duminică, 28 aprilie 2013

Duminica, "Cand ne-am trezit"

Cu o opera care strabate, în chip original si fara echivoc, ultimii cincizeci de ani de poezie româneasca, Petre Stoica se dovedeste, în primul rând, un creator liric admirabil care se aseaza pe sine dincolo de mode, ca si de cerinte exterioare versului. În anii proletcultismului, în a caor atmosfera nefasta debuteaza, poetul întoarce spatele “noului” si se autoproclama un cântaret al “vechiului”. În deceniile sase si sapte, când multi autori lirici din peisajul nostru poetic fac din limbaj obiectul exclusiv al poeziei, Petre Stoica, dimpotriva, face din obiecte si lucruri uitate limbajul predilect al acesteia. Poetul desacralizeaza si demitizeaza “poezia pura”, afirmând întotdeuna prezenta si nu absenta omului. Redescopera absurdul si inventivitatea poetica a suprarealismului. Astfel, cum reiese dintr-o profesiune de credinta anti- valeriana, pentru el, poezia “nu-i fete de l’intelect/ e doar un felinar în ceata”. În consecinta, autorul Casetei cu serpi reinventeaza, cu forta de emblema, eul existentei banale si al realitatilor cotidiene, atras de lucruri, dar si constient, prin ironie si autoironie, de posibila lor agresivitate. Un eu paradigmatic asadar, trecut prin toate flexiunile existentei, fara a-si pierde însa propriul stil de a fi.(Dan Cristea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu