sâmbătă, 27 iunie 2015

pipa lui magritte, 2005, editura brumar







In memoriam Alin Gheorghiu

Petre Stoica

mă vizitează pictorul
mi-a adus un tablou
îl sprijină de perete

ne aşezăm pe scaunele cu trei picioare
masa noastră e întinsul mării
vâslitul nostru e tăcere

el vrea mere nu pofteşte vin
eu vreau măsline
nu mai poftesc tării
vai cum ne mută viaţă
de pe un ţărm pe altul

punem discuri pe placa patefonului jupuit
pe neaşteptate tangourile
se prefac în litanie de lână umedă

pe uşa intră un vultur cu o floare neagră în cioc
pe întinsul mării plutesc
bilete de loterie din veacul trecut

arcul patefonului plezneşte

eu plec spune pictorul eu plec
pentru multă vreme şi nu priviţi tabloul
nu am apucat să-l termin



Credeam că se poate bea o cafea

Petre Stoica

Cum au intrat în casă?
stau aşezaţi pe canapea
cu bâte strânse între genunchi
ascultă muzică rap şi sparg
seminţe de floarea soarelui

cum aţi intrat în casă?
şi cine sunteţi? întreb

îşi ridică privirea mă cântăresc sfidător
ah spune unul credeam că aici
se poate bea o cafea caldă
venim de la o manifestare pacifistă
va rog să ne iertaţi va ştiam
prelat sau ceva asemănător

mă îndrept spre telefon

nu chemaţi pompierii sar cu toţii în cor
credeam că aici se poate bea o cafea caldă
şi iată am dat peste un bătrân agresiv



Proscrisul urbei

Petre Stoica

Proscrisul urbei părăseşte ultimul
bodegă cocoaşa fumului acru

îmbrăcat în negru întodeauna
în negru şi întotdeauna nebărbierit

bătrânul păşeşte încet
cu bastonul loveşte ritmic caldarâmul
trezind praful perdelelor ofilite

nimeni nu ştie unde înnoptează

este artist ratat? un părăsit de viaţă?
timpul s-a poticnit în rinichii săi?
nimeni nu ştie

din când în când se opreşte
privind spre locul stelei sale oarbe

se întoarce spre mine:
lumea din geografia ta
se preface că te iubeşte
o singură dată în viaţă este iubit
cuvintele de laudă sunt lovituri perfide
mai bine te năşteai antilopă
sau iederă sau gata mort
domnule fericirea are la capăt
o sabie ascuţită la focuri înalte
ainsi soit-il

proscrisul urbei îşi continuă drumul
inpenetrabil confuz cenuşă
îmbrăcată în negru



O diversiune perfidă

Petre Stoica

Citesc ziarul matinal
cineva sună insistent la poartă
întrerup lectură ies trag zăvorul
nu este nimeni
revin în casă
în locul ziarului o băltoacă de sânge
aud paşi urcând în mare grabă scară podului şubredă
îmi tremură mâinile par însângerate
simt ace în viscere ameţesc
o diversiune perfidă
o singură clipă de neatenţie
şi iată-mă intrat în cercul
bănuiţilor de crimă



Simfonie matinală

Petre Stoica

Un icnet un căscat enorm
fisurează oglinda reanima musca
prizonieră între geamurile
pătate de grăsimile soarelui

căscatul enorm păşeşte în baie
îşi face nevoile trage apa se bărbiereşte
tăietură lamei înviorează bărbia amară

căscatul se subţiază
intră în sac îşi leagă şireturile de la pantofi
devine siluetă

pe stradă întâlneşte siluete identice

trenul intră în gara locomotiva se-nclină
îşi revine la poziţia consacrată
vagoanele sunt aglomerate harababura aglomeraţie
sudoarea acră fecundează prospetiunea dimineţii
unul lălăie altul fluieră altul
despachetează hrana înfăşurată în hârtie de ziar
sincope de muzică funebră
altul deapănă anecdote impudice
altul se înghesuie în altul

siluetele aţipesc
şi totuşi trenul înaintează în tunelul cu ieşire
la balta seminală a istoriei



Elegie

Petre Stoica

Intră pe uşa întredeschisă
se aşază nepoftit la masă

stăm unul în faţă celuilalt
îşi toarnă vin în pahar
îmi torn vin în pahar

nu rosteşte un singur cuvânt
împart cu el tăcerea
îl privesc îl măsor îmi seamănă leit
poartă barbă mea are culoarea ochilor mei
până şi ţinutul ţigării între degete
este identic cu al meu

se ridică lent pleacă pe uşa întredeschisă

mă îndrept spre oglindă mă cercetez atent

oaspetele necunoscut eram chiar eu
cel care ieri credea în ziua de azi
cel aşteptând scrisoarea care nu a sosit
cel care mâine îşi va pune o masca
să nu se mai recunoască să nu mai aştepte nimic




Poem idilic

Petre Stoica

Este o seară identică serii de ieri
identică tuturor serilor din orăşelul
care ziua dansează ca o balerină cu un singur picior

este o seară cu iz de untură râncedă
îndărătul perdelelor îndărătul cuvintelor
idealurile se contopesc cu fluidul televizorului
visele au culoare incertă aspiraţiile
încap într-un singur intestin dimineaţa
golit cu fervoare
este preludiul nopţii identic nopţii de ieri
vii sunt numai păsările nocturne se încrucişează
stârnind pudră de harfa
peste geografia orăşelului ignobilă
vii sunt numai viitori sinucigaşi singurii
ce ştiu să-şi preţuiască destinul
viu în această noapte este preotul
chemat să rostească îndemnuri cârpite
la căpătâiul muribundului surd
o noapte asimetrică o noapte refuzată gloriei
o noapte în care trecutul şi viitorul meu
dialoghează incoerent ca doi beţivi
cu proteză dentară pierdută-n pahare




Aventură pipei

Petre Stoica

Pipa lui Magritte
trece din gura mea în gura vecinului
din gura ştirbă în gura lupului întunecat
din gura fiarei trece în gura marinarului
din gura naufragiatului trece în gura
poltistului din gura înveninată trece
în pâlnia crinului din aburul parfumat pipa
revine la locul hotărât de pensula încoronată
acolo unde norii metafizică lor
potolesc cu graţie uraganul condorului





Elegie

Petre Stoica

îşi spun noapte bună
îmi spui noapte bună
dar nu te văd

sting ultima ţigară
cu amarul amarului pe cerul gurii
cobor în patul meu de piatră
fără să ştiu aştept
prin aburi de lavandă
te văd dar nu te aud
mă trezesc şi îţi spun bună dimineaţa
îmi răspunde bătrână cerşetoare
oprită sub fereastră
întinde mâna după o bucată de pâine
îi dau o pâine întreagă
îi dau şi petale
din floarea lăsată de tine pe masă
aştept încă o noapte şi încă
o noapte până în clipa
când noaptea îmi închide pentru totdeauna
poarta cu zăvorul tras de tine



Realitate
Maestrului Magritte, cu veneraţie

Petre Stoica

realitate desenată lin de aripa
vulturului hrănit cu stafide mângâiat pe cioc
de laba leului culcat pe plaja însorită
lângă femeia cu sexul deschis
spre săgeata zenitului
realitatea pusă într-o ramă de flăcări
realitate care jigneşte ignoranţa




Elegie

Petre Stoica

Păşesc înainte vertical şi sprinten
salut beţivul nebunul bătrâna arţăgoasă
salut câinele care mă întâmpina cu privire umană
salut până şi mortul petrecut acum la groapă
păşesc înainte lumea mă admiră
ţinuta sobră mersul împintenat de elan
dar nimeni nu ştie că eu păşesc îndărăt mereu îndărăt
în căutarea clipei când mi-am pierdut inocenţa
în căutarea clipei când mi-am pierdut virginitatea
la umbra unei tufe de liliac
în căutarea clipei când mi-am pierdut
sansă gloriei de fapt totul totul
mereu îndărăt mereu ocolind prezentul
care mă pândeşte cu bâtele sale noduroase
ocolind ce ce nu pot ocoli
însă tocmai îmi curge sânge din nas



Elegie prenocturna

Petre Stoica

Din spatele grădinii printre copacii denşi
seara se desfoaie o fereastră luminată

mă apropiu tiptil de locul decupat de timp
aud muzică stinsă clinchet de pahare fine
suspine alternând cu mătase lunecata de pe coapse

tac şi ascult mă absoarbe aroma dulce
de castane coapte iarna

sunt aici sau într-o veche oglindă?

deodată o draperie neagră
cade peste locul decupat de timp

vin spre mine valuri de apă sărată inundă
insula pe care credeam că fericirea mi se cuvine şi mie



Managerul bibliofililor

Petre Stoica

În marea depărtare un ţinut o patrie
neconsemnată pe nici o hartă

mesagerul bibliofililor îmi spune
acolo perfecţiunea atinge apogeul
fructele coapsă femeii piatra şi crupa calului
sunt diamante forme şlefuite de uneltele
vântului născut în violoncelul cu corzi de infinit

acolo simbolurile îşi arată învelişul transparent

acolo nu există bâte steaguri himene sfâşiate

acolo moartea este arhitectură muzicală
o nesfârşită trena de miresme rare

mesagerul bibliofililor mă îndeamnă:
omule schimbă-ţi veşmintele şi ia-ţi adio
de la realitatea de la concreteţea zilei
ce înseamnă pansamente uzate drojdie ideologie fezandată

repeta; ia-ţi adio şi pleacă
în ciuda faptului că nu vei ajunge niciodată



 Realitate şi duioşie

Petre Stoica

iau pipa din tabloul lui Magritte
aprind tutunul cu o aşchie de gheaţă

pufăi privind absent tavanul

din norul fumului coboară o sirenă
cu solzi din coji de portocală
are coadă dublă părul ei
e desfăcut de răsuflarea mea precipitată

ridic în stânga şi în dreapta alţi nori
mai violeţi mai verzi mai patratosi

un pachebot mă poartă spre insula pe care
zodiacul meu se-ncrucişează cu un şarpe
unde nesperata glorie se intersectează
cu epuizarea nesfârşitelor orgasme

acolo unde laba leului despică meridiane

coboară inserarea jarului tutunului
se preface în cenuşă pulverizarea ei
se preface lent în note muzicale

reaşez pipa în tablou
şi fără îngăduinţă distinsului maestru
reformulez inscripţia
aşadar: ceci est une pipe veritable



Un teritoriu un loc

Petre Stoica

Există undeva un teritoriu un loc
unde fluturele oprit în vârful plopului
noaptea se transformă într-un far ce îndrumă
corabia somnambulilor

există undeva un teritoriu un loc
unde copilul Mozart cânta la pian
copiilor abandonaţi pe faleze invadate
de buruieni şi gunoaie

există undeva un teritoriu un loc
unde o doamna tronând pe un cal înaripat
îşi scoate zilnic jobenul în faţa
cerşetorului evadat din cuşca socială

există undeva un teritoriu un loc
unde gheara grifonului păzeşte comoara
cheia care deschide toate enigmele

teritoriul este trecut în atlasul poetului
alcătuit pe date culese
cu neinselatoare instrumente ale visului



Fără titlu

Petre Stoica

Luni mi-a sosit o scrisoare
plicul era gol
a doua zi mi-a sosit o nouă scrisoare
plicul era gol
şi a treia mi-a sosit o scrisoare
goală şi ea

sâmbătă a sosit o scrisoare
în ea se aflau cuvinte aşternute strâmb
cum? nici acum nu ai înţeles
că anii te-au încovoiat că eşti bătrân?

nedumerit am privit pe fereastră
prin zăpada înalta
o cârja împingea o roabă
încărcată cu frunze de laur



Consolare în fa minor

Petre Stoica

Fii liniştit vine şi acea zi

cât de calm cât de sigur zboară acum
pasărea ta obisnuita sa ciugulească semincioare
din regatul grădinii stăpânit
de printesa narcisă de prinţul rozmarin

vine şi acea zi fii liniştit
cât de limpede este apa acum
în paharul din care bei noaptea
când coşmarul îţi zgâlţâie tablourile
înşiruite pe albul pereţilor

câtă culoare câtă vânzoleală-n orăşelul
în care cumperi ziare şi pâine în care
aproape zilnic poştaşul îţi aduce scrisori expediate de fiinţaşi azi iubită de tine cu ardoare

fii liniştit vine şi acea zi
pasărea va intră în oul din care a ieşit
apa din pahar îţi arde gâtlejul
scrisorile vor rămâne pe masă necitite
culorile oraşului se vor restrange
într-o mlaştină colcăind de viermi

vine şi acea zi fii liniştit
toată obiectele care ţi-au fost confidente
vor fi cenuşă păzite de laba
timpului în pelerină cârpită
toate vor fi amintire forfecate de lăcusta
aşteptând îndărătul oglinzii trădătoare



Sfaturi metafizice


Petre Stoica


Fii atent traiesti in provincie
intr-un orasel ghidat
dupa codul bunelor maniere si dupa ritmul in care
tusesc batranele bigote


saruta mana doamnei proaspat coafate
saluta fanfara crescatorilor de porumbei calatori
fii ceremonios in fata autoritatilor
autocrate sau blande sau ametite de somn

fii atent ce cravata iti pui
in ce partid te inscrii

da dovada de patriotism infasurat
in mantie de pasla grosime menita
sa te apere de agresiunea
pornita din citadela viespiilor

controleaza-ti pasii optiunilor estetice
nu divulga prietenia cu Pitagora
cu purtatorii paftalelor secrete

fii ingaduitor cu bisexualii cu daltonistii
cu oamenii de la margine

prietene fii atent
aici nu exista refugii pentru tigri



Nedumerire

Petre Stoica

Formez un număr de telefon
greşeală greşeală aud
ah scuzaţi-mă
nu-i nimic se mai întâmplă
răspunde cu politeţe neutră

a cui a fost vocea de la capătul firului?

în pat mă răsucesc de pe o parte pe alta
da a cui a fost vocea

în urechile mele răsună ecouri de peşteră
versuri ale unui nou potop



Casa poetului din Jimbolia

Petre Stoica

Câtă individualitate câtă supremaţie
posedă această clădire dispusă
între amestecate puncte cardinale

 încăperile ei au culoarea
cărţilor nepătate de priviri onctuoase

 noaptea o repopulează morţii insomniaci
din fotografiile cu rame lăcuite
de emisarii insectelor grase

 morţii scotocesc sertarele dulapurilor
îşi caută testamentele contractele hârtiile
atestând o veche obârşie rurală
habar nu au ei că nimic n-a rămas
decât litere frânte ştanţate în praf

 o, există şi ore nocturne cu scaune neocupate

 câtă individualitate câtă supremaţie
posedă această clădire mereu agitată
de vălvătaia frunzelor de ficus

 ziua o invadează pliantele pornopolitice
suprapuse pe pliantele sectelor religioase
o invadează interogaţii cu picioruse de omidă
şi vizitatorii obraznici ca bunăoară acum
când îmi cer să depun mărturie
că nu au mâncat niciodată icre negre



Nici azi

Petre Stoica

Am aşternut farfuriile tacâmurile paharele
toate sunt noi toate
au claritate de primăvară

şi iată că nu vii nici azi

mâncarea se sleieşte apă îngheaţă în pahare
muzica noastră preferată cândva
sughite funebru

mă aşez la masă îmbrăcat
în hainele actorului rămas fără rol



Întâlnire profund realistă

Petre Stoica

Pe o şosea specific balcanică
Bicicletă van Gogh
(made Marcel Tolcea)
se întâlneşte cu motoreta Magritte
(made Petre Stoica)
una salută cu sunetul rămas într-o ureche tăiată
cealaltă cu uguitul unui porumbel
conservat într-un melon
metafizicele mijloace de circulaţie se despart
lăsând în urmă vâlvătăi de culori
incendiind câmpuri imense de grozamă

ce întrebare penibilă
exclamă veştejitele testicule
pierdute în cămaşa de noapte
a bătrânului academician cu insignă de estet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu