Seara, cand umblam pe carari intunecate
Ne rasar in fata palidele noastre fapturi
Cand insetam
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilarii.
Raposati, ne odihnim in umbra socului,
Privim pescarusii suri.
Nori de primavara cresc peste orasul sumbru,
Care tainuieste preainaltatele vremi ale calugarilor.
Cand iti prindeam mainile subtiri
Lin deschideai in tacere ochii rotunzi.
E mult de atunci.
Totusi, cand intunecata armonie bantuie sufletul,
Apari tu, alba, in peisajul de toamna al prietenului.
Georg Trakl, in talmacirea lui Petre Stoica
Coperta si ilustratiile: Tudor Jebeleanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu