duminică, 19 martie 2017

Georg Trakl - 59 poeme (1967), Traducere, prefata si note de Petre Stoica




Georg Trakl

Petre Stoica

Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.

Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povară moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt cei ce-l aud.





 Pe lângă mlaştină

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Drumeţ prin vântul negru; în tăcerile mlastinei
Lin şopteşte trestia uscată. Pe cerul sur
Se înşiră un stol de păsări sălbatice,
de-a curmezişul, peste ape mohorâte.

Forfotă. În coliba năruită
Putreziciunea adie cu aripe negre;
Mesteceni schilozi suspină în vânt.

Amurg în cârciuma părăsită. Drumul întoarcerii
E purtat de dulcele alean al turmelor ce pasc.
Iată şi noaptea; broaşte cresc din ape de-argint.






În primăvară

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Paşi întunecaţi scuturau zăpada uşor,
În umbră copacului
Îndrăgostiţii ridică învăpăiatele pleoape.

Mohorâtelor strigăte ale corăbierilor
Mereu le urmează steaua şi noaptea;
Şi vâslele bat în ritmuri domoale.

Lângă ziduri căzute-n ruină
Curând înfloresc viorelele.
Sfios înverzeşte şi tâmpla solitarului.






 Vara

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seara încetează tânguirea
Cucului din pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul roşu.

Peste colină
Ameninţă neagra furtună.
Vechiul cântec al greierului
Moare pe câmp.

Frunzişul castanului
A ramas încremenit.
Pe scara-n spirală
Foşneşte rochia ta.

În camera întunecată
Lumânarea pâlpâie liniştit.
O mână de argint
O stinge;

Vânt potolit, noapte fără stele.






În Veneţia

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Linişte în camera înnoptată.
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa melodiosului răsuflet
Al singuratecului;
Magici nori de trandafiri.

Roi negru de muşte
Întunecă încăperea de piatră
Şi de chinul zilei aurii
Încremeneşte capul
Celui fără cămin.

Neclintită înnoptează marea.
Stea şi întunecată călătorie
Pieri pe canal.
Copile, surâsul tău bolnăvicios
Mă petrecea uşor în somn.





 Pribeagul

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină
Unde plopul se înalţă în sunete argintii,
Unde-s pietre şi stele.

Deasupra torentului puntea se bolteşte somnoroasă,
Băiatul e urmărit de un chip răposat,
Secera lunii în văgăuna trandafirie

Departe de imnici păstori. Din roca străveche
Broasca priveşte cu ochi de cristal,
Se trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,
Iar paşii înverzesc în pădure, uşor.

E amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna
Căzând cu sclipat în apele triste.

Se reîntoarce pribeagul şi rătăceşte de-a lungul malului înverzit,
Il leagănă gondola neagră prin oraşul în ruine.



 Soarele

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

În fiece zi soarele galben trece deasupra colinei.
Frumoase-s pădurea, animalul întunecat.
Omul - vânător sau cioban.

Roşietic se ridică peştele în iazul verde.
Sub cerul rotund
Pescarul trece fără zgomot în barca-i albastră.

Încet se pârguieşte strugurele, grâul.
Când ziua se înclină în tăcere
Te-aşteaptă şi Răul şi Binele.

Când noaptea se lasă
Drumeţul îşi ridică încet pleoapele grele;
Soarele străbate din cotlonul de întuneric.



Cântec pentru o mierlă captivă

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Lui Ludwig von Ficker

Răsuflare întunecată în rămurişul verde.
Mărunte flori albastre înconjură cu nimb
Chipul singuratecului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Noaptea se ridică fâlfăind din aripi beţe.
Atât de tăcut sângerează umilinţa,
Rouă, ce picură încet de pe spinul înflorit.
Milostenia braţelor strălucitoare
Cuprinde o inimă ce se frânge.



Georg Trakl

În răsărit

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Sălbaticelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncene strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năpustit pe poartă.



Georg Trakl

Tânguire

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Somn şi moarte, vulturii sumbri
Vuiesc intreagă noapte în jurul aceluiaşi cap:
Imaginea de aur a omului
S-o înghită cu valu-i de gheaţă
Eternitatea. trupul de purpură
Se sparge de fioroasele recifuri.
Şi se tânguie glasul întunecat
Deasupra mării.
Soră a vijelioasei melancolii,
Priveşte, o luntre înspăimântată se scufundă
Sub stele,
Faţa tăcută a nopţii.



Georg Trakl

Grodek

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

De arme ucigătoare, seara răsună
Pădurile întomnate, câmpiile de aur
Şi lacurile albastre, se rostogoleşte deasupra
Soarele tot mai tulbure; noaptea cuprinde
Luptători muribunzi, sălbateca jeluire
A gurilor sfărâmate.
Peste vale se adună însă în linişte
Nori roşii în care tronează un zeu turbat,
Sângele scurs, răcoarea-i de lună;
Toate drumurile duc în negru putregai.
Sub rămurişul de aur al nopţii şi-al stelelor
Umbra surorii se clatină prin dumbrava tăcută
Ca să se închine duhurilor de eroi, capete sângerânde;
Şi domol răsună printre trestii flautele întunecate ale toamnei.
O, prea mândră jale! Voi, altare de bronz,
Flacăra fierbinte a spiritului hrăneşte azi o nemărginită durere.
Nepoţii care nu s-au născut.






 Georg Trakl

Cântec de seară

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

 Seara, când umblam pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul,
Apari tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.






 Georg Trakl

Spre seară, inima mea

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seara se aud liliecii ţipând,
Doi cai negri zboară spre pajişte,
Drumeţului îi apare în cale micul han.
Dumnezeiască-i aroma vinului nou şi a nucilor,
Dumnezeiesc e să te legeni beat prin pădurea aprinsă de amurg.
Prin negru rămuriş răsună jelanii de clopot.
Picură rouă pe faţă.











Georg Trakl

De profundis

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!
La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.
La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.
O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.
Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.
Este o lumină ce se stinge în gura mea.
Noaptea mă aflam pe o câmpie arsă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul alunului
Din nou răsunau îngeri de cristal.



 Georg Trakl

Seară de septembrie

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor se stinge la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în roşie flacără;
cu chipuri întunecate fâlfăie liliecii.



Georg Trakl

Somnul

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb!
Această preaciudata grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel
În prăbuşire.



 Georg Trakl

Amin

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Putreziciune lunecand prin odaia viermănoasă;
Umbre pe tapete galbene; în oglinzi mohorâte
Se bolteşte tristeţea de ivoriu a mâinilor noastre.

Printre degetele moarte curg perle cafenii.
În tăcere
Se deschid albaştrii ochi de mac ai unui înger.

Albastră-i şi seara;
Ora stingerii noastre, umbra lui Azrael
Întunecând o grădina ruginită.



Georg Trakl

În întuneric

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Albastră primăvară, sufletul o amuţeşte.
Sub umed rămuriş de seară
Fruntea îndrăgostiţilor se prăbuşi în fiori.

O, crucea înverzind. În vorbirea întunecată
S-au recunoscut bărbatul şi femeia.
Lângă zidul golaş
Solitarul pribegeşte cu constelaţiile sale.

Peste cărările din pădure sclipind de razele lunii
Coborî pustietatea
Vânătorilor uitate;
 privirea albăstrimii
Ţâşneşte din stânci năruite.



Georg Trakl

Celor amuţiţi

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

O, nebunia oraşului mare, când seara
Arbori schilozi stau încremeniţi lângă zidul negru,
Prin masca de argint priveşte spiritul răului;
Cu bici magnetic lumina sfichiuie noaptea de piatră.
O, sunetul scufundat al clopotelor de seară!

Cu spaima îngheţată prostituata naşte copilul mort.
Spumegând, mania Domnului biciuie fruntea posedatului,
Molima purpurie, foamea, sparge ochii verzi.
O, râsul respingător al aurului!

Dar în vizuina întunecată
O umanitate mai tăcută sângerează în linişte,
Modelează din metale vârtoase creştetul care se eliberează.



 Georg Trakl

Transfigurare

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Când se face seară
Te părăseşte lin o faţă albastră.
cântă în tamarin o pasăre mică.

Un călugăr blajin
Îşi împreună mâinile moarte.
Un înger alb vine la Maria s-o vadă.

O cunună înnoptată
De viorele, spice şi ciorchini purpurii
Este anul adânc-văzătorului

La picioarele tale
Se deschid mormintele celor plecaţi.
Când fruntea ţi-o culci în mâini de argint

Luna tomnatecă
Salasuieste liniştit pe gura ta
Îmbătată de negrul cânt al sucului de mac;

Floare albastră
ce răsună dulce în piatra îngălbenită.






Georg Trakl

Noapte de iarnă

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

A căzut zăpada. Ameţit de vinul purpuriu, după miezul nopţii părăseşti întunecatul cerc al oamenilor, flacăra roşie a vetrei lor. Vai, întunericul!
Ger negru. Pământul e aspru, amar e gustul aerului. Stelele tale se închid în semne rele.
Cu paşi de piatră izbeşti terasamentul pe care treci cu ochi holbaţi ca un soldat la asaltul unei negre fortăreţe. Avanti!
Zăpadă amară şi luna!
Un lup roşu pe care îl sugrumă un înger. Paşii tăi scrâşnesc ca gheaţa albastră, şi un zâmbet plin de tristeţe şi orgoliu ţi-a împietrit faţa, iar fruntea păleşte în voluptatea gerului;
ori se înclină tăcută peste somnul unui paznic prăbuşit în coliba-i de lemn.
Ger şi fum. O albă cămaşă de stele arde umerii împovăraţi şi vulturii lui Dumnezeu sfâşie inima ta de metal.
O, colină pietroasă. Lin se desface trupul rece şi în zăpada arginoasa, uitat se topeşte.
Negru e somnul. Urechea însoţeşte îndelung cărările stelelor în gheaţă.
La trezire, clopotele sunau în sat. Pe poarta dinspre răsărit ziua trandafirie apăru în argint.





 Karl Kraus

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Alb pontif al adevărului,
Voce cristalină, în care salasuieste răsufletul de gheaţă al lui Dumnezeu,

Mag mânios,
Sub a cărui mantie de flăcări răsună platoşa albastră a războinicului.






Naştere

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară din pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stânca
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea.

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare,
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaerul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol; din nor de purpură.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu