Poezia de vineri

CINE ESTI TU?

Cine esti tu, la tarmul marii, acolo?
Tu, faptura sanatoasa, inconjurata
de pulberea vocilor si de-o fanfara
de claxoane?

Fara matase si pudra, goala
curgi linistita - asa
cum stai culcata pe valul nisipului

sporesti claritatea zilei, laolalta
cu spinii infloriti
pe o inima salbaticita.

Da, cine esti tu? Nu mai exista miracole;
moarte-s miturile:
noaptea iradiatiilor atomice
a prefacu
t-o pe Venus
in neant de plancton.

Oricine ai fi, noaptea tot coboara.
Oricine ai fi - dar tu mi-ai redat
oglinda adolescentei pierdute:
intr-o clipire(cat a frunzei in cadere)
mi-am revazut ochii
care gaseau pretutindeni mituri.

Oricine ai fi, noaptea tot coboara
si valurile de gheata vor sterge
prezenta ta, care o clipa

m-a indemnat sa intreb.

LA FEL CA ATUNCI

Imaginea ta, blonda femeie din Hessen,
revine mereu, alternand
intre soare si negura.
Ti-e fata la fel ca atunci,
acoperita de umbra unei flacari ascunse,
si in timp ce gura ta melancolica rosteste domol
cuvinte cu miez de zapada si gin
sanii iti cresc si descresc -
la fel ca atunci:

dar inima lui Ulise tace
si fruntea i se lasa usor
pe un mormant necunoscut