Anghel Dumbrăveanu s-a născut în 21 noiembrie 1933, în localitatea Dobroteasa, din județul Olt.
În 1953 a absolvit Școala Pedagogică. A urmat apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara (1962–1968). Între anii 1953 și 1990 a ocupat funcția de redactor, apoi a fost secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean – viitoarea revistă Orizont. A fost și redactor-șef al revistei Rostirea românească. A fost căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu.
Într-un interval de peste patru decenii, Anghel Dumbrăveanu a scris și publicat peste 50 de volume de beletristică, printre care: Fluviile visează oceanul (București, 1961), Pământul și fructele (1964), Iluminările mării (1967), Oase de corăbii (1968), Fața străină a nopții (1971), Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973), Diligența de seară (1978), Tematica umbrei (1982), Curtea retorilor (București, 1989), Predica focului (Cluj-Napoca, 1993), Diamantul de întuneric (1997), O ireală bucurie de-a aștepta (1999), Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002). De asemenea, opera sa a fost inclusă în antologia bilingvă cuprinzând 81 de autori români, în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – “Lumina piezișă”.
De-a lungul carierei sale, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1982), Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nichita Stănescu“ (1986), Premiul Internațional de Poezie „Rozeta de la Bela Voda“ la Krusevac-Iugoslavia (1998).
Pe Anghel Dumbraveanu l-am cunoscut demult, demult, intr-un timp departat primind la ceasul evocarii mele rezonanta de "a fost odata ca niciodata". Decorul intalnirii noastre intamplatoare era al marii senine, prin preajma Mangaliei inca patinata de culorile lancedului orient. Anghel (Anghelos, Anghelache sau Anghelaki) se infatisa inalt si subtire, proaspat aramit si cu o tunsoare a la Fra Diavolo. Cu o mana tinea prada scoicilor albastre si sidefii, cu alta strangea la piept-de credeai ca e Venus abia dezghiocata din cearceafurile marii-un buchet din flori nemaizarite pe Coasta Aurorei. Care dintre noi facuse gestul apropierii? Sigur stiu ca din ziua aceea, incheiata cu zaiafet in "mondena" localitate Doi Mai, intre mine si el s-a intemeiat o prietenie niciand scrumita. Pustan intr-ale publicicistitii, dar poet in plina afirmare, trudea la Scrisul banatean pe postul celor meniti sa vegheze la intretinerea mecanismelor datatoare de slova tiparita. . Delicatul secretar-general de redactie tinea sa ma impace cu pomenita revista si sa-mi vada fircaliturile in paginile ei. Lucrarea lui sufleteasca izbutise deplin! De-atunci pana-n vara anului curent, mi-a facut servicii cat patru duzini de prieteni. Dreptatea cere o precizare: Anghel isi ajuta cu voluptate toti colegii. Bunatatea, delicatetea, indulgenta si tactul sunt cateva din calitatile sale omenesti care il fac insolit in gradina scriitorilor, in egala proportie cultivata cu hortensii si portocali, cu maracini si cactusi. Ii repugna jignirea confratilor, prefacatoria, improscarea cu noroi. Cunoscandu-i insusirile de print argesean mutat in Tara Banatului, Anhelos isi va pastra pentru totdeauna curate vesmintele din adamasca si baibafir. Ca orice om de mare caracter, are si dusmani. Armele de aparare ii sunt humorul, ironia, replica inteligenta.
Zeul calatoriilor ne-a legat in cateva randuri strans laolalta aripile inca putin antrenate in zboruri lungi. Am planat deasupra Bulgariei, popsind in Valea Trandafirilor, pe Nisipurile de aur. Intampinati de fratele Adam, insotiti de Nichitusa, am strabatut cu armonica melodiilor nebune taramurile Serbiei, adapandu-ne din fantanile ei bogate in omenie, manastirka si versuri nepereche. Aventurile duioase, acum amintiri pentru dezmortirea sufletului in serile iernii batand cu buzdugane albe in portile cerului. De buna seama, cu gandul la aceste irepetabile clipe a scris acest poem nostalgic de sfasietoare frumusete:
suntem la masa aproape toti petre adapostit in barba lui de iarba uscata nichita uitandu-se la inger cu doua pete de cer adam care tocmai l-a incuiat pe dumnezeu intr-o garsoniera si srba uimit de tacerea si intelepciunea propriului vis iar eu in loc sa ma plang ca-mi scufundara corabiile in stramtoarea blestemata a zilei imi amintesc cum alergam dupa soare cu cercul totul ar fi bine cugeta unul daca ne-am mai putea vedea la un secol o data o bucata de branza mai oua pasarea in muntii carpati un ardei si-o ceapa mai scoate ciutura din fantanile serbiei un lautar si-o barca de vin mai putem cumpara punand vers de la vers chiar daca luna nu ne mai saruta pe gura cand ne-ntoarcem spre dimineata din patul vreunui cantec mirosind a femeie masa e-ntinsa pe fluviu si nu ne vedem intre noi ce bine-ar fi cugeta unul daca ne-am mai putea intalni chiar asa la un secol o data
(fantanile serbiei)
Calatoriile noastre-din pacate, fara prietenii invocati!-continua aproape saptamanal, cand Anghel descinde in cetatea de scaun a literaturii, la ale carei treburi urgente pune si el umarul. Adunati in jurul paharelor, navigam, batrani lupi de mare, pe nemarginirea apelor in adancuri cu palate din margean, perle si chihlimbar, ca in nu-mi amintesc care basm al bland-inteleptului Hans Christian Andersen. Calatorim si cu cizmele domnului Peter Schlemihl cucerind cat ai clipi din ochi, zarea zarilor, continentele visarilor. Si cand ni se face foame de romantism, Anghel, poetul de prima marime al tarii, ma invita ceremonios in diligenta lui de seara. Leganati pe drumuri cu ciresi, oleandri si smochini, povestim pe indelete despre cititorii-si mai ales-despre cititoarele noastre, care ne doresc tinerete fara batranete. Apoi ne despartim cu floarea albastra a poeziei la butoniera, nu inainte ca Anghelaki sa-mi picure inca o data in ureche versurile ce mi le-a dedicat: "Maine/Vor spune: cultivatorul de stele si-a ruinat/Mintile"...
Am insiruit pe hartie cateva randuri melancolice gandindu-ma ca tocmai azi se implineste veacul de la nasterea unei prietenii purtand numele diamantului
(1981)
Lui Anghel Dumbraveanu cu dragoste
Te intalnesc dincolo de drojdiile ploii departe de protezele slugarniciei
mergi spre mare suveran sa culegi lampase intretinute cu miere si sare
si asculti in somn cum pasarea galbena macina faina verde-a padurii
melodia lupului nu te ajunge niciodata bataia inimii tale o alunga in pietre
cand vorbesti crapa malul anilor dispare intunericul fermentat in sticle
sunetul silabelor tale alcatuieste-n cer arhitectura unei coapse de fecioara
poemul tau e curat ca un bot de manz si rezistent ca un pahar de otel
pe unghiile tale gracile palpaie pulberea stelelor din satul natal
tedera bunei-cuviinte te infasoara si cresti intruna pe zidul zilei insorite
ai tras o brazda din ea se inalta aripa unui mar de culoarea zapezii
ce bine ca nu stii sa plangi febra agonia ce cuprinde noaptea cuirasata
la varsta ta de arhanghel de anghel mereu de arhanghel te rog
urca imediat in faimoasa diligenta de seara si impodobeste-o cu fluturi
si anunta bucuria intalnirii cu tinutul fara ceturi cu locul
unde domneste conturul tandretei arborele clopoteilor de albastru
voi veni sa-ti descifrez trandafirul sudat in roua diminetii
(1983)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu