miercuri, 13 decembrie 2017

Poeta de anvergură națională și europeană, Nora Iuga, a fost distinsă cu Premiul “Petre Stoica”, la Timișoara


http://www.banatulazi.ro/poeta-de-anvergura-nationala-si-europeana-nora-iuga-a-fost-distinsa-cu-premiul-petre-stoica-la-timisoara/


Poeta de anvergură națională și europeană, Nora Iuga, a fost distinsă cu Premiul “Petre Stoica”, marți 12 decembrie, de la ora 16.00, în prezența a numeroși scriitori și oameni de cultură, în Aula Bibliotecii Universitare Timișoara.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor filiala Timișoara și Asociația Pax 21. În cuvântul său, poeta și traducătoarea, Nora Iuga, a vorbit de regretatul Petre Stoica și de relațiile pe care le-a avut cu el încă din studenție.

„Noi ne-am născut în același an. El era foarte blond, eu foarte brunetă. Această diferență coloristică nu ne-a apropiat. Pe Petre Stoica l-am cunoscut când eram studenți. Cred că ne-a atras faptul că am studiat amândoi limba germană. Mai era ceva: și eu și el, dar în alte registre, făceam o poezie neasemănătoare. El a descoperit în literatura noastră poezia culturilor și se debarasa pe cât putea de giuvaerurile lingvistice, de podoabe –metafore, comparații epitete. Era foarte modern în acest limbaj mai frust, mai curat și mai concret, care se poartă astăzi mai degrabă, decât atunci. Poetul Petre Stoica a fost un mare inovator. Eu voiam să readucem în memorie suprarealismul. Din cauza acesta am intrat în grupul oniric. Era unul foarte mic. Nu cred că eram mai mulți de șapte poeți foarte nebuni și foarte boemi, foarte turbulenți și foarte aroganți, foarte cu nasul pe sus și obrăznicuți, cum îi șade bine fiecărui poet tânăr. Printre noi au fost poeți cu adevărat buni. Noi am încercat să revoluționăm iarăși acel interminabil discurs realist socialist. Mi-ar fi plăcut să fiu muză nu poetă”, a povestit laureata din acest an.

Scriitorul Marcel Tolcea a vorbit despre semnificația Premiului Petre Stoica: “Premiul înseamnă perpetuarea memoriei celui mai important poet al Banatului, iar datorită numelor de mare rezonanță culturală ale celor care au fost premiați până acum arată că miza este una națională, pentru că Petre Stoica a fost un poet de anvergură nu numai națională, ci europeană. Petre Stoica a fost un om admirabil care merită admirația noastră.”, a subliniat Tolcea.
Alegerea noului premiat se face de către premiații din anii precedenți, împreună cu prof. Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor filiala Timișoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu