..." -Câte n-am visat, şi câte nu visez... Copil, călărind locomobila, îmi doream titlul de mare, de nemaipomenit de mare inventator. Văzând militari în casa părinţilor, mă doream ofiţer, dacă nu de marină, măcar unul de cavalerie. Privind lanurile de floarea-soarelui (cu ochiul celui care îl descoperise pe Alecsandri), blândele, melancolicele lanuri ale şesului natal, înfăşurate în purpura înserării, mă doream poet. În ameţitorul fluviu al acesei ultime dorinţe mă trăsese adânc Mihai Eminescu. La doisprezece ani, m-am pomenit autor de poezii în grai bănăţean...Modelul meu, Dr. Gârda, a fost curând abandonat în favoarea altuia, năucitor : Bacovia. În clasa a cincea de liceu, colegii şi profesorii mi-au găsit o poreclă: "Poetul"! O iubeam pe Katja, elevă la Notre dame, jucăm handbal în "11" şi scriam versuri suprarealiste. Zâna mea a intrat în negura amintirilor, handbalul a rămas şi el în aceeaşi negură. Singurul vis care mă urmarea clipă de clipă, orişicât aş fi vrut să-l alung : de a ajunge poet între poeţi. Goethe afirma sentenţios: cele dorite în tinereţe, le primeşti din belşug la bătrâneţe. Aş vrea să ating frumoasa vârstă a fostului demnitar de la curtea weimareza, din simplă plăcere de a verifica spusele domniei sale. Dacă a minţit cumva?"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu