Se afișează postările cu eticheta Georg Trakl. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Georg Trakl. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Georg Trakl - Tânguirea mierlei, 1981 Editura Facla



AVERTISMENT

Petre Stoica

Prezenta culegere antologică din opera marelui poet austriac urmează volumului Georg Trakl, 59 poeme, apărut în traducerea noastră la "Editura pentru Literatură Universală". De atunci s-au scurs cinsprezece ani... Epuizată chiar din ziua când a văzut lumina tiparului, cartea s-a bucurat de un neașteptat succes, atât în rândul cititorilor, cât și al germaniștilor. Succes care ne-a îndemnat să alcătuim o nouă culegere antologică, substanțial îmbogățită. Adaosul noilor traduceri (poeme și scrisori) însoțite de notele necesare, are acum menirea să ofere iubitorilor de poezie de la noi o imagine mai elocventă a unei opere ce nu-și găsește egalul în lirica secolului XX. Este un gest editorial de importanță majoră, pe care și l-a asumat editura "Facla". Prefaței i-am adus câteva îmbunătățiri, insistând asupra corelației Trakl-Dostoievski.
Dispunerea poemelor din antologia TÂNGUIREA MIERLEI (titlu sugerat nouă de un vers traklian), a urmărit într-o măsură destul de lejeră succesiunea lor din ediția lui Karl Rock (tipărită în anul 1919), până de curând considerată sacrosantă. După publicarea monumentalei ediții critic-istorice datorată lui Walther Killy și Hans Szklenar (Dichtungen und Briefe, I-II din 1969), s-ar fi cuvenit poate să respectăm principiul strict stabilit de cei doi germaniști, care s-au străduit să stabilească o cronologie trakliană științifică. Operație azi obligatorie pentru culegerile complete și critice, nu însă pentru o antologie cum este cea de față. Am preferat o înșiruire a poemelor (fără a viola nicidecum scara evoluției stilistice), care să ofere o carte unitară, un singur lung poem parcă, așa cum se înfățișează deseori creația poetului modern.
Am împărțit poemele în două secțiuni, cea din urmă rezervând-o celor ce ne-au fost aduse la lumină (cu excepția piesei LUI NOVALIS) de ediția Killy-Szklenar. Sunt versuri de o valoare excepțională, mereu subliniată de cunoscătorii poetului din Salzburg.
Notele finale își propun explicarea unor nume proprii ce apar sub formă de titlu sau sunt prezente în țesătura versurilor. Altele se referă la dedicații. Din motive de estetică grafică, cuvintele vizate (în cazul poemelor) nu au fost marcate cu cifre, cititorul găsindu-le transcrise înaintea sumarului în ordine alfabetică.


Rondel

Georg Trakl - Tânguirea mierlei, 1981

în românește de Petre Stoica.

Risipit este aurul zilelor
A serii albastră și brună culoare:
Suavul flaut al păstorului moare,
A serii albastră și brună culoare,
Risipit este aurul zilelor



Într-un vechi album

Georg Trakl - Tânguirea mierlei, 1981

în românește de Petre Stoica,

Mereu și mereu revii, tu, melancolie,
O, blândețe a sufletului singuratec.
Se pornește stingerea unei zile de aur.

Greu de umilință, durerii se apleacă cel care rabdă
De priitoare melodie și fragedă demență răsunând.
Privește! a și-nceput amurgul.

Din nou se întoarce noaptea și Muribundul se tânguie
Și altul mai jelește laolaltă cu el.

Plin de fiori, sub stele tomnatice
An de an capul se înclină mai adânc.


luni, 3 aprilie 2017

Petre Stoica (din 59 de poeme - Georg Trakl), traducere, prefaţă şi note!



"Trakl nu a cultivat genul epistolar, atât de obişnuit până nu de mult în lumea artiştilor. Oricum, viaţa să agitată, consumată la temperaturi înalte, nu i-ar fi permis să caligrafieze rânduri îngrijite şi nici să dezbată anumite teme şi idei. Scrisorile sale, după cum ne avertizează Ludwig von Fischer, sunt aşternute în goană, prin cafenele, sau într-o cârciumă, în faţa unui pahar. Rânduri grăbite, aruncate cu creionul pe petice de hârtie găsite la întâmplare, pe plicuri uzate sau pe cărţi poştale ilustrate. Mai totdeauna ele conţin referiri la existenţa lui, ceea ce constituie un material documentar deosebit de preţios pentru cititorii care vor să-i cunoască mai îndeaproape viaţa şi opera.
Simţi printre rânduri o inima împovărată, un suflet deschizându-şi aripa mereu cernită."

duminică, 19 martie 2017

Georg Trakl - 59 poeme (1967), Traducere, prefata si note de Petre Stoica




Georg Trakl

Petre Stoica

Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.

Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povară moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt cei ce-l aud.





 Pe lângă mlaştină

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Drumeţ prin vântul negru; în tăcerile mlastinei
Lin şopteşte trestia uscată. Pe cerul sur
Se înşiră un stol de păsări sălbatice,
de-a curmezişul, peste ape mohorâte.

Forfotă. În coliba năruită
Putreziciunea adie cu aripe negre;
Mesteceni schilozi suspină în vânt.

Amurg în cârciuma părăsită. Drumul întoarcerii
E purtat de dulcele alean al turmelor ce pasc.
Iată şi noaptea; broaşte cresc din ape de-argint.






În primăvară

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Paşi întunecaţi scuturau zăpada uşor,
În umbră copacului
Îndrăgostiţii ridică învăpăiatele pleoape.

Mohorâtelor strigăte ale corăbierilor
Mereu le urmează steaua şi noaptea;
Şi vâslele bat în ritmuri domoale.

Lângă ziduri căzute-n ruină
Curând înfloresc viorelele.
Sfios înverzeşte şi tâmpla solitarului.






 Vara

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seara încetează tânguirea
Cucului din pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul roşu.

Peste colină
Ameninţă neagra furtună.
Vechiul cântec al greierului
Moare pe câmp.

Frunzişul castanului
A ramas încremenit.
Pe scara-n spirală
Foşneşte rochia ta.

În camera întunecată
Lumânarea pâlpâie liniştit.
O mână de argint
O stinge;

Vânt potolit, noapte fără stele.






În Veneţia

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Linişte în camera înnoptată.
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa melodiosului răsuflet
Al singuratecului;
Magici nori de trandafiri.

Roi negru de muşte
Întunecă încăperea de piatră
Şi de chinul zilei aurii
Încremeneşte capul
Celui fără cămin.

Neclintită înnoptează marea.
Stea şi întunecată călătorie
Pieri pe canal.
Copile, surâsul tău bolnăvicios
Mă petrecea uşor în somn.





 Pribeagul

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină
Unde plopul se înalţă în sunete argintii,
Unde-s pietre şi stele.

Deasupra torentului puntea se bolteşte somnoroasă,
Băiatul e urmărit de un chip răposat,
Secera lunii în văgăuna trandafirie

Departe de imnici păstori. Din roca străveche
Broasca priveşte cu ochi de cristal,
Se trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,
Iar paşii înverzesc în pădure, uşor.

E amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna
Căzând cu sclipat în apele triste.

Se reîntoarce pribeagul şi rătăceşte de-a lungul malului înverzit,
Il leagănă gondola neagră prin oraşul în ruine.



 Soarele

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

În fiece zi soarele galben trece deasupra colinei.
Frumoase-s pădurea, animalul întunecat.
Omul - vânător sau cioban.

Roşietic se ridică peştele în iazul verde.
Sub cerul rotund
Pescarul trece fără zgomot în barca-i albastră.

Încet se pârguieşte strugurele, grâul.
Când ziua se înclină în tăcere
Te-aşteaptă şi Răul şi Binele.

Când noaptea se lasă
Drumeţul îşi ridică încet pleoapele grele;
Soarele străbate din cotlonul de întuneric.



Cântec pentru o mierlă captivă

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Lui Ludwig von Ficker

Răsuflare întunecată în rămurişul verde.
Mărunte flori albastre înconjură cu nimb
Chipul singuratecului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Noaptea se ridică fâlfăind din aripi beţe.
Atât de tăcut sângerează umilinţa,
Rouă, ce picură încet de pe spinul înflorit.
Milostenia braţelor strălucitoare
Cuprinde o inimă ce se frânge.



Georg Trakl

În răsărit

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Sălbaticelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncene strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năpustit pe poartă.



Georg Trakl

Tânguire

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Somn şi moarte, vulturii sumbri
Vuiesc intreagă noapte în jurul aceluiaşi cap:
Imaginea de aur a omului
S-o înghită cu valu-i de gheaţă
Eternitatea. trupul de purpură
Se sparge de fioroasele recifuri.
Şi se tânguie glasul întunecat
Deasupra mării.
Soră a vijelioasei melancolii,
Priveşte, o luntre înspăimântată se scufundă
Sub stele,
Faţa tăcută a nopţii.



Georg Trakl

Grodek

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

De arme ucigătoare, seara răsună
Pădurile întomnate, câmpiile de aur
Şi lacurile albastre, se rostogoleşte deasupra
Soarele tot mai tulbure; noaptea cuprinde
Luptători muribunzi, sălbateca jeluire
A gurilor sfărâmate.
Peste vale se adună însă în linişte
Nori roşii în care tronează un zeu turbat,
Sângele scurs, răcoarea-i de lună;
Toate drumurile duc în negru putregai.
Sub rămurişul de aur al nopţii şi-al stelelor
Umbra surorii se clatină prin dumbrava tăcută
Ca să se închine duhurilor de eroi, capete sângerânde;
Şi domol răsună printre trestii flautele întunecate ale toamnei.
O, prea mândră jale! Voi, altare de bronz,
Flacăra fierbinte a spiritului hrăneşte azi o nemărginită durere.
Nepoţii care nu s-au născut.






 Georg Trakl

Cântec de seară

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

 Seara, când umblam pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul,
Apari tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.






 Georg Trakl

Spre seară, inima mea

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seara se aud liliecii ţipând,
Doi cai negri zboară spre pajişte,
Drumeţului îi apare în cale micul han.
Dumnezeiască-i aroma vinului nou şi a nucilor,
Dumnezeiesc e să te legeni beat prin pădurea aprinsă de amurg.
Prin negru rămuriş răsună jelanii de clopot.
Picură rouă pe faţă.











Georg Trakl

De profundis

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!
La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.
La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.
O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.
Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.
Este o lumină ce se stinge în gura mea.
Noaptea mă aflam pe o câmpie arsă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul alunului
Din nou răsunau îngeri de cristal.



 Georg Trakl

Seară de septembrie

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor se stinge la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în roşie flacără;
cu chipuri întunecate fâlfăie liliecii.



Georg Trakl

Somnul

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb!
Această preaciudata grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel
În prăbuşire.



 Georg Trakl

Amin

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Putreziciune lunecand prin odaia viermănoasă;
Umbre pe tapete galbene; în oglinzi mohorâte
Se bolteşte tristeţea de ivoriu a mâinilor noastre.

Printre degetele moarte curg perle cafenii.
În tăcere
Se deschid albaştrii ochi de mac ai unui înger.

Albastră-i şi seara;
Ora stingerii noastre, umbra lui Azrael
Întunecând o grădina ruginită.



Georg Trakl

În întuneric

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Albastră primăvară, sufletul o amuţeşte.
Sub umed rămuriş de seară
Fruntea îndrăgostiţilor se prăbuşi în fiori.

O, crucea înverzind. În vorbirea întunecată
S-au recunoscut bărbatul şi femeia.
Lângă zidul golaş
Solitarul pribegeşte cu constelaţiile sale.

Peste cărările din pădure sclipind de razele lunii
Coborî pustietatea
Vânătorilor uitate;
 privirea albăstrimii
Ţâşneşte din stânci năruite.



Georg Trakl

Celor amuţiţi

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

O, nebunia oraşului mare, când seara
Arbori schilozi stau încremeniţi lângă zidul negru,
Prin masca de argint priveşte spiritul răului;
Cu bici magnetic lumina sfichiuie noaptea de piatră.
O, sunetul scufundat al clopotelor de seară!

Cu spaima îngheţată prostituata naşte copilul mort.
Spumegând, mania Domnului biciuie fruntea posedatului,
Molima purpurie, foamea, sparge ochii verzi.
O, râsul respingător al aurului!

Dar în vizuina întunecată
O umanitate mai tăcută sângerează în linişte,
Modelează din metale vârtoase creştetul care se eliberează.



 Georg Trakl

Transfigurare

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Când se face seară
Te părăseşte lin o faţă albastră.
cântă în tamarin o pasăre mică.

Un călugăr blajin
Îşi împreună mâinile moarte.
Un înger alb vine la Maria s-o vadă.

O cunună înnoptată
De viorele, spice şi ciorchini purpurii
Este anul adânc-văzătorului

La picioarele tale
Se deschid mormintele celor plecaţi.
Când fruntea ţi-o culci în mâini de argint

Luna tomnatecă
Salasuieste liniştit pe gura ta
Îmbătată de negrul cânt al sucului de mac;

Floare albastră
ce răsună dulce în piatra îngălbenită.






Georg Trakl

Noapte de iarnă

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

A căzut zăpada. Ameţit de vinul purpuriu, după miezul nopţii părăseşti întunecatul cerc al oamenilor, flacăra roşie a vetrei lor. Vai, întunericul!
Ger negru. Pământul e aspru, amar e gustul aerului. Stelele tale se închid în semne rele.
Cu paşi de piatră izbeşti terasamentul pe care treci cu ochi holbaţi ca un soldat la asaltul unei negre fortăreţe. Avanti!
Zăpadă amară şi luna!
Un lup roşu pe care îl sugrumă un înger. Paşii tăi scrâşnesc ca gheaţa albastră, şi un zâmbet plin de tristeţe şi orgoliu ţi-a împietrit faţa, iar fruntea păleşte în voluptatea gerului;
ori se înclină tăcută peste somnul unui paznic prăbuşit în coliba-i de lemn.
Ger şi fum. O albă cămaşă de stele arde umerii împovăraţi şi vulturii lui Dumnezeu sfâşie inima ta de metal.
O, colină pietroasă. Lin se desface trupul rece şi în zăpada arginoasa, uitat se topeşte.
Negru e somnul. Urechea însoţeşte îndelung cărările stelelor în gheaţă.
La trezire, clopotele sunau în sat. Pe poarta dinspre răsărit ziua trandafirie apăru în argint.





 Karl Kraus

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Alb pontif al adevărului,
Voce cristalină, în care salasuieste răsufletul de gheaţă al lui Dumnezeu,

Mag mânios,
Sub a cărui mantie de flăcări răsună platoşa albastră a războinicului.






Naştere

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară din pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stânca
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea.

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare,
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaerul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol; din nor de purpură.








 Copilărie

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Șocul plin de fructe; tihnit salasuia copilăria
În peștera albastră. peste cărarea de odinioară
Unde iarbă sălbatecă fâșăie acum ruginie
Se reculege ramurisul tăcut: vuirea frunzișului

Asemenea apei albastre, când zvonește în stâncă.
Dulce-i tânguirea mierlei. Un cioban urmează-n muțenie
Soarele care se rostogolește de pe colină întomnată.

O clipită albastră nu mai e decât suflet.
La marginea pădurii se ivește o salbaticiune sperioasă, și pașnic
Dorm în adânc bătrânele clopote și cătunele negre.

Mai smerit cunoști tu tâlcul anilor negri.
Răcoare și toamnă în camere pustii;
Și-n albastrime sfântă mereu răsună pași de lumină.

Domol vibrează o fereastră deschisă; până la lacrimi
Te înduioșează priveliștea cimitirului părăginit de pe colină,
Amintire a legendelor ascultate; și totuși, sufletul uneori se luminează,
Când cugetă la oameni voioși și la zile primavaratece în umbră de aur.







Cântec de ore

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Îndrăgostiții se iscodesc cu umbre-n priviri,
Bălaii, sclipitorii. În bezna incremenitoare
Se înlănțuie subtiindu-se brațele dornice.

Purpuriu se frânse gura binecuvantatilor. Ochii rotunzi
Răsfrâng aurul întunecat al după-amiezei de primăvară,
Marginea și negrul pădurii, spaime de seară-n verzis;
Poate imensul zbor de pasăre, cărarea celui nenăscut
Spre sate întunecate, spre veri singuratice
Și uneori din albastrime năruită ieșea ca o istovire.

Domol; foșnește grâul galben pe câmp.
Aspră e viața și dură zbârnâie coasa țăranului.
Puternice grinzi îmbină dulgherul.

În purpură se trece frunzișul de toamnă; duh nonahal
Străbate zilele senine; strugurii atârnă copți
Și aerul e de sărbătoare în întinsele curți.
Fructele îngălbenite împrăștie arome mai dulci, ușor
E râsul celui mulțumit, muzică și dans în umbroasele pivniti;
În grădini amurgite pasul și tăcerea băiatului mort





Georg Trakl

Hohenburg

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Nu-i nimeni în casă. Prin camere, toamnă;
Sonată cu clar de lună
Și deșteptarea la marginea pădurii-n amurg.
Gândul te poartă mereu spre chipul alb al omului
Departe de tumultul timpului;
Peste-o visare cu drag se lasă ramurisul verde.
Cruce și seară;
Pe cel ce cânta îl cuprinde cu brațe de purpură
Steaua sa crescând spre ferestre deșarte.
Tremură așadar în beznă străinul,
Când pleoapele și le ridică ușor peste-o omenie
Aflată departe; în coridorul casei vocea vântului, de-argint.





 Georg Trakl

Seară în Lans

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Perindare prin vara-n amurg
De-a lungul snopilor de grâu, vestejiti. Sub bolți spoite
Unde intră și ieșea rândunica
Am băut din vinul de foc.

Sublim: O, melancolie și râs purpuriu.
Seara și aromele întunecate ale verzisului
Ne răcoresc cu infiorari incinsele frunți.

Pe treptele pădurii curg ape argintate,
Noapte, și-n muțenie o viață uitată.
Prieten; potecile infrunzite către sat.





 Georg Trakl

Pe Monchsberg


Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

Pe unde cărarea pustiită coboară prin umbra intomnatilor ulmi,
Departe de colibele de frunze și ciobani dormind,
Pribeagului mereu îi vine din urmă întunecata întruchipare a racorii.

Peste puntea de cioturi, gura de hiacint a băiatului
Domol spunând legenda pădurii, uitată,
O blândă bolire, sălbatecă bocire a fratelui, acuma.

Un verzis sărăcăcios atinge astfel genunchiul străinului,
Capul împietrit;
Izvorul albastru sipoteste mai aproape vaierul femeilor.






Georg Trakl
Revenire
Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!
Răcoarea anilor întunecați.
Durere și speranța
Ocrotesc ciclopicele stânci,
Munți goi de oameni,
Rasufletul de aur al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Contemplă din ochi albaștri
Copilăria cristalină;
Sub molfiti intunecosi
Dragoste și speranța
Când de pe pleoapele de foc
Rouă picură în iarbă dură -
Necurmat!

O, acolo puntea de aur
Sfaramandu-se-n zăpada
Prăpastiei!
Răcoare albastră
Exhala valea înnoptata,
Credință, speranța!
Salutat fii tu, însingurat cimitir!




Georg Trakl

Revelație și decădere

Petre Stoica (din 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!


Stranii sunt cărările de noapte ale omului. Cum stăteam prin noapte de-a lungul odailor de piatră, și-n fiecare ardea o lampă mică, un sfeșnic de aramă, și cum mă prabuseam înghețat în culcuș, umbră neagră a strainei apăru din nou la căpătai și tăcut mi-am ascuns fața în mâinile încete. Și apoi hiacintul își deschisese la fereastră albastrele-i flori și pe buza de purpură urcă prin rasufletul omului străvechea rugăciune, de pe pleoape căzură lacrimi de cristal, planșe pentru amarul lumii. La acest ceas moartea tatălui făcu din mine fiul alb. De pe colină vântul nopții cobora în albastre înfloriri, bocetul întunecat al mamei, din nou stingându-se, și iadul negru îl vedeam în inima mea; minut de liniște scânteietoare. Din zidul de var pași încet o făptură de negrăit - un adolescent muribund - splendoarea unei generații care se întoarce la strămoși. Răcoarea pietrei cuprinse cu alb de luna tâmplă veghind, pașii umbrelor se stingeau pe treptele dărăpănate, un dans trandafiriu în grădina mică.

În cârciumă pustie stăteam tăcut și singur lângă vin, sub grinzile afumate; cadavru luminos înclinat peste o întunecime, și la picioarele mele zăcea un miel mort. Din albastrime putredă ieși - silueta palidă - sora și astfel vorbi gură ei însângerată: Înțeapă, ghimpe negru! Ah, argintul brațelor mele încă răsună de nevalnicele furtuni. Curgi, sânge, din picioarele lunare, deschide-ți florile pe cărările de noapte, unde șobolanul se strecoară c-un...





























[Către E.B.]                                    Viena, Weinstube St. - Urbani-Keller
                                                             [15, 8,13]

Dragule! Pământul este rotund. pe sâmbătă mă prăbușesc în Veneția. mereu mai departe - spre stele.
Al tău G.T.

P.S. E.B. (Erhardt Buschbeck (1889-1960), coleg de școală cu Trakl, romancier, povestitor și eseist. S-a zbătut din răsputeri să popularizeze versurile bunului său prieten. Lui Buschbeck i se datorează publicarea volumului de postume trakliene "Potirul de aur", apărut la Salzburg în anul 1939.
























[Către L.F.]

Scumpe amice!

Timp de patru săptămâni am mărșăluit din greu prin toată Galiția. De două zile ne odihnim într-un orășel din Galiția de vest, inima unui platou liniștit și plăcut, și facem eforturi să ne simțim bine după toate marile evenimentele din ultimul timp. Mâine sau poimâine marsaluim mai departe. Se pare că se pregătește o nouă mare bătălie. Deie Domnul ca de astadata să scăpăm cu bine! Salutări cordiale soției și iubiților Dvastra copii.

Al Dvstra supus

Georg Trakl


Cracovia. Spitalul de garnizoană nr. 15. Secția 5

[Oct. 1914]

[Către L.F.]

Venerate prieten!

Mă aflu de cinci zile aici în spitalul de garnizoană, pentru controlul stării mele psihice. Sănătatea îmi e fără îndoială zdruncinată și cad adesea într-o tristețe de nespus. Sper că aceste zile de prăbușire vor trece curând. Cele mai calde salutări soției și copiilor Dtale. Te rog telegrafiaza-mi câteva cuvinte. Voi fi nespus de fericit să primesc știri de la Dta.
Salutări cordiale

Al Dtale devotat

Georg Trakl

Multe salutări lui Rock

[L.F.] Ludwig von Ficker (născut în 1880 la Munchen, mort la Muhlau în 1967) și-a dobândit un merit special prin protejarea lui Trakl. Scriitor el însuși, a primit mai multe distincții literare, printre care și "Marele premiu de stat al Austriei" pe anul 1960. Numele lui Ficker e legat în mod special de importanta revistă DER BRENNER, pe care a redactat-o la Muchlau între anii 1910-1954.

Petre Stoica (din Georg Trakl - 59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!























                                                                            Cracovia. Spitalul de garnizoană nr. 15. Secția 5
[Către L.F.]                                                                                        [Oct. 1914]

Venerate prieten!
Mă aflu de cinci zile aici în spitalul de garnizoană, pentru controlul stării mele psihice. Sănătatea îmi e fără îndoială zdruncinată și cad adesea într-o tristețe de nespus. Sper că aceste zile de prăbușire vor trece curând. Cele mai calde salutări soției și copiilor Dtale. Te rog telegrafiaza-mi câteva cuvinte. Voi fi nespus de fericit să primesc știri de la Dta.
Salutări cordiale
                                                                                                                        Al Dtale devotat
                                                                                                                                                    Georg Trakl
Multe salutări lui Rock.


Petre Stoica (din Georg Trakl -  59 de poeme), traducere, prefaţă şi note!

duminică, 12 februarie 2017

Petre Stoica in dialog cu Viorel Marineasa: (fragment)




..."Nu ştiu cum Dumnezeu se face, dar toate marile evenimente ale vieţii mele au pornit de la momente banale. Locuiam, în 1951, într-o pivniţă cu Dimitrie Stelaru, boemul boemilor. Într-un rând, pişcat bine de alcool, cum era de fapt cam tot timpul, m-a apostrofat în felul lui, spunându-mi că eu niciodată nu voi fi în stare să mă sinucid, aşa cum a făcut Georg Trakl. Mărturisesc că m-a şocat. Trakl. Au mai trecut doi ani, poate mai puţin, şi împrejurările vieţii m-au dus la Liebling, ca un hăituit al soartei. Nu mai aveam unde locui, ai mei fiind deportaţi în Bărăgan. Am venit cu statut de pasager, pentru o zi-două, dar, prin generozitatea vărului meu, mi s-a oferit sălaş pentru mai multe luni. "Rămân cu plăcere", i-am spus, "dar n-am ce citi". Mi-a replicat: "Nu-i nimic, există aici un negustor neamţ care are o bibliotecă frumoasă". L-am vizitat şi am avut surpriza să găsesc, printre cărţi româneşti (Între timp am aflat că fiul lui, poet, trăia în Germania), un volum de Trakl. Un nou şoc. I-am cerut cartea, am dus-o acasă, am deschis-o. Nu prea cunoşteam limba germană pe atunci, totuşi m-a frapat acea concreteţe inconfundabilă a poeziei lui Trakl: roşu, albastru, alb. M-am gândit la ce-mi spusese Stelaru (că nu voi avea niciodată curajul să mă sinucid). Desluşind prefaţa, am aflat că se sinucisese la 23 de ani. Plecam în fiecare zi cu cartea la subsuoară (o am şi astăzi, pentru că mi-a dăruit-o acel om minunat pe nume Erk), mă opream în cimitir, unde descifram textele. Venind în Bucureşti, m-am pus vârtos pe învăţatul limbii germane şi, tărâş-grăbiş, am înaintat în lectura lui Trakl. Am văzut că nu e tocmai uşor, că poezia lui nu se reduce la culoare, că e vorba de o întreagă concepţie despre lume. O lume în dispariţie. Am făcut multă agitaţie în cercul prietenilor mei, pe atunci Nichita Stănescu, Grigore Hagiu... Toţi au fost fascinaţi de plasticitate, de metafore, de viziune, de universul foarte sumbru, foarte întunecat al lui Trakl. Devenise o obsesie, nu mai puteam dormi. Am ajuns la o prima formă a traducerilor, care nu mă mulţumea. Până la cea definitivă aveam să trec prin zeci de variante. Nu mai spun că au fost momente când m-am poticnit, nici germaniştii n-au putut să-mi vină în ajutor; am purtat o vastă corespondenţă în acest sens.

.........................................................

Nu trebuie uitat că trăiam în plin realism socialist. Nicio clipă nu mi-am imaginat că e posibilă apariţia unui Trakl. Însă la şirul marilor mele nefericiri am avut câte un strop de noroc. S-a ivit în viaţa mea acel poet total nedreptăţit astăzi, A.E.Baconsky. I-am mărturisit că traduc din Trakl. Publicasem câteva poezii în revista "Steaua", deci nu eram chiar un necunoscut pentru el. M-a rugat să-i trimit imediat câteva traduceri care au şi apărut în 1956. Ecoul a fost restrâns. În răstimp, însă, am aflat că Editura pentru Literatură Universală (unde lucram ca măturător, aş putea spune, mai precis măturător de greşeli tipografice), s-au prezentat doi traducători ai lui Trakl, fapt ce m-a intrigat. Mi-am luat inima-n dinţi şi am venit cu propria-mi traducere. Lumea a fost surprinsă. Au citit-o şi au stat în cumpănă. Ce şi-au zis? "Ia să vedem ce se întâmplă cu acest nebun". Au dat manuscrisul profesorului Papu, ca să facă un referat. Mare surpriză! Profesorul Papu a venit cu un referat în care scria:"Nu am nicio obiecţie. Este o traducere de nota 10". Cartea a apărut în colecţia "Poesis", în condiţii grafice excelente pentru acel moment. M-am bucurat, deşi nu mă aşteptam, de un succes ieşit din comun. Până şi "Scânteia m-a lăudat, lucru total curios.Traducerea a făcut o carieră neobişnuită pentru România. Oamenii mă opreau pe stradă întrebându-mă dacă eu sunt traducătorul lui Trakl. M-am simţit frustrat. Poetul din mine era strivit. Nu mă visasem traducător. Din amor am făcut totul: mă îndrăgostisem de versurile bietului poet austriac. Aproape instantaneu, s-au ivit în poezia noastră foarte mulţi imitatori ai lui Trakl. Au mai trecut luni, poate un an, au aflat străinii de această traducere. Zice-se că a fost supusă verificării şi germaniştii au tras concluzia că e cea mai bună traducere din câte s-au făcut, vreo 70 în lume. Aşa a început cariera mea de traducător al lui Trakl. Recunosc că dacă aş fi ştiut că poetul se va confunda cu traducătorul, nu m-aş fi incumentat la o asemenea intreprindere. Mai cu seama că am avut iluştri tălmăcitori ai lui Trakl, cum ar fi Ion Pillat, Ştefan Baciu, Mircea Străinul. Pentru mine a existat şansa ori neşansa întruchipată în acel diavol care se chema Stelaru, ca el să arunce cuvântul "Trakl", fără să ştie prea multe: era un autodidact, cânta mai mult după ureche.Oricum, el a fost declanşatorul acestei nebunii în care am intrat, o nebunie de care nu voi scăpa niciodată. Voi face totul pentru a demonstra că Trakl este un poet în bună măsură descoperit de români, întrucât s-a bucurat de cea mai mare receptivitate în România. Pe vremea când era cvasi-necunoscut în Austria, s-au găsit două personalităţi ca oOscar Walter Cisek şi Ion Pillat având curajul să afirme că este unul dintre cei mai importanţi poeţi ai lumii, cel mai mare poet al Austriei. Să nu uitam că-n acea vreme trăiau un Hofmannsthal şi un Rilke."...

sâmbătă, 10 septembrie 2016

GEORG TRAKL Else Lasker-Schuler (traducere: Petre Stoica)




Ochii lui priveau în depărtări,
Copil, mai fusese odată în cer.

De aceea cuvintele îi răsăreau
Pe nori albaştri şi albi.

Ne certăm asupra religiei
Dar întotdeuna ca doi tovarăşi de joacă,

Şi-l zămisleam pe Dumnezeu, din vorbă în vorbă.
La început a fost cuvântul.

Inima poetului, o cetate puternică,
Poemele sale: teze cântate.

Într-adevăr, el fusese Martin Luther.

Sufletul şi-l purta în palmă,
Când a purces la războiul sacru.

- Ştiusem atunci, era mort -

De neînţeles îi zăbovea umbra
Peste seara odăii mele.

GEORG TRAKL Albert Ehrenstein (traducere: Petre Stoica)



În copacul pribegind în sus
clopotul, seara coboară
până în adâncurile albastre ale umbrei
care sufletul vorbeşte în cânt.

În tine se întunecă focul,
trupul bănuie călătorie luminoasă,
suspinând se leagănă peste ape
dincolo de lăcaşul vieţii, pierit.

Ţie-ţi apare noua sfinţire,
aripi duc spre dansuri pototolite,
sus, mai presus de toate-ntrebarile
De ce şi Cum şi Unde şi Când

O SĂRBĂTOARE CONTINUĂ Petre Stoica din Caligrafie şi culori(1984)





Cum spuneam şi cu alte prilejuri, Trakl, marele descendent din familia spirituală a lui Holderlin a murit aproape necunoscut. Anonimatul care l-a însoţit de-a lungul unei vieţi încununate cu spini, s-a vrut acelaşi până şi la coborârea tânărului său trup în pământ: era o inmoramntare săvârşită în chip de simplă formalitate cazonă, în prezenţa unui singur om, credincioasa ordonanţă a poetului în uniformă de locotenent... La puţină vreme după aceea, lumea a început să manifeste interes pentru destinul său, intristandu-se de-o absenţă pe care n-o mai putea concepe! De fapt, asupra acestei tragice dispariţii atât de timpurii au atras atenţia cei câţiva prieteni vechi ai poetului, care de la primele lecturi din neobişnuitele sale versuri au realizat prezenţa unui miracol. Era un cerc literar patronat de Ludwig von Ficker, adevărat SPIRITUS RECTOR al vieţii culturale austriece de odinioară. Şi nu trebuie uitaţi acei poeţi, care au avut darul să salute capodopera înaintea criticii nu o dată obtuză şi imbecilă prin conformismul ei. Entuziasmul lor pentru opera lui Trakl era atât de neobişnuit, încât unii dintre ei i-au închinat poeme dintre cel mai emoţionante. Era prologul sărbătoririi cântăreţului sumbrelor şi pustiitoarelor amurguri. De atunci, ea continuă, spontană, pornind din simplul imbold al inimii, şi, fără excepţii, din spirit de solidarizare cu o existenţă sinonimă cu suferinţa.
Printre primii care l-au omagiat pe Trakl (în anul 1917) se numără Else Lasker-Schuler, această Sapho modernă a literaturii germane, prietenă ea însăşi a poetului salzburghez. Poemul Elsei lasker-Schuler, de vibrantă forţă evocatoare, fixează substanţa unei opere şi-ţi aduce în faţa ochilor o silueta inefabilă. Cam la aceeaşi dată a fost compus şi poemul lui Albert Ehrenstein, unul dintre cei mai întunecaţi lirici ai generaţiei expresioniste. Acestor poeme li s-au adăugat şi altele,
ieşite de sub condeie mai firave, azi menţionate doar prin bibliografii. În orişice caz, ele au avut în acel moment meritul de a fi creat, alături de câteva articole evocatoare, climatul necesar cunoaşterii unei personalităţi poetice care a şocat multă lume prin insolitul ei. Paralel cu vertiginoasa creştere a exegezei trakliene, au sporit şi aceste caligrafii omagiale, înscriindu-se într-o sărbătorire continuă. Dintre paginile beletristice închinate lui Trakl (existenţa sa cu laturi inexplicabile şi fapte stranii a hrănit numeroase fabulaţii!) Imi place să amintesc o nuvela excelentă, clasică azi în literatura austriacă, a poetului de fin talent şi remarcabilă erudiţie, Werner Riemerschmied, mort cu puin timp în urmă.
Cum creaţia lui Trakl în cultura noastră constituie o prezenţa reală, mulţi dintre talentaţii cititori de poezie fiind familiarizaţi cu ea, cred că un mănunchi de asemenea poeme îşi justifică traducerea. Ele perpetuează astfel sărbătorirea şi pe plan românesc şi contribuie totodată la o mai intimă apropiere de cifrul traklian. Sau, ca să întrebuinţez o metaforă, sunt şi ele câteva din posibilele ferestre deschise spre un univers poetic fără precedent în secolul nostru.

duminică, 14 august 2016

Petre Stoica Georg Trakl POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967




GEORG TRAKL (1887-1914) s-a născut la Salzburg, şi provine dintr-o familie bogată; tatăl sau - şvab de origine - era proprietarul unui mare magazin de fierărie, plasat chiar în centrul frumosului oraş baroc. Şcolar destul de puţin sârguincios, tânărul Georg rămâne repetent în clasa a şaptea gimnaziala, fapt care-l determină pe Tobias Trakl, tatăl, să-l plaseze ca practicant la farmacia "La îngerul alb". Mai târziu urrmeaza facultatea de medicină din Viena, obţine diploma de MAGISTER  şi profesează ca farmacist militar, cu grad de locotenent; disciplina cazonă îi repugnă însă şi se retrage în rezervă. Fire neliniştită, poetul nu-şi găseşte nicăieri locul ; la Viena, bunăoară, angajat copist la un minister, rămâne în acest post doar câteva zile. Găseşte adăpost la Muhlau (lângă Innsbruck) la prietenul sau Ludwig von Ficker, editorul revistei DER BRENNER, în care, de altfel, apar majoritatea poemelor sale. În 1914 este trimis cu o coloana militară pe frontul din Galiţia. După bătălia de la Grodek - moment care i-a inspirat un poem antologic - disperat că nu poate ajuta singur nouăzeci de mutilaţi, încearcă să se împuşte. Surprins şi dezarmat, poetul este internat în spitalul din Cracovia, şi pus sub observaţie medicală. Aceste zile de izolare, de angoasă şi melancolie neagră, îi apropie sfârşitul. Conform unor păreri autorizate, poetul s-ar fi sinucis conştient, înghiţind o mare doză de cocaină. A trăit numai 27 de ani
În legătură cu personalitatea lui Trakl s-au creat numeroase legende, dintre cele mai bizare. Nimeni nu l-a cunoscut mai bine decât Ludwig von Ficker, de la care ne-au rămas o serie de mărturii, cum ar fi şi aceasta: "El, care fusese un straşnic băutor şi consumator de droguri, nu şi-a pierdut niciodată nobila, neobişnuita ţinută spirituală; nu există om să-l fi văzut în starea sa de beţie măcar clătinându-se ori necuviincios; cu toate că la un pahar de vin băut în orele târzii ale nopţii, din pricina felului de-a se vorbi ambiguu, blândă, legendara să muţenie putea deseori să se descătuşeze şi să se învenineze în mânie aprinsă. Dar atunci suferea mai mult decât aceia care, sub pumnalul sclipitor al cuvântării sale, îşi coborau capetele în tăcere; pentru că în asemenea clipe părea de-o veridicitate care pur şi simplu făcea să-i sângereze inima..."
Într-un răgaz scurt, Trakl a compus o opera poetică - destul de redusă ca proporţie - care constituie una dintre expresiile cele mai elevate ale liricii secolului XX. Georg Trakl este reprezentantul de prim rang al expresionismului, iar creaţia sa "în literatura germană e solitară, nelegată nici de lirica veche, şi nici de cea contemporană" (Josef Leigeb). Cu un limbaj poetic restrâns (asemuindu-se şi în această privinţă cu Bacovia!) dar ale cărui elemente sunt asociate într-o remarcabilă varietate combinatorie, Trakl construieşte tablouri de o frumuseţe magică, în care peisajul Austriei îşi găseşte un inegalabil interpret. În timpul vieţii, poezia sa a avut un ecou limitat, fiind cunoscută şi apreciată numai în cercul câtorva prieteni iniţiaţi şi al unor poeţi (Rilke, Daubler, Else Lasker-Schuler). Expresionistul Albert Ehrenstein, în câteva rânduri (scrise în 1919) exprimă exact această situaţie: "La Viena şi Innsbruck şi Berlin câţiva îl cunoscuseră. Puţini ştiu cine era; puţin cunosc opera lui şi faptul că nimeni în Austria nu a scris vreodată versuri mai frumoase."

marți, 24 mai 2016

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967 Traduceri de Petre Stoica - Georg Trakl










CÂNTEC DE SEARĂ

Georg Trakl

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Cand îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.







DE PROFUNDIS

Georg Trakl

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce imprejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajină orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.

La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.

O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.
Este o lumină ce se stinge în gura mea.

Noaptea mă aflam pe o câmpie arsă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul alunului
Din nou răsunau îngeri de cristal.





ÎN PARC

Georg Trakl

Din nou hionarind prin anticul parc,
O, calmul florilor roşii şi galbene.
O, zei blajini, şi voi sunteţi în doliu,
Şi aurul de toamnă al ulmului.
Imperceptibil se înalţă trestia la marginea
Iazului albastru, tace sturzul în seară.
O! atunci înclină-ţi fruntea şi tu
Înaintea năruitei marmore a strămoşilor.





COPILĂRIE

Georg Trakl

Socul plin de fructe; tihnit sălăşluia copilăria
în peştera albastră. Peste cărarea de odinioară
unde iarba sălbatecă fâsăie acum ruginie
se reculege rămurişul tăcut; vuirea frunzişului

asemenea apei albastre, când zvoneşte în stâncă.
Dulce-i tânguirea mierlei. Un cioban urmează-n muţenie
Soarele care se rostogoleşte de pe colina întomnată.

O clipită albastră nu mai e decât suflet.
La marginea pădurii se iveşte o sălbăticiune sperioasă. Şi paşnic
Dorm în adânc bătrânele clopote şi cătunele negre.

Mai smerit cunoşti tu tâlcul anilor negri,
şi toamna în camere pustii;
Şi-n albăstrimea sfântă mereu răsună paşi de lumină.

Domol vibrează o fereastră deschisă; până la lacrimi
Te-nduioseaza priveliştea cimitirului părăginit de pe colină,
Amintire a legendelor ascultate; şi totuşi, sufletul uneori
se luminează
Când cugetă la oameni voioşi şi la zile primăvăratice
în umbră de aur





CELOR AMUŢIŢI

Georg Trakl

O, nebunia oraşului mare, când seara
Arbori schilozi stau încremeniţi lângă zidul negru,
Prin masca de argint privesc spiritul răului;
Cu bici magnetic lumina sfichiuie noaptea de piatră.
O, sunetul scufundat al clopotelor de seară!

Cu spaima îngheţată prostituata naşte copilul mort.
Spumegând, mania Domnului biciuie fruntea posedatului,
Molima purpurie, foamea, sparge ochii verzi.
O, râsul respingător al aurului!

Dar în vizuina întunecată
O umanitate mai tăcută sângerează în linişte,
Modelează din metale vârtoase creştetul care se eliberează.

marți, 3 mai 2016

Petre Stoica despre Georg Trakl, într-un interviu din 1977 acordat lui Dinu Flămând


Georg Trakl  1887- 1914
Petre Stoica 1931-2009




















"Trakl este o descoperire de după al doilea război mondial chiar şi pentru Germania. În România el era cunoscut de timpuriu, dar nu neapărat prin expresionism. El a prins târziu, dar a avut ecou mai cu seamă în Transilvania, fiindcă acolo venea pe un teren fertil, pregătit de Blaga (deşi trebuie să-ţi spun, în paranteză, că Blaga nu este un poet expresionist). Poetul expresionist este exponentul unei revolte sociale : el fiind eminamente citadin, se apropie de natură cu teamă ca Georg Heym.
 Ceea ce nu este cazul marelui Blaga. Pe Blaga putem mai degrabă să-l "asociem" lui Oscar Loerke, poet al naturii magice. Ce poate fi Blaga dacă nu tot un poet al naturii magice, care vede în natură EMBLEME? Pan este o figuraţie, o obsesie sau o simplă emblemă? Înclin pentru ultima variantă. De fapt şi Trakl este un neoromantic, un preexpresionist care are dorul naturii, al redescoperirii cosmosului original.

..........

România este a doua ţară care l-a tradus pe Trakl, încă din 1922. Îl traducea Cizek şi-l apropia de Bacovia. Au urmat alte traduceri, bune, proaste, cum au fost, dar cert e că roamnii îl ştiau pe Trakl în momentul când el nu era bine cunoscut nici în Germania. Dacă el place multot poeţi, să nu uităm că este un cântăreţ al peisajului, iar poezia noastră a avut întotdeauna o predispoziţie pentru identificarea cu natura."