JAKOB HARINGER, UN VAGABOND SUBLIM Petre Stoica din "Caligrafie şi Culori"(1984)

JAKOB HARINGER, UN VAGABOND SUBLIM

Petre Stoica din "Caligrafie şi Culori"(1984)

Poposind la Marbach pentru câteva zile de studii, mi-am permis extravaganţa unor lecturi din poeţi odinioară celebri, azi ameninţaţi cu nemiloasa uitare. Capriciul alegerii mele s-a îndreptat spre cărţile lui Jakob Haringer, unul dintre cei mai înverşunaţi boemi din câţi înregistrează literatura apuseană. Într-un fel, sinonimul lui Peter Hille, globe-trotter-ul romantic de la sfârşitul secolului, pornit prin Europa cu şatrele de ţigani. Dar boema lui Haringer a fost însoţită de serioase ambiţii intelectuale, dublate de o mare putere de muncă. Pe lângă numeroase poeme, a tradus cu pasiune şi pricepere din lirica orientului şi cea latină, a editat reviste şi s-a dedicat eseului. Din spirit de frondă, sau poate din convingerea că face un seviciu culturii, a scris un studiu (CASA MORTUARĂ A LITERATURII) în care viaţa şi opera lui Goethe sunt decimate cu cruzime, fapt care a fost penalizat fără întârziere şi ca atare, plătit cu moneda de aur a prestigiului...
Parcurgându-i paginile constaţi cu surprindere, cât de nemijlocit autobiografică îi este intreagă creaţie. Într-o bună măsură, poemele lui Haringer, pline de toponimii austriece, mărturisesc, pe lângă itinerariile unui pelerinaj ciudat şi neliniştit, adeziunea la cea mai umilă pătură socială, de unde, de altfel, şi-a recrutat prietenii trainici: vagabonzi, cerşetori, prostituate. Cercetătorul interesat poate uşor descifra date legate de viaţa poetului, mai cu seama că biografia acestuia e dominată de incertitudini şi inexactităţi. Ambiguităţile le-a provocat Haringer însuşi, care şi-a falsificat savant biografia. Astfel, nu i se cunoaşte cu exactitate locul naşterii (să fie Dresda ori Salzburg?) ; în acelaşi timp, nimeni nu poate preciza anul plecării sale din închisoarea în care fusese întemniţat ca participant la revoluţia sovietică bavareză! Cu certitudine se ştie doar că nu a fost nici "Doctor în filologie"" (cum îl prezintă în continuare majoritatea lexicoanelor)şi nici deţinător îndreptăţit al particulei nobiliare "von", el fiind doar fiul unui hangiu salzburgez... Se mai poate afirmă fără greş, că n-a avut niciodată un cămin. Patria sa putea fi pe rând Austria, Elveţia sau Germania: dispărea fără urmă, ca să reapară în mijlocul prietenilor când nimeni nu se aştepta. Până la descălecatul nazismului care, îndrăgind disciplina soldăţească până şi în viaţa privată, a lichidat un vagabondaj inofensiv şi sublim. Duşman al constrângerii de orice natură, Haringer s-a retras în patria lui Wilhem Tell, unde moartea - în urmă cu două decenii - a curmat firul unei vieţi singulare.
Haringer s-a bucurat de preţuirea contemporanilor (în anul 1925 i se acordase premiul "Fundaţiei Gerhart Hauptmann"!) şi-şi publică poemele expresioniste, de puternică influenţă trakliana, la case de editura dintre cele mai prestigioase. Dar forţa să creatoare a secătuit cu repeziciune, steaua începându-i să apună în timpul vieţii încă. De la poemele străbătute de focul sincerităţii, dominate de expresivitate, a lunecat spre facil, transcriindu-şi sentimentele în manieră "kitsch". Portativele versurilor sale sunt pline acum de note false. Bombasticismul e curent; te afli într-o grădină abandonată buruienilor. Dar poemele sale bune, când inevitabila oboseală încă nu-l făcea să aţipească, ne cuceresc prin tonul lor de confesiune directă, cu glas tragic, prin caligrafierea lor parcă voit strâmbă. Sunt versurile unui poet când pur şi duios, când cinic şi anarhic.
Aura lui Haringer a pierit, dar şoapta sa caldă, tremurată, te urmăreşte mereu prin spaţiu...

1968

Jakob Haringer

Autor
Născut: 16 martie 1898, Dresda, Germania
Decedat: 3 aprilie 1948, Zürich, Elveţia