(...) L-am cunoscut la Reşiţa, pe la începutul deceniului nouă al secolului trecut, cu prilejul ZILELOR CULTURII REŞIŢENE. M-am ataşat de el de la prima vedere, iar el m-a acceptat şi adoptat pe loc. De atunci ne-am întâlnit tot mai des, mai cu seamă la Bucureşti, unde eu ajungeam frecvent cu probleme de servici. Aşa se face că în toamna lui 1982 (decupez aici, din avalanşa de amintiri ce-mi năpădeşte memoria, doar câteva secvenţe), i-am fost prezentat lui Nichita Stănescu, marele său prieten, într-o vreme în care însă, relaţiile dintre ei erau mai reci - şi asta în urma îndemnului lansat de Nichita, la TVR, scriitorilor de a "merge în uzine"...
Ştiind că numele meu literar este al satului meu natal, Petre şi-a dorit să cunoască acest loc al Banatului montan. Lucru întâmplat în 1984, când, în scurtul nostru popas doclinian, prietenii mei din copilărie i-au pregătit un banchet vânătoresc la unul din cantoanele silvice ale Doclinului. I-a plăcut atât de mult locul încât şi-a dorit să revina şi să stea aici un timp ca să-şi definitiveze ultima variantă a unui roman despre copilăria şi adolescenţa lui bănăţeană. Romanul mi-l citise într-o primă variantă, la Bucureşti, când mă găzduia în apartamentul său de la etajul nouă al unui bloc din Balta Albă. Acolo am cunoscut-o şi pe distinsa sa mamă, pe care Petre o iubea nespus şi cu care semăna peste poate.
Tot în acel an, Petre avea să se instaleze la Doclin şi să vină, la fiecare sfârşit de săptămâna la Reşiţa, devenind pentru noi, tineri poeţi pe atunci, Poetul, reperul în materie de poezie şi viaţă literară... Ne-a publicat, a scris despre noi, mai ales în revista STEAUA. Pe mine m-a onorat cu un text despre cele două volume publicate până atunci (NELINIŞTEA PURPUREI şi FIINŢA TAINEI), apărut în TRIBUNA(1981) şi reluat în volumul CALIGRAFIE şi CULORI (CR, 1984), sub un titlu "în maniera" Petre Stoica (ÎN PELERINĂ DE PURPURA).
La cantonul din pădurea Doclinului, Petre Stoica nu a rămas mai mult de o luna însă, şi asta din mai multe pricini : la canton, fireşte, nu era electricitate, aşa că, la început, un văr de-al meu venea, seară de seară, cu un tractor şi-l aşeza în aşa fel încât farurile să bată până în zori prin fereastra camerei de lucru a Poetului; după un timp, i-am procurat o lampă de pe vremuri, un petromax, adică. I-a plăcut atât de mult lampa, încât a luat-o la Bucureşti, ba a şi scris un poem, LA LUMINA PETROMAXULUI; o altă pricina va fi fost "interesul unei anume instituţii - care-l bănuia că s-a stabilit aici cu gândul de fugă în Iugoslavia de atunci, satul fiind foarte aproape de graniţă... Îl suspectau pe el, cel care stătuse un an în Berlinul de Vest, cu o bursă, şi se întorsese la timp!
Cât despre roman, nu l-a publicat atunci de teamă de a nu-i fi cenzurat (nu admitea nici o intervenţie în textele sale, deşi era foarte receptiv dacă aveam vreo părere diferită de a lui). Nu ştiu nici din ce motive nu a publicat romanul după decembrie '89, dar ştiu sigur că există.
Cum ştiu sigur că, odată cu plecarea lui Petre Stoica dintre noi, pleacă unul dintre cei mai importanţi poeţi români ai secolului al XX-lea, nu mai puţin un traducător de excepţională fineţe, cum pleacă, pentru mine, o parte din viaţă satului meu... cea de la CANTONUL NĂNAŞULUI din pădurile Doclinului.
Reşiţa, 22 martie 2009
DOCLIN, Octavian (Chisăliţă Octavian)
Poet.
Născut la 17 februarie 1950, Doclin, jud. Caraş-Severin.
Studii:
Şcoala generală Doclin (1957–1965),
Liceul Grădinari, Caraş-Severin (1965–1969),
Institutul Pedagogic Oradea, secţia română-franceză (1969–1972).
Profesii şi locuri de muncă:
Profesor, şcoala generală nr. 1 Bixad, jud. Satu Mare (1972–1977),
Referent, Centrul Judeţean Caraş-Severin de Cultură şi Civilizaţie Tradiţională (1977–până în prezent),
Redactor-şef revista„Reflex”,Reşiţa,
Director al Editurii Modus, Reşiţa.
Colaborează la:„Contemporanul”, „Familia”, „Orizont”, „Caraş-Severinul”, „Flamura”, „Luceafărul”, „România literară”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Književni život”, „Semenicul”, „Steaua” etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu