Petre Stoica - POETI AI EXPRESIONISMULUI (1971), Editura Albatros, Traduceri de N. Argintescu-Amza, Dan Constantinescu, Petre Stoica

Petre Stoica:


Termenul de "expresionism" a fost pus în circulaţie pentru prima dată în Franţa, la "Salon des Independants", în anul 1901. El denumea astfel pictura lui Julien Auguste Herve, un artist "academic" mediocru. Cam în acelaşi timp îl întrebuinţase Van Gogh în scrisorile sale. Mai târziu, acest cuvânt deosebea pictura lui Matisse şi a "independenţilor" de cea a "impresioniştilor". Dar nu se încetăţenise în Franţa. El fusese preluat de pictorii germani (în 1911) pentru a caracteriza tablourile lui Van Gogh, Munch şi Gauguin. După aceea a trecut  în literatură (tot în 1911), devenind ştampila aplicată tuturor noutăţilor din poezie, proză, teatru şi artele plastice. Rampa de lansare a termenului, întrebuinţat deseori impropriu, derutând astfel cititorul, l-a constituit celebra revistă berlineză DER STURM (prin W. Worringer, care publicase în paginile ei eseul ZUR ENTWICKLUNGSGESCHICHTE DER MODERNEN MALEREI). Nu ar fi exclus ca termenul de expresionism, după cum afirmă Paul Portner, să fi apărut chiar în 1910, când l-a întrebuinţat pictorul Max Pechstein. Un exeget mai recent, Armin Arnold, susţine că el a apărut în Anglia în anul... 1850, primind aplicaţie la literatură în Statele Unite, pentru trei decenii de la această dată.



 ÎNTR-UN VECHI ALBUM

Georg Trakl în traducerea lui Petre Stoica

din "POETI AI EXPRESIONISMULUI" (1971)

Mereu şi mereu revii, tu melancolie,
O, blândeţe a sufletului singuratec.
Se porneşte stingerea unei zile de aur.

Greu de umilinţă, durerii se apleacă cel care rabdă
De priitoare melodie şi fragedă demenţă răsunând.
Priveşte! a şi-nceput amurgul.

Din nou se întoarce noaptea şi Muribundul se tânguie
Şi altul mai jeleşte împreună cu el.

Plin de fiori, sub stele tomnatice
An de an capul se înclină mai adânc.



SEARA

Georg Trakl în traducerea lui Petre Stoica

din "POETI AI EXPRESIONISMULUI" (1971)

Galbenă-i încă iarba, cenuşie şi neagră pădurea:
Dar seara se luminează un verziş.
Din munţi pârâul vine rece şi limpede,
Răsună-n ascunziş de stânci; la fel răsună
Când beat îţi mişti picioarele ; sălbatecă hoinăreală
În albastru; şi desfătatele strigăte ale păsărilor.
Cea atât de sumbră acum, mai adânc îşi înclină
Fruntea peste apa albăstrie, suav femeiască.
Din nou asfinţind în verde rămuriş de seară.
Armonios răsună pasul şi melancolia în soarele de purpură.

Dan Cristea despre Petre Stoica (Postfata la Carnaval prenocturn - 2004)

Deschizând colecţia CĂRŢII ROMÂNEŞTI intitulată "Mari scriitori români" şi poeţilor (pe lângă prozatori şi dramaturgi), ne-am gândit că numele poate cel mai potrivit pentru debutul în acest domeniu ar fi cel al lui Petre Stoica, mare creator liric, cu o operă impresionantă, operă care străbate, într-un chip original şi fără echivoc, ultimii cinzeci de ani de poezie românească.
Petre Stoica este, în primul rând, un poet care se aşează pe sine dincolo de mode, ca şi de cerinţe exterioare versului. În anii proletcultismului, în a căror atmosferă nefastă debutează, poetul întoarce spatele "noului" şi se autoproclamă un cântăreţ al "vechiului". În deceniile şase şi şapte, când mulţi autori lirici din peisajul nostru poetic fac din limbaj obiectul poeziei, Petre Stoica, dimpotrivă, face din obiecte limbajul predilect al acesteia. Poetul desacralizează şi demitizează. Redescoperă absurdul şi discontinuităţile suprarealismului. Astfel, pentru sine, poezia "nu-i fete de l'intelect/ e doar un felinar în ceaţă".Redescoperă, cu forţă de emblemă, eul existenţei banale şi al realităţilor cotidiene, atras de lucruri, dar şi conştient, prin ironie şi autoironie, de posibila lor agresivitate: "eu/ fumător de ţigări ordinare/ consumator de rachiuri ieftine/ şi prieten cu popândăii şi cu toate/ vieţuitoarele ameţite de ploaie/ eu/ o notă veselă pe o partitură tristă".
Acest eu are drept vocaţie fundamentală faptul de a se dezvălui pe sine, dezvăluind, în acelaşi timp, adevărul peisajului care îl înconjoară. Chiar şi autoportretul pe care şi-l compune poetul este acela al unei fiinţe trăind ÎN RĂSPĂR faţă de norme şi convenţii: "Sunt de statură potrivită port barbă/ şi am o concepţie de viaţă perfect asamblată/ ceea ce înseamnă că îmi plac gogoşarii în oţet/ şi mai cu seamă îmi place să va pun sub nas/ adevăruri pline cu praf de strănutat"
Poemele "simple" ale lui Petre Stoica, poeme din care "izbucnesc mirosurile şi zdrenţele erei atomice sau behăitul oilor mănate la abator", au reînoit şi reinoiesc, fără îndoială, limbajul liricii româneşti. Nu mai puţin, ultimile volume de poeme ale lui Petre Stoica, cele de după '90, arată fidelitatea "vocii" singulare a poetului ("fidelă în faţă hârtiei/ fidelă oricând şi oriunde") la aventura sinelui sau în lume şi la propriul adevăr uman. Limbajul de astăzi al poetului este, depotrivă, un limbaj al melancoliei, dar şi un limbaj care nu se arată deloc indiferent la discursul rebarbativ, politic şi social.
Marea originalitate a lui Petre Stoica ar consta, însă, în faptul că poemele sale prezintă o dovadă palpabilă că miracolul vieţii trăieşte în orice. Iată, de pildă, "descompus" universul unuia dintre poeme: frunze de tutun, albine lipite de gura borcanului cu urme de zahăr, trepetnicul căzut în oala cu lapte, curcile picotind la umbra gardului, muşcatele prăfuite din cutiile de conserve, un bătrân care trece drumul ţinându-se cu mâna de burtă, autobuzul de seară. Ce se întâmplă cu toate aceste prezenţe, din care clamează însăşi umilitatea? Nimic mai mult, dar şi nimic mai puţin. Toate, cum scrie poetul, "vor învia din morţi şi vor cere o picătură de apă". Poeme despre melancolie (ca loc unde dorinţa se uneşte cu luciditatea), poeme despre tristeţe, teamă, agonie, neant, poeme despre trecut ("bestia tandră ce roade cu dinţişori de oţel""), dar şi despre un prezent confuz ("fumăraia democrată"), poemele lui Petre Stoica întrupează, ca ultima realitate, viaţa şi moartea:
eu îmi contemplu cactuşii unghiile
pe terezia ruginită din pivniţă îmi cântăresc lucrările anilor
în timp ce-n subconştientul meu are loc o luptă năvală
între leii morţi şi stindardele vieţii

(2004)

PETRE STOICA: BĂTRÂNUL POET ÎNTR-O MARGINE DE LUME Gheorghe Mocuţa

Rezistând tentaţiilor "oficiale" care l-ar fi putut instituţionaliza, cosmetiza sau politiza, Petre Stoica s-a retras la bătrâneţe într-un orăşel de pe frontiera de vest unde a întemeiat o fundaţie culturală şi încearcă să trezească interesul pentru literatură. Cu toate acestea el rămâne un important poet postbelic, format la şcoala lui A.E.Baconsky şi a revistei "Steaua", după ce răzbise cu greu în viaţa literară din subteranele boemei şi ale meseriei de corector, în Capitală. Boem nevindecat, aventurier al scrisului, contestatar al ordinii impuse de ideologi şi politicieni, un mare traducător din lirica germană de la care şi-a însuşit lecţia expresionistă, poetul rămâne un anarhist, un neîmpăcat cu convenţiile lumii şi cu scandaloasele confrerii literare. Drept care s-a retras într-o Ithaca a destinului său, după ce COPLEŞIT DE GLORIE amară, participase la războiul troian al literaturii române postbelice şi supravieţuise, asemeni unui Odiseu, încercărilor vieţii şi cântecului de sirenă de pe marea tranziţiei, resemnându-se ca un ARHEOLOG BLÂND şi un MELANCOLIC INOCENT al SUFLETULUI OBOECTELOR, dar şi al fiinţei. Duioşie, tristeţe, spirit elegiac, sarcasm, ironie amară, sentimentalism supravegheat, ludism, teribilism, prozaism, iată câteva concepte operaţionale pe care criticii i le-au atribuit cu luciditate, graţie şi simpatie...

(2002)

Petre Stoica - POEME, ESPLA (1957)

Închin această plachetă tuturor prietenilor din copilărie, uitaţi sau rămaşi în memorie. Cu ei am colindat pădurile, ascultând cântecele păsărilor, murmurul frunzelor, cu ei treceam vara printre lanuri rupând spice galbene, macul roşu în drum spre răsărit. Tot împreună cu ei, într-o toamnă după pârguirea holdelor, am întâlnit marile drame ale războiului.



 ACEASTĂ ZI

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Mare şi luminoasă
este această zi de toamnă!
Lumina clară
se revarsă
peste masa plină de cărţi
şi inima te poartă
în mii de părţi
viaţa părându-ţi mai frumoasă
ca această zi de toamna
mare şi luminoasă!



NINGE

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Ninge calm.
Fulgi albi încărunţesc copilăria mea.
Amintirea iernilor de altă data
bate-acum în geam.
Tristă, mare, grea.

Ninge calm.
Aş vrea să uit copilăria mea.



ÎNVĂŢĂTURA MEA

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Spunea mama mea:
"Ia cărţile şi învaţă - poate rămâi repetent..."
Dar gândurile mele zburau slobode spre holde,
ochii se opreau printre cărţi - neatent.
O carte mai frumoasă se deschidea în faţă:
Lanurile, macii roşii ca sângele.
Spunea mama: " - Învaţă!"
şi eu învăţăm din această carte,
învăţăm să iubesc păsările şi florile,
sudoarea tatei amestecată cu seva din spice,
amurgurile şi zorile.

Spunea învăţătorul:
" - Şi mâine să vii la şcoală,
altfel te las repetent."
Eu mă gândeam la cucul din pădure.
Vorba lui în mine suna goală,
prea frumos cântă mierla-n grădină!

Când vin în sat, mama îmi spune:
"- Încă ieşi pe holde? Poate rumegi o poezie...
Ai crescut băiat mare,
nu-ţi stau bine macii la pălărie."
Dar eu privesc spre tavan neatent,
râd că atunci
când spunea că rămân repetent.



 DORM VULTURII

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Pe stânci lipite grav de cer
vulturii intraţi în toamnă
dorm somnul marilor legende
şi liniştea şi pacea lor
nimic acum nu le-o mai fură:
nici legănarea brazilor, domoală,
nici ţipătul de cerb îndepărtat,
nici pâcla care vine, sură.

Pe stâncile lipite grav de cer
par singuratice statui albastre
ce-nfruntă viscole ce vin
cu bice lungi de foc şi fier.

Dorm vulturii intraţi în toamna
pe stânci lipite grav de cer...



IARNĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Doarme
cu capul
pe labe moi şi pufoase
iarna -
pisică albă
care toarce în hornuri
trezind
o altă pisică
al cărei tors
ademenitor
te cheamă
lângă ea
pe cuptor

Doarme
cu capul
pe labe moi şi pufoase
iarnă -
pisică albă.



PEISAJ DE IARNĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Sore cerul plin de nori
furnalul
aruncă negre pleduri pufoase
care coboară învelind cald
arbori şi case

- şi spre seară
vântul
împrăştie fumul.



CUMPĂNA

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Că o sperietoare de ciori
singură pe câmp
cumpăna fântânii
tremură-n vânt.
Tremură ca mâna mea
- când însetată -
ţi-am ridicat
ciutura plină şi grea.

Singură a rămas cumpana,
nestatornică,dragostea ta.



 UNEORI AMINTIRILE

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Uneori mă copleşesc amintirile:
un lac pe care chipul meu s-a oglindit,
un cântec de pasăre care
parcă mi-a strigat numele
în suflet întors ca un ecou,
un fir de iarbă răsărit
în primăvară - anotimp nou,
un copil pe care l-am văzut
jucându-se în ţărână
cu soare pe frunte, tăcut,
o fată ducând toamna în mână
mărul de-abia pârguit.

Uneori mă copleşesc amintirile
şi eu zadarnic aş vrea să le-alung:
ca o lumină
ele pretutindeni m-ajung.



VIAŢă

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Strugurii se tescuiesc. Curge viaţa şi miere.
Albinele cad în mustul dulce:
această jertfă viaţa lor scurtă o cere.
Fata priveşte. Peste creştetul ei se lasă gutui -
mici clopote luminoase. Le culege.
Ele nu sună. Cad surd în sustare.
Inima bate. Bate inima ascunsă
sub sânul cald, ca-n palmă o vrabie.
Belşugul curge în soare şi tăcere.

Seara se lasă, rece ca o sabie.



COBOARĂ UŞOR

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Pasăre arămie
încet zboară pe colină
toamna cu frunzele ei.

Floarea-soarelui
soarbe lumina
pentru ultima dată.

Spre toamna care coboară uşor
tăcută, priveşte o fată...



PLOUĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Plouă,
plouă după zile de arşiţă şi năduf
şi o fată scoate pe fereastră
palmele albe
că porumbeii ce-şi iau zborul spre văzduh.

Trec lângă ziduri cu plete de iederă
trec tăcut.

Plouă şi aş vrea
fruntea să-mi stea
sub palmele ei ca un scut.



VÂNTUL

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Vântul, flăcău viclean
coboară uşor lângă garduri,
ridică fustele fetelor
mângâindu-le genunchii bronzaţi,
le sărută pe frunte şi ochi
apoi
vesel intră în noapte
valsând printre arbori, pe holde
şi stelelor, suspinând
spune vorbe de dragoste.



CURCUBEUL

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Curcubeul,
Făt-Frumos veşnic tânăr,
veşnic îmbujorat
cu picioarele opintite-n munţi
se pleacă peste ape,
peste codrii cărunţi
şi bea înebunit de sete
după lupta dusă
împotriva negrilor nori



 CÂTEODATĂ

Petre Stoica din "Poeme"" (1957)

Ilenii

Câteodată sunt trist ca un ţărm spre care
nu se îndreaptă corăbii,
de care nu se frânge o rază de soare,
spre care nu zboară pescăruşii -
frunze de argint plutind peste ape.

dar vii tu dragostea mea
sufletul tău căutând sufletul meu
plin de mari şi tainice clape.

Vii tu dragostea mea,
e atât de firesc să vii,
să risipeşti tristeţile
ca valurile de ţărmuri pustii.

şi-nghite Dunărea toată...

POEZIA NORDICA MODERNA, E.P.L, BPT, Traduceri de Tascu Gheorghiu, Veronica Porumbacu si Petre Stoica

HENRY PARLAND

Nu ştiu

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Nu ştiu
cine a dat cu piciorul în nori,
dar acum soarele străluceşte.
Nu ştiu
cine a împrăştiat
toate umbrele
dar toate se ascund
pe câmp.
Nu ştiu cine a lansat bomba,
dar bomba a nimerit ţinta.

EDITH SODERGRAN

Descoperire

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Iubirea ta îmi întunecă steaua -
luna se ridică în viaţa mea.
Mâna mea se simte străină în mâna ta.
Mâna ta e numai jind.
Mâna mea e dor înfocat.

  EDITH SODERGRAN

Taurul

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

De ce întârzie taurul?
Firea mea e o pânză roşie.

Oare nu văd ochi bălţaţi de sânge,
nu aud răsuflări gafaite,
nu tremură pământul sub copite nebune?
Nu.
Taurul umblă fără corn;
stă în faţa ieslei
şi îndărătnic îşi mestecă fânul aspru.
Pânza cea mai roşie
flutură nepedepsită în vânt.

EDITH SODERGRAN

Ai căutat o floare

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Ai căutat o floare
şi ai găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet -
şi eşti dezamăgit...

EDITH SODERGRAN

Iadul

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

O, ce măreţ e iadul!
În iad nu vorbeşte nimeni de moarte.
Iadul e zidit înlăuntrul pământului
şi-i înfrumuseţat cu flori de jăratec...
În iad nimeni nu spune cuvinte deşarte...
În iad nimeni n-a băut şi nimeni n-a dormit
şi nimeni nu zăboveşte şi nimeni nu are tihnă.
Nimeni nu vorbeşte în iad, şi totuşi strigă cu toţii,
lacrimile aici nu-s lacrimi şi mâhnirea şi-a pierdut puterea.
În iad nu se îmbolnăveşte nimeni şi nimeni nu oboseşte.
Iadul e acelaşi mereu. Iadul e veşnic.

 GUNNAR BJORLING

Totul e cenuşiu şi albastru

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Liniştita bătaie din aripi
a pescăruşilor şi a raţelor sălbatice
şi precum la niponi
o luntre de pescuit,
şi totul e cenuşiu şi albastru,
la fel ca odionioara,
în lumina soarelui
şi-n scânteierea liliacului
aici, dedesubt.
O velâ albă
pe cea mai albastră apă.
Cea mai cenuşie claritate
deasupra toamnei, zi
a măreţiei şi a tihnei,
zboară, o, zboară, norule alb,
zboară în această
zi a cerului!

 HELVI JUVONEN

Copil găsit

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Copil găsit
desprins de stânca maternă
departe purtat de gheaţă
de gheaţă lăsat în urmă
în pădure un străin
singuratic.

Nepăsător, când copiii
se joacă în preajmă-mi,
nepăsător, când zăpada
cade pe umerii mei. Dar
lăsaţi-mă aşa, necioplit:
eu stau şi visez mormăind ca un urs.
Şi nu spuneţi că-s rece. Mă încălzesc  şi eu
când straluceste ziua.

ELVI SINERVO

Dimineaţa lumii

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Închideţi bine uşile voastre,
bateţi în cuie obloanele ferestrelor,
rugaţi-vă să rămână noaptea,
să ascundă ruşinea faptelor voastre.

Iată, la răsărit,
cerul a început să lucească.

Noi venim, fericiţii,
venim peste mormintele proaspete
şi tinerii martirizati surad în sicriele lor.

Noi, cei puternici, păşim
peste satele fumegând până-n zare,
şi iarba ţâşneşte printre ruinele negre,
şi graurul îşi înalţă cântecele
peste cuibul său carbonizat.

În colibele joase de la marginea drumului
trezim sugacii şi ei ne zâmbesc,
iar bătrânul muribund
mâna şi-o ridică binecuvântând -
ochii lui au văzut izbăvirea.

Ştergeţi sângele de pe mâinile voastre, călăi, -
vă trece timpul curând!
Ascunde-ţi-va banii, îmbuibaţilor, -
vă trece timpul curând!
Împerecheaţi-vă, neputincioşilor, -
vă trece timpul curând!

ARVO TURTIAINEN

Standardul de viaţă

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Aud vorbindu-se despre standardul de viaţă şi creşterea lui -
ce-i asta oare?
Tatăl meu a avut un rând de haine, două am eu,
dar hainele mele au trecut şi pe la Muntele de Pietate.
Tatăl meu a avut patru pereţi, opt am eu,
dar şi chiria mea a rămas neplătită,
tatăl meu înmuia cartofi în sare - cu degetele;
eu îi înmoi în sare - cu furculiţa.

 P. MUSTAPAA

Clipa

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Aplecat deasupra izvorului albastru-verzui -
în ochiul izvorului, în albăstrimi-verzui -
văd ochiul tău oglindit albastru-verzui
şi văd mici bule ce urcă neliniştite
în ochiul tău şi în ochiul izvorului,
văd un nor al verii lunecând
peste catifeaua apei şi peste
catifeaua ochilor tăi, văd un mândru iris
înflorind în irisul tău, o libelulă albastră-verzuie
clipind în lumina irisului şi-n lumina ochilor tăi -

ea zboară cu zumzet uşor,
se depărtează de noi, depărtează,
într-un niciunde
se ridică pe veci.

 KATRI VALA

Mamele

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

O, e cumplit să fii mamă
în această lume!
Cumplit ai fost dezumanizată,
tu, viaţă frumoasă,
când mamele spuneau:
mai bună moartea pentru copil!

Plânsul ţărilor pârjolite de război,
spaima lângă trupurile mici, însângerate,
casele aplecate într-o parte,
coloanele refugiaţilor cu paloare de moarte
şi vaierul lor pierdut în lume...
Clintit din rădăcinile sale,
ca uriaşul rănit
tremură copacul vieţii.

Totuşi, asemenea coşului de papură de la malul Nilului,
împletit de stăruitoarele degete ale mamei sclave,
inima de mamă a lumii
leagănă copilul
şi îl ascunde pe toate ţărmurile
sperând, cercetând cu privirea:
poate vin ei
şi aduc liberarea -
ei, cei puternici, ei, cei puri, ei, temerarii!

TOIVO PEKKANEN

Peştele

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Sunt hoinarul singuratic al oceanului necuprins

Cunosc transformarea culorilor şi tăcerea universului meu.
dar numele nu mi-l cunosc.

Ştiu toate vietăţile ce mişună în drumul meu,
ştiu care varietate va fi jertfită foamei de mine,
ce pântec va îndestula carnea mea -
dar ţelul călătoriei mele nu-l ştiu.

Cunosc întinderea uriaşă a universului meu,
îmi sunt familiare sumedenii de ţărmuri,
gurile fluviilor unde îmi las
icrele, fără să ştiu vreodată dacă ele vor fi
hrană pentru alţii sau o nouă viaţă.

Simt înaltul şi simt adâncul,
între ele sunt nevoit să înot până la sfârşitul vieţii.

Nu mi-e străină osteneala, odihna, somnul şi deşteptarea,
pacea o cunosc, toate treptele bucuriei, frica şi gheenele spaimei,
dar naşterea mea cunoaşte numai înaltul,
moartea mea cunoaşte numai adâncul.

 TOIVO PEKKANEN

Înainte de furtună

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Cât de neliniştit e vântul azi!
Se rasuceste spre toate punctele cardinale,
geme ca un moşneag în largul mării,
goneşte cu rafale prin golfuri,
se înalţă, o clipă se roteşte, dispare, din nou se înalţă.

Vântul e plin de aşteptări.

Corăbiile tinere îşi întind cu voioşie toate pânzele.
Dar bătrânul barcaz la timona crestează în apă
mereu şi mereu aceleaşi cuvinte:

rămâi credincios până la moarte!
Poate chiar în această noapte va fi desprinsă ultima filă
a jurnalului tău de bord

 ELMER DIKTONIUS

Mormântul dictatorului

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

primăvară
pe mormântul
dictatorului,
un vanticel
pe monumentul teroarei.
Mâinile sale -
aidoma răsufletului îngheţat
de pe numele lui -
au pierit odată cu el însuşi,
intrând în neamul uitării.

Dar unde-s cuceririle lui formidabile,
înfricoşătoarele acvile ale drapelelor sale?
În desişul sălciilor dai de cuibul sifilisului.
Miliarde de anemone
acoperă mormântul dictatorului,
flori diafane, efemere
ubduiesc deasupră-i în vânt.
A împilat popoare, state,
dar unde-i acum?
Miliarde de anemone
răsar printre ruine
şi-n flăcările primăverii, aburindă ţărână
râde de zădărnicia morţii.

PENTII SAARIKOSKI

Păpuşa

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

După ploaie cerul e de culoarea ochilor de lup.
În pădure fetiţă îşi hrăneşte păpuşa cu flori de coacăză neagră,
fiidca lumea e străvezie
şi păpuşa are un ochi de lup.
Şi fiidca lumea e străvezie,
îşi zice fetiţa, pleacă să înoate,
coboară în apă, saltă şi picioarele şi înoată.

 JON FRA PALMHOLTI

Ziua execuţiei

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Câteva clipe înainte de ceasul morţii o bătrână se ridică de pe scaun şi-i ruga pe cei de faţă să îngâne o litanie frumoasă întru cinstirea morţilor. Cu mâini tremurânde se porni să bată tactul şi să murmure un imn binecunoscut. Lacrimile i se prelingeau pe obraji iar basmaua roşie adia în ritmul cântecului. Cei care nu-şi reveniseră încă din răscolitoarea întâmplare, la început nu ştiură ce să facă: să râdă ori să plângă. Dar cum bătrâna nu dădea nici un semn c-ar vrea să înceteze acest joc de măscărici, cu toate că nu o imită nimeni, izbucni râsul. Sala răsună în hohotiri.  În timp ce cioclii împinseseră mortul prin mulţimea cuprinsă de râs, unul dintre ei întrebă dacă nu cumva s-ar putea deschide o fereastră. Dar nimeni nu luă  în seamă întrebarea, în afară doar de ceilalţi ciocli. Trebuiseră astfel să lase o clipă leşul, iar cel care se află cel mai aproape de fereastră o deschise. Râsul se revarsă în stradă amestecându-se cu zgomotul maşinilor, până când cineva îşi reveni şi întrebă dacă leşul se mai află acolo. Leşul? întrebară oamenii şi se priviră cu ochi de corbi. A! Leşul, a, da, întocmai, spuseră şi se împrăştiară tăcuţi în stradă, cu frunţile aplecate asemenea flăcăilor sfioşi de la ţară.

 JOHANNES úr KOTLUM

Cântecul pastorului

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Din creştetul munţilor vin turmele mele
cu coarne şi copite despicate şi cozi înnodate,
berbeci cu coarne scânteietoare
şi pe dealurile verzi se rostogolesc torentele

şi costişa e-nmiresmata de trestiile parfumate.
Vai mie, vai mie, mieluşeii mei tineri!

Vine iarna cu zăpadă şi Crăciun,
iarba rumegaţi-o şi behăiţi în beznă,
până când mielul se face noaten!
Vai, voi, berbecilor falnici!

Şi turmele mele aleargă pe bolta cerului,
dragi vietăţi cu lână moale, albă asemeni zăpezii,
cu coarne şi copite despicate şi cozi înnodate
şi cu preamoale lână pentru veşmintele sfinte.

Ca un torent dalb-luminos de pământească fericire,
ele se înşiruie chiar la ieslea Domnului.

 JOHANNES úr KOTLUM

Raganarok

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Pogoară adânc în marea de flăcări,
stea clătinată alături cu drumul,
pământ oropsit şi orb,
glob al ochiului meu!

Mistuie pulberea decepţiei:
păsări de lut şi flori ţesute,
soldaţi de plumb, viaţă sintetică,
războaie organizate perfect.

Răsări apoi în altă zi
departe peste soare şi lună
perpelită în alb-albastră lumina -
limpede ca lacrimă pură.

Străluceşte, ţâşneşte acolo în fiecare dimineaţă
trezit de nouă iubire
a zeului tău - şi plămădeşte-mă
din roua ta!

P.S. În mitologia scandinavă Raganarok înseamnă lupta dintre viaţă şi moarte, dintre bine şi rău!

 JON OSKAR

Poemul şi lumea

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Poţi să-mi culegi poemul şi să-l duci
iubitei tale, care nu ştie decât c-ar putea spune
te iubesc; şi puteţi râde împreună
de poemul meu şi să spuneţi: O, e ciudat,
o, ciudat mai e acest poem despre libertate,
şi ciudate-s aceste cuvinte care-au liberat
mâinile, piepturile şi limbile noastre
şi ne duc spre îmbrăţişare, e ciudat
să fii liber şi să iubeşti cu minţi pline de bucurie,
cu căldura visului acestui poet care şi-a aruncat
simţămintele sale în vântul nopţii,
o, ciudată-i această odă adusă minunii
şi-acest poem despre noi doi în mâinile
vântului de noapte, ca să îmbine o coroană-nflorata
în jurul amândurora. Poţi să-mi culegi poemul
şi să-l iei de aici; eu nu-l cunosc.

EINAR BRAGI
Refren

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Barca în seara albă că zăpadă,
înaripată de vâsle cu muchiile roşii
pe fluviul de argint în somnoroasă tăcere.
Cu molcome picuri măsoară
eternitatea clipelor noastre.

 EINAR BRAGI

LUMÂNĂRI ÎN BISERICĂ

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Şovăielnice lumini
dibuie cu vârful degetelor amorţite
pereţii umezi de frig
ai bisericii de piatră tăcută.

Cornul lunii de toamnă
pune un crucifix sumbru
pe sânul palidei zăpezi
de pe pământul înfrigurat.

Peste întinderea aţipită,
în căciula lui de metal rece,
grav răsună bătaia clopotului
în tăcerea şubredă.

În sicriul de brad negru
fecioara palidă se duce
cu inima veştedă, străpunsă
de alba săgeată a arcaşului

PAAVO HAAVIKKO

    *
   * *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Şi în crengile copacului pe care-l zăresc, reţin clipa visării
când noaptea depăşeşte ziua; toamna-i pe şesuri,
şi stolul de păsări se scurge prin atingerea ochilor, singur încălzeşte-te
dacă urmele îngheaţă la temelia unei albăstrimi,
subţire e cerul, pierde poverile şi desprins e sufletul acum.

PAAVO HAAVIKKO

   *
  * *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

La cimitir, în această împrejurime cutreierată de vânt,
sub brazi, pe locul acesta,
m-am oprit şi am revenit pe alee.
Vântul suspină printre copaci, şi mă gândeam la cele trecătoare,
la ziua de ieri, la părintele vântului, la neliniştea
pricinuită de neliniştile mele, la faptul
că pribegeam fără să regret pe cineva,
fără ca cineva să regrete ceva
în această împrejurime cutreierată de vânt.

PAAVO HAAVIKKO

   *
  * *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

Un făcăleţ de aur învolbură frunzele.
Veneam cu bacurile, iarna trece pe rău în sus,
zăpada cade alene pe munţi,
e târziu, porţile se închid. Vinul a fost băut,
cu bacurile plec, dar spune
cât timp mai e de vâslit pe torentul de gheaţă
până la porţile inimii?

 EEVA-LIISA MANNER

Legendă

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecția BPT

Amurg străin ca licărirea despărtită de lumină.
Copacii despuiați de umbre, de cântecul vântului
și indărătul copacilor depărtare pustie, chipul de amurg al frunzelor.
Și fluviul trece întunecat prin amurg,
vis, despărtire, liniște,
o, somnul liniștit!
Și totuși, cu apele acolo se trece-n uitare
ceea ce numim iubire, legendă, uitare; liedul
și-l cântă străină și frumoasă,
pleacă cu ochii încremeniți și cântă
într-una tristețea, dar nu incetează să spere
timp să apuce că pasărea
în zbor-și, totuși, timpul i se irosește în zbor-
pescuiește vise din fluviu,
liedul și-l gravează în argintul salciei.
Sălciile, cele mai mici creaturi ale Domnului, plâng
ori de câte ori iubirea pornește în pribegie,
cu ochii amurgului langă torentul uitării-
plâng și plâng. O, lied al legendei,
amintire, o, lied al legendei!

EEVA-LIISA MANNER

Iarnă

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecția BPT 

Vârtej de frunze, de ore, de anotimpuri
din incăpere în incăpere.
Zăpadă se invălură, steagurile beznei în fereastră.
Golul izbește zidul, casă se lărgeste în alb,
umbrele scad, propteaua umbrelor gemând.
pe picioarele de jder zăpadă își depune
cuibul în ungherul incăperii.
Ochii, geamuri subțiri, sunt acoperiți de gheată.
Drumul rătăcitor al pasarei stă scris pe pereți.
Cade, oriunde cade, mână nu dă căldură.
Vocile moarte
aici
rătăcesc doar din perete-n perete,
se cuibăresc în părul meu,
în zăpadă usoară a simțurilo
 care acoperă adâncurile,
marginile prefirate,
întunecimea inăbusitoare, și șoarecii dornici de viată.

EEVA-LIISA MANNER

*
* *

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecția BPT

Iată-mă acuma bătrană: multumită
cu orezul șlefuit, cu simpatia animalelor,
nu mi-a dat lumea grăunte mai bune.
Deoarece câinele docil ascultă atent, nesătul,
e răbdător și cunoaște destule
despre lucrurile pădurii, ale veșniciei și ale vântului,
nemărginirea și intuiția să le întrec pe-ale noastre.
Iar orezul e hrănitor, nuca e grasă,
impapusata-i că o crisalidă a viermelui de mătase;
prăjite, boabele au gustul inimii
și fierbinți, pe limba mea clocotesc vioi:
le mănanc cu degetele ce-au pipăit atâtea zădărnicii,
sătulă-s și multumită și pregătită pentru smerenie,
un destin străin și îndelungat
aici, în această colibă,
în casă, între zidurile de hârtie făramicioasă,
ce pare să doarmă,
dar care în nopțile vântoase necontenit se ridică,
la fel unei corăbii ușoare vâslește-n necuprins
de la o stea la altă,
având drept timonier curajul, luna drept felinar
și zodiacul drept hartă:
timpul cască-gonește viclenia aerului, vânturile,
oferind fiecăruia o soartă și spațiul de care-i lipsit,
când semnele-s priincioase și vremea ce zăboveste
își abate privirea.

Ernst Toller - poezie Traducere de Petre Stoica din: POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

AMURG, PRIETEN BUN...

Ernst Toller

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger

Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Amurg, prieten bun al prizonierilor, liniştea ta
E plină de melodii legănătoare...
Zac pe priciul îngust şi ascult,
Fraţilor, aud inima voastră bătând
Acolo... şi acolo... şi acolo...
Azvârliţi în închisorile tuturor continentelor:
În Atlanta şi Nîmes, în Barcelona, Calcutta şi Milano,
Fraţi îmi sunteţi, voi, revoluţionarilor, luptătorilor,
răzvrătiţilor - da, pe voi vă salut!
Au vrut să vă refuze o lume! Dar lumea voastră
trăieşte în propria voastră voinţă.
Şi pe voi vă salut, fraţi din temniţele Africii, Asiei, Australiei:
negri, galbeni, buni ocrotitori
ale venerabilelor
privelişti supuse şi înjosite
de civilizaţia europeană.
pe voi vă salut, fraţi din puşcăriile şi locurile de penitenţă
Ale pământului pe care
L-aţi îngrijit când patria se afla la nevoie,
Piept aţi ţinut nedreptăţiţii-n cămin,
În pat aţi dormit părăsiţi,
Voi, pe care v-au făcut hoţi şi spărgători, şi criminali.
Si gandind, mă întreb:
Cine spune despre sine că nu ar fi prizonier
Chiar dacă nici o zăbrea
nu-i răpeşte cerul şi nici
un zid nu-i ascunde pământul?
Aud inimile voastre bătând
Acolo... şi acolo... şi acolo...
O, de ce nu mi-e dat să ascult
Cu dragostea nemăsurată a zeului visat?
Ascult
Singura bătaie de inimă
A tuturor neamurilor omeneşti,
A tuturor stelelor, a tuturor sălbăticiunilor, a tuturor
pădurilor, a tuturor florilor şi a tuturor pietrelor.

Am ascultat
Unica bătaie de inimă
A tuturor vieţuitoarelor.

1921

ERNST TOLLER Petre Stoica POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger, Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)

ERNST TOLLER (1893-1939),  a cărui viaţă a fost "tragică şi patetică, o flacăra de-o scurtă, strălucitoare frumuseţe, repede mistuită, dar pâlpâind nelinistita in furtuna timpului" (Bodo Uhse), şi-a petrecut tinereţea în Franţa anilor premergători războiului mondial, pe frontul de pe Metz şi în spitale, în Universitatea de la Munchen. Curând, această viaţă, trezită la altă realitate sub imboldul puternicelor mişcări ale proletariatului, intră în vâltoarea evenimentelor care au zguduit instituţiile militariste ale Kaiserului Wilhelm al II-lea. Urmează o paricipare directă la revoluţia sovietică bavareză, victorioasă, dar sangeros înăbuşită de tunurile contrarevoluţiei ; urmează şi anii grei de întemniţare şi emigraţia în Statele Unite, unde se sinucide.

Lirica sa, publicată în trei volume, Poeme ale deţinuţilor - 1921, Cartea rândunelelor - 1924, şi Pătimire lumească - 1934, exprimă propria lui experienţă de viaţă (front şi închisoare), conjugată cu năzuinţele de libertate şi democraţie, nu numai ale poporului german, ci şi ale întregii omeniri. Toller este totodată şi dramaturg notoriu, de factură expresionistă. Străbătute de  patos puternic, piesele sale se ridică împotriva războiului sau pun pe scenă problema revoluţiei proletare (deşi câteodată prin prisma unei viziuni eronate) şi relaţiile dintre mase şi individ. Creaţia lui dramatică se rezumă la mai multe titluri, dintre care amintim: Transformarea - 1919, Omul din mulţime - 1922, Distrugătorii de maşini - 1922, Invalidul- 1924, Hop, trăim! - 1927.

Petre Stoica - Tango si alte dansuri (1990), Editura Albatros

COPILĂRIA SĂRMANA

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Copilăria intră pe uşa din dos
înspre seară când florile mor de sete
intră şi noaptea la ceasul marilor insomnii
de fapt ea reapare ori de câte ori
o crezi risipită ca aburii mâţelor
aruncate câinilor flămânzi

copilăria mereu copilăria

din ziua când ai trădat-o
mănâncă numai coji de pâine mucedă
o biciuie vânturile iernii
umblă cu hainele sfâşiate de şobolani
şi se poticneşte în bocanci soldăţeşti găsiţi la gunoi
fragila suava copilărie

iat-o acum în faţa ta
te prefaci că nu o mai cunoşti
şi deodată miroşi a sicriu năruit

copilăria sărmana
îţi întinde trompeta de carton
să-i auzi dulcea străveche chemare
şi-n urechile tale răsună marşuri funebre
îţi întinde toba de tinichea
să-ţi amintească lupta din ţara zmeurei
şi simţi cutremure de pământ
îţi întinde spada de lemn
să ucizi corbul din oglindă
şi-ţi răneşti carnea de cositor împuţit

copilăria mereu copilăria

ea te recunoaşte îţi ştie fiecare pas
îţi vede fiecare clopoţel din rinichi
de ce plângi? pe cine
ai umilit? pe cine
ai vândut? şi pe cine
ai ucis?

dreptatea cântăreşte cu greutăţi de diamant

iartă reproşurile copilăriei
iart-o şi cazi în genunchi şi sărută-i
rănile iscate de tine însuţi

oferă-i sardele sau cartofi prăjiţi
oferă-i iarbă şi soare şi îmbrac-o în haine noi
veselă să revină lângă tine
pe uşa din faţă

rămâi prietenul copilăriei tale
ea îţi restituie graţia şi forţa trandafirului
rigoarea eternităţii

şi vei muri cu faţa la cer

EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Fruntea aplecată pe enciclopedia deschisă
un tablou marin murmurul ferestrei
şi amintirea desfacandu-se lent
în fragmente de zăpadă luminoasă



 TRECUTUL

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Trecutul acest microscopic fluture cu cap de rechin
se ascunde în cutii şi cutiuţe se ascunde
în plicuri îngălbenite în macrameuri în portţigarete
se ascunde în perne în haine în petalele florilor presate
şi lasă în ele praf dizolbant.

se retrage după tapetele pereţilor somnolează în portrete şi-n mobile
se închide în cuferele din pod în sobele umile de tuci
în magazii întunecate joacă zaruri cu umbrele
şi întinde pânza de păianjen în care gândurile se zbat îngrozite

prezenţa lui se extinde-n podoabele cavoului în trenurile
trase pe linii moarte în bărcile abandonate în sticlele
rostogolite de valurile mării care au şi ele un trecut
şi urmele lui se numesc mucegai rugină nisip -
asteriscuri tăioase pe degete

trecutul sporeşte în draperiile şi cearceafurile hotelului
în scaunele pianele şi scrumierele restaurantelor
în castanii şi felinarele străzilor singuratice
şi sfârtecă viscerele îndrăgostitului părăsit

trecutul clipeşte-n alveola orelor tihnite
dezlănţuie cornul melancoliei
adie în spumele amurgului în cristalul lunii
şi arde în simboluri falice în aripa femeii din vis

trezeşte glasul morţilor adună şi scade cifre fatidice
întreţine cu mister respiraţia istoriei scormoneşte conştiinţa
consolidează sau îngroapă stâlpii gloriei
fecundează noaptea născând insomnia ghearele ei
şlefuieşte întruna munţii durerii

suflul lui stăpâneşte despotic
fiinţa vie şi moartă lignitul piatra şi paiul
stăpâneşte deopotrivă obiectul aruncat la gunoi şi bronzul semeţ

trecutul această bestie tandră ce roade cu dinţişori de oţel




EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Menuetul moliilor încremenit în aerul uscat
restul zaharniţelor bibelouri pe mobile grele
un orologiu prăbuşit printre umbre sfărâmicioase
şi ritmuri de praf întemeind melodia neantului



 PRIMĂVARĂ SOMPTUOASĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Femeile cară sacoşe cu legume cu peşte congelat
câteva cepe se rostogolesc lângă gura canalului
încet încet ţi se deschid delicatele aripi de sidef

bucuria se localizează-n zona epigastrului melancolia
dispare sub ficusul din vitrina hotelului

la colţul străzii Scufiţa roşie îşi scoate pantoful
îl scutură de pietricele şi-şi mângâie călcâiul ce pare
petală de trandafir prăfuită

în apropierea acestei scene înduioşătoare
doi inşi cu aer de peripateticieni beau citronadă
şi discută zgomotos
despre hidrogenul din cocoaşa metafizicii

un poet excentric se plimbă cu bicicletă pe cer
pedalează spre rima foarte rară
şi eşuează într-o cadă în care colcăie raci

pe stadion aleargă zebre şi o clipă mingea de fotbal
acoperă soarele vaginal
coji de aur cad de pe umeri sudoare dulce picură din muguri

în ceasornicele de la intersecţia bulevardelor
se aud pârâituri de oscioare şi murmur de insecte
placenta timpului se dilată enorm

este un du-te-vino festiv
este o fervoare verde
este o epifanie albastră

mâine intră-n tablou şi argintul rândunelelor



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Draperia atârnă cu nepăsare monarhică
pe fierul balconului susură razele soarelui
în timp ce mâna îndreptată spre floare
descrie o cădere moale ca lâna



VARA INSOLITĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Soarele se divide în capete de berbeci deliranţi
vibrează clădirile urechile arborii degetele

vaporii de benzină formează-n văzduh monumente baroce

ce vară sublimă exclamă poetul coborând în submarin
pleacă să cerceteze budoarul sirenelor
pe magicul lui traseu întâlneşte numai rechini

avalanşe de lumină întunecă fruntea turistului androgin

copiii admiră găinaţul ce atârnă ciorchini
pe gura de marmoră a suveranilor blânzi
care au ştiut să cucerească azurul ţărilor mici

prin muzee cresc şi descresc furtuni de parfum
pânzele cad brusc din rame îndărătul culorilor
timpul îşi hrăneşte embrionii cu acizi corozivi

defilează încălţări de plumb şi rochii de foc transparent

în ciuda caniculei care degradează laboratoarele văzului
istoricii cercetează arhivele din aer liber

cizmele lui Grigori Eftimovici Rasputin mai zac şi acum
în tomberonul ridicat pe un soclu
sub care şobolanii studiază nuanţele gloriei

explodează obiectivele aparatelor de fotografiat

muşte verzi se adună pe moramntul dictatorului obez
care a murit înfulecând întruna homari
însăşi inima lui era un homar ce iubea adevărul
comentează biograful pervers

vioi sunt numai filosofii
adunaţi în umbra platanului discută aprins
probleme legate de conţinutul baloanelor de săpun

insolaţia umflă vezica biliară
şi alungă viaţa din sertarele ei tradiţionale

harpoane albastre indică drumuri inverse
literele cărţilor se despart una de alta
A-D-c-U-V-X-l-b-P-Y-C-u-A-a-L-Z-f-m-n-C-t
şi recompun mesajul anarhismului mutat în natură

harta continentului european e-o piele scorojită

fântânile seacă vertiginos spaţiul se autodevora
maşinile circulă cu roţile în sus
mie mi se înnegresc unghiile.



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Nori străvezii în destrămare
mişcarea păsărilor prin frunziş
luna plină care trage lin după ea
noaptea morţilor şi tăcerile viilor



 SONATĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Luna evadează furioasă din nori
şi împroşcă bucătăria cu stropi de lapte galben-verzui

în rotundul piuliţei tresare duh de sunete vechi
din pâlnia râşnitei de mac
restul icrelor vegetale curge lent spre neant

în spaţiul dintre sticlele înşiruite pe raft
adie hipocampi şi treptat
se dilată ochi cu pupile ceroase

umbra cuţitului se lungeşte
picură pe luciul de mercur îndoliat
perle roşii de pe carnea berbecului din zodiac

somnolează numai nasturele exilat sub bufet

sarea se umflă se desface-n smârcuri pufoase
ţepii cactusului din fereastră străpung
limba nopţii aplecată să-i lingă asceza monarhică

prin pereţii frigiderului vibrează
sârme conectate la surse extraterestre
de fapt în cavoul de promoroacă
se agită mărunte vietăţi înstelate

o făptură îmbrăcată-n salopetă de argint orbitor
intră în bucătărie şi apucă paharul cu apă
un gâlgâit fantomatic
se face strigăt de moarte în visul cuiva

dimineaţă
foşnetul capodului se încrucişează
cu murmurul scrumbiilor congelate
care-n balta chiuvetei au revenit la viaţă

rând pe rând misterele nopţii
se retrag în găurile nasturelui exilat sub bufet


EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Ibricul şi două sticle de lapte
în mijlocul merelor uitate pe masă;
picioare goale în papuci de pâslă
şi aerul încălzit de vocea somnoroasă



 TEROAREA LUCRURILOR

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Lui Modest Morariu

Dimineaţă la şase fix
începe teroarea lucrurilor

nici-un astrolog din comunitatea prietenilor
nu a prezis nebunia coşmarul

dezlănţuirea teroarei
e anunţată de bubuiturile motocicletei din stradă

încheindu-ţi gheata se rupe şiretul
într-o clipă de neatenţie laptele dă în foc
vulcanul trimite lave albe ce matură
cojiţe de ouă nemăturate de anul trecut

radioul transmite muzică de promenadă
timpanele sfaraie
viscerele acele lor de siguranţă slăbesc

sudoarea siroieste pe faţă
tragi batista din buzunar nodul de la batistă
îţi aminteşte         ce-ţi aminteşte?

memoria trompa ei se dezmorţeşte ah da
nota de plată îngrozit alergi după ea
în colţul bucătăriei îţi cade etajera în cap
nasturii vestei zboară-n chip de meteoriţi
tavanul crapă podeaua se cască
gândacii stacojii se înmulţesc fulgerător
suflul ceasului deşteptător te aruncă pe eşafod

un vultur intră pe fereastră
îşi vârâ ciocul în farfurioarele micului dejun
înfulecă înfulecă înfulecă
poftă bună bestie

elicele muştelor foarfecă aerul încins
îţi foarfecă nasul urechile buzele
îţi foarfecă mâinile ridicate în semn de protest

pe scară sporovăiesc borcane de iaurt
în curte gunoierii suflă-n trâmbiţa eternităţii
găsită printre lucruri ce nu mai pot chinui

oh sărmana ta dimineaţă sărmana ta haină descusută
şi sărmanul tău cucui violet

înhaţi piulita grea de o tonă
şi ucizi vulturul căpcăunul văzduhului

cu ultimile tale puteri
azvârli cadavrul spre cer
sângele mânjeşte copacii înfloriţi
penele învolburate întunecă soarele

înghiţi un pumn de pastile
şi urci senin colinele zilei



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Roşiile pe scândura ferestrei albinele zumzăind
otrava fotografiilor vechi geamătul din sare
mustăţile pisicii care ating sub masă
picioarele obosite ale amiezii de vară



TANGO DE VARĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Umbrele se rumenesc domol
coşmarul ia forme paralelipipedice

de la un etaj la altul pe ţevi încinse
picură sarea bucătăriilor se întăreşte zahărul fructelor
stropii robinetelor scandează ritmurile unui timp fără timp
iar gândacii îşi concentrează atenţia
asupra pâinii cu aura de mucegai

pe mână se răsucesc iedere nevăzute sug sângele unghiilor

uşile se deschid din ce în ce mai încet
nasturii capodului atârnă vlăguiţi
plictiseala tuşeşte spasmodic

în casa liftului scrâşnesc lanţuri de ancoră
pe scară moartea umblă acoperită c-un coif de hârtie

femeia simte-n cutia craniană zvâcnet prelung
aspirina reactivează secreţia externă
sudoarea lasă solzişori de aur pe coapsele goale
sub perne vuieşte neantul

în sufrageria din faţă în lumina imobilă
culorile tablourilor se desprind mîloase
prin unghere se destramă aroma trecutului
şi creşte mirosul criptei

pe limbă stăruie gust de carton învechit

zbârnâitul telefonului trezeşte eternitatea obosită



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

În coridor lângă vechiul şezlong
sterilul lămâi cu frunzele prăfuite
şi razele soarelui venite treptat
să încoroneze spasmul pustiului



 VALSUL AMURGULUI

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

ferstrele lexicoanele sicriele
se închid şi se deschid mai încet

zgomotele vibrează scurt şi subit
zboară prin imperii fără contur şi origine

pretutindeni apare o boare de suavitate ancestrală
bucuriile le cresc firave aripi de mătase
tristeţea sporeşte în glasul copiilor ce învaţă
alafabetul cicoarei

moliile se rotesc peste pluşuri încă vii
lasă-n urmă fâlfăiri uleioase
din hârtii părăsite se ridica interogatia fantomelor
în spatele oglinzii sunt neguri mâloase conştiinţa cuiva
agonizează-n abis

femeia care nu a cunoscut niciodată bărbatul
simte în pântec naşterea unei păsări telurice
şi moare murmurând testamente absurde
văduvul adoarme prăbuşit pe sticla goală
ascultă în vis amintiri rebegite de frig

sănii adolescentei tremură plini de miere

eu îmi contemplu cactuşii unghiile
pe trezia ruginită din pivniţă îmi cântăresc lucrările anilor
în timp ce-n subconstientul meau are loc o lupta navală
între leii morţi şi stindardele vieţii

trecutul se furişează în locuri unde-şi depune
spermatozoizii de praf meniţi să-i perpetueze viitorul

măştile îşi pierd relieful conturele
gesturile se prefac în ganglioni dureroşi

îndărătul uşilor dincolo de golul treptelor
umbra caută trupul de care s-a desprins



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

Discul pendulei taie moale umbre vechi
sub podea moara şoarecilor macină veşnicia
luna dispare subit din fereastră şi frica
se strecoară prin gaura cheii de la uşă



NOAPTE EXCENTRICĂ

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

În această noapte
pielea înfriguratului se acoperă de săruri minerale
şi gloria conchistadorilor joacă şah cu şobolanii din canale

pe când în oglinzi adumbrite adevăruri simple
se transformă-n violete otrăvitoare

ce noapte excentrică

furnicile devoră pubisul unei prinţese
adormită cu o carte de Jean-Paul Sartre sub pernă

într-un bar de la extremitatea pământului
un inchizitor blajin se îneacă cu sâmburi de mere
şi moare şoptind mehr Licht

în această noapte exact în această noapte
păduchii invadează aşternutul tiranilor
care tocmai visează noi metode de îmbălsămare

în parcuri
trandafirii rod picioarele statuilor seculare
melcii tresar în somnul lor moale

pietrele de moară macină o făină
care va ninge distrugătoare pe gura indezirabilă

medicii de gardă descoperă în burta hipopotamului
un pantof de copil o furculiţă şi telegrama
ce urma să anunţe înscăunarea înfrăţirii universale

în această noapte mănânc pâine cu unt
şi-mi pipăi rubinele din ficat

o femeie frumoasă părăseşte hotelul
plânge în hohote şi-şi scutură trupul ars de tristeţe

da în această noapte fatidică
se naşte cel mai nefericit poet din câţi a cunoscut omenirea
şi totuşi menirea spadei rămâne aceiaşi

pe sternul învingătorului doarme un scorpion
pe scutul învinsului veghează un miel

în această noapte
astronomii calculează distanţă dintre ficţiune şi realitate



EX LIBRIS

Petre Stoica din "Tango şi alte dansuri (1980)

mâini scufundate în măruntaie de berbec
muşte urmărind traiectoria grăsimii
apoi altă cratiţă şi alt cuţit şi apoi
brusca agonie a florilor de oleandru

Al. Piru în "Istoria Literaturii Române de la Început până Azi" (1981), Editura Univers

"În categoria poetior fantezişti şi ironici trebuie pus PETRE STOICA (1931-2009), pătruns cu greu în conştiinţa critică, deşi a debutat cu POEME încă din 1957. Va reveni cu MIRACOLE (1963) şi ALTE POEME (1968), selectate în ARHEOLOGIE BLÂNDĂ (1968) şi, împreună cu MELANCOLII INOCENTE, în culegerea antologică OROLOGIUL (1970). Măsură întreagă a talentului şi-o dă în O CASETĂ CU ŞERPI (1970), BUNICA SE AŞEAZĂ ÎN FOTOLIU, SUFLETUL OBIECTELOR (1972), IEPURI ŞI ANOTIMPURI (1976), UN POTOP DE SIMPATII (1978) şi COPLEŞIT DE GLORIE (1980. Specialitatea sa stă în evocarea atmosferei provinciei, a satului ca şi a oraşului, dominată de prezenţa sau amintirea bunicilor şi a mobilelor demodate, a orologiilor în funcţie sau oprite, a gramofoanelor, malacofurilor, caleştilor, felinarelor, podurilor cu jucării, calendarelor pe o sută de ani. Poetul gustă farmecul acestei lumi muzeale sau compătimeşte victimele iremediabile ale banalităţii, urâtului inertei vieţii mînate de eroziunea timpului. O anume plăcere a naivităţii îl împinge să caute sufletul ingenuu şi nu-i de mirare că-l descoperă în pictura lui Rousseau-Douanier, în tabloul CARRIOLE DU PERE JUNIET, pe care-l descrie într-o epistolă dedicată "cu stimă şi consideraţie". "Spre deosebire de oameni, obiectele uneori reînvie", susţine Petre Stoica, atribuindu-le nu numai un suflet, dar chiar o tiranie asupra omului: "obiectul acela din vitrină / fiinţa aceea de ceramică ieftină / scarba aceea / te vede".

ERNST STADLER traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

 AMURG

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Greu cădea amurgul pe necuprinsele străzi,
Pe cenuşiul olanelor şi al turnurilor suple,
Pe praf şi murdărie, pe suferinţă şi plăcere,
pe minciuna oraşului mare
În majestuoasă neîndurare.

Smulse din pietre uriaşe, sumbre blocuri de nori
Încremenite, pândeau... Iar în văzduhuri
se află ceva asemeni
Îndârjirii nebune, ca o bruscă zvâcnire de mort -
Departe în vest, ziua pierea horcăind.

Printre castanii de rugină tomnatecă
trosnea furtuna de noapte
De parcă lumile se trezeau pentru strajă
Şi pentru ultima batalie hotărâtoare.

Îndârjire în inimi şi sălbatice vise despre luptă
şi nevoie şi furtunoasă victorie,
Stam sprijinit de balustradă de fier a balconului meau
şi priveam
Rânjetul miilor de focuri şi bărbile roşii adiind,
Priveam cum uriaşul rănit mai apucă o dată
stindardul de flăcări.

Încă o dată vechiul, sălbatecul imn eroic
Izbind cu ameţitoare acorduri -
Şi prăbuşindu-se
Şi bubuind
Înnăbuşit,
Departe...
Pe străzi, uruit de birji. Muzică. Rezerviştii cântând.
Deodată tresar într-acolo -
Peste turnuri şi acoperise vâjâie noaptea.

CUVÂNTARE SOLEMNĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Sunt numai flacără, sete, mistuire şi strigat.
Prin albiile înguste ale sufletului meu, timpul
Asemenea unei ape întunecate, ţâşneşte
puternic, tainic.
Deşertăciunea-i pecetea care pe trupul meu arde.

Dar tu eşti oglindă, peste -al cărui rotund se rotesc
Râurile adânci botezate cu numele vieţii întregi,
Şi dindărătul căreia din auriul pamant cu izvoare
Lucrurile moarte reînvie bogate-n sclipiri.

Tot ce am mai bun arde, se stinge - o stea
rătăcitoare
Căzând în abisul nopţilor de vară, albastre -
Dar imaginea zilei tale creşte înalt şi departe,
Semn veşnic, izvodit să-ţi ocrotească destinul.

PRIMĂVARĂ TIMPURIE

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

În această noapte de martie am plecat de-acasă
târziu.
Strazile erau răscolite de miresmele primăverii
şi de ploile verzi ale semănatului.

Vânturile se zbăteau. Am ieşit din încâlceala
caselor povârnite, mergând departe
Până la meterezul neacoperit şi simţeam:
un ritm nou venea spre inima mea.

Cu fiecare adiere a vântului se dezghioca o devenire
tânără.
Ascultam cum vârtejuri puternice se roteau
în sângele meu.
Se şi zăreau ogoarele proaspete. În orizonturi
se şi aprinse
Azurul orelor matinale ce urmau
să descrească-n depărtare.

Stăvilarele scrâşneau. Din toate direcţiile
izbucnea neprevăzutul.
Deasupra canalului creşteau căi lucitoare pe cari
le-nvolburau hoinarele vânturi
în lumina cărora umblam şi eu.
Destinul aştepta în stele răsturnate.
În inima mea era o furtună asemănătoare
unor steaguri agitate.



 ÎN ACESTE NOPŢI

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

În aceste nopţi sângele meu zvâcneşte la gândul
trupului tău, iubito.
O, dorul îmi este asemenea apei întunecate
învolburată la porţile stăvilarului,
Liniştindu-se în pacea amiezii şi pândind nemişcată,
Lacomă să izbucnească. Furtună de vară
Ce aşteaptă printre norii grei. Când
Vii, tu, fulger, s-o dezlănţui, luntre,
de plăcere, larg
Desfăcută între coapsele de piatră
ale zăgazului? Vreau
Să te duc la mine-ntre perne, la fel
unei legături de trifoi
De pe campia afânată. Sunt grădinarul
Care-ţi aşterne patul pe jos. Norul
Izbucnind peste tine şi aerul care te învăluie.
În ţărâna ta vreau să-mi îngrop
sălbatecul foc
Şi floare de jar să răsar deasupra trupului tău.



LOVER'S SEAT

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Seara am coborât pe abruptele
drumuri de dună acoperite cu verzi tufise.
Te rezemai strâns lipită de mine.
Stânca de cretă îşi avăntă sclipitoarele peneturi
peste marea adâncă.
Aici, unde stânca
în brusca lăcomie a morţii se pleacă în gol
Odinioară doi îndrăgostiţi lunecaseră
în molatecul pat albastru.
Departe răsună brizanţii.
Între săruturi ascult legenda pe care
Gura ta râzând mi-o spune în seara
încinsă a verii.
Totuşi adânc aplecandu-mă
îţi văd faţa încremenind ca-n fericire
Şi înăbuşita melancolie aşteptând
îndărătul genelor tale şi apropiatul sfarsit.



 DIMINEAŢA

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Dimineaţă, conturul trupului tău apare întunecat
în faţa luminii tulburi
A jaluzelelor trase. Din pat
simt chipul tău îndreptat înspre mine -
aidoma ostiei.
După desprinderea din braţele mele, şoptitul tău
"trebuie să plec" a ajuns numai
La mult-depărtată poartă a visului meu -
ca printr-un val acum îţi zăresc
Degetele lin mângâind
cămaşa albă pe piept...
Ciorapii... şi rochia... părul netezit, şi iată
eşti străină, împodobită pentru
lumină şi lume...
Uşa o deschid încet... te sărut... îmi faci un semn,
şi eşti departe, un bun-rămas... Şi-ai dispărut.
Sunt iarăşi în pat, aud cum stins îţi pier
paşii, pe scară-n spirală,
Sunt iarăşi captivul miresmelor trupului tău,
care năvălesc dintre perne, fierbinţi
curgând în simţurile mele.
Dimineaţa se face mai caldă. Se umflă perdeaua.
Vântul proaspăt vrea să pătrundă în cameră
împreună cu primele raze de soare.
Izbucneşte zgomotul... Muzica orelor matinale...
Suav legănat în visele dimineţii - adorm.



 VARĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Stau îngropat până la gât în galbena lumina-a recoltei,
asemenea câmpiei sub cerul verii,
aşteptând secerişul.
Curând va răsuna prin şesuri cântec de seceră:
sângele meu adânc săturat de fericire
ascultă în pojarul amiezii.
Hambare ale vieţii mele, de mult pustiite, toate
porţile voastre steie acum deschise
la fel ca aripile stăvilarelor,
Peste adâncurile voastre, puhoiul de aur al snopilor
va trece asemenea mării.



 TRANDAFIRII DIN GRĂDINĂ

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Trandafirii din grădină înfloresc a doua oară.
Zilnic izbucnesc în soare mănunchiuri groase.
Dar a pierit luxurianta frăgezime prin care
întâia lor înflorire
Se leagănă în curtea albă şi roşie a focului de stele,
Mai lacom se deschid acuma, ca din venele smulse
Curgând peste carnea frunzelor, revărsată
cu violenţă.
Sălbateca lor înflorire e asemenea
horcăitului morţii
Pe care vara trecătoare îl poartă
în lumina incertă a toamnei.



CULESUL VIILOR

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Butucii atârnă încărcaţi pe rod. Peste drumurile colinei
Stăruie mireasma de viţă. Căzile
se îngrămădesc în care.
Pe cap cu basmale ferindu-i de soarele brun
al anotimpului târziu,
Se văd culegătorii cum se apleacă şi cum
înalţă coşuri sub ugere îmbibate de aur.

Jos, orăşelul e harnic. Carduri de butoaie
smolite şi puse în şir
Aşteaptă să cuprindă povara cea nouă.
Curând, pe toate străzile răsună tropăit
sărbătoresc,
Curând, fiecare teasc se umflă
şi clocoteşte în galbene sucuri.



ÎNCEPUTUL IERNII

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Platanii s-au şi desfrunzit. Curge negura. Când
soarele străpunge o dată platoşa
norilor plumburii
Miile de smârcuri
îi reflectă o palidă faţă zbârcită.
Zgomotele sunt mai ascuţite. Întruna
în fabrici se aud maşinile -
La fel îmi răsună inima ca şesul orelor în scurgere,
Mână gândurile încolo şi-ncoace şuierând
asemenea roţilor,
Şi-i ca o moară cu aripi răsucite de vânt,
dar goale-i sunt cămările:
Rosteşte cuvinte smintite şi-şi face cruce. Iată
vânturile au şi aţipit. Curând - ninsoarea.
Şi atunci, ca o ploaie de stele, din nori
va coborî pacea albă, învăluindu-le pe toate.



 ORĂŞELUl

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Mulţimea străzilor mici care întretaie strada
principală
Galopează toate spre verdeaţă. Pretutindeni
începe câmpul.
Pretutindeni se revarsă cerul, parfumul florilor
şi aburii grei ai ogoarelor.
Pretutindeni oraşul se stinge în umezeala măreţelor
pajişti,
Şi-ncet, prin palida tăietură a joaselor acoperişe
se clatină muntele
Pe care se caţără viţele de vie cu araci scânteind
în soare.
Deasupra străjuieşte pădurea de pini: ca un zid
masiv şi negru
Izbeşte în surâsul roşu al bisericii de gresie.

Seara, la închiderea fabricilor, strada principală
se umple de lume.
Păşesc uşor sau rămân implantaţi în mijlocul străzii.
Sunt înnegriţi de muncă şi funingini de maşină.
Dar ochii încă li-s plini
De bulgări - aspră vigoare a pământului şi solemnă
lumina a câmpurilor.



GHETOU LONDONEZ

 ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Aproape de splendoarea pieţelor, străzile dosnice
Se mistuie şi scormonesc, inrainte-n paragină,
Sunt asemenea cicatricelor căscate adânc
în carnea despuiată a caselor,
Şi-s pline de gunoiul pe care soioasele şanţuri
le inundă mereu.

Dugheni îmbâcsite se revarsă-n afară.
Pe mesele lungi vechiturile se adună haotic:
Stămburi şi haine, carne, peşte şi fructe
Stivuite în şiruri scârboase şi stropite
cu galbenă naftă.

De ziduri e lipită duhoarea de peşte şi carne
stricată.
Abur dulceag se revarsă în aerul încet
înnoptând.
Cu degete lacome bătrâna adună putrede resturi,
Nebăgat de nimeni în seamă, orbul
îşi plânge un cântec.

Lumea stă în uşi, se înghesuie în jurul
cărucioarelor.
Copiii trenţuiţi lărmuiesc în jocuri umile.
Izbucneşte-un gramofon, scârţâie
sparte voci de femei,
Şi-n depărtare, oraşul bubuie sub tunete
de automobile.



 ORA ÎNCHIDERII

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Orologiile bat ora şapte. Pretutindeni în oraş
se închid magazinele.
Prin coridoare întunecate şi curţi mărunte,
vânzătoarele
ies zorite din halele sfidătoare.
Puţin orbite încă şi părând ameţite de lunga
şedere-ntre pereţi,
Păşesc uşor iritate în limpezimea voluptoasă
şi-n blânda francheţe a serii de vară.
Posacele convoaie se luminează şi deodată păşesc
în tacturi mai clare,
Toate trotuarele sunt inundate de bluze colorate
şi râset de fete.
Aidoma unui lac răscolit de goana fluviului tânăr
Întregul oraş e clătinat de tinereţe
şi întoarcere acasă.
Printre chipurile nepăsătoare ale trecătorilor
se află nenumărate destine -
Agitaţia tinerei vieţi străluminată de focul
ceasului acesta de seară
În a cărui blândeţe se limpezeşte toată întunecimea
şi se topeşte toată povara, de parcă
ar fi uşoară şi liberă
Şi n-ar mai aştepta, despărţită de ore puţine,
tristă monotonie
A zilnicei trude - de parcă n-ar mai există revenire
acasă, unghere ale murdarelor cocioabe
de mahala, înfipte între golăşele
case de raport, cina
Sărăcăcioasă, năduful încăperilor şi strâmta odaie
împărţită cu surioara,
Şi somnul scurt care te alungă din împărăţia viselor
înainte de zori -
Toate se află acum departe - acoperite de seară -
şi totuşi aici, aşteptând ca o fiară
ce se aşează pradă pândind-o
Şi înşişi preafericiţii, care la braţul iubitei
saltă uşor, cu paşi mlădii,
În singurătatea ochilor duc o umbră ceţoasă.
Şi uneori
De se întâmplă ca, vorbindu-i, privirea ei
să coboare-n pământ,
Nu o dată o arătare îngrozită, cu rânjet batjocoritor
schimbă calea veseliei lor
Atunci se cuprind mai strâns şi mâna care apucă
braţul iubitului
Tremură, ca şi cum bătrâneţea le-ar şi da târcoale
viaţa să le-o rostogolească
topind-o în beznă.



 SALA DE DANS

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Culoarea se sparge în culoare ca razele fântânilor
ce focu-şi împroaşcă-n săgeţi,
În paietele fustelor săltate şi-n plinătatea
multicolorelor bluze de vară.
De jurimprejurul pereţilor
Năvăleşte lumina divizată din sute de părţi.
Flăcările ce tresărind se varsă în vârtejuri
Stau mai înalte, adunate
în oglinzile înrămate cu aur, străine şi viclene,
Părând încremenite şi totuşi mişcarea
continuând s-o ducă spre abisuri fără de margini,
viaţa, desprinsă şi depărtată
şi iarăşi una şi unită cu perechile
Care în vraja mereu aceloraşi melodii,
strâns mlădiaţi, păşind cu membrele libere
între ele împletindu-se: femei cu pomădaţii obraji
aburiţi de roşeaţă, cu părul fluturând într-o parte,
Leganandu-se, numai ochii în adâncul orbitelor, puţin
osteniţi, îmbie în bezna orelor pustii,
În timp ce trupurile lor se pleacă unul spre altul
în ritmul unor gesturi impudice,
Grav şi plin de evlavie:
iar ele dansează, privind credincioase baladele
Inimilor trudnic arse, jucăuşe şi lacome
şi cuprinse de plânsul viorilor
Ca de-un puhoi vâscos şi cald.
Din când în când izbucneşte un ţipat.
Răsună un sunet. Plutirea,
În care perechile, invizibil ţinându-se, în legănare
se clatină. Şi cu toate astea
mereu şi mereu, ca-n avântul fantastic, nebun,
Ritmul toarce fără contenire prin sala
atât de încinsă... Dar nici o adiere de aer
nu ridică draperiile roşii de catifea
Îndărătul cărora iată că dimineaţă aşteaptă
mohorâtă, deşirată şi palidă... pregătită
printr-o săritură rece să salte
Peste balustradă, lunecând pe parchet
ca înfierbântatele şiruri brusc să-nceteze,
visul şi dansul se destramă,
Şi în timp ce melodia valsului
fără noimă răsună monoton şi mereu
Ziua izbucneşte înăuntru şi sfâşie
aerul dens de sudoare, de vin vărsat şi parfum,
şi prin aspra lumină
Mai departe rostogolindu-se, metalic, puternic şi limpede
cântecul de muncă al oraşului mare
bubuie prin ferestrele smulse deodată.



ÎNTOARCEREA ACASĂ

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Bruxelles, Gare du Nord

Ultimele, cărora pe drum li se refuză plăcerea;
revărsate din toate
Străzile oraşulu. Împerecheate-n nevoie şi frig.
Pe când felinarele încep să pălească
în scârnava lumina,
Trenul lor trece tăcut înspre Nord
unde în halele în care
zumzăie lumina
Liniile ferate izbesc destinul şi lumea
de-a lungul traverselor.
Ziua dezlănţuie tăioase vânturi de dimineaţă.
tremurând îşi adună
Mai strâns veşmintele. Ploaia cade în fire subţiri.
Mohorâtă şi rece, lumina
Destramă amăgirile nopţii.
Obraji boiţi
Se întredeschid ca nişte răni otrăvite
peste faţa cea suptă.
Nici un cuvânt. Măştile se fărâmă.
Moarte-s plăcerea şi lăcomia.
Asemeni unei scârboase poveri
îşi cară trupurile acuma
în cârciumi sărmane
Şi în aburii de cafea
ridicându-se peste treptele pivniţei
Stau pe bănci, ghemuite-n neclintire -
fantome
Asaltate de luminile zilei.



 ÎN FAŢA UNEI CANTINE PENTRU SĂRACI DIN LONDRA

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Am văzut copii în coloană lungă, doi câte doi,
în faţa unei cantine pentru săraci.
Până să le vină rândul să între la cină
aşteptau obosiţi şi tăcuţi.
Erau murdari şi trenţuiţi şi se sprijineau
de zidurile caselor.
Câteva copile strângeau în braţele înţepenite palizi sugaci.

Stăteau înfometaţi şi timizi printre luminile
în continuă creştere.
Unii purtau pe obrajii subţiri umbre întunecate,
îmbrăcămintea
Le mirosea a pivniţă, camere igrasioase, nesfârşite
lipsuri şi ocară.
Trupurile lor purtau cicatricele nevoilor
şi ale silnicei munci timpurii.

Aşteptau; curând ceilalţi termină, atunci
li se va permite să păşească în sala mare
Şi vor avea pe masă pâine şi legume şi supă de seară
în ceşti de metal.
O, după aceea va veni oboseala inmuindu-le
mădularele strâmbe,
Iar noaptea cu somnul dulce îi va purta
spre caii de lemn, soldaţii de plumb
şi-n minunatele cămăruţe ale păpuşilor



PĂPUŞILE

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Perechi fantomatice, iată-le în lumina lumânărilor din vitrină:
cochete şi ironice, ca odinioară la menuet.
Cu pasul ridicat, frumoasele îşi saltă uşor crinolina
şi lasă fragedele glezne să înflorească
deasupra pantofilor mărunţi de mătasă.
Galant, cavalerii le oferă braţul liber de sabie,
şi-n subtile împerecheri, cuvintele lor desfranate
Lunecă prin aer ca nişte
spade lucios încrucişate,
până în clipa când ele
încremenesc pe buze în surâsuri de ghiaţă,
În timp ce, suave şi visătoare, frumoasele stăruie
în atitudini îndelung studiate.
Ferite de aerul tare, în dulapuri tăcute
stau acuma trufaşe, depărtate şi reci
visând la aventuri petrecute demult.
Dar în clipa când lumânările pâlpâie melancolic
sângele lor subţire începe ciudat să zvâcnească:
În ochi atunci li se aprind scântei. Prin aer
par să şuiere cuvinte încinse.
Tremură pieptul frumoaselor. În delicata pudră
a obrajilor pomandati
Gura le sclipeşte asemenea unui fruct nebun
care promite desfătări şi pieire.



 CĂLĂTORIE NOCTURNĂ PE PODUL RINULUI, LA KOLN

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Acceleratul se dibuie şi dibuind
împinge beznele de-a lungu-i.
Nici o stea nu se avăntă. Lumea întreagă e numai
o îngustă galerie de mină, imbeznata
de sine.
Acolo din când în când albăstrele lumini
sfâşie brusc orizontul: aura de foc
A globurilor, a acoperişelor, a coşurilor de fabrici,
fumegând, revărsându-se... numai clipite...
Şi-i iarăşi negru totul. De parcă-am cobori spre abataj
în măruntaiele pământului.
Acum luminile se clatină
încoace... besmetice...mâhnite-n părăsire...
mai multe... se adună... şi iată-le dense...
Scheletele cenuşiilor frontoane de case zac dezvelite,
în clar-obscur, pălind, murind -
trebuie să se întâmple ceva... O,
simt în creier
Apăsare de plumb. Adâncă nelinişte
îmi cântă în sânge. Apoi
pământul bubuie asemenea mării:
Ridicaţi în aerul sfâşiat de noapte
zburăm înalt şi majestuos peste fluviu. O,
încovoierea milioanelor de lumini, strajă mută,
Paradă sclipitoare în faţa căreia
grele curg apele-n jos. Şir fără capăt
aşezat în noapte să prezinte onorul!
Vijelioase ca torţele! Bucurie! Salutul vapoarelor
peste marea albastră! sărbătoare-nstelata!
Furnicare, cu ochi luminoşi aţintiţi într-acolo!
Până unde oraşul cu ultimele sale clădiri
îşi părăseşte oaspetele.
Şi apoi, lungă singurătate. Mai despuiat. Linişte.
Noapte. Amintire. Întoarcere. Împărtăşanie. Şi jar
Şi goana spre ultimul care binecuvântă.
Spre festinul procreării. Spre voluptate.
Spre rugă. Spre mare. Spre moarte.




CASA DE NEBUNI

ERNST STADLER

traducere: Petre Stoica, din "Cuvântare solemnă"(1975)

Le Fort Juco, Uccle

Aici este o viață care nu-și mai știe de ea -
Conștiința la mii de stânjeni prăbușită-n univers.
Aici, prin sălile pustii răsună coralul Nimicului.
Aici este împăcare, adăpost, revenire, odaie de copil.
Aici nu amenință nimic omenesc. Privirile încremenite
Plutind în gol rătăcite și pline de neliniște
Tremură doar în fața spaimei de care au scăpat.
De unele trupuri neîmplinite se mai prinde totuși
ceva omenesc.
Ei nu vor să părăsească ziua, cea care le fuge.
Ei se aruncă în spasme, țipă cu șuier în băi.
Ei se ghemuiesc în colțuri, și se vaietă loviți.
Pentru mulți stă însă cerul deschis.
Și aud vocile moarte ale tuturor lucrurilor
ce-i înconjoară
Și muzica universului lin-plutitoare. Rostesc
Uneori cuvinre străine pe care nu le pătrunzi.
Și surâd liniștit și prietenos, asemenea copiilor,
Și-n privirile înstrăinate ce nu mai pot cuprinde
vreo formă, fericirea întârzie.