Petre Stoica - Miracole(1966)

O DIMINEAŢă DE IARNĂ

Petre Stoica din "Miracole"(1966)

Ieşim din somnul moale,
afară e noapte - şi totuşi
soarele ceasornicului
cu palide raze de fosfor
vesteşte apariţia zorilor

În bucătărie, ceainicul şuierând
înalţă zilei primele imnuri...

Fugim spre staţii pline de lume,
într-o furtună de fluturi albi
ne salutăm familiar
cu vocea puţin răguşită
de fumul ţigării aprinse
acasă, în poartă.

Rând pe rând urcăm în autobuzul
ce porneşte prin zăpada groasă
greoi ca broasca ţestoasă -

înaintea privirilor
curg ferestre, ferestre mereu arătând
lămpi liniştite, tablouri cu fructe nimbate,
oglinzi în care femeile tinere
îşi învolbură focul din păr.

De pe treptele autobuzului nins
coborâm în fluviul zilei,
şi curând atâtea roţi ale muncii
îşi încep călătoria
bogată în miracole.

Din întuneric
oraşul creşte alb şi simetric,
de parcă se ridică din palmele noastre
când le deschidem uşor
începând să muncim...


MĂREŢIA SECUNDEI

Petre Stoica din "Miracole"(1966)

Mama spală părul copilului,
degetele ei înfoaie repede-repede
buclele albe ca viaţă zăpezii, albe
ca spuma crinzantemei.

MAMA AUDE CÂNTECUL MARII

Cu o mâna ridică vasul,
apa descrie-n cădere
măreţia secundei.

MAMA AUDE CÂNTECUL MARII

Copilul bate nerăbdător din picioare.
Mama îi mângâie creştetul umed,
închide ochii şi simte sub degete
cum creşte copilul.



MAMA

Petre Stoica din "Miracole"(1966)

Mama trece pe covor cu paşi de miel,
ne veghează ultimile clipe ale somnului,
puţin mai târziu, ne trezeşte cu şoapte,
şi are pentru toţi cuvinte bune de spus
căci ea peste noapte
a ştiut să alunge măruntele supărări

Din poartă aleargă sprintenă după noi
aducând batista uitată,
şi ochiul ei ager veşnic descoperă
scama rămasă pe fular sau cravată.
Obişnuieşte să spună : "Să nu răciţi copii,
şi întorceti-va acasă la timp",
iar noi intrăm în mulţimea grăbită
fără s-o auzim.

Deretică din primele ore ale zilei,
aruncă zăpada strânsă-n fereastră,
duce la capăt treburi ocolite de toţi,
şi pentru frumoasele noastre soţii
aşează imortele în glastră.

Căutând în sertarul cu andrele şi panglici
îşi zăreşte portretul de tânără femeie,
zâmbeşte privindu-l şi-şi spune
că şi ea a fost asemenea fiilor ei :
zgomotoasă şi chiar neglijentă

Reîntorşi după-amiază, ne scoate paltoanele,
aleargă cu ele prin camera caldă
nespus de emoţionată de parcă
am sosit cu avionul
după ani, de la studii.

Când ne ceartă, o privim în ochi
dar gândurile noastre aleargă departe -
ea se preface că nu vede nimic
şi repede ne mângâie părul...



 BICICLETELE

Petre Stoica din "Miracole"(1966)

Soarele creşte din fântâna nopţii
şi desenează pe pieptul pământului
milioane de drumuri ;

pasărea strigă ameţită de lumină,
porţile se deschid şi bicicletele
pornesc să înconjure pământul,

şi pământul descreşte
sub roţile lacome
ce înghit una după alta distanţele.

La răscruci de drumuri
bicicletele se salută între ele
cu glasul limpede al clopoţeilor

şi clopoţeii întreabă curioşi :
- Încotro îţi duci pe umeri stăpânul?
- Dar tu?
- Şi tu?..

Bicicletele se despart,
se avăntă spre curtea uzinei,
lent coboară colinele galbene
incetandu-şi cursa lângă sonde.
O bicicletă cu morişca veselă
aleargă, ocoleşte pâlcul stejarilor
şi lasă îndrăgostitul în faţa
casei îmbrăcată-n glicină...

Aleargă, aleargă anonime.
Sunt cal şi automobil şi rachetă!

Pornesc odată cu zorile parfumate,
înfruntă ploaia, demonii prafului,
vântul le dă o mâna de ajutor
să zboare mai repede ;
şi nu obosesc niciodată bicicletele,
până şi noaptea aleargă pe Calea Lactee
în visul copilului.



TÂMPLARUL

Petre Stoica din "Miracole"(1966)

Îngropat până la genunchi în talaj
tâmplarul măsoară, potriveşte
scândura proaspătă,
geamănă celei adăugate
la coapsa Calului Troian.

Asudând,
tâmplarul adaugă zilnic vieţii
un leagăn, o fereastră, un pat ;
în clipele odihnei îşi aprinde o ţigară
şi fără să observe
intră în culorile vieţilor :
e poftit să se aşeze la mesele sale,
ciocneşte pahare, mângâie pe creştet copiii
şi-n ecoul ultimilor şoapte

îşi stinge ţigara
revenind la scândura sa.

Aplecat cu rindeaua în mână
priveşte în oglindă scandurei -
cruci pentru soldaţi tăiară din ea ;
cruci cu nume scrise cu păcură ;
cruci putrezite pe câmpuri amare -

şi mâinile sale
măsurând, potrivind,
ne desenează, şi mie, şi ţie,
câte-o inimă.



MIRACULOASA PIAŢă

Petre Stoica din "Miracole"(1966)

Ce izbucniri de forme sănătoase!

Mâinile cui peste noapte
au potrivit atâtea armonii?

Merele-s rortunde ca sânii Dianei
bătuţi de flăcări de lună.
Pepenii verzi, pe rogojină umilă
par netezimi de coapse femeieşti, împlinite -
cine-i despică
se umple cu focul din ei!

Strugurii-s aduşi de pe terasa Edenului ;
muncitori viguroşi
au urcat pe scările soarelui, culegandu-i,
purtându-i în palmă cum porţi
un cuib cu ouă mărunte de sturz -
fecioara, striveşte boabele răcoroase în dinţi
cu începerea zilei să simţi
puterea pământului urcând
în sânii tăi încă mici!

Strigaţi, strigaţi, vânzători
cu pasiunea heralzilor
care anunţă un spectacol măreţ!

O, în cartofi
aşteaptă cel mai dulce parfum ;
seara, când mi-i fierbe soţia
bucătăria pluteşte
corabie plină cu flori de la tropice

În felinarele ardeilor
soarele aruncase
câte-o flacără, să ardă sublim
pe masă, lânga pâine şi vin.

Mărire, pătlăgelei, mărire!
În auriul ceas de amiază
aşezată pe ziarul pavatorului
întrece-n strălucire şi sorii.

Alune şi nuci şi migdale...
Scot din sac un pumn şi-l arunc
pe acoperisele lumii, până târziu
s-aud în mine murmurul sfânt



 POEM DE DRAGOSTE

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

Asemenea copiilor,
cu crete colorate
ţi-aş desena faţa
pretutindeni pe ziduri.

Dar de ce să te sărute vântul?



ALT POEM DE DRAGOSTE

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

După despartire,
un greier
iese din cearcănul nopţii
şi îndoliază distanţa
dintre tine şi mine.



DINTR-O VARĂ

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

Îţi mângâiam coapsele brune
şi palmele mele se bucurau
de atâţia struguri copţi.
Mi-am culcat fruntea între sânii tăi
şi am dormit în cuibul lor de liliac
până ai spus că e noapte.
Apoi ţi-a fost frig.
Nu ştiu de ce
hainele noastre pluteau în lună.
de pace tomnatecă...



 UN POEM DE TOAMNĂ PENTRU TINE

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

A trecut şi ziua luminoasă,
îi urmează ceaţa cu pleoapele coborâte.
În păduri e multă umezeală,
ecoul dintre pomi a murit.

Dimineaţa, devreme,
bruma pune pe galbene flori
frigul ultimelor noastre mângâieri.

Am cules împreună grâul fierbinte.

Singur am rămas cu măceşii din vânt,
gândindu-mă la gâtul tău lucios,
din fructele lor
ţi-am făcut un colier -
draga mea, n-ai venit după el.

Ce haine sclipitoare trec pragul.
Duc amintirea în casă -
felinarul ei va putea să mă poarte
iarna, la tine?

Târziu, pe geamul aburit
cu degetul voi desena înspre seară
capul tău lăsat ca o frunză
pe umărul meu.



PORTRET NOSTALGIC

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

O, erai plăpândă.
Nu te speriau scaieţii,
priveai printr-o ceaţă a ta
şi aruncând peste gardul cimitirului maci
ţi se părea că morţii învie cândva.

Iarba îţi îmbracă picioarele crude
cu ciorapi de mătase verde,
ca păpădiile, sufletul tău
plutea prin casele vântului.

De câte ori cântai cu gura închisă
sănii tăi tremurau.
Când treceai cu pasărea pe umăr
pe pământ se lasă o linişte
de lume în facere.

Azi eşti numai frumoasă.



DOUĂ CAPRICII

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

Vântul
obligă pomii să mă salute:
îi apleacă respectuos, le ridică
pălăria de frunze.

Îmi resfiră pe umeri polen -
şi iată-mă deodată
comandant al câmpiei!

Îmi pune pinteni de paie,
galoane de ghindă,
coboară cu braţele deschise,
mă poartă lin
în nevăzutul său zeppelin.

Vântul, prietenul bun.

____________

Un magnet uriaş
strânge nori peste oraş.

Ploaia smulge pomii din tăcere,
crengile şuieră
din verzi gatleje.

La semnul baghetei ascunse
ploaia schimbă brusc peisajul -
acum, bunăoară,
clădirile se îmbracă în ţiplă,

chiar şi-n părul tău, femeie,
răsar steluţe de aur!

Dacă n-ar ieşi soarele
peisajele s-ar schimbă mereu
cu nepăsarea
peştilor japonezi din acvariu.



POEME DE TOAMNĂ

Petre Stoica din "Miracole"" (1966)

Zilele verii
intră în casa pământului
curând acoperită cu olane de ghiaţă.

Călduroasele zile rămân adunate
în grâne şi vin, în mere diamantine,
în acest ulei sclipind
ca ochii vieţuitoarelor atrase
de blândeţea palmei cu seminţe.

Ostenind, la sfârşitul culesului
trupul ni s-a făcut mai frumos
iar inima acum
prelungeşte peste zidul zilei scurtate
razele soarelui.

Am trecut prin anotimp
ca fulgerul poemelor din cartea
deschisă lângă lampa ta, cititorule!

_____________

Caleidoscopul verii s-a spart în ţăndări;
păşesc peste atâtea culori...
Din pomi se desprind
carusele de frunze -
prin rotiri nebune sau lente
focul verii mai clipeşte o dată.

Noaptea
ghiarele ploii zgârie în streşini de tablă.
Somnul nu vine:
ma gândesc la neastîmpărul mâinilor mele
ce visează mereu împliniri.

___________