vineri, 6 iunie 2014

Poezia de vineri 6 iunie 2014



Sfaturi pentru cel care doreşte să participe la înmormântarea mea

 Aminteşte-ţi totdeauna leşia după-amiezilor cu recolte sărace
reţine faptul că sunt un mort mai frumos decât mortul de ieri
transmite complimente celor ce luptă anonimi împotriva şobolanilor
pune o cunună de paie pe pieptul meu cândva străbătut de curenţi marini
ştii că am fost părintele calfelor care trăiau în încăperi igrasioase?
amintirea lasă-mi-o să doarmă ca o vioară scumpă în cutia ei pluşată
e greu să ştii unde vei ajunge gândindu-te mereu la miasmele timpului
află că eu nu am avut o mătuşă care să mă declare arhitect genial
acoperă cu frunze penarul meu şi îndepărtează-te foarte discret
în numele meu aprinde o lampă şi luminează calea celor rătăciţi în vis
dăruieşte pahare de cristal degetelor mânjite de funingini grase
lasă pământenii să creadă că am plecat într-un zbor de agrement
când te desparţi de tărâmul somnului meu luminos trage aer în piept
şi declară şesurilor prin care liberă a trecut copilăria mea
că nu am înşelat niciodată speranţa sturzului”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu