duminică, 5 martie 2017

Petre Stoica - Intrebare retorica (1983), Editura Dacia



Întrebare retorică

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Lui Mircea Tomuş

Cine e bărbatul care danseaza pe sârmă
şi fluierând povesteşte văzduhului
viaţa-i destrămată ca o pătură veche?

cine e femeia care iese din hotel
melancolică leganandu-şi
sânii copţi în focul dorinţelor?

cine e copilul care-n timp ce priveşte ceasul
vântul îl ridică deasupra clădirilor
unde cântă pasărea de hârtie?

cine e bătrânul care vorbeşte
cu moartea îmbrăcată
în uniforma de stewardesă?

cine e soldatul care în autobuz
îl citeşte pe Homer?
cine e orbul care pluteşte pe cer
cu o floare de oleandru în mână?

claxoane fanfare ţipete la intersecţii

cine sunt aceşti trecători?

cine sunt aceşti trecători
transpiraţi apatici veseli grăbiţi?
trecătorii aceştia cu tomate în palmă
cu suluri de hârtie sub braţ
cu pastile pe limbă?

poartă cu toţii măşti
au în buzunare chei adevărate sau false
au lângă inimă
certificate de sănătate de boală

ies pe o uşă intră pe altă uşă
asurziţi de zgomotul ventilatoarelor
absorbiţi de pompele zilei

cine sunt

cei care visează care plâng care ţipă?

noaptea îi înghite pe toţi în cavoul ei albastru
în beznele ei sunt cu toţii
frunzele tăcute de pe crengile tăcute

sunt cu toţii
apa care trece domoală
de la izvor spre mare
şi de la moarte spre soarele spre norii
care dimineaţă
le aşează pe faţă
măşti mereu schimbătoare

cine sunt?
întreabă poetul
care îşi pregăteşte doctoratul
în ştiinţele parfumului








Ţipat

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Dimineaţa mea fără tine

camera mea golită de aer

zilei îi cresc degete de fantomă
răsună inele brăţări de oţel

stau neclintit şi ascult
ape adormite

mierla oraşului singură
se opreşte pe grilajul balconului
din ciocul ei picură funingine
otrava altor zile galbenă

palmele mele îţi mângâie trupul absent

din cer izbucneşte miros de insecticide
murmurul chiuvetelor râsete impudice
radioul vecinilor e deschis

manevrele militare soldaţii culeg ciuperci
verdeaţa pajiştilor pe care eu nu le cunosc
în casa liftului explodează bombe
mai trăiesc             mai trăiesc până când?

laleaua din glastră e ochiul timpului fericit
o petală cade moale
ca rochia ta ieri alaltăieri

pielea mea îşi aminteşte pielea ta

cineva sună la uşă
vrea să mă cunoască
din gura lui ies broaşte muribunde
în buzunarele lui pândesc lăcuste şi raci
sub cămaşa lui se naşte iarna

pluteam pe navele coapselor tale
fruntea mea îţi ascultă fruntea
beau şi acum
din răcoarea părului tău

tablourile se inegresc
unde sunt arătătoarele ceasornicului?
cuburile de ghiaţă din pahar se topesc
dintr-odată mi-e sete

eşti foarte departe
te înghite o ceaţă
tramvaiele pleacă şi rămân
în neantul betonului

pleacă dimineaţa târâtă
de zei fără picioare fără mâini fără suflet

numai tu ai aripă
şi glas

aşteptarea
poartă întotdeuna numele aşchiei
neagră zvâcnind sub unghie







 Dincolo

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Semafoarele arată cale liberă
dar poţi trece ciu picioarele retezate
dincolo unde se află parcul în care
mierla Isoldei
mai ţese postavul cântecului?







 Aproape un Haiku

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Pe tubul scârbos de beton
un fluture cu aripile împreunate
ca două rime perfecte











ÎN TIHNA SERII

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Vine păianjenul
vine din ungherul acela fără lumină fără nume în calendar

vine pe şase pe zece pe douăzeci de picioare de fier
se opreşte lângă statueta cu braţele supte de timp
stă la pândă negru viclean
ochii îi sunt de mărimea becului electric
pântecul cât globul terestru de pe masă
îţi ascultă
respiraţia sângele întrecutul trecut
apoi te înghite
în timp ce faci
complicatele calcule matematice





 MORŢII NOŞTRI DRAGI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Morţii intră noaptea în casă
morţii noştri dragi
dau la o parte draperiile grele
aprind chibrite unde sunteţi întreabă
unde

nimeni nu-i aude

dormim pe o altă parte a pământului
visăm dragostea fericirea visăm dimineaţă
sunând că un corn englezesc deasupra clădirilor
în care zi de zi fabricăm nemurirea în serie

nimeni nu-i aude

ei lunecă în bucătărie
îi întâmpină gândacii stacojii
mirosul sosurilor arse
boabele de piper risipite pe jos

rup din pâine înfometaţi
nu au mâncat nimic
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
deschid frigiderul beau apă minerală
sunt însetaţi
de zece de douăzeci de cincizeci de ani

morţii noştri dragi privesc la ceas
nu mai ştiu să citească
se călăuzesc după rădăcinile ierbii
după harta cârtiţelor

furtuna
îi împrăştie înainte de revărsatul zorilor

pietrele încep să vorbească
maşinile încep să cânte
păsările încep să urle

ne jupui de pe faţă
pielea somnului transparentă

morţii noştri dragi

ei rămân în pulberea de pe haine
în murdăria de sub unghii

în noroiul de pe ghete
în funinginea din dosare

morţii pururea
morţii noştri dragi





 'DIDACTICĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Înţelegerea textelor nu mai ajută
nu mai ajută nici metafizica mării
cărţile s-au desfăcut din cotoare
libărcile ascultă imnurile nopţii
cutreierate de vânturi sacre
bonum augurium

înfăşuraţi în robe
stăm umăr lângă umăr şi învăţăm
golurile din alfabetul betonului





 ÎN PAIETE DE AUR

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Dimineaţa
lemurii pătrund în imperiul orhideelor
aduc primăvara lor o nouă
gramatică un calendar mai perfect
aduc legea îngheţului şi aura broaştei

academicieni în paiete de aur
ne ducem la şedinţe de spiritism
vom discuta
cu morţii veacului ce va să vie

vom saluta somnul focului căscatul istoriei



 ELEGIE

Lui Modest Morariu

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Marea pururea marea

dimineaţa grădinilor de iod
cimitirul peştilor otrăviţi
mormântul cu flori de ţiţei

cântecul revine acelaşi
horcăitul zilei cu beregată tăiată

Evanghelia
se scufundă în densitatea ruginei
în timpul fără timp

păsările îşi lasă ultima cămaşă albă
pe umerii pietrelor cu sclipat de roze

tobele adâncurilor
violoncelul delfinilor
madrigalul valurilor

nu mai ezistă argonauţi
căutăm ce mai căutăm?

din imensele clădiri
resorturile civilizaţiei de nichel
ne catapultează direct pe plajă
biscuiţii marmeladă acră ne lunecă încă pe gât

surâde marea perfid

tuburi de spray fructe dezinfectate staniol
romane poliţiste cu cruime stilizate perfect
subsuoară şi pubisul injectate
cu parfum de oleandru

marea cu metafizica ei
marea cu zeii ei hermafrodiţi
marea cu vietăţile ei onirice
marea cu lumânările ei

chiar aţi plâns în somn?
doamnă
duceţi-vă la un medic psihiatru
sau dormiţi cu pisica în braţe
există şi alternativa sinuciderii

cuvinte lipsite de sens

sughiţ tranzistoarele behăie casetofonul
intelectualului estropiat
vesela albă plutea Evanghelia
unde-i mater maritima
aducea smochine capere vanilie rafie ulei de măsline
a rămas în iarnă lui Ovidiu
câinii vântului
i-au sfâşiat pavilionul

pe cearceafuri
trupurile se desfac în fragmente de var

biciuiţi de razele soarelui
creierii dezleagă cuvinte încrucişate
nedezlegate pier cuvintele mării

marea pururea marea
meschinăriile ascetismele trădările şi iubirile ei

după-amiaza deşertului
resturi pe plajă
inelul înecatului chibrituri arse coji de pepene
sticle pline de întuneric putrezit

valurile nu mai povestesc nimic
se închid în gândurile lor opaline

destinul îşi caută umbrele

după-amiază tristă ca o statuie cu braţele tăiate
tristă ca o pagină de istorie universală

pe faleza aridă
păzitorul caprelor priveşte crispat deaprtarea
îl chinuie rana dorinţelor erotice

pe puntea Evangheliei plânge gramofonul amurgului

crabii poartă trene de fosfor
mănâncă din seva misterului

seara valurilor fără chip
seara inimilor naufragiate

lungă nesfârşită plutire în vid

ceas de nisip golit de nisip

în calea Evangheliei
fantomele citesc ziarele tipărite în urmă cu două decenii
de atunci faţa lumii căutând paradisul
s-a schimbat de cinzeci de ori
fantomele îşi amintesc întâmplările din taverne
şi ele au căutat paradisul
stă şi acum un cuţit înfipt
în spatele tânărului marinar zurbagiu

plângă scufundate
speranţele gloriile cuceritorilor!
au dispărut atâtea imperii atâtea

marea şi memoria ei necruţătoare

noaptea trupurilor înfricoşate
noaptea mâinilor pătate cu sange
noaptea şi singurătatea naufragiaţilor

clinchetul clopoţeilor al milioanelor
de meduze ameţite

dangerous area

speriaţi
dormim îmbrăţişaţi în vis ca să nu rătăcim
în furtună ce poate veni
dar noi am murit de mult

mare cheamă-ţi lupii din larg şi asmute-i
să sfâşie teama surdo-mută
sexul ei abisal

unde-s oraşele depărtate?
gândacii le devoră măruntaiele de plastic
pulpele de oţel

wrek master moartea stă la masă
aşezată în apa ţărmului vălurită
bea citronadă
contabilizează trecutul prezentul
şi îmbracă viitorul în cifre

marea noaptea şi tăcerea

luna cap de amiral fără vârstă
priveşte busola harta compasul:
incotro se îndreaptă Evanghelia?



 MAI CITIŢI-MI UN VERS

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Acum
uşile se deschid prin apăsare de buton
secolul aleargă pe patine cu roţi
şi suflă prin nările reactoarelor atomice

unde-s poeţii romantici?
foarfeca vântului le-a tăiat pletele lungi
lemurii le-au smuls făcliile

îndărătul uşilor e iarnă
e-un continent în care litera îngheaţă
şi cuvintele se dilată până pleznesc

unde-s poeţii romantici?

mai citiţi-mi un vers
cu aromă de sulfină şi miere

omul a lunecat din univers



POLIFONIA NOPŢII

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Furtuna soseşte o dată cu noaptea
brusc se sting toate lămpile tăiate
cablurile subterane se desfac în braţe de caracatiţă

rufele puse la uscat
iau forma trupurilor ce le-au purtat ieri
alaltăieri

morţii trec din cartier în cartier
vor puţină pâine caldă îşi amintesc
orele de gimnastică avansările degradările

din porii betonului ies aburi
de oţet de sulf de păcură

urlă femeia părăsită
trupul i-a devenit o carcera o noapte
asemenea acesteia

gândacii otravesc legumele
ţăranului adormit pe salteaua pieţii

din gura statuilor izbucneşte praf milenar

cineva trage funia unui clopot amuţit demult
cineva îşi aninteste gustul roşcovei
cineva îşi aminteşte locul crimei
mereu cineva

înaintea decolării avionului ia foc
mai putem aştepta mesaje?

în hotel străinul îşi taie unghiile până la sânge
nu aude nimic timpul păşeşte cu pas de broască vătuit
de unde să ştie că amanta
i-a fost înghiţită de nori?

doriţi un ceai cu lămâie? ce doriţi?
bătrânul din faţa chelnerului s-a născut fără limbă
sau poate a împrumutat tăcerea frunzelor
totul e posibil în această epocă beletristică
în această epocă umblând pe catalige de nichel

noaptea mea fără gânduri
unde sunt coapsele tale?

rezemat de balustradă
privesc busola încrezător
mă îndrept spre pagina necitită
numai pete albe



 LECŢIE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Ce pot învăţa de la tine iubite poet parnasian?
de la tine filosofule cu pantalonii căzuţi?
şi de la tine tehnocratule mereu în alertă?

priviţi:
câinii ling zahărul şi sarea din cărţile cu basme

priviţi:
pe platoşa anilor cresc saurieni cu litere strâmbe în gură

la urma urmelor de ce să priviţi?

la urmă urmelor nici nu ştiu cine sunteţi

lecţia mi-o dă piatra exilată în baltă
piatra rotundă şlefuită lucioasă
în inima ei stă cheia



ZI ANONIMĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Teroarea parcului golit de păsări de vânt

ai ochii inflamaţi şi transpiri

navele de beton pururi neclintite nave
ancora lor e-n văzduh
punţi acoperite cu sicrie cabluri butoaie sticle ziare fructe stricate

norii atârnă vlăguiţi
baloanele copilului sparte
frunzele ultimele pe băltoaca de ulei

intri în tunel şi înghiţi pastile
câteva clipe întinerită
inima scandează alte cifre

câinele lui Hamlet zace lângă bordură strivit

indicatoarele
trimit spre domenii sterilizate
acolo va apare un sistem metric
acolo va înflori o nouă hieroglifă
acolo se va naşte un pitic fără sânge

şi azi te împiedici de odgoane şi plase

cât o fi ora?

gheaţa anilor trosneşte deasupra frunţii aplecate
rugina primăverii înmugureşte sub unghii

trandafirul piere pe gura canalului
o lampa fragilă în beznă

vreau să ieşi la ţărm
dar poţi tu
înger cu toate viscerele căzute?



FĂRĂ NUME

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Tăcerea nopţii tăcerea căminelor
tăcerea femeii părăsite demult
tacera oţelului şi a frunzei
tăcerea paznicului şi a câinelui
tăcerea cosmonautului în zbor
tăcerea greierului

tăcerea aşteptând sub pietre
care va izbucni într-o zi
mai puternică
decât uraganul dragostea şi focul
tăcerea încă fără nume



NOAPTEA

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Noaptea
statuile vorbesc cu vântul
vântul vorbeşte cu praful
praful vorbeşte cu neantul
în timp ce noi muritorii
vorbim în somn cu trandafirii
încă în viaţă




VIETATEA CU OASE DE AER

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Balansez deasupra prăpastiei
şi întreb:

ce nume are teama? unde
s-a născut teama? ce vârstă
are teama? ce mănâncă
şi unde îşi petrece timpul liber?

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
apropiaţi-vă-n vârful picioarelor
şi priviţi în prăpastie

între pereţii ei sclipitori
zac utopii excomunicări şobolani
instrumente de tortură ghilotine ecentrice
lagăre de concentrare cu firme duioase
discursuri ieşite din cimpoaiele broaştelor
autodafeuri scaplari ţapi infernali marţieni
perversităţi anarhie execuţii underground psychology

scafandrii coborând în oceanele sufletului
estropiaţi magie electronică standardizare stress
roţi dinţate automobile strivite măşti de gaze roboţi
proclamaţii homunculi şi eternul
terorism în veşminte după ultimul croi

aha va întoarceţi privirile
vă puneţi ochelari cu lentile întunecate

întreb şi tot eu răspund
teama este o personalitate juridică
voiajează numai incognito
mereu îşi schimbă peruca

că s-a născut înaintea dinozaurenilor
pe certificatul ei de naştere
stă scris începutul timpului
cu parfumul lui din amestec
de violete pucioasă şi sânge

gura ei este un apus de soare imens
un arc de triumf incomensurabil
prin care trece orice suflare
de la umilul purice
până la armatele pământului
înzestrate cu aruncătoare de flăcări
maţele ei au grosimea munţilor laolaltă
în burta ei delicată
zac epocile omenirii câte au fost

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
teama nu vine la întâlniri prevăzute
este inefabilă asemenea poeziei

ea trăieşte pretutindeni
e nevăzutul şi nepipăitul
e numai umbra soaptei
golul dintre bătăile orologiului
respiraţia horoscopului
miezul ecoului

teama are caracter universal
ca dragostea fumatul şi băutul cafelei
se poate trăi fără ea?
fără spinul ei dulce în deget?
fără filoxera ei - plasă
întinsă peste fiinţa noastră supusă
tuturor rigorilor de circulaţie?
este oxigenul pâinea cea de toate zilele

o uşă de deschide altă se închide
şi tresărim la mişcarea curentului:
cine a fost? ce vrea?

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
azi savanţii jonglează cu atomii
şi-i izbesc cu capul de pereţi
descoperiri şi invenţii capitale
curg pe bandă rulantă
dar forma fixă şi locuinţa
stării de spirit numită teamă
nu va fi descoperită niciodată

iată în ce constă hazul
acestei vietăţi cu oase de aer
în piele de beznă

îmi opresc balansul deasupra prăpastiei
gimnastica mea zilnică
şi mă aşez pe scaunul dentistului
 VESTIŢI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Cu făclii aprinse
goniţi prin oraş vestiţi pe bulevarde
apariţia vulturului care a văzut totul
care va spune totul



MEMORIA

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Memoria copacului
memoria focului
memoria granitului
memoria fierului
memoria mlastinei
memoria baligei
memoria prafului

memoria omului?



 NEBANUITORI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Crainicii anunţă sosirea unor păsări exotice
le aşteptăm
cu seminţe de cânepă cu prapuri cu ode

planează deasupra falusilor de beton
şi odată cu topirea amurgului
intră pe ferestre

în timp ce privim patiantorii de pe micul ecran
ne fură pâinea măslinele peştii congelaţi

tristissima noctis imago spunea Ovidiu cândva

dimineaţă ne punem măştile
şi nebanuitori
plecăm la carnaval



BANALĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Gândacii au cucerit templul
gândacii albi gândacii mov gândacii negri
mănâncă pereţii florile din glastră
mănâncă o întreagă civilizaţie
şi intră în pantalonii poetului care tocmai
scrie poeme închinate progresului

rugăciunile insecticidele devin inutile

învârtiţi manivela gramofonului
şi puneţi să cânte grifonii



 ELEGIE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Sociologii
aruncă miturile din sarcofagul istoriei

fumul acizii înghit fluturii
pictorul inventează culori esenţiale

preoţi în halate albe
intră în catedrala reactorului atomic
slujesc la altare cu mii de butoane
pax vobiscum

cu dafini în mână
orbii defilează alături de lupi

timp titanic
suflet împletit din fire de plastic
stomacul e cimitir de pastile
viaţa cântă din flaute lungi de beton

fumul acizii decretele
cu măşti de scrimă pe faţă
viitorologii compun
o artă poetică şi mai teribilă
saltul apetitul morţii
rămân desigur aceleaşi

îţi pipăi faţa:
unde sunt genele?

numai nebunii mai văd
stele pe cer

coropişniţele
intră în santa scholastica
îi devoră pergamentele florile de oleandru

plânge Socrate pentru a doua oară
înghite cupa cu otravă

timp titanic timp în pielea goală

specialiştii scot capul din columbare
şi anunţă noi tuse geologice
nici o lavă nu te ocoleşte
sărmane turist pe pământ

prezent misterios ca o broască ţestoasă

ţi-e dor de cai de basme de mare

stai în fereastră lumii spartă



ÎMI SPUNE VÂNTUL

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Sie kennen weniger  Baume als Automobiltypen.
(Ernst Junger)

Cunoaşteţi mai multe tipuri
de maşini decât soiuri de păsări
îmi spune în şoapte vântul
în timp ce-mi pune-n fereastră
o scrisoare din apropiatele zone
care încep să îngheţe



CONSECINŢă

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Nimeni dar nimeni nu deschide
această uşa îmbietoare şi simplă

îndărătul ei lângă oglindă
pe masa pâinii se află scrisorile
necesare trecerii noastre calme
peste răul păzit de grifonii
ascunşi după scuturi din bitum

iată
soarele apune şi încă privim
pâlpâirea frunzei ofilite
sub cerul lucind asemeni
lacurilor mari de petrol

caii muşcă pietrele caii aud
gheaţa depărtărilor troznind

dimineaţă ne găseşte timpanele
întinerite de melodiile tranzistorului



CLIPELE NOASTRE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Clipele noastre din trecut clipele noastre
în prezent nimeni nu le ştie toţi
le hulesc cu limbi împletite din iască
numai vulturii le cântăresc
pe trepte înalte cu talgere de aur



 POLIDIPSIE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Furnicile sfre3delesc oţelul betonul

se năruie pădurile

smochinele putrezesc în porturi

din temple adie miros de clor

bobocul trandafirului se desface în fragmente de mâl

vulturii se nasc fără cioc fără gheare

albinele cară polen otrăvit

femeia înghite pastile anticoncepţionale şi naşte frunze uscate

ziua are culoarea varului amestecat cu sânge

saurienii cuceresc pământul cosmonauţii populează cerul

tolănit în berjera adâncă
poetul mănâncă arahide
şi scrie lungi poeme optimiste
şarpele îl muşcă de gleznă
cine simte



ANUL 2000

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Cine mai aşteaptă gloria?
cine mai frământă pâinea?
cine mai aprinde lampa?
cine mai îngrijeşte mormintele?
cine mai sapă fântâni?
cine mai străluceşte în basme?

Clopotul s-a scufundat în pământ



VIS

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Decapitat în zorii zilei
alerg împotriva unui zid
mâine vântul citeşte litere de sange
se va afla c-am fost captiv
în plasele timpului numai
atât şi nici o floare
pe mormantul celui cu scrisorile
corectate de harnicii scarbei



ZOOLOGICĂ

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Dumneavoastră spuneţi mai există o şansă
domeniile vântului arată cale liberă
nu toţi bâtlanii au pierit pe treptele mlastinei
nu toţi

minunat minunat exclamă
impaietorul de păsări din faţa televizorului
minunat minunat exclamă
gura obişnuită să cânte

vine cobra noya îi mângâie
picioarele de capră sufletul de apă caldă

pe ecran apare cuvenita pată albă



SEMNUL PROMIS

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Deschid fereastră dau la o parte perdelele

incendiul a fost oprit la timp
lăcustele au zburat în altă direcţie
bombele n-au explodat
apele au rămas în albia lor

privesc prin fereastră cerul senin
aştept un fulg de păpădie semnul
promis în urmă cu patru
sau poate cu zece milenii

pot încărunţi liniştit



PĂRERI IDENTICE

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Cine
cine spune că lumea desfide
epoca gesturilor mari
multiplicate prin hârtie carbon?

filosoful fratele terorismului
împărtăşeşte păreri identice
iată cum trece călare pe urs -

cu umbrela cioclului în mână
predică şi înghite muşte verzi



PE LIMBA ROBOTULUI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Ce mai căutaţi sub pietre?
ce mai căutaţi în ocean?
ce mai căutaţi sub coaja copacului?
ce mai căutaţi în pământ?

misterele s-au dizolvat demult
în apa tare pe limba robotului
care se plimbă pe stradă
singur şi îmbolnăvit de soare

ne-am iubit părinţii -
le astuparăm gura cu ceară



ANNO MMCI

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Gândul omului era un curcubeu
melodiile sale ridicau sate oraşe hrăneau
făpturile pământului

istoria se retrage din pagini
memoria îmbrăţişează culoarea apei

semnalele pier în depărtare
şi piatra ia forma placentei
în ea gesteaza o pasăre fără aripi
viitoarea cumnată a infernului



RIME

Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia

Rime de piatră
rime de lemn
rime de carne
rime de bronz
rime de pământ
rime de mătase

prefer în urechi
sforăitul vântului suspinul
femeii abandonate scrâşnetul
unui fulger pe inelul verde
al pădurii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu