PETRE STOICA Aurel Gurghianu în "Anotimpurile cetăţii"(1988)

Petre Stoica & Aurel Gurghianu

foto: Radu Stoica

La Conferinţa naţională a scriitorilor voi avea ocazia să-l întâlnesc din nou pe Petre Stoica. Uriaşul din Banat, cu alură de cetăţean al Europei de unde şi-a însuşit, prin vocaţie, ţinuta vestimentară, degajarea, şi nu în ultimul rând, o vastă cultură poetică de sorginte nemţească, (deşi uneori mi se pare că aduce a fermier american, viitor candidat la Preşedenţie), se va ridica de la masă ca de fiecare dată văzându-mă şi-mi va acoperi barba scurtă, albă, ţepoasă cu barba lui sură, cotropitoare, amintind de profeţii unor străvechi seminţii.
 Dacă e cu mai mulţi, va caută un scaun şi-l va plasa lângă el, înghesuindu-şi convivii, toţi petrecăreţi; mă va chestiona în legătură cu un pahar de votcă, apoi văzându-mă dispus, va întinde mâna sub masă după butelcă, în caz că ora respectivă stă sub semnul interdicţiei. Aşa, pe furiş, plăcerea consumului se dublează şi ochii poetului strălucesc. Primele lui impulsuri confesive se referă la STEAUA sau TRIBUNA, la clujeni.
 Vechea dragoste i-a rămas. Se întâmplă ca eroziunea timpului sau împrejurări noi să-şi lase stigmatul pe sentimentele noastre, lecuindu-ne de vechile fostele iubiri. Cu poetul Stoica se petrece un fenomen rar întâlnit. Longevitatea sa sentimentală e aproape unică. Afecţiunea - dacă se poate spune aşa - faţă de revista care i-a publicat primele versuri e şi acum neştirbită.
 Mărturisesc că revederea cu poetul îmi trezeşte şi mie nostalgii.
Anii entuziasmului de altădată. Ciclurile de poeme strecurate cu "vinovăţie" în paginile lunarului de atunci,. Lupta pentru colaboratori de prestigiu din Bucureşti, marile figuri încă în viaţă ale literaturii române.
 Cine altul s-a înhămat în Capitală la această trudă - pentru care sunt necesare virtuţii de ambasador şi picioare de atlet - dacă nu poetul Petre Stoica, redactorul nostru plătit, când nu (mai mult NU decât DA) ? Şi plicurile cu manuscrise au început să sosească. Dar ce "pradă" purtau în ele! Arghezi, Vinea, Adrian Maniu, Sadoveanu, Călinescu, Vianu, Perpessicius, ca să mă refer doar la cei mai proeminenţi. Dar generosul Petre Stoica, cel mai credincios prieten al poeţilor şi al poeziei adevărate, ne trimitea şi producţiile de început ale colegilor săi de generaţie: Nichita Stănescu, Modest Morariu, Mircea Ivănescu, apoi Virgil Mazilescu, Daniel Turcea şi alţii pe care nu mi-i amintesc în clipa de faţă. Multe mărci poştale a trebuit să plătească din propriul buzunar.
 Ne dăm seama tot mai mult că Petre Stoica s-a identificat cu publicaţia din Cluj, s-a implicat în destinul ei prin ani. Nu vrem să ascundem realitatea că în timp ce pentru unii revista e doar "un loc de muncă", pentru Petre Stoica e un teritoriu al spiritului.
 Semnificativ este faptul că la sărbătorirea a 15 ani de apariţia STELEI, M.R.Paraschivescu, fostul nostru redactor şef, la o şuetă în redacţie ne întreba: "Ce talente s-au afirmat în revista de când o faceţi voi?" Şi tot el a răspuns: "Da, în proză Dumitru Radu Popescu şi în poezie Petre Stoica"
 De atunci au trecut ani. Valori din alte generaţii s-au adăugat. (Subliniez valori NU SUROGATE fosilizate prin "jena" de schimbări a unor inimi duioase).
 Petre Stoica îşi îndeplineşte rostul său prin cărţile de versuri, neostenind să-şi continue un drum propriu, aproape singular în literatura română, dăruindu-şi clipele şi romanului, şi transpunerii în limba noastră a "miracolelor" (titlul unui volum al sau) din alte idiomuri. Iată şi o culegere de admirabile portrete de scriitori tutelari, evocând culmi ale culturii autohtone.
 Îmbătrânim oare? Nu s-ar spune. În ce-l priveşte pe poet, sensibilitatea sa se acutizează, neliniştile veacului umblă prin versurile sale, insertandu-le o undă de aspră ironie, ca-n poema de-nceput a plachetei recent apărute, PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ.

 Să-i parcurgem INTERVENŢIA la congresul viitorologilor din Sasso-Lo, acum în încheiere, şi să-l felicităm pentru cărţile scrise, închinând un pahar, în contumacie, pentru cele ce le va încredinţa judecăţii timpului:

             Domnilor e timpul să devenim odată serioşi
lumea se apropie vertiginos de anul două mii
şi totuşi copiii scriu pe garduri aceleaşi vechi neghiobii
bunicile veritabile se împuţinează văzând cu ochii
sonetele şi licuricii sunt pe cale totală de dispariţie
ca de altfel şi frumoasele arme convenţionale
Turnul din Pisa îşi revine la poziţie normală
(încă un semn că toate merg brambura)
psihiatrii se înmulţesc ca şoarecii de câmp
muşchii boxerilor se subţiază de ce oare?
creşte nivelul artistic al dansatorilor pe sârmă ghimpată
scade în schimb moralul cultivatorilor de varză
să tragem un autentic semnal de alarmă
oprind din mers taurul acesta blindat
care ia în coarne nevinovatele noastre căprioare
ne apropiem vertiginos de anul două mii
şi iată că ajumgem în gară complet năuciţi
se impune luarea unei decizii urgente şi eu vă propun
ca prima măsură să organizăm un banchet
cu trandafiri cu homari şi evident cu şampanie
vom invita şi săracii planetei noastre bogate
punându-i să tragă la rame în timp ce noi
turnăm în pahare ce ziceţi domnilor?

Privim, pe coperta a IV-a, extrordinară poză a poetului şi ne dăm seama că gestul sau avertizează cum nu se poate mai elocvent asupra complicatelor probleme universale.