Într-o cetate modernă
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Elev de liceu palid după întâia țigară
treci pe străzile orașului cu hortensii și femei sănătoase
însoțite de bărbați fără patimi
din turnul primăriei te salută un clovn
apoi dispare strănutând în văzduh
cine sunt mareșalii din stradă?
nimeni nu știe unde se află Europa
în cafeneaua de pluș bătrânii cu chipuri de marmoră
joacă zaruri dar moartea câștigă mereu
din pâlnia soarelui picură miere păsări umile
ciugulesc semințe de aur la picioarele Fecioarei Maria
de ce nu vine vântul
să liniștească sânii femeilor sănătoase
să-mi răcorească obrajii încinși de primul sărut
în parc lângă chioșcul fanfarei?
de ce nu vine vântul?
arșița topește fardul obrajilor tramvaiul galben
duce țăranii chipeși la gară - acolo
unde viața are gust de păcură dulce - acolo
unde se vând bilete pentru gările din paradis
seara pietonii se retrag în camerele lor mortuare
crește cântecul Lili Marlen
departe foarte departe
gramofonul gâfâie ca un obez în fața unei fecioare
o saltea cu aripi împușcate zboară pe fereastră
dar nebunii orașului întârzie sub felinare
și pipăie conturele Europei bolnave
Toamnă în parcul cetăţii moderne
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Vântul vine în urma ultimului tango argentinian
rochii ude lipite de coapse aleie stropite cu păcură
din copaci cad cranii de păsări dar nu le culege
nimeni Nimeni nu mai ascultă tangouri
putrezite umbrele verii curg în pământ
lebăda moare - pluteşte asemenea unui steag
al capitulării Vin şobolanii şi curând o mănâncă
la masa dulce a păcii
sunet de sabie căzută în teacă: cine
a fost ucis fără noimă? bine că te ştiu acasă iubito
din cutia fotografului acum se revarsa
fantomele verii - într-adevăr
soldaţii au căzut până la ultimul
în bătălia din anul 3000 Servitoarele blonde
sunt iarăşi la ţară au plecat acolo să nască
dovleci şi talgere de flori-ale-soarelui - într-adevăr
cutia fotografului e sicriul de inimi din parc
vântul trece sunând din pinteni de tablă
şi trânteşte porţile raiului nostru Trompeta
copilului piere în iarba coclită Poetul
e-n lună taie sare în ocnele zeiţei Selene
poate la iarnă poate la iarnă iubito
vom cânta din nou sub albul uitării
Ave Maria
O gară
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Brusc mor greierii aparatului Morse
a trecut şi ultimul tren perdonal
în urmă a rămas o tristeţe
de iască de ceară de păcură
la etajul enigmatic în geam
muşcatele cu ochi mărunţi de mărgean
pândesc un nou eveniment
pe cărare vine bicicleta factorului poştal
aduce hărţii cu semne de moarte
şi fruntea şefului de gară
tresare din somn milenar
sub pulberi fine
cu braţele deschise ca aripile albatroşilor
fetele higherului aleargă pe şine
ele îşi pierd echilibrul
şi cad într-un hău nevăzut
treptat-treptat pe cer crepuscular
apar bărci roşii în cari
cască lei cu boturi de foc
leii îl înghit pe şeful de gară
care se gândeşte la o partidă de poker
sau îşi aminteşte ceaiul de mentă
din seara precedentă
la etajul enigmatic
unde plâng muşcate cu ochi de mărgean
degetele unei zâne
sărută clape dulci de pian
aleluia
La şaptesprezece ani
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Ne adunăm în curtea şcolii cu mentă şi soc înflorit
aici am învăţat cele zece porunci cu sunet de bronz
numele noastre stau încrustate în bănci
ca literele de pe crucile din cimitir
întâlnire în iulie; tinereţea noastră foşneşte crudă
începe să ne crească barba suntem palizi Christi
revenim de pe meleagurile cetăţii cu asfalt
acolo învăţăm câte puţin să murim
dar florile din noi încă nu s-au deschis
lampioanele se clatină vesele fluturi mici
zboară din şifonierele îngerilor şi pâlpâie
în aura frunţilor noastre
e-o seară a tangoului patefonul
are glas de catifea suntem atât de tineri
sânii prietenelor cresc sfânt şi simţim cum le dor
dansăm tangoul Nostalgiei şi tangoul Împlinirii
şi dansăm tangoul Trădării cu viermii lui venind
prin lemnul timpului
o fată priveşte luna caldă e fiica zeiţei din apa roză
dansând cu ea auzim cascadele genezei
oasele tinere ni se umplu cu măduvă de dor
e-o seară a despărţirii prin întâlnire
vom fi eroi şi trădători dar nici o faţă
nu are încă semne de sânge încă nu ştim
să ne colorăm râvnitele măşti
felurite culori călăuzesc potecile vieţii
unul priveşte soarele şi se ruşinează
altul intră în suflet de molii şi roade înţelepciunea
puţini se îndreaptă frumoşi spre crucea răstignirii
discul se răsuceşte repede ca frunză în vârtelniţa toamnei
care ne e destinul? în dreptul cui se opreşte discul
suav rostind cuvântul moarte?
suntem veseli în seara cu mentă şi soc înflorit
porţile s-au deschis demult şi diavoli nevăzuţi
ne aleg
De Profundis (I)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Vecinul cu cap de vulpe cântă din clarinet
în faţa verandei cu mult portolac dansează pitici -
sunt clipe duioase nici nu simt
cum în gură mi se topeşte bomboana de menta cainele îmi linge cu credinţă picioarele
citesc o carte groasă despre îngerii morţii
mă întrerupe bunica îmi aduce agrişe -
în grădină sunt şerpi şi comori îngropate de turci
aşa îmi spune bunica speriată
este o după-amiază sfânta şi caldă
curând izbucnesc duhurile oţetarilor râioşi
câinele îmi linge cu credinţă picioarele
funcţionarii de la primărie
dorm cu muşte roindu-le pe gură
şi-n somn iscălesc cu cerneală violetă
propria lor avansare
hingherii târăsc un cal cu nările pline de lintiţă
copiii trag cu praştia în corbii la pândă
şi corbii se prefac în cenuşă
plictisit frizerul se rade a două oară
în aceeaşi zi apoi de unul singur joacă domino
spre seară fulgeră peste munţii din cer
pitpalacul înnebuneşte-n trifoi Trenul
aduce o fată studiază canto la conservator
sub pălăria largă zâmbeşte chipul Ofeliei
nopţile se anunţă cu febră
vecinul cu cap de vulpe cântă din clarinet
beau răcoarea câmpului Rugineşte Christul de tablă
între două drumuri : spune-mi
pe care din ele mă pierd?
De Profundis (ÎI)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Mă culc de-abia când alţii se şcoală
veghiez conclavul morţilor în grădina Morţii
sosesc din fântâni din ziduri din poduri Vin
cu foşniri selenare şi pleacă pe aripi de cocoşi
ascult nechezatul calului zăvorât în pământ
e-o lungă înjunghiere în inimă
departe cineva respiră greu şi adânc
cu însumi mă înăbuş acum
din eleşteul lunii curg în fereastră bancuri de peşti
în otrava oglinzii din cameră
peştii plutesc cu burţile-n sus
aud grinzile sărind din încheieturile vechi
prin tavan cad şoareci Liliecii
izbucnesc spre mine ca nişte mici meteori
şi pe muchia streasinei leagănă sprinten
copilul vecinului, mort
soldatul pierit la Piave coboară dintr-un portret în culori
îmi pune mâna pe umăr şi mă roagă şoptit
să-i dau o bucată de pâine:
n-a mâncat de cinzeci de ani!
se înfiripă zgomote care de-abia înspre zori
au sânge de zgomote Doamne scrâşnetul uşii
este un geamăt al lumii -
nemărturisit şi acuns în pietre spălate de foc
şi când se scoală cu toţii iar clopotul
anunţă naşterea luminoasă a graiului
şi satul pluteşte în fumul laptelui ars
plec în somn şi purificat mă închid
în fluturii rechemaţi în unghiere
De profundis (III)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
lui A.E.Baconsky
Pământul grădinii e aşternut cu pene de păsări şi nuci
ca limba spânzuratului atârnă tâlvul de gard
pe calmul apei din jghiab
tremură semne cereşti
printre nori apare un zeppelin din vremuri străvechi
poate-i satana poate-i închipuire
ajungand deasupra pădurii e numai
o flacăra lungă ce-aprinde văzduhul
adevărată noastră lume e curtea acum
dincolo de garduri începe hotarul cenuşiu
totuşi din când în când se mai văd
spini înflorind peste albe cranii de vaci
găleata fântânii scoate din adâncuri fără sfârşit
chei ruginite - sunt chei de la cămările morţilor
sunt şi câteva litere strâmbe de fier
din atelierul lui Hefaistos
negreşit vin ploile cu glas de gramofoane pustii
meşteră pricepută toamna în cimitir
amestecă ţărână săracului cu ţărâna bogatului
steme de dalii se topesc peste cruci
şi vine seara cu retrageri timide-n odăi
cei care mai ştiu poveşti spun fapte eroice
despre lupta cu smeii Sfântul cel Bun
va cobori din icoană să ne apere-n somn
în grajdul bântuit de şobolani se naşte viţelul
iată în zori izbucnirile ploii În bezna pământului
seminţele încep să mişte aripi de viaţă
lumină din lumină purtând
De Profundis (IV)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
lui Alin Gheorghiu
Copii cu ochi de prune afumate pândesc în ferestre
diavoli de butuci se răsucesc în sobe adânci
flăcările pe tapete sunt caii din vis
gonind spre rădăcinile basmului verde -
în timp ce drumeţii îşi vorbesc prin semne şi merg
între lumi cu uşile smulse de un duh selenar
apoi vine seara licărind din fântâni
colindători cât munţii se opresc în prag
aducând steaua găsită în staulul din anul începutului
au şters-o de praf şi iată străluceşte la fel ca atunci
în noaptea cu blândeţi de staniol
săbiile colindătorilor iau foc şi iar înverzesc
suntem adunaţi în jurul mesei aburind
gândul caută cărările soldatului îngenunchiat în război
gândul nostru îi aşterne pat de cetină
somnul să-i fie acum tihnit
firimiturile vor hrăni un bătrân cerşetor
care umblă încă pe câmp acolo unde ciorile
veghiaza umbrele celor morţi demult
viscolul se smulge dintre stâncile văzduhului
şi lămpile cu petrol sunt cranii jupuite de lumină
somnul se lărgeşte unindu-se limpede
cu apa Iordanului curgând lângă frunţi
O pivniţă
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Aici cărările vieţii
curg în trepte de piatră tocite de paşii
celor de mult prefăcuţi în umbre de umbre
din ziduri fărâmicioase veghează ochii puştiului
pâlpâie pleoape de mucegai obosite
deasupra e soarele odaia şirul icoanelor
e patul fecioarei aşteptându-şi logodnicul
locuim pe temelia morţii şi nu vrem să ştim
aici cărările vieţii se destramă pâclos
stau rânduite ca într-un vechi osuar
sticle cu leşie şi otravă cutii cu solzi de balaur
sunt risipite prin unghiere obiecte cerşind
puţin din căldura mâinilor tale
obloanele scrâşnesc cu osii de criptă
cu somn preistoric dorm butoaiele grele
din gurile lor fără cep
curg duhuri de lut îmbinate cu drojdii amare
dansează pitici purtând felinare
stinse de adieri din alte ere
cine rânjeşte? cine mă cere?
lunec printre broaşte care vin
cu toate puroaiele supte din inima pământului
împletindu-se şarpele scrie pe nisipul vâscos
fraza păcatelor noastre
Sfântul Gheorghe ţâşneşte cu lancia
şi smulge chepengul
Doamne
în curte se joacă mici de zăpadă
Suvenir
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Pulber de molii în tapete
cu vânători şi căprioare strâmbe
flori de hârtie roşii albe
visând să bea puţin din soare
şi-un ultim strop de jar
clipind într-o maşină de călcat
în agonie
de-aproape patruzeci de ani
murdară schilodită ziua scade
ca ochiul de ulei din sticlă
cu urme de degete crispate
plângi suflete? e totul în zadar
alţi fluturi morţi
la noapte vor cădea în pahar -
aici
unde destinul
a coborât cu duh de baltă
Florile de hârtie
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Florile de hârtie din atelierul fotografului bătrân
le îndrăgesc soldaţii şi mirii care vin aici în caleşti de-mprumut
aici unde florile sunt pururea vesele
dar flori de hârtie stau părăsite pe dulapul spălătoresei
plâng în tăcere printre cutiuţe pătate de muştar
zadarnic aşteaptă o mângâiere - agonizează
lângă ceasul desteptattor care nu mai deşteaptă nimic
şi sfinte-s buchetele din geamul cu amurg
unde o femeie visează încă să se mărite şi
timpul o priveşte cu ochi de cărbuni
şi ea nu ştie că-i albă demult
din câte răni plânge lumea!
şi florile bâlciului suavele flori
pline cu polen de pucioasă
sunt câştigate la ţintă şi puse
pe pieptul poetului care s-a sinucis
pentru că lumea îl voia cuminte
toate au crescut în serele umilinţei
lumina au primit-o de la lămpi afumate
ca să fie adevărate podoabe
pentru cei trăind cu fantomele
vai, noaptea iubirii lângă noaptea florilor de hârtie!
(când mor aşezaţi-mi şi mie-n sicriu
flori de hârtie crescute lângă inima lui Hristos
acolo în casele mici)
Roata norocului
Petre Stoica din "melancolii inocente (1969)
Venim la roata norocului neagră şi roşie
semnele ei sunt albe ca ochii destinului
din malul zilei ies crocodilii-cu gura deschisă
caută roata norocului vor s-o înghită
numai unul câştigă sticla de şampanie
este o după-amiază cu aripi obosite
nici o adiere nu te clinteşte din loc
odecolon şi pudră şi transpiraţie acră
mierea melodiei La Paloma ne curge pe buze
numai unul câştigă sticla de şampanie
roata se opreşte cu scrâşnet de iad vlăguit
unul primeşte suave flori de mătase
pentru nunta cu moliile altul apucă
glastra cu muşte uscate anul trecut
soldatul câştigă oglinda: priveşte în ea
şi faţa şi-o vede acoperită cu lut
cine câştigă sticla de şampanie?
Pe fundul poşetei mai găseşti o monedă
o aruncăm cu nepăsare de prinţ a săracului
seara târziu
cu mierea melodiei La Paloma pe buze
plecăm spre casă cu puşculiţa de ghips-
Cand maestrul Rousseau a plecat unde trebuie
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
În ultima zi a sfintelor sale geneze
iubitul maestru şi-a consultat ceasul din turn
văzând că e timpul şi-a spălat cele câteva pensule
apoi şi-a pus la umeri aripi de serafim
plecând unde trebuie
îl însoţeau dirijabilul cu trup de delfin
şi Libertatea cu trâmbiţa-n mână
în cinstea maestrului fotbaliştii cu lungi mustăţi
au jucat pe alee un meci jubiliar
Poetul cu Muza i-au cântat din antica liră un imn grandios
copacii din Parcul Mountsouri au înflorit a doua oară
iar căpitanul vasului cu zbaturi a ordonat
să se cânte valsul închinat doamnei sale Clemence
iubitul maestru era însă departe
grăbit să ajungă unde trebuie
La scufundarea vasului Titanic
Petre Stoica din "Melancolii inocente" (1969)
Bila albă tocmai se îndrepta spre bila roşie
era ultima lovitura dintr-o partidă de biliard
brusc bilele s-au smuls îndărăt
apoi dispare strănutând în văzduh
cine sunt mareșalii din stradă?
nimeni nu știe unde se află Europa
în cafeneaua de pluș bătrânii cu chipuri de marmoră
joacă zaruri dar moartea câștigă mereu
din pâlnia soarelui picură miere păsări umile
ciugulesc semințe de aur la picioarele Fecioarei Maria
de ce nu vine vântul
să liniștească sânii femeilor sănătoase
să-mi răcorească obrajii încinși de primul sărut
în parc lângă chioșcul fanfarei?
de ce nu vine vântul?
arșița topește fardul obrajilor tramvaiul galben
duce țăranii chipeși la gară - acolo
unde viața are gust de păcură dulce - acolo
unde se vând bilete pentru gările din paradis
seara pietonii se retrag în camerele lor mortuare
crește cântecul Lili Marlen
departe foarte departe
gramofonul gâfâie ca un obez în fața unei fecioare
o saltea cu aripi împușcate zboară pe fereastră
dar nebunii orașului întârzie sub felinare
și pipăie conturele Europei bolnave
Toamnă în parcul cetăţii moderne
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Vântul vine în urma ultimului tango argentinian
rochii ude lipite de coapse aleie stropite cu păcură
din copaci cad cranii de păsări dar nu le culege
nimeni Nimeni nu mai ascultă tangouri
putrezite umbrele verii curg în pământ
lebăda moare - pluteşte asemenea unui steag
al capitulării Vin şobolanii şi curând o mănâncă
la masa dulce a păcii
sunet de sabie căzută în teacă: cine
a fost ucis fără noimă? bine că te ştiu acasă iubito
din cutia fotografului acum se revarsa
fantomele verii - într-adevăr
soldaţii au căzut până la ultimul
în bătălia din anul 3000 Servitoarele blonde
sunt iarăşi la ţară au plecat acolo să nască
dovleci şi talgere de flori-ale-soarelui - într-adevăr
cutia fotografului e sicriul de inimi din parc
vântul trece sunând din pinteni de tablă
şi trânteşte porţile raiului nostru Trompeta
copilului piere în iarba coclită Poetul
e-n lună taie sare în ocnele zeiţei Selene
poate la iarnă poate la iarnă iubito
vom cânta din nou sub albul uitării
Ave Maria
O gară
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Brusc mor greierii aparatului Morse
a trecut şi ultimul tren perdonal
în urmă a rămas o tristeţe
de iască de ceară de păcură
la etajul enigmatic în geam
muşcatele cu ochi mărunţi de mărgean
pândesc un nou eveniment
pe cărare vine bicicleta factorului poştal
aduce hărţii cu semne de moarte
şi fruntea şefului de gară
tresare din somn milenar
sub pulberi fine
cu braţele deschise ca aripile albatroşilor
fetele higherului aleargă pe şine
ele îşi pierd echilibrul
şi cad într-un hău nevăzut
treptat-treptat pe cer crepuscular
apar bărci roşii în cari
cască lei cu boturi de foc
leii îl înghit pe şeful de gară
care se gândeşte la o partidă de poker
sau îşi aminteşte ceaiul de mentă
din seara precedentă
la etajul enigmatic
unde plâng muşcate cu ochi de mărgean
degetele unei zâne
sărută clape dulci de pian
aleluia
La şaptesprezece ani
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Ne adunăm în curtea şcolii cu mentă şi soc înflorit
aici am învăţat cele zece porunci cu sunet de bronz
numele noastre stau încrustate în bănci
ca literele de pe crucile din cimitir
întâlnire în iulie; tinereţea noastră foşneşte crudă
începe să ne crească barba suntem palizi Christi
revenim de pe meleagurile cetăţii cu asfalt
acolo învăţăm câte puţin să murim
dar florile din noi încă nu s-au deschis
lampioanele se clatină vesele fluturi mici
zboară din şifonierele îngerilor şi pâlpâie
în aura frunţilor noastre
e-o seară a tangoului patefonul
are glas de catifea suntem atât de tineri
sânii prietenelor cresc sfânt şi simţim cum le dor
dansăm tangoul Nostalgiei şi tangoul Împlinirii
şi dansăm tangoul Trădării cu viermii lui venind
prin lemnul timpului
o fată priveşte luna caldă e fiica zeiţei din apa roză
dansând cu ea auzim cascadele genezei
oasele tinere ni se umplu cu măduvă de dor
e-o seară a despărţirii prin întâlnire
vom fi eroi şi trădători dar nici o faţă
nu are încă semne de sânge încă nu ştim
să ne colorăm râvnitele măşti
felurite culori călăuzesc potecile vieţii
unul priveşte soarele şi se ruşinează
altul intră în suflet de molii şi roade înţelepciunea
puţini se îndreaptă frumoşi spre crucea răstignirii
discul se răsuceşte repede ca frunză în vârtelniţa toamnei
care ne e destinul? în dreptul cui se opreşte discul
suav rostind cuvântul moarte?
suntem veseli în seara cu mentă şi soc înflorit
porţile s-au deschis demult şi diavoli nevăzuţi
ne aleg
De Profundis (I)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Vecinul cu cap de vulpe cântă din clarinet
în faţa verandei cu mult portolac dansează pitici -
sunt clipe duioase nici nu simt
cum în gură mi se topeşte bomboana de menta cainele îmi linge cu credinţă picioarele
citesc o carte groasă despre îngerii morţii
mă întrerupe bunica îmi aduce agrişe -
în grădină sunt şerpi şi comori îngropate de turci
aşa îmi spune bunica speriată
este o după-amiază sfânta şi caldă
curând izbucnesc duhurile oţetarilor râioşi
câinele îmi linge cu credinţă picioarele
funcţionarii de la primărie
dorm cu muşte roindu-le pe gură
şi-n somn iscălesc cu cerneală violetă
propria lor avansare
hingherii târăsc un cal cu nările pline de lintiţă
copiii trag cu praştia în corbii la pândă
şi corbii se prefac în cenuşă
plictisit frizerul se rade a două oară
în aceeaşi zi apoi de unul singur joacă domino
spre seară fulgeră peste munţii din cer
pitpalacul înnebuneşte-n trifoi Trenul
aduce o fată studiază canto la conservator
sub pălăria largă zâmbeşte chipul Ofeliei
nopţile se anunţă cu febră
vecinul cu cap de vulpe cântă din clarinet
beau răcoarea câmpului Rugineşte Christul de tablă
între două drumuri : spune-mi
pe care din ele mă pierd?
De Profundis (ÎI)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Mă culc de-abia când alţii se şcoală
veghiez conclavul morţilor în grădina Morţii
sosesc din fântâni din ziduri din poduri Vin
cu foşniri selenare şi pleacă pe aripi de cocoşi
ascult nechezatul calului zăvorât în pământ
e-o lungă înjunghiere în inimă
departe cineva respiră greu şi adânc
cu însumi mă înăbuş acum
din eleşteul lunii curg în fereastră bancuri de peşti
în otrava oglinzii din cameră
peştii plutesc cu burţile-n sus
aud grinzile sărind din încheieturile vechi
prin tavan cad şoareci Liliecii
izbucnesc spre mine ca nişte mici meteori
şi pe muchia streasinei leagănă sprinten
copilul vecinului, mort
soldatul pierit la Piave coboară dintr-un portret în culori
îmi pune mâna pe umăr şi mă roagă şoptit
să-i dau o bucată de pâine:
n-a mâncat de cinzeci de ani!
se înfiripă zgomote care de-abia înspre zori
au sânge de zgomote Doamne scrâşnetul uşii
este un geamăt al lumii -
nemărturisit şi acuns în pietre spălate de foc
şi când se scoală cu toţii iar clopotul
anunţă naşterea luminoasă a graiului
şi satul pluteşte în fumul laptelui ars
plec în somn şi purificat mă închid
în fluturii rechemaţi în unghiere
De profundis (III)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
lui A.E.Baconsky
Pământul grădinii e aşternut cu pene de păsări şi nuci
ca limba spânzuratului atârnă tâlvul de gard
pe calmul apei din jghiab
tremură semne cereşti
printre nori apare un zeppelin din vremuri străvechi
poate-i satana poate-i închipuire
ajungand deasupra pădurii e numai
o flacăra lungă ce-aprinde văzduhul
adevărată noastră lume e curtea acum
dincolo de garduri începe hotarul cenuşiu
totuşi din când în când se mai văd
spini înflorind peste albe cranii de vaci
găleata fântânii scoate din adâncuri fără sfârşit
chei ruginite - sunt chei de la cămările morţilor
sunt şi câteva litere strâmbe de fier
din atelierul lui Hefaistos
negreşit vin ploile cu glas de gramofoane pustii
meşteră pricepută toamna în cimitir
amestecă ţărână săracului cu ţărâna bogatului
steme de dalii se topesc peste cruci
şi vine seara cu retrageri timide-n odăi
cei care mai ştiu poveşti spun fapte eroice
despre lupta cu smeii Sfântul cel Bun
va cobori din icoană să ne apere-n somn
în grajdul bântuit de şobolani se naşte viţelul
iată în zori izbucnirile ploii În bezna pământului
seminţele încep să mişte aripi de viaţă
lumină din lumină purtând
De Profundis (IV)
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
lui Alin Gheorghiu
Copii cu ochi de prune afumate pândesc în ferestre
diavoli de butuci se răsucesc în sobe adânci
flăcările pe tapete sunt caii din vis
gonind spre rădăcinile basmului verde -
în timp ce drumeţii îşi vorbesc prin semne şi merg
între lumi cu uşile smulse de un duh selenar
apoi vine seara licărind din fântâni
colindători cât munţii se opresc în prag
aducând steaua găsită în staulul din anul începutului
au şters-o de praf şi iată străluceşte la fel ca atunci
în noaptea cu blândeţi de staniol
săbiile colindătorilor iau foc şi iar înverzesc
suntem adunaţi în jurul mesei aburind
gândul caută cărările soldatului îngenunchiat în război
gândul nostru îi aşterne pat de cetină
somnul să-i fie acum tihnit
firimiturile vor hrăni un bătrân cerşetor
care umblă încă pe câmp acolo unde ciorile
veghiaza umbrele celor morţi demult
viscolul se smulge dintre stâncile văzduhului
şi lămpile cu petrol sunt cranii jupuite de lumină
somnul se lărgeşte unindu-se limpede
cu apa Iordanului curgând lângă frunţi
O pivniţă
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Aici cărările vieţii
curg în trepte de piatră tocite de paşii
celor de mult prefăcuţi în umbre de umbre
din ziduri fărâmicioase veghează ochii puştiului
pâlpâie pleoape de mucegai obosite
deasupra e soarele odaia şirul icoanelor
e patul fecioarei aşteptându-şi logodnicul
locuim pe temelia morţii şi nu vrem să ştim
aici cărările vieţii se destramă pâclos
stau rânduite ca într-un vechi osuar
sticle cu leşie şi otravă cutii cu solzi de balaur
sunt risipite prin unghiere obiecte cerşind
puţin din căldura mâinilor tale
obloanele scrâşnesc cu osii de criptă
cu somn preistoric dorm butoaiele grele
din gurile lor fără cep
curg duhuri de lut îmbinate cu drojdii amare
dansează pitici purtând felinare
stinse de adieri din alte ere
cine rânjeşte? cine mă cere?
lunec printre broaşte care vin
cu toate puroaiele supte din inima pământului
împletindu-se şarpele scrie pe nisipul vâscos
fraza păcatelor noastre
Sfântul Gheorghe ţâşneşte cu lancia
şi smulge chepengul
Doamne
în curte se joacă mici de zăpadă
Suvenir
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Pulber de molii în tapete
cu vânători şi căprioare strâmbe
flori de hârtie roşii albe
visând să bea puţin din soare
şi-un ultim strop de jar
clipind într-o maşină de călcat
în agonie
de-aproape patruzeci de ani
murdară schilodită ziua scade
ca ochiul de ulei din sticlă
cu urme de degete crispate
plângi suflete? e totul în zadar
alţi fluturi morţi
la noapte vor cădea în pahar -
aici
unde destinul
a coborât cu duh de baltă
Florile de hârtie
Petre Stoica din "Melancolii inocente"(1969)
Florile de hârtie din atelierul fotografului bătrân
le îndrăgesc soldaţii şi mirii care vin aici în caleşti de-mprumut
aici unde florile sunt pururea vesele
dar flori de hârtie stau părăsite pe dulapul spălătoresei
plâng în tăcere printre cutiuţe pătate de muştar
zadarnic aşteaptă o mângâiere - agonizează
lângă ceasul desteptattor care nu mai deşteaptă nimic
şi sfinte-s buchetele din geamul cu amurg
unde o femeie visează încă să se mărite şi
timpul o priveşte cu ochi de cărbuni
şi ea nu ştie că-i albă demult
din câte răni plânge lumea!
şi florile bâlciului suavele flori
pline cu polen de pucioasă
sunt câştigate la ţintă şi puse
pe pieptul poetului care s-a sinucis
pentru că lumea îl voia cuminte
toate au crescut în serele umilinţei
lumina au primit-o de la lămpi afumate
ca să fie adevărate podoabe
pentru cei trăind cu fantomele
vai, noaptea iubirii lângă noaptea florilor de hârtie!
(când mor aşezaţi-mi şi mie-n sicriu
flori de hârtie crescute lângă inima lui Hristos
acolo în casele mici)
Roata norocului
Petre Stoica din "melancolii inocente (1969)
Venim la roata norocului neagră şi roşie
semnele ei sunt albe ca ochii destinului
din malul zilei ies crocodilii-cu gura deschisă
caută roata norocului vor s-o înghită
numai unul câştigă sticla de şampanie
este o după-amiază cu aripi obosite
nici o adiere nu te clinteşte din loc
odecolon şi pudră şi transpiraţie acră
mierea melodiei La Paloma ne curge pe buze
numai unul câştigă sticla de şampanie
roata se opreşte cu scrâşnet de iad vlăguit
unul primeşte suave flori de mătase
pentru nunta cu moliile altul apucă
glastra cu muşte uscate anul trecut
soldatul câştigă oglinda: priveşte în ea
şi faţa şi-o vede acoperită cu lut
cine câştigă sticla de şampanie?
Pe fundul poşetei mai găseşti o monedă
o aruncăm cu nepăsare de prinţ a săracului
seara târziu
cu mierea melodiei La Paloma pe buze
plecăm spre casă cu puşculiţa de ghips-
Cand maestrul Rousseau a plecat unde trebuie
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
În ultima zi a sfintelor sale geneze
iubitul maestru şi-a consultat ceasul din turn
văzând că e timpul şi-a spălat cele câteva pensule
apoi şi-a pus la umeri aripi de serafim
plecând unde trebuie
îl însoţeau dirijabilul cu trup de delfin
şi Libertatea cu trâmbiţa-n mână
în cinstea maestrului fotbaliştii cu lungi mustăţi
au jucat pe alee un meci jubiliar
Poetul cu Muza i-au cântat din antica liră un imn grandios
copacii din Parcul Mountsouri au înflorit a doua oară
iar căpitanul vasului cu zbaturi a ordonat
să se cânte valsul închinat doamnei sale Clemence
iubitul maestru era însă departe
grăbit să ajungă unde trebuie
La scufundarea vasului Titanic
Petre Stoica din "Melancolii inocente" (1969)
Bila albă tocmai se îndrepta spre bila roşie
era ultima lovitura dintr-o partidă de biliard
brusc bilele s-au smuls îndărăt
brusc s-au stins şi luminile roz, de pluş
credeam că-i o farsă aici pe Atlantic
masa plutea ca la o şedinţă de spiritism
pasagerii începuseră să alerge pe punte
era o turma de gazele gonită de un tigru nevăzut
poate printre noi apăruse o hidră
eram cu toţii fiii miraculosului veac douăzeci
încrezători în forţa aburilor în iubire şi sport
eram cu toţii mistuiţi de jarul
valsului Fascination
am fugit pe punte cu tacul în mână-nu stiu de ce
poate să mă apăr de beznă-nu ştiu
chipurile pasagerilor era marmoreenele măşti
de la balul din palatele morţii
unii alergau cu jobenul în mână – nu ştiu de ce
poate să se apere cu ele de beznă – ca mine
cineva ducea sub braţ o casetă cu bijuterii
caseta părea un alb sicriu de copil
cineva târa dupa el un olog
cineva îşi smulgea părul din cap şi părul lua foc
cineva zbura cu aripi de liliac uriaş
uitaserăm că plutim pe ocean
că suntem numai păienjeni pe firele subţiri ale lumii
îmbrăcaţi pe jumătate goniţi din culcuş
îndrăgostiţii se lipeau unul de altul
de parcă veneau calareţii sălbatici să-i târască în stepele lunii
căpitanul vasului veghea coborârea solemnă
în criptele apei dar căpitanul murise încă de ieri
poate murise într-o veche bătălie navală
poate era amiralul îngerilor negri din cer
era un tumult de parcă veneau barbarii
să stingă luminile cu gaz aerian ale veacului douăzeci
să-i fure altarele şi toate ideologiile
să-şi lase urina în pinacotecile sale
să-i siluiască fecioarele
dar nu erau decât valurile, maiestuoase
în nepăsarea lor noi eram doar păienjenii
tremurând pe firele subţiri ale lumii
pe punte capela sufla din alămuri eroic
marşuri de nuntă arii de paiaţă valsuri de moarte
cu Verdi a căzut şi ultima pagină
sărisem în apă cu tacul în mână – nu ştiu de ce
apoi am rămas în singurătate
neputincios şi speriat asemenea primului om
în peşteră – dupa facerea lumii
planetele îmi picurau stilete în ochi
lângă mine cădeau meteorii groazei
veniră însă şi zorile sfinte
înălţând un imn de triumf
după drumuri lungi cu alţi corăbieri
am revenit norocos în Ithaca
de atunci în grădinile lumii s-au născut şi alţi filozofi
s-au scufundat şi alte vase s-au scufundat
ţări în supunere au pierit ideologii şi statui-şi zorile
au mângâiat ruinele fumegânde rănile calde
şi azi regret partida de biliard
în care urma să fiu victorios
când bila albă se îndrepta spre bila roşie
şi brusc cele doua bile s-au smuls îndărăt
Locomotive
lui Modest Morariu
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
credeam că-i o farsă aici pe Atlantic
masa plutea ca la o şedinţă de spiritism
pasagerii începuseră să alerge pe punte
era o turma de gazele gonită de un tigru nevăzut
poate printre noi apăruse o hidră
eram cu toţii fiii miraculosului veac douăzeci
încrezători în forţa aburilor în iubire şi sport
eram cu toţii mistuiţi de jarul
valsului Fascination
am fugit pe punte cu tacul în mână-nu stiu de ce
poate să mă apăr de beznă-nu ştiu
chipurile pasagerilor era marmoreenele măşti
de la balul din palatele morţii
unii alergau cu jobenul în mână – nu ştiu de ce
poate să se apere cu ele de beznă – ca mine
cineva ducea sub braţ o casetă cu bijuterii
caseta părea un alb sicriu de copil
cineva târa dupa el un olog
cineva îşi smulgea părul din cap şi părul lua foc
cineva zbura cu aripi de liliac uriaş
uitaserăm că plutim pe ocean
că suntem numai păienjeni pe firele subţiri ale lumii
îmbrăcaţi pe jumătate goniţi din culcuş
îndrăgostiţii se lipeau unul de altul
de parcă veneau calareţii sălbatici să-i târască în stepele lunii
căpitanul vasului veghea coborârea solemnă
în criptele apei dar căpitanul murise încă de ieri
poate murise într-o veche bătălie navală
poate era amiralul îngerilor negri din cer
era un tumult de parcă veneau barbarii
să stingă luminile cu gaz aerian ale veacului douăzeci
să-i fure altarele şi toate ideologiile
să-şi lase urina în pinacotecile sale
să-i siluiască fecioarele
dar nu erau decât valurile, maiestuoase
în nepăsarea lor noi eram doar păienjenii
tremurând pe firele subţiri ale lumii
pe punte capela sufla din alămuri eroic
marşuri de nuntă arii de paiaţă valsuri de moarte
cu Verdi a căzut şi ultima pagină
sărisem în apă cu tacul în mână – nu ştiu de ce
apoi am rămas în singurătate
neputincios şi speriat asemenea primului om
în peşteră – dupa facerea lumii
planetele îmi picurau stilete în ochi
lângă mine cădeau meteorii groazei
veniră însă şi zorile sfinte
înălţând un imn de triumf
după drumuri lungi cu alţi corăbieri
am revenit norocos în Ithaca
de atunci în grădinile lumii s-au născut şi alţi filozofi
s-au scufundat şi alte vase s-au scufundat
ţări în supunere au pierit ideologii şi statui-şi zorile
au mângâiat ruinele fumegânde rănile calde
şi azi regret partida de biliard
în care urma să fiu victorios
când bila albă se îndrepta spre bila roşie
şi brusc cele doua bile s-au smuls îndărăt
Locomotive
lui Modest Morariu
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
Locomotive mici
locomotive şuierând ca un ceainic pe foc -
gloria omenirii moderne
gări cu steguleţe ca nişte urechi de ogar clătinate în vânt
fanfarele raiului şi tinere doamne romantice
cu malacoavele în ritm măturând
coji de ouă frunze furnici
cerul e albastru ca sticla de sifon
ţac-ţac ofiţerii înalţă săbii de aur
împăratul coboară somnoros din vagon
pluteşte deasupra aripa Sfântului Duh
împăratul se împiedică şi moare
în braţele doamnelor de onoare
Requiescat în pace
glorie după glorie
gloria cantaretilor de operă cu coadă de struţ
gloria amoraşilor cu sex indiscret Şi nemuritoare poveşti
despre Nimic despre eternul Nimic
de pe fruntea statuii de marmoră
locomotivele gonesc prin câmpie
Progresul vine din urmă cu roţi mai mari
cu aburi şi mai puternici
trageţi perdelele ascultaţi simfonia rachetelor
Requiescat în pace!
au trecut aproape o mie de ani
Undeva pe plajele Europei
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
Suntem undeva pe plajele Europei
ne însoţeşte valsul Ramona
inima noastră e grea de mierea dragostei
porţi în batistă asul de treflă tras împreună cu mine
la jocul anilor orb
pentru plimbare mi-am cumpărat o canotieră
de la furnizorul curţii regale din colţ
picioarele tale adună stele de mare răstoarnă
cruste de crabi - bijuterii preistorice uitate-n nisip
păşim peste un timp care nu mai e timp
dintre stânci centaurii cu tricouri vărgate
pândesc fecioarele zbenguind în blândele valuri
dar sexul lor e hărăzit pescuitorilor de perle
pe alte insule ale vieţii aşteptând
cu inima grea de miere ne plimbăm pe faleză
aripile valsului Ramona
ne ridică spre văzduh şi plutim cu aerostatele norilor
suntem îngeri goi sarutandu-ne pe cer
sfârcurile sânilor tăi se deschid în corole
braţul tău mă adună din caldă risipă
iar căpitanul vasului îndreptat spre Chicago
înalţă pavilionul
în cinstea purpurei dintre coapsele tale
flaşneta se stinge obosită
aripile valsului Ramona cad între palmieri
pe faleză e linişte stearpă cresc spini
după atâta pândă şi atâta pudoare
şi centaurii îşi pun plastroane şi intră în cazino
în faţa siropului de zmeură undeva în Europa
amestecând pietricele de rummy socotind pe degete
zilele de când au murit
noi cu inima încă plină de mierea dragostei
ne îmbrăcăm în oglinda lunii
şi bine cuvântaţi de zeiţă Diana plecăm
Goslar
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
lui Nicolae Breban
Case de turtă dulce acoperite
cu aripi de îngeri
încremeniţi în rugăciune Soare
de toamnă înroşită blând
murmură-n vitralii fără vârstă
Şi-un ceas de lemn cu glas de pasăre bolnavă
măsoară timpul prelaţilor
pecetluit în plumb şi piatră
Cu inserarea legănată
de clopoţei ascunşi în lucruri
din uşa primăriei sau din capela scundă
iese meşterul zidar; cu mâinile albite
îşi cercetează fiecare zid -
târziu orchestra Rolling Stones îi aminteşte
că a trecut aproape un mileniu
În cafeneaua Bazar
(Din Salzburg)
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
Anul 1910 doarme în pluş
într-un sicriu de molii
Radioul transmite concerte
în albastru în galben
incerte
în mine se topesc alfabetele
şi culorile anilor: în paharul cu ceai
pluteşte ceţoasă
umbra emblemei romantice
Creşte dulce moarte
O fată intrând
aduce regăsire speranţă Genunchii
îi strălucesc lunar -
mai există spune mai există Diana?
Turişti marmoră şi parfum. Şi poeţii
vorbind aproape divini
despre maşini electronice
care nasc trandafiri fără spini
Finalul concertului Diana
pleacă în lună
O clipă
din sicriul de pluş
timpul se deschide ca o tulipă
locomotive şuierând ca un ceainic pe foc -
gloria omenirii moderne
gări cu steguleţe ca nişte urechi de ogar clătinate în vânt
fanfarele raiului şi tinere doamne romantice
cu malacoavele în ritm măturând
coji de ouă frunze furnici
cerul e albastru ca sticla de sifon
ţac-ţac ofiţerii înalţă săbii de aur
împăratul coboară somnoros din vagon
pluteşte deasupra aripa Sfântului Duh
împăratul se împiedică şi moare
în braţele doamnelor de onoare
Requiescat în pace
glorie după glorie
gloria cantaretilor de operă cu coadă de struţ
gloria amoraşilor cu sex indiscret Şi nemuritoare poveşti
despre Nimic despre eternul Nimic
de pe fruntea statuii de marmoră
locomotivele gonesc prin câmpie
Progresul vine din urmă cu roţi mai mari
cu aburi şi mai puternici
trageţi perdelele ascultaţi simfonia rachetelor
Requiescat în pace!
au trecut aproape o mie de ani
Undeva pe plajele Europei
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
Suntem undeva pe plajele Europei
ne însoţeşte valsul Ramona
inima noastră e grea de mierea dragostei
porţi în batistă asul de treflă tras împreună cu mine
la jocul anilor orb
pentru plimbare mi-am cumpărat o canotieră
de la furnizorul curţii regale din colţ
picioarele tale adună stele de mare răstoarnă
cruste de crabi - bijuterii preistorice uitate-n nisip
păşim peste un timp care nu mai e timp
dintre stânci centaurii cu tricouri vărgate
pândesc fecioarele zbenguind în blândele valuri
dar sexul lor e hărăzit pescuitorilor de perle
pe alte insule ale vieţii aşteptând
cu inima grea de miere ne plimbăm pe faleză
aripile valsului Ramona
ne ridică spre văzduh şi plutim cu aerostatele norilor
suntem îngeri goi sarutandu-ne pe cer
sfârcurile sânilor tăi se deschid în corole
braţul tău mă adună din caldă risipă
iar căpitanul vasului îndreptat spre Chicago
înalţă pavilionul
în cinstea purpurei dintre coapsele tale
flaşneta se stinge obosită
aripile valsului Ramona cad între palmieri
pe faleză e linişte stearpă cresc spini
după atâta pândă şi atâta pudoare
şi centaurii îşi pun plastroane şi intră în cazino
în faţa siropului de zmeură undeva în Europa
amestecând pietricele de rummy socotind pe degete
zilele de când au murit
noi cu inima încă plină de mierea dragostei
ne îmbrăcăm în oglinda lunii
şi bine cuvântaţi de zeiţă Diana plecăm
Goslar
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
lui Nicolae Breban
Case de turtă dulce acoperite
cu aripi de îngeri
încremeniţi în rugăciune Soare
de toamnă înroşită blând
murmură-n vitralii fără vârstă
Şi-un ceas de lemn cu glas de pasăre bolnavă
măsoară timpul prelaţilor
pecetluit în plumb şi piatră
Cu inserarea legănată
de clopoţei ascunşi în lucruri
din uşa primăriei sau din capela scundă
iese meşterul zidar; cu mâinile albite
îşi cercetează fiecare zid -
târziu orchestra Rolling Stones îi aminteşte
că a trecut aproape un mileniu
În cafeneaua Bazar
(Din Salzburg)
Petre Stoica din "Melancolii inocente (1969)
Anul 1910 doarme în pluş
într-un sicriu de molii
Radioul transmite concerte
în albastru în galben
incerte
în mine se topesc alfabetele
şi culorile anilor: în paharul cu ceai
pluteşte ceţoasă
umbra emblemei romantice
Creşte dulce moarte
O fată intrând
aduce regăsire speranţă Genunchii
îi strălucesc lunar -
mai există spune mai există Diana?
Turişti marmoră şi parfum. Şi poeţii
vorbind aproape divini
despre maşini electronice
care nasc trandafiri fără spini
Finalul concertului Diana
pleacă în lună
O clipă
din sicriul de pluş
timpul se deschide ca o tulipă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu