că ne întâlnim noi acolo sus". În continuare, Mitu îmi înşiruie fapte scârboase legate de acest preot sui-generis: că o vreme s-a îndeletnicit cu meseria de măcelar, că s-a ocupat cu specula s.a.m.d. Cetăţenilor care l-au implorat să se ocupe de redeschiderea bisericii, uşor afectată de cutremur, le-a spus că e mai bine "să fie dărâmată cu tractoarele".
3 mai
Vis cu Thomas Mann. A poposit la mine după lungi drumuri în exil. Îi atârnă pe umeri o desagă de ţesătură transilvăneană, în care i-am strecurat o lipie şi un pumn de nuci. Zicea că-mi trimite prin poştă, drept revanşă, ţigări de foi.
Bijuterii suave, gâzele caligrafiază în aer mesaje adresate unui dumnezeu tainic, care tutelează lumina şi căldură acestei dimineţi fără seamăn.
Andre Gide: "Să luăm asupra-ne cât mai multă umanitate".
4 mai
Pe butucul culcat lângă tufă de stânjenei se zbenguie o persche de vrăbii. După o bucată de timp vrabiorul sare sprinten pe vrabie, dă o singură dată din coadă şi se ridică în zbor rotat. Scena se repetă identic de vreo cinsprezece ori. Spre final bărbătuşul îşi scutură energic coada şi ciripeşte nebun de fericire, pe când vrăbiuţa tace ghemuită în ea însăşi. Ca act suprem de tandreţe, bărbătuşul îşi ciocăneşte iute, iute partenera în cap. Apoi perechea se desparte zburând în direcţii diferite.
5 mai
În această zona geografică operau cândva haiduci de mare faimă. Isoria orală afirmă că în pădure aveau grajduri subterane, cu ieşiri derutante. Prosteau poterele şi-şi făceau mendrele după pofta inimii. Unul din tagma lor, "Radu mamii" (dacă am reţinut bine) l-a răpit pe maiorul Mişa (?) Obrenovici (naş sau fin al regelui Carol întâiul) din Clejani. Ai săi l-au răscumpărat pe sacuti cu galbeni. Kidnapping în toată regula. Nimic nou sub soare, numai că haiducii din Vlaşca şi Teleorman nu erau nici studenţi la politologie şi nici "revoluţionari" organizaţi în brigăzi negre sau roşii. De aici superioritatea lor umană.
6 mai
Aranjez în vechea ladă de zestre almanahuri, "Pif"-uri, reviste literare, manuscrise. Frunzărind întâmplător lunarul austriac "Wort în der Zeit", îmi cade sub ochi fotografia lui Stanislaw Jerzy lec, care încoronează o fericită selecţie din aforismele acestuia. L-am cunoscut pe polonez la Viena, În biroul doamnei Bronold, unde picase cu un buchet de flori. Vorbea o germană impecabilă. M-au frapat la el eleganţă vestimentară şi curtoazia stilizată, "anacronică", străină "democraticelor" norme de mondenitate occidentale. Frapantă mi s-a părut şi inteligenţa-i sclipitoare. Întrucât pentru azi activitatea mea de "agricultor" s-a încheiat, îmi exersez condeiul traducând din cugetările sale.
"Recunoaştem după şira spinării cărei epoci îi aparţinem"
"Majoritatea oamenilor e de partea majorităţii"
"Totul s-a spus, dar nu de toţi"
"Şi morţii tac, până vine timpul şi vorbeşte pentru ei"
"Câte măşti este omul nevoit să pună, spre-a nu simţi loviturile în faţă"
"Îndreaptă-te mereu după busolă. Ea ştie când trebuie să tremuri"
"Nu flirta cu bucătăreasa tiranului! Te-ai putea otrăvi cu şniţelul său"
"Şi Robespierre s-a lăsat corupt de supraputere. Cu titlul: Incoruptibilul"
"Cine a fost odată monument, anevoie va accepta să stea model"
"Morţii care în timpul vieţii au fost tămâiaţi, se descompun repede"
"Există momente când libertatea sună cu cheile temnicerului"
"Sus!> spunea călăul, în timp ce-i petrecea juvăţul pe gât"
"Călăul viclean slăbeşte juvăţul"
"Gândirea nu este niciodată liberă. O închide orizontul capului"
"Unii amuţesc extaziaţi, după ce li se scoate căluşul din gură"
"Şi spre Parnas duce un funicular. Unul statal, se înţelege."
"Jocul cu cărţile pe faţă! Ce risc!"
7 mai
Petrecându-mi seara la bufet, am norocul să cunosc un octogenar teribil de interesant. Bătrânul are burtă de boier şi minte de filosof. Seamănă, într-un fel, cu Ţuţea. Este sănătos tun iar memoria îi merge că pe roate. Îmi recită, fără o singură poticnire, trei vechi balade populare. Ţine să-l caut la toamnă, atunci, adunaţi în jurul păstramei şi a vinului nou, vrea să-mi recite "o mie de balade" pe care numai el le ştie în România.
8 mai
Mă pomenesc în curte cu primarele. Caută trei baterii de tranzistor. N-am cumva asemenea drăcii? N-am de nici un fel.
Ne aşezăm la masa de sub nuc. Îl tratez cu sirop de măceşe, fabricaţie proprie. Zâmbeşte ciudat. Pare-se că-l deranjează apropierea dintre mine şi doctor. Între cei doi stăruie o duşmănie de nestins.
9 mai
În vecinătatea morii, pe dreapta dinaintea unei case sub nivelul şoselei, rezemat de bicicletă, pădurarul "curtează" o gospodină. El are anii mei, ea este tânără, blondă, cu picioare groase. În ciuda discreţiei, dialogul se aude limpede:
-Hai în pădure... Hai...
-De ce să vin?
-Să culegem ciuperci.
-Nu-s ciuperci în pădure.
-Ba sunt, să mor că sunt, am cules eu azi-dimineaţă.
-Nu, nu, că vine bărbatu' şi nu mă află acasă.
-Lasă că nu vine el. Hai după ciuperci.
-Nu vin, zău...Copiii-s în curte...
-Lasă copiii... Hai...
Huruitul autobuzului le acoperă vocile.
10 mai
Jocul de-a gospodăria se îngroaşă. Posed boboci de gâscă, pui de curcă şi de găină. Un piuit continuu. Fiecare tip de orătănie cere o hărană anume preparată. C-un beţişor, puilor de curcă le văr pe gâtiţă brânză dulce amestecată cu făină de mălai. Toc buruieni, amestec fainisuri, fel de fel. Vai de capul meu! Sunt momente când dau din colţ în colţ, de parcă am luat foc. Situatia mi-e mult îngreunată de lipsa adăposturilor corespunzătoare
12 mai
Ploaie torenţială. Binefacere pentru semănături, catastrofă pentru gospodăria mea. Iepurii sunt fără nutreţ iar păsăretul stă închis în odaie(destinată altui scop), strâmtorat şi hrănit aiurea. Simt zdruncinul nervilor.
13 mai
În zorii zilei ploaia, blestemata, încetează şi, către amurg, verdele crud zâmbeşte zvântat. Ies pe "terenul de sport", care îmi mărgineşte parcela de trifoi. Despre cazanul de fiert ţuică cresc damfuri grele infectând aerul proaspăt. Undeva, în fundul "terenului", stă ghemuită profesoară Cornasanu. Păzeşte o capră şi un ied. O salut şi încropim imediat o discuţie despre lucernă. Treptat, dialogul lunecă spre subiecte grave, cum ar fi murdăria din staţia de autobuz şi larma beţivilor, ce sparge liniştea nopţii. Ajungem la concluzia că nu e nimic de făcut. Discuţia se mută asupra caprelor. "Rentează să ţii capre?", sunt curios. "Da, şi pe deasupra, capra e şi haioasă", mă asigură. Când să trec la cositul lucernei, profesoara cheamă un elev rătăcit prin apropiere şi-i porunceşte să-mi împlinească treaba. Îi mulţumesc. Îndărătul meu rămâne, ghemuită, profesoară: o mogâldeaţă neagră în verdele lui mai.
14 mai
Sunt invitat la o şedinţa a primăriei. Întrunirea se ţine la căminul cultural. Ordinea de zi: prestaţiile, paza satului, auto impunerile, etc. Lume puţină, gălăgie mare. Primarul fierbe, şi deodată intervine: "Tovarăşi, vă rog puţină linişte în sală. Pentru prima dată îl avem în mijlocul nostru pe tovarăşul scriitor Petre Stoica, şi ce o să creadă despre noi?" Capetele se pleacă, norii fumului de ţigară se îngroaşă.
15 mai
Splendidă dimineaţă de duminică străbătută de sunete plăcute urechii: "Hai c-a sosit brânzarul, hai c-a sosit brânzarul"...Cumpăr un kilogram de brânză de oaie. Constat curând că domnul brânzar a amestecat savant laptele de oaie cu cel de vacă...
Sola fide justificamur.
15 mai
Modest claxonează la poartă. Mă găseşte plin de draci, din cauza micuţelor jivine îmbrăcate în puf galben-negrui. Râde, eu turbez. Păsăretul ăsta îmi scoate peri albi. Sunt ferm hotărât să mă descotoresc de el.
17 mai
Descarc din maşină Ilenii cimentul pentru construirea coteţelor.
Nicolae, vânzătorul alimentarei, se întoarce de la closetul ce da spre malul Neajlovului. Îşi încheie prohabul din mers şi trece direct la tejghea apucând cu degetele bomboane, biscuiţi, rahat. Şi când te gândeşti că poartă halat alb...
18 mai
Bujorii mei: movile de alb, de roz, de roşu întunecat.
Victor Hugo: "De câte ori sună ceasul, totul pe lumea asta îşi ia rămas bun de la noi".
Noua telefonistă(angajată temporar), o localnică în "gumari", îmi întoarce complimentele cu "merci beaucoup".
19 mai
[În drum spre Velea, primarul îmi taie calea. Mă trage sub un copac, semn că vrea să-mi facă mărturisiri importante. Îşi drege glasul: "Domnu' Stoica, a trecut azi pe la primărie un maior de securitate. S-a interesat de dumneavoastră. I-am spus că sunteţi om paşnic, că staţi toată vremea prin curte, că va ocupaţi cu grădinăritul iar seara scrieţi cărţi. Mai multe lucruri i-am zis că poate afla de la tovarăşul C., şeful gărzilor patriotice, care va vizitează des. L-am îndrumat bine, nu? face mutra şireată. Că doar C. vă este prieten"...
Bravo domnule primar! Destui dintre colegii mei ar putea să va urmeze pilda onestităţii. Evident, o felicitare neexprimată prin viu grai. Oricum, i-am mulţumit pentru curajoasa confidenţă.
Seara, fuguţa la C. Îi propun o partida de table, făcându-mă că habar nu am de relatarea primarului. Ia să văd, gândesc, dacă şi apropiatul meu este sincer. C., niţeluş tulburat, intră în camera alăturată slinoasei sale bucătării de unde revine cu consacratul rachiu. Îşi răsuceşte Carpaţiul în ţigaret, scuipă mărunt-mărunţel, conform ticului care îl părăseşte numai în somn, şi-şi sloboade gura. L-a vizitat un maior de securitate care etc., etc. I-a declarat ferm: tovarăşul Stoica este un cetăţean corect şi mare, mare patriot...Îl părăsesc seară târziu, însă şi puţin îngrijorat. Să trimită Bucureştiul un maior de securitate pe urmele mele...]
20-28 mai
Constrâns la o şedere mai îndelungată în Capitală. Congresul scriitorilor s-a încheiat[cu bâlciul de rigoare].
30 mai
Strădaniile mamei. Grădina este oglindă. Orătăniile au împuţit totul.
Culeg căpşune. Sub privirile mele lucesc în soare grămăjoare de inimi aromate. Duc o căpşună la buze, evit s-o mănânc.
Coana Firica mă înzestrează c-un cotoiaş tărcat. Vecina susţine că e de soi, "prinde şoarecii numaidecât, dom' Stoica". Vom trăi şi vom vedea. Îl botez. Vizitatoarea B. propune numele Rudolf, eu, Baltazar. Dăm cu chibriturile, iese Baltazar.
31 mai
Visez(în culori) o mare străbătută de felurite vase de la cele ale antichităţii şi evului mediu, până la cetăţile plutitoare din vremea noastră. Se întrec în viteză, fiecare navă luptă pentru locul întâi. Sunt într-o caravelă, lungă doar de un metru, şi vâslesc cu...palmele. Înainte de culcare citisem din biblie capitolele 6, 7, 8, 9 (FACEREA), care se referă la Noe!
Temperatura s-a schimbat brusc. În ciuda ploii, alerg după ovăz pentru iepuri. Procur doi saci.
Cartofii mână bine.
1 iunie
Pe o sumă derizorie am vândut mulţimea puilor de găină, de curcă, bobocii de gâscă. Aşa, numai şi numai ca să scap de coşmar. Îmi răpeau orice libertate de mişcare. Las' că-mi lipsea şi adăpostul ce li se cuvenea. Am păstrat doar două gâşte şi trei curci. Îmi rămân iepurii de care mă pot ocupa de acum încolo în voie.
2 iunie
Mărarul, care în grădina mea îşi are locul anume gândit, mi-a scăpat de sub control şi creşte aiurea - vânturile toamnei i-au împrăştiat peste tot sămânţa. Ii smulg firele dintre răsadurile de morcov şi păstărnac. Mihai, croitorul, care-şi paşte vaca în bălăriile alimentarei, se apropie sfios de gard urmărindu-mi meditativ lucrarea. Rupe tăcerea:
-Minunat e mărarul dom' scriitor...
-Mie-mi spui?... Dar uite că mi-a năpădit grădina, creşte ca urzica.
-Mda, mormăie. Mărarul este cea mai grozavă plantă de pe globul pământesc, continuă visător. Da un gust UNIC mâncării, merge la orice cratiţă. Nimic nu da mâncării gust mai grozav, îşi ţuguie buzele. Nimic, aflaţi de la persoana mea, accentuează.
-Ce, de pomană m-am făcut cultivator de mărar? glumesc. Dumneata ai mărar în grădina?
-Huo, boală! ţipă la vaca pornită spre malul Neajlovului.
3 iunie
Fane, prospatul barman al bufetului, mă îmbie c-un pahar de vin. Vrea să mă convingă de calitatea mărfii sale... Mostra mi-o aşează pe masă la care primarul soarbe "citronada a la Bulbucata". Sunt asigurat că excepţională citronadă "a la Bulbucata" este preparată după o reţeta necunoscută în ţară. Îmi reţin cu greutate râsul.
Fane s-a şcolit pe "Romvared". Acolo câştigurile au fost mici, a renunţat de dragul bufetelor umile...
Primarul este revoltat de cuvântarea lui Nichita, reprodusă (parţial) în presă, ca de altfel majoritatea cimiliturilor rostite la Congresul scriitorilor. Îl irită mai ales afirmaţia "unii muncesc iar alţii păzesc această muncă".
4 iunie
O noapte petrecută cu directorul şi cu Mircea care visa de mult un "chefuleţ" în trei. Bancuri anoste şi interminabile discursuri despre telăliţe.
Îmi iau drept pat trunchiul unui copac la marginea drumului forestier, pe latura câmpurilor. Închid ochii şi curând văd lanuri de orz şi ovăz smălţuite cu maci şi albăstrele. Din zare se iveşte o caleaşcă neagră pe capra căreia stă Gogol. Mijesc ochii. Lanurile există la fel ca-n vis. Caleaşcă, Gogol, lipsesc. Rămân întins şi sorb mierea luminii ce-mi picură molcom pe buze.
5 iunie
Nevasta lui Mitu este îngrozită: În lunca şi-a făcut apariţia un balaur. Cică tot satul vorbeşte despre această fiară "venită cu semne". Îmi manifest neîncrederea: "Chiar balaur?" Mitu corectează: "Nu e balaur, e numai un şarpe uriaş".
6 iunie
O întreb pe Coana Firica dacă a auzit ceva în legătură cu apariţia balaurului în luncă. Nu ştie nimic. Dar apariţia unui balaur i se pare absolut normală, acum după ce căzuseră atâtea ploi. Comentariul ei este însoţit de repetate "vai de lume şi pământ".
7 iunie
Strada mă blagosloveşte c-un puric. Blestemul mă chinuieşte taman când încep să ascult "Serenada" lui Brahms.
La Ototpeni mă bucurăm de numeroase titulaturi, ca bunăoară "dom' părinte", "dom' doctor", "dom' arhitect", "dom' inginer" s.a.m.d. Aici mi se spune într-un singur fel: "dom' scriitor" şi rareori "dom' poet". Cel mai frumos mi se adresează vânzătoarea de la "magazinul mixt". Intonaţia ei încarcă noţiunea de scriitor cu ceva superlativ, egal cu : general, ministru, guvernator.
8 iunie
Angajaţii fermei au părăsit birourile, grajdurile, magaziile,. Plivesc buruienile ce au năpădit hectarele de morcovi. Munca lor se cheamă "zi lumină". Pământul arde. Femeile sapă ude leoarcă, bărbaţii s-au retras la umbră copacilor şi fumează.
Mark Twain: "Îmi place critica, cu condiţia să-mi convină".
9 iunie
Sătenii vin la mine să se împrumute de bani. Sunt doar scriitor, ceea ce se cheamă că realizez venituri serioase...În capul lor scriitorul este milionar. Bieţii de ei...
Alaltăieri: 200 Iancu, ieri 200 Chirilă, azi 400 C.
Cercetez la Teişor o casă abandonată. Îmi place. Proprietarii, captaţi de confortul oraşului, sunt dispuşi s-o vândă foarte ieftin. Din păcate, nu se pot încheia acte, satul fiind în dezafectare (cică pe parcurs de treizeci de ani). Clădirea este aşezată într-un loc liniştit şi pitoresc, are 5000 m pătraţi şi numeroase acareturi temeinic ridicate. Poate îl conving pe Breban s-o cumpere pe baza de chitanţă, cum se procedează.
10 iunie
Caniculă.
Tolănit în şezlong, cu faţa spre Neajlov. Colectiviştii cară cu butoaiele apă, probabil pentru udatul tutunului. Un bătrânel şi-a pierdut găleata în apă, o caută dezbrăcat până mai sus de buric şi face observaţii pitoreşti asupra propriei bărbaţii veştejite.
11 iunie
Pe când mă aflăm la Gică, cineva mi-a lăsat printre ghivecele cu muşcate un plic. Îl deschid bănuitor. O "poezie"...
DE MINE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ: "Ai un suflet foarte bun/Cum să fac să-ţi ies în drum.../Nu ştiu ce poţi să gândeşti/Dar grozav mă ispiteşti.//În viaţa ta ciudată/Ai cunoscut o fată/De aceea nu ai pace/Ştiind că ea te place.//Mi-am dat seama de pe acum/Eşti un bărbat tare bun.../Când nu te văd, mi-e tare greu/Aş vrea să te întâlnesc mereu.//Joci table, nu-i de mirare,/A te distra, e lucru mare.../Ai mereu pe vino-ncoace/Şi asta grozav îmi place.//Eşti genul care îmi place/plăcere să-ţi vorbesc.//Eşti distins ştii bine/Ai succes şi pace/De aia astăzi.../Curte îţi tot face.//Te aştept cu nerăbdare/Dar nu pot să vorbesc/Aştept o întâlnire/Cu tine nu glumesc".
Vai de sufleţelul meu...
13 iunie
Dezinfectez cuştile iepurilor. Sunt murdar de sus până jos. Var, scârnă, degete crăpate.
Lecturi cu baltazar pe genunchi. gânduri acute despre moarte.
"Câte scoici în nisipul mării, atâtea dureri în iubire".(Ovidiu)
"De n-am fi muritori, nu am putea plânge"(Ramon Gomez de la Serna) 14 iunie
De pe drumul forestier lunec în pădure. După o bucată de vreme rătăcesc într-un imens luminiş. Lipseşte bucuria de altădată. Adevărata mea întâlnire cu zeităţile pădurii are loc toamna şi iarna. Traversez braţul Neajlovului gândind să fac o haltă lângă falnicul copac sub care petrecusem odinioară clipe fericite cu S. Nu-l mai regăsesc. Nu mai regăsesc nici porţiunea răului în care era cât pe ce să ne rostogolim îmbrăţişaţi. Sau sunt victima memoriei? O iau pe poteca stejărişului şi ating iazul. În faţa mea se profilează zidurile albe ale morii, strălucind ireal în soare. Ajung acasă ostenit şi gol de gânduri.
16 iunie
Leana, sora Coanei Firica şi-a vândut casa şi s-a mutat la ea. Se gospodăresc separat (chiar şi găinile lor ciugulesc separat...), dialoghează cu fantomele. Leana e sclerozată şi cam fudulă de ureche. Cât e ziua de lungă, aşezată pe un scăunel lângă intrarea în grădiniţă florilor, înnoadă şi denoada fâşii de cârpă.
17 iunie
La poştă, să expediez plicurile. Un bătrân uscat, cu receptorul strâns lipit de falcă:
-Tăticule, te-am aşteptat...Mamă-ta a tăiat o gâscă-...
-Zici că nu putuşi veni? Aşa zici, tăticule, că nu putuşi veni?
-...
-Ce vorbeşti, tăticule? Ai stat chiar tu în faţa coloanei? Tu? Ai condus chiar tu maşina? Tăticule, scumpule...
-...
-Cizmele? De cizme întrebi? Da, îmi vin tare bine, mulţumesc tăticule.
-...
-Da, tăticule, suntem sănătoşi. Duminică ne găsim? Tăticule, zici că ai stat în faţă coloanei? Ei, bată-te să te bată...
S.a.m.d.
Aseară i-am dat Coanei Firica un borcan cu icre, să aibă pisicile cină regală. I-am atras atenţia să nu se atingă de ele, că sunt învechite. Ei bine, Leana s-a infruptat din icre, şi peste noapte, gata-gata să moară. Dimineaţă surorile au sărit amândouă cu gura pe mine...
18 iunie
Căldură şi muşte, milioane de muşte! Uf, cum să lupt împotriva blestematelor de muşte ce-ţi astupă gura, nasul, urechile?
La closetul deschis spre grădina căminului cultural, două copile îşi saltă fustiţele, şi după o vreme se iau la întrecere recitând ['O, tu patria mea"...]
19 iunie
Înaintea călătoriilor în perspectivă, realizez cu Iancu o înţelegere. Pentru suma de 500 lei pe lună, devine "salariatul" meu permanent, singura lui obligaţie rezumându-se la îngrijirea iepurilor cât lipsesc din sat. Suma e modestă, omul însă nu are absolut nimic de făcut pe timpul şederii mele aici. În afară de asta, ştie că primeşte gratificaţii în şpriţuri, ceea ce nu-i de ici, de colo, setea lui fiind necurmată.
Casa rămâne pe mâna forte a mamei.
Până seara târziu selectez şi reascut aracii pentru roşii şi fasole.
Rivarol: "Dispreţul trebuie să fie cel mai tăcut sentiment al nostru".
20 iunie
La fluieratul factorului poştal alerg în stradă să-mi ridic ziarul înfipt între ulucile vecinei. Dinspre primărie evoluează nea Pandale, invalidul de război. Îşi târăşte un picior, mâna scurtată îi flutură. Este omul de serviciu, guardul comunal sau plăieşul (în Banat) de odinioară. Zâmbeşte întruna, nimic pe lume nu-l poate supăra. Trenţuit şi mânjit de funingini, pare fiinţa cea mai oropsită din sat. Ori de câte ori mi se oferă prilejul, îl cinstesc cu câte-o cinzeacă de rachiu.
[C. despre nea Papate: "L-a nenorocit frontul. Acum s-au dat decoraţii cu nemiluita, toţi au primit decoraţii, şi primarul, şi vicele, şi babele. Şi ăsta care merită, n-a primit nimic. Aşa e la noi"...]
21 iunie
Cină mea: brânză, parizer, roşii. Ceai englezesc.
Extrag, încântat, aceste adorabile sfaturi din Hesiod:
"Nu urina din picioare, întors către soare cu faţa,
Nici după ce asfinteste şi până răsare, ia seama,
Ori pe vreun drum sau când calci afară din drum; de asemeni.
Nici dezbrăcându-ţi vesmântul, căci zeilor noaptea li-e dată.
Omul pios, cu ruşine, chircit îşi face nevoia,
Ori lângă zidul ce-ncinge o casă bine-ngrădită.
Ţine în seamă, în clipa când o mânjeşte sămânţa,
Stând lângă vatră, ruşinea să nu se zărească, ai grijă.
Nu zămisli un copil când vii de la îngropăciunea
Cea mohorâtă,,..
...
"Când are doisprezece ani, nu-i bine să şadă copilul
Pe-ncremenite morminte, îşi pierde din el bărbăţia".
...
"Trupul să nu-şi îmbăieze bărbatul în apa femeii.."
...
"Nu urina vreodată la gura prin care un fluviu
Apa îşi varsă în mare, nici în fântâni, te fereşte"...
22 iunie
Culegem în doi corcoduşe. Buzele ni le îndulcim cu zmeură.
Pierduţi în pădure.
Îmi spui, draga mea, că foamea şi osteneala sluţesc trupul omului. Îmi place cum rosteşti tu această tristă banalitate.
Completez: omului trecut prin amintitele cazne negre, i se lăţesc pomeţii obrajilor, ochii îi tevin tăciuni stinşi, degetele rădăcini crăpate, picioarele i se umflă ca butucii. Iar sufletul îi seamănă acelor plante îngălbenite sub înghesuiala pietrelor.
23 iunie
Majoritatea femeilor ilfovene (cu şi fără pretenţii) vară, iarnă, poartă în picioare un fel de galoşi pe care îi numesc gumari. Auzi, cuvânt: gumari! orice sinonim la scârnă sună mai omeneşte decât acest odios GUMARI.
24 iunie
Îşi petrece fiul la autobuz. Tac amândoi. Oare i-a mărturisit vreodată tatălui cu ce se îndeletniceşte în birourile oraşului? Dacă i-a mărturisit SINCER, mă gândesc.
Peste drum, în poarta grădiniţei de copii, zăresc o pisică neagră, căreia o mâna haină i-a retezat coada! Stâlcirea naturii, ce apucătura bestială.
25 iunie
Beau cu nea Costică un păhărel de vin. Ne tihneşte. Dintr-o dată bătrânul mă întreabă ce mai ştiu de Mao Tze-Dun. Nimic. În schimb, îi spun (după o traducere în germană) că numele lui înseamnă "Strălucitoarea lumina a răsăritului" ori "Răsărit de soare". nea Costică da din cap şi murmură: "De, o fi"...
Poezie:
Mao s-a născut la 26 dec. 1893, dimineaţă la opt - "la ceasul dragonului, în ziua cocoşului roşu, în luna şoarecelui verde şi în anul şarpelui negru"
26 iunie
Bagajele stau pe prispă. Plec în inima cu un gând de Montherlant, descoperit aseară cu puţin timp înainte de culcare:
"Singura soluţie: să creezi opere frumoase. După aceea, fie ce-o fi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu