Poezia de vineri

Muzica sufletului meu

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri..........de data asta, sambata!

    ANNO MMCI

gandul omului era un curcubeu
melodiile sale ridicau sate orase hraneau
fapturile pamantului

istoria se retrage din pagini
memoria imbratiseaza culoarea apei

semnele pier in departare
si piatra ia forma placentei
in ea gesteaza o pasare fara aripi
viitoare cumnata a infernului

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

GENERALUL MORTII

Noaptea geme si asuda in somn
vin spre el cortegiile de schelete
de la Canal de la Aiud de la Sighet
din toata tara prefacuta-n pivnita de plumb

dimineata cineva bate sfios la usa
e postasul care-i aduce pensia de merit
pentru consolidarea puterii populare
postasul primeste bacsis o gheara de corb

ELEGIE

Patruzeci si cinci de ani mi-au ajuns
parasit de nadejdi si elanuri
caut o grota unde sa mor
printr paianjeni departe de semenii
care pun mercurialul inaintea decalogului

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

sarbatoare sacra

pe strada principala
apar majorete trimit bezele flutura chilotei
le urmeaza calare pe un catar castrat
retorica zilei inalta si mandra

rand pe rand se deschid ferestrele atipite
nedumerirea invadeaza incaperile
nimeni nu stie ca azi e sarbatoarea
recoltelor analfabete

i-am spus

i-am spus nu veni
totusi mi-a intrat in casa
cu sanii remodelati cu dialectica
iubirii eterne pe buze

la numai cateva zile
omizile mi-au devorat gradina

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

                                                        dupa risipirea negurei

o negura densa
imbratisa intregul tinut

mesagerii vestilor bune
ratacind au ajuns in alt tinut

dupa risipirea negurei
nu ne-am mai recunoscut

eram cu totii
democrati surdo-muti

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

 Cantec de seara

Seara, cand umblam pe carari intunecate
Ne rasar in fata palidele noastre fapturi

Cand insetam
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilarii.

Raposati, ne odihnim in umbra socului,
Privim pescarusii suri.

Nori de primavara cresc peste orasul sumbru,
Care tainuieste preainaltatele vremi ale calugarilor.

Cand iti prindeam mainile subtiri
Lin deschideai in tacere ochii rotunzi.
E mult de atunci.

Totusi, cand intunecata armonie bantuie sufletul,
Apari tu, alba, in peisajul de toamna al prietenului.

                                        Georg Trakl, in talmacirea lui Petre Stoica
                                        Coperta si ilustratiile: Tudor Jebeleanu                                     

Cum ar arata viata fara fotografie?

Poezia de vineri

                                         
                 ADMINISTRATORUL
                                                                                                                                                                                              Azi noapte mi-a intrat administratorul in casa
tragea si trantea pe jos sertare si sertarase
dezlipea timbre fiscale isi taia unghiile cu forfecuta bunicii
pangarea spatiul dintre substantivele si adjectivele mele
mi-a spart lentilele ochelarilor dar eu
continuam sa urmaresc miscarile sale nerusinate
ma cauta indaratul dulapului indaratul
culorilor din tablouri
gasea numai sapaturile timpului
eu stateam la masa mea de scris
si priveam
cum administratorul fiinta asta
cu burta hidropica si picioruse de musca
se transforma in planta agatatoare

dimineata l-am intalnit pe Virgil Mazilescu
spunea indignat domnule esti un imbecil
de ce nu l-ai ucis era doar administratorul meu
in sfarsit lasa-l dracului si asculta-mi ultimul vers
eu sunt realitatea ba realitatea palpabila

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

                 Vizita pe amurg

Ma viziteaza mama vine
din imperiul seifurilor de tarana
mi-a auzit suspinul

aduce albumul fotofrafiilor din anii
fara boli si lacrimi si fara invazii barbare

ma strange la piept imi pipaie ranile sangerande
de cand le am? incremenite buzele tac

ma priveste cu ochii umeziti
i se pare ca sunt mai batran decat ea

o consoleaza gandul ca m-am mutat
langa ogoarele familiei vai azi despuiate de aura pietrelor de hotar

mancam aluaturi pregatite-n bucataria bunicii
bem apa limpede din fantana curtii invadate de flori de glasuri vesele

ne plimbam prin incaperi plusate
(copil imi placea sa ascult misteriosul sunet din gusa starcului impaiat)

se aude larma strazii anarhizate

mama imi asterne patul ca in zilele cand eram cu toti fericiti
netezeste perna face semnul crucii pe ea

mama pleaca in toiul noptii
ia pe umerii ei firavi
jumatate din suspinul meu jumatate
din ranile mele sangerande
 

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

                 ODA

Degetele tale care curata cartofii
degetele tale care despica scoicile taioase
degetele tale care toaca mararul si ceapa
degetele tale care spala sangele de pe carne

degetele tale care scot petele de cerneala

degetele tale care panseaza o rana adanca

degetele tale care sterg lacrimile

degetele tale pe care le saruta luna cand dormi

degetele tale-zece flacarui


                 STIU

Stiu ca spatiul meu launtric e facut pentru experiente mai dure
mie insa imi place sa privesc
cum norul acela atinge cu genele sale mereu umezite
copacii casele mormintele si urmele
de argint ale oilor seara

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

                                 RAD SI FUMEAZA

Candidatii la fericire
stau pe terasa beau bere irizata

dezbat probleme despica
butucii adevarului descriu
violente scene de dragoste

rad si fumeaza rad
si ragaie cu fervoare

treptat treptat berea se tulbura
sub aburii cascatului

si deodata noaptea
coboara in testicolele lor transpirate

                                  ASTEPTAM

Asteptam o generatie mai putin somnoroasa
asteptam o recolta de narcise autentice
asteptam un timp
care sa aiba culoarea si sensul timpului

asteptam o batranete surazatoare
si preoti cu voce limpede

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

CAUTAND COMOARA

Au cautat comoara
cantecul lor
a fost rabdarea stramoseasca

au sapat zile si zile in sir

pe locul comoarei furate
au gasit apa legilor nedrepte
de ieri si de azi

revolta si-au stins-o
devorand cocosul vecinului


IMPERATIVA

Demontati angrenajele false
alungati apostolul secetei
numit pe post de morar

si painea voastra va avea
aroma soarelui

FINALUL MANEVRELOR DE TOAMNA

Tropotul cailor se indeparteaza
manevrele de toamna vor ramane in amintire
ca un murmur de ape sub vazduhul moliftilor

peste linistea searbada din tinutul vostru
se asterne curand ninsoarea decizia alba
va condamna bolboroseala nimicniciei legile
comediantilor umflati cu drojdii balcanice

sub privirile ingerului justitiar

tropotul cailor se indeparteaza inima
presimte dreptatea anotimpului care acopera
rusinea tinutului vostru

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

SINGURATATEA  NOBLETELE EI

Impacare este numele tau batranete

la ceasul amurgului culeg legume
ud florile insetate de viata

cobor persienele aprind lumina
ma asez la masa fac socotelile zilei
marele castig mi se repeta si-acum:
singuratatea nobletele ei

si vine noaptea lunga visul
care amesteca sani sidefii cu saculeti de tarate

impacare este numele tau batranete

Muzica sufletului meu

Poezia de vineri

pana la sfaritul sfarsitului

 doar pentru tine mai culeg trandafiri
doar pentru tine

vechile mele iubiri sunt azi
initiale amestecate intr-un osuar paraginit
tu ramai pana la sfarsitul sfarsitului
nobila mea suferinta de asemeni ramai
cheia portii care da spre locul
unde timpul imi readuce puterea
de-a conjuga credinta cu dreptatea

din trandafirii culesi iau firul gloria dei
asezandu-l langa corabia ta de hartie
sosita in golful solitudinii mele

IN TIHNA SERII

Vine paianjenul
vine din ungherul acela fara lumina fara nume in calendar

vine pe sase pe zece pe douazeci de picioare de fier

se opreste langa statueta cu bratele supte de timp
sta la panda negru viclean
ochii ii sunt de marimea becului electric
pantecul cat globul terestru de pe masa

iti asculta
respiratia sangele intrecutul trecut
apoi te inghite
in timp ce faci
complicatele calcule matematice

S-a facut dimineata...

S-a facut dimineata si vanatorii se-ntorc
de la lucrarile lor sangeroase
s-a facut dimineata si un submarin atomic
a disparut in burta pestilor
s-a facut dimineata si nimeni nu m-a decorat
s-a facut dimineata si tu te ridici din somn
ca un scafandru cu bratele pline de corali
s-a facut dimineata si dimineata miroase a faina
s-a facut dimineata si totusi coropisnita nu m-a mancat
s-a facut dimineata iar moartea si-a scos oglinda retrovizoare

s-a facut dimineata si un cal a plecat in cer
sa ne aduca basmul zilei de ieri

s-a facut dimineata...

DUPA BATAIA PENDULEI

Ce se ascunde indaratul raftului cu sticle?
radacinile copacului din curte?

ce se ascunde indaratul canapelei?
o soparla? o spada? poate un nasture?

ce se ascunde indaratul draperiei?
sufletul golit de sintaxa fericirii?

ce se ascunde indaratul tapetului?
negrul timpului in destramare?

ce se ascunde indaratul farasului?
nimbul mortii dand tarcoale casei?

indaratul meu ce se ascunde?
noaptea copilariei? umbra tatei?

dar indaratul micutului semn de intrebare ce se ascunde?
teama agonia neantul

Muzica sufletului meu

"TE UITA CUM NINGE DECEMBRE"

In urma cu vreo zece ani(1972), intre mine si Teodor Mazilu, diavolul a tinut sa arunce samanta zazaniei. Desi ne recunosteam de la apreciabila distanta, parea ca aveam de impartit ceva ce nu merita. o neintelegere alimentata de orgoliul meu excesiv. Vantul aducea dinspre Mogosoaia si invers ecoul cuvintelor noastre cu explozii de petarda. Apoi, la regizarea hazardului, galceava a incetat, fara salamalecuri, in fata unei sticle cu vin "Cabernet-Sauvignon" inaugurand o prietenie niciodata cazuta in rugina. Am petrecut impreuna zile si nopti de veselie spumoasa si confesiuni, destule batute de aripa restrisei. Ultima perioada a existentei sale mi l-a apropiat si mai mult sufleteste. Am inteles atunci cat de nefericit era acest mare scriitor, nepractic in viata, incapabil sa-si construiasca forturi ocrotitoare, fie ele si superficiale. Credea-cata naivitate-ca talentul, buna-credinta si cinstea ajung. Il urmareau necrutator invidiile macerante transformate in cuvinte-bata si razbunari prostesti. "Toti simt nevoia sa ma batjocoreasca" imi marturisea cu inima insangerata. Nu chiar toti, gresea. Pentru ca numarul celor care ii pretuiau personalitatea artistica, inteligenta si hunorul inimitabil, il intrecea pe cel al detractorilor, destui dintre ei penibili petitionari la ghiseul gloriei.
  Vizitandu-l odata la Mogosoaia, i-am dat o carte de-a mea, proaspat aparuta, si a gasit de cuviinta s-o laude in Luceafarul. Peste putin timp mi-a imitat gestul, oferindu-mi surprinzatoarea lui culegere cu poeme, Cantece de alchimist. Recitind-o, i-am gasit nealterata prospetimea, timbrul inconfundabil, tehnica poetica impecabila. Versuri de genul: "Poate ca nasterea ar trebui sa fie/ O stare de lumina, explozie solara/ Si sa iesim carunti din pantecele mamei/ Obisnuiti cu noaptea si zgomotul de-afara..." isi gasesc locul in orice antologie nepartinitoare. Il vizitam la Mogosoaia...Ahtiat de vesti, si la fel de ahtiat sa-i aud paradoxurile naucitoare. Uneori il cautam impins de nevoi financiare. Generos din fire, dadea curs solicitarilor mele de imprumut. Impreuna cu o persoana apriga in initiative, voiam sa-l determinam la cumpararea unei case modeste, ferita de zgomot si cheltuieli nesabuite. casa, nelipsita de oarecari conforturi ale civilizatiei, pentru moment il incanta. S-au ivit curand indoielile: Cine sa-i gateasca, sa-i procure vinul, sa-i deretice? Probleme insurmontabile. Si cum vor veni acolo, in ingrate conditii de transport, femeile de care ii placea sa se stie inconjurat? Desi in literatura le "infiera" (ca nimeni altul la noi) nu se putea dispensa de prezenta lor, asemenea vienezului Peter Altenberg, pelerinul noptilor, care vedea sexul slab "opera de arta a lui Dumnezeu". a renuntat la dislocarea dintr-un cuib atat de familiar lui. Pentru Mazilu, fosta resedinta a Bibestilor constituia totul, mai exact: laboratorul in care locuia, scria si studia viata actritelor, textierilor, fotbalistilor, a trecatorilor prinsi in baluri cu sau fara masti. Aici, vorba lui La Bruyere, isi "istovea" mintea cautand sa dea in vileag viciile si ridicolul.
  Claustrarea mea la Bulbucata, si o absenta mai indelungata din tara au imputinat sensibil intalnirile noastre. Dadeam nas in nas pe nepusa masa, in locuri dea dreptul neverosimile, ca bunaoara in vara anului 1974. Asteptam in gara principala a Munchenului trenul menit sa ma readuca in patrie. Printre pasageri, in majoritate cosmopoliti, am zarit o fiinta plapanda, pierduta sub o imensa palarie neagra. Tudor! Fusese si el la memorabilul campionat de fotbal, pleca acum spre o alta zona a Europei, spre orasul luminilor! Orarul feroviar, sever ca pretutindeni in lume, ne-a obligat la schimb de silabe grabit. "Lasa, pe altadata...vii tu la Mogosoaia..."Acasa, ne revedeam tot intamplator: La Congresul scriitorilor, la "Doi Cocosi", in incinta palatului brancovenesc, la "Zilele dramaturgiei" petrecute in orasul de pe Somes( unde, in braseria "Continentalului", asezat langa mine, acordase tanarului critic literar Radu Saplacan un interviu). In anul 1977, reintalnindu-ne, dupa desertarea catorva pahare cu vin, si-a dezlegat limba, voia sa-mi spun parerea intr-o chestiune grava: Face bine, face rau, casatorindu-se? "Insoara-te, Tudore, l-am indemnat. Fara indoiala, mai chestionase el si alti prieteni. In privinta imboldurilor la insuratoare, inzestrat cu experienta, eram intotdeauna inflacarat aratand imensele avantaje ale traiului conjugal. Si condamnam mizerabila burlacie, ca sa ma exprim in tonul sau din Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni. Oricum, hotararea fusese luata, voia el doar asa, sa mai intrebe, daca totusi?...Urma sa particip la petrecerea mirilor, petrecere neonorata, data evenimentului gasindu-ma in voiaj austriac.

  Incepand de prin august 1979, luni in sir am stat in permanenta langa Tudor, la binecunoscuta lui masa din salonul vechiului palat, reprofilat candva in casa de creatie. Il gaseam indeobste singur, covarsit de probleme amanate si rasamanate, cu adaosul migrenelor ivite peste noapte. trebuia sa intregeasca o anumita scena din comedia Mobila si durere. Piesa era programata, regizorul ii da ghes, actorii oradeni ajunsesera cu repetitiile pana la acea insula ale carei contururi isi intarziau definitivarea. Ca intotdeauna in situatii de acest fel, creatorul lupta cu demonii insomniei. Il infruntau si pe Tudor. Inspiratia venind la timp, premiera a avut loc la data prevazuta. Scapat de un chin, il miruia altul: Iarna batea la usa nemiloasa si din inventarul garderobei sale lipseau vesminte calduroase. Plutea totusi pe nava optimismului. urmau sa-i apara doua carti, o jumatate de duzina din lacasurile Thaliei ii pregateau inscenarea pieselor. Zeita belsugului, Copia isi vestea sosirea. Printre obsesiile-i vechi: antologia de dramaturgie romaneasca, tiparitura importanta, care-l excludea. Mare nedreptate. Daca autorul ei a tinut sa-l necajeasca pe Mazilu, se poate felicita, a izbutit pe deplin. Singura inicvitate facuta acestui scriitor de anvergura? Oare cate culegeri de traduceri alcatuite pentru cititorul strain ii cuprindeau numele? Faptul ca nu detinea functii administrative constituie o explicatie, nicidecum o scuza.
  Sosirea mea alaturi de Virgil Mazilescu in salon, il scotea din mutenie devenind jovial, exuberant. Se intampla sa fim asteptati cu nerabdare. Isi lua pumnul marunt lipit de buze si salta usor de pe scaun, desfacandu-si bratele: "Ce faceti domnilor? Pe unde umblati?". Ii flutura putinul par carunt, puf de papadie, gata sa-si ia zborul. Avea in fata sticla de vin, de care se despartea numai in somn. Cu ea in mana, prin mers aplecat si camasa scoasa la spate, facea naveta intre salon si odaile de sus. Pentru el, lacrima stoarsa din struguri era nectar, elixir indispensabil. Manca putin, cu gesturi delicate. deseori meniul comandat in ajun ii ramanea neatins, multumindu-se cu cateva felii de salam de Sibiu si fructe. Perimetrul miscarilor si-l restrangea intre zidurile palatului din care nu pleca cu saptamanile. Mai in gluma, mai in serios, se spunea ca Tudor n-a vazut niciodata lacul, cavoul osemintelor ilustre, livada. Invitatia de a-si petrece seara pe terasa vilei din vecinatatea serei, o declina categoric, invocand...frigul. Deplasarile i le franau comoditatea dublata de sleiala. Nevoia plecarii in oras il ingrozea. Cauta sa-si rezolve afacerile prin intermdiul telefonului, si cand aparatul inventat de bell funciona anapoda, il zareai prada agitarilor nervoase.
  Conversatiile cu Tudor, rege al ironiilor, satirei, absurdului si sarcasmului, te inviorau, te simteai iesit dintr-o baie terapeutica. Inteligenta lui, bisturiu extrem de fin, diseca situatiile cu incantatoare luciditate. Unor interogari ("Ce, si asta se crede Shakespeare?", "Te pomenesti c-o fi al doilea Eminescu, si noi, naivii, nu stim?") le urmau filipice viclene. Ducea paharul la gura, sorbind vinul, apoi isi stergea cu degetele transparente colturile buzelor subtiri. Pauza scurte, calculata, in vederea lansarii vreunei formulari teribile. Pentru redarea lor, inutil apelul la memorie, suficient sa deschid la intamplare vreo carte purtandu-i semnatura, le gasesc pretutindeni, misuna ca mormolocii intr-o apa nepoluata; "A lovi un om prost e ca si cum ai lovi un copil...", "Asa cum exista pomieri voluntari, exista, bineinteles, si idioti voluntari", "Fiecare porc spera, in subconstientul lui mai mult sau mai putin incarcat, sa capete aripi. Dar ce poate fi mai infriosator ca un porc zburand triumfator ca ciocarliile in inaltul cerului?!"" O femeie adevarata mai usor accepta sa fie inselata decat sa fie condusa din comoditate pana la poarta casei...Femeile iarta cu usurinta greselile mari comise impotriva lor si sunt intolerante cu cele neinsemnate.", " Prostia este si ea o vocatie, ca oricare alta, ca pictura, sau dansul, sau muzica", "Mi-e foarte greu sa fiu stupid si grosolan oricata cautare ar avea aceste daruri dumnezeiesti.", "caci asta e comicaria: prostituatele sunt cele mai pudice femei"...As putea continua cu mii de exemple, spre satisfactia cititorului. Din scrierile lui Mazilu, ochiul ager si mana harnica pot alcatui oricand o insolita enciclopedie a paradoxurilor. Omul acesta unic in felul lui, in crucuada pe care o purta impotriva prostiei, uza de o dialectica pe cat de imprevizibila, pe atat de diabolica. In discutii concluziile-i gaseau ecoul in acel "pai, nu?"-si ochii lui albastrii-cenusii se prefaceau in flacarui de magneziu.
  De neuitat raman pentru mine dupa-amiezile cu meciuri de fotbal, urmarite umar langa umar in fata televizorului. Amintea mereu ca jucase pe post de extrema intr-o formatie bucuresteana(cand o fi avand timp tancul care de la cinsprezece ani, inca in pantaloni scurti, ucenicea prin redactiile ziarelor si revistelor literare?) si ca are un nepot legitimat la "Chimia" Ramnicu Valcea. Comentariile lui, abundent presarate cu sare, piper si boia imi reinviau vechile-i tablete sportive din Contemporanul. De la sine inteles, amandoi ne declaram capabili sa rezolvam situatiile din teren infinit mai bine decat tinerii nascuti sa bata mingea, pe plata si dupa program impus stiintific. Odata meciul incheiat, lunecam in salon vorbind cate in luna si in stele. ironia era o floare vesnic deschisa, oferindu-si parfumul tare celor din preajma.
  Taifasuiala noastra, impletita cu a altora, pe neasteptate se transforma in petreceri memorabile, straine de jeg si vulgaritati. Le dominau cantecele frante, melancolice, si dansurile voit caricaturale, la care Tudor tinea sa fie campion. "Ai vazut ce splendid am dansat?" ma intreba a doua zi. "Da, Tudore, am vazut, ai fost grozav"...ii raspundeam aducandu-i satisfactii primite cu bucurie de copil. Alteori, alcatuiam planuri legate de premierele pieselor sale. Planuri cu banchete regesti, destramate cu putin inaintea evenimentului asteptat. "Plecam cu totii la Targu-Mures." Lipsa banilor l-a purtat de unul singur spre locul "desfasurarilor". Amanari..."Nu-i nimic, la Oradea o facem lata". S-a dus si acolo urmat doar de propria-i umbra. "Vine premiera de la Municipal...voi invita cele mai frumoase femei din Bucuresti..." Himere, cele sapte vaci slabe de-abia de isi anuntau disparitia. Lucrurile s-au schimbat curand, semnul prosperitatii sale devenind vizibil. Si-a cumparat palton, costum, palarie, fular, cravate. Nicidecum de dragul dichiselii-o, asta niciodata. Staifului ii prefera "ponoseala". I se parea mai altfel, mai sic, cu nodul cravatei desfacut si cu manecile camasii dezbumbate. In cazul lui Tudor neglijenta vestimentara putea trece si ea eleganta

  Pe pamantul oamenilor aparuse frigul, griveii Mogosoaiei alergau zgribuliti, orele toamnei se scrumisera, pescarii dormeau pe soba visand pestele din basm. Purtam in continuare pe umeri petalele trandafirilor pe care vantul negrelor destramari ii presarase pretutindeni. In eternul salon, mesei noastre i-am mai alaturat inca una, sa fie loc pentru cine ar fi dorit sa ne insoteasca duiosul cantec, nebanuitul cantec al despartirii. Virgil, cu vocea lui nestricata de tutunul tigarilor ieftine, mobiliza si dadea tonul melodiei Decembre. Ii tineam isonul, si in pauze ne minunam de felul in care izbutise Alifantis sa puna pe muzica faimoasele versuri bacoviene, stiute dintotdeauna numai spre a fi soptite iubitei la ceas de alean. "Te uita cum ninge decembre"..."Sau zilele mele-totuna"..."Si ninga zapada ne-ngroape". Fulguiala de afara in loc sa stinga, sporea vapaia adunata pe buze. Si brusc, rascolitoarea dupa-amiaza incetase. Luminile spectacolului feeric se stinsesera. La rampa aparusera duhurile rele. Tudor chemase pe unul din dintre oamenii de paza, ii daduse cheia odaii cu rugamintea sa-i puna manuscrisele intr-o valiza-singura-i avere. Cine presimtea prabusirile? O masina, comandata in graba, statea la poarta principala. "Asteapta telefonul meu", au fost ultimile cuvinte ce i le-am auzit intre zidurile groase ale palatului. Am ramas singur, inmarmurit si inghetat. Si iata-ma la locuinta lui "conspirativa", la Dan Cristea. "Eh, ce zici Petre? Ti-a placut? O adevarata evadare, ca-n filmele americane". Am locuit in acel apartament trei zile. Suficient sa-mi completez imaginea despre o existenta cu capul in jos. Tudor dormea aiurea, activitatea cotidiana si-o dirija dupa criterii ce muritorului de rand ii sunt imposibil de inteles. dadea zeci, sute de telefoane. Purta tratative cu directorii de teatru, cu regizori, cu actori, cu persoane binevoitoare, gata sa puna umarul la urnirea carutei sale impotmolite. Tudor hotarase o radicala schimbare a vietii ce o dusese pana atunci. "Plec la Cumpatu". A stat o vreme, scurta, printre poeti, babe si copii. bantuit de nelinisti, a revenit in Capitala, spre a ramane pururea la una din marginile ei, tocmai acolo unde iarba creste neara, nepasatoare la fetele anotimpurilor.
  Timpul, cat i-a mai ramas, a fost un du-te-vino, o pendulare intre cunoscut si necunoscut. In ciuda calvarului starnit de o boala ticaloasa, respira cu nadejdea stabilitatii, plin de sperante si increzator in prieteni. Pana in clipa cand moartea ni l-a rapit lasand un gol de neumplut. Teodor Mazilu, inteleptul, Til Eulenspiegel-ul in straie moderne, a lasat noian de pagini care imbogatesc substantial literatura roamna la capitolul ce-l are pe Ion Luca Caragiale stalp de aur. Ninge ca in ceasurile noastre de veselie, cele atinse, fara sa stim, de zabranic inmuiat in catranul noptii. In fosta lui odaie cu manuscrise vraiste si carti dispuse asemenea unor caramizi inclinate, trebuie sa fie frig. Frig prin locurile unde juvenilul a ras cuminte si amar si dispretuitor. La primavara, anonima pasare de matase va veni cantandu-i la fereastra din care privea, meditativ, spre copacii parcului cu adancimi de nuanta diamanteloe sarutate de soare. Imi vine greu sa-mi inchipui ca nu voi ma da ochi cu Tudor, daca nu zilnic, saptamanal, lunar, la Mogosoaia, sau aiurea in Bucuresti, macar o data pe an, oriunde, chiar si pe o insula stapanita de fantomele pustiului. Intalnindu-l si auzindu-i reprosul: "Pe unde umbli, domnule?"
  Existand un Dincolo, sunt sigur ca prietenul meu de odinioara, rezimat de balustrada cerului, ar gandi: "Ce l-a apucat pe nebunul de Petre sa-si incheie randurile despre mine in felul asta? Doar stia ca am oroare de asemenea lirism" Dar exista un Dincolo?

PE UNDEVA IN DERIVA

Doamna de unde veniti pana ieri
si eu eram in deriva aveti picioare
atat de frumoase sunt coloanele iadului legati-ma
de ele tarati-ma in foc sunteti sora laptelui smoala
si aveti un portret generos nu sunteti cumva Ofelia
nu fecioara aceea palida a fost mancata de raci
dumneavoastra aveti piper sub piele aveti si sex
si zece unghii-porunci legati-ma de picioarele
proprii tarati-ma pe aleile iadului altfel
va rup portretul am zis

Poezia de vineri

                      CLIPELE NOASTRE

Clipele noastre din trecut clipele noastre
in prezent nimeni nu le stie toti
le hulesc cu limbi impletite din iasca
numai vulturii le cantaresc
pe trepte inalte cu talgere de aur

stiri

ieri o oaie bearca a mancat un lup
un avion s-a izbit de un munte
dar pasagerii au supravietuit
o actrita superba a luat in casatorie
un batran cersetor jegos
ieri ministrul informatiilor
a rostit un adevar

cadril

din pricina guturaiului contractat
de maestrii de vanatoare ai parlamentului
legea care permite dreptul
de-a admira pantofii mafiotilor
a fost amanata
pana la urmatorul bal mascat

Sfaturi metafizice

Fii atent traiesti in provincie
intr-un orasel ghidat
dupa codul bunelor maniere si dupa ritmul in care
tusesc batranele bigote

saruta mana doamnei proaspat coafate
saluta fanfara crescatorilor de porumbei calatori
fii ceremonios in fata autoritatilor
autocrate sau blande sau ametite de somn

fii atent ce cravata iti pui
in ce partid te inscrii

da dovada de patriotism infasurat
in mantie de pasla grosime menita
sa te apere de agresiunea
pornita din citadela viespiilor

controleaza-ti pasii optiunilor estetice
nu divulga prietenia cu Pitagora
cu purtatorii paftalelor secrete

fii ingaduitor cu bisexualii cu daltonistii
cu oamenii de la margine

prietene fii atent
aici nu exista refugii pentru tigri

Muzica sufletului meu

19 mai 1977, Bulbucata.....

    In drum spre V., primarul imi taie calea. Ma trage sub un copac, semn ca vrea sa-mi faca marturisiri importante. Isi drege glasul: "Domnu' Stoica, a trecut azi pe la primarie un maior de securitate. S-a interesat de dumneavoastra. I-am spus ca sunteti om pasnic, ca stati toata vremea prin curte, ca va ocupati cu gradinaritul iar seara scrieti carti. Mai multe lucruri i-am zis ca poate afla de la tov. C., seful garzilor patriotice, care va viziteaza des. L-am indrumat bine, nu? face mutra sireata. Ca doar C. va este prieten"..
   Bravo domnule primar! Destui dintre colegii mei ar putea sa va urmeze pilda onestitatii. Evident, o felicitare neexprimata prin viu grai. Oricum, i-am multumit pentru curajoasa confidenta.
   Seara, fuguta la C. Ii propun o seara de table, facandu-ma ca habar n-am de relatarea primarului. Ia sa vad, gandesc, daca si apropiatul meu este sincer. C., nitelus tulburat, intra in camera alaturata slinoasei sale bucatarii de unde revine cu consacratul rachiu. Isi rasuceste Carpatul in tigaret, scuipa marunt-maruntel, conform ticului care-l paraseste numai in somn, si-si sloboade gura. L-a vizitat un maior de securitate care etc., etc. I-a declarat ferm: tovarasul Stoica este un cetatean corect si mare, mare patriot... Il parasesc seara tarziu, insa si putin ingrijorat. Sa trimita Bucurestiul un maior de securitate pe urmele mele...
   
 (fragment din "Insemnarile cultivatorului de marar", Ed. Cartea Romaneasca, 1998, reeditare cu adaugiri imposibile inainte de 1989, a jurnalui "Viata mea la tara", Ed. Cartea Romaneasca, 1998)

Muzica sufletului meu(I)

Muzica sufletului meu(II)

Poezia de vineri

LINISTE si PACE

Corbi cu ramura de maslin in cioc
rotindu-se deasupra balconumui spre care
privim induiosati incheierea razboiului
care a durat trei zile cat trei veacuri

in morminte este liniste si pace


LINISTE si PACE

In vila nimfelor rosii e liniste si pace
lebedele plutesc pe canale acoperite cu lintite
paznicului i-a crescut barba pana la genunchi
iar cheile ruginesc in buzunarele arhivarilor
care asteapta preluarea documentelor ce atesta
ridicarea fetusilor la rang de printi

da e liniste si pace in vila unde invatatura lui Marx
se impreuna cu imbecilitatea balcanica

PICOTIM

Cu ciorchini de muste pe gura
cumnatul diavolului dizerteaza
despre dragoste si trepte olimpice
iar noi picotim in asteptarea
altor parastase si-a altor ragaieli patriotarde

picotim in loc sa spargem
oglinzile de mal ce devora
spuma soarelui

VAMESI LA GRANITA DINTRE SOMN SI NIMIC

Manevrele de toamna vor arata
cat de supli suntem noi in rezolvarea
                            problemelor vitale
vor arata ca stim sa extragem esente subtile
                            din haosul splinei moarte
vor arata ca stim sa aducem simetrie
                            in franjurii ignorantei

vor arata ca stim sa uitam siluetele crucificatilor
acolo sub clopotnita gerului

vor arata ca suntem vamesi la granita
                           dintre somn si nimic

Romulus Vulpescu - Tristis amor

Închis prin odaite adînci si suferinde,
Îmbratisam - spre ziua - pe cîte-un pat îngust,
Femei adolescente, dar màture la bust,
Privat de-ale iubirii repere si merinde.

Statea un aer jilav, si rar, si fara gust,
Tragînd brumate pleoape de abur pe oglinde:
Si ceas de ceas, un cinic destin parea ca vinde
La un mezat de sila un inedit din Proust.

Întepeniti în cripta urîtei necropòle
- Un habitaclu umed, cu doua seci busole -
N-aveam macar, de paza, o spada între noi

Spre-a interzice puntea pe care n-o poti trece.
...Si ne priveam cu ochii deschisi, rotunzi si goi,
Simtind cum ne-mpietreste, treptat, o ura rece.

In cautarea ta

Pornesc in cautarea ta
toamna spala verdele drumurilor
norul absoarbe luna si stelele
vantul deschide piatra somnului

obosit ma opresc la marginea padurii
mananc mere acre
beau ploaie dukce

te-ai ascuns sub o frunza

S-a stins si Vulpache(Romulus Vulpescu)!

Romulus Vulpescu (n. 5 aprilie 1933, Oradea – d. 18 septembrie 2012, București) a fost un poet, scriitor, traducător, editor și publicist român. A fost căsătorit cu prozatoarea Ileana Vulpescu. Poetul Romulus Vulpescu a încetat din viață la vârsta de 79 de ani pe 18 septembrie 2012.
Dumnezeu sa te odihneasca, Vulpache!

Muzica sufletului meu

Marti

Multumesc am avut un somn linistit dupa spornica
truda de ieri si eu am dormit linistit multumesc
cum vi s-a parut serialul de-aseara in orisice caz
televizorul e-un altar te inchini in fata lui si sufletul
intra de-a dreptul in rai brusc antilopele vesele
incep sa mitralieze la masina de scris improsca puncte si virgule
soarele cade perpendicular pe coapse cu miez de castane
afara autobuzele cara ultimul ecou al vocilor noastre
cara umbre papornite burdusite cu salata verde si hrean
in biroul racoros cate-o vrabie cade in calimara
si frunzele deraiaza de pe hartie cu toate acestea sfanta zi de marti
goneste cu viteza spre oceanul problemelor grave
multumesc multumesc buna-ziua si nu uitati
sa va puneti in condica de prezenta laleaua

dupa arat secerat vanturat se impune
lectura ziarului(rubrica de vanzari-cumparari si decese)
poate faceti o plimbare pe lac barca asteapta
sub salcie de un secol se pare

Duminica

Ziua se aprinde ziua se stinge
ramane un bat de chibrit
umed
in amintirea vantului noaptea

La Scufundarea vasului Titanic, Ed. Eminescu, 1999

La Scufundarea vasului Titanic, Ed. Eminescu, 1999

Sambata

In sfarsit inchideti sertarul sicriul cu petale
saptamanii raposate ramane pe masa molatica
sugativa imbibata de familiara licoare albastra
indigoul va multiplicase rasufletul de o mie de ori
din departare adie miros de varza de cimbru de peste
tramvaiul va duce spre gradinile dupa-amiezii cu pitici
si flori de hartie cerata
veti iesi imperial in balcon acolo va saluta
cactusul capul acela hirsut buna-ziua va spune
vecinul care rade in acelasi ritm cu sirena
de pe pieptul tatuat in Argentina
ce noutati avem in cartier cine se insoara cine-i
pe moarte raspunde o scama adusa de vant

si fruntea cade pe tabla de sah somnul
mutase decisiv regina sa neagra

Dimineata

Cu sunete dulci cad resturile din galeata
de gunoi va trece cotofana sa vada
ceainicul asteapta nostalgic suiera curand
cu silabe fierbinti si grabite nu esti pieptanata
ii spune femeii musca din fereastra nu-i nimic
mai tarziu probabil duminica inainte de pranz iata
aluatul creste cu toate surprizele diminetii
nu mai sunt singura prin vecini se dezlantuie
clampanitul tocatorului e-o casapeala marunta
apoi vin imnurile radioului cresc din beton
odata cu soarele mugind in fereastra

azi scrie in horoscop spalatul rufelor ceapa
si scurta plimbare la cimitir cu fluturii

Amintirile unui fost corector, 1982, Ed.Cartea Romaneasca(fragmente), Azi, un pic de Marin Preda

....Pe Marin Preda, omul, l-am cunoscut aproximativ tarziu. Imprejurari favorabile incepusera sa ma aduca mai des in apropierea domniei-sale, fie la baconsky, fie in propria-i locuinta de pe strada Dionisie Lupu(l-am vizitat de vreo tri-patru ori), fie la Mogosoaia, unde limbile scriitorilor de diverse categorii, ale pictorilor, divelor si fotbalistilor gustau voluptos din zeama galcevii. In toamna lui 1970 o intamplare aparent anodina, in care ma impricinasem inconstient, la finele ei mi-a permis sa-mi fac despre Marin Preda o imagine cu adjective tulburatoare. Descoperindu-ti pagini asternute cu pana miruita, stergea cu buretele pana si grave culpe ce i le aduceai. Virtute de cautat cu lumanarea printre slujitorii condeiului, pretutindeni in lume alcatuind o inspaimantatoare gradina zoologica. Peripetia la care ma refer, cred ca isi justifica depanarea.
Veneam de la "Editura Eminescu" sub brat cu manuscrisul volumului O caseta cu serpi. Mi se daduse de inteles ca nu poate fi destinat tiparului din pricina viziunii sale "sumbre". L-am retras fara opozitii. Pornind-o pe Calea Victoriei, am dat nas in nas cu unul din redactorii "Cartii Romanesti", de-abia infiintata. L-am rugat-in afara oricarei obligatii-sa-mi supuna versurile unei radiogragii strict estetice. Acceptase. Ne aflam la inceput de saptamana. In ziua urmatoare asteptam la restaurantul Casei Scriitorilor un mesaj telefonic de importanta exceptionala. Mesajul sosit o data cu noaptea m-a prins lipit de scaun. restaurantul se golise, singurii consumatori fiind adunati la la doua mese silentioase: in mijlcul incaperii, Ion negoitescu alaturi de o persoana necunoscuta, imediat langa usa dinspre hol, eu cu Adrian Paunescu, care obisnuia sa coboare din cand in candprintre confrati. Cam dupa miezul noptii a a parut Marin Preda. Si-a rotit privirile in stanga, in dreapta, apoi, iritat, a luat-o cu pasi repezi spre tejgheaua unde motaia Madam Candrea. Din "separeu" veneau murmure nedeslusite. Monser parea nelinistit, mustea in el ceva. Si sintr-o data se apropie de Negoitescu certandu-l prin cuvinte grele, fierbinti. Purta el pica reputatului critic, altminteri de unde atata vehementa? Nego(trec peste replicele-i stinse), disperat, i se adresa colegului meu intru poezie: "Paunescule, nu ma ajuti?" Un S.O.S neintegistrat. Atins in orgoliu( cum, numai Paunescu putea sa-l ajute?) si cu aripile stropite de alcool, am sarit in picioare lansand impotriva lui Preda o serie de torpile verbale de care ma rusinasem de data-prea tarziu! Sirprins de imixtiunea mea ireventioase, a parasit localul, nestiind ce sa creada. Dimineata a picat "mustruluiala" lui Baconsky; aflase de penibilul episod: "Se poate?.....dumneata poete?...Ce te-a apucat sa-l injuri pe Marin? Tocmai acum cand a inceput sa te indrageasca?" I-am raspuns sofisticat, deloc convingator. ma simteam nefericit, neghiob, nemernic, scufundat in maluri cu broaste muribunde. Asta imi trebuia? la sfarsitul saptamanii m-am intalnit iarasi cu redactorul caruia ii incredintasem manuscrisul. Imi marturisea ca noua mea carte e de departe cea mai izbutita din cate scrisesem, luni urmand s-o expedieze la D.P. Semnatura lui Preda, si gata! Adica luni, cand i se puneau directorului manuscrisele in fata, pentru aprobari pe baza recomandarilor facute de redactori. Pe vremea aceea editura de pe NUferilor, scutita de plan si tutela administrativa, tiparea autorii extrem de operativ. I-am multumit generosului redactor, mai cu seama ca luase si initiativa publicarii ei. In locul entuziasmului, pe chip imi vedea deconcertarea. Si povesteste-i patania din cursul saptamanii...Zambind, imi spune ca si Negoitescu are o carte in ingrijirea sa, greu de sustinut insa din cauza caracterului ei compozit: versuri originale prea putine, insotite de felurite traduceri in colaborare cu mai multi autori. Declara: "Daca Preda cere s-o vada si o respinge, mi-e imposibil s-o sustin, cu toate ca Nego mi-e prieten. Pentru a ta fac scandal" Preda retinuse manuscrisele noastre...Le-a parcurs cu promtitudine. Si ce aflu din gura axeluiasi redactor? " Pe Nego l-a respins, de altfel ma asteptam , zicea Monser. In ce te priveste afirma . Surpriza ma anesteziase. Vasazica ticaloasele mele de torpile verbale ii trecusera pe langa ureche nelasand consecinte...Inregistrasem o lectie care da vietii suflu si reazim.
Asteptam sa-l intalnesc pentru a-mi exprima gratitudinea. Din calendar foile cadeau rand pe rand, destule pana sa ma pomenesc cu marin preda in fata. M-am oprit debitandu-i cu noduri in gat cuvinte alese din timp. Intai si intai scuzele...Nedumerire: "Pentru ce scuze? Pentru ce imi multumesti? Despre ce e vorba?" I-am amintit. Si-a dus degetele la ochelarii cu lentile groase, cu dioptrii in plus fata de cele din fotografia prin care il descoperisem in anii adolescentei mele. Mi-a pus mana pe umar: "A...he-he-he, istoria cu negoitescu, he-he-he...M-ai jignit? Am uitat demult, mon cher...Cartea dumitale este excelenta, am citit-o cu placere". Daasa a spus: "Am uitat demult mon cher"
Un happy end. Si o propozitie-"Am uitat demult, mon cher"- pusa in fruntea randurilor mele de pioasa aducere aminte

Poezia de vineri

Vineri

Ziua de vineri e cenusa risipita pe treptele saptamanii
e-o cutie plina de migrene si foi de ceapa
e trefla de baiat care-ti lipseste din chinta
e-un catalog de presimtiri rele, fara indoiala
acasa te asteapta somatii citatii note de plata
ziua de vineri e-un telefon din care ies voci de gropari
e-o cioara care vrea sa-ti fure nucile din buzunar
e ziua care trece greoi si incet asemenea unui elefant
incarcat cu dosare clame reprosuri si ploi torentiale

vinerea e bine sa te intorci acasa cat mai tarziu cu putinta
vinerea e bine sa stai ca o vrabie
ascunsa sub streasina sticlei de votca

Joi

Tarmul e foarte indepartat si totusi
azi avem la masa vanat si compot de cirese
viata ascunde pururi resurse bogate asadar
saptamana se scalda in raze calde de soare
lipita de frunza de dafin limba rosteste
o mica rugaciune draga mea ma mai iubesti?

dar
sa nu uitam
dupa-masa se transmite un meci de fotbal
dupa-masa cautam pantoful cenuseresei
dupa-masa cumparam un aspirator in rate
dupa-masa va muri matusa ai comandat coroana
panglica sa fie albastra sau mov
dupa-masa avem ora fixata la policlinica
daca ne ramane timp probabil ne ramane
inainte de culcare vom legana un ideal
un ideal in numele
copilului cu numele inca neaflat

Muzica sufletului meu

Toamna duioasa

Podul de lemn o caruta incarcata cu saci
de sus copii scuipa in apa asa am facut si eu
daca nu ma insel prin anii patruzeci
tipatul gastelor adunate pe grind vulpea
trece deasupra cu un helicopter zadarnic
aici pana si pestii sunt atenti au periscoape
dar brusc se lasa seara si difuzorul
anunta sezonul albastru al prunelor
Podul de lemn o caruta incarcata cu saci
de sus copii scuipa in apa asa am facut si eu
daca nu ma insel prin anii patruzeci
tipatul gastelor adunate pe grind vulpea
trece deasupra cu un helicopter zadarnic
aici pana si pestii sunt atenti au periscoape
dar brusc se lasa seara si difuzorul
anunta sezonul albastru al prunelor

ASTEPTAM

Asteptam o generatie mai putin somnoroasa
asteptam o recolta de narcise autentice
asteptam un timp
care sa aiba culoarea si sensul timpului

asteptam o batranete surazatoare
si preoti cu voce limpede

Anii '80: In intimitatea biroului de la etajul 9 al unui bloc din Titan

Muzica sufletului meu

NOAPTEA(1983)

Noaptea
statuile vorbesc cu vantul
vantul vorbeste cu praful
praful vorbeste cu neantul
in timp ce noi muritorii
vorbim in somn cu trandafirii
inca in viata

Insemnarile cultivatorului de marar(1976)

...dau o raita prin padurea indragita din primele mele clipe ale descalecatului meu in Bulbucata....Ma intampina iazul cu misterele sale. Fumez o tigara, apoi o apuc pe-o cararuie putin umblata. Pretutindeni liniste si calm maret, pasarile au amutit, doar cate-un fazan mai izbucneste din desisul stejarilor tineri...

Gasesc neasemuit de frumos proverbul chinezesc: "Daca ai doua camasi, vinde una si cumpara-ti un trandafir"

AMINTIDU-MI O DUMINICA

Sori lichizi despica obloane inchise
De mult e totul incremenit-
numai lava furnicilor creste nebuna
si din cand in cand de pe zid
se desprinde var scorojit,

umbrele atarna
ca limbile vitelor insetate pe camp.

Prin alei impodobite cu prafuit cimisir
femei cu picioarele umflate
merg la cimitir
sa le vorbeasca in soapte trandafirilor vii.

La un semn de nimeni banuit
focul fanfarei izbucneste in piata pustie,
batranii raman nemiscati
sub duzii cu frunze de hartie
unde joaca pe boabe de fasole septici

Noi, copiii, prin nori alcatuiti din pucioasa
pe calusei cu vopsea decolorata
calatorim visatori inspre cer-
aripile fragile ni se rup
si nu ajungem mai sus de salcami

o data cu valsurile inserarii domoale
notarul cu pantaloni albi si canotiera
vine sa impuste o gazela
din metal ruginit
si foarte mandru
pleaca sa rastoarne popice.

Factorul postal imparte scrisori de pe front
ne adunam speriati in jurul sau,
nici nu simtim
cum luna ne aseaza pe fata
o alta fata,

si din orologiul bisericii, stricat
inca de pe vremea cand nu ma nascusem,
ca dintr-un cearcan al timpului mort
tasneste o buha diamantina
care plange zburand peste sat...

Muzica sufletului meu

Poezia De Vineri

MOARA DE APA

cainele coboara din luna
si pazeste in fereastra goala.
Lacatul este ochiul mortului,
curg din ele curg
lacrimi de rugina.

Liliecii
nu se mai trezesc niciodata;
paianjenii innegriti de mult intuneric
socotesc zilele de cand
tot tes peste un timp

Soarecele produce tarate
de lemn acru

Ploua pentru ciupercile otravite din prag
si pentru o pereche de urzici.

Nu departe
apa mangaie oasele morarului

(Arheologie blanda, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, reeditare, 2011)

An De An

An de an s-au adunat aici
pe vreme cu ploaie, pe vreme senina,
asa cum hotara anotimpul...

Carari cu lalele, cu menta
ma poarta imprejurul mormintelor
si vad caruselul timpului
impodobit cu nume si nume si varste...

Sunt cu totii risipiti printre pomi.
Parca dorm la umbra carutei
in amiaza, dupa truda grea. Si totusi,
nu mai asuda, nu mai tusesc
in somn.

Dorm bunicii, matusile, unchii.
Le imprastie vantul numele, varstele
amestecandu-le cu alte nume si varste
topite de negura.