Sa ne cunoastem scriitorii
Propaganda comunista ierarhizeaza realitatea intr-un mod primitiv, considerand valoros ce e mai mare si mai vizibil. O cladire gigantica este considerata automat mai importanta decat una de marime obisnuita. Iar metalurgia reprezinta aprioric o stiinta mai demna de respect decat psihologia. Aceasta ierarhizare tendentioasa a elementelor din care se compune existenta a fost sistematic - si cu un remarcabil instinct poetic - respinsa de Petre Stoica, inainte de 1989.
In timp ce visul oricui era sa ajunga in audienta la un prim-secretar pentru a-i cere o casa sau sa-si cumpere, dupa multi ani de asteptare, o masina, poetul nu-si ascundea fericirea de a gasi o margica pierduta in copilarie:
"Pana cand pana cand se intreaba/ gonind cu bicicleta frenetic - / intalneste o vrabie moarta/ intalneste o seara intalneste/ o iarna si o dimineata mijind/ si in sfarsit ajunge la margica albastra/ pierduta in copilarie." (In sfarsit).
In timp ce "viitorul luminos" devenise notiunea invocata obsesiv, poetul se intorcea in trecut:
"Batranii isi amintesc zeppelinul/ batranii isi amintesc radioul cu galena/ batranii isi amintesc aparitia bicicletei in sat/ batranii isi amintesc lucratura fina a selarilor/... batranii isi amintesc rotita brichetei facute din cartus/ batranii isi amintesc pretul exact al tigarilor Plugar/ batranii isi amintesc arcul de triumf din Bucuresti" (Batranii satului)
. Si in timp ce oratorii regimului glorificau mainile marcate de o munca industriala rudimentara (de preferinta batatorite si murdare de ulei ars), poetul le omagia pe cele implicate in alte indeletniciri, aproape uitate:
"Aceste maini care jupoaie un iepure/ aceste maini care dezmiarda coama calului din basm/ aceste maini scufundate adanc in lada cu faina/ aceste maini care aduc un sarpe din clocotul verde al gradinii/ aceste maini care in apa limpede isi scot manusile de lutru/ aceste maini care aprind o tigara foarte ieftina" (Aceste maini).
Timp de trei decenii, poetul aflat intr-un exil voluntar in propria lui tara a celebrat lucruri si indeletniciri insignifiante sau cazute in desuetudine. Delicatele lui versuri au bruiat asurzitoarea poezie oficiala.
Dupa 1989, Petre Stoica se intoarce insa din exil si "insemnarile cultivatorului de marar" (cum isi numea el insusi scrierile la un moment dat) sunt abandonate. Stilul preferat acum este unul al participarii directe la evenimentul istoric:
"Cum sa mai scrii versuri lirice/ in aceste zile cand tanarul martirizat/ e scuipat de surori in spitale/ iar adevarul este carat la gunoi/ in carute trase de cartite iesite la lumina?" (Refuz categoric, din vol. Piata Tien an Men II, 1991).
Cat priveste poeziile sale dinainte de 1989, ele nu si-au pierdut deloc farmecul. Si, in plus, in mod surprinzator, au din nou sensul unui protest, indreptat, de data aceasta, impotriva stupiditatii celor care masoara bucuria de a trai in bani.
Alex. Stefanescu, 15 Noiembrie 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu