Gunter Kunert
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)
Setea o cânt.
Am însetat
în arşiţa împietrită a deşertului,
am însetat în beznele gheţii, departe,
unde nici pomii nu se mai adapă,
loviţi până-n măduvă, morţi.
Am însetat
lângă gura de gheenă a locomotivei
şi-n serile cu oboseală
îndărătul ferestrei perdeluite.
Şi-n betonul sfârtecat,
departe de patrie,
numai cu un glonţ în piept.
Setea o cant.
În clipă răcoroaselor zori,
când limba clopotului bate în dungă,
apare şi setea.
Ea mă trezeşte.
Nemărginită e setea.
Simt: n-o pot astâmpără
apa tuturor ţărmurilor, nici apa
din două oceane.
Şi cum s-o îndestuleze
Volga, Dunărea, Mississippi sau Huan Ho?
Aerul aspru de pe coamele munţilor,
aburul gros al pădurilor sudice,
vântul primăverii, binefăcătorul eter -
băuturi ameţitoare şi totuşi
calde şi calme ca fetele de-abia plecate din somn -
nu te scapă de sete.
N-o potoleşte nici ploaia
lunecând de pe moartele, ruginitele foi
din crepusculul toamnei,
moarte picături,
ce seamănă
deşartelor lacrimi.
Setea mea e veche, de secole,
de mii de zile, de milioane de ore
durează setea arzătoare.
Cei care prin timp mi-au stat în faţă în şir nesfârşit
au fost mistuiţi de sete
şi-au pierit uscaţi, măcinaţi,
în pulbere fină.
Am însetat destul.
Acum, e vremea!
Geologi, deschideţi fântânile pământului.
Mi-e sete acum de belşug!
Piloţi, zburaţi în zările largi
şi aduceţi-mi veşti: De distanţe mi-e sete!
Poeţi, deschideţi cărţile şi arătaţi-mi
paginile: Mi-e sete de adevăr!
Dascăli, ştergeţi tabla!
Puneţi mâna pe cretă: mi-e sete de ştiinţă!
Începeţi, muzicanţi, vreau să cânt,
iar voi, femei şi fete, surâdeţi şi uşor
coborâti-vă pleoapele, ca privirile
să vă tremure ca razele luminii pe fluviu:
Mi-e sete de fericire!
Vedeţi, însetatul se iveşte din deşert
şi din beznele gheţii,
vine de pe locomotivă,
de pe camprurile de luptă, din purgatoriul pământului,
trăind şi însetând,
şi fără să stăpânească ceva
decât viaţa şi setea.
Setea o cânt,
cea care nu trece niciodată,
şi cânt şi speranţa
cea care nu îmbătrâneşte,
veşnic tânără şi neîndeplinită.
PLIMBARE ÎN 1945
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)
Rătăcesc prin case mohorâte
lipsite de-o lume firească:
adăposturi ale celor de mult decedaţi.
Umezeală pe pereţi e o licărire
de lacrimi pe obraz, nezvantate.
Rătăcesc prin bucătării mucegăite,
prin dormitoare-n amurg
în cari îngălbenesc fotografiile bărbaţilor dispăruţi,
ale fiilor împuşcaţi.
Prin holuri, coridoare, pivniţe,
sub multe lămpi obosite
rătăcesc prin multe odăi.
Şi nici o taină nu-i ascunsă
îndărătul vreunei uşi,
îndărătul fiecărui uşi
dau de teamă şi speranţă,
curaj şi slăbiciune
şi îndărătul uşilor nu mai dau de nimic -
în afară de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu