sâmbătă, 29 octombrie 2016

ERNST STADLER traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)




 AMURG

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Greu cădea amurgul pe necuprinsele străzi,
Pe cenuşiul olanelor şi al turnurilor suple,
Pe praf şi murdărie, pe suferinţă şi plăcere,
pe minciuna oraşului mare
În majestuoasă neîndurare.

Smulse din pietre uriaşe, sumbre blocuri de nori
Încremenite, pândeau... Iar în văzduhuri
se află ceva asemeni
Îndârjirii nebune, ca o bruscă zvâcnire de mort -
Departe în vest, ziua pierea horcăind.

Printre castanii de rugină tomnatecă
trosnea furtuna de noapte
De parcă lumile se trezeau pentru strajă
Şi pentru ultima batalie hotărâtoare.

Îndârjire în inimi şi sălbatice vise despre luptă
şi nevoie şi furtunoasă victorie,
Stam sprijinit de balustradă de fier a balconului meau
şi priveam
Rânjetul miilor de focuri şi bărbile roşii adiind,
Priveam cum uriaşul rănit mai apucă o dată
stindardul de flăcări.

Încă o dată vechiul, sălbatecul imn eroic
Izbind cu ameţitoare acorduri -
Şi prăbuşindu-se
Şi bubuind
Înnăbuşit,
Departe...
Pe străzi, uruit de birji. Muzică. Rezerviştii cântând.
Deodată tresar într-acolo -
Peste turnuri şi acoperise vâjâie noaptea.






CUVÂNTARE SOLEMNĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Sunt numai flacără, sete, mistuire şi strigat.
Prin albiile înguste ale sufletului meu, timpul
Asemenea unei ape întunecate, ţâşneşte
puternic, tainic.
Deşertăciunea-i pecetea care pe trupul meu arde.

Dar tu eşti oglindă, peste -al cărui rotund se rotesc
Râurile adânci botezate cu numele vieţii întregi,
Şi dindărătul căreia din auriul pamant cu izvoare
Lucrurile moarte reînvie bogate-n sclipiri.

Tot ce am mai bun arde, se stinge - o stea
rătăcitoare
Căzând în abisul nopţilor de vară, albastre -
Dar imaginea zilei tale creşte înalt şi departe,
Semn veşnic, izvodit să-ţi ocrotească destinul.






PRIMĂVARĂ TIMPURIE

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

În această noapte de martie am plecat de-acasă
târziu.
Strazile erau răscolite de miresmele primăverii
şi de ploile verzi ale semănatului.

Vânturile se zbăteau. Am ieşit din încâlceala
caselor povârnite, mergând departe
Până la meterezul neacoperit şi simţeam:
un ritm nou venea spre inima mea.

Cu fiecare adiere a vântului se dezghioca o devenire
tânără.
Ascultam cum vârtejuri puternice se roteau
în sângele meu.
Se şi zăreau ogoarele proaspete. În orizonturi
se şi aprinse
Azurul orelor matinale ce urmau
să descrească-n depărtare.

Stăvilarele scrâşneau. Din toate direcţiile
izbucnea neprevăzutul.
Deasupra canalului creşteau căi lucitoare pe cari
le-nvolburau hoinarele vânturi
în lumina cărora umblam şi eu.
Destinul aştepta în stele răsturnate.
În inima mea era o furtună asemănătoare
unor steaguri agitate.



 ÎN ACESTE NOPŢI

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

În aceste nopţi sângele meu zvâcneşte la gândul
trupului tău, iubito.
O, dorul îmi este asemenea apei întunecate
învolburată la porţile stăvilarului,
Liniştindu-se în pacea amiezii şi pândind nemişcată,
Lacomă să izbucnească. Furtună de vară
Ce aşteaptă printre norii grei. Când
Vii, tu, fulger, s-o dezlănţui, luntre,
de plăcere, larg
Desfăcută între coapsele de piatră
ale zăgazului? Vreau
Să te duc la mine-ntre perne, la fel
unei legături de trifoi
De pe campia afânată. Sunt grădinarul
Care-ţi aşterne patul pe jos. Norul
Izbucnind peste tine şi aerul care te învăluie.
În ţărâna ta vreau să-mi îngrop
sălbatecul foc
Şi floare de jar să răsar deasupra trupului tău.



LOVER'S SEAT

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Seara am coborât pe abruptele
drumuri de dună acoperite cu verzi tufise.
Te rezemai strâns lipită de mine.
Stânca de cretă îşi avăntă sclipitoarele peneturi
peste marea adâncă.
Aici, unde stânca
în brusca lăcomie a morţii se pleacă în gol
Odinioară doi îndrăgostiţi lunecaseră
în molatecul pat albastru.
Departe răsună brizanţii.
Între săruturi ascult legenda pe care
Gura ta râzând mi-o spune în seara
încinsă a verii.
Totuşi adânc aplecandu-mă
îţi văd faţa încremenind ca-n fericire
Şi înăbuşita melancolie aşteptând
îndărătul genelor tale şi apropiatul sfarsit.



 DIMINEAŢA

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Dimineaţă, conturul trupului tău apare întunecat
în faţa luminii tulburi
A jaluzelelor trase. Din pat
simt chipul tău îndreptat înspre mine -
aidoma ostiei.
După desprinderea din braţele mele, şoptitul tău
"trebuie să plec" a ajuns numai
La mult-depărtată poartă a visului meu -
ca printr-un val acum îţi zăresc
Degetele lin mângâind
cămaşa albă pe piept...
Ciorapii... şi rochia... părul netezit, şi iată
eşti străină, împodobită pentru
lumină şi lume...
Uşa o deschid încet... te sărut... îmi faci un semn,
şi eşti departe, un bun-rămas... Şi-ai dispărut.
Sunt iarăşi în pat, aud cum stins îţi pier
paşii, pe scară-n spirală,
Sunt iarăşi captivul miresmelor trupului tău,
care năvălesc dintre perne, fierbinţi
curgând în simţurile mele.
Dimineaţa se face mai caldă. Se umflă perdeaua.
Vântul proaspăt vrea să pătrundă în cameră
împreună cu primele raze de soare.
Izbucneşte zgomotul... Muzica orelor matinale...
Suav legănat în visele dimineţii - adorm.



 VARĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Stau îngropat până la gât în galbena lumina-a recoltei,
asemenea câmpiei sub cerul verii,
aşteptând secerişul.
Curând va răsuna prin şesuri cântec de seceră:
sângele meu adânc săturat de fericire
ascultă în pojarul amiezii.
Hambare ale vieţii mele, de mult pustiite, toate
porţile voastre steie acum deschise
la fel ca aripile stăvilarelor,
Peste adâncurile voastre, puhoiul de aur al snopilor
va trece asemenea mării.



 TRANDAFIRII DIN GRĂDINĂ

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Trandafirii din grădină înfloresc a doua oară.
Zilnic izbucnesc în soare mănunchiuri groase.
Dar a pierit luxurianta frăgezime prin care
întâia lor înflorire
Se leagănă în curtea albă şi roşie a focului de stele,
Mai lacom se deschid acuma, ca din venele smulse
Curgând peste carnea frunzelor, revărsată
cu violenţă.
Sălbateca lor înflorire e asemenea
horcăitului morţii
Pe care vara trecătoare îl poartă
în lumina incertă a toamnei.



CULESUL VIILOR

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Butucii atârnă încărcaţi pe rod. Peste drumurile colinei
Stăruie mireasma de viţă. Căzile
se îngrămădesc în care.
Pe cap cu basmale ferindu-i de soarele brun
al anotimpului târziu,
Se văd culegătorii cum se apleacă şi cum
înalţă coşuri sub ugere îmbibate de aur.

Jos, orăşelul e harnic. Carduri de butoaie
smolite şi puse în şir
Aşteaptă să cuprindă povara cea nouă.
Curând, pe toate străzile răsună tropăit
sărbătoresc,
Curând, fiecare teasc se umflă
şi clocoteşte în galbene sucuri.



ÎNCEPUTUL IERNII

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Platanii s-au şi desfrunzit. Curge negura. Când
soarele străpunge o dată platoşa
norilor plumburii
Miile de smârcuri
îi reflectă o palidă faţă zbârcită.
Zgomotele sunt mai ascuţite. Întruna
în fabrici se aud maşinile -
La fel îmi răsună inima ca şesul orelor în scurgere,
Mână gândurile încolo şi-ncoace şuierând
asemenea roţilor,
Şi-i ca o moară cu aripi răsucite de vânt,
dar goale-i sunt cămările:
Rosteşte cuvinte smintite şi-şi face cruce. Iată
vânturile au şi aţipit. Curând - ninsoarea.
Şi atunci, ca o ploaie de stele, din nori
va coborî pacea albă, învăluindu-le pe toate.



 ORĂŞELUl

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Mulţimea străzilor mici care întretaie strada
principală
Galopează toate spre verdeaţă. Pretutindeni
începe câmpul.
Pretutindeni se revarsă cerul, parfumul florilor
şi aburii grei ai ogoarelor.
Pretutindeni oraşul se stinge în umezeala măreţelor
pajişti,
Şi-ncet, prin palida tăietură a joaselor acoperişe
se clatină muntele
Pe care se caţără viţele de vie cu araci scânteind
în soare.
Deasupra străjuieşte pădurea de pini: ca un zid
masiv şi negru
Izbeşte în surâsul roşu al bisericii de gresie.

Seara, la închiderea fabricilor, strada principală
se umple de lume.
Păşesc uşor sau rămân implantaţi în mijlocul străzii.
Sunt înnegriţi de muncă şi funingini de maşină.
Dar ochii încă li-s plini
De bulgări - aspră vigoare a pământului şi solemnă
lumina a câmpurilor.



GHETOU LONDONEZ

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Aproape de splendoarea pieţelor, străzile dosnice
Se mistuie şi scormonesc, inrainte-n paragină,
Sunt asemenea cicatricelor căscate adânc
în carnea despuiată a caselor,
Şi-s pline de gunoiul pe care soioasele şanţuri
le inundă mereu.

Dugheni îmbâcsite se revarsă-n afară.
Pe mesele lungi vechiturile se adună haotic:
Stămburi şi haine, carne, peşte şi fructe
Stivuite în şiruri scârboase şi stropite
cu galbenă naftă.

De ziduri e lipită duhoarea de peşte şi carne
stricată.
Abur dulceag se revarsă în aerul încet
înnoptând.
Cu degete lacome bătrâna adună putrede resturi,
Nebăgat de nimeni în seamă, orbul
îşi plânge un cântec.

Lumea stă în uşi, se înghesuie în jurul
cărucioarelor.
Copiii trenţuiţi lărmuiesc în jocuri umile.
Izbucneşte-un gramofon, scârţâie
sparte voci de femei,
Şi-n depărtare, oraşul bubuie sub tunete
de automobile.



 ORA ÎNCHIDERII

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Orologiile bat ora şapte. Pretutindeni în oraş
se închid magazinele.
Prin coridoare întunecate şi curţi mărunte,
vânzătoarele
ies zorite din halele sfidătoare.
Puţin orbite încă şi părând ameţite de lunga
şedere-ntre pereţi,
Păşesc uşor iritate în limpezimea voluptoasă
şi-n blânda francheţe a serii de vară.
Posacele convoaie se luminează şi deodată păşesc
în tacturi mai clare,
Toate trotuarele sunt inundate de bluze colorate
şi râset de fete.
Aidoma unui lac răscolit de goana fluviului tânăr
Întregul oraş e clătinat de tinereţe
şi întoarcere acasă.
Printre chipurile nepăsătoare ale trecătorilor
se află nenumărate destine -
Agitaţia tinerei vieţi străluminată de focul
ceasului acesta de seară
În a cărui blândeţe se limpezeşte toată întunecimea
şi se topeşte toată povara, de parcă
ar fi uşoară şi liberă
Şi n-ar mai aştepta, despărţită de ore puţine,
tristă monotonie
A zilnicei trude - de parcă n-ar mai există revenire
acasă, unghere ale murdarelor cocioabe
de mahala, înfipte între golăşele
case de raport, cina
Sărăcăcioasă, năduful încăperilor şi strâmta odaie
împărţită cu surioara,
Şi somnul scurt care te alungă din împărăţia viselor
înainte de zori -
Toate se află acum departe - acoperite de seară -
şi totuşi aici, aşteptând ca o fiară
ce se aşează pradă pândind-o
Şi înşişi preafericiţii, care la braţul iubitei
saltă uşor, cu paşi mlădii,
În singurătatea ochilor duc o umbră ceţoasă.
Şi uneori
De se întâmplă ca, vorbindu-i, privirea ei
să coboare-n pământ,
Nu o dată o arătare îngrozită, cu rânjet batjocoritor
schimbă calea veseliei lor
Atunci se cuprind mai strâns şi mâna care apucă
braţul iubitului
Tremură, ca şi cum bătrâneţea le-ar şi da târcoale
viaţa să le-o rostogolească
topind-o în beznă.



 SALA DE DANS

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Culoarea se sparge în culoare ca razele fântânilor
ce focu-şi împroaşcă-n săgeţi,
În paietele fustelor săltate şi-n plinătatea
multicolorelor bluze de vară.
De jurimprejurul pereţilor
Năvăleşte lumina divizată din sute de părţi.
Flăcările ce tresărind se varsă în vârtejuri
Stau mai înalte, adunate
în oglinzile înrămate cu aur, străine şi viclene,
Părând încremenite şi totuşi mişcarea
continuând s-o ducă spre abisuri fără de margini,
viaţa, desprinsă şi depărtată
şi iarăşi una şi unită cu perechile
Care în vraja mereu aceloraşi melodii,
strâns mlădiaţi, păşind cu membrele libere
între ele împletindu-se: femei cu pomădaţii obraji
aburiţi de roşeaţă, cu părul fluturând într-o parte,
Leganandu-se, numai ochii în adâncul orbitelor, puţin
osteniţi, îmbie în bezna orelor pustii,
În timp ce trupurile lor se pleacă unul spre altul
în ritmul unor gesturi impudice,
Grav şi plin de evlavie:
iar ele dansează, privind credincioase baladele
Inimilor trudnic arse, jucăuşe şi lacome
şi cuprinse de plânsul viorilor
Ca de-un puhoi vâscos şi cald.
Din când în când izbucneşte un ţipat.
Răsună un sunet. Plutirea,
În care perechile, invizibil ţinându-se, în legănare
se clatină. Şi cu toate astea
mereu şi mereu, ca-n avântul fantastic, nebun,
Ritmul toarce fără contenire prin sala
atât de încinsă... Dar nici o adiere de aer
nu ridică draperiile roşii de catifea
Îndărătul cărora iată că dimineaţă aşteaptă
mohorâtă, deşirată şi palidă... pregătită
printr-o săritură rece să salte
Peste balustradă, lunecând pe parchet
ca înfierbântatele şiruri brusc să-nceteze,
visul şi dansul se destramă,
Şi în timp ce melodia valsului
fără noimă răsună monoton şi mereu
Ziua izbucneşte înăuntru şi sfâşie
aerul dens de sudoare, de vin vărsat şi parfum,
şi prin aspra lumină
Mai departe rostogolindu-se, metalic, puternic şi limpede
cântecul de muncă al oraşului mare
bubuie prin ferestrele smulse deodată.



ÎNTOARCEREA ACASĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Bruxelles, Gare du Nord

Ultimele, cărora pe drum li se refuză plăcerea;
revărsate din toate
Străzile oraşulu. Împerecheate-n nevoie şi frig.
Pe când felinarele încep să pălească
în scârnava lumina,
Trenul lor trece tăcut înspre Nord
unde în halele în care
zumzăie lumina
Liniile ferate izbesc destinul şi lumea
de-a lungul traverselor.
Ziua dezlănţuie tăioase vânturi de dimineaţă.
tremurând îşi adună
Mai strâns veşmintele. Ploaia cade în fire subţiri.
Mohorâtă şi rece, lumina
Destramă amăgirile nopţii.
Obraji boiţi
Se întredeschid ca nişte răni otrăvite
peste faţa cea suptă.
Nici un cuvânt. Măştile se fărâmă.
Moarte-s plăcerea şi lăcomia.
Asemeni unei scârboase poveri
îşi cară trupurile acuma
în cârciumi sărmane
Şi în aburii de cafea
ridicându-se peste treptele pivniţei
Stau pe bănci, ghemuite-n neclintire -
fantome
Asaltate de luminile zilei.



 ÎN FAŢA UNEI CANTINE PENTRU SĂRACI DIN LONDRA

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Am văzut copii în coloană lungă, doi câte doi,
în faţa unei cantine pentru săraci.
Până să le vină rândul să între la cină
aşteptau obosiţi şi tăcuţi.
Erau murdari şi trenţuiţi şi se sprijineau
de zidurile caselor.
Câteva copile strângeau în braţele înţepenite palizi sugaci.

Stăteau înfometaţi şi timizi printre luminile
în continuă creştere.
Unii purtau pe obrajii subţiri umbre întunecate,
îmbrăcămintea
Le mirosea a pivniţă, camere igrasioase, nesfârşite
lipsuri şi ocară.
Trupurile lor purtau cicatricele nevoilor
şi ale silnicei munci timpurii.

Aşteptau; curând ceilalţi termină, atunci
li se va permite să păşească în sala mare
Şi vor avea pe masă pâine şi legume şi supă de seară
în ceşti de metal.
O, după aceea va veni oboseala inmuindu-le
mădularele strâmbe,
Iar noaptea cu somnul dulce îi va purta
spre caii de lemn, soldaţii de plumb
şi-n minunatele cămăruţe ale păpuşilor



PĂPUŞILE

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Perechi fantomatice, iată-le în lumina lumânărilor din vitrină:
cochete şi ironice, ca odinioară la menuet.
Cu pasul ridicat, frumoasele îşi saltă uşor crinolina
şi lasă fragedele glezne să înflorească
deasupra pantofilor mărunţi de mătasă.
Galant, cavalerii le oferă braţul liber de sabie,
şi-n subtile împerecheri, cuvintele lor desfranate
Lunecă prin aer ca nişte
spade lucios încrucişate,
până în clipa când ele
încremenesc pe buze în surâsuri de ghiaţă,
În timp ce, suave şi visătoare, frumoasele stăruie
în atitudini îndelung studiate.
Ferite de aerul tare, în dulapuri tăcute
stau acuma trufaşe, depărtate şi reci
visând la aventuri petrecute demult.
Dar în clipa când lumânările pâlpâie melancolic
sângele lor subţire începe ciudat să zvâcnească:
În ochi atunci li se aprind scântei. Prin aer
par să şuiere cuvinte încinse.
Tremură pieptul frumoaselor. În delicata pudră
a obrajilor pomandati
Gura le sclipeşte asemenea unui fruct nebun
care promite desfătări şi pieire.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu