Petre Stoica "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

PRECIZĂRI PENTRU TOATE AGENŢIILE DE PRESĂ DIN LUME

Deşi sunt laureat al Premiului Nobel
deşi fac parte din clubul milionarilor
deşi mă bucur de toate privilegiile de care
se bucurau maharadjahii cândva
prefer să trăiesc retras într-un sat oarecare
plasat la marginea continentului aici
cuvintele rachiurile şi supa de chimen
mai păstrează acea savoare de pe vremea lui Noe
să dau şi alte explicaţii cred că nu e nevoie



 ÎN ACEASTĂ PRIVINŢA

În această privinţă nu mai încape nici o discuţie
sunt întru totul pentru noile dicţionare enciclopedice
în care bibliografia mea e tipărită cu majuscule
nu ştiu de ce vă deranjează faptul
că ţelinei i se acordă un spaţiu restrâns
numele eroilor de la
Salamina nici nu au fost amintite
ce să mai vorbim de o gravă eroare numărul
pe care îl port la pantof e menţionat greşit
vedeţi?




INTERVIU (I)

De ce trăiesc în mediul rural?
vedeţi aici mai există găini autentice
mărarul a rămas tot mărar
iar ciupercile sunt naturale
ca de altfel şi expresiile ţăranilor
da întreţin relaţii excelente în special
cu pădurarii
nu nu vă asigur
sunt de acord să trecem la altele
câte premii literare?
drept să vă spun nu-mi amintesc prea bine
mai importante cam vreo patru sute
desigur cel al crescătorilor de albine
m-a bucurat cel mai mult
primăm cum ingenii laude
cartea mea de căpătai?
trepetnicul
dintre fructele exotice prefer corcoduşele
nu pot răspunde scuzaţi-mă
eroare nu mă aflam în nici o cabină telefonică
mă aflam la Pago Pago
nu pot răspunde scuzaţi-mă
da da sunt absolut convins
azi nu mai fabrică nimeni arme de exterminare
evident cu excepţia viespilor
exact sunt foarte bogat
posed câteva creioane tocite şi mai multe flacoane
cu paciuli rude?
destule din păcate rude sărace
de unde aţi aflat?
bunica mea a murit de mult
într-adevăr îi plăceau acadelele
ce hobby?
ţînţarul adevărul praştia cu recul
şi eu va mulţumesc



 DE OBICEI

De obicei din istorie vin singur şi şchiop
pe drum întâlnesc vietăţi dintre cele mai bizare
de asta dată îmi iese în cale viitorul meu exeget
bem câte-un păhărel de rachiu şi-l sfătuiesc
să participe la cursuri de înot
cică o ia de nevastă pe fiica pândarului
descrierea vieţii mele rămână pe seama lăcustelor



 JURNAL

 (I)

Această primăvară mă găseşte
împovărat de glorie şi preocupat de gândul
că trebuie să-mi schimb roata de la bicicletă

mă simt atât de bine aici sunt înconjurat
de stima factorului poştal şi de dragostea unei cititoare
pe care am întâlnit-o la magazinul sătesc

insectele au ieşit din bezna lor milenară
prunii sunt gata să înflorească
în septembrie distilez rachiuri subtile o băutură
pentru zile falnice pentru clipa
când voi primi titlul de doctor honorius causa

diseară privesc un film despre leoparzi
apoi exersez la xilofon




DUIOŞIE


M-am întâlnit cu un sturz
ne-am dat bună-ziua aşa
cum cere buna-cuviinţă
sturzul m-a întrebat iar eu
i-am răspuns aşa cum cere
bună-cuviinţă apoi
ne-am despărţit asigurându-ne
că nu vom pactiza niciodată
cu acele femei cârcotaşe aşa
cum cere bună-cuviinţă



INTERVIU

  (II)

Petre Stoica din "COPLESIT DE GLORIE"(1980)

Problemele mele financiare sunt rezolvate de mult
va rog repetati intrebarea
da da si cele sentimentale
daca mai scriu?
imi alcatuiesc opera completa
cine ma ajuta? pandarii plasati langa sat
planuri de viitor?
sa invat patinajul artistic
deocamdata
mi-am comandat un zeppelin ca sa fac
zilnic inconjurul judetului meu preferat
daca ma tem?
nu m-am temut niciodata
exact impartasesc acelasi punct de vedere
pe care il exprimati si dumneavoastra :
omenirea mai are o sansa
ce parere am despre Shakespeare?
excelenta
despre poluare?
basme
nu inca nu mi-am facut testamentul
o!
dansul meu preferat?
acelasi tango
desigur ca sunt unul din marii adepti ai scoruselor
dar imi plac si scrumbiile afumate
ajunge ajunge a sosit si clipa
sa terminam sunt obosit
si la urma urmei mi s-a stins si pipa



RUGAMINTE PERSONALA

Petre Stoica din "COPLESIT DE GLORIE"(1980)

Acelui barbat cu frumoase barbi de crepdesin
conferiti-i ordinul Leusteanul cu spade din lemn
solemnitatea aiba loc in prezenta furnicilor
el a descoperit tactica retragerii elastice
din fata unui dusman inexistent



JURNAL

 (II)

Petre Stoica din "COPLESIT DE GLORIE"(1980)

Intamplator azi ma aflu departe
de maruntele intrigi de fumul restaurantului

in chilia mea de hommes de lettres
stau aplecat peste harta maritima a lumii
si caut o insula mai putin poluata

trag zavorul portii si gloriei mele ii ordon
sa se plimbe in pielea goala pe strada
la fel cum gainilor din curte
le ordon sa termine cu monotonul lor cotcodacit

aman pe maine vizitele la finii din sat
aman si raspunsul la mesajul numeroaselor mele iubite
si aman pe vesnicie taiatul unghiilor si al parului
azi am nevoie de concentrare deplina
caci stau aplecat peste harta si-i greu
cand nu ai in palma o busola



IAR VOUA

Petre Stoica din "COPLESIT DE GLORIE"(1980)

In timp ce in bucatarie curat cartofii
ma gandesc la gloria tuturor zilelor mele
afara ploua traditional mocaneste
ploua exact ca-n momentul in care
Napoleon a stranutat pentru ultima data
iar voua mocofanilor nici nu va pasa



  INTERVIU

  (III)

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Bine ati venit si va rog
luati loc in hamac
ha-ha-ha
dupa cum vedeti
locuiesc prinre purici gaste si scaieti
as! e secretul meu
va inselati nu ma plictisesc niciodata
si nici guma de sters Elefant n-o mai intrebuintez
hai sa zicem si totusi
bunica m-a apreciat
la ce lucrez in prezent?
la un studiu despre
comportamentul caprei in fata cutitului
ma bucur ca va place vinul meu
denumit pe aceste meleaguri molan
popice? jucam candva cu elan
le-am abandonat de drasgul
plimbarilor cu sareta
de acord asadar
sa trecem la subiect
eroare
nu am fost niciodata cultivator de marar
as!
pentru mine poezia nu-i fete de l'intelect
e doar un felinar in ceata
cum?
sau un fluture pe degetul indragostitului
ce cred despre Valery?
fiecare vers al sau este un sicriu de cristal
de cand scriu?
de cand ma stiu
ce intrebare!
nu intrebuintez mescalina
la magazinul nostru satesc nu se vinde asa ceva
beau doar votca atat cat incape
in degetarul matusii mele
eu?! zvonuri lansate
de fostele mele amante
va inselati profund
iarna nu port chipiu cel mult
cateva decoratii
ha-ha-ha am glumit
nu detin Premiul Pulitzer
sunt doar un poet inghesuit la coltul mesei
informatii false localnicii
ma apreciaza doar pentru ca uneori
le compun petitii si scurte scrisori
nu ma ascund dupa deget intr-adevar
imi place varza murata
da da deocamdata
ce sa comunicati Europei?
ca intr-o zi voi trece cu trotineta
sub arcurile ei de triumf
cam asta e tot si
a binetot



REPORTAJ DUIOS

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Prin binoclul sustras din cotetul gainilor
vad cum maresalul acela pervers
isi scoate chipiul acadeaua si tunica
apoi il mai vad cum isi numara
firele de par inradacinate in nas
dar vine furtuna si maresalul acela pervers
intra solemn in gaura cheii



JURNAL

 (III)

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

iata au sosit si calmele ore ale verii
corcodesele se coc intr-o caldura specifica locului
daca subtilii mei prieteni din Santo Domingo
ar sti cate vitamine pretioase contin aceste fructe umile
azi i-as vedea inebuniti langa mine

bine ca nu ma plictiseste nimeni
invatatoarele sunt plecate in tabara
iar puricii au fost ucisi cu detete

cuclcat in iarba meditez la soarta omenirii
cascatul unui caine ma smulge din liniste

nea Costica vine sa-mi tunda oile

dupa trecerea autobuzului imi pun chilotii de baie
si ma arunc in apele adanci ale Neajlovului
ca de obicei inot impotriva curentului

se lasa racoarea de pretutindeni vine miros de balegar
seara la bufet beau whisky and soda
si discut cu satenii probleme ecologice

aici exista un mare interes pentru teme contemporane

satisfacut de realizarile zilei
rasfoiesc presa literara vai
azi nu se scrie nimic despre mine
maine dau un telefon sa ma plang

noaptea ma visez ridicat cu macaraua pe soclu



 PENTRU DREPTUL DE A SPUNE DESCHIS

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Eu cel înfrăţit cu gloria eu cel onorat
cu râvnitele ordine ale epocii noastre
participant la numeroase bătălii
pentru deplina libertate a tuturor rozătoarelor
angajate să distrugă filosofia verzişului
în această noapte de iarnă suavă
privesc cum praful îmi citeşte memoriile
dar adorm şi visez o bătălie şi mai cumplită
de asta dată pentru dreptul de a spune deschis
nu şi nu scafandrului care coboară grăbit



SCRISOARE NETIMBRATA

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Nu mai sunt mohorât
dar tu?
afurisitul de guturai mi-a trecut
unghia de la picior mi-a crescut la loc
aşadar pot dansa fără grijă
în grădină toate se desfăşoară
conform programului dinainte stabilit
cartofii au răsărit la timp
curând voi semăna dovleceii şi fasolea
s-ar putea să-mi cumpăr un berbec
după cum vezi e bine
ieri mi-am plătit şi impozitul pe casă
azi am fost anunţat că foarte curând
voi fi numit profesor de poetică
după orele de prânz citesc Boston Star sau joc domino
cu agentul sanitar pe care dealtfel
îl iniţiez în mesmerism
tu cum te mai distrezi?
îmi spui să nu-mi fac griji
ai dreptate noul tip de submarin atomic
e doar o sperietoare de ciori
la treburi din astea mă pricep
ce mai fac foştii mei colegi de la grădiniţă?
mă bucur ştiindu-i cu mustăţi şi cu rosturi în lume
numai eu am rămas
acelaşi copil care se joacă cu focul
te rog iartă-mă aici mă opresc
vine ploaia şi trebuie să-mi adun manuscrisele



BARICADAT ÎNTRE LITERE

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Va asigur nu sunt martir sunt doar
un harnic cercetător al vieţii termitelor
aşadar lăsaţi-mă să intru solemn
în istoria universală baricadat între litere
voi milita împotriva focului voi susţine
cauza tuturor ciupercilor



JURNAL

 (IV)

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Ninge peste această localitate idilică despre care
se spune că avea şi un telefon

cât de frumoasă e iarna la noi în Balcani
emblema ei e şoricul de porc

stau la fereastră şi privesc ţurţurii de gheaţă
iată-mă iarăşi în colivia copilăriei
când mâncam compot de prune afumate şi doream
să ajung ofiţer de marină

acum sunt un bătrân ponosit căruia la bufet
sătenii îi spun ironic trăiască domnu poet
nu eu mi-am ales o asemenea meserie stupidă
sunt victima parcelor

orătăniile dorm de mult
amintirea se spulberă şi apa îngheaţă

în soba mea ţărănească focul e-o limbă de aur
ce şuieră fraze de basm
Paulina se piaptănă bem ţuică fiartă şi discutăm
despre structuralism şi despre viitoarea mea crescătorie de melci

liniştea se face subtilă e-o vreme de scris capodopere
dar mie îmi vine să casc şi treptat treptat
adorm visând cum o sanie mă duce
spre poarta înaltelor împliniri la care zadarnic tot bat



MARTIE

 Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Vine un vânt dinspre mari abatoare
mângâi floarea ieşită din gura zăpezii
se spune că nu aş fi niciodată
până şi butoiul acela dogit e gravat
în dicţionarul literaturii universale
tot ce se poate eu însă ştiu
că vine un vânt dinspre mari abatoare



DOUĂZECI ŞI UNA DE VISE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

1.
Am visat că dorm în patul unei dulci regine

2.
am visat că arunc pe fereastră un milion de dolari

3.
am visat că ştiu să rezolv subtile probleme de matematică

4.
am visat că îi bat la fund pe copiii unui dictator obez

5.
am visat că vulturul meu sfâşie lampasurile generalilor războinici

6.
am visat că trag cu pistolul în inima neagră a lumii

7.
am visat că ofer o floare otrăvită unui călău care întâmplător mă cunoaşte

8.
am visat că joc ţintar cu şambelanul unui împărat din secolul trecut

9.
am visat că mă însor cu fata unui băcan care mai păstrează amintirea roşcovei

10.
am visat că alterego-ul meu se plimbă la umbră cu ochelari de soare

11.
am visat ca ma aflu in prezenta unui orologiu care macina orisice

12.
am visat că port pantaloni de făină cămaşă de apă şi pălărie de foc

13.
am visat că dansez pe plaja mării pe cap cu o lumânare aprinsă

14.
am visat că ies marţial dintr-o oglindă înrămată cu urzici

15.
am visat că îmi dăruiesc de ziua mea un imens buchet de leuştean

16.
am visat că dirijez circulaţia oraşului în sens invers

17.
am visat că sunt acceptat aşa cum sunt într-adevăr

18.
am visat că sughit şi că strănut într-un mod ideal

19.
am visat că mă aflu expus într-un sicriu cu aripi de liliac

20.
am visat că mă lasă milenarele dureri de dinţi

21.
totodată am visat că posed
cele mai elastice bretele din lume



DE ZIUA RAPIŢEI

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

De ziua rapiţei sînt iarăşi în mijlocul vostru
vom cîntă şi vom dansa alunelu alunelu
vom invocă trecutul suav al radioului cu galenă
spre seară cu dulceaţa cuvintelor voastre în inimă
voi pleca să împrăştii pe toate meridianele lumii
credinţă bogomililor şi tehnica jocului de biliard



SFATURI PENTRU CEL CARE VTEA SĂ-ŞI SCHIMBE MODUL DE VIAŢă

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Taie-ţi unghiile ca în nopţile de germinaţie să nu zgârii chipul soţiei
dacă suferi de podagră aşteaptă revizuirea manualelor de botanică
fierbe ceai de sunătoare pentru orele când sosesc în vizită fantomele
retează capul curcanului ca acest mareşal senil să nu mai întreprindă niciodată nimic
construieşte-ţi un sicriu cu motor să poţi ajunge la înhumare în condiţii optime
fii familiar cu viespile care te înţeapă şi nu le fura dreptul la opţiune
sparge oglinzile moştenite întrucât în adâncul lor viermuiesc imagini meschine
pe drumul încercării înfrăţeşte-te cu morile de vânt ele croşetează şi iarnă
în faţa îndepărtării fii curajos există ceritutdini şi în burta rechinilor
în toate împrejurările vieţii consideră mărarul drept plantă universală
nu te lasă la cheremul lămpii cu acetilenă şi goleşte-ţi singur buzunarele
descalţă-te fără teamă şi dansează polcă pe covorul de mărăcini
adună ban cu ban şi plin de încredere cumpără operele mele complete
ascultă-mi sfaturile cu înflăcărarea specifică plopilor în vânt
iar încântătoarea ta trădare să aibă loc pe vreme de ploaie autenticăDOUĂZECI ŞI UNA DE VISE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

1.
Am visat că dorm în patul unei dulci regine

2.
am visat că arunc pe fereastră un milion de dolari

3.
am visat că ştiu să rezolv subtile probleme de matematică

4.
am visat că îi bat la fund pe copiii unui dictator obez

5.
am visat că vulturul meu sfâşie lampasurile generalilor războinici

6.
am visat că trag cu pistolul în inima neagră a lumii

7.
am visat că ofer o floare otrăvită unui călău care întâmplător mă cunoaşte

8.
am visat că joc ţintar cu şambelanul unui împărat din secolul trecut

9.
am visat că mă însor cu fata unui băcan care mai păstrează amintirea roşcovei

10.
am visat că alterego-ul meu se plimbă la umbră cu ochelari de soare

11.
am visat ca ma aflu in prezenta unui orologiu care macina orisice

12.
am visat că port pantaloni de făină cămaşă de apă şi pălărie de foc

13.
am visat că dansez pe plaja mării pe cap cu o lumânare aprinsă

14.
am visat că ies marţial dintr-o oglindă înrămată cu urzici

15.
am visat că îmi dăruiesc de ziua mea un imens buchet de leuştean

16.
am visat că dirijez circulaţia oraşului în sens invers

17.
am visat că sunt acceptat aşa cum sunt într-adevăr

18.
am visat că sughit şi că strănut într-un mod ideal

19.
am visat că mă aflu expus într-un sicriu cu aripi de liliac

20.
am visat că mă lasă milenarele dureri de dinţi

21.
totodată am visat că posed
cele mai elastice bretele din lume



DE ZIUA RAPIŢEI

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

De ziua rapiţei sînt iarăşi în mijlocul vostru
vom cîntă şi vom dansa alunelu alunelu
vom invocă trecutul suav al radioului cu galenă
spre seară cu dulceaţa cuvintelor voastre în inimă
voi pleca să împrăştii pe toate meridianele lumii
credinţă bogomililor şi tehnica jocului de biliard



SFATURI PENTRU CEL CARE VREA SĂ-ŞI SCHIMBE MODUL DE VIAŢA

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Taie-ţi unghiile ca în nopţile de germinaţie să nu zgârii chipul soţiei
dacă suferi de podagră aşteaptă revizuirea manualelor de botanică
fierbe ceai de sunătoare pentru orele când sosesc în vizită fantomele
retează capul curcanului ca acest mareşal senil să nu mai întreprindă niciodată nimic
construieşte-ţi un sicriu cu motor să poţi ajunge la înhumare în condiţii optime
fii familiar cu viespile care te înţeapă şi nu le fura dreptul la opţiune
sparge oglinzile moştenite întrucât în adâncul lor viermuiesc imagini meschine
pe drumul încercării înfrăţeşte-te cu morile de vânt ele croşetează şi iarnă
în faţa îndepărtării fii curajos există ceritutdini şi în burta rechinilor
în toate împrejurările vieţii consideră mărarul drept plantă universală
nu te lasă la cheremul lămpii cu acetilenă şi goleşte-ţi singur buzunarele
descalţă-te fără teamă şi dansează polcă pe covorul de mărăcini
adună ban cu ban şi plin de încredere cumpără operele mele complete
ascultă-mi sfaturile cu înflăcărarea specifică plopilor în vânt
iar încântătoarea ta trădare să aibă loc pe vreme de ploaie autentică



 SFATURI PENTRU CEL CARE NU VREA SĂ-ŞI SCHIMBE MODUL DE VIAŢA

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)


Încrede-te în cifra unu semnul începutului sfârşitul melancoliei
 sprijină cazmaua detrunchiul copacului şi ascultă sublima tânguire a norilor
când te săruţi în oglindă gândeşte-te la forme mai puţin abstracte
salută gratia adolescentei când îşi scoate mănuşile ninse
bărbierindu-te uită cu desăvârşire malul prin care ai trecut odinioară
ia asupra ta mirodenii şi lasă-te purtat de aripa vântului
descoperind o piele de capră admiră-i misterul şi semnele de alungat furtună pe care îl conţine
nu te lasă ademenit de melodia venită din adâncimea palmelor
 îndepărtează rugina ceasornicelor niciodată obţinute în somn
 fii seniorul acelor păsări care aduc răcoarea amintirii
 priveşte cu ochii închişi miracolul şi mierea lucernei existente
 când rupi o floare ai în vedere faptul că aceste sfaturi dezinteresate
sunt date în urma unor temeinice experienţe
câştigate de mine în urmă convieţuirii cu fluturii de pe meleaguri
care nu au avut şi nu vor avea niciodată conture precise



CU SUFLETUL LA GURĂ

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Va rog să mă anunţaţi din timp
vreau să particip la dizolvarea cuvântului ţipirig
voi veni pe patine cu roţi ava ava strigând
apoi vom mânca tradiţională tocană de berbec
vom bea brunderschaft cu ultimul şelar autentic
aştept cu sufletul la gură
deocamdată lucrez la o prelegere savantă
despre otrava din rădăcinile odei ava ava



SFATURI PENTRU CEL CARE DOREŞTE SĂ LOCUIASCĂ PE ACEEAŞI STRADĂ CU MINE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Aspiră la gesturi decolorate şi ignoră piperul fin măcinat
nu evita niciodată izvoarele subterane care au aspect familiar
surprins de furtună lasă-ţi fruntea pe creanga cea mai solemnă
în prezenţa furnicilor uită amărăciunea zilei fără ceasornic autentic
fii sigur că fluturele acestei după-amiezi va ajunge în neant
nu te lasă niciodată înşelat de criminalul somn al oglinzii
retras în clopotniţa păsărilor ia asupra ta povara albăstrimii
apară modelul acelei grădini pe care am propus-o cândva în vis
roagă-te zilnic pentru misterul refugiat în pianul din pod
de ce să te laşi sedus de nonşalanţă şi fragilitatea moliei?
dă la o parte malul depus de sâmburele dulce al adevărului
ai în vedere faptul că tăişul ruginei este necruţător
înainte de a vorbi despre mine ia referinţe de la florile de câmp
şi niciodată nu stă la cheremul gărgăriţei refulate



SFATURI PENTRU CEL CARE DOREŞTE SĂ BOXEZE CU MINE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)


Înmoaie-ţi mustaţă verde în răcoarea găleţii cu muştar
dacă te crezi mai puternic decât mine îngenunchează imediat
cea mai bună reţeta de fabricat calomnii este cea descoperită de tine însuţi
nu te lasă înşelat de aparentă umilinţă a sticlelor golite în grabă
loveşte-mă cu ură în cazul că ura ta are rotunjimea mărului
fii cordial cu zorile care îndeobşte digeră meschinăriile nopţii
să ştii că în pumnii mei creşte forţa pauperilor de după colţul străzii
 adevărul tău are nuanţa ciupercilor otrăvitoare dar mie nu-mi pasă
modelul oferit de mine diferă substanţial de toate modelele omologate
 te sperii că ninge? aruncă prosopul la picioarele mele wagneriene
şi spune că vulturului îi place libertatea desfăşurării



SEMNALMENTE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Sunt de statură potrivită port barbă
şi am o concepţie de viaţă perfect asamblată
ceea ce înseamnă că îmi plac gogoşarii în oţet
şi mai cu seamă îmi place să va pun sub nas
adevăruri pline cu praf de strănutat



SFATURI PENTRU CEL HOTĂRÂT SĂ TRĂIASCĂ ÎN MIJLOCUL NATURII


Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Aminteşte-i groparului că este o creatură perfect asimetrică
dojeneşte norii ce trec nepăsători deasupra copilăriei noastre dizolvate
identică fie mila ta cu mila mierlei care nu ne cunoaşte intenţiile
recunoscându-te beoţian ridică în continuare popicele esteţilor
uită osânda măcelarului care deşiră zilnic mărgele purpurii
adormi pe braţe adânci de licheni şi uită moliciunea dragostei seara
după destrămarea negurei admiră lenea oilor atitudinea lor filosofică
meditează mereu la taina din inima suveicii şlefuită în văpăi selenare
soarbe numai din izvoarele ce-ţi oferă întâlniri cu spaima ancestrală
în ceaţă orientează-te neapărat după vechiul manual de geometrie
înmoaie câlţi în smoală şi astupă gura balaurului de la răspântie
de-ţi iese în cale un roi de viespi alege în grabă un spaţiu delimitat
şi îngenunchează în faţa răsăritului de soare la fel
cum ai îngenunchea în faţa unui martir decapitat lângă rău



SFATURI PENTRU CEL CARE DOREŞTE SĂ NAVIGHEZE ÎN AFARA CONTINENTULUI NOSTRU

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Pune-ţi o pălăriuţă cu motoraşe menite să acţioneze fără constrângere
ia cu tine amintirea bunicii ea îşi purta pantalonaşii cu demnitate
în timp ce priveşti anumite monumente istorice înghite ulei de ricină
salata de andive s-o mănânci numai în prezenţa unui fost căpitan de husari
indicatoarele drumurilor sunt inversate ca atare trimite-mi bezele
te înşeli profund închipuindu-ţi că primele zăpezi ar avea o candoare specifică
cine ţi-a spus că Mississippi e soţia soldatului coborât cu avalanşele din munţi?
şi totuşi locomotivele cu aburi rămân în conştiinţa culegătorului de afine
o dată ajuns în faţa ecluzei ridicate plângi asemenea mie
ceea ce nu înseamnă că trebuie să regreţi o singura clipă
dulceaţa bobului de grâu strivit între dinţi



DECLARAŢIE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Aş fi vrut să scriu un studiu
ornat cu patrujel şi mărar
declarându-mi astfel simpatia
pentru calendarul gregorian
cum însă preocupările sportive
sunt veşnic la modă
mă retrag în vioara din care
într-o seară de vară
voi ieşi în armură de fluturi



SFATURI PENTRU CEL CARE EXERSEAZĂ TEHNICA SPECTACOLULUI LA TROMPETĂ

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

În calea auditorului ieşi întotdeauna în chip de statuie ecvestră
fără milă ia-te în răspăr cu furtuna acestui anotimp zevzec
sâmburii mărului scuipandu-i cu scârba patinatorului eşuat
aruncă-te în rău şi diferenţa plăteşte-o cu boabe de ienupăr
somnul tău fie o treaptă spre limpezimea grădinii îngheţate
păstrează vie amintirea acelui foşnet izbucnit din rândurile galeriei
treci prin tunele cât mai lungi la capătul lor vei auzi sunetul ideal
din existenţa ta fă un miracol care să-i sperie pe nepoţii vidanjorului
de ce te laşi sedus de liniştea burniţei de melodia lupului răguşit?
îndeobşte aura pipirigului traduce bucuria convorbirii cu neantul
lărgimea hainelor tale să nu depăşească lărgimea tăcerii nupţiale
în preajma unei băltoace uită-ţi vârsta senilă şi totodată
pogoară-ţi fruntea în aşteptarea zeului cu mustăţi năpârlite



SFATURI PENTRU CEL CARE STUDIAZĂ SEMIOTICĂ

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Apucă semnele de chică şi aruncă-le pe tobă să sfaraie ca racii pe jar
salută destinul termitelor dar nu te îndepărta de inocenţa clopoţelului
cifrul obiectelor să stea întotdeuna pe fruntea ta de somnambul
fii conciliant şi nu condamna weltanschauung-ul culegătorului de bureţi
după lecturi istovitoare aruncă-te în patul iubitei ca un foc bubuitor
urcă în copac şi nu regreta dispariţia subtilelor aerostate cu heliu
numai eu ştiu că imnul broaştei încununa aerul serilor noastre viciate
înainte de a intra în biblioteca mucegăită spală-ţi urechile clăpăuge
ceaiul de sunătoare să-l bei cu gândul că toate pasiunile sunt relative
află stimabile că şi puricii au dreptul la o viaţă mai demnă
pe blazonul tău de viitor savant aşează un corset trandafiriu
dar nu ocoli acest lighean în care clocotesc viermişorii silabele



POEM GRAV

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Bunicul meu a avut
cele mai frmoase mustăţi din lume
şi totuşi vasul Titanic s-a scufundat



 SFATURI PENTRU CEL CARE FACE ÎMPACHETĂRI CU NĂMOL

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Fii demnitatea punctul alb de pe negrul pietrei de domino
intreagă noastră existenţa e formată din grăunţe adunate la întâmplare
nu uita că aceste lipitori vin compacte din straturile preistoriei
află de la mine că noţiunea de gutapercă are conţinut metafizic
smulge-ţi masca balului solar şi dansează pe plajă copilărosul cadril
pe colegii tăi de suferinţă convinge-i să nu-mi aduleze poemele
atâta mitologie îţi transformă capul într-o cutie de conserve
îndulceşte-ţi rănile citind filosofi dintre cei mai plictisitori
stând prea mult în poziţie verticală devii o lampă cu gaz aerian
în cazul că vine o ploaie neprevăzută scoate-ţi mănuşile de cioclu
bivolii pe care tocami îi admiri sunt umbra adâncimilor inefabile
alungă din preajma-ţi rebelii învesmântaţi în chiciură de sare
cu ciomagul în mână urmează acest convoi aceste umbre cleioase
şi înlătură ferm piedicile din calea ta spre noul izvor de catran



SFATURI PENTRU CEL CARE ÎNDRĂGEŞTE SUFLETUL OBIECTELOR

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Cu trabucul în gură leagănă-te între timpul trecut şi timpul prezent
improvizeza un cântec menit să amintească popasul dorobanţilor sub ulmi
învaţă răbdarea portretelor ce ne privesc din adâncimea secolelor
există o poezie ce creşte cu capete de hidră deasupra prafului maroniu
rostind cuvântul majolică gândeşte-te la îngerii lunecând desculţi prin salon
eliberează de dată somnul cuibărit în atâtea cufere de piele tocită
rămăşiţe calme rămăşiţe blegi oricum rămăşiţe cu petale căzute
deschide ultimul sertar şi împrăştie nuanţele mărgelelor gălăgioase
crezi oare că biata garniţă din pod nu ar merita un pic de compasiune?
mi-e sete de sângele timpului prefăcut acum în timp de nisip
imaginaţia ta are picioare de gazelă treci însă încet printre smalţuri
fii sigur că şi aceste obiecte asurzite vor cunoaşte ziua învierii
până atunci aşează-te lângă foc singur şi fără aduceri aminte



RECUNOSC

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Recunosc toate au avut o desfăşurare solemnă
în timp ce căutăm dimineaţă din smeură
cisternele nopţii se răsturnau în şanţ
tipăriţi un manual cu ilustraţii mai clare
fie ce-o fi eu rămân şi azi şi rămân totdeauna
marele dirijor al mişcării feministe pipa
mi-o sting în momentul când ajungem acolo
dar numai atunci



SFATURI PENTRU CEL CARE SE LOGODEŞTE CU SCRISUL


Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Reţine faptul că butoaiele odată golite îşi pierd personalitatea
lasă-te înduioşat de fluturii depuşi pe felinarele de odinioară
aprinde un băţ de chibrit şi iluminează noaptea poemului eşuat
când fiul tău îţi pune o piedică admiră fotografiile trase la dagherotip
ia în mână o bucată de lapislazuli şi coboară în abisul amintirii
privind podoabele cerului nu uita de existenţa lăzilor de gunoi
fraternizează cu numele celor nevoiţi să doarmă în pădurea jilava
acoperă-ţi goliciunea cu o blană de promoroacă şi fredonează aria calomniei
află că poemele mele au fost şi vor rămâne întotdeauna incendii solemne
acceptă doar acele mistere ce nu depăşesc profunzimea oglinzii
scriind aforisme ai în vedere faptul că urzicile au dinţişori de lapte
deschide o carte veche cu gândul că există o mulţime de soluţii
sau pur-şi-simplu ascunde în cuta mantiei tale o flăcăruie
şi cu primul prilej culcă-te în stogul de paie ce-ţi iese în cale



SFATURI PENTRU CEL RĂTĂCIT ÎN PREAJMA LUPULUI


Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Nu te mai gândi dacă ştii sau nu să joci biliard
aruncă din portofel alunele şi pionezele agonisite pe drum
răsuceşte-ţi mustaţa şi lasă pe seama vântului plăcerea hârjoanei
pune pe genunchi o hârtie şi caligrafiază literele care te-au obsedat în somn
aminteşte-ţi anii copilăriei clipele când mâncai cu fervoare dude
deschide o carte şi meditează profund asupra unui cuvânt nebulos
fii tolerant cu melcul pornit spre zări cu miros de benzină
scoate-ţi mănuşile de mătasă şi ascultă bolborisirea verde a broaştelor
ignoră neprihănirile de care eşti uneori capabil
nu te crampona de trecutul tău rămas sub lentile pătate de muşte
recită cu pioşenie din mizerabilele mele versuri de debut
intreaba-te dacă nu ai greşit hrănind speranţa cu mere pădureţe şi apoi
stinge felinarul şi aşteaptă întâlnirea cu nuanţa sublimului



DIALOG DUIOS


Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Discut cu domnia-sa cocoşul vecinului
mi se plânge de felul în care decurg
lucrurile în curte ca atare
mă roagă să-l ajut la revizuirea calendarului
îi spun că mă tem de curenţii marini
cică habar nu am



SFATURI PENTRU CEL CARE PROFESEAZĂ MESERIA DE CRITIC LITERAR


Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE"(1980)

Pune lebăda la fezandat ea nu mai este de mult sinonimă cu poezia
din frunza de varză alcătuieşte rochia gândului tău poznaş
peisajul zărit printre degete se divide în peisaje cerând nuanţe suplimentare
naufragiind în verdele grădinii agaţă-te imediat de picioruşele fluturelui
printre versurile maeştrilor invalizi valsează cu o reţinere specifică
cârtiţa este un derbedeu care sapă căutăndu-şi întruna memoria
intră în somnul după-amiezii precum o frunză atinsă de mâna îngerului
conştiinţa ta să fie un batiscaf coborât în oceanul abstracţiunilor
declinul pădurilor rămână de-a pururi în amintirea ta răzvrătită
din aluaturile noastre fine împleteşte covrigul banalităţii compacte
elogiază cu patos virtuţile superioare ale leuşteanului cultivat de mine
ia în spinare marmita cu limonadă şi urcă golgota profesiunii tale
reţine oda măcelarului el ştie exact cât de gingaşi sunt ochii viţelului
pentru evitarea uscăciunii dezonorante lansează un strigat răguşit
iar atunci când opera ţi-e încheiată culcă-te în aşternut cu viespile



 PE ALTĂ STRADĂ

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

Nu va mai deranjaţi
eu sunt bătrân şi locuiesc pe altă stradă
nu vă mai deranjaţi
un rechin cu numele de votcă
mi-a băut numele şi viaţa
cui pot pune deci piedică?

aşadar lăsaţi-mi bucuria
de-a căsca liniştit
lângă toiagul gloriei



PÂNĂ UNA ALTA

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

În orişice caz egretele zăpezile şi ghetrele dispar
la fel cum au dispărut prin calendare
urmele unor vestite bătălii navale
până una alta ridicaţi un monument
timpului care stă la pândă precum o pisică
şi aşteaptă să înhaţe laba poetului indecent



DOMNIA-SA BACOVIA

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

Se va întreba mereu domnilor cine este el
nu l-am văzut niciodată la banchete
nu l-am văzut la distribuirea laurilor
nu l-am văzut cu medalii de aur la piept
l-am văzut trăgând la ţintă cu o armă veche
l-am văzut la aniversarea tramvaiului cu cai
l-am văzut acolo jos printre cei de jos

se va întreba mereu domnilor cine este el
se va întreba dar nimeni nu va răspunde nimeni
şi va ninge mereu pe un trist patinoar...



DOAR ATÂT

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

 Am un dulăpior de cărţi
mai am
trei portrete cu priviri criminale
o sobă ţărănească umilă ca un psalm
câteva nuci cu miezuri amare
un calendar fără an fără zile
somaţii de plată
şi multă multă zăpadă în curte

după plecarea ta calmă
doar atât mi-a rămas

cer iertare mâinilor care vor veni să mă ducă



EXISTENŢA BANALĂ

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

Eu
fără relaţii speciale
fără diplome şi decoraţii
fără cerneluri de argint
fără flacoane cu parfumuri
fără clopote de alamă

eu
fumător de ţigări ordinare
consumator de rachiuri ieftine
şi prieten cu popândăii şi cu toate
vieţuitoarele ameţite de ploaie

eu
cu mortar în păr
cu galoane de paie pe umeri
cu aripi năpârlite în atâtea incendii
cu pământ puturos sub unghii
şi cu spini în ficat

eu
stăpân al unui fânar
al unui creion tocit
al unui răsad de mărar
al unei biciclete fără roţi
al unui briceag în formă de peşte
al unei monede coclite
al unui puţ american
şi al unui pod cu şoareci seculari

eu
o notă veselă pe o partitură tristă



ERA ATÂTA LEGĂNARE, ATÂTA CRISTAL

În amintirea poetului Gerhard Fritsch

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

De ce de ce erai frumos în aeroplanele tale plutind
între Kirkenes şi Bari era atâta legănare atâta cristal
în silabele tale tu beţivule dragule tu mai înţelept
decât toţi mareşalii lumii la un loc sparte-s cuvintele
tale calcă pe cioburi zeiţele morţii parcele te-au luat
să măsori un timp niciodată timp niciodată culoare
de flori unde e funia ta s-o desfac în sfinte fire
pentru cei din constelaţia lirei pentru cei cerşind
îndurare în patria de oţel a tehnocraţilor senini
spune de ce spune de ce beţivule dragule spune îţi trimit
o morişcă sufletul vântului îţi trimit un vultur alb
să-ţi păzească urna iubirile curând pornesc şi eu
spre tine dimineaţă ne întâlnim pe banchiză ascultă-mă
vom bea un pahar de uzo amestecat cu lacrimi
ca atunci în penumbra lăptoasă beţivule
dragule



CA ATARE

Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)

Niciodta nu am umblat cu nasul pe sus
declarând cu emfază
acesta sunt eu ca atare
am drepturi mai mari decât voi
întotdeauna am spus
îndrăgesc această cămaşă arsă de sudoare
îndrăgesc această bucată de pâine oarecare
îndrăgesc aceste mâini chinuite aceste mâini reumatice
v-o spune un om care habar nu are cum arată
o casă cu încăperi îmbrăcate în pluş
nu sunt nimic
şi nu voi fi niciodată nimic
desigur în paginile anterioare am glumit
chiar aţi crezut că mi s-au dat decoraţii
pentru merite artistice deosebite?
viaţa mea a fost un mărfar cărând pentru toţi
mi-am terminat de fumat ţigara
mă grăbesc plec la înmormântarea
câinelui strivit de maşina unui vânzător de sirop
cu surâsul pe buze cu braţele încrucişate
voi aştepta sosirea musonilor



POEMELE MELE
Petre Stoica din "COPLEŞIT DE GLORIE" (1980)
Vai cât de mult vă înşelaţi vai
poemele mele nu au strălucirea cozii de păun
şi nici gust de migdale nu au
iartă-mă frumoasă domnişoară ilfoveană

ştiu că-ţi plac sonetele stropite cu eau-de-cologne
şi iartă-mă iubite profesor de liceu
ştiu că adori poemele al căror sens e obscur
altfel privirea nu ţi-ar fi încruntată
până şi în clipele în care faci amor
şi iertaţi-mă cu toţii voi care acolo sus în balcon
v-aţi aşteptat să arunc din gâtlej
lungi triluri de privighetoare tradiţională
dar gâtlejul meu e răguşit după atâta ţipat în pustiu
asta e situaţia v-o spun cu deplină sinceritate
poemele mele au duritatea pământului sărac
parfumul lor e duhoarea florilor căzute în şanţ
au strălucirea lămpii afumate
gâfâie ca o roabă din secolul trecut
au gustul unturii de peşte
au gustul fructelor pădureţe
au gustul vieţii refuzate
poemele mele copii părăsiţi în ploaie
poemele mele degete îngheţate
poemele mele saci cu zdrenţe
poemele mele da poemele mele glorioase
dacă nu vă plac
suflaţi-vă nasul
şi daţi în ele cu pietre

GEORG TRAKL "Sebastian în vis"(1998), în traducerea lui Petre Stoica Coperta şi ilustraţiile : TUDOR JEBELEANU

 




















Sebastian im Traum
Sebastian in vis
Traducere de Petre Stoica
Coperta si ilustratiile: Tudor Jebeleanu
Redactor de carte: Nicolae Tzone
Lector: Ion Lazu
Editura Vinea, martie 1988


 Georg Trakl (n. 3 februarie 1887, Salzburg - d. 3 noiembrie 1914, Cracovia) a fost un poet austriac, reprezentant al expresionismului timpuriu, alături de Georg Heym.

Georg Trakl s-a născut ca al cincilea copil dintr-o familie mic-burgheză cu șapte copii. Tatăl (Tobias) era comerciant în domeniul articolelor de fier, iar mama (Maria) casnică. Și-a petrecut copilăria și tinerețea la Salzburg. A fost educat de o guvernantă franceză (catolică deși părinții erau protestanți) care a fost, nu numai pentru el dar și pentru ceilalți frați, ca o a doua mamă. De la aceasta copiii au învățat franceza și astfel se explică influența exercitată de lirica lui Baudelaire și a lui Rimbaud asupra poetului de mai târziu.
Între 1897 și 1905 Georg Trakl a frecventat gimnaziul de stat din Salzburg. Nu a fost un elev prea strălucit; avea rezultate slabe la matematică, latină, greacă. În 1901 a fost nevoit să repete clasa a șaptea.
Primele sale încercări lirice s-au manifestat în 1904, când a intrat în cenaclul poetic Apollo (mai târziu redenumit Minerva).
În 1905 a încheiat ciclul gimnazial fără să obțină vreo diplomă de absolvire. Din acel moment a început o perioadă dificilă a vieții sale, marcată de consumul de stupefiante (cloroform, morfină, opium, alcool) cu care are de-a face tot mai mult când devine, în septembrie, același an, farmacist practician în Salzburg.
Piesele de teatru Totentag și Fata Morgana au fost un eșec și atunci autorul a distrus textele acestora.
În 1912 a ocupat postul de farmacist militar.
La vârsta de 27 de ani a murit din cauza unei supradoze de cocaină. Există presupunerea că ar fi fost o sinucidere.




















Copilărie

Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988

Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu


Sacul plin de fructe: tihnit salasuia copilăria
În peştera albastră. Peste cărarea de odinioară
Unde iarba sălbatecă fâsăie acum ruginie
Se reculege rămurişul tăcut; vuirea frunzişului

Asemenea apei albastre, când zvoneşte în stânca.
Dulce-i tânguirea mierlei. Un cioban urmează în muţenie
Soarele ce se rostogoleşte de pe colina întomnată.

O clipă albastră nu mai e decât suflet
La marginea pădurii se iveşte o sălbăticiune sperioasă, şi paşnic
Dorm în adânc bătrânele clopote şi cătunele negre.

Mai smerit cunoşti tu tâlcul anilor negri,
Răcoare şi toamnă în camere pustii;
Şi-n albăstrime sfântă mereu răsună paşi de lumină,

Domol vibrează o fereastră deschisă, până la lacrimi
Te înduioşează priveliştea cimitirului părăginit de pe colină,
Amintire a legendelor ascultate; şi totuşi,sufletul uneori se luminează,
Când cugetă la oameni voioşi şi la zile primăvăratece în umbra de aur



Cântec de seară

Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988

Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi
E mult de atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul,
Apari tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.



 Cântec de ore

Georg Takl - Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988

Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu

Îndrăgostiţii se iscodesc cu umbre-n priviri,
Bălaii, sclipitorii. În bezna încremenitoare
Se înlănţuie, subţiindu-se, braţele dornice.

Purpuriu se frânse gura binecuvântaţilor. Ochii rotunzi
Răsfrâng aurul întunecat al după-amiezii de primăvară,
Marginea şi negrul pădurii, spaime de seară-n verziş;
Poate imensul zbor de pasăre, cărarea celui nenăscut
Spre sate întunecate, spre veri singuratice
Şi uneori din albăstrimea năruită ieşea ca o istovire.

Domol foşneşte grâul galben pe câmp.
Aspră e viaţa şi dură zbârnâie coasa ţăranului,
Puternice grinzi îmbină dulgherul.

În purpură se trece frunzişul de toamnă; duh monahal
Străbate zilele senine; strugurii atârnă copţi
Şi aerul e de sărbătoare în întinsele curţi.
Fructele îngălbenite împrăştie arome mai dulci, uşor
E râsul celui mulţumit, muzică şi dans în umbroasele pivniti;
În grădini amurgite pasul şi tăcerea băiatului mort.



Băiatului Elis

Georg Takl - Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988

Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu

Elis, când mierla cheamǎ în neagra pǎdure,
Sǎ ştii cǎ e sfârşitul tǎu.
Buzele tale sorb rǎcoarea albastrǎ a izvorului de munte.

Lasǎ, dacǎ fruntea ta potolit sangereazǎ
Strǎvechi legende
Şi tâlcul tainic al zborului de pasǎre.

Dar tu strǎbaţi cu pas vǎtuit
Noaptea ce-atârnǎ plinǎ de ciorchini purpurii
Şi braţele ţi le mişti mai frumos în albǎstrime.

Sunǎ rǎsură
Unde-s ochii tǎi de lunǎ.
O, Elis, ce mult e de când ai murit !
Ţi-e trupul o zambilǎ
În care un schivnic îşi înmoaie degetele de cearǎ.
Tǎcerea noastrǎ-i un hǎu negru

Din care iese uneori o vietate blajinǎ
Ce pleoapele grele şi le coboarǎ uşor.
Picurǎ pe tâmplele tale o rouǎ neagrǎ –
Ultimul aur al stelelor prǎbuşite.



 Sebastian în vis

Sebastian în vis, Editura Vinea, martie 1988

Traducere de Petre Stoica
Coperta şi ilustraţiile: Tudor Jebeleanu

Pentru Adolf Loos

1.

Mama purta copilaşul sub luna albă
În umbra nucului, a socului bătrân,
Beată de laptele macului, de vaierul sturzului;
Şi calm
În milă se înclină domol deasupra-i o faţă bărboasă

În bezna ferestrei; şi vechile mobile
Ale strămoşilor
Zăceau în paragină; iubire şi reverie de toamnă.

Aşadar, zi mohorâtă a anului, copilărie mâhnită,
Când băiatul cobora domol spre ape răcoroase, la peşti de argint,

Tihnă şi faţă;
Când el se năpusti vârtos înaintea bidiviilor dezlănţuiţi,
În noaptea sură steaua i se prăvăli peste el;

Sau dacă mergea ţinându-se de mâna îngheţată a mamei,
Seara, prin cimitirul întomnat al bisericii Sfântul Petru,

În bezna camerei zăcea un cadavru plăpând
iar acela îşi ridică deasupra-i pleoapele reci.

2.

Tihnă a sufletului. Seară pustie, de iarnă.
Siluetele întunecate ale ciobanilor lângă eleşteul bătrân;
Copilaşul în coliba de paie; o, foarte încet
Faţa se prăbuşea în febra neagră.
Preasfântă noapte.

Sau când ţinându-se de mâna aspră a tatălui
Liniştit urcă tenebrosul munte al calvarului
Şi-n asfintitele nişe ale stâncilor
Făptura albastră a omului trecea prin legenda sa,
Din rana de sub inima sângele picurând purpuriu.
O, ce uşor se înalţă crucea în sufletul întunecat.

Iubire; când zăpada se topea în negre cotloane
O boare albastră se anina senin în şocul bătrân,
Sub bolta de umbre a nucului;
Şi încet îi răsări băiatului îngerul trandafiriu;

Bucurie; când în camere răcoroase răsună o sonată de seară
Dintre bârnele afumate
Un fluture albastru se strecura din crisalida-i de-argint.

O, apropierea morţii. În zidul de piatră
Se înclină un creştet galben, amuţind copilul,
Când în martie luna se năruia.

3.

Clopot trandafiriu de paşte în bolta de criptă a nopţii
Şi glasurile de argint ale stelelor,
Încât în fiori o demenţă sumbră se desprindea
de pe fruntea celui în somn.

O, ce mers liniştit de-a lungul râului albastru,
Cugetând la ceva uitat, pe când în rămurişul verde
Sturzul chema o înstrăinare să moară.

Sau dacă mergea ţinându-se de mâna osoasă a unchiesului,
Seara, în faţa zidurilor năruite ale oraşului,
Şi în mantia neagră ducea un copilaş trandafiriu,
Duhul celui rău se ivea în umbra nucului.

Orbecăind peste treptele verzi ale verii. O, ce domol
Se destramă grădina în calmul ruginiu al toamnei,
Mireasma şi aleanul şocului bătrân
Când în umbra lui Sebastian se stingea glasul de argint al îngerului.

Recapitulările lui Ioan Holender Cornel Ungureanu din "Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale" (2010) - fragment -

... şi mi se spune de Jimbolia la Piatră Neamţ. Când am spus ceva : păi, nu s-ar putea face... "Nu, aici nu suntem la Jimbolia! La Jimbolia totul e posibil, la noi la Piatră Neamţ avem un primar tâmpit". Deci e posibil, zic, deci, vedeţi voi tinerii, e posibil, dacă a putut Kaba singur, atunci o să reuşească şi alţii.
Dar nu asta am vrut să spun. Am vrut să vorbesc despre Petre Stoica. Eu nu am înţeles de ce un om care scrie cum scrie şi care ştie ce ştie a făcut colecţiile alea, care sunt interesante, medaliile, da, el e foarte..., a luat medalii, ziare vechi, ziare vechi găseşti normal la biblioteca, toate ziarele de oricând or fi, dar el le adună şi asta a fost interesant, are şi de la Hofmannstahal o semnătură, fotografii din toate timpurile... dar omul Stoica pe mine m-a impresionat foarte mult, care în fine îmi spune : "dar suntem absolut de acord, fascismul, nazismul şi regionalismul sunt trei lucruri absolut diferite". Nu putem confundă fascismul cu nazismul, ceea ce toată lumea face, adică toată lumea care... Şi că istoric..., şi am avut şi eu aşa o ora mai fericită în capul meu cu toate numele astea care mi-au venit... Stoica este un istoric extraordinar, ştie tot... e marele traducător al lui Trakl în primul rând. Şi îi spun lui Stoica de ideea asta, care nu mai este o idee ci o fapta deja, că în 2009 am reuşit asta şi sunt într-adevăr foarte satisfăcut şi chiar mândru puţin că se face opera "Celan". Eu am simţit, când am spus la conferinţă de presă că unii s-au uitat la ceilalţi şi parcă au întrebat cine este Celan asta. Cam jumătate din sala n-a prea ştiut asta. Dar fapt este că s-a tradus lucrarea asta din germană în româneşte, au găsit pe unul, şi l-am rugat pe Stoica că să arunce o privire asupra acestei traduceri, dacă nu sunt nişte greşeli, şi sunt convins că sunt grave, de cuvânt şi aşa mai departe. Zic : "Dumneavoastră domnule Stoica, marele traducător în româneşte". Dar poeziile lui pe care mi le-a dat în germană le-a tradus altul. Max Demeter Peyfuss. Şi îi spun eu în naivitatea mea, că să nu spun în incultură mea, zic : "Domnule Stoica, păi dumneavoastră nu va traduceţi singur în germană". "Ei, una e să traduci din germană în română şi altă să retraduci în germană, că eu nu găsesc cuvintele mele, care mi le doresc în germană". Şi m-am gândit : "Uite, Holender, că totuşi aşa tâmpit nu eşti tu", pentru că eu scriu şi în germană şi în română, exprim jocuri de cuvinte, zic eu, încerc cel puţin şi cu dublu sensuri şi în română şi în limba germană. E foarte greu, să ştiţi, are dreptate Stoica. Sau pe una o faci foarte bine sau pe cealalte, ambele să le faci aşa de, nu ştiu...

PAZNIC LA HELEŞTEUL LEBEDELOR, Petre Stoica din Caligrafie şi culori(1984)

Marius Vulpe sau Marusia, cum l-a botezat logofătul nopţilor scrumite, este un bănăţean înrădăcinat demult în Bucureşti, unde vorba lui Anton Pann "lumea în piat iese / Şi-ncoaci încolo se ţese"... A sosit din Lugojul lui Breban şi al altora miruiţi cu harul scrisului - îi cunoaştem. A venit, zic, să urce în avioane, şi încă din cele teribile, că să-şi mai adauge o pereche de aripi argintii la cele de serafim primite la naştere. Între timp, demonul care ne da târcoale ademenitoare, l-a pus să-şi dea drumul fanteziei, chinuitoarei, dulcei plăceri a scrisului în rime trecute prin parfumuri de cimbru, trandafiri, vanilie şi leuştean. A pus mâna şi pe o daltă despicând piatra, cu forţa uriaşului din basm şi cu plăcerea copilului care face castele pierdute-n cerul iluziilor. Dar noi, care îi suntem familiari de-o viaţă, poate ceva mai puţin, îl vedem zbenguind neastâmpărat sub semnul lirei. Inutil să-l cauţi în dicţionarul lui M.P., pentru că Marius nu deţine nici o funcţie administrativă. E doar un amărât de paznic la heleşteul lebedelor. Cele trei cărţi ale sale, trei temelii de înălţare în vis, stau la dreapta inimii noastre. Autor de sonete (cine, o, Doamne, se mai încumetă să-şi pună azi lavalieră, gheroc şi embleme grele de Luceafăr?) de o perfecţiune care i-au încântat pe Philippide şi Constantin Noica, trece neobservat. Marius, Marusia, nenea Vulpe (aşa îl salută ţâncii în cartier), Yul Bryner (cum îi spuneau odinioară frumoasele) trăieşte într-o solitudine tulburată din când în când de alţi solitari, fie că se cheamă Grigire Hagiu, H. Matei, Florin Pucă, Dumitru Mazilu, Igor Grinevici şi - iertaţi-mă, subsemnatul. Marii visători - plânşi de Marius cu lacrimă grea - care îl vizitau în alt timp, erau Petru Comarnescu, Lucian Grigorescu, Eugen Schleru. Fotoliul lor stă gol.
Când scriu acestea, Marius Vulpe a plecat pe un viscol ce bombardează betonul oraşului ; după o bere, după un medicament, după o rimă rară. Poate în căutarea lui Maciste, cotoiul care îi ţine de singuratate. Nu ştiu exact. Profit de absenţa lui, şi aştern rândurile prezente. Aflat lângă mine, m-ar împiedica. Într-atât de aiurit era. El crede că o laudă, un cuvânt bun şi curat nu i se cuvin. Ce vreţi, este înzestrat cu modestia şi mândria bănăţeanului. El, ticălosul, tălharul de vise, cititorul lui Thibaudet. Eu totuşi îi fac acum de petrecanie şi îl anunţ lumii ce poet minunat şi om cu suflet de pilot de încercare.

1981

Petre Stoica - VESNIC ABSENTA, VESNIC PREZENTA(2002) - Volum de versuri nepus in circulatie

 

VEŞNIC ABSENŢA
VEŞNIC PREZENŢA

POEME
PENTRU KATHARINA

"Unde eşti, ingandurato! sortită să treci
Prin timpi alături de mine, Lumina, unde eşti?
..................
Multdesfatata de rod şi grădini îmi dădeai
Povaţa bună din inima, Lumina, unde eşti?
Iarăşi mi-e inima trează, dar crudă şi rece
Mă soarbe amarnică noapte"
( Holderlin)

ÎNTRE FRAGMENTE DE VIAŢă

Ca Ulise am trecut de la o insula la alta
noaptea în fiecare pat mă îmbătam cu miere
dimineaţa în fiecare pat mă trezeam cu vin năpraznic

zile şi ani zile şi ani
şi deodată m-am văzut în oglindă

cu pavilioanele trenţuite cu etrava ciuruită de rugină
bătrân şi îngheţat am revenit
la poarta prin care am fugit în lume
când iubirea era de-abia cârlionţ de miel

am găsit poarta aplecată spre neant
pe cărare mă aştepta scheletul
unui câine îngheţat şi el

trădată făgăduita mea mireasă plecase demult
purtând pe deget alt inel

adăpostit între fragmente de viaţă
mi-am refăcut emblema coclită
aşezând sub relieful unui schelet de câine
inscripţia mea maxima culpa

aprilie 2002

NU TE VEDEAM DECÂT PE ŢINE

Nopţi încinse
petrecute în braţele unei sofiote
ale unei pariziene ale unei unguroaice
ale unei olandeze ale unei slovace
în braţele atâtor berlineze
şi atâtor şi atâtor românce

nopţi încinse în care dimineţile
scuturandu-mă de cenuşă rece
nu te vedeam decât pe ţine
crin aplecat în suavă rugăciune

aprilie-mai 2002

NIMENI NU ŞTIE

Sunt bărbatul despre care în orăşelul de câmpie
se spune că este haihui că are numeroase
relaţii cu îngerii metamorfozaţi în vrăbii

cu toţii îi admira barbă veselia şi mersul sprinten
dar nimeni nu ştie câte zile îndoliate
sunt ştanţate în inima sa

nu ştie cât de mare-i distanţadintre el şi fiinţă de la care
zilnic aşteaptă semnul mântuirii

nimeni nimeni nu ştie că bătrânul poet
care păşeşte înainte de fapt păşeşte
îndărăt mereu îndărăt în căutarea
magicului potir pierdut

mai, 2002

ÎNSERARE

Vântul iernii intră uşor pe sub uşa
îţi înveleşti picioarele în pled
fulguirile penumbrei îţi apasă pleoapele
degetul rămâne în cartea închisă
ce păsări vin dinspre sud? ce tigri
vin dinspre nord? cineva bate clapele
pianului îmbătrânit în pod visezi şi nu visezi
la capătul aleii apare fiinţă care ţi-a fost
logodnica sânii ei sunt lumina de dimineaţă
întinzi mâna spre valul ei de iasomie
şi valul se deşiră în negre fire de ani
vântul scutură coşul acoperişului nins intră
uşor pe sub uşa te trezeşte zvâcnetul
din degetul rămas în cartea închisă

ianuarie 2002

DIMINEŢI LA RÂND ZĂBOVESC...

Dimineţi la rând zăbovesc
pe treptele bisericii româno-catolice
aşteptând să iasă copila care mi-a fost
credinţă rozmarin şi speranţa

de fiecare dată apare preotul
care îmi spune că biserica-i pustie
că este timpul să văd numai sufletul
nu şi învelişul lui ce aparţine
timpului iluzoriu

mereu mă îndepărtez
urmărit de un fluture ce-mi şterge din zbor
lacrimă rămasă-n colţul ochilor

Tagebuch, 3 mai 2002

AZI NOAPTE M-AM OPRIT LA FEREASTRĂ EI

Azi noape m-am oprit la fereastră ei
voiam s-o întreb
dacă mai simtegustul apei din care am băut împreună
dacă mai simte răcoarea mărului din care am muşcat împreună
dacă mai simte cum degetele mele
îi sărutau genele de polen

un trecător întârziat m-a bătut pe umăr
şi mi-a spus: Strainule pleacă
arătătoarele ceasului tău s-au oprit
la jumătatea veacului trecut

Tagebuch, 11 aprilie 2002

LIED NEGRU

În locurile copilăriei tale
vieţuieşte strâmb un pom fără rod

în locurile copilăriei tale
cade zilnic o pasăre din zbor

în locurile copilăriei tale
timpul naşte timp devorator-

în locurile unde ne-am cunoscut

aprilie, 2002

ACEA ZI...

Acea zi în care astrele înnobilau
lumina începutului de toamna
acea zi în care trecând pe lângă fântâna
prinţului Eugen de Savoya
umbrele noastre se apropiau fără să ştim

acea zi în care ne-am spus unul altuia numele

nume azi săpate în piatra de moară a timpului
care macină grâul amintirilor
prefăcându-l în fainisuri de aur menite
să ne hrănească zilele câte rămân

mai 2002

ÎN PARCUL ROZELOR

În parcul Rozelor la ceas de seară plenar de vară
lipindu-mi buzele de pieptul ei cu bluza desfăcută
simţeam trecând prin mine
dulci înjunghieri de stele-
un vis din care
nici azi nu m-am trezit

Tagebuch, 30 mai 2002

ELEGIE

Fără harta şi busolă
caut urmele noastre în oraşul
cândva numai al nostru
traseele-s schimbate străzile
au nume cu rezonanţe duşmănoase
caut şi rătăcesc în teritorii demolate

demult e ruptă harta busola a rămas la tine

pe negândite un parfum de iasomie
stârnit de-un vânt venit din amintire
mă indruma spre locurile întâlnirilor secrete
unde azi se-mbrăţişează dezinvolt
nepoţii copiilor făcuţi de noi în vis
în timp ce aţipeam culcaţi pe spate strânşi unul lângă altul
sub cupolele de salcie pletoasă
pe malul răului care treptat
ne-a dus alintul şi anii tinereţii
spre alte ape mai adânci şi pentru totdeauna
pierdute-n pâcla deasă

mai 2002

SPUNE-MI

Unde ai fost în aceşti ani?
puieţii grădinii mele s-au făcut pomi viguroşi
dar au rodit numai omizi

unde unde ai fost aceşti ani?
eu am colindat lumea
dar m-am ales numai cu praful adunat pe ghete

unde ai fost în aceşti ani?
eu mi-am jucat la zaruri fericirea
dar parte am avut numai de numere mici

spune-mi spune-mi unde ai fost?

mai, 2002

ÎNCĂ ÎI AUD PAŞII

Încă îi aud paşii venind spre mine
paşi grăbiţi răscolind frunze uscate
spulberând zăpadă parcului măruntă-

zvonuri de-a lungul vremii
prefăcute în cristaline fulguiri de plan

Tagebuch, 28 aprilie 2002

PE O VREME RECE...

Pe o vreme rece ploioasă
din gara localităţii O.
am plecat cu un tren
care n-a ajuns niciunde

Tagebuch, 11 mai 2002

VALSAM PE O PLAJĂ PUSTIE

Petre Stoica

Valsam pe o plajă pustie
ea adolescentă în crinolină roz
eu magician în fracul tânărului Werther
când m-am aplecat să-i şoptesc la ureche
cifrul reîntoarcerii eterne
m-a trezit din vis explozia soarelui în fereastră

Tagebuch, 2 aprilie 2002

ORICÂND ŞI ORIUNDE

Petre Stoica

Te simt lângă mine când răsfoiesc o carte
dimineaţă când mă privesc în oglindă
pe inserate când ud florile din grădina
noaptea când măsor adâncimile cerului
când sunt în tren în aer sau pe mare
te simt şi în somn

de fapt te simt lângă mine oricând şi oriunde

mai, 2002

PÂNĂ LA SFÂRŞITUL SFÂRŞITULUI

Doar pentru tine mai culeg trandafiri
doar pentru tine

vechile mele iubiri sunt azi
iniţiale amestecate într-un osuar părăginit
tu rămâi până la sfârşitul sfârşitului
nobilă mea suferinţă deasemeni rămâi
cheia porţii care dă spre locul
unde timpul îmi readuce puterea
de a conjuga credinţa cu dreptatea

din trandafirii culeşi iau firul Gloria Dei
aşezându-l lângă corabia ta de hârtie
sosită în golful solitudinii mele

martie, 2002

RUGĂCIUNE, I

da-mi Doamne o zi din multele zile
când îmbrăţişaţi pe malul răului
umbrele noastre alungite pe luciul apei
se prefăceau în cohorte de nuferi
când buzele noastre străfulgerate-n sărut
împrăştiau aroma veşniciei
dă-mi o zi din multele suavele zile
când ferindu-ne de ploaia neaşteptată
găseam adăpost sub o frunză plăpândă
dă-mi Doamne o zi din multele zile
când pietrele aruncate asupra noastră
în loc de răni lăsau desene de miere

dă-mi Doamne o zi din multele zile
când eram gelos pe insesi clipele mele
de nedefinibilă fericire

ascultă-mi Doamne ruga şi apoi
azvârle-mă din nou în oceanul singurătăţii
pe care de ani şi ani navighez fără cârma

mai, 2002

VEŞNIC ABSENTĂ VEŞNIC PREZENTĂ

Îţi spun noapte bună
şi-mi spui noapte bună
dar nu te văd

mă culc în patul singurătăţii mele
prin aburi de lavandă apari în vis
te văd dar nu te aud

mă trezesc şi îţi spun bună dimineaţa
îmi răspunde vrabia rebegită din fereastră

şi asemeni ocnaşului osândit pe viaţă
care trăieşte himera eliberării
aştept scurgerea clipelor apariţia
amurgului şi răsăritul stelelor
că să-ţi spun noapte bună-
ţie veşnic absentă
ţie veşnic prezentă

mai 2002

INSULA ÎN OCEANUL NOPŢII

Insula în oceanul nopţii
inima veghează aşteaptă
potolirea valurilor
poate apare în larg
un semn luminos o mărturie
că timpul iubirii noastre
a supravieţuit naufragiului

Tagebuch, 2 iunie 2002



NIMENI NU VA ŞTI VREODATĂ

Voi pleca într-o zi pe inserate
părăsindu-mi cărţile florile puţinele obiecte
confidente-n obscuritatea singurătăţii mele

voi pleca şi nimeni nu va şti vreodată
că dintre iubirile mele măsluite sau adevărate
una singura a fost mereu
smirnă şi smochină cântecelor mele

voi pleca într-o zi pe înserate
şi nimeni nu va şti vreodată
că singură mea nemasluita iubire
a fost adolescenta cu părul împletit în două ape
de mâna mea aduse pe sănii ei modelaţi din miezuri de lumină
de fapt întreagă ei alcătuire
era arhitectură de lumina

nimeni nimeni nu va şti vreodată

iunie, 2002

LIED IREVERSIBIL

Ieri în distanţa dintre tine şi mine
adia o floare cu petale monarhice

azi în distanţa dintre tine şi mine
mai rodeşte un măr bătrân şi pieziş

mâine în distanţa dintre tine şi mine
se aşterne iarna noaptea şi tăcerea

aprilie, 2002

RUGĂCIUNE, II

Doamne chinuieşte-mă cum vrei
prefă-mi norocul în nenoroc
dulcele prefă-mi-l în amar
mersul prefă-mi-l în târât

chinuieşte-mă cum vrei
da-mi însă-n schimb
când va fi să plec în marea risipire
bucuria de-a lua sub pleoape
imaginea chipului ei de demult

mai, 2002

TESTAMENT

După definitivă mea întâlnire cu argila neantului
trimite un trandafir de hartie
vântul să mi-l aşeze pe piept
pe locul unde părul tău cândva
împrăştia mireasma de trandafir înrourat

aprilie 2002

UN POET CARE ÎNLĂTURĂ MASCA, Petre Stoica din Caligrafie şi culori(1984)

Nikolaus Berwanger, (n. 5 iulie 1935, Freidorf (Timișoara) — d. 1 aprilie 1989, Ludwigsburg, Germania) a fost un scriitor de limba germană, originar din România.
Fostul redactor șef al cotidianului local "Neue Banater Zeitung" a publicat numeroase volume de poezii în dialectul șvabilor bănățeni, considerându-se un continuator al scriitorului tradiționalist Adam Müller-Guttenbrunn (1852 - 1923). În 1976 a publicat o monografie dedicată lui Müller-Guttenbrunn. Cenaclul timișorean german a purtat numele acestuia până în 1989.
Deși a ocupat funcții de răspundere în aparatul Partidului Comunist Român (cunoscut și după acronimul PCR), Berwanger a sprijinit, în mod deschis, scriitorii nonconformiști care inițial au activat în cadrul Grupului de Acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat) care a existat între anii 1972 și 1975 și care a fost distrus de Securitate. Au făcut parte din această grupare autori ca: Rolf Bossert (1952 - 1986), Richard Wagner, William Totok, Gerhard Ortinau, Anton Bohn, Werner Kremm, Anton Sterbling și Johann Lippet.
În perioada 1969-1984, Berwanger a fost redactor-șef la publicația Neue Banater Zeitung (NBZ).
Scriitorul suedez Richard Swartz consemna că la o întâlnire cu Berwanger, la București, acesta i-a declarat că vede comunismul ca pe un amestec de bizantinism, fascism și naționalism.
În 1984 Berwanger a refuzat să se întoarcă în România, stabilindu-se în Germania Federală.



 Cu puţini ani în urmă, o fericită împrejurare mi-a adus în cale un scriitor din Banat, locul obârşiei mele : Nikolaus Berwanger. Bărbatul, mai degrabă scund decât înalt, îndesat ca un truditor al pământului şi cu ochelari masivi pe nas, m-a cucerit numaidecât : prin inteligenţă, francheţea şi humorul sau bonom. Virtuţi pe care în copilărie le descopeream adesea, în felurite variante, la şvabii de o seamă cu mine. Dar impresiile, fie bune, fie defavorabile, făcute în jurul paharelor (când l-am cunoscut, Berwanger, prietenul de azi, era încă un fericit adept a lui Bacchus) se destramă uşor a două zi. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul său, nobilele-i trăsături de caracter revelandu-mi-se accentuat la fiecare întâlnire survenite între noi. Bucuria spontanei împrieteniri a sporit după ce mi-a pus în mâna cărţile sale. Fără îndemnul nimănui, ascultat doar de propria-mi inimă, m-am apucat să-l traduc pentru publicaţiile noastre literare, imitând un gest pe care îl făcuseră şi alţi confraţi, printre aceştia numărându-se întâi şi întâi Anton Palfi, dibaci mânuitor al verbului românesc.
În Timişoara zvăpăiatei mele adolescenţe, Nickolaus Berwanger conduce un cotidian, NEUR BANATER ZEITUNG, publicaţie vie, interesantă, cu multiple faţete arătând strădania ieşirii din anonimatul în care vegetează destule publicaţii ale provinciei. Ziarist înnăscut, cu o îndelungată şi rodnică experienţă, el este în căutarea adevărului ("pretutindeni şi mereu") şi trăieşte lumea cu nespusă curiozitate, mai mult o supune riguroasei examinări utilizând o tainică luptă, spre a nu-i scapă nimic din detalii, care sunt şi ele deseori spectaculoase. Rezultatul observaţiilor înregistrate răzbat puternic (putea fi oare altfel?) în textele-i lirice. Şi cu această remarcă am şi emis una din caracteristicile de bază ale cărţilor ce-i poartă semnătura.
Constatările poetului, lucide, exprimate printr-o "răceală" pe care îmi permit s-o numesc brechtiană, sunt nu o dată amare. Epoca tehnocraţiei, "timpul modern", cu imensele ei avantaje aduse omenirii, atrage după sine şi numeroase năpaste. Conştient de ele, Berwanger implică şi se implică. Într-un interesant interviu cu trăsături teoretice, declarase : "În general, în multe texte, îmi pun întrebări privind epoca tehnicii şi ştiinţei şi nu acept în totalitate ce e rezultanta lor, inclusiv tehnicizarea gândirii". Frumos acest TEHNICIZAREA GÂNDIRII... În continuare, spre exemplificare, îşi citează, rezumat, poemul EPOCĂ MODERNĂ. Îl redau în întregime :

treptat
omul se preschimbă
într-un necuprins
palat industrial
capul îi devine
o centrală telefonică
inima
o pompă telecomandată
ficatul
un combinat chimic
numai bietul suflet
stă părăsit
în faţa unei locuinţe-siloz
şi cere pomană

Mereu prezent la orice se întâmplă în viaţă, pasionat de spectacolul ei, care nu este întotdeauna prea vesel, Berwanger îşi spune răspicat părerea. Prin versuri de o nedisimulată sinceritate. Arată cu degetul sau înlătură masca, acolo unde o întâlneşte, şi o întâlneşte destul de des ("prea sunt mulţi oameni care şi-au pierdut faţa cinstită/ pe drumuri gloduroase") comunicandu-ne cele aflate îndărătul ei : prefăcătoria şi egoismul, minciuna şi oportunismul. Tare blestemate de care nimeni nu ştie când ne putem definitv debarasa. Important rămâne să le cunoaştem, spre a le putea îngrădi prin totală neacceptare. Incomod, duşman al tabu-urilor de orice fel, aşa îl socotesc pe acest îndrăgit scriitor crescut pe meleagurile Banatului, pentru care primatul adevărului, cinstei, raţiunii şi dreptului la personalitate rămân sfinte. Văd nevoia să revin asupra interviului amintit, motivându-mi aserţiunea : "Mă simt... un scriitor angajat, neînţelegând prin asta acceptarea totală a ceea ce se petrece în jurul meu, ci o continuă luare de poziţie, plecând de la o experienţă vastă şi nu întotdeuna imbucaratoare vizavi de poziţia omului în societate."
Tradus în alt limbaj, Berwanger compune o poezie a omenescului, pornind de la o însetată grijă nu numai pentru individ în parte, ci şi pentru soarta întregii noastre planete. Departe însă de a fi un patetic de tipul  expresionistului umanitarist, suspinător şi visând o utopică fraternitate universală. El este înainte de toate un meditativ şi moralizator şi îndeamnă, în ciuda scepticismului care nu-l ocoleşte, la "căutarea omeniei". A unei oamenii întemeiate pe încredere şi raţiune, de unde şi izvorul versurilor de asemenea factură : "voi oameni învăţaţi mereu şi mereu gândiţi".
Pe partitura versurilor sale în zadar vom căuta flori sau podoabe menite să încânte iubitorul de poezie PURĂ. Avem de-a face cu o poezie PROZAICĂ, aşa cum fusese ea inaugurată la sfârşitul secolului, continuându-şi drumul victorios mai cu seamă în anii de după ultimul măcel mondial. Reusitele indiscutabile ale acestui gen de poezie (printre ai cărui umili partizani mă număr de îndelungată vreme) sunt şi ale poetului timişorean. Anghel Dumbrăveanu, într-o tabletă fin şi inteligent caligrafiată, îl socoteşte ANTIPOEZIE, "în sensul cunoscut al acestui concept". Constatare şi ea valabilă. Oricum, comunicarea directă, despuiată de metafore şi imagini căutate, de preţiozităţi verbale, a început să-i fie pe plac şi celui mai puţin educat esteticeste.
Poemele lui Berwanger găsesc, prin numeroase transpuneri, o largă audienţă şi în rândurile cititorilor de limba românească. Întru folosul unei frumoase şi trainice comuniuni între oamenii acestui binecuvântat pământ.

1981

"CARNETUL" PROFESORULUI GURGHIANU, Petre Stoica din Caligrafie şi culori(1984)

Aurel Gurghianu (n. 11 mai 1924, Iclănzel, jud. Mureș - d. 28 sept. 1987, Cluj-Napoca) a fost un poet și traducător român, asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua.




 "CARNETUL" PROFESORULUI GURGHIANU

Petre Stoica din "Amintirile unui fost corector"(1982)

Începând din 1956, anul norocosei mele acceptări în rândul steliştilor, Aurel Gurghianu a avut delicateţea să-mi trimită fiecare nouă carte a sa, împodobită cu o dedicaţie tandru-măgulitoare. Recent, pasărea albastră a poştei mi-a adus din oraşul poetului, al "bătrânului" profesor, ultimul volum purtându-i numele cu parfum de amestecuri de fructe dulci şi ierburi tămăduitoare. De asta dată, filele tipăriturii arată chenarul prozei şi nu al poeziei, şi au că titlu CARNET. Bucuria lecturii m-a făcut să uit uşor amărăciunile de moment ca şi cocleală zilei de vară cu temperaturi ridicate din gheenele Saharei. Pe măsură ce mă lăsăm furat de fraze cu unduiri de felină, fără o sigură tremurătură de de condei căzut peste apa adormirii, în faţa ochilor mei răsărea silueta poetului, înaltă, suverană, lentă, aşa cum o întâlneam pe străzile cetăţii colindate odinioară de Blaga şi Baconsky, azi cu morminte vegheate de lacrima noastră curată. Şi-l mai vedeam supraveghind discret anonimii pe care ştiu că-i îmbracă întotdeauna în haina vătuită cu blândeţea moştenită de la neamul sau de ţărani ardeleni. De fapt, Gurghianu este poetul străzii, cântată de el cu glasul bardului modern. În memorie se deschide floarea poemului antologic :

Ascult strada şi pe mine m-ascult
Când trec ameţit prin arterele ei,
Privind dincolo de aparenţe,
Dincolo de vârtejul prafului
Şi-al hârtiilor răsucite -
Pe mine m-ascult în ritmuri imperceptibile
Pe care le prinde doar sufletul.
Ascult vibraţia materiei atinse
De pasul tău, trecătorule.
Respiraţia ta rămâne în aer ca un polen -
Ştiu când eşti trist
Sau când te sufoci de emoţie -
Atâtea fire ne leagă, prietenul meu...
Când strada navighează ca o corabie vie,
Aici, printre semeni, sunt veşnic treaz.
Lumini şi umbre, într-o inexorabilă trecere.
Când mă clatină oboseală, simţurile mele
Veghează pe rând.

(Ascult strada)

Dar cum se cuvine să vorbesc despre prozatorul (pardon, moralistul) Aurel Gurghianu. CARNETUL domniei-sale e un mozaic alcătuit din pietricele când sclipitoare, când de nuanţă mohorâtă - aşa se şi înfăţişează viaţa, străbătută nu numai de soare, ci şi de ploaie, furtună sau lapoviţă scârboasă. Subiectele cărţii, tabletele ei cu structuri lejere, ocolesc spectaculosul. "Bătrânul", profesorul cu diplomă de la academia păsărilor, îşi orientează busola spre fapte insignifiante ("o fac deliberat, cu intenţia de a le submina, de a le izola de momentele ei înălţătoare") conferindu-le nimb. Scrie cu egală dezinvoltură despre fiinţe fără "identitate" nimerite în spitale, în staţiuni balneo-climaterice, despre femei, tinere fâţe şi bătrâne cu figura demolată de timp. , despre portarii de instituţii sau măturătorii de noapte. Tonul e al bonomului, înţelegerea a înţeleptului noaptea teleghidat de buha Minervei, tandreţea, duioşia, ironia fină, a cugetului cehovian. Nostalgii de toamnă cu soare blond pe frunza ce "pică", tristeţi de om care a văzut şi auzit atâtea. ZÂMBETE DE AGURIDĂ se numeşte un cursiv din CARNET, dar zâmbetul înţelegător precumpăneşte acrelei ce-o lasă strugurele necopt pe limbă! Maxima intrată - fir tors din materii scumpe - în ţesătura volumului, aduce valoare înaltă, ca de altfel şi scenele absurde. Gurghianu apare ca moralist care nu arată cu degetul înmuiat în veninul cucutei, ci şopteşte cu silabe de miere.
CARNET-ului venit după TERASA, îi aşteptăm continuarea. Pentru sufletul nostru doritor de raze de lumină strecurate prin firida dimineţii, când afară plouă cu funingini apăsătoare.

1981

DIMITRIE STELARU, "ÎNGERUL VAGABOND" Petre Stoica din "Amintirile unui fost corector"(1982)

Dimitrie Stelaru (n. 8 martie 1917, Segarcea Vale, județul Teleorman – d. 28 noiembrie 1971, Buftea, județul Ilfov), pe numele său adevărat Dumitru Petrescu, a fost un poet, prozator și memorialist român.
A debutat ca poet la mijlocul anilor ’30 când, încă elev, a publicat o plachetă intitulată Melancolie. Până în 1938 a publicat sub pseudonimul D. Orfanul (deoarece tatăl său murise pe front, în 1917), pentru ca din 1938, la îndemnul lui Eugen Jebeleanu, să adopte pseudonimul Dimitrie Stelaru.



Biograful lui Dimitrie Stelaru stă sub zodia aşteptării. De bunaseama, într-o zi va apare, oferindu-ne rodul muncii sale, după lungi şi istovitoare cercetări pe un teren pretutindeni mînat de prezumţii. Viaţa poetului, plină de întâmplări neobişnuite, deseori frizând fantasticul, se lasă anevoie reconstituită. Misterele şi legendele ce-i aurolasera numele, amestecate cu fapte reale, impun atenţia selecţiei, verificarea riguroasă, investigaţia detectivului. Prin Stelaru, literatură noastră înregistrează existenţa boemului înverşunat, al unui frate mai mic al francezului Francois Villon şi al germanului Peter Hille, cel pornit să colinde Europa cu şatrele de ţigani. Presa epocii menţionează destule năzbâtii stelariene. E. Lovinescu i-a schiţat un admirabil portret, cel al anilor de dinaintea războiului. Stelaru însuşi a dat la iveală o "autobiografie" (ZEII PRIND ŞOARECI), dar valoarea ei documentară rămâne minoră, poetul stilizandu-şi cu grijă anumite traiectorii ale vieţii. Au apărut şi amintiri, prea puţine pentru a-ţi putea fixa imaginea unei personalităţi ale cărui laturi insolite riscă estompări definitive.
Numeroşi sunt cei care l-au cunoscut îndeaproape prin aventuri şi crâncene dezlănţuiri bahice. Laolaltă, alcătuiesc un catalog de profesiuni, pe cât de lung, pe atât de variat în componenţă: scriitori, gazetari, sculptori, actori, militari, studenţi, circari, hamali, prostituate, cerşetori. Unul dintre aceştia am fost şi eu...

 

Venit în Cetatea lui Bucur să-mi împlinesc studenţia, am luat cu mine câteva cărţi de care nu m-aş fi putut despărţi pentru nimic în lume. Printre ele se afla şi CETĂŢILE ALBE. Despre autorul plachetei având pe frontispiciul copertei o buhă, îmi vorbiseră doar nemulţumitoarele rânduri ce i le acordase George Călinescu în "COMPENDIU". Adăpostit temporar într-un uriaş dormitor al căminului studenţesc de pe Calea Călăraşi, cu destui colegi aduşi de vântul întâmplării la Facultatea de filologie(foarte accesibilă pe atunci) obişnuiam să citesc cu glas tare şi din Stelaru : "Herta, fiica târfei,/Are ochi şi picioare" ;
"Dacă ridicaţi civilizaţia/Peste şarpele cercului, peste Singurul : Muriţi!" ; "Eu sunt pădurea. Sufletul meu. / Voi sunteţi vânturile" ; "Cine vorbeşte de dragoste în ţară/Urcat pe măgar,/Nu-l lăsaţi. E nebun". Îmi plăceau mai cu seama poemele PROFETUL şi EU SUNT PĂDUREA. În egală măsură îmi plăcea şi motto-ul plachetei cu versuri de uşor patos whitmanian : "Am luptat până-n zori, dar n-am învins. El a zis : te vei numi Stelaru, omul care a luptat cu cerul. Biblia". Poate fi şi ea una din posibilele inscripţii de pe mormântul sfântului şi în acelaşi timp ereticului Dimitrie Stelaru.
Lecturi pe faţă, în toamna anului 1950! Riscurile erau mari (curând aveau să pornească din dormitorul pomenit, cu cifra 112 pe uşă, pricinile unui absurd proces Arghezi, rămas de pomină în analele Universităţii). GRATIA DEI: Inmatriculat la "secţia germană", mă bucuram de oarecare îngăduinţă din partea celor puşi să ne ocrotească de bacilii artei "decadente".
Tot citind şi recitînd din CETĂŢILE ALBE, la o vreme se apropie de mine un coleg, Corneliu Armaşu, azi redactor la Televiziune. Reţin dialogul, desfăşurat în şoaptă : "Văd că-ţi place Stelaru..." "Ţi-ai dat seama...""Ai vrea să-l cunoşti?" "Îţi baţi joc de mine... Tu de unde îl ştii?". Mi-a spus că regele ismei trăieşte la Constanţa, unde e căsătorit cu o profesoară, că a condus un cenaclu din care făcuse şi el parte. Pentru risipirea dubiilor, mi-a arătat o culegere de texte lirice închinate lui Eminescu, cuprinzând salutul lui Stelaru (PREFAŢA LA CEI TREISPREZECE). Cei treisprezece stihuitori îi aveau printre ei şi pe Armaşu. Şi-a întărit propunerea : "Fă rost de nişte bani, îl poţi vedea diseară, se află în Capitală, mă întâlnesc cu el la o bombă"! Un salt până la Taica Lazăr, sordidul imperiu al telalilor bucureşteni, mi-am rezolvat imediat problema financiară. În schimbul câtorva bacnote soioase, mai scăpasem de o pereche de încălţări şi de trei cămăşi. După amurgul zilei, împreună cu un alt coleg, Sterie, bolnav de plămâni şi de poezie, ne-am prezentat la localul dinainte stabilit, pe undeva prin Piaţa Sfânta Vineri. Miros de mititei, de fleici şi de rachiuri împrăştiate. Înfăşurat într-un loden maron, îngerul vagabond, singur la masă, aştepta. Ţinea în mâna un ţoi cu pară, năucitoarea băutură a vremii. Am cerut imediat aceiaşi licoare vâscoasă, galben-portocalie, pe care folclorul nostru orăşenesc o poreclise ojă de unghii. Primele tatonări...Află că noi, însoţitorii concentateanului său, iubim mai presus de orice poezia şi slujitorii ei. Stelaru părea sfios, speriat, biet melc retras în cochilia protectoare. Aparenţe...În lumina becurilor chioare, chipul nu i se lăsa ascuns : frunte înaltă, calviţie accentuată, favoriţii lungi, insinuând încărunţirea, tenul măsliniu, ochi bănuitori, şireţi, buze senzuale. Încredinţat că avem bănuţi în buzunare, devenise volubil : "Va-să-zică studenţi..." Vorbea de poeţii zilei, conjugând sarcasmul cu ironia. I se adresa fostului sau ucenic de la Constanţa : "Măi Armasule, prietenii tăi ştiu vreo poezie de A. Toma?" Ne-am simţit jigniţi. Dar el senin şi pus pe şotii : "Să va fie ruşine...nici eu...nu ştiu..." Felul lui de-a fi, mucalit, m-a cucerit pe loc. Dăduserăm peste cap destulă pară că să putem trecem mai curajos puntea timidităţilor. Armaşu avea iniţiativa întrebărilor, tot el îi dădea întruna ghes să ne recite din creaţiile proaspete. Stelaru : "Dacă mai cereţi un rând..." "Bineînţeles - numai un rând?" Trase o Naţională din pachetul dreptunghiular, înmănunchind suta de bucăţi, cum se vindeau în acei ani ţigările de calitate inferioară. Citi BALADA PEŞTILOR VESELI, scrisă pe un petec de hârtie :

La ora patru înspre zori
Trei peşti zburători
Din nu ştiu ce ocean
Rămăseseră fără un ban

Scoşi din ţara lor, cărturari -
(Balena i-a decretat reacţionari)
La ora patru sub un mal
O midie a făcut scandal.
O-la-la.

De când se ştia dumnaei
Nu văzuse-atâţia derbedei
Şi-acum i se-mpleticea limba-n gură :
Peştii vroiau băutură.
O-la-la.

Euforizaţi, am copiat poezia, s-o învăţăm pe dinafară. Au urmat alte recitări şi alte rânduri de pară. "Ce negru eşti drace / Ai colţii mai albi că inima ei"... Lucrurile din preajmă sclipeau asemenea diamantelor la care râvnea poetul. Imagini răsturnate, planări de pasăre cu cheia fericirii prinsă în cioc. "Ce negru eşti drace"...Chelnerii au întrerupt liturghia lui Stelaru, ne-au dat afară. În stradă înjura cu hai, rostea cimilituri fără noimă, brava. Adăpostul i se află prin apropiere. Am ajuns, urmăriţi de aceiaşi pasăre cu cheia fericirii în cioc. Clădire veche, îmbrăcată în beznă. În marchiză atârna o manta şi o caschetă cu panglică verde-deschis. Îngerul, clătinându-se, mai potolit, vorbea din vârful buzelor : "Psst, psst...să nu-l trezim"... Noi, zgomotoşi : "Pe cine să nu-l trezim?" "Ei drace, pe Corneliu Leu, amicul din Constanţa, face armata la grăniceri. Psst, psst... să  nu-l trezim...Ăsta scrie o piesă despre Alexandru Davilla, a dat de un fir, cică l-au omorât cu otravă...psst, psst, să nu-l trezim."
Ne-am despărţit. Trecuse cu mult de crucea nopţii. Poarta căminului ne întâmpină zăvorâtă.

                                                                - va urma -